TIPOLOGIA SISTEMELOR POLITICE
Primele încercãri de tipologie a sistemelor politice le întâlnim la "întemeietorii" sociologiei
politice, care au elaborat ceea ce astãzi
25 G. Burdeau, Traite de science politique, vol. IV, Librairie Gsnsra1e de droit et
de jurisprudence, Auzias,
Ibidem.
27 Ibidem, p. 13.
28 G. Burdeau, Droit constitutionnel et institutions politiques, Dalloz, Paris,
l956sp.
Zs'Ibidem, p. 161.
numim "tipologii clasice", dintre care douã sunt reprezentative - cea a lui H. Spencer si A. Comte
si cea a lui Max Weber.
Herbert Spencer si Auguste Comte au clasificat sistemele politice în functie de procesul
aparitiei si cnnsolidãrii autoritâtii politice ca factor major al mentinerii unitãtii sistemului socia1
global, indiferent cã aceastã autoritate politicã se întruchipeazã în stat, în regalitate ori in autoritatea
institutiilor religioase sau în orice alt fel cle institutie. Conform acestui criteriu, ei au constituit
urmãtoarea tipologie:
- Societâti primitive, subdivizate în:
a. fãrã o structurã politicã distinctã si permanentã;
b. cu o structurã politicã distinctã, dar puternic inf1uentatã de religie si de relatiile de
înrudire.
- Statele - cetâti
- Imperiile bazate pe state - cetâti
- State asiatice cu o birocratie centralizatâ
- Statele - natiuni, subdivizate în:
a. state democratice modeme;
b. state tota1itare.
- Imperii bazate pe state - natiuni.
Max Weber alege drept criteriu de clasificare natura autoritâtii, distingând trei tipuri de
sisteme politice, dupã celebra sa triadã a tipurilor de legitimare a puterii: a. sistemui traditionai, în
care autoritatea se bazeazã pe sanctitatea traditiei din ti mpuri imemoria1e. În acest tip de sistem
politic, prerogativele si obligatiile rãmân neschimbate sau se schimbã foarte putin. Este puterea
discretionarã; b. sistemul charismatic, care se bazeazã pe autoritatea exercitatã de un conducãtor
unic, dotat cu calitãti exceptiona1e si cu o fortã de atractie si inf1u entã magneticã asupra supusi1or;
c. sistemul rational-Iegal, care îsi extrage legitimitatea si consensul din gradul de concordantã
dintre sursa, natura si structura puterii si conceptia guvematilor despre putere.
Se observã cã ambele tipologii au un caracter globa1izator, nediferentiat, ele referindu-se în
egalã mãsurã la toate tipurile de societale ca si la stat, la caracterul regimului politic ca si la
guvemãmânt, la autoritate ca si la imperii.
În tipologiile moderne prevaleazã definirea si precizarea criteriilor pe baza cãrora se stabilesc
tipurile respective de sistem politic, pomindu-se de la ideea justificatã cã sistemele politice pot fi
clasifi- cate numai dupã criteriile care "aruncã o luminã" asupra naturii si specitîcului sistemului
politic în raport cu societatea. Unii au consi-derat cã un astfel de criteriu ar fi gradul de specializare
si de dis-tribuire a rolurilor în interiorul sistemului politic, altii legitimitatea sau democratia. S-au
construit astfel tipologii care, atât prin prestigiul autorilor lor, cât si prin elementele clarificatoare pe
care le contin, prin capacitatea de a desprinde caracteristici relevante si definitorii au rãmas tipologii
de referintã în sociologia politicã contemporanã. In cele ce urmeazã, vom prezenta, cu titlu de
exemplu, câteva dintre acestea.
Dupã criteriul specializârii structurilor interne ale sistemului politic, cea mai importantã este
tipologia elaboratã cle Eisenstadt . E1 stabileste patru parametri (variabile):
- mãsura în care principalele activitãti po1itice sunt organizate în roluri speciale, precum si
aceea în care aceste roluri au un grad mare de diferentiere între ele si între ele si alte roluri în
societate;
- mãsura în care diferitele activitãti politice si luarea deciziilor sunt apanajul unor colectivitãti
specifice sau grupuri specializate sau intrã în atributii le unor grupuri nespecifice, bazate pe relatii
de rude-nie, teritoriale sau etnice;
- scopurile politicii, continutul lor, originea, criteriile dupã care sunt stabilite, precum si ex
tinderea participãrii la definirea respec-tivelor scopuri;
- tipurile de legitimare si de sanctiuni.
Dupã pãrerea lui Eisenstadt, toate aceste patru variabile relevã în ce mãsurã sistemul politic este
un sistem articulat si specializat al societãtii, care este directia principa1ã spre care este orientatã
activi-tatea sa, precum si care sunt principalele puncte de interdependentã dintre sfera politicã si alte
sfere institutionale. Prin combinarea aces-tor patru variabile, Eisenstadt ajunge la urmãtoarea
clasificare a sis-temelor politice:
a.Sistemul primitiv;
30 S. N. Eisenstadt, Comparative Sociai Problems, Collier Macmilian, London,
1964; vezi si S. N. Eisenstadt, From Generation to Generation, 1956, p. 159-185.
b. Imperii patrimoniale, ca, de exemplu, cel Carolingian, al Psilor s.a.;
c. Imperii nomade sau conchistadore, ca, de exemplu, cel al Mongolilor sau al Regatelor arabe
sub primii ca1ifi;
d. Statele - cetâti;
e. Sistemele feudale;
f. Imperii birocratice si centralizate;
g. Sistemele moderne, subdivizate în:
- democratice;
- autocrate;
- totalitare;
- subdezvoltate.
Dintre aceste sapte tipuri de sisteme politice, Eisenstadt se opreste îndeosebi asupra ultimului -
sistemele moderne - pe care le carac-terizeazã astfel:
- au un grad înalt de diferentiere a activitãtilor politice;
- cunosc o putemicã diferentiere între rolurile conducãtorilor si rolurile condusilor;
- cunosc o adâncire considerabilã a diviziunii puterilor;
- permit o largã distributie a drepturilor politice, în conditiile unei difuziuni foarte largi a
diviziunii politice;
- implicã o participare activã potentialã a diferitelor grupuri la determinarea obiectivelor
politice, simultan cu dezvoltarea extensivã a grupurilor specifice administrative si politice;
- cunosc o slãbire a elementelor ereditare de legitimare si o crescândã institutionalizare a
competitiei pentru dobândirea dreptului de exercitare a diferitelor puteri, ca si pentru obtinerea
pozitiilor de conducere în cadrul sistemului;
- cei ce conduc în cadrul sistemului politic articuleazã aspiratiile politice cu obiectivele
sistemului, simullan cu capacitatea si posibili- tatea realã pe care le au factorii nonpolilici (de ordin
economic, organizational, cultural, social etc.) de a dispune liber de resurse - pe care sistemul
politic are datoria de a le orienta spre atingerea proprii- lor sale obiective politice - tsi de a avea
acces la puterea generaliza-tâ care, prin sistemul politic, trebuie canalizatã în directia producerii de
decizii cu caracter autoritar.
Pe baza acestor elemente, Eisenstadt ajunge la douã concluzii:
- caracteristicile mai sus enuntate existã, în grade si combinatii diferite, la toate cele patru
categorii de sisteme politice modeme -democratice, autocrate, totalitare, subdezvoltate;
- diferenta dintre aceste patru tipuri rezidã în mãrimea discrepantei dintre scopurile si
interesele celor condusi si ale celor care conduc, precum si în gradul dezvoltârii tipurilor de institutii
si procese politice direct spre încorporarea aspiratiilor sociale si politice ale diferitelor grupuri, în
obiectivele fundamentale ale politicii.
Dupã criterjul legitimitãtii, L. Binder distinge trei mari tipuri de sisteme politice: traditional,
conventional si rational.
Sistemul politic traditional este similar cu tipul de legitimare traditionalã al lui Max Weber. E1
se caracterizeazã prin faptul cã: are o conducere patriarha1ã, bazatã pe ideologia "delegãrii puterii"
de la divinitate la "reprezentantul" ei pãmântesc - monarhul - impunându-se astfel ca tip de
putere puterea personalâ; existã o justificare reli- gioasã a "artei guvemãrii"; dominã credinta în
atotputemicia vointei divine si do gma cã cel care este conducãtor este legat pentru faptele sale
numai înaintea lui Dumnezeu.
Sistemul politic conventional ar fi, dupã Binder, sistemul politic care functioneazã ca
democratie constitutiona1ã. Cu a1te cuvinte, sunt stabilite proceduri conventionale, respectiv
prevederile constitu -tionale, pentru dobândirea, pe baza lor, a legitimitãtii celor care au preluat
puterea sau sunt pe ca1e de a o dobândi. Intr-un asemenea sis-tem politic existã:
- un larg consens asupra valorilor politice fundamentale, ca asupra modului în care ele trebuie
realizate în fiecare caz în parte;
- o anumitã tolerantâ fatã de interesul celorlalti, ca si fatã de devierile de la normele promovate
de sistemul politic;
- un grad cât mai înalt de libertate, libertatea Iîind conceptul de bazã al acestui tip de sistem
politic;
- o societate pluralistâ;
- o distributie "parohialâ" a puterii si influentei, adicã distributia acestora la nivel local.
Acest tip de sistem politic îsi defineste scopurile, obiectivele si
31 L Bisder,
Califomia, 1962.
caile de atingere a acestora prin procedurile normale de legislatie si administratie, simultan si în
combinatie cu o largã consultare a "societãtii civile" a grupurilor de interes. Iar pragmatismul este
-spune Binder - elementul-cheie cu care opereazã acest sistem.
Sistemul politic ratio nal este tipul de sistem politic care:
- se centreazã pe controlul strict asupra tuturor articulatiil or sale;
- este articulat ierarhic, cu structuri administrative clar conturate;
- are ca obiectiv centra1 realizarea idealurilor democratie.
- obtine legitimitatea printr-o administratie eficientã si ch iarprin fortã, iar uneori prin
combinarea acestora;
- subordoneazã toate institutiile politice înfãptuirii obiectivului fundamental - democratia.
Dacã la tipul conventional elementul-cheie este pragmatismul, la acest tip de sistem politic,
numit de Binder rational, elementul-cheie este eficienta.
Dupã criteriul gradului de democratizare, Gabriel Almond imparte sistemele politice in douã
categorii principa1e: sistemele oli-garhice si sistemele democratice moderne.
Sistemele politice oligarhice sunt, dupã Almond, de douã feluri:
a. oligarhii modemizatoare; b. oligarhii totalitare.
a. Oligarhiile modernizatoare reprezintã tipul de sistem politic ce se instaleazã mai ales în
societãtile care au conservat multe ele- mente ale sistemelor politice traditiona 1e, elemente care
adâncesc cli- vajele dintre guvemanti si guvemati. Aceste clivaje faciliteazã con-centrarea puterii îrt
mâinile unei oligarhii formate fie din politicieni, fie din mi1itari, fie din intelectua1i. Ele se
întemeiazã pe ideologia modernizârii, conform cãreia singura cale de a crea o societate modemã
este detinerea puterii de cãtre oligarhie.
În tipologia lui Almond, oligarhiile de acest tip se caracterizeazã prin:
- un sistem perfectionat de afirmare a elitelor si de promovare a "structurii de clicã", alcãtuitã
din persoane civi1e sau militare;
- eliminarea puterilor autonome ale parlamentului sau, dacã nu, reducerea acestuia la un rol de
"ratiIîcare" sau "aclamare";
- interdictia oricãrei opozitii;
folosirea birocratiilor administrative ca instrument principal de conducere;
- întãrirea si constituirea elitei coerente, stabile si eficiente într-un fel de castã;
- manifestarea elementelor de democratie sub o formã populistã;
- inacceptarea si netolerarea scindãrilor, comunalismul si sec-tionalismul fiind reduse la
maximum, acest tip de sistem politic cen-trându-se pe ideea mobilizatoare a unitãtii, îndeosebi a
unitãtii nationale, a vointei si a interesului nationa1.
b. Oligarhiile totalitare sunt supranumite de Almond "oligarhii cu aer democratic", pe care eI
le consjderã ca fiind specifice tãrilor comuniste. Acest tip de sistem politic s-ar caracteriza prin
urmã-toarele dimensiuni:
- se legitimeazã printr-o doctrinã coerentã pe care o propagã printr-un putemic aparat de
propagandã ce o face sã penetreze în toate sferele, promovând nu o "societate politicã.", ci o
"societate ideologicã";
- un grup restrâns exercitã puterea;
- refuzã Iegitimitatea opozitiei publice;
- dominã si controle azã opresiv fiecare sferã a vietii socia1e si individua1e;
- sunt centrate în jurul partidului unic, partidul de guvemãmânt, cu o "disciplinã de fier";
- o putemicã birocratie controleazã atât partidul, cât si st atul, iar peste birocratie, supervizarea
de cãtre partid a tuturor deciziilor este, dupã Almond, caracteristica cea mai definitorie a acestui tip
de sis-tem politic;
- având ca obiectiv central modernizarea societâtii, pe baza dezvoltãrii economice, duce o
politicã de mari investitii, îsi axeazã eforturile si mobilizeazã resursele în directia promovãrii si înf
ãptuirii unor mari si complexe programe de modemizare.
Sistemele politice ale democratiei moderne sunt, dupã A1mond, sisteme în care conducerea
este civilã si se înfãptuieste prin institutii reprezentative, în matricea libertãtilor publice si care se
manifestã în douã ipostaze: a. democratia tutelarã; b. democratia politicã.
a. Democratia tutelarâ, conform luj Almond, ar fi urt tip de sistem politic care existã acolo
unde elitele doresc sã pãstreze cât mai mult posibil puterea, în conditiile introducerii unor
modificãri în propriile institutii politice, cu scopul de a mentine un guvemãmânt efi-
cient si stabil, orientat spre modemizarea economicã si socia1ã. Libertãtile cjvile de bazã, institutiile
re prezentative tsi exprimarea liberã a opiniei publice sunt diminuate corelativ cu întãrirea puterii
executive si cresterea presiunii cle sus. Desi elitele sunt putemic atasate va1orilor democratiei si
domniei legii, aceasta reprezentând si baza Iegitimitãtii lor, ele constientizeazã, totodatã, cã
poporul, în ansamblul lui, nu are capacitatea de a realiza democratia; prin urmare, elitele vizeazã o
functionare eficientã a sistemului, indiferent de plusurile sau minusurile lui democratice.
b. Democrati a politicâ reprezintã tipul de sistem politic superior, al conducerii prin institutiile
reprezentative ale statului de drept. Principalele lui caracteristici sunt:
- corpul legislativ este a1es periodic, prin vot universal si direct;
- candidatii pentru corpul legislativ sunt desemnati de partidele politice;
- parlamentul reprezintã "centrul de greutate" al sistemului;
- corpul judiciar are misiunea de a proteja drepturile cetãtenil or;
- are ca imperativ domnia legii, cãreia i se supun si fortele coerci-tive: politia, armata, alte
organe de ordine;
- functioneazã o opozitie coerentã si responsabilã, reprezentând o parte necesarã a sistemului
politic; atitudinea acestei opozitii trebuie sã fie constructivã si nu obstructionistã, eliminând dintre
mijloacele luptei politice metodele conspirative si subversjve;
- legitimitatea acestui sistem este datã de optiunea majoritãtii cetãtenilor, mai ales de acea
parte a cetãtenilor care este constientã politic, prin mecanismele electorale;
- integreazã, pe lângã institutiile politice propriu- zise, si institutiile societãtii civile -
asociatiile ci vice ss profesionale, sindi-catele, organizatiile locale care, toate, formeazã acea
"infrastructurã de decizie si autoritate" ce "îndiguieste" autoritatea si modeleazã deciziile politice.
Fãrã a fi perfect (nici un sistem politic nu este si nu poate fi per- fect), caracteristicile mentiona
te, precum si altele care ar mai putea fi avute în vedere, par suficiente - spune A1mond - pentru a
convinge cã democratia politicã este tipul de sistem politic superior, cel mai reusit pe care 1-a dat
pânã acum experienta organizãrii vietii politice a omenirii. E1 nu trebuie însã nici absolutizat, nici
copiat sau trans-
plantat mecanic în alte contexte social-politice si cultura1e în care nu sunt întrunite conditiile pentru
a fi realizat, ci trebuie înteles numai în limitele rea1itãtilor ce i-au dat nastere si îl fac necesar pentru
progre-sul societãtilor. Iar drumul pânã la el n-ar putea fi altceva, spune Almond, decât "miscarea
naturalã a stãrii actua1e spre cea viitoare".
|
