TRANZITII ISTORICE
Trecerea în revistã a paradigmelor explicative pentru tranzitii deja consumate reprezintã primul
pas pentru elucidarea constantelor si stabilirea eventualelor regularitãti care configureazã tranzitiile
actuale
Din aceastã perspectivã, istoria occidentaiã a secolelor XV-XVII reprezintã o perioadã de
referintã, care a deschis calea fracturilor în stacliile istorice evolutive de pânã atunci ssi a creat
premisele unui nou mod specific de a fi al societãtii. De-a lungul acestei epoci s-au pus bazele
trecerii de la societatea traditionalã la cea modernã, de la isto-ria localã la cea zonalã si apoi
mondialã. Din perspectiva comparatã si a evoluti ilor de lungã duratã, modemizarea a însemnat un
nou mod de viatã. E1 se origineazã în perioada feudalismului în destr 636h72g ãmare si se continuã pânã
astãzi, iradiat în forme si continuturi specifice la scara întregii lumi, fãrã sã- si fi epuizat resursele
reproductive si de dezvoltare.
Momentele de maximã relevantã pentru acest context 1-au reprezentat, alãturi de revolutii,
tranzitiile, care au instituit realitatea unor noi mijloace materiale, social-comunitare si culturale,
dând ast- fel nastere unui alt cotidian. Ele au lãrgit accesul grupurilor sociale la exprimarea
identitãtii si dobândirea instrumentelor pentru îmbunãtãtirea conditiilor individuale si colective de
viatã.
In occident, în secolele XV-XVII, societatea traditiona1ã a intrat în mod lent, dar constant, pe o
traiectorie a blocajeior fãrã soiutii. A fost criza civilizatiei rsale, nãscutã pe coordonatele economiei
natu-rale si de subzistentã, ale raporturilor de dependentã dictate de ierar- hia socialã si
constrângerile juridice, ale rolului predominant exercitat de irational ismul teologic. Criza a pus sub
semnul efemerului realitãti si valori ce pãreau imuabile: vasalitatea de rang si avere, rolul central al
bisericii printre suprastructuri, dominatia practic neîngrãditã a nobilimii si clerului asupra pãturilor
tãrãnesti. Locul acestei societãti a fost luat, în mod treptat, de o alta, centratã pe actiuni, valori si
sim-boluri declansate din si spre productia capitalistã. Economia de
Vezi si Florian Alexandru, Tranzitii istorice totale si partiale, Os Societate si culturã, rir.6
schimb, manufactura si mai tãrziu industria, preeminenta civilizatiei urbane, conturarea spiritului
ration al si laic, expansiunea economicã si, în cele din urmã, politicã vor alcãtui caracteristicile
modemizãrii, ale unei vieti supuse va1orilor pecuniare si cu putemice accente de atomizare.
Aparitia capitalismului clasic, de sorginte vest-europeanã, oferã o situatie exemplarã pentru
întelegerea tranzitiei ca realitate si a simultaneitãtii proceselor de dezagregare si de restructurare a
societãtii. Istoricii occidentali sunt unanimi în aprecierea cã realitãtile economice, politice si
culturale cuprinse între secolele XV-XVII au depãsit cu mult logica functionãrii feudalismului. Cele
trei coordo-nate care probeazã modificarea profundã a existentei sociale sunt economia,
raporturile sociale si si stemul politic.
Ca sistem, economia perioadei în discutie a fost un conglomerat de relatii si practici istoric
deosebite, iar functionarea ei de ansamblu nu s-a conformat nici regularitãtilor modului de productie
feudal, nici celui capitalist. "Economia Europei Occidentale între secolele XIV-XVI a fost
complexã si de naturã tranzitorie, în sensul cã vechiul mod de productie se afla într- un proces de
dezintegrare rapidã si, simultan, au apãrut noi forme economice. In aceastã perioadã, mica productie
a fost pe caie sã se emancipeze de exploatarea feudalã, dar nu era încã supusã (sau numai în foarte
micã mãsurã) raporturilor de productie capita1iste, care în cele din urmã o vor distruge"
Dintre toti istorjcji care au analizat epoca, P.-M. Sweezy este cel maj categoric în sustinerea
viabiiitãtii unei economii de tranzitie. E1 propune o sintagmã care sã delimiteze si sã reliefeze
specificul economjei din aceastã perioadã. "Tranzitia nu a fost un simplu amestec de feudalism si
capitalism; elementele predominante nu erau nici feudale, nici capitaliste". Avem de-a face cu "s'o
productie de marfã precapitalistã», a cãrei dezvoltare a slãbit feudalismul si, mai târziu, dupã ce
aceastã distrugere avusese loc în linii mari, s-a pregã tit terenul pentru dezvoltarea capitalismului"
Economia a fost de tranzitie pentru cã "nu a existat vreun raport de productie cu adevãrat dominant
care Sa-si poatã impune specificul asupra sistemului în
M. Dobb, P.-M. Sweezv, Du feodalisme au capitalisme: problemes de la transition, vol. I.,
Editjons Fransois Maspero, Paris. 1977, p.
s Ibidem, p.
ansamblul sãu. Mai avem încã numeroase vestigii iobãgiste si un început viguros a1 muncii
sa1ariate; dar raporturile de muncã, cele mai rãspândite statistic, erau prea instabile si incapabile sã
fondeze o ordine socialã vizibilã"
Cu alte cuvinte, spune Sweezy, economia acestei perioade nu poate fi clasificatã în categoria
sistemelor sui generis ca feudalismul ori capitalismul. A fost o perioadã de tranzitie ale cãrei
regularitãti economice s-au articulat din coexistenta si ponderea mobilã a productiei feuda1e, cu
aspecte modificate, si modul de productie al micii proprietãti.
A.naliza acestei economii de tranzit ie spre capita1ism ca sistem autonom are ca punct de pomire
douã perspective teoretice deosebite. Desi între aceste douã curente, constitutive pentru citirea unei
serii istorice importante în selectarea aspectelor economice, sociale si cul-turale care au inf1uentat
fizionomia secolului nostru, s-a desfãsurat un dialog fertil, de multe ori contradictoriu, ele se vãdesc
a fi comple- mentare. Prîma orientare teoreticã (Sweezy, Braudel, Wallerstein) subliniazã distinctia
dintre "economia de folosintã" ss "economia de schimb", urmãrind rolul lor în dezmembrarea
economiei feudale si compunerea unui sistem de raporturi economice neomogene, propriu tranzitiei.
Cea de a doua orientare (Dobb, Takaltashi) deduce crizele structurale ale societãtii feudale si
caracterul treptat al trecerii la capi-talism din contradictiile relatiilor de proprietate si ale evolutiilor
în structura fortei de muncã.
Dar nu este lipsit de importantã sã subliniem cã, în cele din urmã, cele douã paradigme se
întâlnesc. Concluzia este aceeasi: economia occidentalã a perioadei în discutie a fost o economie
speciftcã. de tranzitie.
Cu toate acestea, în ciuda faptului cã interpretarea economiei occidentale din acea perioadã în
termenii tranzitiei câstigã astãzi tot mai mult teren, problemele se complicã atunci când se încearcã
clasi- ficarea si ti pologizarea societãtii în ansamblul ei. A fost sau nu o societate feudalã, chiar dacã
se afla în pragul dezintegrãrii? A fost sau nu o societate de tranzitie, care nu era nici feudalã, nici
capita- listã?
De astã datã, analiza si concluziiie cercetãtorilor sunt mai pru6 Ibidem.
dente. Cu unele exceptii, ei nu se hazardeazã în recunoasterea struc-turii socio-politice ca una
specificã tranzitiei. În opinia celor mai multi, structura de clasã ss statul au rãmas feudale de-a
Iungul economisi de tranzit societatea fijnd una feudalã în faza destrãmãrilor.
Nu este lipsit de importantã însã sã observãm cã în mecanismele fundamentale de reproducere a
societãtii, alãturi de economia de iranzitie regãsim structuri si raporturi noi, nu simple modificãri
înstitutionale, care sã perpetueze un feudalism întârziat. Pomind de aici, Sweezy formuleazã o
ipotezã interesantã despre configuratia social-politicã a epocii. Oare - se întreabã el - în
conditiile economiei de tranzitie, nu este posibilã existenta "nu numai a unei singure clase
dominante, ci a mai multor grupuri sociale, ca urmare a diferiteior forme de proprietate, care se af1ã
într-o luptã, mai mult sau mai putîn continuã, pentru suprematia deftnitivã?"
Chestiunea nu este de neglijat, dacã avem în vedere cel putin ipostaza statului ca arbitru între
clase. Or, monarhiile absolute -regimul politic speciftc economiei de tranzitie la capitalism - au
rea-lizat dominatia politicã a unei clase, ascensiunea economicã ss partial politicã a a1tei clase sau
grup socia1, precum si capacitatea statului de a-si satisface înterese proprii. Astfel, monarhia
absolutã îsi vãdeste particularitatea de a ft expresia unei societãti în tranzitie. Pentrucã, dacã este
adevãrat cã acest regim politic este unul de sorginte feudalã, tot atât de adevãrat este cã el a oferit,
în acelasi timp, cadrul institutional pentru o realitate economicã ce, pe termen lung, i-a
subminat si i-a eliminat însusi temeiul în virtutea cãruia s-a con-
stituit.
De asemenea, sã amintim doar cã în tot acest rãstimp, spiritul vremii renaste. Confruntarea
dogmã-ratiune, umanismul si încre-derea în viatã, revigorarea stiintelor exacte alcãtuiesc jaloanele
unei noi culturi, a cãrei consolidare si proliferare a dus la cultura modemã, laicã si desc hisã
pluralismului si dia logului între umanisme.
Toate aceste coordonate pe care s-a înscris istoria economicã, politicã si culturalã din secolele
xV-XVII ilustreazã particularitatea societãtilor occidentale. Logica functionãrii de ansamblu a
societãtilor de atunci se îndepãrta tot mai mult de aceea proprie feu
s Ibidem, p.
dalismului si cãpãta note speciftce, rezultate din spatiile neomogene care coexistau în economie,
culturã si institut iile puterii. Or, aceste note specifice îndreptãtesc asezarea devenirii respectivelor
societãti sub semnul tranzitiei.
Delimitarea dintre societãti constituite si perioadele de tranzitie, ideea cã tranzitia este o etapã de
sine stãtãtoare în curgerea istoriei, caracterizatã prin interactiunea nivelurilor istorice
diferentiate calitativ în alcãtuirea structurilor sociale partiale sau a celei globale conduc spre un
grad sporit de cunoastere a mecanismelor de functionare ss dezvoltare, precum si a sensului istoric.
De asemenea, acest mod de abordare a problematicii tranzitiei pregãteste terenul pentru întelegerea
si exp1icarea tranzitiilor la care asistãm în ultimele douã decenii s cu precãdere, a celor postcomuniste.
|
