TRĂSĂTURILE STATULUI MODERN
Aparitia tsi evolutia statului modem se bazează, în linii generale, pe următoarele principii:
- principiul suveranitătii nationale;
- principiul guvernării reprezentative;
- principiul separării tsi echilibrului dintre puteri;
- principiul suprematiei constitutionale sau legale;
- principiul consacrării drepturilor si libertătilor fundamentale ale omului.
- Principiul suveranitătii nation ale. După cum o atestă si eti-
mologia termenului, suveranitatea reprezintă. calitatea puterii de comandă a statului de a fi supremă.
pe teritoriul national. Încă din se-colul al XVI 151g67b - lea, Jean Bodin, în "Les six livres de la Republique"
(1576), fixa următoarele caracteristici ale suveranitătii: unică, per-petuâ, inalienabilă.
Suveranitatea este unici. deoarece pe teritoriul unui stat nu pot exista concomitent două puteri
supreme: două parla- mente, două guveme, regele tsi pretsedintele. De asemenea, puterea de stat se
manifestă fără opre1iste pe întreg teritoriul statului. Suveranitatea este perpetuă deoarece nu pot
exista pauze în mani- festările ei. Chiar dacă pot exista pauze în exercitarea ei, legea fun-damentali.
prevede cine trebuie să preia prerogativele exercitării suveranitătii din moment ce reprezentantii
poporului delegati să o exercite nu o mai pot îndeplini. Suveranitatea este inalienabilă în sen-sul că
principiul director care a creat-o - vointa generali. sau natională - nu poate fi înstrăinat nici unei
persoane, nici unei familii, nici unei clase. Ea emană de la natiune, care poate delega unor rep
rezentanti ai ei sarcina exerciti.rii ei pe o perioadă limitată. Incepând cu secolul al XIX-lea, ca
urmare a dezvoltării mai multor sco li juridice despre suveranitate, ideea că suveranitatea este o
institutie umani. s-a impus definitiv în gândirea politică. Suveranitatea natională poate fi concepută
ca o competentă a competentelor; este dreptul statului de a-si fixa propriile sale reguli si atributii
fără nici un amestec din afară, atât pentru organizarea
intemă, cât si pentru conduita sa extemă. Întrucât suveranitatea reprezinti. unitatea puterilor statului
tsi fiindcă izvorul ei este vointa generali. a celor supusi ei, ea are un caracter indestructibil, imprescriptibil,
inalienabil. Orice atingere sau vătămare a ei echivalează cu o crimă de lese-majeste
contra poporului respectiv.
- Principiul guvernârii reprezentative constituie modalitatea semidirectă de atlrmare a
suveranitătii nationale. Depozitarul acesteia
- poporul - deleagă unor reprezentanti sau puteri delegate exercitiul suveranitătii sau dreptul de
comandă: puterea legislativă, executivă si judecătorească. Prin această delegare, suveranitatea
capătă un continut special; ea conferă statului posibi1itatea de a fixa competente politice si
juridice, de a-si fixa continutul functiilor
sale.
- Principiul separâri i si echilibrului dintre puteri. Statul, căruia i s-a delegat exercitiul
suveranitătii de către depozitarul aces-teia - poporul -, în calitate de titular al comenzii, are
dreptul să orga-nizeze categoriile functionale ale activitătii de conducere în care să se ref1ecte
vointa generală. Principiul separării puterilor în viata statului presupune o dublă calitate: separarea
organică si separarea functională. "Atributele suveranită.tii, considerate în mod deosebit, după
natura lor însăsi, treb uie delegate de către Natiune, la titulari diferiti si independenti unii fată de
altii. Ceea ce înseamni. că prin-cipiul separării puterilor presupune în mod necesar regimul politic al
guvemării reprezentative" . In epoca modemă, primii care au obser-vat, teoretizat si aplicat
principiul separării puterilor în stat au fost filosoful englez John Locke si omul de stat Oliver
Cromwell, care, în constitutiile suc cesive ale protectoratului si.u, a diferentiat constant puterea
legislativă de puterea executivă.
Meritul principal în elaborarea unei teorii despre separarea nece-sară a puterilor în stat, plecând
de la separarea organelor statului si separarea functiilor statului ca separare a atributelor
suveranitătii, îi revine lui Montesquieu. El distinge puterea legislativă (face legile); puterea
executivă (aplică legile si supravegheazi. aplicarea lor); pu-terea judecătorească (judecă diferendele,
restabilind starea de legali-tate). Montesquieu recomandă încredintarea acestor atribute speciale ale
suveranitătii unor titulari deosebiti tsi independenti unii de altii. Cauza acestei preocupări rezidă în
faptul că principiul separării puterilor constituie o garantie împotriva arbitratriului. Dacă un organ al
statului sau o persoană cu functii de conducere ar concentra în momentul exe rcitării mandatului său
cele trei prerogative ale puterii
22 Ion V. Gruia, Curs de drept constitutio nal. Despre libertsti, Universitatea Bucuresti,
Facultatea de Drept, Bucuresti, 1938-1 939, p. 272.
de stat: legislativă, executivă tsi judecătorească, aceasta ar fi tentată să depi.tsească ceea ce legile îi
îngăduie să facă. "Libertatea publici. (...) nu se af1ă întotdeauna nici în statele moderate. Ea nu se
află în ele decât atunci când nu se abuzează de putere; dar experienta de tot-deauna ne învată că
orice om care detine o putere este înclinat să abuzeze de ea si că el merge mai departe asa până ce
dă de granite. Cine ar spune asa ceva!? Însăsi virtutea are nevoie de îngrădiri. Pentru ca să nu existe
posibilitatea de a se abuza de putere, trebuie ca, prin rânduiala statomicită, puterea să fie înfrânată
de putere".
- Principiul suprematiei constitutionale sau legale. Principiul legalitătii prevede ca toate
activitătile statului să fie supuse ordinii juridice. Constitutia fixeazi. cadrul activitătii organelor de
stat în li- mitele legii tsi prevede subordonarea acestor activităti în afara vointei supreme a natiunii,
materializată. în prevederile legii fundamentale. Pe de altă parte, acest principiu se materializează în
controlul constitutional itătii legilor tsi în controlul jurisdictional al actelor administrative, în scopul
oferirii unor garantii legale împotriva oricăror abuzuri, puteri discretionare sau amestec al statului în
viata tsi în sfera intereselor particularilor. (Despre toate acestea, mai pe larg, în sectiunea a V-a a
acestui capitol).
|
