Tehnocratia
Tehnocratia reprezinta o doctrina politica, o teorie care preconizeaza o organizare si conducere a societatii pe baze rationale, stiintifice, având în mod deosebit în atentie ramurile pro 232g67c ductive. Tehnocratia, ca teorie si denumire, a fost introdusa în circuitul ideilor politice la începutul perioadei interbelice, de catre politologul William Henry Smith si transformata în doctrina politica de J. Burnham, prin lucrarea aparuta în 1940, intitulata "The Managerial Revolution", prin care acredita ideea ca revolutia manageriala constituie o alternativa la societatea capitalista si cea socialista, puterea revenind managerilor, organizatorilor care sa urmareasca dezvoltarea sociala pe criterii de eficienta.
În prezent, doctrina tehnocratica sustine necesitatea tehnicizarii deciziilor, determinate de stiinta, bazate pe criterii de rationalizare si eficienta, iar puterea sa apartina nu factorilor politici (parlament, guvern etc.), ci oamenilor de stiinta, specialistilor, organizatorilor. Reprezentantii tehnocratiei sustin ideea statului tehnic, format numai din specialisti, care sa functioneze cu maximum de randament si care sa înlature orice fel de dominatie cu caracter politic, deoarece, bazându-se pe stiinta si pe aparatura tehnica în luarea deciziilor, acestea nu pot fi decât corecte, servind interesele tuturor.
Legitimitatea statului tehnic, în conceptia doctrinei tehnocratice, nu se pune, deoarece stiinta, deciziile stiintifice care iau locul celor politice nu au nevoie de legitimitate sau, daca se pune aceasta problema, legitimitatea acestora se realizeaza prin caracterul obiectiv al probitatii stiintifice.
Statul tehnocrat, adoptând decizii în conformitate cu legile obiective ale dezvoltarii societatii, se prezinta ca un organism de administrare a treburilor sociale în concordanta cu nevoile tuturor membrilor societatii. În aceasta situatie, transformarea statului politic într-unul tehnocrat nu presupune o revolutie sociala sau politica, ci doar o aplicare a tehnicilor stiintifice în mod treptat la toate nivelele de conducere sociala. Institutiile statului, afirma tehnocratii, nu trebuie concepute pe baza modelelor juridice elaborate cu secole în urma, ci în functie de nevoile obiective stabilite de stiinta, ce urmeaza a fi realizate în conformitate cu cerintele progresului istoric. În aceasta situatie, statul nu va avea functii politice, ci doar functii tehnico-organizatorice.
Privita sub acest aspect, doctrina tehnocratiei, desi cu multe elemente rationale, devine, în cele din urma, o varianta a elitismului, întrucât specialistii, pe de o parte, constituie o minoritate, iar pe de alta parte, pot capata un caracter de grup aristocratic, promovând interese de casta, ce pot deveni în contradictie cu interesele majoritatii, cu principiile democratice.
Guvernarea tehnocratica este limitata la un grup restrâns de specialisti care exercita functii de conducere nu pe baza de optiuni democratice, ci ca urmare a unor decizii pe care ei le considera relevante pentru binele majoritatii, ceea ce poate sa serveasca în cele din urma doar interesele minoritatii. Puterea, conducerea societatii nu se bazeaza pe un mandat din partea cetatenilor, ci constituie emanatia unor competente strict profesionale, care nu mai dau socoteala în fata nimanui, deschizându-se astfel calea spre regimuri dictatoriale. Se mai poate afirma, de asemenea, ca doctrina tehnocratica, facând abstractie în mod total de factorul politic, îmbraca si un caracter utopic. Elementele pozitive, rationale ale acestei doctrine rezida în faptul ca pune în evidenta necesitatea valorificarii cuceririlor stiintifice în conducerea societatii, lucru care trebuie, însa, facut nu prin eliminarea factorului politic, ci în conlucrare cu acesta. Numai pe o astfel de baza se poate rationaliza politica si fundamenta stiintific deciziile, care sa tina însa cont de vointa si aspiratiile cetatenilor.
Asadar, stiinta si puterea politica trebuie sa se afle nu în relatii de subordonare sau de excludere, ci în raporturi de conlucrare, sprijinire si întelegere. Problema care se pune nu este înlaturarea factorului politic din conducerea societatii care, de regula, constituie o emanatie a vointei cetatenilor, si nici o ignorare a cuceririlor stiintei, care reprezinta expresia dezvoltarii obiective a societatii, ci de o conlucrare între politic si stiintific. Într-un stat modern, factorii de decizie politica, care reprezinta o anumita optiune a maselor, trebuie sa beneficieze de aportul consilierilor specialisti, al unor organisme stiintifice, care sa releve, în mod permanent, nevoile obiective ale dezvoltarii sociale. O decizie luata de conducere este valoroasa numai în masura in care tine cont de cuceririle stiintei, dar si de valorile ce emana de la vointa cetatenilor.
Doctrina tehnocratica marcheaza, asadar, un element de progres în gândirea politica, dar aplicarea ei în practica poate fi benefica numai în masura în care nu face abstractie de principiile politice ale democratiei, ale statului de drept.
|
