SOCIETATE CIVILA SI DEMOCRATIZARE
SUBIECTELE DE EXAMEN SI EXPLICATIILE AFERENTE
1. Definirea conceptului de societate civila. O definitie reuseste, cu greu, sa surprinda, in mod satisfacator, continutul unui concept, mai cu seama daca acesta nu e suficient de elaborat. Totusi, pentru a facilita intelegerea obiectului temei de fata, nu putem evita o incercare de definitie. Ea este, de fapt, o sinteza a ideilor mentionate anterior. Astfel, se poate afirma ca societatea civila este o sfera (un spatiu, domeniu) a vietii sociale, reglementata de o anumita ordine legala (un set de reguli, cutume), dar "autonoma" in raport cu statul, in care se manifesta spontan initiativa voluntara a indivizilor si grupurilor umane, intr-o diversitate de forme de organizare/asociere (economice, profesionale, politice, civice, culturale, educative, religioase, informationale, etc.) cu scopul satisfacerii intereselor, aspiratiilor private si de grup.
2. Contributia lui G.W.F. Hegel la fundamentarea conceptului de societate civila. Sub raport conceptual, de abia o data lucrarea lui Hegel, Prelegeri de filosofie a dreptului (1821), se foloseste termenul de societate civila. Sub influenta lui Adam Ferguson, Hegel a inlocuit termenul de "civilizat" prin "civil", cu sensul determinat al acelei societati care se opune societatii "primitive".
In Prelegeri de filosofie a dreptului, Hegel a abordat, in mod remarcabil, cateva probleme de maxima importanta pentru statutul societatii civile.
a) Prima dintre acestea se refera la temporalitatea societatii civile. Spre deosebire de cei care concepeau societatea civila ca pe o conditie "naturala" a libertatii umane, Hegel a inteles societatea civila (būrgherliche Gesellschaft) ca sfera produsa istoric a vietii morale, care cuprinde economia, clasele sociale, corporatiile si institutiile de administrare a bunastarii (Polizei) si dreptului civil. Necesitatile sociale arata clar ca societatea civila nu este un substrat, un dat anterior si invariabil al vietii, care exista in afara spatiului si timpului, ci, din contra, produsul, rezultatul unui proces lung si complex de transformari istorice: "Crearea societatii civile este produsul lumii moderne".
b) O a doua problema importanta este realizarea unei diferentieri nu doar semantice, ci si conceptuale intre stat si societatea civila, prin delimitarea relativ neta a celor doua sfere ale societatii. Astfel, societatea civila se situeaza intre familia traditionala (confruntata cu un proces de slabire a solidaritatii) si stat (conceput ca nivel superior de dezvoltare): "Societatea civila este diferenta care intervine intre familie si stat, desi desavarsirea ei este mai tarzie decat aceea a statului, caci fiind diferente, ea presupune mai intai statul, pe care, pentru ca sa subziste, ea trebuie sa-l aiba in fata ei drept ceva de sine statator. Creatia societatii civile apartine, de altfel, lumii moderne, care abia recunoaste tuturor determinatiilor Ideii indreptatirea lor. Cand statul este reprezentat ca o unitate ce se duce la viata in comun, prin aceasta se are in vedere numai determinatia proprie societatii civile".
In viziunea hegeliana, societatea civila este suma indivizilor si independenta de stat. In cadrul ei, individul este animat de scopul egoist al satisfacerii intereselor personale, sens in care este nevoit sa intre in interdependenta cu ceilalti. Deosebirea esentiala intre societatea civila si stat consta in aceea ca, in societatea civila, individul reprezinta singurul scop pentru sine, astfel incat finalitatea sa este una particulara, in timp ce, in stat, scopul individului este statul, iar finalitatea sa este una universala. Urmarind realizarea interesului particular, individul serveste, in societatea civila, si universalul, deoarece realizarea propriului bine presupune si realizarea unei mici parti din binele general (ex. munca individului contribuie, intr-o anumita masura, la bunastarea intregii societati).
c) Un alt punct forte al conceptiei hegeliene este relevarea caracterului potential distructiv al societatii civile. Ea este o masa variata, formele ei multiple de interactiune si de solidaritate colectiva sunt, adesea, incomensurabile, fragile si usor de zdruncinat prin conflicte serioase, violente. Societatea civila moderna este un camp de lupta, tensionat, in care se ciocnesc diferite interese si tendinte individuale, care se desfasoara si progreseaza in mod arbitrar, semispontan, o arena de interactiune, colaborare si/sau contradictie intre acestea si interesele comune. Aceasta nu inseamna numai ca societatea civila nu poate sa-si depaseasca particularitatile, dar si ca aceasta are tendinta de a-si paraliza si submina propriul pluralism. Dupa cum arata Hegel, dezvoltarea exuberanta a unei parti a societatii civile poate stanjeni si oprima celelalte parti si, de aceea, societatea civila nu poate ramane sau deveni "civila" decat daca se supune unei ordini politice (statul).
3. Afirmarea organizatiilor societatii civile ca forme de asociere umana: gradul de existenta formala a organizatiilor societatii civile; diversitatea organizatiilor societatii civile; importanta dimensiunii lor numerice.
Gradul de existenta formala a organizatiilor societatii civile. Aparitia societatii civile este rezultatul unei miscari spontane si creatoare a cetatenilor, care instituie forme de asociere (independente de asociatiile permanente create prin lege, cum sunt comunele, orasele etc.), realizate pe plan local, national, regional sau mondial, cu existenta limitata sau nu in timp, avand obiective politice, economice, profesionale, civice, culturale, religioase etc.. In general, organizatiile societatii civile se disting de grupurile informale sau constituite ad-hoc printr-un anume grad de existenta formala (institutionala). Ele sunt structuri oficiale, institutionalizate, cu o definire stricta a misiunilor, obiectivelor si campurilor de actiune. Este vorba de grupuri auto-organizate, miscari si indivizi relativ autonomi, care constituie un numar mare de organizatii "specializate" in cat mai multe domenii, ce privesc organizarea si administrarea societatii umane.
Ca forme asociative, organizatiile civice nu sunt parti ale unei institutii fundamentale a statului sau ale sectorului de afaceri.
Diversitatea organizatiilor societatii civile, ca forme de asociere umana. Asociatiile si organizatiile societatii civile sunt de o mare diversitate (organizatii neguvernamentale, organizatii comunitare, asociatii profesionale, sindicate, organizatii politice, cluburi civice, cluburi sociale si sportive, fundatii, ligi, federatii, institutii culturale, miscari ecologiste, organizatii filantropice, organizatii religioase, media etc.), constituind temelia unei democratii functionale.
Criteriile care stau la baza diversitatii lor sunt: marimea grupurilor de oameni pe care ii reprezinta; forma lor de organizare; functiile pe care le indeplinesc; intinderea geografica a actiunilor lor; nivelul resurselor de care dispun; experienta lor istorica; contextul lor cultural; programele, ideologiile si tacticile lor.
Prin intermediul formelor de manifestare diverse, oamenii se exprima public si incearca sa promoveze o gama larga de interese (economice, culturale, educative, profesionale, civice, politice etc.). Aceste forme de organizare alcatuiesc o pluralitate de centre de interese si de putere in cadrul societatii si actioneaza, in functie de natura scopurilor propuse, in alianta sau in opozitie unele cu altele sau cu puterea de stat instituita.
Importanta dimensiunii numerice a organizatiilor societatii civile. Puterea societatii civile sta in numarul organizatiilor care o compun. Se estimeaza ca, in prezent, sunt trei milioane de organizatii ale societatii civile (numai in S.U.A. sunt circa un milion de astfel de organizatii), unele avand un numar mare de membri (ex. National Wildlife Federation are intre trei si sase milioane de membri; Friend of the Earth, organizatie ecologista militanta - peste un milion de membri, localizati in 60 de tari).
4. Strategii folosite de societatea civila (organizatiile societatii civile) pentru atingerea obiectivelor urmarite. Caracteristici. Organizatiile societatii civile folosesc anumite strategii pentru atingerea scopurilor lor. In general, se utilizeaza patru strategii si anume:
- strategia "respingerii", care refuza acele masuri si actiuni statale considerate ca defavorabile oamenilor si comunitatilor carora ei apartin (ex. organizatiile antiglobalizare);
- strategia "conformista", respectiv atitudinea de a mentine sau intari, mai mult sau mai putin, regulile existente ale unor politici nationale, regionale sau globale, in conformitate cu nivelul de realizare a intereselor membrilor lor. Multi dintre cei care fac lobby pentru antreprenori si asociatii profesionale adopta o conduita conformista;
- strategia "reformista", adica aceea prin care se doreste corectarea disfunctionalitatilor din regimurile existente, pastrandu-se intacte structurile sociale care le sustin. Grupurile social-democrate, institutiile de cercetare, consumatorii, aparatorii drepturilor omului, organizatiile umanitare, sindicatele au o agenda reformista;
- strategia "transformista" (radicala), care vizeaza infaptuirea obiectivelor lor cele mai generale prin transformarea ordinii sociale. De regula, radicalii sunt desemnati ca "miscari sociale" si includ in randurile lor o gama variata de organizatii, cu ideologii diverse (anarhistii, fascistii, organizatiile feministe radicale, pacifistii etc.), aflate in opozitie cu statul, cu valorile liberale.
5. Rolul societatii civile de intarire a legitimitatii si de consolidare a democratiei. Caracteristici si obiective urmarite. O societate democratica reala se construieste in timp indelungat. Un prim pas, insa, pentru o democratie functionala il reprezinta institutiile si mecanismele democratice, iar societatea civila, in acest context, actioneaza ca un mecanism reglator pentru societatile democratice. Acest rol se materializeaza prin: controlul activitatii institutiilor statului; colaborarea cu institutiile statului.
Controlul activitatii institutiilor statului. Societatea civila este, pe buna dreptate, interesata in eliminarea puterii absolute a statului si in controlul institutiilor sale, in primul rand pentru ca, pe masura ce puterea sa creste, statul poate deveni o sursa de amenintare pentru securitatea individuala. Aceasta dimensiune a rolului mentionat al societatii civile urmareste:
a) sa supravegheze exercitarea puterii in statele democratice;
b) sa contribuie la democratizarea statelor autoritariste. In acest sens, societatea civila isi creeaza structuri proprii prin care controleaza/monitorizeaza eventualele abuzuri si incalcari de legi comise de catre guvernanti, pe de o parte, si prin oferte de alternative, altele decat ale partidelor, pe de alta parte.
Colaborarea/cooperarea (parteneriatul) cu institutiile statului. Societatea civila trebuie sa colaboreze/coopereze cu structurile implicate in administrarea societatii (statul), mai ales pe plan local, pentru a gasi, impreuna cu acestea, solutiile potrivite pentru ameliorarea continua a calitatii vietii. In acest context, ea serveste drept structura de mediere intre indivizi si stat si confera oamenilor mai multa putere de actiune in eforturile lor de imbunatatire a vietii in comunitatea in care traiesc.
6. Rolul societatii civile de participare activa la luarea deciziilor politice, economice sau de interes public: caracteristici; nivele de participare a societatii civile la luarea deciziilor. O democratie puternica se bazeaza pe existenta unei comunitati de cetateni, uniti prin interese si obiective comune, dispusi sa participe la viata societatii. In lipsa participarii, este posibil ca statul sa monopolizeze puterea si sa-si sustina exclusiv propriile interese. Numai prin cooperare si angajare civica cetatenii pot determina statul sa ia cunostinta de interesele lor si sa actioneze pentru a le satisface. Tocmai de aceea, societatea civila are dreptul si datoria de a participa/implica activ la/in luarea deciziilor politice, economice sau de interes public, intr-o gama variata de probleme (ex. situatii referitoare la administrarea publica locala, guvernarea unei tari, dezvoltarea economica, combaterea saraciei, apararea drepturilor omului, prevenirea conflictelor, protejarea mediului inconjurator etc.).
Nivele de participare a societatii civile la luarea deciziilor. In functie de intensitatea participarii, exista mai multe nivele de participare a O.S.C. la procesele decizionale (cu predilectie, in cadrul administratiei publice locale):
a) informarea cetatenilor este primul nivel al participarii, deoarece, fara a fi informati, cetatenii nu au cum sa participe la luarea deciziilor de interes public. O administratie publica locala responsabila, democratica, transparenta trebuie sa furnizeze cetatenilor informatii privind activitatea si planurile sale prin: crearea centrelor de informare a cetatenilor; panouri informative; buletine informative; forumuri publice; intalniri publice; conferinte de presa; programe si anunturi in presa, radio si TV; pagini Web; asigurarea accesului liber al cetatenilor la sedintele consiliilor locale, procesele verbale ale acestor sedinte, planuri de urbanism, alte documente ale administratiei publice locale;
b) consultarea cetatenilor reprezinta un nivel superior de participare, in contextul caruia se identifica necesitatile pentru a evalua prioritatile si a colecta idei si sugestii referitoare la problemele ce trebuie solutionate. Consultarea nu pune in discutie sistemul decizional al autoritatii publice, aceasta pastrandu-si libertatea de a tine cont sau nu de sugestiile cetatenilor consultati. Consultarea se efectueaza prin: interviuri; sondaje; audieri publice; sistemul casutelor de sugestii ale cetateanului; referendum local etc.;
c) luarea deciziei in comun cu cetatenii. Participarea cetatenilor este necesara si in momentul adoptarii deciziilor fundamentale pentru colectivitate, fiinca numai astfel ele vor avea legitimitate si sprijinul lor neconditionat, dar si ulterior, pentru evaluarea rezultatelor obtinute.
7. Specificitatea societatii civile si a statului, ca si componente complementare ale societatii contemporane. Elemente specifice si deosebiri intre societatea civila si stat. Organizatiile societatii civile si organismele statului sunt laturi complementare ale existentei umane in societatile moderne. Fiecare dintre ele are un specific anume, care isi pune amprenta asupra modului in care interactioneaza.
Specificitatea statului. Principalele elemente de specificitate ale activitatii statului, din perspectiva complementaritatii sale cu societatea civila, sunt:
a) este institutia (organul) prin care se exercita puterea politica;
b) ca organ al puterii politice, statul se preocupa de crearea conditiilor pentru predominarea si infaptuirea interesului public. Dintr-o atare perspectiva, functiile sale prioritare sunt: elaborarea normelor dupa care se desfasoara viata sociala; asigurarea ordinii sociale, respectiv punerea in aplicare si controlul modalitatilor de in care se respecta normele ce vizeaza instaurarea acesteia (pe plan intern); afirmarea suveranitatii de stat si apararea integritatii teritoariale (pe plan extern);
c) practica politica evidentiaza ca statul tinde sa utilizeze la maximum prerogativele puterii sale si, uneori, sa abuzeze de aceasta in indeplinirea functiilor specifice, nemanifestand suficienta deschidere, transparenta fata de interesul societatii civile de a cunoaste, in detaliu, unele din actiunile si masurile pe care le intreprinde. Reticenta statului de a colabora, uneori, cu societatea civila vizeaza, astfel, "protejarea" acelor informatii referitoare la derapajele inregistrate in folosirea parghiilor pe care le are la dispozitie, inclusiv a aparatului destinat exercitarii constrangerii (forta armata - destinata indeplinirii rolului extern al statului; politie, justitie, penitenciare - destinate indeplinirii rolului sau intern);
d) tinde sa influenteze societatea civila sa-i accepte politica (economica, sociala, culturala etc.), inclusiv metodele si mijloacele pe care le utilizeaza pentru realizarea acesteia. In regimurile totalitare, statul este preocupat, chiar, de subordonarea societatii civile sau, dupa caz, de eliminarea ei;
e) isi asuma responsabilitatea nemijlocita a actelor sale de guvernare (ex. in fata parlamentului);
Specificitatea societatii civile. Intre rolurile specifice societatii civile care influenteaza, in mod special, raporturile sale cu statul, pot fi mentionate:
a) nu urmareste dobandirea puterii politice. Unul din elementele de specificitate ale societatii civile este lipsa interesului pentru dobandirea puterii politice. Preocuparea sa de baza, dintr-o asemenea perspectiva, este exercitarea in conditii democratice a puterii de catre stat;
b) vizeaza realizarea unui echilibru intre interesele legitime ale indivizilor/grupurilor sociale pe care le reprezinta (in mod special, afirmarea drepturilor si libertatilor lor fundamentale) si indeplinirea acestora prin parghiile puterii;
c) este preocupata sa controleze statul pentru limitarea tendintei sale de a monopoliza puterea, care i-ar transforma institutiile in surse de amenintare pentru securitatea individuala si civica. In functie de natura regimurilor politice, controlul activitatii statale vizeaza doua obiective:
1. sa supravegheze exercitarea puterii in statele democratice;
2. sa contribuie la democratizarea statelor autoritariste. Societatea civila isi creeaza, in acest sens, structuri proprii care monitorizeaza eventualele abuzuri si ilegalitati comise de structurile statului in contextul sau in afara indeplinirii atributiilor specifice, pe de o parte, si propune alternative la masurile puterii, pe de alta parte;
d) tinde sa-si manifeste autonomia in raport cu statul. Organizatiile societatii civile sunt, intr-un anume sens, autonome in raport cu statul, reprezentand o multitudine de centre de putere nonstatale. Ele reprezinta nu numai un cadru de manifestare a drepturilor indivizilor, a minoritatilor, ci si o contrapondere in raport cu forta statului sau diversele combinatii de interese ale institutiilor politice oficiale.
Societatea civila pare, intr-un anume fel, ca se sustine pe ea insasi si ca nu are nevoie de stat. In realitate, numeroase fenomene nedorite in societate impun existenta statului, intre care si existenta unor organizatii ale societatii civile care pot si uneori produc mai mult sau mai putin rau societatii umane sau comunitatii in care actioneaza;
e) responsabilitatea actiunilor sale nu este supusa evaluarii unor forumuri democratice (ex. parlamentul), ceea ce poate sa genereze atitudini demagogice.
8. Interdependenta si influentarea reciproca dintre societatea civila si stat. Sarcinile ce revin statului. Caracteristici. Statul trebuie sa se implice, prioritar, in crearea si punerea in aplicare a unui cadru normativ si institutional democratic, favorabil constituirii si functionarii normale, atat a structurilor sale specifice, cat si a organizatiilor societatii civile, ca factor indispensabil al democratizarii sociale.
a) Obiectivele asumate de organizatiile societatii civile nu se pot realiza fara implicarea statului in elaborarea si transpunerea in practica a unor strategii de dezvoltare a societatii civile, care sa prevada:
- modalitati de extindere a participarii cetatenilor la solutionarea problemelor comunitatii, a reformelor democratice, dezvoltarea capacitatii O.S.C.-urilor si antrenarea lor efectiva in abordarea problemelor de pe agenda publica;
- dezvoltarea parteneriatului dintre societatea civila si autoritatile publice, atat la nivel national, cat si local si promovarea, prin efort comun, a practicilor in domeniul bunei guvernari. Colaborarea intre cele doua laturi complementare ale existentei umane presupune definirea obiectivelor si scopurilor comune, punerea de acord asupra strategiilor si planurilor de actiune subsumate acestora etc.. Este necesar, in acest sens, ca eforturile sa se concentreze asupra elementelor de interdependenta, depasindu-se divergentele dintre societatea civila si guvern;
- alocarea unor fonduri publice destinate sustinerii initiativelor civice, precum si elaborarea unor proceduri transparente ce vor reglementa gestionarea, accesul la si utilizarea acestor fonduri. Lipsa resurselor financiare constituie un obstacol serios in desfasurarea activitatilor specifice ale organizatiilor societatii civile, iar modalitatile de alocare a acestor resurse le afecteaza, nu de putine ori, independenta;
- crearea/dezvoltarea unei politici fiscale orientate spre sustinerea initiativelor civice si a activitatilor filantropice, in vederea sporirii interesului sectorului "bussiness" pentru sprijinirea actiunilor intreprinse in acest sens de organizatiile societatii civile;
- promovarea si sustinerea voluntariatului (incurajarea participarii active, voluntare si responsabile a cetatenilor - individual sau prin intermediul organizatiilor civice - la viata publica), practica care poate sa contribuie esential la solutionarea problemelor aflate pe agenda publica;
b) Existenta si manifestarea plenara a unei societati civile autentice presupune ca statul sa se preocupe, de asemenea, de intarirea unor caracteristici/resurse proprii (autoritate, legitimitate, capacitate manageriala, autonomie etc.) si conditii specifice de manifestare a atributiunilor sale (apararea si promovarea valorilor democratice, loialitatea cetatenilor, respectul populatiei fata de lege, climat de ordine, liniste si siguranta publica etc.). Este cunoscut faptul ca o societate civila hiperactiva, necrutatoare poate coplesi un stat slabit cu multimea si diversitatea solicitarilor sale. In consecinta, statul are nevoie de energie si solutii viabile, in context democratic, pentru a putea media si armoniza interesele deosebite si insistent exprimate ale diverselor grupuri sociale.
9. Interdependenta si influentarea reciproca dintre societatea civila si stat. Sarcinile ce revin societatii civile. Caracteristici. Societatea civila are, la randul ei, anumite sarcini, intre care:
- critica neajunsurilor activitatii statale (ale puterii), dar si recunoasterea, in mod obiectiv, cinstit si legitim a succeselor acesteia, care sunt, de fapt, succesele intregii tari;
- influentarea institutiilor/organismelor statului, direct sau prin mobilizarea opinei publice, pentru a-si indeplini atributiile specifice in spiritul valorilor democratice (toleranta, coexistenta, compromis, dialog, negociere, deschidere, transparenta decizionala, comunicare libera etc.). Eficienta acestor demersuri intreprinse de organizatiile civice, capacitatea lor de a influenta institutiile statului si clasa politica depind de experienta, maturitatea, prestigiul, utilizarea judicioasa a resurselor de care dispun;
- trecerea de la strategia de reactie fata de actiunile organismelor statale (monitorizare, semnalare de neajunsuri si abuzuri, contestare, confruntare) la una de cooperare/conlucrare (parteneriat) cu acestea, in vederea identificarii de solutii realiste pentru rezolvarea problemelor ivite (propuneri de alternative - altele decat cele venite din partea partidelor politice - la diverse masuri economice, sociale, culturale etc. initiate de catre guvernanti). Organizatiile societatii civile trebuie sa se implice activ in viata social-politica a comunitatilor locale, prin cooperarea/conlucrarea cu organismele statului si nu doar prin contestarea activitatii acestora. In acest mod, societatea civila preia unele din obligatiile autoritatilor publice, mai ales pe plan local, fixandu-si obiective proprii in vederea rezolvarii problemelor de interes comunitar;
- proiectarea unor mecanisme de negociere cu actorii politici (putere, opozitie etc.) pentru protectia si imbunatatirea situatiei cetatenilor in raport cu statul, revigorarea libertatii lor de organizare si a dreptului de a forma asociatii consacrate unor probleme de interes comun, pentru a exercita influenta necesara asupra deciziilor puterii si a modela corespunzator forta statului. Prin aceasta, se confera noi valente democratice activitatii statale, creste gradul sau de receptivitate in raport cu dorintele si revendicarile sociale, cu manifestarea opozitiei parlamentare care, in esenta, optimizeaza mecanismele sociale inerente functionarii societatii civile;
- diversificarea scopurilor propuse;
- desfasurarea de activitati concrete in vederea atingerii sopurilor asumate;
- cresterea responsabilitatii sociale a cetatenilor, prin educarea/influentarea acestora de a participa activ la viata politica si la actiunile intreprinse de organizatiile societatii civile, in vederea solutionarii/rezolvarii problemelor comunitare.
10. Rolurile organizatiilor societatii civile in democratie. Caracteristici. Intre rolurile pe care organizatiile societatii civile le indeplinesc intr-o societate democratica, pot fi mentionate:
- deprinderea persoanelor din diferite medii socio-profesionale de a participa impreuna si activ la rezolvarea corespunzatoare a problemelor de interes public, in mod special a celor de la nivel local. Indivizii se pot implica activ in imbunatatirea conditiilor de viata din colectivitatea lor prin apararea/atragerea interesului asupra unor cauze de interes public, furnizand informatiile necesare factorilor de decizie, supraveghind activitatea guvernului sau a unor intreprinzatori privati etc.;
- servirea unor interese publice diverse: promovarea schimbarilor democratice in activitatea si relatiile sociale; apararea si promovarea drepturilor omului; furnizarea de diferite servicii sociale; protejarea mediului natural etc.;
- reprezentarea intereselor acelor cetateni care, fara sprijinul organizatiilor societatii civile, ar putea fi exclusi de catre factorii de putere de la dezbaterile si deciziile care ii privesc. In acest context, organizatiile societatii civile se pot implica in punerea la dispozitia autoritatilor locale de cunostinte si personal calificat pentru apararea si promovarea intereselor tuturor claselor si categoriilor socio-profesionale (inclusiv, minori, femei, persoane cu dizabilitati, minoritati de orice fel etc.) in vederea punerii in practica a unor proiecte finantate de guvern;
- implicarea in realizarea de programe cu relevanta la nivel local, national, regional si international pentru promovarea principiilor democratice: apararea drepturilor omului (incurajarea/influentarea adoptarii de norme internationale in acest sens; prevenirea si/sau evidentierea violarilor si abuzurilor comise); respectarea principiilor de drept (campanii de acordare a consultatiilor juridice gratuite a persoanelor aflate in nevoie); educarea civica (promovarea proiectelor educative referitoare la rolul cetateanului intr-o societate democratica); participarea femeilor la viata publica (protejarea lor fata de efectele discriminarii socio-economice); libertatea presei (formarea jurnalistilor in spiritul deontologiei profesionale; incurajarea independentei presei); observarea modului in care se desfasoara alegerile si organizarea de campanii apolitice pentru mobilizarea cetatenilor de a participa la vot; analiza critica si supravegherea activitatii guvernului.
11. Principalele tipuri de democratie. Caracteristici. Exemple. In contextul participarii cetatenilor la rezolvarea treburilor publice, se disting doua tipuri principale de democratie: democratia directa, democratia reprezentativa si democratia participativa.
Democratia directa. Democratia directa este acel sistem de guvernare in care deciziile de interes public sunt luate direct de populatie si nu indirect, prin reprezentanti alesi. Ea asigura o tranparenta deplina a procesului decizional.
Acest tip de democratie s-a practicat in Grecia antica (Atena, in vremea lui Pericle/sec. V i.Hr. - unde cetatenii se adunau pentru a discuta propunerile privind legile si alte aspecte ale vietii cetatii) si in adunarile orasenesti medievale (in care barbatii participau la dezbaterea problemelor publice si luarea deciziilor). In societatea moderna, in urma cresterii numarului locuitorilor din zonele urbane si a formarii natiunilor, dar si ca urmare a dificultatii pe care o are populatia de a consacra mult timp participarii la viata politica, exercitarea democratiei directe s-a redus, ea fiind inlocuita cu democratia reprezentativa. In prezent, democratia directa este intalnita in comunitatile mici (in unele cantoane elvetiene, in adunarile orasenesti din Noua Anglie etc.).
Procedura tip pentru acest tip de democratie este referendumul (plebiscitul), care se desfasoara la nivel national si ofera cetatenilor posibilitatea de a-si exprima pozitia cu privire la probleme majore ale vietii lor.
Democratia reprezentativa. Democratia reprezentativa este regimul politic in care poporul isi manifesta vointa prin intermediul unor reprezentanti alesi, care au rolul de a delibera asupra cailor de realizare a scopurilor stabilite.
Ea este rezultatul dezvoltarii unor institutii medievale - adunarile conduse de monarh, care reprezentau interesele diferitelor stari sociale (aristocrati, oraseni, comercianti). Ulterior, din adunarile care reprezentau interesele populatiei urbane si ale populatiei rurale s-au pus bazele democratiei reprezentative in Marea Britanie (Camera Comunelor). Sistemul s-a extins, in secolele XVIII-XIX in Europa si America.
Democratia reprezentativa se manifesta intr-un sistem politic pluralist, capabil sa reprezinte diversitatea de interese a cetatenilor. Cadrul democratic mentionat presupune un sistem electoral, o adunare a reprezentantilor poporului si functionari oficiali (guvern) alesi si responsabili in fata acestei adunari.
Un asemenea tip de democratie implica si posibilitatea aparitiei unor fenomene negative (ex. indepartarea reprezentantilor de cetatenii care i-au ales, incercarile oligarhiei de a lua decizii "in spatele usilor inchise").
Democratia participativa. Democratia participativa consta in implicarea cetatenilor in procesul de decizie al autoritatilor publice, la nivel central si la nivel local. Ea se poate realiza pe diverse cai: dezbateri publice, audieri in fata comisiilor parlamentare, consultarea cetatenilor pe plan local, controlul activitatilor serviciilor publice.
12. Natura raporturilor dintre democratie si societatea civila. Caracteristici. Intre democratie si societatea civila se manifesta raporturi de compatibilitate si interdependenta.
Compatibilitatea. Compatibilitatea dintre democratie si societatea civila rezida in obiectivele si valorile civice comune pe care ambele le promoveaza, prin metode si mijloace relativ diferite. O democratie puternica presupune o societate civila complementara, respectiv activa si omniprezenta, care sa isi aduca o contributie reala la afirmarea si dezvoltarea ei.
Interdependenta. Democratia si societatea civila depind reciproc una de cealalta. In timp ce democratia asigura cadrul legal, organizational si psihosocial adecvat infiintarii organizatiilor societatii civile implicate in apararea si promovarea valorilor democratice, societatea civila creeaza conditii pentru dezvoltarea democratiei, prin punerea in practica a noi forme de participare activa a cetatenilor la dezbaterea si solutionarea problemelor cu care acestia se confrunta.
13. Elemente de specificitate care au determinat dezvoltarea anevoioasa a societatii civile, in Romania, dupa 1989. In Romania, societatea civila s-a constituit si dezvoltat cu o anumita intarziere fata de statele cu traditie democratica, datorita unor motive asupra carora vom insista, pe scurt, in cele ce urmeaza. Cele mai importante dintre acestea sunt:
Opozitia ferma a regimului comunist. Pana in decembrie 1989, regimul comunist s-a opus cu fermitate existentei societatii civile in tara noastra, aceasta fiind considerata o sursa de disfunctionalitati si o expresie a decadentei capitaliste. Controlul politic permanent si minutios instituit, pe cale de consecinta, de catre autoritatile statului, asupra oricaror grupuri de initiativa si activitati civice ce nu-i erau subordonate a necesitat o activitate "subterana" a acestora, improprie unei afirmari si dezvoltari corespunzatoare.
Suspiciunile majoritatii populatiei fata de existenta si activitatea organizatiilor societatii civile. O parte semnificativa a populatiei a perceput, din pacate, in primii ani ai regimului democratic, existenta si activitatea organizatiilor civice ca fiind straine, dubioase si neconforme intereselor sale fundamentale. Contestarea vehementa a guvernantilor instalati dupa decembrie 1989 si a masurilor economice, politice, sociale etc. initiate de acestia, a determinat reactii de neincredere, opozitie si respingere la fel de vehemente la adresa organizatiilor societatii civile, din partea segmentelor populatiei cu viziuni tributare sabloanelor epocii anterioare, care s-au repercutat negativ asupra credibilitatii si afirmarii lor rapide si nestingherite.
Implicarea relativ redusa a cetatenilor in activitatea civica. Rezultatele anchetelor sociologice releva interesul scazut al populatiei de a se implica in activitatea organizatiilor neguvernamentale. Potrivit unei astfel de anchete, efectuate, in 1998, la solicitarea Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile in Romania, procentul celor care se inscrisesera in O.N.G. pentru obtinerea de ajutoare era mai mare (22%) decat al acelora care erau preocupati de apararea si promovarea intereselor grupurilor socio-profesionale din care faceau parte (14%). Intre motivele neimplicarii in activitatea O.N.G. figurau lipsa de interes, lipsa de timp, lipsa unei propuneri concrete de aderare, lipsa de incredere.
Participarea Aliantei Civice la guvernare. Alianta Civica s-a afirmat, in perioada 1990-1998, ca cea mai angajata organizatie cu caracter civic din Romania pentru consolidarea societatii civile si a statului de drept. Principalele sale obiective (apararea drepturilor fundamentale ale omului, sprijinirea unui climat de toleranta si incredere intre cetateni, promovarea valorilor si eliminarea coruptiei din viata politica, restabilirea legaturilor intre exilul romanesc si tara, integrarea Romaniei in structurile euro-atlantice etc.) si modul cum acestea au fost promovate au facut-o sa se identifice, chiar, cu ideea de societate civila. Transformarea in partid politic a unei parti a organizatiei (Partidul Aliantei Civice) si participarea acestuia la guvernare a adus prejudicii de imagine societatii civile, fiind considerata ca o subordonare a acesteia fata de societatea politica.
Politizarea activitatii anumitor segmente ale societatii civile. Contrar proceselor parcurse de tarile cu traditii democratice, in care clasa politica s-a constituit pe fundamentul unei societati civile consolidate, in Romania, dupa 1989, clasa politica a creat o societate civila pe care a incercat sa o manipuleze. Atat partidele aflate la guvernare, cat si cele din opozitie s-au straduit sa-si atribuie meritul crearii societatii civile, in timp ce diferite organizatii ale acesteia s-au situat, nu de putine ori, in campaniile electorale, pe pozitii partinice, situatie neconforma cu rolul lor social si interpretata ca fiind una de subordonare fata de sfera politicului.
Implicarea deficitara a unor structuri importante ale societatii civile in rezolvarea problemelor de interes civic. Increderea opiniei publice in societatea civila a fost afectata, nu de putine ori, si de implicarea deficitara (lipsa de combativitate, inconsistenta, limitarea la satisfacerea intereselor de grup) a unor importante structuri ale acesteia (sindicate, biserici, asociatii caritabile etc.) in rezolvarea problemelor cetatenesti de interes general.
14. Caracteristici ale societatii civile romanesti, dupa 1989. Analiza activitatii organizatiilor societatii civile din tara noastra scoate in evidenta anumite trasaturi (caracteristici) ale acesteia. Astfel,:
- slaba cooperare dintre O.S.C., determinata de conflictele intrasectoriale. Reteaua densa de organizatii ale societatii civile existente pe plan national (la nivelul anului 1998, erau inregistrate 32.982 de O.N.G.-uri) nu este caracterizata printr-o cooperare eficienta, datorita conflictelor intrasectoriale. De obicei, in raporturile dintre asociatii, organizatii, fundatii, ligi etc. Primeaza competitia sectoriala, propriile interese si nu rezolvarea problemelor de interes comun;
- existenta unor disfunctii in relatiile cu autoritatile statului. Relatiile dintre societatea civila si stat sunt grevate, din pacate, de anumite situatii negative, care impieteaza asupra indeplinirii corespunzatoare a rolului celei dintai. Cele mai frecvente disfunctii din raporturile O.S.C. cu autoritatile centrale si locale sunt:
a) neimplicarea suficienta a autoritatilor din administratia publica in colaborarea cu societatea civila si tolerarea unor O.S.C. fictive, care comit ilegalitati sau care isi asuma realizarea anumitor proiecte doar in interes propriu; intemeierea si influentarea, in mare masura, a colaborarii dintre O.S.C. si administratia publica pe "contactele personale";
b) dezacordul dintre O.S.C. si administratia publica cu privire la locul si rolul acestora din urma in societate: in timp ce primele isi doresc asumarea unor responsabilitati specifice sferei guvernamentale, administratia opune rezistenta unei astfel de abordari;
- manifestarea unor atitudini preponderent contestatare, de confruntare cu guvernantii;
- diversitatea relativ redusa a scopurilor organizatiilor societatii civile;
- cadrul legislativ neincurajator de finantare a organizatiilor societatii civile. Desi infiintarea organizatiilor societatii civile este, de regula facila, legislatia actuala nu incurajeaza sponsorizarile si donatiile din partea societatilor comerciale. Modificarile aduse legii sponsorizarii nu acorda, inca, facilitatile dorite de donatori, cu consecinte negative asupra finantarii corespunzatoare a activitatilor O.S.C.;
- distributia geografica neuniforma in teritoriul national. Din totalul organizatiilor inregistrate, doar 400 constituie nucleul activ, dintre care doua treimi de afla in Capitala. De asemenea, exceptand Capitala, O.S.C.-urile sunt mai numeroase in Transilvania si Moldova, decat celelalte regiuni istorice;
- caracterul modest al resurselor financiare aflate la dispozitie. Resursele financiare reduse constituie principala cauza a numarului redus de O.S.C.-uri active. Acesta este si motivul pentru care aproape o treime din organizatii isi desfasoara activitatea fara salariati, ci numai cu colaboratori sau voluntari. Este de retinut, in context, ca politicile de finantare stabilite de administratia centrala sau locala corespund, in mica masura, nevoilor reale ale organizatiilor civice;
- implicarea redusa a cetatenilor in activitatile societatii civile. O alta caracteristica a societatii civile romanesti este manifestarea unor tipare socio-culturale care nu valorizeaza/incurajeaza activismul si responsabilitatea sociale, prin prisma alaturarii/participarii la eforturile unei organizatii a societatii civile. Exista, inca, mentalitatea ca doar statului ii revine obligatia de a actiona pentru binele cetatenilor sai, fara o implicare activa a acestora. Se impune, fara indoiala, sporirea rolului educatiei civice in aducerea unor corective pozitive, din acest punct de vedere, comportamentului cetatenesc.
15. Solutii pentru sporirea credibilitatii societatii civile romanesti, dupa 1989. Odata cu depasirea perioadei de tranzitie, a crescut preocuparea societatii civile de asumare constienta a rolului si functiilor sale democratice, preocupare care se impune a fi consolidata in viitor. In acest sens, sunt necesare o serie de masuri, intre care:
- maturizarea societatii civile. Societatea civila din Romania trebuie sa se maturizeze in viitorul previzibil, tocmai pentru ca noile institutii democratice sa nu degenereze sau sa se prabuseasca;
- diminuarea atitudinii preponederent contestatare, de confruntare cu structurile puterii, in favoarea colaborarii cu acestea pentru realizarea intereselor publice. Indeplinirea plenara, de catre societatea civila, a rolului si functiilor sale specifice presupune diminuarea atitudinii preponderent contestatare a activitatii structurilor puterii, fara renuntarea la obiectivele propuse, si identificarea de solutii realiste pentru rezolvarea problemelor cetatenesti. Este necesara, astfel, elaborarea de alternative la diverse masuri economice, sociale (programe privind copiii strazii, persoanele cu handicap etc.), culturale, care vizeaza lupta impotriva marii coruptii etc. initiate de guvernanti si colaborarea cu autoritatile pentru rezolvarea acestor probleme;
- crearea unor mecanisme de negociere intre actorii politici si reprezentantii societatii civile. Reprezentantii organizatiilor societatii civile (sindicate, mass-media etc.) trebuie sa se implice activ in constituirea unor mecanisme de negociere (dezbateri comune etc.) cu actorii politici (reprezentanti ai autoritatilor statului, partidelor politice etc.) in vederea elaborarii de proiecte de lege care privesc problemele de interes public.
|
