Tehnocratia
Tehnocratia reprezinta o doctrina politica, o teorie care preconizeaza o organizare si conducere a societatii pe baze rationale, stiintifice, avānd īn mod deosebit īn atentie ramurile pro 232g67c ductive. Tehnocratia, ca teorie si denumire, a fost introdusa īn circuitul ideilor politice la īnceputul perioadei interbelice, de catre politologul William Henry Smith si transformata īn doctrina politica de J. Burnham, prin lucrarea aparuta īn 1940, intitulata "The Managerial Revolution", prin care acredita ideea ca revolutia manageriala constituie o alternativa la societatea capitalista si cea socialista, puterea revenind managerilor, organizatorilor care sa urmareasca dezvoltarea sociala pe criterii de eficienta.
Īn prezent, doctrina tehnocratica sustine necesitatea tehnicizarii deciziilor, determinate de stiinta, bazate pe criterii de rationalizare si eficienta, iar puterea sa apartina nu factorilor politici (parlament, guvern etc.), ci oamenilor de stiinta, specialistilor, organizatorilor. Reprezentantii tehnocratiei sustin ideea statului tehnic, format numai din specialisti, care sa functioneze cu maximum de randament si care sa īnlature orice fel de dominatie cu caracter politic, deoarece, bazāndu-se pe stiinta si pe aparatura tehnica īn luarea deciziilor, acestea nu pot fi decāt corecte, servind interesele tuturor.
Legitimitatea statului tehnic, īn conceptia doctrinei tehnocratice, nu se pune, deoarece stiinta, deciziile stiintifice care iau locul celor politice nu au nevoie de legitimitate sau, daca se pune aceasta problema, legitimitatea acestora se realizeaza prin caracterul obiectiv al probitatii stiintifice.
Statul tehnocrat, adoptānd decizii īn conformitate cu legile obiective ale dezvoltarii societatii, se prezinta ca un organism de administrare a treburilor sociale īn concordanta cu nevoile tuturor membrilor societatii. Īn aceasta situatie, transformarea statului politic īntr-unul tehnocrat nu presupune o revolutie sociala sau politica, ci doar o aplicare a tehnicilor stiintifice īn mod treptat la toate nivelele de conducere sociala. Institutiile statului, afirma tehnocratii, nu trebuie concepute pe baza modelelor juridice elaborate cu secole īn urma, ci īn functie de nevoile obiective stabilite de stiinta, ce urmeaza a fi realizate īn conformitate cu cerintele progresului istoric. Īn aceasta situatie, statul nu va avea functii politice, ci doar functii tehnico-organizatorice.
Privita sub acest aspect, doctrina tehnocratiei, desi cu multe elemente rationale, devine, īn cele din urma, o varianta a elitismului, īntrucāt specialistii, pe de o parte, constituie o minoritate, iar pe de alta parte, pot capata un caracter de grup aristocratic, promovānd interese de casta, ce pot deveni īn contradictie cu interesele majoritatii, cu principiile democratice.
Guvernarea tehnocratica este limitata la un grup restrāns de specialisti care exercita functii de conducere nu pe baza de optiuni democratice, ci ca urmare a unor decizii pe care ei le considera relevante pentru binele majoritatii, ceea ce poate sa serveasca īn cele din urma doar interesele minoritatii. Puterea, conducerea societatii nu se bazeaza pe un mandat din partea cetatenilor, ci constituie emanatia unor competente strict profesionale, care nu mai dau socoteala īn fata nimanui, deschizāndu-se astfel calea spre regimuri dictatoriale. Se mai poate afirma, de asemenea, ca doctrina tehnocratica, facānd abstractie īn mod total de factorul politic, īmbraca si un caracter utopic. Elementele pozitive, rationale ale acestei doctrine rezida īn faptul ca pune īn evidenta necesitatea valorificarii cuceririlor stiintifice īn conducerea societatii, lucru care trebuie, īnsa, facut nu prin eliminarea factorului politic, ci īn conlucrare cu acesta. Numai pe o astfel de baza se poate rationaliza politica si fundamenta stiintific deciziile, care sa tina īnsa cont de vointa si aspiratiile cetatenilor.
Asadar, stiinta si puterea politica trebuie sa se afle nu īn relatii de subordonare sau de excludere, ci īn raporturi de conlucrare, sprijinire si īntelegere. Problema care se pune nu este īnlaturarea factorului politic din conducerea societatii care, de regula, constituie o emanatie a vointei cetatenilor, si nici o ignorare a cuceririlor stiintei, care reprezinta expresia dezvoltarii obiective a societatii, ci de o conlucrare īntre politic si stiintific. Īntr-un stat modern, factorii de decizie politica, care reprezinta o anumita optiune a maselor, trebuie sa beneficieze de aportul consilierilor specialisti, al unor organisme stiintifice, care sa releve, īn mod permanent, nevoile obiective ale dezvoltarii sociale. O decizie luata de conducere este valoroasa numai īn masura in care tine cont de cuceririle stiintei, dar si de valorile ce emana de la vointa cetatenilor.
Doctrina tehnocratica marcheaza, asadar, un element de progres īn gāndirea politica, dar aplicarea ei īn practica poate fi benefica numai īn masura īn care nu face abstractie de principiile politice ale democratiei, ale statului de drept.
|
