TRATATUL DE LA
Dupa AUE, Tratatul de la Maastricht a constituit cea de-a doua revizuire fundamentala; este semnat solemn de “Cei Doisprezece” la 7 februarie 1992.
Se pot distinge trei “piloni” :
primul, comunitar, pune accentul pe rec 616c22g unoasterea “principiului subsidiaritatii (articolul 3B), pe crearea unei cetatenii europene (articolul 8 pana la 8E) si stabilirea unei Uniuni Economice si Monetare (articolele 102A-109M), pe unele domenii de competenta (perfectionare profesionala, cultura, protectia consumatorului etc) (articolul 126 si urmatoarele) si pe intarirea controlului exercitat de Parlament (articolul 137 pana la 137E; 158 si 189B);
al doilea, interguvernamental, se refera la “dispozitiile cu privire la politica externa si de securitate comuna”(PESC) (titlul 5 cu articolele J1 pana la J11);
al treilea (articolul K pana la K9) consolideaza procedurile existente privitoare “justitie si afaceri interne”(JAI) pentru a permite libera circulatie a persoanelor, prevazuta in AUE si reiterata in Conventia de la Schengen. Cooperarea instaurata se refera atat la politica in domeniul dreptului de azil si imigrare, cat si la mijloacele de lupta impotriva terorismului, criminalitatii si traficului de droguri.
Tratatul de la Maastricht trebuia sa fie ratificat, in conformitate cu normele constitutionale ale fiecarui stat membru, inainte de 1 ianuarie 1993. Doar 8 tari din 12 au putut respecta acest termen : Luxemburg (28 august 1992), Grecia (3 noiembrie 1992), Franta (4 noiembrie 1992), Irlanda (23 noiembrie 1992), Italia (5 decembrie 1992), Belgia (10 decembrie 1992), Olanda (28 decembrie 1992), Spania (31 decembrie 1992). Portugalia s-a inscris pe lista la 16 februarie 1993, pe cand Danemarca inca se confrunta cu dificultati : dupa un prim referendum cu rezultat negativ pe 2 iunie 1992, un al doilea – organizat pe 18 mai 1993 – primeste aviz favorabil in urma obtinerii mai multor derogari sau clauze exceptionale. Aderarea Danemarcei are loc la 7 iunie 1993, urmata, in sfarsit, de cele ale Marii Britanii (2 august 1993) si Germaniei (13 octombrie 1993), Tratatul intrand in vigoare la 1 noiembrie 1993.
Dispozitiile finale cuprinse in Titlul VII al Tratatului (art.L-S) au importanta de a prezenta caracterul unitar al uniunii, bazata pe tratate si piloni diferiti. Astfel, pentru intreg ansamblul U.E. este prevazuta o procedura de revizuire unica (art.N) precum si o procedura unica de aderare (art.Q).
Tratatul asupra U.E.,(TUE) a reprezentat un salt fundamental in constructia europeana, dand expresie unor progrese remarcabile la nivel comunitar.
Tratatul, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1993 ,se plaseaza dincolo de obiectivul economic initial al Comunitatii (realizarea unei piete comune), conferindu-i acesteia o orientare politica. Tratatul marcheaza astfel trecerea la o noua etapa in procesul de creare a unei „uniuni din ce in ce mai stranse intre popoarele Europei”.
Tratatul instituie o Uniune Europeana formata din cele 12 state membre ale Comunitatii Europene: Belgia, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Spania, la care au aderat in 1995 Austria, Finlanda si Suedia.
Conform Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeana are la baza trei piloni:
Comunitatea europeana (CE,care inlocuieste Comunitatea Economica Europeana), cu competente extinse in domeniul economic;
Cooperarea in domeniul Politicii externe si de securitate comuna(PESC).
Cooperarea in domeniul Justitiei si al afacerilor interne(JAI).
O cetatenie europeana
Articolul 17 al Tratatului de constituire a Comunitatii Europene (fostul articol 8) stipuleaza ca este cetatean al Uniunii Europene orice persoana avand nationalitatea unuia dintre statele membre, conform legilor in vigoare in statul respectiv. Cetatenia europeana este deci conditionata de cetatenia nationala si vine in completarea acesteia, adaugand noi drepturi:
dreptul de libera circulatie si de stabilire intr-unul dintre statele membre ale Comunitatii;
protectia pe teritoriul statelor terte din partea ambasadelor si consulatelor oricaruia dintre statele membre;
dreptul de a vota si de a candida in statul de rezidenta la alegerile europene si la alegerile locale, cu anumite conditii;
dreptul de petitie in Parlamentul European;
dreptul de a depune la Mediatorul European o reclamatie cu privire la functionarea defectuoasa a institutiilor comunitare.
O uniune economica si monetara
Decizia de a crea o o moneda unica la 1 ianuarie 1999 sub egida Bancii Centrale Europene, reprezinta obiectivul final al integrarii economice si monetare pe Piata unica.
Tratatul de la Maastricht prevedea crearea Uniunii Europene si Monetare(UEM) in trei etape:
prima etapa- pana la 31 decembrie 1993 – liberalizarea circulatiei capitalurilor;
etapa a doua – incepand de la 1 ianuarie 1994 – o mai larga coordonare a politicilor economice, in scopul de a reduce inflatia, rata dobanzilor si fluctuatiile schimburilor valutare, precum si de a limita deficitele si datoria publica a statelor. Aceste criterii trebuie sa asigure convergenta economiilor statelor membre necesara trecerii la moneda unica. Trecerea este pregatita de Institutul Monetar European;
etapa a treia – crearea unei monede unice la 1 ianuarie 1999 si infiintarea Bancii Centrale europene.
Competentele comunitatii se extind
Prin Tratatul de la Maastricht, competentele comunitare au fost extinse, incluzand noi domenii (educatie, pregatire profesionala, cultura, sanatatea publica, protectia consumatorilor, retele trans-europene, politica industriala), pe baza principiului subsidiaritatii . Astfel, actiunea la nivel comunitar nu inlocuieste actiunea la nivel national, ci o completeaza.
Politica sociala intra in domeniul de actiune comunitara: Protocolul social, cu toate ca nu a fost semnat de catre Marea Britanie, este anexat la Tratat. Astfel, statele membre (cu exceptia Marii Britanii) au adoptat dispozitii comune privind conditiile de lucru, egalitatea de sanse, combaterea excluderii pe piata muncii, securitate sociala etc.
Politica externa si de securitate comuna(PESC)
Pe baza mecanismului de cooperare politica stabilit prin Actul Unic European, al doilea pilon al Tratatului de la Maastricht instaureaza o politica externa si de securitate comuna care permite adoptarea unor actiuni comune in politica externa. Deciziile trebuie luate in unanimitate, iar masurile insotitoare prin vot in majoritate calificata.
In domeniul securitatii, Tratatul defineste o politica al carei obiectiv final este apararea comuna, cu sprijinul Uniunii Europei Occidentale (UEO). Statele membre pot totusi continua actiunea la nivel national, cu conditia ca aceasta sa nu contravina deciziilor luate in comun.
Justitie si Afaceri Interne (JAI)
Al treilea pilon a fost conceput pentru a facilita si a face mai sigura libera circulatie a persoanelor pe teritoriul Uniunii Europene. Deciziile sunt luate in unanimitate si fac referire la urmatoarele domenii:
reguli de trecere a frontierei externe a Comunitatii si intarirea controlului (incepand din 1996, masurile cu privire la vize trebuie adoptate prin vot in majoritate calificata, cu toate acestea fiecare stat membru poate adopta dispozitiile necesare pentru a asigura siguranta interna si ordinea publica);
lupta impotriva terorismului, traficului de droguri si fraudei la nivel international;
cooperarea in materie de justitie penala si civila;
crearea unui Oficiu european al politiei (Europol), care sa aiba in dotare un sistem de schimb de informatii intre fortele de politie nationale;
lupta impotriva imigratiei ilegale;
elaborarea unei politici comune in domeniul azilului.
Revizuirea tratatului
Este prevazuta o
revizuire a Tratatului in vederea extinderii. Lucrarile conferintei
inter-guvernamentale reunite in 1996-1997s-au incheiat prin semnarea de
catre statele membre a Tratatului de la
|
