STUDIU DE CAZ. LOCUL SI ROLUL CONSILIULUI IN CADRUL PROCEDURILOR LEGISLATIVE

Initiativa legislativa apartine Comisiei. Tratatul de la Maastricht i-a conferit, insa, si Parlamentului European un drept de initiativa legislativa care ii permite sa ceara Comisiei sa-i prezinte o propunere.

Parlamentul European intervine in mod semnificativ in procedura de elaborare a programului legislativ al Comisiei Europene. Presedintele Consiliului Uniunii Europene este invitat sa ia parte la aceasta procedura in numele institutiei pe care o reprezinta. Atunci cand pregatesc programul legislativ si programul de lucru al Comisiei, Parlamentul European si Comisia urmeaza calendarul si modalitatile precizate in Anexa XIV la Regulamentul de procedura. Parlamentul adopta o rezolutie privind orientarile strategice ale Comisiei.

Presedintele solicita Consiliului emiterea unui aviz privind programul legislativ anual al Comisiei si rezolutia Parlamentului. Dupa ce Parlamentul dezbate si voteaza programul anual al Comisiei, Presedintii Parlamentului si Comisiei stabilesc de comun acord, in numele institutiilor pe care le reprezinta, un program legislativ anual care cuprinde toate activitatile legislative preconizate.

Semnarea Tratatului de la Lisabona a reprezentat o etapa notabila in incercarea de a crea o Europa mai democratica si mai transparenta, motiv pentru care consideram importanta incursiunea in evolutia procesului decizional al Uniunii Europene, in masura in care recurgerea la procedura codeciziei in cadrul elaborarii politicilor europene ii confera Parlamentului European un rol consolidat si statutul de "marele invingator" al negocierilor constitutionale.

Ipoteza principala a demersului stiintific initiat este aceea ca Parlamentul European este parte dintr-un sistem institutional unic si fara precedent din punct de vedere istoric, Un 454i88e iunea Europeana, cu melanjul sau de puteri supranationale si cooperare interguvernamentala. Cea mai importanta modificare constitutionala in ceea ce priveste cresterea puterilor Parlamentului a reprezentat-o introducerea noii proceduri legislative cunoscute sub numele de   procedura de codecizie. Aceasta a fost introdusa prin Tratatul de la Maastricht, a fost extinsa si simplificata considerabil prin Tratatul de la Amsterdam si extinsa marginal prin Tratatul de la Nisa. Conform Constitutiei, aceasta devine procedura legislativa ordinara, care se aplica majoritatii legislatiei Uniunii Europene, confirmandu-se astfel evolutia catre o autoritate legislativa bicamerala, in cadrul careia Parlamentul si Consiliul adopta impreuna legislatia si este necesar ca amandoua institutii sa o adopte.

Imediat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, a aparut ideea crearii unei Europe unite, insotita de necesitatea de a institutionaliza acest ideal prin stabilirea unei organizatii internationale dotate cu o institutie parlamentara. In discursul rostit la al treilea Congres International de Pace la Paris in 1849, Victor Hugo opina ca "va veni o zi cand vom vedea aceste doua grupuri imense, Statele Unite ale Americii si Statele Unite ale Europei, unul in fata celuilalt, intinzandu-si mainile unui celuilalt peste mari, schimband produse, comert, industrie, arte, genii".[2] Sintagma utilizata de Victor Hugo, "Statele Unite ale Europei", si-a gasit locul si in discursul unuia dintre initiatorii proiectului Constructiei Europene, W. Churchill, care, in discursul sau din 19 septembrie 1946 rostit la Zurich, sustinea ca "noi trebuie sa recreem familia europeana intr-un cadru regional care se va numi, poate, Statele Unite ale Europei". Aceasta asertiune ne transmite ca uniunea europenilor este un act liber al celor care vor sa construiasca o familie, al acelor popoare care impartasesc un set de valori comune si care dau substanta spiritului european. S-a probat idealul lui Robert Schuman, pentru care constructia europeana uneste oameni, si nu state, telul fiind acela al unei comunitati de spirit, de valori, pe care se pot imagina apoi tratate si structuri institutionale.

Literatura de specialitate postuleaza faptul ca parintii fondatori au conceput constructia europeana in numele unei radacini spirituale profunde, oferita de cultura antica romana, potrivit careia relatiile dintre oameni trebuie asezate pe preceptele unui drept, construit cu rigoare si claritate, respectat atat prin interventia unor instante, cat mai ales datorita recunoasterii lui de catre oameni. Dreptul comunitar devine fundamentul constructiei europene, asa cum este el determinat in Tratate, in hotararile Curtii de Justitie a Comunitatilor sau in cele adoptate de institutiile abilitate. Ca orice alt sistem de drept, dreptul comunitar se imbogateste mereu, in special prin procedura de revizuire a Tratatelor. Astfel, dreptul comunitar este in continua dezvoltare si restructurare, intr-un dinamism impus de evolutia realitatilor europene. In numele acestei logici, in 1986 s-a adoptat Actul Unic European, in 1992 Tratatul de la Maastricht, iar in 2001, Tratatul de la Nisa. Apoi, pentru a raspunde nevoii constructiei europene de a se consolida ca entitate politica, s-a propus si elaborarea si adoptarea unui Tratat constitutional pentru Uniunea Europeana. La fel ca si Tratatul de la Amsterdam si, respectiv, Nisa, Tratatul de la Lisabona este un tratat de amendare a Tratatelor existente - Tratatul Uniunii Europene, care isi va pastra denumirea, si Tratatul Comunitatilor Europene, acesta din urma urmand sa fie redenumit Tratatul privind functionarea Uniunii Europene. Cele doua tratate, modificate conform prevederilor Tratatului de la Lisabona, vor reprezenta tratatele de baza ale Uniunii si vor avea o valoare juridica egala.[4]

Printre panoplia de aspecte novatoare ale Tratatului de la Lisabona, care reprezinta cel mai recent produs al efortului european comun pentru integrare, identificam in primul rand insertia Cartei Drepturilor Fundamentale, care asigura o protectie mai eficienta cetatenilor europeni. Un alt punct important este reprezentat de implicarea ferventa a parlamentelor nationale, care vor participa intr-un grad sporit la activitatile Uniunii Europene, prin mecanismul principiului subsidiaritatii - acesta certificand interventia Uniunii Europene doar atunci cand rezultatele sunt mai favorabile la nivel comunitar. Este cunoscut faptul ca o data cu tratatul de la Maastricht s-a constatat emergenta codeciziei in cadrul procesului decizional comunitar, care infirma partial "deficitul democratic" pe care il acuza Parlamentul European, resimtit din cauza rolului minor jucat in procesul de decizie comunitar. Prin tratatul de la Lisabona, procedura de codecizie va fi mai uzitata si va situa Parlamentul European pe o pozitie de egalitate cu Consiliul, in ceea ce priveste adoptarea legislatiei Uniunii Europene. Din punct de vedere institutional, Tratatul de la Lisabona va institui ca element de noutate functia de presedinte al Consiliului European, pentru un mandat de doi ani si jumatate, avand precum consecinte reducerea numarului de comisari sau reguli precise referitoare la cooperarea consolidata si dispozitiile financiare. Ce va insemna tratatul din punct de vedere extern pentru Europa? Mai intai, prin desemnarea unui Inalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate va fi posibila sporirea coerentei si a vizibilitatii actiunii externe a Uniunii Europene. Inaltul Reprezentant va avea ca principal sprijin Noul Serviciu European pentru actiune externa. O prerogativa notabila se refera la faptul ca Uniunea va dobandi personalitate juridica unica, ceea ce va conduce la fortificarea puterii de negociere, la o eficienta sporita pe plan mondial si la perceptia ca Uniunea este un partener vizibil si redutabil pentru tarile terte si organizatiile internationale. Tratatul utilizeaza forta dobandita de Europa in domeniul economic, umanitar, politic si diplomatic pentru a promova interesele si valorile europene pe plan mondial, respectand, in acelasi timp, interesele specifice ale statelor membre in domeniul afacerilor externe.[5]

Postulatele Tratatului de la Lisabona se constituie in motorul reformarii institutionale ale Uniunii Europene. Conform noilor prevederi, Parlamentul European isi va extinde participarea in procesul legislativ, bugetar si cel al acordurilor internationale, consolidand astfel legitimitatea democratica a Uniunii Europene. Suntem in fata unei reformari a procesului decizional, prin expansiunea votului cu majoritate calificata in domeniile libertatii, al securitatii si al justitiei.[6] Tratatul de la Lisabona preconizeaza o Europa mai eficienta, cu metode de lucru si reguli de vot simplificate, cu institutii eficiente si moderne pentru o Uniune Europeana cu 27 de membri, capabila sa actioneze mai bine in domenii de prioritate maxima pentru Uniunea de astazi. In acest sens, votul cu majoritate calificata din Consiliu va fi extins la noi domenii politice, astfel incat procesul decizional sa se desfasoare mai rapid si mai eficient. Incepand din 2014, calcularea majoritatii calificate se va baza pe sistemul dublei majoritati, a statelor membre si a populatiei, reflectand astfel dubla legitimitate a Uniunii. Dubla majoritate se obtine atunci cand o decizie este luata prin votul a 55% din statele membre, reprezentand cel putin 65% din populatia Uniunii. Parlamentul va recurge mai des la procedura de codecizie in cadrul elaborarii politicilor europene, de asemenea acesta se va afla pe o pozitie de egalitate cu Consiliul, care reprezinta statele membre, in ceea ce priveste adoptarea celei mai mari parti a legislatiei Uniunii Europene.

Cum se perfectioneaza procesul decizional de-a lungul tratatelor comunitare? Prin Tratatul de la Maastricht a fost introdusa procedura de codecizie care infirma partial "deficitul democratic" pe care il acuza Parlamentul European, resimtit din cauza rolului minor jucat in procesul de decizie comunitar, si, totodata, a fost inclus comitetul de conciliere oficial, care avea sarcina de a negocia compromisuri intre Consiliu si Parlament.[8]

O data cu Tratatul de la Amsterdam, poate afirma ca Parlamentul European a repurtat un adevarat succes in privinta reformei procedurii de codecizie, care a fost extinsa si simplificata. Astfel, extinderea procedurii de codecizie a fost substantiala atat in privinta unor teme mai vechi (nediscriminarea, libera circulatie a cetatenilor Uniunii Europene, securitatea sociala, chestiunile legate de rezidenta, servicii, transporturi, politica sociala, Fondul Social European, formare profesionala, retele transeuropene, aplicarea deciziilor Fondului European de dezvoltare regionala, mediu, cooperare si dezvoltare), dar si a unora mai noi (cooperare vamala, munca, egalitatea de sanse, sanatatea publica, transparenta deciziilor, lupa impotriva fraudelor, statistica, protectia datelor personale). Aceste succese au fost importante, neputandu-se inca ignora ca in alte sectoare - politica agricola si de pescuit, politica comerciala, Uniunea Economica si Monetara - Parlamentul European continua sa nu aiba atributii, ceea ce se putea interpreta si ca o absenta a controlului democratic in aceste sectoare. Aducem in discutie si absenta in continuare a Parlamentului European de la revizuirea tratatelor sau de la elaborarea sistemului de resurse proprii ale Uniunii Europene, desi obtinuse dreptul de a participa la aprobarea acestora din urma. In schimb, se putea vorbi despre simplificarea si rationalizarea procedurii de codecizie. Astfel, procedura se putea finaliza dupa prima lectura daca exista acordul Parlament European - Consiliu. O alta prevedere importanta se refera la suprimarea actiunii unilaterale a Consiliului in cazul persistentei dezacordului Parlament European - Consiliu si dupa o a doua lectura. In acest caz, chiar daca nu exista un acord de conciliere, Consiliul nu mai putea impune, dupa cea de-a doua lectura, propria decizie.[9]

Continuam etapizarea cu Tratatul de la Nisa, care a continuat extinderea sferei codeciziei, conferind Parlamentului dreptul general de a aduce in fata instantei celelalte institutii. Tratatul de la Nisa marcheaza un nou episod din indelungatul proces al constructiei europene, proces demarat in urma cu mai bine de 50 de ani. Acest tratat semnaleaza noul curent care dinamizeaza Uniunea Europeana si care schimba fundamental harta politica a Europei si a lumii. Este vorba nu doar de reforma Uniunii Europene, dar si de extinderea sau largirea spre noile democratii din estul Europei. Tratatul de la Nisa indica faptul ca Uniunea Europeana actioneaza din ce in ce mai mult ca un actor unitar, depasind nivelul unui simplu concert al puterilor occidentale. A fost ameliorat sistemul de decizie, hotarandu-se trecerea la sistemul de vot cu majoritate calificata in domenii noi, a crescut rolul Parlamentului si al Comisiei Europene.[10]

Tratatul de la Lisabona postuleaza faptul ca procedura legislativa ordinara consta in adoptarea in comun de catre Parlamentul European si Consiliu a unui regulament, a unei directive sau a unei decizii, la propunerea Comisiei. In cazurile specifice prevazute de tratate, adoptarea unui regulament, a unei directive sau a unei decizii de catre Parlamentul European cu participarea Consiliului sau de catre Consiliu cu participarea Parlamentului European constituie o procedura legislativa speciala. Parlamentul European si Consiliul, hotarand prin regulamente, in conformitate cu procedura legislativa ordinara, stabilesc, in prealabil, normele si principiile generale privind mecanismele de control, de catre statele membre, al exercitarii competentelor de executare de catre Comisie. In cazul in care, in tratate, se face trimitere la procedura legislativa ordinara pentru adoptarea unui act se aplica urmatoarea procedura: Comisia prezinta o propunere Parlamentul European si Consiliului. In cadrul primei lecturi, Parlamentul European adopta pozitia sa in prima lectura si o transmite Consiliului. In cazul in care pozitia Parlamentului European este aprobata de Consiliu, actul respectiv se adopta cu formularea care corespunde pozitiei Parlamentului European. In cazul in care pozitia Parlamentului nu este aprobata de Consiliu, acesta adopta pozitia sa in prima lectura si o transmite Parlamentului European. Consiliul informeaza pe deplin Parlamentul asupra motivelor care l-au condus la adoptarea pozitiei sale in prima lectura. Comisia informeaza pe deplin Parlamentul asupra motivelor care l-au condus la adoptarea pozitiei sale in prima lectura. Avem in continuare in vedere cea de-a doua lectura. In cazul in care, in termen de trei luni de la data transmiterii, Parlamentul European adopta pozitia Consiliului din prima lectura sau nu s-a pronuntat, actul respectiv se considera aprobat cu formularea care corespunde pozitiei Consiliului. In cazul in care Parlamentul European respinge, cu majoritatea membrilor care il compun, pozitia Consiliului din prima lectura, actul propus este considerat ca fiind neadoptat. In cazul in care Parlamentul European propune, cu majoritatea membrilor care il compun, modificari la pozitia Consiliului din prima lectura, textul astfel modificat se transmite Consiliului si Comisiei, care emit un aviz negativ cu privire la aceste modificari. In cazul in care, in termen de 3 luni de la primirea modificarilor Parlamentului European, Consiliul, hotarand cu majoritate calificata, fie aproba toate aceste modificari, si actul respectiv este considerat aprobat, fie nu aproba toate modificarile, presedintele Consiliului, in consens cu presedintele Parlamentului European, convoaca comitetul de conciliere, intr-un termen de 6 saptamani. Consiliul hotaraste in unanimitate cu privire la modificarile care au facut obiectul unui aviz negativ din partea Comisiei. Comitetul de conciliere, care reuneste membrii Consiliului sau reprezentantii lor si tot atatia membri care reprezinta Parlamentul European, are misiunea de a ajunge la un acord asupra unui proiect comun, cu majoritatea calificata a membrilor Consiliului sau a reprezentantilor acestora si cu majoritatea membrilor care reprezinta Parlamentul European, in termen de 6 saptamani de la data convocarii, pe baza pozitiilor Parlamentului si ale Consiliului din a doua lectura. Comisia participa la lucrarile comitetului de conciliere si ia toate initiativele necesare pentru promovarea unei apropieri intre pozitiile Parlamentului European si ale Consiliului. In cazul in care, in termen de 6 saptamani de la convocare, comitetul de conciliere nu aproba nici un proiect comun, actul propus este considerat neadoptat. Facand referire la cea de-a treia lectura, putem afirma ca in cazul in care, in acest termen, comitetul de conciliere aproba un proiect comun, Parlamentul European si Consiliul dispun fiecare de un termen de sase saptamani de la aceasta aprobare, pentru a adopta actul respectiv in conformitate cu acest proiect, Parlamentul European hotarand cu majoritatea voturilor exprimate, iar Consiliul cu majoritate calificata. In caz contrar, actul propus este considerat neadoptat. Parlamentul European, Consiliul si Comisia se consulta reciproc si organizeaza, de comun acord, conditiile cooperarii lor. In acest scop, acestea pot, cu respectarea tratatelor, sa incheie acorduri institutionale care pot avea un caracter obligatoriu. Actele legislative adoptate in conformitate cu procedura legislativa ordinara se semneaza de presedintele Parlamentului European si de presedintele Consiliului. Actele legislative adoptate in conformitate cu o procedura legislativa speciala se semneaza de presedintele institutiei care le-a adoptat.[11]

CONCLUZII

Tinand cont de cele prezentate in detaliu, in cadrul lucrarii de fata, in continuare, vom incerca o scurta sinteza punctand unele aspecte esentiale care ar trebui retinute.

In acest context, in primul rand trebuie retinuta distinctia dintre Consiliul european (reuniune a sefilor de stat si/sau de guvern ai statelor membre UE) si Consiliul de ministri (Consiliul Uniunii Europene):

a    Consiliul ministrilor sau Consiliul Uniunii Europene este o institutie prevazuta in tratatele initiale de constituire a Comunitatilor Europene;

a    Consiliul European s-a constituit la inceput in cadru neconventional, ulterior fiind recunoscut prin tratate;

a    Consiliul Ministrilor are o compozitie diferita, de la compunerea de baza, in formatia ministrilor afacerilor externe, pana la compunerea in prezenta celorlalti ministri care sunt solicitati de problemele ce urmeaza sa fie rezolvate;

a    Consiliul European se compune numai din sefii de state si de guverne;

a    Consiliul European poate functiona si in calitate de Consiliu al Ministrilor Uniunii Europene.

Asa cum am amintit Consiliul European al sefilor de state si de guverne nu este prevazut in tratatele initiale, dar este reglementat de Actul Unic European si in Tratatul de la Maastricht.

Consiliul European a luat fiinta prin vointa sefilor de state si de guverne in 1974, cand acestia au hotarat sa se intalneasca cu regularitate impreuna cu ministrii lor de externe si cu presedintele si cu un vicepresedinte al Comisiei Europene.

Conform dispozitiilor inscrise in Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene (intrat in vigoare in 1993) "Consiliul european va oferi Uniunii dinamismul necesar dezvoltarii sale si va defini liniile politice generale ale acesteia".

Atributiile Consiliului european sunt destul de greu de definit. S-a apreciat ca acesta are un rol dublu: pe de o parte - rol de decizie iar pe de alta, un rol de directionare. Competentele originale ale Consiliului, asa cum au fost definite prin Comunicatul Final al reuniunii sefilor de state si de guverne de la Paris din 9-10 decembrie 1974 si Declaratia Solemna asupra Uniunii Europene de la Stuttgart din 19 iunie 1983, sunt:

a                impulsionarea si relansarea politicilor comunitare generale;

a                orientarea constructiei europene prin stabilirea liniilor directoare de ordin politic general;

a                coordonarea politicilor comunitare;

a                definirea noilor sectoare de activitate.

In domeniul cooperarii politice, Consiliul are in principal un rol de mediere, de gasire a unui punct de vedere convergent, de a afirma pe scena internationala europeana si de a adopta pozitii comune si coordonarea actiunilor diplomatice in toate domeniile afacerilor internationale care afecteaza interesele Comunitatii.

In exercitarea atributiilor sale, Consiliul European - la nivelul sefilor de state si de guverne - adopta urmatoarele documente: decizii (in problemele cele mai importante); decizii de procedura, care sunt mai numeroase si care presupun trimiterea la o alta institutie comunitara, in special la Consiliul Ministrilor; directive si orientari, care de regula insotesc deciziile de fond si de procedura, fiind cele mai numeroase; declaratiile, care de regula sunt comune pentru doi sau mai multi sefi de guverne si care exprima pozitia lor comuna fata de una sau mai multe probleme.

Tratatul de reforma de la Lisabona, prin continutul noului art. 9 precizeaza ca Uniunea dispune de un cadru institutional care vizeaza promovarea valorilor sale, urmarirea obiectivelor sale, sustinerea intereselor sale, ale cetatenilor sai si ale statelor membre, precum si asigurarea coerentei, a eficacitatii si a continuitatii politicilor si a actiunilor sale.

Institutiile Uniunii sunt, potrivit art. 9 introdus prin Tratatul de la Lisabona, in numar de sapte:

Parlamentul European;

Consiliul European;

Consiliul;

Comisia Europeana (denumita in continutul Tratatului de la Lisabona, «Comisia»);

Curtea de Justitie a Uniunii Europene;

Banca Centrala Europeana;

Curtea de Conturi.

Noul art. 9 precizeaza in continuare ca "Fiecare institutie actioneaza in limitele atributiilor care ii sunt conferite prin tratate, in conformitate cu procedurile, conditiile si scopurile prevazute de acestea. Institutiile coopereaza unele cu altele in mod loial.

Dispozitiile referitoare la Banca Centrala Europeana si la Curtea de Conturi, precum si dispozitiile detaliate referitoare la celelalte institutii figureaza in Tratatul privind functionarea Uniunii Europene.

Parlamentul European, Consiliul si Comisia sunt asistate de un Comitet Economic si Social si de un Comitet al Regiunilor, care exercita functii consultative"

Potrivit Tratatului de reforma de la Lisabona, Consiliul european, care are rolul de a impulsiona elaborarea politicilor, devine, la randul sau, o institutie a Uniunii, fara a primi insa noi atributii. Este creat totusi un nou post, cel de Presedinte al Consiliul european. Acesta este ales de Consiliul european pentru un mandat de doi ani si jumatate si va avea rolul de a asigura pregatirea si continuitatea lucrarilor Consiliului european si de a gasi solutii care sa conduca la obtinerea consensului. Presedintele Consiliului european nu poate ocupa alte functii la nivel national.

Potrivit art. 9B, introdus la Lisabona, Presedintele Consiliului European are urmatoarele atributii:

(a) prezideaza si impulsioneaza lucrarile Consiliului European;

(b) asigura pregatirea si continuitatea lucrarilor Consiliului European, in cooperare cu presedintele Comisiei si pe baza lucrarilor Consiliului Afaceri Generale;

(c) actioneaza pentru facilitarea coeziunii si a consensului in cadrul Consiliului European;

(d) prezinta Parlamentului European un raport dupa fiecare reuniune a Consiliului European.

Presedintele Consiliului European asigura, la nivelul sau si in aceasta calitate, reprezentarea externa a Uniunii in probleme referitoare la politica externa si de securitate comuna, fara a aduce atingere atributiilor Inaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate.

Sintetizand, se poate afirma ca in cadrul procedurii de codecizie are loc reevaluarea pozitiei Parlamentului European din organ legislativ secundar in organ legislativ principal la egalitate cu Consiliul, deoarece Parlamentul European dobandeste un drept de veto in adoptarea actului normativ, care nu mai poate fi inlaturat de Consiliu in mod unilateral.[12]

Pentru a concluziona, sintetizam opinia lui Richard Corbett si a lui Francis Jacobs, care postuleaza ca Parlamentul European poate fi asemanat cu Congresul American, din urmatoarele considerente: detine identitate proprie, legitimitatea sa este independenta, este separat de executiv si incearca, in acelasi timp, sa interactioneze intens cu respectivul executiv. Este imperios sa amintim ca prin Tratatul de la Lisabona Parlamentul European a dobandit rolul de colegislator, alaturi de Consiliul Uniunii Europene. Parlamentul si-a dovedit capacitatea de a initia proiecte de legislatie in domenii de interes public, de a impune amendamente considerabile in cadrul unor propuneri legislative importante si de a obliga Consiliul sa revizuiasca elemente cheie ale unora dintre pozitiile comune pe care le-a adoptat. O caracteristica importanta este aceea ca Parlamentul European este, in prezent, un element clar identificabil al unui triunghi institutional. Dintr-o perspectiva istorica, acest fapt este remarcabil in sine, in special daca ne indreptam atentia asupra faptului ca termenul de "triunghi institutional" nu era uzitat acum doua decenii, cand cei mai multi dintre teoreticieni discutau despre o Comunitate bicefala, alcatuita din Comisia Europeana si din Consiliul Uniunii Europene. Autorii opineaza de asemenea ca in prezent se discuta despre pastrarea si dezvoltarea statului egalitar pe care Parlamentul l-a obtinut in raport cu celelalte doua institutii, si despre sensibilizarea electoratului european cu privire la contributia din ce in ce mai importanta pe care o are Parlamentul la stabilirea continutului legislatiei europene care ne afecteaza pe toti.

B I B L I O G R A F I E

§ 1. Tratate, cursuri, monografii.

Barbulescu Iordan Gheorghe - "Uniunea Europeana - aprofundare si extindere. De la Comunitatile Europene la Uniunea Europeana", Editura Trei, Bucuresti, 2001.

Calinoiu Constanta; Duculescu Victor, "Drept constitutional european", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2008

Constantinescu Mihai; Nicolae Serban; Amzulescu Marius - "Parlamente europene", Editura Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti, 2003.

Dondelinger Jean - "Le Conseil europeen", Bruxelles, 1975.

Duculescu Victor; Duculescu Georgeta - "Justitia Europeana. Mecanisme, deziderate si perspective", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002.

Ecobescu Nicolae - "Manualul Consiliului Europei", Centrul de Informare si Documentare al Consiliului Europei la Bucuresti, 1999.

Ferréol Gilles - "Dictionarul Uniunii Europene", Editura Polirom, Iasi, 2001.

Fontaine, Pascal - "Ein neues Konzept für Europa. Die Erklärung von Robert Schuman, 1950-2000", Comisia Europeana, 2000.

Fuerea Augustin - "Manualul Uniunii Europene", Editura Actami, Bucuresti, 2006.

Fuerea Augustin - "Institutiile Uniunii Europene", Editura "Universul Juridic", Bucuresti, 2002.

Gerbet Pierre - "La construction de l'Europe", Imprimerie Nationale, Paris, 1994.

Gyula Fabian - "Curtea de Justitie Europeana - Instanta de judecata supranationala", Editura Rosetti, Bucuresti, 2002.

Leicu Corina - "Drept comunitar", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998.

Mathijsen Pierre - "Compendiu de drept european", ed. a 7-a, Editura Club Europa, Bucuresti, 2003.

Miga-Besteliu Raluca - "Organizatii internationale interguvernamentale", Editura All Beck, Bucuresti, 2000.

Munteanu Roxana - "Drept European. Evolutie. Institutii. Ordine juridica", Editura "Oscar Print", Bucuresti, 1996.

De Ruyt Jean - "L'acte unique européen", Editions de l'Université de Bruxelles, 1989.

Taulégne Béatrice - "Le Conseil européen", Presse Universitaire de France, Paris, 1993.

Urwin Derek W. - "The Community of Europe. A History of European Integration since 1945", Editura Longman, Londra, New York, 1998.

§ 2. Legislatie.

Tratatul CECO, semnat in 1951, intrat in vigoare in 1952 si iesit din vigoare in 2002.

Tratatele CEE si CEEA, semnate in 1957.

Actul Unic European, semnat in 1985-1986.

Conventia de la Schengen, semnata in 14 iunie 1985.

Tratattul de la Maastricht, semnat in 1992.

Legea nr. 20/1993 pentru ratificarea Acordului european instituind o asociere intre Romania, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, publicata in "Monitorul Oficial" nr. 73/12 aprilie 1993.

Decizia Consiliului nr. 93/662 din 6 decembrie 1992 - in J.O.C.E. nr. L. 304 din 10 decembrie 1993.

Tratatul de la Amsterdam, semnat in 1997.

Protocolul nr. 2 la Tratatul de la Amsterdam.

Protocolul nr. 7 la Tratatul de la Amsterdam privind aplicarea principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii.

Tratatul de la Nisa (2003);

Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa (proiect abandonat);

Tratatul de Reforma de la Lisabona (semnat pe 13 decembrie 2007) (publicat pe site-ul oficial al Uniunii Europene - www.europa.eu)

§ 3. Alte surse.

Mihaela Augustina Dumitrascu - "Semnificatia zilei de 9 mai - Ziua Europei", www.uniuneaeuropeana.go.ro

"Manualul N.A.T.O." - Biroul de Informare si Presa Bruxelles, Belgia.

"Europa Forum" - ziar lunar al Parlamentului European - nr. 7-8/14-18 iulie 1997.

'Conferinta la nivel inalt', Paris, LGDJ, 1980, p. 195.

Agentia Europa, nr. 931, 1 feb.1977.

Consiliul European de la Bruxelles, 5-6 dec.1977, Bul. CE, n. 12, 1977.

Holt, S. et Hoscheit, J. M. - "The european Council and domestic policy making", Colloque de l'Institut européen d'Administration publique, Keskrade, 26-27 oct. 1984.

Consiliul European de la Stuttgart, 17-19 iunie 1983 Bul. CE, nr. 6, 1983.

Blumann, C. - "Revista trimestriala de drept european", nr. 1/1976.

Virally, M. - "La conference au sommet", Annuaire francais de droit international, 1960.

Werts, Jan - "The european Council", T.M.C. Asser Institut, The Hague.

Consiliul European de la Londra din 29 si 30 iunie 1977, Bull. CE nr. 6.

Comunicatul final al Conferintei de la Paris din 9 si 10 decembrie 1974, Bul. CE, nr. 12.

Glaesner, H. J. - "Actul Unic European", 'Revue de Marche commun', nr. 298/1986.