Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




TIPOLOGIA CONFLICTELOR POLITICE

Stiinte politice


TIPOLOGIA CONFLICTELOR POLITICE

S-a afirmat adeseori cã fãrã conflict nu existã actiune politicã. Dar tot atât de bine se poate

afirma cã fhrã actiune politicã nu existã con- f1ict politic, deoarece mobilul care îi determinã pe

oameni "sã facã politicã" este satisfacerea unui interes prin competitia (deci prin actiuni conc



urentiale) pentru aproprierea resursei care sã-1 satisfacã. Un conf1ict politic rezultã atunci când

purtãtorii relatiilor politice intrã în competitie, atunci când doresc sã posede mai multe resurse

politice care nu pot fi posedate în acelasi timp de cãtre toti. Este faza de acutizare a competitiei, care

nu se mai poate solutiona prin alo-carea distributivã a resurselor. Intr- un confiict politic, cel care

doreste mai multe lucruri concomitent suferã de faptul cã nu 1e poate detine pe toate în ace1asi

timp. În aceastã privintã, starea resimtitã de actor în conf1ictul politic se deosebe 626e44g ste de aceea de

indecizie (in-

capacitatea de a decide ce lucru se doreste) sau de iluzie (prin care este dorit un lucru ce nu poate fi

obtinut prin mijloacele adecvate ale actiunii politice sau la dimensiunile reaie ale raportului de

forte).

Resursele politice sunt acele mijloace cu ajutorul cãrora un indi-vid sau un grup ar reusi sâ

câstige accesul sau sã influenteze decizia politicã în favoarea satisfacetii dorintelor sau intereselor

lor. In societãtile contemporane, majoritatea resurselor politice sunt con-siderate a f't foarte

rare. Care sunt resursele predominant politice ale unei societãti date? Acestea sunt: banii, timpul,

organizatiile politice, mijloacele de propagandã, voturi1e obtinute, forta de inf1uentã a violentei

(simbolice, fizice, coercitive etc.), forta de inf1uentã a pres-tigiului politic. Ele pot fi considerate ss

arme politice, care au menirea sã inf1uenteze formarea consensului popular si a vointei politice.

Aceste resurse sunt inegal distribuite în cadrul sistemului politic. O disttibuire inegalã a

resurselor politice înseamnã cã unii indivizi sau grupuri politice dispun de mai multe resurse decât

altii. Distributia este cumulativâ în situatia în care câstigarea unei resurse antreneazã concomitent si

obtinerea altor resurse po1itice. Distributia este, în schimb, necumulativã când câstigul unei resurse

nu pre-supune neapãrat si câstigu1 altor resurse. S-a afirmat adeseori cã dis-tribuirea resurselor

poate fi atât inegalã, cât si noncumulativã. Astfel, urt om politic bogat nu poate sã posede, în mod

necesar si întotdeau- na, un grad înalt de culturã politicã. Dar se poate întânîpla ca un om politic care

posedã concomitent bani ss culturã politicã sã nu dispunã de timpul necesar (resursã politicã) pentru

a se angaja eficient în solutionarea sau otientarea situatiilor conf1ictuale. E1 poate cheltui o mare

cantitate din banii sãi pentru solutionarea unui conf1ict politic, dar neavând timpul necesar pentru a

se dedica exclusiv acestei sar-cini, eficienta scopului sãu sva fi redusã.

Abordând conf1ictele politice sub unghiul violentei politice, Yves Michaud (în lucrarea deja

citatã) propune, din perspectiva disciplinei noastre, una dintre cele mai interesante clasificãri.

Astfel, el distinge intre:

- violenta sociopoliticã difuzâ, care acoperã comportamente, precum disputele violente,

rivalitãtile între grupuri, secte, comunitãti rurale sau urbane, luptele între corporatii, rãzmeritele

spontane sau revoltele, fãrã a uita brigandajul sau banditismul (care invocã

nedreptãti sociale). In general, violenta socio-politicã difuzâ este una primitivã, locaiã, putin sau

deloc organizatã, prioritar spontanã;

- violenta contra puterii sau "de jos", care vizeazã o reorgani- zare a puterii. Este violenta

ridicãrilor în masã si a revolutiilor, pre-cum si cea a loviturilor de stat sau puciurilor.

Pentru ca acest tip de violentã politicã sã se manifeste, sunt nece-sare, pe de o parte, existenta

unei puteri centrale care ar putea fi cuceritã de grupuri cu idei, proiecte si interese contrare puterii

respective, iar pe de altã parte, existenta unor grupuri constiente de sine, care sã propunã proiecte

credibile de reorganizare a societãtii, a puterii politice si a statului;



- violenta puterii sau "de sus", care- si propune sã. fixeze puterea politicã, s-0 mentinã si s-o

facã sã functioneze.

Cele mai cunoscute forme de violentã a puterii sunt:

a. despotismul si tirania, regimuri politice în care puterea abso- lutã se exercitã în interesul

personal al tiranului, în afara oricãrei responsabilitãti. Tiranii se mentin la putere prin mijloace pe

care le-am putea numi teroriste, precum reprimarea indivizilor incomozi, interzicerea adunãrilor,

limitarea asocierii si instructiei, inculcarea neîncrederii între cetãteni, disparitia aproape totalã a

vietii private.

Tirania rãmâne, tOtUSi, un fenomen propriu micilor comunitãti; tiranul îsi exercitã teroarea în

rândul apropiatilor sau al "curtii" sale, asigurându-si adeziunea poporului prin mãsuri demagogice.

Dincolo de cercurile puterii, aparatul terorii se manifestã prtn interventil spec-taculoase, dar

intermitente, precum supliciile în piata publicã sau executiile c apitale.

b. represiunea. instrumentul forte prin care puterea rãspunde sfidãrii si revoltelor, adaptându- si

mijloacele de rãspuns la dimensiu- nile provocãrii. Atunci când o revoltã capãtã o amploare care ar

putea ameninta Statul, represiunea devine omniprezentã. Rãzboaiele ti.rãnesti din Europa secolelor

XVII si XVIH s-au terminat prin repre-siuni care au îngrozit continentul. În Rusia, revolta cazacilor

lui Razin, începutã în 1666, a fost zdrobitã în 16'71, într-o manierã mai sângeroasã decât

reptimarea, cu un secol mai târziu, a revoltei lui Pugaciov (1773-1774); represiunea cazacilor a

durat câteva luni de zile si a fãcut zeci de mii de victime.

În fapt, intensitatea si ferocitatea represiunii sunt pe mãsura

vointei Statului de a-si afirma suprematia si monopolul putetii, de a-si prezerva în exclusivitate

apanajul violentei legitime;

c. teroarea, formã de violentã extremã a puterii, de regulã în petioade de schimbare radicalã a

rânduielilor sociale. Revolutia francezã si cea sovieticã oferã, la distantã de douã secole, exemplele

cele mai edificatoare de teroare revolutionarâ, caracterizate, ambele, printr-o justitie acceler atã ssi

caricaturalã, prin hipertrofierea unei politii care devine "stat în stat" (supravegheri, sechestrãri de

per-soane, arestãri arbitrare, disparitii) ss prin generalizarea unei amenintãri care se poate abate

oticând, asupra oricui. (Codul penal sovietic din 1926, în celebrul articol 58, defineste drept

contrarevolutionarã "orice actiune care tinde sâ slãbeascã puterea"

Din punctul de vedere al ariei de manifestare confiictele politice pot fi clasificate în:

- conf1icte dintre membrii aceluiasi grup (între purtãtorii unor relatii politice diferite);

- conf1icte dintre grupuri ss organizatii politice;

-conflicte dintre organizatiile politice si, respectiv, grupurile politice;

- conf1ictele politice dintre organizatiile politice nationale si cele intemationale;

- conf1icte politice intemationale.

Din punctul de vedere al formei de manifestare conf1ictele se pot împãrti în: conflicte închise

si conflicte deschise.

Dintre conflictele închise fac parte: inttigile, conspiratiile, santa-jul, activitatea de spionaj si

contrainformatii, activitatea politiei politice secrete, asasinatul politic, activitatea emigratiei politice,

sa-botajul politic impotriva regimului, realizat de cãtre intelectualii disidenti prin mijloacele subtile

ale artei sau propagandei audio-vizuale al cãrei mesaj contestatar scapâ uneori cenzutii.

Conflictele deschise sunt acele conf1icte foarte cunoscute si abordate deschis, precum

rãzboaiele si aiegerile. Alegerile sunt "rãzboaie" care se poartã cu figuri de pantomimã, nu cu

gloante. Totusi, datotitã faptului cã orice structurã, în cadrul unui sistem politic, antreneazã în



modificarea ei toate celelalte, conf1ictul închjs

Yves Michaud, op.cit., p.

se poate transforma în conf1ict deschis, tocmai când acesta pare sã fi dispãrut.

Din punctul de vedere al tipologiei schimbãrilor sociale, adicã al acelor conf1icte care

antreneazã modificãti în stabilitatea si configuratia intemã a sistemelor, principalele conf1icte

deschise sunt:

revolutiile, revoltele, rãscoalele, loviturile de stat, loviturile de palat, puciurile militare, grevele

politice, miscãrile anarho-sindicaliste, miscãri de eliberare nati onaiã. Raporturile dintre schimbarea

politicã si transformarea politicã, în care se încadreazã conf1ictele mai sus enumerate, tin de un

factor calitativ: reversibilitatea/ireversibili -tatea transformãrii unei structuri sau functii a

sistemului, care îsi propagã unda de soc în toate institutiile si form ele regimului politic. Dacã

schimbarea nu antreneazã modificãri calitative în functionarea sistemului, nu se poate vorbi de o

transformare a sistemului:

"Numeroase componente ale vietii politice pot fi modificate fãrã ca regimul sã se sclîimbe, iar un

singur element nevralgic poate fi sufi-cient pentru a transforma radical natura putetii. In plus,

acelasi ele- ment poate, în contexte diferite, când sã joace un rol decisiv, când sã nu modifice cu

nimic esenta regimului". Întrucât sistemele politice sunt constituite dintr-un ansamblu de roluri

interdependente sau din interactiuni transformãrile din interiorul lor s-ar supune unui ritm mai lent,

deoarece ele antreneazã fortele profund e aie comporta-mentelor si valori1or politice. Dupã Alain

Rouquis, criteriile stabilitãtii politice ar fi functie de în telegerea schimbãrii si transfor-mãrii

regimurilor politice din cadrul unui sistem politic neschim-bat. Cercetãtorul francez considerã

cã stabilitatea politicã nu înseanî-nã imobilism. Ar exista chiar un paradox al stabilitãtii, acesta constând

în faptul cã stabilitatea nu poate fi conceputã fãrã schimbare. Deoarece, ca oricare alt

organism, regimurile politice s-ar schimba continuu pentru a se adapta la evolutia sau la mutatiile

medi ului lor, capacitatea unui regim de a efectua aceastã acomodare la schimbarea socialã ar fi

esentialã pentru stabilitatea sa, adicã pentru a evita rup turile politice

Este un adevãr cã în orice societate schimbarea este omni-pre8 Alain Rouquis, Le changement

politique et la transformation des rsgimes,

în: Traite de science politique, vol.2, PUF, Paris, 1985, p.

9 Ibidem, p.6lO-6l5.

zentã, cu observatia cã nu orice schimbare antreneazã modificãri în directia unei evolutii calitative a

sistemului. Schimbarea nu implicã, deci, modificãti ireversibile într-un cadru finit si concret,

precum transfonnarea si dezvoltarea.

Schimbarea interferea.zã cu conf1ictele politice deschise sau cu "rupturile revolutionare" în

latura lor radicalã transformatoare, în diferite modalitãti, precum: L prin transformare totalã

(trecerea de la un regim politic la aitul) sau printr-o adaptare gradualã; 2. prin con-vulsii inteme sau

printr-o manierã legalâ si controlatã; 3. prin rupturi revolutionare sau prin adaptarea continuã la

conditiile în schimbare. Evident, în acest context se pune problema grilelor, a pragurilor, a

nivelutilor care permit disocierea conf1ictelor deschise functie de dimensiunea ssi viteza

transformãrii, de consecintele asupra stabilitãtii sistemului, asupra regimului politic (formelor si

institutiilor guvema- mentale).




Document Info


Accesari: 4027
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2025 )