Statul de drept; principii de baza
De-a lungul evolutiei istorice, organizarea politica a societatii, indeosebi prin principala sa institutie - statul -, s-a realizat tot mai mult pe baza perfectarii structurii statale in raport cu cetatenii si a unor legi riguroase, care stabileau atat drepturile si libertatile cetatenilor, cat si obligatiile organelor de stat de a actiona in spiritul legilor. Insasi denumirea de stat de drept indica faptul ca statul isi exercita puterea sa politica pe baza legilor, folosind forta argumentului, si nu argumentul fortei.
Un stat de drept in forma incipienta a existat chiar in antichitate, unde, in cadrul democratiilor din perioada respectiva, au existat organizatii statale intemeiate pe lege, asigurandu-se alegerea conducatorilor de catre cetateni.
Statul de drept, in forma sa clasica, il intalnim, insa, incepand cu epoca moderna, cand s-au impus o serie de principii in viata sociala, care asigurau functionalitatea ca atare. Insasi denumirea de stat de drept a fost sugerata de cat 222j94c re Montesquieu, in lucrarea 'Despre spiritul legilor', care formuleaza cerinta ramasa celebra 'Nimeni sa nu fie constrans sa faca lucrurile pe care legea nu-l obliga si sa nu le faca pe cele pe care legea i le ingaduie'. Tot din perioada respectiva statul incepe sa se legitimeze prin societatea civila si nu prin emanatia divina. In conceptia noua, superioara, statul a aparut, dupa cum se exprima J.J. Rousseau, ca un contract intre cetateni si autoritatea politica.
Afirmarea statului de drept se fundamenteaza inca de la inceputul existentei sale pe principiul separatiei puterilor. Politologul francez Raimond Aron afirma ca pentru constituirea unui stat de drept este nevoie sa fie ales un parlament, sa fie alese organele constitutionale, sa fie investiti cu autoritate legitima functionarii[1]), iar legea sa guverneze relatiile sociale in ansamblul lor. Statul de drept constituie in epoca contemporana o problema de cea mai mare importanta teoretica si practica, care face obiectul nu numai al unor studii ample, ci si al unor legiferari in conventii internationale. 'Declaratia universala a drepturilor omului', adoptata de Adunarea Generala a ONU la 10 decembrie 1948; 'Conventia Europeana asupra drepturilor omului', adoptata la 4 noiembrie 1950 de catre Consiliul Europei si intrata in vigoare la 3 septembrie 1953; cele doua pacte internationale adoptate de Adunarea Generala a ONU la 16 decembrie 1966, respectiv 'Pactul international cu privire la drepturile politice si civile' si cel 'cu privire la drepturile economice, sociale si culturale', ambele ratificate de statul roman, cat si documentele Organizatiei pentru securitate si cooperare in Europa, respectiv Actul final de la Helsinki (1975) si documentele finale ale reuniunilor generale europene de la Madrid (1983), Viena (1989), Copenhaga (1990), Paris (1991) etc., se constituie nu numai intr-o ampla carta internationala a drepturilor omului, ci si intr-una de drept ca principal cadru politic institutional de exercitare a acestor drepturi si libertati.
In stransa concordanta cu prevederile din documentele enumerate si cu practica internationala, statul de drept isi exercita puterea in conformitate cu legea, si are la baza activitatii sale o serie de trasaturi precum:
Ø un cadru legislativ adecvat, care sa reglementeze raporturile in ansamblul lor, iar toti cetatenii, indiferent de pozitia lor sociala sau politica, sa fie egali in fata legii, sa respecte legea ca element suprem in stat. Prin urmare, suprematia legii se constituie intr-un principiu de baza al statului de drept.
Acest principiu are mai multe aspecte:
a) sa nu existe vid legislativ in sensul ca toate raporturile sociale dintre cetateni, dintre acestia si stat sau alte organisme politice ori civile, intreaga activitate din diferite domenii (economic, politic, cultural-spiritual etc.), sa fie reglementate prin lege in asa fel incat sa nu fie nimic lasat in afara cadrului legal. Orice vid legislativ creeaza posibilitatea unor nereguli, abuzuri, fraude etc., afectand dezvoltarea social-economica a tarii;
b) toti cetatenii sa fie egali in fata legii in sensul de a nu exista nici un fel de discriminare pe criterii etnice, sociale, religioase, sex etc. Suprematia legii trebuie sa functioneze in egala masura pentru toti cetatenii, iar respectarea legilor trebuind sa constituie o obligatie fundamentala a tuturor membrilor societatii;
c) legile trebuie sa prevada drepturile si libertatile fundamentale ale individului, cunoscute in epoca si cuprinse in diferite documente nationale si internationale. Sa fie prevazut prin lege un sistem de garantare a drepturilor si libertatilor;
d) sa se prevada prin legi obligatiile si indatoririle cetatenilor, precum si sanctiuni in cazul nerespectarii lor, inclusiv a nerespectarii legilor;
e) prevalarea reglementarilor internationale, fata de cele nationale in cazuri de litigiu. Aceasta prevedere poate sa functioneze numai in anumite conditii: tara respectiva sa fie membra in organismele carora un cetatean, ce se considera neindreptatit li se poate adresa; tara respectiva sa fi semnat conventiile care privesc cauza respectiva; cetateanul in cauza sa fi epuizat toate posibilitatile oferite de instantele in ordine ierarhica din tara sa;
Ø organele puterii de stat (centrale si locale) sa fie alese de cetateni, prin vot universal, direct si secret, pe baza unor optiuni ale pluralismului politic;
Ø alternanta democratica la guvernare impusa din mai multe considerente. Primul ar consta in faptul ca daca o grupare politica se afla pe un interval prea mare de timp la guvernare, isi poate crea conditii de a deveni prea autoritara, care deschide calea alunecarii spre dictatura. La aceasta se adauga faptul ca in astfel de conditii se creeaza mari posibilitati de coruptie si abuzuri. Un alt considerent consta in aceea ca intreaga clasa politica, pentru a se maturiza, trebuie sa treaca prin ambele ipostaze atat de guvernare cat si opozitie. Un om politic nu se poate considera cu adevarat competent, daca nu face dovada calitatilor sale in ambele posturi (putere si opozitie). Rezulta de aici ca alternanta democratica la guvernare constituie o adevarata scoala pentru intreaga clasa politica care trebuie sa absolve cu bune rezultate atat exercitiul guvernarii cat si cel al opozitiei.
Un considerent, de asemenea, important in legatura cu alternanta democratica la guvernare, se refera la faptul ca cetatenii de al caror vot depinde formarea grupurilor de guvernanti, trebuie sa verifice intreaga clasa politica in ambele situatii (guvernanti si opozitie), pentru ca in alegeri sa fie in masura de a se pronunta in cunostinta de cauza. Alternanta democratica la guvernare nu inseamna automat venirea la putere a unei grupari politice valoroase. Trebuie verificata aceasta grupare in postura de guvernare, pentru a putea fi apreciata ca atare.
Principiul alternantei democratice la guvernare este asadar important pentru ca el ofera posibilitatea de a se realiza 'schimbarea schimbarii' ce constituie dovada unei maturitati democratice.
In regimurile democratice din trecutul tarii noastre, principiul alternantei democratice la guvernare a functionat doar partial, in sensul ca au putut fi schimbate democratic numai parlamentul si guvernul, ci nu si seful statului care era monarhul. Se cunosc alternante la guvernare si in perioada regimurilor dictatoriale, care sunt realizate prin cai nedemocratice. Alternanta democratica la guvernare care a vizat toate organismele puterii, s-a petrecut la noi, pentru prima data, cu prilejul alegerilor din noiembrie 1996 cand au fost schimbati parlamentul, guvernul si seful statului.
Principiul alternantei democratice la guvernare functionand pentru prima data in 1996, ofera garantia repetarii lui si in viitor.
Ø separatia puterilor in stat, parlamentul trebuind sa constituie puterea legislativa, guvernul puterea executiva (ca emanatie, de regula, a parlamentului, fiind responsabil in fata acestuia sau a corpului elector) si puterea judecatoreasca, veghind la respectarea legilor si sanctionarea incalcarii lor, judecatorii actionand independent si impartial;
Ø datoria guvernului si autoritatii politice de a se conforma constitutiei si de a actiona conform legii;
Ø delimitarea clara intre stat si partidele politice;
Ø fortele militare si politia sa fie plasate sub controlul autoritatii civile, in fata careia sunt raspunzatoare;
Ø circulatia libera a informatiei si persoanelor, dreptul la libera exprimare si organizare politica si profesionala a tuturor cetatenilor, in conformitate cu legea, care sa faca posibil controlul puterii politice in societatea civila;
Ø respectarea drepturilor omului in conformitate cu prevederile internationale consacrate.
In epoca contemporana, statul de drept reprezinta tot mai mult elementul esential al puterii politice din diferite tari, constituind un factor de baza al progresului general, de inflorire si prosperitate a natiunilor. Tarile cu traditie in statul de drept sunt in acelasi timp cele mai dezvoltate, prospere, din punct de vedere economic, stabile din punct de vedere politic si cu o viata spirituala bogata.
|
