TRANZITII ISTORICE
Trecerea în revistă a paradigmelor explicative pentru tranzitii deja consumate reprezintă primul
pas pentru elucidarea constantelor si stabilirea eventualelor regularităti care configurează tranzitiile
actuale
Din această perspectivă, istoria occidentaiă a secolelor XV-XVII reprezintă o perioadă de
referintă, care a deschis calea fracturilor în stacliile istorice evolutive de până atunci ssi a creat
premisele unui nou mod specific de a fi al societătii. De-a lungul acestei epoci s-au pus bazele
trecerii de la societatea traditională la cea modernă, de la isto-ria locală la cea zonală si apoi
mondială. Din perspectiva comparată si a evoluti ilor de lungă durată, modemizarea a însemnat un
nou mod de viată. E1 se originează în perioada feudalismului în destr 636h72g ămare si se continuă până
astăzi, iradiat în forme si continuturi specifice la scara întregii lumi, fără să- si fi epuizat resursele
reproductive si de dezvoltare.
Momentele de maximă relevantă pentru acest context 1-au reprezentat, alături de revolutii,
tranzitiile, care au instituit realitatea unor noi mijloace materiale, social-comunitare si culturale,
dând ast- fel nastere unui alt cotidian. Ele au lărgit accesul grupurilor sociale la exprimarea
identitătii si dobândirea instrumentelor pentru îmbunătătirea conditiilor individuale si colective de
viată.
In occident, în secolele XV-XVII, societatea traditiona1ă a intrat în mod lent, dar constant, pe o
traiectorie a blocajeior fără soiutii. A fost criza civilizatiei rsale, născută pe coordonatele economiei
natu-rale si de subzistentă, ale raporturilor de dependentă dictate de ierar- hia socială si
constrângerile juridice, ale rolului predominant exercitat de irational ismul teologic. Criza a pus sub
semnul efemerului realităti si valori ce păreau imuabile: vasalitatea de rang si avere, rolul central al
bisericii printre suprastructuri, dominatia practic neîngrădită a nobilimii si clerului asupra păturilor
tărănesti. Locul acestei societăti a fost luat, în mod treptat, de o alta, centrată pe actiuni, valori si
sim-boluri declansate din si spre productia capitalistă. Economia de
Vezi si Florian Alexandru, Tranzitii istorice totale si partiale, Os Societate si cultură, rir.6
schimb, manufactura si mai tărziu industria, preeminenta civilizatiei urbane, conturarea spiritului
ration al si laic, expansiunea economică si, în cele din urmă, politică vor alcătui caracteristicile
modemizării, ale unei vieti supuse va1orilor pecuniare si cu putemice accente de atomizare.
Aparitia capitalismului clasic, de sorginte vest-europeană, oferă o situatie exemplară pentru
întelegerea tranzitiei ca realitate si a simultaneitătii proceselor de dezagregare si de restructurare a
societătii. Istoricii occidentali sunt unanimi în aprecierea că realitătile economice, politice si
culturale cuprinse între secolele XV-XVII au depăsit cu mult logica functionării feudalismului. Cele
trei coordo-nate care probează modificarea profundă a existentei sociale sunt economia,
raporturile sociale si si stemul politic.
Ca sistem, economia perioadei în discutie a fost un conglomerat de relatii si practici istoric
deosebite, iar functionarea ei de ansamblu nu s-a conformat nici regularitătilor modului de productie
feudal, nici celui capitalist. "Economia Europei Occidentale între secolele XIV-XVI a fost
complexă si de natură tranzitorie, în sensul că vechiul mod de productie se afla într- un proces de
dezintegrare rapidă si, simultan, au apărut noi forme economice. In această perioadă, mica productie
a fost pe caie să se emancipeze de exploatarea feudală, dar nu era încă supusă (sau numai în foarte
mică măsură) raporturilor de productie capita1iste, care în cele din urmă o vor distruge"
Dintre toti istorjcji care au analizat epoca, P.-M. Sweezy este cel maj categoric în sustinerea
viabiiitătii unei economii de tranzitie. E1 propune o sintagmă care să delimiteze si să reliefeze
specificul economjei din această perioadă. "Tranzitia nu a fost un simplu amestec de feudalism si
capitalism; elementele predominante nu erau nici feudale, nici capitaliste". Avem de-a face cu "s'o
productie de marfă precapitalistă», a cărei dezvoltare a slăbit feudalismul si, mai târziu, după ce
această distrugere avusese loc în linii mari, s-a pregă tit terenul pentru dezvoltarea capitalismului"
Economia a fost de tranzitie pentru că "nu a existat vreun raport de productie cu adevărat dominant
care Sa-si poată impune specificul asupra sistemului în
M. Dobb, P.-M. Sweezv, Du feodalisme au capitalisme: problemes de la transition, vol. I.,
Editjons Fransois Maspero, Paris. 1977, p.
s Ibidem, p.
ansamblul său. Mai avem încă numeroase vestigii iobăgiste si un început viguros a1 muncii
sa1ariate; dar raporturile de muncă, cele mai răspândite statistic, erau prea instabile si incapabile să
fondeze o ordine socială vizibilă"
Cu alte cuvinte, spune Sweezy, economia acestei perioade nu poate fi clasificată în categoria
sistemelor sui generis ca feudalismul ori capitalismul. A fost o perioadă de tranzitie ale cărei
regularităti economice s-au articulat din coexistenta si ponderea mobilă a productiei feuda1e, cu
aspecte modificate, si modul de productie al micii proprietăti.
A.naliza acestei economii de tranzit ie spre capita1ism ca sistem autonom are ca punct de pomire
două perspective teoretice deosebite. Desi între aceste două curente, constitutive pentru citirea unei
serii istorice importante în selectarea aspectelor economice, sociale si cul-turale care au inf1uentat
fizionomia secolului nostru, s-a desfăsurat un dialog fertil, de multe ori contradictoriu, ele se vădesc
a fi comple- mentare. Prîma orientare teoretică (Sweezy, Braudel, Wallerstein) subliniază distinctia
dintre "economia de folosintă" ss "economia de schimb", urmărind rolul lor în dezmembrarea
economiei feudale si compunerea unui sistem de raporturi economice neomogene, propriu tranzitiei.
Cea de a doua orientare (Dobb, Takaltashi) deduce crizele structurale ale societătii feudale si
caracterul treptat al trecerii la capi-talism din contradictiile relatiilor de proprietate si ale evolutiilor
în structura fortei de muncă.
Dar nu este lipsit de importantă să subliniem că, în cele din urmă, cele două paradigme se
întâlnesc. Concluzia este aceeasi: economia occidentală a perioadei în discutie a fost o economie
speciftcă. de tranzitie.
Cu toate acestea, în ciuda faptului că interpretarea economiei occidentale din acea perioadă în
termenii tranzitiei câstigă astăzi tot mai mult teren, problemele se complică atunci când se încearcă
clasi- ficarea si ti pologizarea societătii în ansamblul ei. A fost sau nu o societate feudală, chiar dacă
se afla în pragul dezintegrării? A fost sau nu o societate de tranzitie, care nu era nici feudală, nici
capita- listă?
De astă dată, analiza si concluziiie cercetătorilor sunt mai pru6 Ibidem.
dente. Cu unele exceptii, ei nu se hazardează în recunoasterea struc-turii socio-politice ca una
specifică tranzitiei. În opinia celor mai multi, structura de clasă ss statul au rămas feudale de-a
Iungul economisi de tranzit societatea fijnd una feudală în faza destrămărilor.
Nu este lipsit de importantă însă să observăm că în mecanismele fundamentale de reproducere a
societătii, alături de economia de iranzitie regăsim structuri si raporturi noi, nu simple modificări
înstitutionale, care să perpetueze un feudalism întârziat. Pomind de aici, Sweezy formulează o
ipoteză interesantă despre configuratia social-politică a epocii. Oare - se întreabă el - în
conditiile economiei de tranzitie, nu este posibilă existenta "nu numai a unei singure clase
dominante, ci a mai multor grupuri sociale, ca urmare a diferiteior forme de proprietate, care se af1ă
într-o luptă, mai mult sau mai putîn continuă, pentru suprematia deftnitivă?"
Chestiunea nu este de neglijat, dacă avem în vedere cel putin ipostaza statului ca arbitru între
clase. Or, monarhiile absolute -regimul politic speciftc economiei de tranzitie la capitalism - au
rea-lizat dominatia politică a unei clase, ascensiunea economică ss partial politică a a1tei clase sau
grup socia1, precum si capacitatea statului de a-si satisface înterese proprii. Astfel, monarhia
absolută îsi vădeste particularitatea de a ft expresia unei societăti în tranzitie. Pentrucă, dacă este
adevărat că acest regim politic este unul de sorginte feudală, tot atât de adevărat este că el a oferit,
în acelasi timp, cadrul institutional pentru o realitate economică ce, pe termen lung, i-a
subminat si i-a eliminat însusi temeiul în virtutea căruia s-a con-
stituit.
De asemenea, să amintim doar că în tot acest răstimp, spiritul vremii renaste. Confruntarea
dogmă-ratiune, umanismul si încre-derea în viată, revigorarea stiintelor exacte alcătuiesc jaloanele
unei noi culturi, a cărei consolidare si proliferare a dus la cultura modemă, laică si desc hisă
pluralismului si dia logului între umanisme.
Toate aceste coordonate pe care s-a înscris istoria economică, politică si culturală din secolele
xV-XVII ilustrează particularitatea societătilor occidentale. Logica functionării de ansamblu a
societătilor de atunci se îndepărta tot mai mult de aceea proprie feu
s Ibidem, p.
dalismului si căpăta note speciftce, rezultate din spatiile neomogene care coexistau în economie,
cultură si institut iile puterii. Or, aceste note specifice îndreptătesc asezarea devenirii respectivelor
societăti sub semnul tranzitiei.
Delimitarea dintre societăti constituite si perioadele de tranzitie, ideea că tranzitia este o etapă de
sine stătătoare în curgerea istoriei, caracterizată prin interactiunea nivelurilor istorice
diferentiate calitativ în alcătuirea structurilor sociale partiale sau a celei globale conduc spre un
grad sporit de cunoastere a mecanismelor de functionare ss dezvoltare, precum si a sensului istoric.
De asemenea, acest mod de abordare a problematicii tranzitiei pregăteste terenul pentru întelegerea
si exp1icarea tranzitiilor la care asistăm în ultimele două decenii s cu precădere, a celor postcomuniste.
|
