TRATATUL DE LA ROMA SI ART. 118 A

TRATATUL DE LA ROMA sI ART. 118 A

La 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma se fondeaza Comunitatea Economica Europeana (CEE) si se decide crearea unei ,,piete comune,, care garanteaza libera circulatie a muncitorilor, marfurilor si capitalurilor. Doua articole ale acestui tratat se refera la îmbunatatirea conditiilor de viata si de munca si la protectia contra accidentelor si îmbolnavirilor profesionale. Suportul juridic al acestor doua articole ramâne însa limitat. Astfel, daca art. 117 subliniaza necesitatea promovarii îmbunatatirii conditiilor de viata si de munca, statele membre subordoneaza aceasta func# 444f53e 5;ionarii pietei comune, care trebuie sa favorizeze armonizarea sistemelor sociale. Din contra, art. 118 limiteaza actiunea comunitara în domeniul social la o colaborare strânsa între Comisie si statele membre, ajungând în final doar la studii, opinii si consultatii.

Tratatul de la Roma contine putine dispozitii sociale eficiente si nu permite legiferarea în domeniul securitatii si igienei muncii fara a recurge la art. 100, baza juridica de apropiere a legislatiilor din diversele state membre, a caror diferente constituie o piedica pentru piata comuna.

O alta clauza a tratatului, având de-a dreptul un efect paralizant, este cea care cere unanimitate, ceea ce obliga statele sa caute un compromis între ele pentru a parveni la un acord unanim; aceasta are drept consecinta prelungirea duratei de elaborare a textului directivei.

La 30 de ani dupa Tratatul de la Roma, în 1987, începe a doua etapa de edificare europeana, ca urmare a deciziei celor 12 de a crea în 1993 o mare piata fara frontiere. Paralel se impunea necesitatea de a da consistenta Europei sociale, în acelasi timp cu Europa economica. De o parte patronii erau constienti de faptul ca trebuie favorizata o armonizare a reglementarilor la nivel european, de alta parte, organizatiile sindicale ale muncitorilor au realizat ca datorita unui defect de armonizare, înfaptuirea marii piete interne poate conduce la o stagnare, la o erodare a cuceririlor sociale în tarile cele mai avansate. Aceasta evolutie a spiritelor se concretizeaza în 1986 prin adoptarea de catre cei 12, a ACTULUI UNIC EUROPEAN.

Articolele 100 A si 118 A, adaugate Tratatului de la Roma prin Actul unic, constituie fundamentul juridic care permite Comunitatii integrarea conditiilor de munca în proiectul sau de realizare a marii piete europene.

Intrarea în vigoare în 1987 a Actului Unic European a dat un nou avânt masurilor luate de Comunitate în domeniul securitatii si sanatatii în munca. Pentru prima oara securitatea si sanatatea în munca sunt incluse direct în tratatul CEE.

Articolul 100 A prevede ca produsele care circula liber în Comunitate trebuie sa respecte ,,un nivel de securitate si sanatate ridicat"; art. 118 A stipuleaza ca ,, Statele membre se angajeaza sa promoveze în special îmbunatatirea mediului de munca, pentru a proteja securitatea si sanatatea lucratorilor, si sa aiba ca obiectiv armonizarea progresiva a conditiilor existente în acest domeniu". Pentru a evita orice diminuare a nivelului de securitate din tarile puternic dezvoltate, art. 118 A acorda libertate tarilor care doresc sa impuna reguli mai severe decat cele legiferate de dreptul comunitar. Acest sistem legislativ este denumit ,,sistem de prescriptii minimale".

Altfel spus, art. 100 A permite realizarea armonizarii tehnice prin apropierea legislatiilor; art. 118 A deschide posibilitatea adoptarii unei ,,temelii sociale,, comunitare în domeniul securitatii si sanatatii muncitorilor.

Daca art. 100 A impune o armonizare totala imediata, art. 118 A prevede o armonizare progresiva pornind de la dispozitii minimale. Elemente ale aceluiasi tratat, ele împart aceeasi conceptie a pietei unice: un spatiu economic si social progresând pe calea integrarii si nu a creerii unei simple zone a liberului schimb.

Articolul 118 A, a permis umplerea vidului juridic al articolelor 117 si 118, autorizând adoptarea pe calea directivelor si, diferenta esentiala, cu majoritate calificata (ceea ce permite evolutia rapida a textelor) a prescriptiilor minimale de securitate care vor fi obligatoriu respectate de catre fiecare stat (acestea fiind, repetam, libere sa mentina dispozitiile nationale mai restrictive). Majoritatea acestor directive sunt ,,orizontale,, si vizeaza acoperirea unui numar mare de muncitori expusi riscurilor.

Articolul 100 A este destinat sa favorizeze libera circulatie a produselor si echipamentelor, prin armonizarea reglementarilor tehnice nationale ale caror discordante ar putea constitui obstacole în calea schimburilor.

În scopul evitarii ,,unui nivel scazut" se stipuleaza în acest articol ca directivele care decurg trebuie sa se situeze ,,la cel mai înalt nivel de protectie în materie de securitate - sanatate". Aceste directive sunt numite ,,totale" deoarece fiecare stat membru trebuie sa le transcrie integral în dreptul sau national, fara a elimina sau adauga ceva.

AL III - lea PROGRAM DE ACŢIUNE ÎN

DOMENIUL SECURITĂŢII sI SĂNĂTĂŢII

LA  LOCUL DE MUNCĂ

Succesiv adoptarii Actului Unic, în 1988 s-a adoptat cel de al III - lea program de actiune în domeniul securitatii si sanatatii în munca, pe care Consiliul l-a recunoscut ca un cadru util pentru începerea aplicarii art. 118 A la nivel comunitar, marcând a II-a etapa legislativa în domeniul securitatii si sanatatii în munca. Acest program pune accent pe dimensiunea sociala a realizarii pietei interne si, datorita acestui fapt, se bazeaza pe aplicarea cartei sociale.

Programul este dezvoltat în jurul a cinci teme:

securitatea si ergonomia la locul de munca;

sanatate si igiena în munca;

informarea si formarea muncitorilor;

întreprinderile mici si mijlocii;

dialogul social.

La formularea cerintelor minimale comune tuturor statelor membre, pe baza art. 118 A, Comisia a avut în mod constant grija respectarii urmatoarelor principii:

specificitatea interventiei comunitare în completarea rolului statelor membre fara a prejudicia cerintele mai severe existente în unele state membre;

diversitatea sistemelor si practicilor nationale;

evaluarea impactului eventual al directivelor asupra întreprinderilor mici si mijlocii;

contributia la reducerea diferentelor privind nivelurile de protectie între statele membre printr-un ansamblu de cerinte minimale pentru întreaga comunitate.

Al III-lea program de actiune se bazeaza pe trei idei fundamentale:

îmbunatatirea continua a protectiei securitatii si sanatatii lucratorilor în domenii multiple;

obligatia de a asigura o protectie adecvata a lucratorilor împotriva riscurilor de accidente si îmbolnaviri profesionale;

contributia, prin realizarea pietei unice, la o mai buna protectie a securitatii si sanatatii în munca.

În aceasta tripla perspectiva s-a adoptat urmatoarea strategie legislativa în domeniul securitatii si sanatatii în munca:

a)         a acoperi maximum de riscuri cu minimum de directive în scopul evitarii fragmentarii legislatiei;

b)        a acoperi cerintele specifice anumitor activitati sau anumitor sectoare cu riscuri ridicate, precum si a anumitor categorii de muncitori vulnerabili în mod deosebit;

c)         a asigura coerenta între dispozitiile comunitare adoptate în vederea realizarii pietei interne (art. 100 A) care definesc cerintele esentiale de securitate si sanatate ce

trebuie respectate în stadiul de conceptie, fabricare si punere pe piata a produselor, si dispozitiilor directivelor adoptate pe baza art. 118 A, care se refera la utilizarea produselor la locul de munca.