TRATATUL DE LA BRUXELLES DIN 1965
A intrat in vigoare la 1 ianuarie 1967.
Constituirea celor trei comunitati cu domenii de activitate specifice, dar cu structura institutionala identica, desi distincta, avea in esenta acelasi obiectiv general : constituirea unei piete comune care 535e41f avea in vedere aceleasi state membre, cu sisteme politice, economice si juridice asemanatoare si cu culturi apropiate.
Aceste elemente reprezentau premise deosebit de importante in vederea realizarii unei uniuni europene veritabile, care sa nu mai aiba la baza trei organizatii, ci una singura. Intrucat acest obiectiv se dovedea a fi foarte greu de atins in acea perioada, s-a cautat sa se aplice o politica a pasilor marunti. Astfel s-a considerat ca o prima masura care se poate lua este unificarea institutiilor comunitare, aceasta si din considerente de eficienta a acestora si de reducere a costurilor functionarii lor. Primele masuri luate in acest sens au fost, asa cum am aratat, stabilirea in 1957 a Curtii de Justitie ca institutie comuna a celor trei comunitati, precum si adoptarea in 1958 a denumirii comune de “Adunare parlamentara”. La 8 aprilie 1965 a fost adoptat Tratatul de la Bruxelles, prin care se instituia un Consiliu unic si o Comisie unica pentru cele trei comunitati. Tratatul a intrat in vigoare la 1 iulie 1967 si este cunoscut sub denumirea de “Tratatul de fuziune a executivului comunitatilor”.
Acest tratat nu a unificat competentele institutiilor comunitare, acestea ramanand cele atribuite prin fiecare tratat in parte.
Unificarea Comisiei a reprezentat o chestiune deosebit de importanta, avand in vedere rolul acesteia in activitatile comunitatilor. Tratatul a realizat unificarea serviciilor acesteia, a comisiilor de control, a bugetelor si administratiilor. De asemenea, a stabilit proceduri uniforme de desemnare a comisarilor prin acordul comun al statelor, reprezentarea fiecarui stat in Comisie si durata mandatului.
Prin Tratatul de fuziune s-a creat entitatea “Comunitatile europene”. Prin acestea nu au fost absorbite cele trei comunitati initiale, pentru ca aceasta entitate nu apare decat in cadrul si in limitele realizarii functiunilor comune. De asemenea, functionarii nu mai sunt legati de o anumita comunitate, ci de “Comunitatile europene”. Aceasta entitate permite ca atat in sistemul juridic intern al statelor cat si in ceea ce priveste privilegiile si imunitatile diplomatice sa se incheie acte si sa antameze actiuni in numele Comunitatilor europene, iar pe plan international, acreditarea unor reprezentanti diplomatici sa se faca, de asemenea, in numele acestei entitati .
Incepand din anul 1978 potrivit unei rezolutii adoptata de Parlamentul european ca denumire pentru cele trei comunitati europene se poate folosi denumirea colectiva de „Comunitatea Europeana”.
Anul 1985 a adus primul si ultimul caz de pana acum cand un teritoriu european a parasit Comunitatea, deoarece Groenlanda ca teritoriu danez care se bucura de autonomie, pe baza referendumului din 23.02.1982 a decis iesirea din comunitati. Din 1985 are statutul teritoriilor externe neeruopene, fiindu-i aplicabile regulile dreptului comunitar, cu exceptia celor referitoare la reglementarea cotelor de pescuit.
Cele tei comunitati – CECO, CEE si EURATOM, au functionat separat din 1958 pana in 1967, cand a intrat in vigoare Tratatul de fuziune a executivelor, semnat la 8 aprilie 1965.
De la acest moment, comunitatile, desi raman distincte din punct de vedere juridic (fiecare avand propria personalitate juridica), vor avea ca si institutii comune Comisia europeana (formata din fuziunea Inaltei Autoritati cu Comisia CEE), Consiliul Comunitatilor Europene, Curtea Europeana de Justitie si Adunarea parlamentara .
Datorita faptului ca numai sistemul institutional al celor trei comunitati a devenit comun, fara ca acestea sa fuzioneze integral, in documentele oficiale s-a pastrat denumirea de Comunitatile europene, insa in mod uzual pana la crearea Uniunii Europene a fost utilizata sintagma Comunitatea Europeana, si abrevierile CEE, respectiv CE.
|
