TIPURILE (TIPOLOGIA) PUTERII POLITICE

TIPURILE (TIPOLOGIA) PUTERII POLITICE

Analiza si evaluarea dinamicii sociale pun în evidenta o anumita tipologie a puterii politice[1]. Spatiul restrâns al lucrarii de fata permite doar abordarea câtorva dintre tipurile puterii.

8.1. PUTEREA LEGITIMĂ

Puterea legitima consacra dreptul detinatorului puterii de a-si exercita autoritatea si influenta asupra celor pe care îi conduce si datoria acestora de a i se supune. În acest caz, guvernatii se supun volunt 818b14i ar (prin liber consimtamânt), întrucât accepta normele relatiei de putere pe baza simtului datoriei, loialitatii si obligatiei lor morale, ce rezulta din legitimitatea actului guvernarii.

O importanta aparte o au, în context, normele juridice (ex. legile), functie de care este relevat caracterul legitim al puterii. În cadrul relatiei de putere, conducatorul nu se confunda cu legea, dar devine, cu timpul, întruchiparea ei (calitatea sa de garant al aplicarii legii îi determina, nu de putine ori, pe supusi, sa suprapuna, aparent, persoana acestuia cu legea însasi). Astfel, prin raportarea supusilor la conducator, ca la forma personalizata a legii, acesta câstiga în legitimitate si, implicit, în autoritate.

Cel mai edificator exemplu de putere legitima este statul democratic, care se întemeiaza pe principiile statului de drept.

8.2. PUTEREA NELEGITIMĂ

Spre deosebire de puterea legitima, ale carei atribute esentiale sunt acceptarea si recunoasterea de catre supusi, puterea nelegitima se impune prin constrângere si prin forta sau amenintarea cu folosirea acesteia. Pe plan intern, ea este asociata puterii coercitive (care va fi tratata în continuare). Puterea nelegitima, ca regim politic sau ca forma de guvernamânt, se impune în contradictie cu vointa maselor (pot fi date, ca exemple, diferite forme de dictaturi - militara, comunista, fascista, hitlerista etc.). Practica politica arata ca lipsa suportului popular contribuie decisiv, mai devreme sau mai târziu, la înlaturarea puterii nelegitime si la înlocuirea ei cu puterea legitima.

8.3. PUTEREA POZITIVĂ

Puterea pozitiva este acel tip de putere care releva identitatea aspiratiilor liderului cu cele ale grupului de apartenenta. Specificitatea ei consta în faptul ca grupul recunoaste necesitatea liderului si i se supune de buna voie.

8.4. PUTEREA NEGATIVĂ

Puterea negativa desemneaza si consacra dominatia unor membri ai colectivitatii asupra altora. Ea are un vadit caracter antisocial si conduce, invariabil, la autoritarism si dictatura. Manifestarile sale specifice permit sa poata fi asociata puterii nelegitime.

8.5. PUTEREA DEMOCRATICĂ

Puterea democratica este cea care se constituie ca rezultat al consultarii si consimtamântului cetatenilor si ale carei decizii concorda cu aspiratiile si interesele de progres ale societatii. Structurile acestui tip de putere se caracterizeaza printr-o slaba centralizare sau, mai ales, prin descentralizare, întrucât consultarea si participarea cetatenilor la luarea deciziilor de importanta majora pentru societate sunt evidente.

8.6. PUTEREA TOTALITARĂ (DICTATORIALĂ)

Puterea totalitara (dictatoriala) nu emana de la popor, aparând ca o forta straina si ostila, care nu tine cont de optiunile politice ale cetatenilor[2]. Ba, mai mult, convingerile si valorile lor individuale sunt substituite cu seturi de convingeri si valori ale grupului sau organizatiei din care fac parte si concretizate în ideologii colective, predominante, care, de regula, sunt impuse si manipulate de catre reprezentantii puterii si ai opozitiei politice. Cliseele si formulele (sloganurile) politice în care se materializeaza asemenea ideologii îndeparteaza cetateanul de realitate, transpunându-l într-o lume mai mult virtuala si ideala decât într-una reala, caracterizata, între altele, prin optimism exacerbat si artificial fata de capacitatea manageriala a puterii, într-un cuvânt, prin cultul acesteia.

Într-un astfel de caz, puterea devine un scop în sine, un fenomen profund nociv si distrugator, prin faptul ca toate potentele ei sunt concentrate într-o singura directie: mentinerea si perpetuarea cu orice pret a avantajelor  determinate de statutul social si politic al celor care o detin . Puterea totalitara promoveaza un stil autoritar restrictiv si dominator, bazat pe conducerea centralizata, si pretinde, de regula, cetatenilor conformarea si consensul neconditionate si depline fata de "adevarurile" promovate de lideri.

Regimul comunist este unul din cazurile cele mai relevante pentru manifestarea puterii totalitare, influenta si manipularea ideologica practicate în context convertind nenumarate constiinte, fie din convingere, fie ca urmare a acceptarii impuse.

8.7. PUTEREA RECOMPENSATORIE

Acest tip de putere releva ca recompensele au cel mai important rol si constituie factorul motivational de baza în relatia stabilita între conducatori si condusi. Cu cât recompensele acordate de cei aflati la putere sunt mai mari, cu atât creste influenta lor pozitiva asupra supusilor, a caror atitudine caracteristica este, în acest caz, cooperarea. Cu cât recompensele sunt mai mici, cu atât scade influenta pozitiva a detinatorilor puterii si creste influenta negativa. Practica politica si sociala arata ca supusii (subalternii) prefera puterea recompensatorie, fata de puterea coercitiva.

8.8. PUTEREA COERCITIVĂ

Puterea coercitiva îsi manifesta influenta exclusiv prin autoritatea sau abilitatea detinatorului acesteia de a-i ameninta si a-i pedepsi pe cei condusi.

Între consecintele secundare negative pe care ea le determina, pot fi mentionate:

- conformarea (care este, nu de putine ori, doar formala) guvernatilor fata de cerintele guvernantilor, ceea ce nu presupune neaparat si acceptarea acestor cerinte si, implicit, a celui/celor care detin si exercita puterea;

- scaderea legitimitatii guvernantilor, chiar pâna la a ajunge sa fie indezirabili, ca urmare a stilului preponderent autoritar de exercitare a puterii.

Utilizarea puterii coercitive determina, de regula, reactii si atitudini de rezistenta, rea-vointa si animozitate din partea supusilor.

8.9. PUTEREA-REFERINŢĂ

Specificitatea puterii-referinta decurge din directionarea prioritara a atractiei si respectului membrilor unui anumit grup (grup de apartenenta) fata de liderul altui grup (grup de referinta), datorita charismei si eficientei superioare demonstrate de acesta. Liderul grupului de referinta serveste, în consecinta, ca model pentru liderul (liderii) celorlalte grupuri, personalitatea sa determinând mai multa autoritate, recunoastere si simpatie din partea supusilor (subalternilor) care fac parte din acestea, în defavoarea autoritatii si legitimitatii liderilor lor.

8.10. PUTEREA DE POZIŢIE

Puterea de pozitie depinde de amplasarea (pozitia) individului în structura grupului/organizatiei/colectivitatii din care face parte. Cu cât pozitia (ex. functia, în ierarhia politica) detinuta de un anume individ este mai importanta, cu atât puterea, respectiv, influenta fata de pozitiile altor membri ai grupului de provenienta este mai mare.

8.11. PUTEREA DE COALIŢIE (ALIATĂ)

Puterea de coalitie (aliata) rezulta prin crearea coalitiilor[4] si aliantelor între grupuri cu interese politice comune. Ea se structureaza ca urmare a reunirii puterii liderilor din grupurile de provenienta si se manifesta atât pe plan intern (între partide politice - aliante si coalitii electorale, parlamentare, guvernamentale, alte categorii de organizatii), cât si pe plan extern (când anumite puteri îsi reunesc fortele, initiativele etc. pentru scopuri comune).

8.12. PUTEREA PERSONALĂ (CHARISMATICĂ)

Puterea personala (charismatica) se fundamenteaza pe calitatile si abilitatile psihosociale extraordinare dovedite de liderul politic de a atrage, mobiliza si convinge masele sa urmeze calea aleasa de el.

Acest tip de putere este specific perioadelor de criza a ordinii sociale, ce impun aparitia conducatorului de exceptie a carui recunoastere si ascultare se realizeaza în afara procedurilor democratice.

8.13. PUTEREA ELITISTĂ

Puterea elitista aduce în prim plan elitele[6], care devin dominatoare la toate nivelurile si structurile executive, legislative si judecatoresti. Ea îsi manifesta, adesea, indiferenta, superioritatea si aroganta fata de cei saraci, prin opulenta si privilegiile de care elitele beneficiaza în raport cu marea masa a populatiei. Elitele sunt de mai multe tipuri, între care cele legitime, liberale, tehnocrate, simbolice (asa-numitele VIP-uri), ideologice, guvernamentale si nonguvernamentale, functionale si administrative .

Abordarea de mai sus a problematicii tipologiei puterii politice este subsumata, în primul rând, unor necesitati de ordin didactic. În cadrul realitatii politice, tipurile de putere (atât cele mentionate, cât si altele asupra carora întinderea limitata a lucrarii de fata nu ne-a permis sa ne oprim) nu numai ca interactioneaza, dar se si întrepatrund (ex. puterea nelegitima este apropiata puterii totalitare si/sau celei negative, dupa cum puterea legitima se identifica, nu de putine ori, cu cea democratica si pozitiva), configurând sau, dupa caz, fiind produsul unor relatii sociale dinamice, aflate în permanenta evolutie si transformare.

RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE

JUDE, Ioan, Paradigmele si mecanismele puterii. Kratologia - o posibila stiinta despre putere, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2003.

MĂGUREANU, Virgil, Declinul sau apoteoza puterii?, Editura "RAO", Bucuresti, 2003.

NAZARE, Vasile, Politologie, Editura Academiei Navale "Mircea cel Batrân", Constanta, 2002.

VÂLSAN, Calin, Politologie, Editura Economica, Bucuresti, 1997.

VOICULESCU, Marin, Tratat de politologie, Editura Universitara, Bucuresti, 2002.

ZAMFIR, Catalin; VLĂSCEANU, Lazar (coordonatori), Dictionar de sociologie, Editura "Babel", Bucuresti, 1998.