TRATATUL DE LA ROMA SI ART. 118 A

TRATATUL DE LA ROMA sI ART. 118 A

La 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma se fondeaza Comunitatea Economica Europeana (CEE) si se decide crearea unei ,,piete comune,, care garanteaza libera circulatie a muncitorilor, marfurilor si capitalurilor. Doua articole ale acestui tratat se refera la īmbunatatirea conditiilor de viata si de munca si la protectia contra accidentelor si īmbolnavirilor profesionale. Suportul juridic al acestor doua articole ramāne īnsa limitat. Astfel, daca art. 117 subliniaza necesitatea promovarii īmbunatatirii conditiilor de viata si de munca, statele membre subordoneaza aceasta func# 444f53e 5;ionarii pietei comune, care trebuie sa favorizeze armonizarea sistemelor sociale. Din contra, art. 118 limiteaza actiunea comunitara īn domeniul social la o colaborare strānsa īntre Comisie si statele membre, ajungānd īn final doar la studii, opinii si consultatii.

Tratatul de la Roma contine putine dispozitii sociale eficiente si nu permite legiferarea īn domeniul securitatii si igienei muncii fara a recurge la art. 100, baza juridica de apropiere a legislatiilor din diversele state membre, a caror diferente constituie o piedica pentru piata comuna.

O alta clauza a tratatului, avānd de-a dreptul un efect paralizant, este cea care cere unanimitate, ceea ce obliga statele sa caute un compromis īntre ele pentru a parveni la un acord unanim; aceasta are drept consecinta prelungirea duratei de elaborare a textului directivei.

La 30 de ani dupa Tratatul de la Roma, īn 1987, īncepe a doua etapa de edificare europeana, ca urmare a deciziei celor 12 de a crea īn 1993 o mare piata fara frontiere. Paralel se impunea necesitatea de a da consistenta Europei sociale, īn acelasi timp cu Europa economica. De o parte patronii erau constienti de faptul ca trebuie favorizata o armonizare a reglementarilor la nivel european, de alta parte, organizatiile sindicale ale muncitorilor au realizat ca datorita unui defect de armonizare, īnfaptuirea marii piete interne poate conduce la o stagnare, la o erodare a cuceririlor sociale īn tarile cele mai avansate. Aceasta evolutie a spiritelor se concretizeaza īn 1986 prin adoptarea de catre cei 12, a ACTULUI UNIC EUROPEAN.

Articolele 100 A si 118 A, adaugate Tratatului de la Roma prin Actul unic, constituie fundamentul juridic care permite Comunitatii integrarea conditiilor de munca īn proiectul sau de realizare a marii piete europene.

Intrarea īn vigoare īn 1987 a Actului Unic European a dat un nou avānt masurilor luate de Comunitate īn domeniul securitatii si sanatatii īn munca. Pentru prima oara securitatea si sanatatea īn munca sunt incluse direct īn tratatul CEE.

Articolul 100 A prevede ca produsele care circula liber īn Comunitate trebuie sa respecte ,,un nivel de securitate si sanatate ridicat"; art. 118 A stipuleaza ca ,, Statele membre se angajeaza sa promoveze īn special īmbunatatirea mediului de munca, pentru a proteja securitatea si sanatatea lucratorilor, si sa aiba ca obiectiv armonizarea progresiva a conditiilor existente īn acest domeniu". Pentru a evita orice diminuare a nivelului de securitate din tarile puternic dezvoltate, art. 118 A acorda libertate tarilor care doresc sa impuna reguli mai severe decat cele legiferate de dreptul comunitar. Acest sistem legislativ este denumit ,,sistem de prescriptii minimale".

Altfel spus, art. 100 A permite realizarea armonizarii tehnice prin apropierea legislatiilor; art. 118 A deschide posibilitatea adoptarii unei ,,temelii sociale,, comunitare īn domeniul securitatii si sanatatii muncitorilor.

Daca art. 100 A impune o armonizare totala imediata, art. 118 A prevede o armonizare progresiva pornind de la dispozitii minimale. Elemente ale aceluiasi tratat, ele īmpart aceeasi conceptie a pietei unice: un spatiu economic si social progresānd pe calea integrarii si nu a creerii unei simple zone a liberului schimb.

Articolul 118 A, a permis umplerea vidului juridic al articolelor 117 si 118, autorizānd adoptarea pe calea directivelor si, diferenta esentiala, cu majoritate calificata (ceea ce permite evolutia rapida a textelor) a prescriptiilor minimale de securitate care vor fi obligatoriu respectate de catre fiecare stat (acestea fiind, repetam, libere sa mentina dispozitiile nationale mai restrictive). Majoritatea acestor directive sunt ,,orizontale,, si vizeaza acoperirea unui numar mare de muncitori expusi riscurilor.

Articolul 100 A este destinat sa favorizeze libera circulatie a produselor si echipamentelor, prin armonizarea reglementarilor tehnice nationale ale caror discordante ar putea constitui obstacole īn calea schimburilor.

Īn scopul evitarii ,,unui nivel scazut" se stipuleaza īn acest articol ca directivele care decurg trebuie sa se situeze ,,la cel mai īnalt nivel de protectie īn materie de securitate - sanatate". Aceste directive sunt numite ,,totale" deoarece fiecare stat membru trebuie sa le transcrie integral īn dreptul sau national, fara a elimina sau adauga ceva.

AL III - lea PROGRAM DE ACŢIUNE ĪN

DOMENIUL SECURITĂŢII sI SĂNĂTĂŢII

LA  LOCUL DE MUNCĂ

Succesiv adoptarii Actului Unic, īn 1988 s-a adoptat cel de al III - lea program de actiune īn domeniul securitatii si sanatatii īn munca, pe care Consiliul l-a recunoscut ca un cadru util pentru īnceperea aplicarii art. 118 A la nivel comunitar, marcānd a II-a etapa legislativa īn domeniul securitatii si sanatatii īn munca. Acest program pune accent pe dimensiunea sociala a realizarii pietei interne si, datorita acestui fapt, se bazeaza pe aplicarea cartei sociale.

Programul este dezvoltat īn jurul a cinci teme:

securitatea si ergonomia la locul de munca;

sanatate si igiena īn munca;

informarea si formarea muncitorilor;

īntreprinderile mici si mijlocii;

dialogul social.

La formularea cerintelor minimale comune tuturor statelor membre, pe baza art. 118 A, Comisia a avut īn mod constant grija respectarii urmatoarelor principii:

specificitatea interventiei comunitare īn completarea rolului statelor membre fara a prejudicia cerintele mai severe existente īn unele state membre;

diversitatea sistemelor si practicilor nationale;

evaluarea impactului eventual al directivelor asupra īntreprinderilor mici si mijlocii;

contributia la reducerea diferentelor privind nivelurile de protectie īntre statele membre printr-un ansamblu de cerinte minimale pentru īntreaga comunitate.

Al III-lea program de actiune se bazeaza pe trei idei fundamentale:

īmbunatatirea continua a protectiei securitatii si sanatatii lucratorilor īn domenii multiple;

obligatia de a asigura o protectie adecvata a lucratorilor īmpotriva riscurilor de accidente si īmbolnaviri profesionale;

contributia, prin realizarea pietei unice, la o mai buna protectie a securitatii si sanatatii īn munca.

Īn aceasta tripla perspectiva s-a adoptat urmatoarea strategie legislativa īn domeniul securitatii si sanatatii īn munca:

a)         a acoperi maximum de riscuri cu minimum de directive īn scopul evitarii fragmentarii legislatiei;

b)        a acoperi cerintele specifice anumitor activitati sau anumitor sectoare cu riscuri ridicate, precum si a anumitor categorii de muncitori vulnerabili īn mod deosebit;

c)         a asigura coerenta īntre dispozitiile comunitare adoptate īn vederea realizarii pietei interne (art. 100 A) care definesc cerintele esentiale de securitate si sanatate ce

trebuie respectate īn stadiul de conceptie, fabricare si punere pe piata a produselor, si dispozitiilor directivelor adoptate pe baza art. 118 A, care se refera la utilizarea produselor la locul de munca.