TRÃSÃTURILE STATULUI MODERN
Aparitia tsi evolutia statului modem se bazeazã, în linii generale, pe urmãtoarele principii:
- principiul suveranitãtii nationale;
- principiul guvernãrii reprezentative;
- principiul separãrii tsi echilibrului dintre puteri;
- principiul suprematiei constitutionale sau legale;
- principiul consacrãrii drepturilor si libertãtilor fundamentale ale omului.
- Principiul suveranitãtii nation ale. Dupã cum o atestã si eti-
mologia termenului, suveranitatea reprezintã. calitatea puterii de comandã a statului de a fi supremã.
pe teritoriul national. Încã din se-colul al XVI 151g67b - lea, Jean Bodin, în "Les six livres de la Republique"
(1576), fixa urmãtoarele caracteristici ale suveranitãtii: unicã, per-petuâ, inalienabilã.
Suveranitatea este unici. deoarece pe teritoriul unui stat nu pot exista concomitent douã puteri
supreme: douã parla- mente, douã guveme, regele tsi pretsedintele. De asemenea, puterea de stat se
manifestã fãrã opre1iste pe întreg teritoriul statului. Suveranitatea este perpetuã deoarece nu pot
exista pauze în mani- festãrile ei. Chiar dacã pot exista pauze în exercitarea ei, legea fun-damentali.
prevede cine trebuie sã preia prerogativele exercitãrii suveranitãtii din moment ce reprezentantii
poporului delegati sã o exercite nu o mai pot îndeplini. Suveranitatea este inalienabilã în sen-sul cã
principiul director care a creat-o - vointa generali. sau nationalã - nu poate fi înstrãinat nici unei
persoane, nici unei familii, nici unei clase. Ea emanã de la natiune, care poate delega unor rep
rezentanti ai ei sarcina exerciti.rii ei pe o perioadã limitatã. Incepând cu secolul al XIX-lea, ca
urmare a dezvoltãrii mai multor sco li juridice despre suveranitate, ideea cã suveranitatea este o
institutie umani. s-a impus definitiv în gândirea politicã. Suveranitatea nationalã poate fi conceputã
ca o competentã a competentelor; este dreptul statului de a-si fixa propriile sale reguli si atributii
fãrã nici un amestec din afarã, atât pentru organizarea
intemã, cât si pentru conduita sa extemã. Întrucât suveranitatea reprezinti. unitatea puterilor statului
tsi fiindcã izvorul ei este vointa generali. a celor supusi ei, ea are un caracter indestructibil, imprescriptibil,
inalienabil. Orice atingere sau vãtãmare a ei echivaleazã cu o crimã de lese-majeste
contra poporului respectiv.
- Principiul guvernârii reprezentative constituie modalitatea semidirectã de atlrmare a
suveranitãtii nationale. Depozitarul acesteia
- poporul - deleagã unor reprezentanti sau puteri delegate exercitiul suveranitãtii sau dreptul de
comandã: puterea legislativã, executivã si judecãtoreascã. Prin aceastã delegare, suveranitatea
capãtã un continut special; ea conferã statului posibi1itatea de a fixa competente politice si
juridice, de a-si fixa continutul functiilor
sale.
- Principiul separâri i si echilibrului dintre puteri. Statul, cãruia i s-a delegat exercitiul
suveranitãtii de cãtre depozitarul aces-teia - poporul -, în calitate de titular al comenzii, are
dreptul sã orga-nizeze categoriile functionale ale activitãtii de conducere în care sã se ref1ecte
vointa generalã. Principiul separãrii puterilor în viata statului presupune o dublã calitate: separarea
organicã si separarea functionalã. "Atributele suveranitã.tii, considerate în mod deosebit, dupã
natura lor însãsi, treb uie delegate de cãtre Natiune, la titulari diferiti si independenti unii fatã de
altii. Ceea ce înseamni. cã prin-cipiul separãrii puterilor presupune în mod necesar regimul politic al
guvemãrii reprezentative" . In epoca modemã, primii care au obser-vat, teoretizat si aplicat
principiul separãrii puterilor în stat au fost filosoful englez John Locke si omul de stat Oliver
Cromwell, care, în constitutiile suc cesive ale protectoratului si.u, a diferentiat constant puterea
legislativã de puterea executivã.
Meritul principal în elaborarea unei teorii despre separarea nece-sarã a puterilor în stat, plecând
de la separarea organelor statului si separarea functiilor statului ca separare a atributelor
suveranitãtii, îi revine lui Montesquieu. El distinge puterea legislativã (face legile); puterea
executivã (aplicã legile si supravegheazi. aplicarea lor); pu-terea judecãtoreascã (judecã diferendele,
restabilind starea de legali-tate). Montesquieu recomandã încredintarea acestor atribute speciale ale
suveranitãtii unor titulari deosebiti tsi independenti unii de altii. Cauza acestei preocupãri rezidã în
faptul cã principiul separãrii puterilor constituie o garantie împotriva arbitratriului. Dacã un organ al
statului sau o persoanã cu functii de conducere ar concentra în momentul exe rcitãrii mandatului sãu
cele trei prerogative ale puterii
22 Ion V. Gruia, Curs de drept constitutio nal. Despre libertsti, Universitatea Bucuresti,
Facultatea de Drept, Bucuresti, 1938-1 939, p. 272.
de stat: legislativã, executivã tsi judecãtoreascã, aceasta ar fi tentatã sã depi.tseascã ceea ce legile îi
îngãduie sã facã. "Libertatea publici. (...) nu se af1ã întotdeauna nici în statele moderate. Ea nu se
aflã în ele decât atunci când nu se abuzeazã de putere; dar experienta de tot-deauna ne învatã cã
orice om care detine o putere este înclinat sã abuzeze de ea si cã el merge mai departe asa pânã ce
dã de granite. Cine ar spune asa ceva!? Însãsi virtutea are nevoie de îngrãdiri. Pentru ca sã nu existe
posibilitatea de a se abuza de putere, trebuie ca, prin rânduiala statomicitã, puterea sã fie înfrânatã
de putere".
- Principiul suprematiei constitutionale sau legale. Principiul legalitãtii prevede ca toate
activitãtile statului sã fie supuse ordinii juridice. Constitutia fixeazi. cadrul activitãtii organelor de
stat în li- mitele legii tsi prevede subordonarea acestor activitãti în afara vointei supreme a natiunii,
materializatã. în prevederile legii fundamentale. Pe de altã parte, acest principiu se materializeazã în
controlul constitutional itãtii legilor tsi în controlul jurisdictional al actelor administrative, în scopul
oferirii unor garantii legale împotriva oricãror abuzuri, puteri discretionare sau amestec al statului în
viata tsi în sfera intereselor particularilor. (Despre toate acestea, mai pe larg, în sectiunea a V-a a
acestui capitol).
|
