TIPURILE (TIPOLOGIA) PUTERII POLITICE

TIPURILE (TIPOLOGIA) PUTERII POLITICE

Analiza si evaluarea dinamicii sociale pun īn evidenta o anumita tipologie a puterii politice[1]. Spatiul restrāns al lucrarii de fata permite doar abordarea cātorva dintre tipurile puterii.

8.1. PUTEREA LEGITIMĂ

Puterea legitima consacra dreptul detinatorului puterii de a-si exercita autoritatea si influenta asupra celor pe care īi conduce si datoria acestora de a i se supune. Īn acest caz, guvernatii se supun volunt 818b14i ar (prin liber consimtamānt), īntrucāt accepta normele relatiei de putere pe baza simtului datoriei, loialitatii si obligatiei lor morale, ce rezulta din legitimitatea actului guvernarii.

O importanta aparte o au, īn context, normele juridice (ex. legile), functie de care este relevat caracterul legitim al puterii. Īn cadrul relatiei de putere, conducatorul nu se confunda cu legea, dar devine, cu timpul, īntruchiparea ei (calitatea sa de garant al aplicarii legii īi determina, nu de putine ori, pe supusi, sa suprapuna, aparent, persoana acestuia cu legea īnsasi). Astfel, prin raportarea supusilor la conducator, ca la forma personalizata a legii, acesta cāstiga īn legitimitate si, implicit, īn autoritate.

Cel mai edificator exemplu de putere legitima este statul democratic, care se īntemeiaza pe principiile statului de drept.

8.2. PUTEREA NELEGITIMĂ

Spre deosebire de puterea legitima, ale carei atribute esentiale sunt acceptarea si recunoasterea de catre supusi, puterea nelegitima se impune prin constrāngere si prin forta sau amenintarea cu folosirea acesteia. Pe plan intern, ea este asociata puterii coercitive (care va fi tratata īn continuare). Puterea nelegitima, ca regim politic sau ca forma de guvernamānt, se impune īn contradictie cu vointa maselor (pot fi date, ca exemple, diferite forme de dictaturi - militara, comunista, fascista, hitlerista etc.). Practica politica arata ca lipsa suportului popular contribuie decisiv, mai devreme sau mai tārziu, la īnlaturarea puterii nelegitime si la īnlocuirea ei cu puterea legitima.

8.3. PUTEREA POZITIVĂ

Puterea pozitiva este acel tip de putere care releva identitatea aspiratiilor liderului cu cele ale grupului de apartenenta. Specificitatea ei consta īn faptul ca grupul recunoaste necesitatea liderului si i se supune de buna voie.

8.4. PUTEREA NEGATIVĂ

Puterea negativa desemneaza si consacra dominatia unor membri ai colectivitatii asupra altora. Ea are un vadit caracter antisocial si conduce, invariabil, la autoritarism si dictatura. Manifestarile sale specifice permit sa poata fi asociata puterii nelegitime.

8.5. PUTEREA DEMOCRATICĂ

Puterea democratica este cea care se constituie ca rezultat al consultarii si consimtamāntului cetatenilor si ale carei decizii concorda cu aspiratiile si interesele de progres ale societatii. Structurile acestui tip de putere se caracterizeaza printr-o slaba centralizare sau, mai ales, prin descentralizare, īntrucāt consultarea si participarea cetatenilor la luarea deciziilor de importanta majora pentru societate sunt evidente.

8.6. PUTEREA TOTALITARĂ (DICTATORIALĂ)

Puterea totalitara (dictatoriala) nu emana de la popor, aparānd ca o forta straina si ostila, care nu tine cont de optiunile politice ale cetatenilor[2]. Ba, mai mult, convingerile si valorile lor individuale sunt substituite cu seturi de convingeri si valori ale grupului sau organizatiei din care fac parte si concretizate īn ideologii colective, predominante, care, de regula, sunt impuse si manipulate de catre reprezentantii puterii si ai opozitiei politice. Cliseele si formulele (sloganurile) politice īn care se materializeaza asemenea ideologii īndeparteaza cetateanul de realitate, transpunāndu-l īntr-o lume mai mult virtuala si ideala decāt īntr-una reala, caracterizata, īntre altele, prin optimism exacerbat si artificial fata de capacitatea manageriala a puterii, īntr-un cuvānt, prin cultul acesteia.

Īntr-un astfel de caz, puterea devine un scop īn sine, un fenomen profund nociv si distrugator, prin faptul ca toate potentele ei sunt concentrate īntr-o singura directie: mentinerea si perpetuarea cu orice pret a avantajelor  determinate de statutul social si politic al celor care o detin . Puterea totalitara promoveaza un stil autoritar restrictiv si dominator, bazat pe conducerea centralizata, si pretinde, de regula, cetatenilor conformarea si consensul neconditionate si depline fata de "adevarurile" promovate de lideri.

Regimul comunist este unul din cazurile cele mai relevante pentru manifestarea puterii totalitare, influenta si manipularea ideologica practicate īn context convertind nenumarate constiinte, fie din convingere, fie ca urmare a acceptarii impuse.

8.7. PUTEREA RECOMPENSATORIE

Acest tip de putere releva ca recompensele au cel mai important rol si constituie factorul motivational de baza īn relatia stabilita īntre conducatori si condusi. Cu cāt recompensele acordate de cei aflati la putere sunt mai mari, cu atāt creste influenta lor pozitiva asupra supusilor, a caror atitudine caracteristica este, īn acest caz, cooperarea. Cu cāt recompensele sunt mai mici, cu atāt scade influenta pozitiva a detinatorilor puterii si creste influenta negativa. Practica politica si sociala arata ca supusii (subalternii) prefera puterea recompensatorie, fata de puterea coercitiva.

8.8. PUTEREA COERCITIVĂ

Puterea coercitiva īsi manifesta influenta exclusiv prin autoritatea sau abilitatea detinatorului acesteia de a-i ameninta si a-i pedepsi pe cei condusi.

Īntre consecintele secundare negative pe care ea le determina, pot fi mentionate:

- conformarea (care este, nu de putine ori, doar formala) guvernatilor fata de cerintele guvernantilor, ceea ce nu presupune neaparat si acceptarea acestor cerinte si, implicit, a celui/celor care detin si exercita puterea;

- scaderea legitimitatii guvernantilor, chiar pāna la a ajunge sa fie indezirabili, ca urmare a stilului preponderent autoritar de exercitare a puterii.

Utilizarea puterii coercitive determina, de regula, reactii si atitudini de rezistenta, rea-vointa si animozitate din partea supusilor.

8.9. PUTEREA-REFERINŢĂ

Specificitatea puterii-referinta decurge din directionarea prioritara a atractiei si respectului membrilor unui anumit grup (grup de apartenenta) fata de liderul altui grup (grup de referinta), datorita charismei si eficientei superioare demonstrate de acesta. Liderul grupului de referinta serveste, īn consecinta, ca model pentru liderul (liderii) celorlalte grupuri, personalitatea sa determinānd mai multa autoritate, recunoastere si simpatie din partea supusilor (subalternilor) care fac parte din acestea, īn defavoarea autoritatii si legitimitatii liderilor lor.

8.10. PUTEREA DE POZIŢIE

Puterea de pozitie depinde de amplasarea (pozitia) individului īn structura grupului/organizatiei/colectivitatii din care face parte. Cu cāt pozitia (ex. functia, īn ierarhia politica) detinuta de un anume individ este mai importanta, cu atāt puterea, respectiv, influenta fata de pozitiile altor membri ai grupului de provenienta este mai mare.

8.11. PUTEREA DE COALIŢIE (ALIATĂ)

Puterea de coalitie (aliata) rezulta prin crearea coalitiilor[4] si aliantelor īntre grupuri cu interese politice comune. Ea se structureaza ca urmare a reunirii puterii liderilor din grupurile de provenienta si se manifesta atāt pe plan intern (īntre partide politice - aliante si coalitii electorale, parlamentare, guvernamentale, alte categorii de organizatii), cāt si pe plan extern (cānd anumite puteri īsi reunesc fortele, initiativele etc. pentru scopuri comune).

8.12. PUTEREA PERSONALĂ (CHARISMATICĂ)

Puterea personala (charismatica) se fundamenteaza pe calitatile si abilitatile psihosociale extraordinare dovedite de liderul politic de a atrage, mobiliza si convinge masele sa urmeze calea aleasa de el.

Acest tip de putere este specific perioadelor de criza a ordinii sociale, ce impun aparitia conducatorului de exceptie a carui recunoastere si ascultare se realizeaza īn afara procedurilor democratice.

8.13. PUTEREA ELITISTĂ

Puterea elitista aduce īn prim plan elitele[6], care devin dominatoare la toate nivelurile si structurile executive, legislative si judecatoresti. Ea īsi manifesta, adesea, indiferenta, superioritatea si aroganta fata de cei saraci, prin opulenta si privilegiile de care elitele beneficiaza īn raport cu marea masa a populatiei. Elitele sunt de mai multe tipuri, īntre care cele legitime, liberale, tehnocrate, simbolice (asa-numitele VIP-uri), ideologice, guvernamentale si nonguvernamentale, functionale si administrative .

Abordarea de mai sus a problematicii tipologiei puterii politice este subsumata, īn primul rānd, unor necesitati de ordin didactic. Īn cadrul realitatii politice, tipurile de putere (atāt cele mentionate, cāt si altele asupra carora īntinderea limitata a lucrarii de fata nu ne-a permis sa ne oprim) nu numai ca interactioneaza, dar se si īntrepatrund (ex. puterea nelegitima este apropiata puterii totalitare si/sau celei negative, dupa cum puterea legitima se identifica, nu de putine ori, cu cea democratica si pozitiva), configurānd sau, dupa caz, fiind produsul unor relatii sociale dinamice, aflate īn permanenta evolutie si transformare.

RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE

JUDE, Ioan, Paradigmele si mecanismele puterii. Kratologia - o posibila stiinta despre putere, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2003.

MĂGUREANU, Virgil, Declinul sau apoteoza puterii?, Editura "RAO", Bucuresti, 2003.

NAZARE, Vasile, Politologie, Editura Academiei Navale "Mircea cel Batrān", Constanta, 2002.

VĀLSAN, Calin, Politologie, Editura Economica, Bucuresti, 1997.

VOICULESCU, Marin, Tratat de politologie, Editura Universitara, Bucuresti, 2002.

ZAMFIR, Catalin; VLĂSCEANU, Lazar (coordonatori), Dictionar de sociologie, Editura "Babel", Bucuresti, 1998.