Societatea civila
Prin societate civila se întelege totalitatea indivizilor ca cetateni (facând abstractie de implicarea pe care o pot avea unii în problemele puterii), a tuturor agentilor si organizatiilor economice, a tuturor organizatiilor socio-profesionale, de creatie, a mijloacelor de informare neangajate politic etc., cu caracter apolitic, care desfasoara, în cadrul societatii, multiple activitati.
Într-un regim democratic, societatea civila îsi desfasoara activitatea pe baza unor legi ferme, inclusiv a constitutiei, menite sa le prevada si s& 323h75d #259; asigure drepturile si libertatile cetatenilor, obligatiile si îndatoririle pe care sa le exercite fara oprelisti din partea societatii politice precum: dreptul de exprimare, de asociere, de organizare, de greva, de demonstratii, de circulatie libera, de informare si instruire etc.
Pentru a determina societatea politica sa o slujeasca cât mai bine, societatea civila trebuie sa aiba un mare grad de cunoastere, organizare, responsabilitate si, în conformitate cu legea, sa furnizeze mijloace de a frâna puterea politica în eventualele sale tendinte de a-si subordona societatea civila, cum se întâmpla într-un regim totalitar.
O putere, dupa cum constata Montesquieu, nu poate fi frânata decât de o alta putere[1]). În cazul nostru, puterea politica nu poate fi frânata decât de puterea civila. În acest sens, trebuie avut în vedere faptul ca societatea civila este cu atât mai puternica cu cât este mai independenta de puterea politica, iar aceasta independenta rezida, în mare masura, în natura proprietatii, în independenta cetatenilor ca agenti economici.
Într-un stat bazat pe economia de piata, pe pluralitatea proprietatii, exista posibilitatea independentei economice a cetateanului si deci a independentei lui politice. Aceasta problema nu trebuie înteleasa în mod absolut. Într-o societate bazata pe o economie libera de piata, cetatenii lipsiti de proprietate, ca simpli angajati, sunt mai putin independenti decât proprietarii, fara a mai pune problema marilor proprietati.
În regimurile totalitare (fasciste si comuniste), chiar daca, uneori, în mod formal, exista o legislatie care prevede drepturi si libertati, societatea civila este oprimata si în mare masura subordonata societatii politice tocmai datorita lipsei de independenta a cetatenilor ca agenti economici. Regimurile totalitare nu presupun doar o extrema centralizare a statului, ci, mai ales, distrugerea societatii civile, privarea cetatenilor de acea retea de legaturi, organisme, asociatii nepolitice care asigura o viata sociala normala. În regimurile totalitare, lichidarea societatii civile este necesara pentru a garanta statului monopolul puterii asupra societatii[2]).
Numai o societate politica, autentic democratica, bazata pe egalitatea sanselor, creeaza conditii afirmarii societatii civile. Egalitatea de conditii, aprecia Tocqueville, exercita o influenta extraordinara, atât asupra societatii politice, cât si asupra societatii civile.
Acest fapt imprima o anumita orientare spiritului politic, si legilor, o anumita formulare guvernantilor, precepte noi, iar celor guvernati, deprinderi specifice. De asemenea, el exercita asupra societatii civile o autoritate de fel mai redusa decât asupra guvernantilor; creeaza opinii, guverneaza sentimente, sugereaza uzante si modifica tot ce nu produc ei în mod direct.
În cadrul unui regim politic democratic, între societatea politica si societatea civila nu pot exista raporturi nici de subordonare, nici de supraordonare, ci raporturi complexe de interdependenta, îmbracând si forme contradictorii în anumite situatii. În conditiile respectului reciproc dintre societatea politica si societatea civila, se pot statornici raporturi normale, lipsite de constrângere între puterea politica si puterea civila, între guvernanti si guvernati. Între cele doua categorii se realizeaza astfel sisteme de comunicare, transfer de interese. Uneori, segmente ale societatii civile trec în sfera societatii politice, si invers. Unele componente ale societatii civile, în anumite situatii, au un caracter ambivalent, cum este, de exemplu, institutia bisericii. Interferentele dintre societatea politica si societatea civila au fost sesizate cu mult timp în urma de G.W.Fr. Hegel, care considera ca nu poate fi vorba de o separare absoluta a societatii politice (statul) de societatea civila, manifestându-se o comunicare biunivoca între stat si societatea civila.
Aceasta idee a inspirat practica politica din mai multe tari occidentale, în care s-au constituit organisme de mediere între societatea politica si societatea civila. În Franta, de pilda, pe lânga Parlament, s-a înfiintat în 1954, Consiliul Economico-Social, reprezentând aproape toate sectoarele societatii civile: patronat, sindicate, organizatii cooperatiste etc. Prin intermediul acestui consiliu, societatea civila din Franta cunoaste hotarârile guvernului; se pronunta asupra lor, contribuind la rezolvarea prin consilieri a unor probleme de mare interes.
Schimbarile produse în urma revolutiilor si a altor evenimente care au avut loc în ultimele decenii ale secolului XX în tarile din Europa centrala si de Est, printre care si România, au condus la înlaturarea regimurilor totalitare, la statornicirea pluralismului politic, a orientarii spre economia de piata, vizând, în cele din urma, asezarea întregului sistem socio-politic pe principiile statului de drept, ale unei democratii autentice. Toate aceste elemente pot sa-si gaseasca o reala înfaptuire numai în conditiile afirmarii si maturizarii societatii civile.
Pentru tara noastra, unde dictatura a afectat mai mult societatea civila, procesul de refacere a acestei societati decurge mai anevoios. De aceea, societatea civila din România trebuie sa se maturizeze, pentru ca principiile democratiei sa fie sustinute ferm de catre acesta.
În perioada de timp care a trecut de la revolutia din decembrie 1989, asistam, în tara noastra, la o remarcabila proliferare de grupari, organizatii, fronturi, ligi, sindicate, asociatii patronale etc., care pot fi considerate nuclee ale societatii civile. În acelasi timp, au aparut numeroase ziare si reviste independente, un numar mare de cluburi de discutii, care dau imaginea procesului de închegare a societatii civile.
Se poate conchide ca, în tara noastra, în urma revolutiei române din decembrie 1989, s-a realizat un cadru favorabil de afirmare atât a societatii politice cât si a celei civile, a carei fundamentare îsi gaseste expresia în însasi constitutia adoptata în 1991.
[1])Ch. Montesquieu, Despre spiritul legilor, ... p. 194
[2])Al. de Tocqueville, Despre democraÛie în America, ... p. 41
|
