TIPOLOGIA SISTEMELOR POLITICE
Primele încercări de tipologie a sistemelor politice le întâlnim la "întemeietorii" sociologiei
politice, care au elaborat ceea ce astăzi
25 G. Burdeau, Traite de science politique, vol. IV, Librairie Gsnsra1e de droit et
de jurisprudence, Auzias,
Ibidem.
27 Ibidem, p. 13.
28 G. Burdeau, Droit constitutionnel et institutions politiques, Dalloz, Paris,
l956sp.
Zs'Ibidem, p. 161.
numim "tipologii clasice", dintre care două sunt reprezentative - cea a lui H. Spencer si A. Comte
si cea a lui Max Weber.
Herbert Spencer si Auguste Comte au clasificat sistemele politice în functie de procesul
aparitiei si cnnsolidării autoritâtii politice ca factor major al mentinerii unitătii sistemului socia1
global, indiferent că această autoritate politică se întruchipează în stat, în regalitate ori in autoritatea
institutiilor religioase sau în orice alt fel cle institutie. Conform acestui criteriu, ei au constituit
următoarea tipologie:
- Societâti primitive, subdivizate în:
a. fără o structură politică distinctă si permanentă;
b. cu o structură politică distinctă, dar puternic inf1uentată de religie si de relatiile de
înrudire.
- Statele - cetâti
- Imperiile bazate pe state - cetâti
- State asiatice cu o birocratie centralizatâ
- Statele - natiuni, subdivizate în:
a. state democratice modeme;
b. state tota1itare.
- Imperii bazate pe state - natiuni.
Max Weber alege drept criteriu de clasificare natura autoritâtii, distingând trei tipuri de
sisteme politice, după celebra sa triadă a tipurilor de legitimare a puterii: a. sistemui traditionai, în
care autoritatea se bazează pe sanctitatea traditiei din ti mpuri imemoria1e. În acest tip de sistem
politic, prerogativele si obligatiile rămân neschimbate sau se schimbă foarte putin. Este puterea
discretionară; b. sistemul charismatic, care se bazează pe autoritatea exercitată de un conducător
unic, dotat cu calităti exceptiona1e si cu o fortă de atractie si inf1u entă magnetică asupra supusi1or;
c. sistemul rational-Iegal, care îsi extrage legitimitatea si consensul din gradul de concordantă
dintre sursa, natura si structura puterii si conceptia guvematilor despre putere.
Se observă că ambele tipologii au un caracter globa1izator, nediferentiat, ele referindu-se în
egală măsură la toate tipurile de societale ca si la stat, la caracterul regimului politic ca si la
guvemământ, la autoritate ca si la imperii.
În tipologiile moderne prevalează definirea si precizarea criteriilor pe baza cărora se stabilesc
tipurile respective de sistem politic, pomindu-se de la ideea justificată că sistemele politice pot fi
clasifi- cate numai după criteriile care "aruncă o lumină" asupra naturii si specitîcului sistemului
politic în raport cu societatea. Unii au consi-derat că un astfel de criteriu ar fi gradul de specializare
si de dis-tribuire a rolurilor în interiorul sistemului politic, altii legitimitatea sau democratia. S-au
construit astfel tipologii care, atât prin prestigiul autorilor lor, cât si prin elementele clarificatoare pe
care le contin, prin capacitatea de a desprinde caracteristici relevante si definitorii au rămas tipologii
de referintă în sociologia politică contemporană. In cele ce urmează, vom prezenta, cu titlu de
exemplu, câteva dintre acestea.
După criteriul specializârii structurilor interne ale sistemului politic, cea mai importantă este
tipologia elaborată cle Eisenstadt . E1 stabileste patru parametri (variabile):
- măsura în care principalele activităti po1itice sunt organizate în roluri speciale, precum si
aceea în care aceste roluri au un grad mare de diferentiere între ele si între ele si alte roluri în
societate;
- măsura în care diferitele activităti politice si luarea deciziilor sunt apanajul unor colectivităti
specifice sau grupuri specializate sau intră în atributii le unor grupuri nespecifice, bazate pe relatii
de rude-nie, teritoriale sau etnice;
- scopurile politicii, continutul lor, originea, criteriile după care sunt stabilite, precum si ex
tinderea participării la definirea respec-tivelor scopuri;
- tipurile de legitimare si de sanctiuni.
După părerea lui Eisenstadt, toate aceste patru variabile relevă în ce măsură sistemul politic este
un sistem articulat si specializat al societătii, care este directia principa1ă spre care este orientată
activi-tatea sa, precum si care sunt principalele puncte de interdependentă dintre sfera politică si alte
sfere institutionale. Prin combinarea aces-tor patru variabile, Eisenstadt ajunge la următoarea
clasificare a sis-temelor politice:
a.Sistemul primitiv;
30 S. N. Eisenstadt, Comparative Sociai Problems, Collier Macmilian, London,
1964; vezi si S. N. Eisenstadt, From Generation to Generation, 1956, p. 159-185.
b. Imperii patrimoniale, ca, de exemplu, cel Carolingian, al Psilor s.a.;
c. Imperii nomade sau conchistadore, ca, de exemplu, cel al Mongolilor sau al Regatelor arabe
sub primii ca1ifi;
d. Statele - cetâti;
e. Sistemele feudale;
f. Imperii birocratice si centralizate;
g. Sistemele moderne, subdivizate în:
- democratice;
- autocrate;
- totalitare;
- subdezvoltate.
Dintre aceste sapte tipuri de sisteme politice, Eisenstadt se opreste îndeosebi asupra ultimului -
sistemele moderne - pe care le carac-terizează astfel:
- au un grad înalt de diferentiere a activitătilor politice;
- cunosc o putemică diferentiere între rolurile conducătorilor si rolurile condusilor;
- cunosc o adâncire considerabilă a diviziunii puterilor;
- permit o largă distributie a drepturilor politice, în conditiile unei difuziuni foarte largi a
diviziunii politice;
- implică o participare activă potentială a diferitelor grupuri la determinarea obiectivelor
politice, simultan cu dezvoltarea extensivă a grupurilor specifice administrative si politice;
- cunosc o slăbire a elementelor ereditare de legitimare si o crescândă institutionalizare a
competitiei pentru dobândirea dreptului de exercitare a diferitelor puteri, ca si pentru obtinerea
pozitiilor de conducere în cadrul sistemului;
- cei ce conduc în cadrul sistemului politic articulează aspiratiile politice cu obiectivele
sistemului, simullan cu capacitatea si posibili- tatea reală pe care le au factorii nonpolilici (de ordin
economic, organizational, cultural, social etc.) de a dispune liber de resurse - pe care sistemul
politic are datoria de a le orienta spre atingerea proprii- lor sale obiective politice - tsi de a avea
acces la puterea generaliza-tâ care, prin sistemul politic, trebuie canalizată în directia producerii de
decizii cu caracter autoritar.
Pe baza acestor elemente, Eisenstadt ajunge la două concluzii:
- caracteristicile mai sus enuntate există, în grade si combinatii diferite, la toate cele patru
categorii de sisteme politice modeme -democratice, autocrate, totalitare, subdezvoltate;
- diferenta dintre aceste patru tipuri rezidă în mărimea discrepantei dintre scopurile si
interesele celor condusi si ale celor care conduc, precum si în gradul dezvoltârii tipurilor de institutii
si procese politice direct spre încorporarea aspiratiilor sociale si politice ale diferitelor grupuri, în
obiectivele fundamentale ale politicii.
După criterjul legitimitătii, L. Binder distinge trei mari tipuri de sisteme politice: traditional,
conventional si rational.
Sistemul politic traditional este similar cu tipul de legitimare traditională al lui Max Weber. E1
se caracterizează prin faptul că: are o conducere patriarha1ă, bazată pe ideologia "delegării puterii"
de la divinitate la "reprezentantul" ei pământesc - monarhul - impunându-se astfel ca tip de
putere puterea personalâ; există o justificare reli- gioasă a "artei guvemării"; domină credinta în
atotputemicia vointei divine si do gma că cel care este conducător este legat pentru faptele sale
numai înaintea lui Dumnezeu.
Sistemul politic conventional ar fi, după Binder, sistemul politic care functionează ca
democratie constitutiona1ă. Cu a1te cuvinte, sunt stabilite proceduri conventionale, respectiv
prevederile constitu -tionale, pentru dobândirea, pe baza lor, a legitimitătii celor care au preluat
puterea sau sunt pe ca1e de a o dobândi. Intr-un asemenea sis-tem politic există:
- un larg consens asupra valorilor politice fundamentale, ca asupra modului în care ele trebuie
realizate în fiecare caz în parte;
- o anumită tolerantâ fată de interesul celorlalti, ca si fată de devierile de la normele promovate
de sistemul politic;
- un grad cât mai înalt de libertate, libertatea Iîind conceptul de bază al acestui tip de sistem
politic;
- o societate pluralistâ;
- o distributie "parohialâ" a puterii si influentei, adică distributia acestora la nivel local.
Acest tip de sistem politic îsi defineste scopurile, obiectivele si
31 L Bisder,
Califomia, 1962.
caile de atingere a acestora prin procedurile normale de legislatie si administratie, simultan si în
combinatie cu o largă consultare a "societătii civile" a grupurilor de interes. Iar pragmatismul este
-spune Binder - elementul-cheie cu care operează acest sistem.
Sistemul politic ratio nal este tipul de sistem politic care:
- se centrează pe controlul strict asupra tuturor articulatiil or sale;
- este articulat ierarhic, cu structuri administrative clar conturate;
- are ca obiectiv centra1 realizarea idealurilor democratie.
- obtine legitimitatea printr-o administratie eficientă si ch iarprin fortă, iar uneori prin
combinarea acestora;
- subordonează toate institutiile politice înfăptuirii obiectivului fundamental - democratia.
Dacă la tipul conventional elementul-cheie este pragmatismul, la acest tip de sistem politic,
numit de Binder rational, elementul-cheie este eficienta.
După criteriul gradului de democratizare, Gabriel Almond imparte sistemele politice in două
categorii principa1e: sistemele oli-garhice si sistemele democratice moderne.
Sistemele politice oligarhice sunt, după Almond, de două feluri:
a. oligarhii modemizatoare; b. oligarhii totalitare.
a. Oligarhiile modernizatoare reprezintă tipul de sistem politic ce se instalează mai ales în
societătile care au conservat multe ele- mente ale sistemelor politice traditiona 1e, elemente care
adâncesc cli- vajele dintre guvemanti si guvemati. Aceste clivaje facilitează con-centrarea puterii îrt
mâinile unei oligarhii formate fie din politicieni, fie din mi1itari, fie din intelectua1i. Ele se
întemeiază pe ideologia modernizârii, conform căreia singura cale de a crea o societate modemă
este detinerea puterii de către oligarhie.
În tipologia lui Almond, oligarhiile de acest tip se caracterizează prin:
- un sistem perfectionat de afirmare a elitelor si de promovare a "structurii de clică", alcătuită
din persoane civi1e sau militare;
- eliminarea puterilor autonome ale parlamentului sau, dacă nu, reducerea acestuia la un rol de
"ratiIîcare" sau "aclamare";
- interdictia oricărei opozitii;
folosirea birocratiilor administrative ca instrument principal de conducere;
- întărirea si constituirea elitei coerente, stabile si eficiente într-un fel de castă;
- manifestarea elementelor de democratie sub o formă populistă;
- inacceptarea si netolerarea scindărilor, comunalismul si sec-tionalismul fiind reduse la
maximum, acest tip de sistem politic cen-trându-se pe ideea mobilizatoare a unitătii, îndeosebi a
unitătii nationale, a vointei si a interesului nationa1.
b. Oligarhiile totalitare sunt supranumite de Almond "oligarhii cu aer democratic", pe care eI
le consjderă ca fiind specifice tărilor comuniste. Acest tip de sistem politic s-ar caracteriza prin
urmă-toarele dimensiuni:
- se legitimează printr-o doctrină coerentă pe care o propagă printr-un putemic aparat de
propagandă ce o face să penetreze în toate sferele, promovând nu o "societate politică.", ci o
"societate ideologică";
- un grup restrâns exercită puterea;
- refuză Iegitimitatea opozitiei publice;
- domină si controle ază opresiv fiecare sferă a vietii socia1e si individua1e;
- sunt centrate în jurul partidului unic, partidul de guvemământ, cu o "disciplină de fier";
- o putemică birocratie controlează atât partidul, cât si st atul, iar peste birocratie, supervizarea
de către partid a tuturor deciziilor este, după Almond, caracteristica cea mai definitorie a acestui tip
de sis-tem politic;
- având ca obiectiv central modernizarea societâtii, pe baza dezvoltării economice, duce o
politică de mari investitii, îsi axează eforturile si mobilizează resursele în directia promovării si înf
ăptuirii unor mari si complexe programe de modemizare.
Sistemele politice ale democratiei moderne sunt, după A1mond, sisteme în care conducerea
este civilă si se înfăptuieste prin institutii reprezentative, în matricea libertătilor publice si care se
manifestă în două ipostaze: a. democratia tutelară; b. democratia politică.
a. Democratia tutelarâ, conform luj Almond, ar fi urt tip de sistem politic care există acolo
unde elitele doresc să păstreze cât mai mult posibil puterea, în conditiile introducerii unor
modificări în propriile institutii politice, cu scopul de a mentine un guvemământ efi-
cient si stabil, orientat spre modemizarea economică si socia1ă. Libertătile cjvile de bază, institutiile
re prezentative tsi exprimarea liberă a opiniei publice sunt diminuate corelativ cu întărirea puterii
executive si cresterea presiunii cle sus. Desi elitele sunt putemic atasate va1orilor democratiei si
domniei legii, aceasta reprezentând si baza Iegitimitătii lor, ele constientizează, totodată, că
poporul, în ansamblul lui, nu are capacitatea de a realiza democratia; prin urmare, elitele vizează o
functionare eficientă a sistemului, indiferent de plusurile sau minusurile lui democratice.
b. Democrati a politicâ reprezintă tipul de sistem politic superior, al conducerii prin institutiile
reprezentative ale statului de drept. Principalele lui caracteristici sunt:
- corpul legislativ este a1es periodic, prin vot universal si direct;
- candidatii pentru corpul legislativ sunt desemnati de partidele politice;
- parlamentul reprezintă "centrul de greutate" al sistemului;
- corpul judiciar are misiunea de a proteja drepturile cetătenil or;
- are ca imperativ domnia legii, căreia i se supun si fortele coerci-tive: politia, armata, alte
organe de ordine;
- functionează o opozitie coerentă si responsabilă, reprezentând o parte necesară a sistemului
politic; atitudinea acestei opozitii trebuie să fie constructivă si nu obstructionistă, eliminând dintre
mijloacele luptei politice metodele conspirative si subversjve;
- legitimitatea acestui sistem este dată de optiunea majoritătii cetătenilor, mai ales de acea
parte a cetătenilor care este constientă politic, prin mecanismele electorale;
- integrează, pe lângă institutiile politice propriu- zise, si institutiile societătii civile -
asociatiile ci vice ss profesionale, sindi-catele, organizatiile locale care, toate, formează acea
"infrastructură de decizie si autoritate" ce "îndiguieste" autoritatea si modelează deciziile politice.
Fără a fi perfect (nici un sistem politic nu este si nu poate fi per- fect), caracteristicile mentiona
te, precum si altele care ar mai putea fi avute în vedere, par suficiente - spune A1mond - pentru a
convinge că democratia politică este tipul de sistem politic superior, cel mai reusit pe care 1-a dat
până acum experienta organizării vietii politice a omenirii. E1 nu trebuie însă nici absolutizat, nici
copiat sau trans-
plantat mecanic în alte contexte social-politice si cultura1e în care nu sunt întrunite conditiile pentru
a fi realizat, ci trebuie înteles numai în limitele rea1itătilor ce i-au dat nastere si îl fac necesar pentru
progre-sul societătilor. Iar drumul până la el n-ar putea fi altceva, spune Almond, decât "miscarea
naturală a stării actua1e spre cea viitoare".
|
