TRATATELE DE LA MAASTRICHT SI DE LA AMSTERDAM, JALOANE DECISIVE IN CONSOLIDAREA CONSTRUCTIEI EUROPENE
Lectia 1-Tratatul de la Maastricht - o posibila interpretare-Pasul 1. Pilonii structurali ai UE si rolul cooperarii interguvernamentale
Uniunea Europeana a fost conceputa, potrivit TUE, ca o etapa
superioara a integrarii angajata prin crearea Comunitatilor, menita sa
intareasca dimensiunea democratica si eficacitatea functionarii institutiilor,
precum si cooperarea intre statele membre prin organizarea relatiilor
dintre ele "intr-un mod coerent si solidar". Intre finalitatile UE, statele
membre inscriu la loc de frunte adancir ea legaturilor dintre popoarele lor
prin respectul fata de istoria, cultura si traditiile acestora. Documentul
afirma solemn ca "Uniunea respecta identitatea nationala a Statelor
Membre".
UE implica Comunitatile si institutiile lor, dar este o entitate cu o
structura mai larga, cuprinzand si domenii noi de integrare. Integrarea are
o arie mai larga decat constructia comunitara . Astfel, potrivit prevederilor
TUE, pe langa Comunitati, socotite primul pilon al UE, aceasta cuprinde un
al doilea pilon - politica externa si de securitate comuna (PESC), precum si
un al treilea: cooperarea in domeniul politiei, justitiei si afacerilor interne
(JAI). TUE cuprinde dispozitiile comune celor trei piloni, dar si cele
privitoare la pilonii doi si trei. Dispozitiile specifice primului pilon apartin
Tratatului instituind Comunitatea Europeana (TCE). Acesta acopera
materiile comunitare. Termenul de pilon nu trimite la o simpla metafora; el
investeste pe fiecare dintre cele trei componente structurale cu un rol
constitutiv in definirea si realizarea Uniunii. Pe de alta parte, fiecare este
ceea ce este in individualitatea sa, insa luati impreuna dau aceasta sinteza
numita Uniune .Ea institutionalizeaza recursul simultan la procedurile
comunitare integrate ("metoda comunitara") s i la cele ale cooperarii
interguvernamentale, urmarind reconcilierea si convergenta lor . Formand
un tot, UE nu poate fi luata ca element al uneia dintre partile sale
constitutive, cu excluderea celorlalte . Cuprinzand cei trei piloni, ea
imprumuta cadrul institutional unic, esentialmente comunitar, celorlalti
doi. Cadrul unic comunitar devine astfel triplufunctional. UE nu are
personalitate juridica si nu se substituie Comunitatilor; ea se suprapune lor
dar fara a instaura vreo ierarhie structurala ori nor mativa . Raportata la
toate componentele sale, UE este pentru ele ceea ce reprezinta frontispiciul
pentru un templu grec: ea inconjura dominand, incununeaza ansamblul
edificiului de integrare, dar nu poate exista fara pilonii de sustinere. UE
este, cum s-a spus, totul si in acelasi timp o parte a totului . Nefiind suma
mecanic inglobanta a pilonilor constitutivi, UE isi afirma deschiderea
adaptativa la procesul continuat al integrarii. Daca AUE aborda in paralel
Comunitatile cu cooperarea politica, TUE core leaza in cadrul Uniunii
metoda comunitara cu aceea a cooperarii interguvernamentale, specifica
pilonilor doi si trei. Aceasta din urma se asociaza exercitiului comunitar ;
ea nu apare ca instanta volitiva a statelor membre luata in ipostaza de
instrument al influentarii si directionarii din afara a mecanismului de
integrare. Metoda interguvernamentala nu este pur si simplu metoda
clasica a cooperarii interstatale, proprie dreptului international
Implicarea cooperarii interguvernamentale in procesul integr arii este
intarita prin institutionalizarea ei (Comitetul Inaltilor Functionari pentru
justitie si Comitetul Politic pentru cooperarea in cadrul PESC). Desi pilonii
doi si trei nu fac propriu-zis parte din ordinea juridica a Comunitatii, totusi
cadrul institutional unic al UE obliga institutiile comunitare sa asigure si
functionalitatea PESC si a JAI, implicit a cooperarii lor
interguvernamentale. Dar interactia comunitara a metodelor nu inseamna
nicidecum "ambiguizarea" lor, 242e44c pierderea diferentelor. Daca me toda
comunitara atrage obligatii juridice din partea statelor, in schimb, cealalta
nu atrage - de exemplu, in cadrul PESC - astfel de obligatii, solicitandu-le
insa un angajament in ordine politica. Oricum, prin TUE, cooperarea are a
deveni sistematica, vizand actiuni comune pentru "interesele importante in
comun". Expresia institutionalizata a implicarii cooperarii politice in viata
Uniunii o reprezinta Consiliul European, chemat sa vegheze la orientarea si
realizarea cooperarii. Unele reglementari privind PESC exprima vointa de
a spori greutatea specifica a elementelor de natura comunitara din
continutul sau (precum aceea dupa care cheltuielile administrative ale
institutiilor legate de PESC revin bugetului Comunitatilor). Cu toate
acestea, statele membre decid pozitiile comune si actiunile comune, prin
unanimitate. Nici Comisia si nici Parlamentul European nu joaca un rol
important in definirea PESC . In ce priveste JAI, Comisia joaca un rol
redus (putand avea initiative in domenii limitate, iar Parlamentu l nu are
nici o putere. Curtea de Justitie este competenta in limitele cuvenite, daca
statele o decid si in conditiile prevazute de ele.
In ce priveste cooperarea pe linia justitiei si a afacerilor interne, TUE
prevede proceduri de cooperare interguvernam entala intarita fata de
situatiile anterioare. Totodata, metoda cooperarii in domeniu prevede
reglementarea dupa procedurile comunitare a problemei vizelor la
intrarea in Comunitate a resortisantilor din tarile terte. Implicarea
institutionala a Comunitatilor in operarea metodei interguvernamentale
este ilustrata, intre altele, ca si in cazul PESC, prin "deplina asociere" a
Comisiei la unele dintre lucrarile de cooperare in domeniu (desi ea nu are
monopolul initiativei si nici responsabilitatea realizarii a ctiunilor comune).
Dar tendinta de comunitarizare a unor materii ale cooperarii
interguvernamentale in domeniu, in baza unei clauze evolutive introduse
prin TUE in Tratatul instituind Comunitatea Europeana, probeaza
convergenta celor doua metode, nu confis carea comunitara a cooperarii
interguvernamentale; cooperarea judiciara penala, aceea vamala si
cooperarea politieneasca sunt exceptate de la transferul actiunilor spre
sistemul comunitar. Uniunea este astfel unitatea de prestatie
coparticipativa a celor doua metode. Daca doctrina interpreteaza unele
transferuri de competente si materii dinspre pilonii doi si trei spre
Comunitati ca o comunitarizare a cooperarii, implicit ca o estompare a
rolului ei nemijlocit, noi vedem in aceasta tocmai tendinta de implic are din
interior a metodei interguvernamentale in desfasurarea celei comunitare.
Aceasta nu a topit-o pe cea dintai, ci s-a impregnat cu vointa etatica a
partenerilor, pe care tinde sa o exprime ca rezultanta institutionalizata
comunitar. Adevarata masura a comunitarismului este rezonanta vointelor
etatic-nationale a membrilor Uniunii, nu o entitate volitiva deasupra acestora, hipostaziata in sine si pentru sine; autoritatea ei este, am mai
afirmat-o, imanenta in raport cu Inaltele Parti Contractante, nu
transcendenta fata de ele. Aceasta este ontologia particulara a constructiei
europene, care nu poate fi una de tip federativ sau confederativ, asa cum
totusi nu putini oameni politici sau doctrinari o sustin. Pentru dialectica
viitoare a procesului integrar ii, cu cat metoda cooperarii
interguvernamentale se va implica, cu forme dinamic adaptative, in
constructia comunitara, cu atat, la randu -i, metoda comunitara va urma
drumul imploziv spre fundamentul vontelor nationale a partenerilor
comunitari. Numai urmand acest sens, metoda comunitara va dobandi
dimensiune universala si legitimitate valorica. Altfel, daca ar fi conceputa
ca factor de presiune asupra natiunilor si valorilor lor ireductibile, ar esua
ca orice constructie ecumenista ori internationalista. P e de alta parte,
metoda cooperarii, odata ce dobandeste finalitate comunitara, cu forme pe
care timpul are a le configura de fiecare data, nu -si pierde vigoarea: putand
mai mult, ea poate si mai putin ; incredintand din competente, materii si
proceduri, ea poarta in perspectiva aparenta caducitatii, cand, de fapt, isi
sporeste in substrat forta ziditoare. Asa -zisa renuntare la suveranitate din
partea statelor membre - expresie atat de nefericita - in favoarea
Comunitatii este in realitate nasterea vocii unit are si sincronice - desi nu o
data dificil de obtinut - prin care statele isi obiectiveaza vointa suverana in
structuri consfintite comunitar, chemate sa lucreze pentru ele si popoarele
lor. Forta Uniunii Europene sta in aceea ca ea apartine si serveste st atelor
membre si nu invers, precum in retetele mondialiste, oricare ar fi ele.
Forma de cooperare in Cadrul Uniunii in domeniul pilonilor doi si
trei, avuta in vedere de TUE, comporta, desigur, elemente are o
individualizeaza in raport cu formele clasice a le cooperarii
interguvernamentale. Cu toate acestea, ea nu este, credem, un tip de
cooperare de-sine-statator, ci o dimensiune noua, institutionalizata a
cooperarii guvernamentale, aflata ea insasi intr -o dinamica mulata pe
evolutiile comunitare. Daca ar f i, totusi, sa o hipostaziem ipotetic, apreciem
ca nu am avea temei sa o numim "cooperare de tip supranational", asa
cum i s-a spus . Daca e cooperare, e cooperare in sensul tare de relatie
constructiva egala intre state si nu altfel. "Cooperarea supranatio nala"
implica o contradictio in adjecto; ea exclude, astfel gandita, un termen real,
nu formal, al relatiei. Cooperarea este, definitoriu, un fenomen de relatie in
care termenii sunt recunoscuti ca egali si autonomi. Poate ca atributul de
supranational vizeaza, in expresia amintita, comunitarul: cooperare
comunitara. Dar aceasta din urma, daca e supranationala, nu mai e
comunitara cu adevarat, adica o relatie, repetam, intre parteneri egali si
autonomi. Supranationalul, luat in sensul propriu - aici nu ne putem juca
cu sensurile - instituie o realitate exterioara si reductiva in raport cu relatul
sau: statul national. Cooperarea este, luata astfel, imposibila. Incat,
fenomenul comunitar, ingloband sinergic agentii cooperarii, nu are cum sa
fie supranational daca isi promoveaza consecvent felul de a fi. Altel, el
poate acoperi - am mai spus-o - strategii federaliste, care nu pot fi decat
antinationale pentru Comunitatea Europeana. Aceasta nu cuprinde doar
state diferite (ca trecut istoric, structura, forma de guvernamant etc.), ci si
natiuni diferite. Federalismul unor state europene, precum Germania, tine
de ratiuni istorice care au impus o structura federala, nu de diferentieri
nationale in randul germanilor. Iar particularitatile organizarii cantonale a
Elvetiei nu sustin nici ele un model federalist pentru o Europa unita.
Coeziunea economica si sociala a statelor membre, stipulata in TUE,
pledeaza pentru o viitoare comunitate politica. Uniunea Europeana
reclama corelarea sistemica a celor trei piloni. TUE defineste obiectivele si
principiile ei fundamentale, sustinute de data aceasta printr -un cadru
institutional unic. Institutiile, fiind ale Comunitatilor, sunt totusi chemate
sa-si realizeze competentele diferentiat, dupa proceduri adecvate unuia sau
altuia dintre cei trei piloni. Neavand personalitate juridica si neputandu -se
angaja pe plan extern in raporturi cu terte state si incheia tratate , UE se
revendica mai degraba unui concept politic, decat juridic ; ea se defineste
mai mult ca proces de aprofundar e a constructiei europene. TUE nu
transfera competentele statelor in materie de politica externa catre UE; ea
nu este, am vazut, entitate juridica distincta. Tutusi, in cadrul UE,
Comunitatile dispun de atributele personalitatii juridice, exercitate in
conformitate cu prevederile tratatului. Afara de aceasta, pilonii doi si trei
sunt serviti - am precizat - de institutii comunitare (fiind insa in afara
competentei Curtii de Justitie). Doar Consiliul European este propriu -zis
institutie a UE.
Pasul 2. Ambiguitatea structurii UE
Din toate aceste elemente, putem desprinde, intre altele, doua
aspecte. In primul rand, asa cum au remarcat mai multi analisti ai
fenomenului, structura Uniunii este ambigua; Uniunea nu dispune de o
stricta delimitare a competentelor politica si juridica, pastrand ea insasi o
ambiguitate in propria-i natura. Dar aici nu este un repros. NU avem de -a
face cu un neajuns de cunoastere ori o imprecizie terminologica;
ambiguitatea ei este de factura ontologica: starea fara contururi definiti ve a
UE, conceputa in TUE, este sansa ei de a se deschide adaptativ la
provocarile evolutiei, avand insa ca vector adancirea integrarii. O
dovedeste si grija pentru conservarea metodei comunitare a primului pilon,
regasita in preocuparea de dezvoltare a ac quis-ului comunitar. S-a vorbit,
Situatie fata de care unii politicieni ori doctrinari nu -si ascund regretul.
pe buna dreptate , despre o dubla logica a dispozitiilor TUE. Pe de o parte,
una care retine deosebirea dintre piloni, dintre procedurile si natura
juridica a actelor. Pe de alta, o logica unificatoare, reliefand unicitatea
cadrului institutional si consecventa liniei de largire a competentelor
comunitare. Socotim aceasta dubla logica ca fiind obiectiv contradictorie.
Ea nu este o slabiciune a procesului de integrare, pe care, astfel, sa -l
deplangem, cum se intampla. Integra rea nu sporeste prin confuzia
elementelor ei structurale; entropicul nu intretine miscarea cu sens director;
numai diferenta si diferentierea lor - care nu este doar de grad, ci si de
specie (a se vedea natura originar diferita a pilonilor si a celor doua metode
de faurire a UE) - justifica si, respectiv, sustine propensiv unitatea
superioara a diferentelor. Acestea din urma ar trebui sa devina, intr -o
logica dialectica, veritabile contrarii pentru a permite sinteza, unitatea lor:
Uniunea Europeana. Forta U E nu sta in anularea rolului si autoritatii
statelor pe care se sprijina ori in reducerea natiunilor partenere,
zamislitoare de valori in orizonturi spirituale proprii, la un numar
demografic comunitar. Pe de alta parte, o metoda interguvernamentala
luata ca un scop in sine, absolut, incapabila sa asigure o constructie
integrativa ce sa o incorporeze creativ, ramane o miscare istoric stagnanta
si orgolios autarhica. Or, Uniunea Europeana are a -si fixa conditia
autentica in diferentele care o intemeiaza si o justifica; ea trebuie sa le
recunoasca si sa le conserve in ce au ele genuin si proteic.
Pasul 3. Natura relatiilor UE cu Comunitatile europene
In al doilea rand, rezulta ca UE reprezinta mai mult decat
Comunitatile, pe care le implica, dar le depaseste, cu toate ca acestea nu-si
pierd caracteristicile si identitatea juridica . UE nu subzista in ordinea lor,
ca o alta veriga adaugata Comunitatilor; prin pilonii doi si trei, UE creeaza
statelor membre cadrul institutionalizat al cooperarii interguvernament ale
in care ele actioneaza coordonat. Vointele etatic -nationale se coreleaza insa
politic intr-un sistem de actiuni comune, altele decat acelea efectiv
comunitare. Incat, UE se profileaza ca o metastructura a ansamblului
institutional si de actiune comunit ara. In termeni structurali, se vorbeste
despre UE ca fiind o structura (cuprinzand Comunitatile Europene, EESC
si CPJAI). Cum insa ultimii doi piloni au fata de Comunitati si metoda
comunitara individualitatea lor autonoma, ei nu se articuleaza
subordonant in ansamblul dat si nu sunt redusi la rolul unor simple
componente ale structurii si la functii derivate din sistemul UE. Mai
degraba, ansamblul sistemic al UE este pendinte de elementele care il
compun. Spre deosebire de sistemele propriu -zise si structurile lor tipice,
unde apartenenta la sistem da legitimitatea si calitatea de a fi ca atare
elementelor componente, in cadrul de fata sensul tare al relatiei merge de
la cei trei factori spre UE. Acestia dispun de o individualitate ontic
functionala si creeaza ei insisi UE ca structura. O structura particulara insa,
dependenta puternic de componentele sale, pe care nu le genereaza, desi le
orienteaza, le stimuleaza interactiile; Comunitaile preexistau (trei la
inceput) si continua sa existe (doua, din 2002) dupa crearea, prin TUE, a
Uniunii Europene si instituirea, prin TCE, a Comunitatii Europene, iar
vointa statelor membre continua sa se regaseasca de -sine-statator (desi,
acum, si in forma institutioalizata a cooperarii) in spatiul UE. Nu
intamplator TUE vorbeste de pilonii Uniunii: ei sunt factorii generatori si
forta motrice a UE. Aceasta din urma, ca factor de unitate a pilonilor, poate
abia astfel sa joace rolul activ scontat in procesul constructiei europene. De aceea, pe terenul dat, modelul structura l isi vadeste atuurile gnoseologice
si praxiologice cu conditia nuantarii critice. Daca structura surprinde,
conceptual, staticul, UE are programatic un caracter procesual. Pe de alta
parte, ea nu e in afara pilonilor, ca o structura parazitara, si cu atat mai
putin deasupra lor, ca o posibila suprastructura. Aceasta din urma,
invocata, si ea, in literatura problemei, cu rang de concept , nu este totusi
sinteza structurilor ce le cuprinde, ci partea lor de suprafata, iar in cazul
structurilor sociale - componenta de semnificatie socio-ideologica. Am fi
tentati sa folosim, pentru ceea ce este acum UE, conceptul de metastructura,
prin raportare la ceea ce erau, luate in sine, atat structurile comunitare, cat
si formele clasice, neinstitutionalizate ale coopera rii interguvernamentale.
UE se manifesta ca o sinteza deveninda a celor trei factori constitutivi.
Doar luata in acest sens, ea ar putea fi exprimata conceptual ca metastructura.
Avem insa in vedere, cu circumspectie, o metastructura de etapa,
nu una inghetata; fiind dupa, ea anticipeaza totodata posibile configuratii
viitoare ale integrarii. Luata ca metastructura, UE nu se prezinta in
ipostaza ei spatiala (ca arhitectonica a pilonilor), ci in aceea,
complementara, de ordin temporal. Ca metastructura, ea exprima timpul
propriei deveniri. In calitatea data, UE inglobeaza Comunitatea si are, deci,
o dimensiune comunitara. Dar tot in acesta calitate UE se plaseaza in
campul actiunilor interguvernamentale, a caror buna parte o coreleaza
sistemic si o exprima institutional prin Consiliul European. Dualitatea, de
care putem vorbi, a UE rezida intr -o opozitie dialectica, nu metafizica a
celor doua metode care, desi deosebite, asigura integrarea doar corelanu -se
si completandu-se reciproc. Complementaritatea lor ex prima in ultima
instanta conjunctia autoritatii suverane a statelor - in forma
institutionalizata in buna masura prin pilonii doi si trei - cu autoritatea conferita CE. Si una, si cealalta urmaresc, dar in maniere diferite - acelasi
tel: integrarea europeana, cu forma ei actualmente consfintita: UE.
Pasul 4. Suveranitate etatica si integrare europeana
De aceea, disjungerea celor doua metode dupa criteriul transferului
de suveranitate de la statele membre in profitul institutiilor comunitare
astfel incat transferul in cauza sa defineasca metoda comunitara, iar
neacordarea lui pe anumite materii sa defineasca metoda
interguvernamentala a pilonilor doi si trei - tradeaza, dupa parerea noastra,
o intelegere reductiva. Dar, dincolo de orice aparente, suveranitatea nu
desparte, ci uneste cele doua metode, este temeiul lor originar de vointa
directa pentru pilonii doi si trei si indirecta, mediata, transfigurata in
ordinea constructiei comunitare ca vointa comunitara, consfintita juridic.
Numai o perspectiva statica si cantitativista asupra suveranitatii se poate
asocia cu falsul concept al transferului de suveranitate. Or, aceasta nu se
sfarma si nu se muta dintr-un loc in altul. Suveranitatea trece dintr -o forma
in alta, ramanand valida in sine si atunci cand intemeiaza - cu voia
detinatorului - ei structuri comunitare si se autolimiteaza in camp national
pentru a spori valoric si a se exprima mai bine prin corelare integrativa cu
celelalte suveranitati nationale. Suveranitatea nu este o farta goala; ea se
justifica prin valorile care o consfintesc si sporeste prin ele si prin dialogul
comunitar al valorilor politico -economice, juridice si morale. Suvernitatea
este o problema a calitatii puterii si autoritatii ei, nu a laturii sale fanice:
cantitatea. Luata cu semnul dominator al celei din urma, problema
suveranitatii poate naste chiar monstri: nu doar de ordin terminologic ci si de conceptie si atitudine pol itica antinationala. Iar acest antinationalism drapat in falsa luciditate a
rationalismului politic mondialist poate deveni forma cea mai periculoasa
de frustratie agresiva, de complex al ultranationalismului remanent,
propriu acelora care, uitati de o pat rie istorica, au tins sa le
internationalizeze pe ale altora!.
Din perspectiva celor ce am afirmat despre suveranitate, UE,
inteleasa ca metastructura, face posibila intalnirea celor doua metode,
dincolo de orice reductie de la un pol la altul. Procesul i ntegrarii nu
cuprinde doar procesul comunitar, al comunitarizarii; el este mai bogat,
dand ratiune de a fi si consistenta insesi constructiei comunitare. E vorba,
aici, de un sens schimbat: Comunitatea (Comunitatile) se intoarce (se intorc)
spre statele si natiunile UE. Asa cum am mai subliniat, ea este (ele sunt) ale
statelor si pentru state si cetatenii lor, nu invers.
Pasul 5. Subsidiaritatea nu presupune cu necesitate federalismul
In raport cu aceasta evidenta, nu putem primi punctul de vedere,
larg impartatit in literatura problemei, dupa care sensul integrarii poarta
univoc si tot mai hotarat spre transferul atributiilor pilonilor doi si trei spre
Comunitati. Desi unele dintre ele (precum cele privind politica monetara)
revin pilonului unu, deci proc esului comunitar, totusi cooperarea
interguvernamentala are a-si deschide noi orizonturi de initiative si actiuni.
Acesta este, si el, un sens al integrarii, in masura sa asigure, impreuna cu
acela comunitar, dualitatea functionala a UE. Aflam aici un motiv pentru
care nu putem asocia UE la modelul federalist, clamat de diversi
comentatori ai fenomenului comunitar. Federalismul, justificat istoriceste
acolo unde si cand s-a produs si oportun astazi structurilor etatice deja
constituite in urma unei evoluti i cauzale obiective, nu poate fi insa valabil
ca reteta actuala prefabricata pentru formatiuni care sa se descompuna
federalist (cum se pledeaza cu justificari fals pragmatice in cazul unor state
vadit unitare) sau sa se recompuna artificial prin subordona ri reductive ale
autoritatii etatice si vointei nationale. Iar compatibilitatea sa, mult laudata,
cu principiul si practica subsidiaritatii, nu -l recomanda, nici prin aceasta,
acolo unde nu-si gaseste locul. Subsidiaritatea isi afla locul vital in orice
forme si structuri de stat si in orice tip de legaturi intre nivelurile
exercitiului democratic de putere publica si de gestiune eficienta la baza a
interesului public. Cat priveste impactul subsidiaritatii cu metodele
constructiei europene, intrucat princip iul in cauza limiteaza competentele
comunitare numai la ceea ce Comunitatile pot realiza mai eficient, in
ordinea lor, in raport cu autoritatile nationale, rezulta ca insasi
subsidiaritatea exprima, prin ratiunea ei de a fi, atat necesitatea cat si
recunoasterea coparticiparii cooperarii interguvernamentale la procesul
integrarii, impreuna cu metoda comunitara. Subsidiaritatea nu este
apanajul federalismului ca sa fie confiscata de catre acesta; ea nu genereaza
neaparat federalism si nici nu este cu necesit ate exclusiva generata de
federalism. Incat, nu mijloceste un pretins loc natural federalismului in
constructia comunitara europeana, unde si istoria procesului integrarii si
elocventele particularitati ale statelor si natiunilor alcatuitoare ale Uniunii
se refuza organic orizontului uniliniar al federalismului, strain de ceea ce
tine de unitatea in diversitate nationala si de cultura a popoarelor
comunitatii. Daca federalismul nu este propriu solutiei comunitare
europene - dincolo de presiunile politice si ideologice indeosebi
extraeuropene in favoarea sa -, el nu are cum sa se potriveasca nici Uniunii
Europene. Cum am vazut, aceasta presupune dimensiunea comunitara, dar
e mai mult decat atat. Prezenta metodei cooperarii institutionalizate in
edificiul UE il respinge cu atat mai mult cu cat statele membre coopereaza,
ca state stapane pe deplin pe vointa lor, in forme organizate. Asadar, nici
directia comunitara a constructiei europene, nici aceea de cooperare
interguvernamentala, privite ca laturi conjuncte ale integrarii, nu sunt
consubstantiale integrativismului de tip federalist. Cum sa acceptam atunci
ca "Uniunea Europeana reprezinta [] o cale spre o noua organizatie, de
tip federal, asa cum fusese conceputa in Proiectul de Uniune Europeana
adoptat de Parlamentul European la 14 februarie 1984, cunoscut sub
numele de Proiectul Spinelli"? . Desigur, UE poate lua drumul federaizarii
daca forte politice interesate pot manipula electoratul european sau
impune fraudulos o strategie impotriva dezvoltarii naturale a integrarii.
Dar un astfel de curs, posibil si el in jocurile politice, ar mai pastra
autenticitatea, modul propriu al integrarii europene? Or, aceasta are un
cuvant de spus in istoria universala numai prin consecventa cu care isi
asuma si isi exprima vocea proprie si calea proprie intr -o universalitate
care ea insasi mizeaza pe unitatea in multiplicitate.
Din acest orizont, la care revenim constant in lucrarea de fata, ni se
pare fortata interpretarea unor obiective fundamentale ale Uniunii -
precum cetatenia europeana, politica externa si de aparare comuna, spatiul
fara frontiere interioare ori crearea monedei unice europene (luata ca
"sfarsitul suveranitatii monetare nationale - ca fiind "evidente elemente
federaliste" sau care ar avea macar "o co notatie federala" . Aceste
obiective, pe langa faptul ca nu sunt toate comunitare in sens strict, servesc
Comunitatea Europeana intrucat servesc Uniunea Europeana, iar aceasta
nu este nici a Comunitatii, nici a institutiilor comunitare ori a vreunei alte
forte politice. Cum precizeaza Tratatul de la Maastricht, Uniunea "[] are
ca misiune organizarea intr-un mod coerent si solidar a relatiilor dintre
statele membre si dintre popoarele lor". Pe drept cuvant, acestea sunt
subiectele vii, reale, nu formale o ri birocratice, ale Uniunii. Numai prin
forta si vointa lor dobandesc legitimitate - nu doar juridica, ci si morala -
institutiile comunitare si Comunitatea insasi, chemate, toate, sa slujeasca
Ideea europeana.
U.E. reprezinta mai mult decat pilonii pe car e ii coreleaza structural.
De aceea, ea nu trebuie contrapusa unuia sau altuia dintre ei, fapt ce ar
conduce la negarea propriei naturi. Opinia care, de pilda, vede in actuala
UE o faza a depasirii Comunitatilor , sustine, eronat dupa noi, ca
afirmarea puterilor UE este in curs de a conduce, intre altele, la formarea
unui superstat . Aceasta sa fie oare directia intregii dezvoltari istorice a
statelor si popoarelor europene? Atunci la ce bun toata stradania
constructiei unionale prin vointa membrilor Uniunii? Pentru ca ele sa
dispara in negura istoriei? Termenul de superstat - inapt, nu intamplator,
sa se ridice la rang de concept - este o monstruozitate nu numai de expresie,
ci si una de ordin fenomenal, de univers concentrationar, antidemocratic,
pe care nu-l doresc, desigur, nici aceia care pleaca de la discutabila premisa
teoretica aici amintita.
Lectia 2. Tratatul de la Amsterdam (TA): spre consolidarea sociala a solidaritatii europene-Pasul 1. UE, realitate specifica si sub aspect social
Daca Europa unita nu-si poate gasi trainicia intr-o constructie
institutionala comunitara care sa fie, ca autoritate, deasupra statelor
constitutive, este pentru ca ea are a face din aceasta constructie nu un scop
in sine; ea trebuie sa fie un mijloc, un instrumen t de exprimare rezonanta a
vointelor nationale. Uniunea Europeana avea, dupa momentul Maastricht,
sa mobilizeze insesi institutiile comunitare spre obiective si functii
transcomunitare, menite sa angreneze corelarea celor trei piloni intr -o
realitate mai larga si mai puternica decat Comunitatile, chemate originar sa
asigure unitatea conomica si, treptat, aceea politica. Potentialitatea
sinergica a celor trei factori excede acum dimensiunea comunitara a
integrarii catre una superioara, de ordin transinstitut ional si transnormativ:
integrarea are a dobandi amploarea socialitatii . Uniunea Europeana
inregistreaza schimbari multiple pe diversele planuri ale aprofundarii si
extinderii, dar le resemnifica, dandu -le sensul de amplitudine al socialitatii.
Altfel spus, UE are a fi o constructie nu numai institutional -juridica, nu
numai cooperare interguvernamentala, institutionalizata ea insasi prin TM,
ci si o entitate sociala ca ontos specific, ingemanand realitati si relatii
constituite, actiuni si tendinte, vointe si valori reprezentative ale arealului
unional al statelor membre. Acum sunt chemate sa coparticipe mai hotarat
la constructie si popoarele Comunitatii prin reprezentarea vointei
electoratului in Parlamentul European, caruia ii revin sporite competente si
raspunderi. Asistam, astfel, la o miscare centripeta, desi nu o data
contradictorie, spre crearea unei societati integrative, la afirmarea
socialitatii achizitiilor comunitare si de cooperare, vizand mai mult decat
integrarea economica, pe care, oricum, co nteaza realist in continuare. Mai
mult, credem ca este de asteptat o solidarizare europeana prin consolidarea
sociala a unitatii europene, implicit prin ivirea unui noos, a constiintei
europene active, manifestare in actu a Ideii europene.
Impulsurile mai hotarate spre acest mers vectorial se regasesc in
prevederile Tratatului de la Amsterdam (TA), semnat la 2 octombrie 1997 si
intrat in vigoare, dupa ratificare, la 1 mai 1999. TA este rezultatul
Conferintei interguvernamentale de revizuire a Tratatului de la Maastricht,
inceputa in 29 martie 1996 la Torino.
Dincolo de diversele interpretari asupra semnificatiei TA, nu putine
dintre ele vizand aspecte punctuale, desprindem aici amintita consolidare
sociala a solidaritatii europene , menita a conferi Uniunii E uropene o
dimensiune existentiala noua, prin care, abia, procesul integrarii se poate
exprima plenar si viabil, ocolind solutiile artificiale, voluntariste, oricare ar
fi ele. Totodata, constructia comunitara revine sau tinde sa revina, ca
abordare, la regimul factorului modal al integrarii, mai bine structurat, dar
si mai bine temperat, chemat sa slujeasca vointa statelor si popoarelor UE,
sa asigure exprimarea lor actional -convergenta. Comunitatea apare astfel
ca parte a intregului: UE. Aceasta parte est e, in spiritul TM si al TA,
modelata si controlata de sistemul in ultima instanta supraordonat al
vointei statelor membre si vointei populare.
Dar ceea ce, in ordinea prezentarii noastre, apare ca punct de plecare,
este de fapt concluzia dedusa dintr -o seama de premise, pe care le invocam
in cele ce urmeaza.
In legatura cu modificarile aduse Tratatului asupra UE, Tratatelor
privind instituirea Comunitatilor Europene, precum si ale unor acte
conexe, TA insera aspecte care, pe langa semnificatia lor imediata ,
antreneaza sensuri rezonant socialitare. Luate impreuna, ele configureaza o
viziune implicita asupra ratiunii directoare, de ordin social, mai
cuprinzator, nu doar economic si politic a prevederilor TA.
Astfel, TA (art. 11) insereaza un paragraf privind atasamentul
pentru drepturile sociale fundamentale (asa cum au fost ele definite de
Carta Sociala Europeana semnata la Torino in 1961 si in Carta Comunitara
a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Angajatilor din 1989). Desigur,
miza sociala si cadrul social al integrarii nu se reduc la problematica sociala,
inclusiv a drepturilor ce o contureaza, dar acestea din urma compun un
segment definitoriu al unei realitati sociale care tinde sa se exprime la
nivelul UE si pentru care parghiile comunitare (institutii le si dreptul
comunitar) joaca rolul instrumentelor necesare. In aceasta directie, TA a
incorporat Acordul asupra politicii sociale, precizand obiectivele acestei
politici. Luate sintetic, ele vizeaza imbunatatirea mediului de munca si a
conditiilor ei, informarea si consultarea lucratorilor, egalitatea de sanse pe
piata muncii, tratamentul egal intre barbati si femei, integrarea persoanelor
venite din exteriorul pietei de munca, ameliorarea securitatii sociale,
protectia lucratorilor intrati in somaj, re prezentarea colectiva a lucratorilor
si patronatului etc.
De asemenea, TA (art. 12) asaza progresul popoarelor Uniunii pe
principiul dezvoltarii durabile , susceptibil a angaja, prin natura sa,
arhitectura ansamblului social, luat in evolutia sa consolidant a.
Daca libera circulatie a persoanelor, dar si siguranta si securitatea
popoarelor Uniunii erau privite in TM ca obiective a caror realizare sa fie
facuta prin includerea in Tratat a dispozitiilor JAI, TA le abordeaza deja ca
fenomene in curs de desfasurare, plasandu-le totodata (cf. art. 13) intr-o
"zona de libertate, securitate si justitie", care nu ar fi una de ordin politic si
juridic pana nu este mai intai, ca primat si determinare ontologica, una de
ordin socio-coagulant.
In timp ce TM prescria, sem nificativ, luarea deciziilor cat mai
aproape de cetatean, TA (art. 14) revigoreaza aceasta prevedere si o ridica
la rang de principiu: acela al deschiderii spre cetatean. Se stie ca
apropierea de cetatean se poate limita si la o translare conjuncturala
(precum aceea electorala) a bunelor intentii, or deschiderea defineste cu
necesitate un sistem de actiune si obliga la o consecventa revendicata
strategiei de implicare civica a cetateanului la constructia europeana.
Deschiderea in cauza este de fapt un rapor t interactiv, posibil intr-un
cadru social nou, propriu UE, care sa exprime astfel mai mult decat suma
spatiilor sociale particulare, pe care se bazeaza, dar le si impulsioneaza.
Inca TM avea in vedere crearea unui spatiu fara frontiere interioare.
Intrucat realizarea lui era pusa pe seama intaririi coeziunii economice si
sociale si pe instituirea unei uniuni economice si monetare (implicit o
moneda unica), acest spatiu se contura ca un construct: o entitate noua nu
doar in sens geografic, demografic, poli tic si juridico-etatic, ci in sens social
global. Renuntarea la frontierele interioare nu era un act de negatie, ci
forma vizibila a unui adaos calitativ: coeziunea sociala ca obiectiv. Din
perspectiva deschisa de TM, TA (art. 1.5) adanceste intelegerea
fenomenului de socializare a dezvoltarii europene: aici nu doar progresul
UE are a fi echilibrat si durabil, ci dezvoltarea, proiectata, are a fi
echilibrata si durabila. In felul acesta, accentul se muta de la mijloace
(inclusiv instrumentele comunitare) la scop. Ceea ce reprezinta o abordare
a problemei intr-un nou registru valoric, revendicat perspectivei sociointegrative
a constructiei europene.
Fata de cele evidentiate, articolul (1.9) din TA poate deruta la o
prima privire; el precizeaza, intre altele, ca, Consiliul, reunit statutar, poate
- pe baza de unanimitate si in temeiul propunerii unei treimi dintre statele
membre ori a Comisiei, precum si dupa avizul conform al Parlamentului
European - sa constate violarea grava si persistenta a principiilor pr evazute
in art. F paragraf 1 de catre un stat membru, cu conditia sa fi invitat in
prealabil guvernul statului in cauza sa -si prezinte propriile observatii in
materie. Constatarea, odata facuta, da dreptul Consiliului sa suspende,
prin decizie cu majoritate calificata, unele dintre drepturile statului
membru, care rezulta din aplicarea TA, inclusiv dreptul de vot de care
dispun reprezentantii guvernului acelui stat in Consiliu. Cum obligatiile
asumate de statul membru prin TA raman neconditionate in raport cu
valorile exprimate principiar, autoritatea hotararii Consiliului sta in
temeiul ei juridic pentru ca sta mai intai in temeiul ei axiologic: setul de
valori ale culturii si civilizatiei apusene, valori pe care UE si le aproprie din
spatiul social de cultura si civilizatie a fiecarei natiuni. Incat, sanctiunea
care intervine nu se revendica unei autoritati exterioare tablei valorilor
consacrate, ci simbolului personificat al acesteia: Uniunea Europeana.
Autoritatea ei este imanenta, de ordin socialitar, i vita in mod obiectiv prin
vorba sau nu trebuie sa fie vorba de o autoritate confiscata sau
confectionata voluntarist in retorte ideologice aventuriste. UE se profileaza
sau urmeaza sa se profileze - in acord cu amintitele valori formative - ca
societatea reala a colectivitatilor demo -national-etatice, ca expresia lor
politica si social-culturala. Ea poate avea ca nucleu societatea civila a
colectivitatii europene. Dar corelatul ei de autoritate publica nu poate fi
sistemul institutional comunitar in ansamblul sau nediferentiat, ci vointa
colectiva a statelor membre, implicit ipostaza ei institutionalizata -
Consiliul European, precum si, din ce in ce mai mult, vointa Parlamentului
European; in orice caz, repetam, nu ansamblul institutiilor comunitare.
Celelalte institutii comunitare au finalitate instrumentala, cum am mai
afirmat. De aceea, UE trimite la colectivitatea europeana, nu la
Comunitatile Europene, pe care insa le inglobeaza ca instrumente de lucru,
cu autoritate delegata chiar si atunci cand ea pare sau tinde a se exprima in
nume propriu. Lipsa unui contur bine precizat al UE, acuzata gratuit de nu
putini comentatori ai fenomenului, este tocmai marca specifica a unei
entitati eminamente social-politice, apta sa construiasca, intr -un proces de
sinteza si creatia istorica, un ontos integrativ. El este apt sa cuprinda partile
si sa le dea un sens si o expresie noua, dar - pentru a ramane viabil - are a
se nutri si a se regasi imbogatit in fiecare dintre ele.
Sub semnul socialitatii, capabila sa imprime o forta coagulanta de
ordin superior, social-global, obiectivelor, altfel punctuale, ale integrarii,
stau si prevederile Tratatului instituind Comunitatea Europeana (TCE).
Proiectele si actiunile din compartimentele economic, comercial -vamal si
financiar-monetar nu-si pot implini finalitatea decat prin vasele
comunicante tesute de constructia ansamblului social al sistemului
Comunitatii Europene. Astfel, "uniunea din ce in ce mai stra nsa a
popoarelor europene, vizata de TCE, are in vedere mai mult decat
stabilitatea unei piete comune ori a unei uniuni economice si monetare.
Acestea, desi reprezinta obiective vitale, nu se pot realiza decat prin
sustinerea conjuncta de catre toti actori i si pe fondul ansamblului
conditiilor favorizante ale unui tip de determinism social care tinde a se
contura operational la nivelul Comunitatii. Progresul economic, o spune si
TCE, trebuie sa fie si unul social, susceptibil sa asigure "imbunatatirea
constanta a conditiilor de viata si de angajare a popoarelor". Mai mult,
numai daca sta sub semnul acestei finalitati el isi realizeaza, printr -o
conexiune inversa a intregului cu partea, functia particulara, economica.
Pe acest fond, TA adanceste perspectiva inglobant-socialitara a
edificiului comunitar. Intre altele, el mizeaza pe sporirea rolului factorului
subiectual in mecanismul determinarii sociale, scop in care pune accentul
pe "dezvoltarea nivelului de cunostinte cel mai ridicat cu putinta pentru
popoarele lor (ale statelor membre - n.n.) prin intermediul unui acces
amplu la educatie si la permamenta sa aducere la zi." Totodata, dezvoltarii
economice i se asociaza ca obiective, intre altele, "nivelul ridicat de ocupare
a fortei de munca si de protectie sociala, egalitatea intre barbati si femei, []
ridicarea nivelului de trai si a calitatii vietii". TA are in vedere si
"convergenta performantelor economice", aspect care vizeaza inevitabil
mai mult decat intercorelarea componentelor economice ale dez voltarii
comunitare. In plus, fata de textul TCE, TA vorbeste despre "coeziunea
economica si sociala", nu despre "coeziunea economco -sociala"; coeziunea
sociala se dezvaluie astfel ca gen proxim si scop devansatator al ipostazei ei
economice, luata aici ca mijloc de infaptuire. In acelasi timp, TA introduce
o clauza generala de flexibilitate care permite unei majoritati de state
membre sa angajeze o cooperare consolidata, cu conditia respectarii
scopurilor, principiilor si procedurilor proprii Uniunii.
Una dintre cerintele care au impus modificarea, prin TA, a TM a fost
si aceea a inlaturarii tentatiei tehnocratice din stilul activitatii institutiilor
comunitare, susceptibila sa le indeparteze de massa cetatenilor . In acest
sens, TA, preocupat sa combata o rice discriminare a cetateanului, vorbeste
concludent - in art. 6 A [13] - despre "limitele puterilor pe care [] le
confera Comunitatii". In al doilea rand, solidaritatea - evidentiata in TA - a
statelor membre nu are in vedere doar aspecte punctuale si
compartimentate actional-pragmatic; ele insele se justifica drept
manifestari reale ale idealului si valorii sociale a solidaritatii, construite
comunitar. Fapt relevant, TA invoca (art. 2.8) "valorile comune ale
Uniunii", precum si "coeziunea sociala si teritoriala" a acesteia.
Pasul 2. TA si institutia juridica a cetateniei
In aceeasi ordine, nuantarile facute prin TA institutiei juridice a
cetateniei Uniunii isi vadesc semnificatia. Pe fondul prevederii TM, dupa
care "este cetatean al Uniunii orice per soana avand nationalitatea unui Stat
Membru", TA adauga: "Cetatenia Uniunii completeaza cetatenia nationala
si nu o inlocuieste". Aceasta precizare dezvaluie, dincolo de aparente, o
judecata de valoare. Cetatenia este o institutie juridica pentru ca este o
valoare politica, apta sa se obiectiveze plenar in statul de drept. Dar ea
ingemaneaza totodata numeroase alte ecouri valorice din tabla valorilor
sociale. In sfera sa, ea reflecta societatea intreaga, asa cum este ea. Incat,
departe de a fi o abstractie retorica sau o formula juridica goala, ea
concentreaza achizitii de civilizatie si de mentalitate civica. Cetatenia
nationala este, de aceea, expresia emblematica a conditiei umane in
ipostaza angajarii civice, a exercitiului social al libertatii, demnita tii si
responsabilitatii insului ca personalitate activa. Statele si societatea lor
civila se definesc si prin setul valorilor promovate prin institutia juridica a
cetateniei, inteleasa, astfel, ca valoare atributiva. Ea dezvaluie o intreaga
metafizica politica. Iar integrarea europeana nu avea cum sa nu antreneze
intrebari, atitudini si reactii la presiunile factorilor - obiectivi si subiectivi -
de determinare a regimului juridic al cetateniei, cu atat mai mult cu cat ea
este strans legata de suveranitate a statului. Internationalistii de tot felul, de
ieri si de azi, au vazut si vad in cetatenie o intruchipare remanenta, poate
chiar desueta, a etapei formarii statelor nationale si a suveranitatii absolute.
Oricum, integrarea europeana nu putea lasa fara ur mari abordarea clasica
a problematicii cetateniei. Ceea ce putem noi vedea si sustine este in primul
rand faptul ca, pana la integrarea europeana, cetatenia virtualilor membri
ai Uniunii era intrinsec nationala, incat, pentru acea etapa, a fi vorbit de
cetatenia nationala ar fi antrenat o exprimare tautologica. Or, integrarea
consolidata prin crearea UE, a necesitat si instituirea cetateniei Uniunii.
In al doilea rand, este evident ca ea este un act de novatie politico -
juridica intemeiat pe valorizarea, nu pe negarea cetateniei nationale, desi,
prin definitie, un act novator cuprinde in sine si momentul negatiei. Insusi
criteriul cetateniei Uniunii sta in principiul nationalitatii: este declarat
cetatean al Uniunii "orice persoana avand nationalitatea unui S tat
Membru". Desigur, nationalitatea nu este si nu poate fi privita exclusivist
bioetnic, ca un dat absolut, primordial si fatal; ea s-a socializat tot mai mult,
desi nu-si pierde, prin aceasta, asa cum vizeaza unii teoreticieni sau
politicieni, incarcatura etnica inca in buna masura definitorie. Este o
etnicitate istorica, intemeiata tot mai mult in spiritualitate si in adeziunea
fiintiala la valorile ei constitutive, nu in "vocea sangelui" si alte
exclusivisme atavice. In felul acesta, nationalitatea exis ta si are a se regasi
deschizandu-se spre noi forme de socialitate. In consecinta, principiul
nationalitatii uneste, nu desparte cetatenia Uniunii de aceea a statelor
membre; el este firul continuitatii lor, vasul lor comunicant. De aici si
statutul cetateniei Uniunii, care completeaza cetatenia nationala, nu o
neaga, inlocuind-o. Achizitiile de experienta civica specifica natiunilor,
precum si valorile ireductibile, conjuncte lor, imbogatesc continutul
cetateniei Uniunii; prin ele, aceasta se ridica de la conceptul abstract si de la
proiectul voluntarist la regimul palpabil al unei institutii viabile; suportul
ei generator este tocmai diversitatea ireductibila a valorilor etatic -nationale,
proprii cetatenilor statelor Uniunii. In acest sens, cetatenia Uniun ii se
edifica inductiv. Motiv pentru care relatia ei cu cetatenia nationala nu este
de la genul proxim la diferenta specifica; cetatenia nationala nu se sustine
ontologic prin raportare la aceea unionala, iar axiologic, ea cuprinde in
propria-i conditie elementele de universalitate ce o consacra ca valoare
politica. Aici nu e nevoie de medierea cetateniei Uniunii ca pretins purtator
unic de universalitate. Ea nu este o transcendenta, ci subzista, cum se
precizeaza in TA, ca o completare la aceea nationala. Relatia lor de
conjunctie functionala este totusi univoc intemeietoare. Numai ca cetatean
al unei patrii poti resimta si trai conditia cetateanului Uniunii. Ultima
dintre ele nu poate fi revendicata abstract nici de catre apatrizii traitori in
Europa; ei au totusi o patrie de suflet, in numele careia aspira la statutul de
cetatean al Uniunii. Altfel, ideea de cetatean universal, avand o
recunoscuta cariera inca in gandirea politica mai veche, este un nonsens; in
pofida grandorii unui ecumenism subsumat, ea probeaza un vid de
gandire si un nihilism greu de mascat intrucat pretinde sa construiasca
universalismul conditiei umane dincolo de orice suport ontologic. Or
acesta se origineaza cu necesitate in sentimentul apartenentei la o patrie:
naturala, adoptata sau macar imaginata. Numai in limitatia cathartica,
metafizica a Patriei afli temeiul si fiorul valorilor eterne. Bietii
internationalisti! Ei nu stiu sau se fac a nu sti ca ideea patriei universale
este o contradictie in termeni, asa cum este si aceea a ce tateniei universale.
Patria e Patrie pentru ca nu e un spatiu fizic sau psihic nelimitat; in
limitatia ei sta intreaga ei personalitate infinit complinitorie. Iar cetatenia,
ca apartenenta formal statuata la cetatea data, nu poate fi universala.
Proteismul ei civic si politic sta in localismul ei recuperator de energii si
dornic la acea deschidere nascuta din constiinta limitatiei. De buna seama,
atunci cand umanitatea va atinge stadiul conditiei cosmice, termenii
problemei se vor schimba.
Referitor la cetatenia UE, aceasta nu poate fi - in baza celor afirmate
mai sus - un tip in sine si pentru sine de cetatenie, situat alaturi, deasupra
sau in opozitie cu aceea nationala; ea se legitimeaza doar prin suportul si
corelatul ei national. Totodata, la randu -i, din aceasta pozitie, ea poate da
imbold cetateniei nationale, intretinandu -i constiinta critica a limitelor, dar
si nazuinta autodepasirii. Cetatenia UE, daca este secunda sub aspect
ontologic, nu este nicidecum secundara in finalitatea ei ei valorica si
integrativa.
Cat priveste raportul juridic dintre cele doua forme de cetatenie,
acesta nu este unul de drept constitutional, cu reductii aici inacceptabile,
proprii unei constructii etatice federative. Uniunea Europeana este - si in
aceasta privinta - un edificiu specific, capabil sa-si sporeasca in timp
originalitatea.
Pasul 3. Alte contributii ale TA la procesul integrarii europene
In baza celor prezentate, apreciem ca in modificarile realizate de TA
asupra unora dintre prevederile TM, infatisate in part e mai sus, subzista
implicat spiritul socialitar al TA, apt sa confere Comunitatii Europene o
functie de constructie sociala sporita, menita a ingloba obiectivele
economice, dar si a le depasi spre noi orizonturi sociovalorice. Referitor la
modificarile aduse de TA la TUE, ele privesc - asa cum am incercat sa
aratam supra - mai mult decat aspectul politic: anume constructia unui
cadru ontosocial integrativ la nivelul UE, cu rol de structura generativa de
noi relatii, supraordonata institutiilor, procedurilor si mecanismelor
comunitare, dar emergenta entitatilor statale si nationale componente, in
masura sa le coreleze in realizarea si realitatea deplina a unitatii lor
instituite.
Daca ne-am oprit asupra a ceea ce am considerat a fi semnificatia
majora a TA, acesta cuprinde insa diferite elemente de continut, reflectate
cu grija in literatura problemei. De aceea, nu semnalam decat unele aspecte.
Astfel, TA duce mai departe ideea corelarii institutionalizate a
metodei comunitare cu aceea interguvernamentala, r edistribuind de la
pilonul 3 spre Comunitati atributiile in materia vizelor, azilului, imigrarii si
a altor politici privitoare la libera circulatie a persoanelor. Transferul (cu
unele derogari, cel putin temporare) a acestor competente catre sistemul
institutional comunitar se justifica prin eficienta mijloacelor de actiune de
care dispunea in aceasta privinta Comunitatea si pe care al treilea pilon nu
le avea . Pilonului trei ii revin acum problemele cooperarii politienesti si
judiciare in materie penala, pentru care TA introduce instrumente juridice
inspirate de sistemul comunitar ("decizia -cadru") si extinde competentele
Curtii de Justitie
Intre obiectivele UE fixate prin TM, ale caror dispozitii au fost
reasezate prin TA, figureaza si acela privitor l a afirmarea identitatii Uniunii in relatiile internationale (si) prin folosirea parghiilor unei politici externe si
de securitate comune, implicit prin definirea in timp a unei politici de
aparare comune, capabila sa conduca la o aparare comuna daca Consil iul
European hotaraste acest lucru. Asa cum s -a remarcat si in literatura
romaneasca a problemei , TA inlocuieste definitia termenului in cauza cu
o definitie progresiva a politicii de aparare comuna. Totodata, Uniunea
Europei Occidentale (UEO) este privit a ca "parte integranta din
dezvoltarea Uniunii". TA dispune si instituirea functiei de Inalt
Reprezentant pentru Politica Externa, in persoana secretarului Consiliului UE.
TA precizeaza, de asemenea, conditiile in care acesta sa se integreze
cadrului juridic al UE. TA a preconizat masuri de perfectionare si in domeniul institutional,
domeniu ce va fi analizat in alta ordine. Retinem aici numai faptul, amintit
in alt context, ca Parlamentul European este chemat sa joace un rol cu
adevarat important in adoptarea legislatiei comunitare in baza extinderii
procedurii codeciziei la 24 de noi domenii, ceea ce a insemnat largirea
responsabilitatii sale legislative in aproape intreaga arie a legislatiei
comunitare . Ii revine in continuare Consiliului European atri butia de a
stabili orientarile generale ale politicii externe si de securitate comuna,
dand deciziile asupra strategiilor comune in domeniile in care statele
membre au interese majore, strategii care sa fie materializate in cadrul UE.
De aici rezulta, inca o data, ca TA continua linia conceptiei fundamentale a
prevalentei vointelor nationale in luarea deciziilor majore legate de
procesul integrarii si de folosirea in acest scop a structurilor comunitare.
Dar TA nu marcheaza incheierea unei evolutii institut ionale; asa cum s-a
apreciat, el reprezinta o faza a unui proces constant de dezvoltare
REZUMAT
Potrivit TM, UE formeaza un tot in raport cu Comunitatile si pilonii
constitutivi. UE foloseste cadrul institutional unic, dar ea nu are
personalitate juridica si nu se substituie Comunitatilor. Ea se suprapune
acestora fara a instaura vreo ierarhie structurala ori normativa. Daca AUE
aborda in paralel Comunitatile cu cooperarea politica, TUE coreleaza in
cadrul Uniunii metoda comunitara cu aceea a cooperarii
interguvernamentale, proprie pilonilor doi si trei. Constructia europeana
nu este de tip federativ sau confederativ. Forta UE sta in faptul ca ea
apartine si serveste statelor membre si nu invers, precum in retetele mondialiste.
In ce priveste TA, aceasta face pasi marcanti spre consolidarea sociala
a solidaritatii europene. Prin el, integrarea are a dobandi amploarea
socialitatii. Se creeaza tendinta unei societati integrative, manifestare in
actu a constiintei europene, dar pe fondul valorilor de suveran itate - acum
coparticipativa - a statelor membre. TA nu priveste cetatenia europeana ca
pe un tip in sine si pentru sine de cetatenie, care sa se situeze alaturi,
deasupra sau in opozitie cu aceea nationala; ea se legitimeaza doar prin
suportul si corelatul ei national.
CONCLUZII
TM si TA reprezinta momente hotaratoare in evolutia integrarii
europene. In baza lor, UE apare ca unitatea de prestatie coparticipativa a
metodei interguvernamentale cu aceea comunitara . UE isi fixeaza conditia
autentica in diferentele nationale care o intemeiaza si o justifica. Pe acest
fond, suveranitatea nationala nu desparte ci uneste cele doua metode, fiind
temeiul lor originar de vointa. Pe aceasta baza, integrarea tinde sa creeze
un nou ontos social la nivel european, in ca drul caruia cetatenia europeana
completeaza cetatenia nationala.
|
