Transformarile politice din Albania in contextul apropierii de Uniunea Europeana

sCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE sI ADMINISTRATIVE

Facultatea de stiinte Politice

Cursul de Politica Europeana

Transformarile politice din Albania în contextul apropierii de Uniunea Europeana

Andi Eduard Manciu

Anul IV, SP

Introducere

Albania, tara din regiunea Balcanilor, este o zona a carei stabilitate este esentiala pentru punerea în aplicare si continuarea politicilor Uniunii Europene. Pe de alta parte, Albania, care se învecineaza cu Grecia si Italia, prin strâmtoarea Otranto, ambele state membre, are nevoie de UE pentru a-si putea accelera procesul de democratizare, a-si ridica economia si a fi inclusa într-o comunitate care sa-i confere libertate de circulatie si siguranta politica, motiv pentru care obiectivul prioritar al guvernantilor este accederea în Uniune. În acest context, proiectul îsi propune sa urmareasca schimbarile institutionale si politice impuse Albaniei de interesul apropierii de UE, cu referire la schimbarile de la începutul anilor '90 (trecerea de la sistemul partidului unic la pluripartidism), pâna la cele ale anului 2008 (schimbarea legilor electorale pentru eliminarea suspiciunilor de frauda la vot, ca si intrarea în NATO, ca solutie pentru asigurarea stabilitatii).

Scopul lucrarii este de a analiza schimbarile care au loc în Albania domeniul structurilor si a obiectivelor politice în contextul europenizarii, ca proces de transcendere a granitelor si de constructie si difuziune a procedurilor UE.

Abordar 747l113h i conceptuale ale europenizarii

Europenizarea consta în procese de constructie, difuziune si institutionalizare a regulilor formale si informale, a procedurilor, a paradigmelor de politici, a stilurilor, a credintelor si a normelor comune, initial definite si consolidate în procesul politic al UE si apoi încorporate în logica nationala si sub-nationala a discursului, structurilor politice si a politicilor publice .

Chiar si pentru statele care nu sunt în acest moment membre ale Uniunii Europene, dar care sunt în diverse etape ale negocierilor si discutiilor pentru un viitor în cadrul UE, se manifesta un inevitabil impact la nivel domestic, inclusiv prin recomandarile specifice facute de catre comisarii europeni si care conduc la actiuni în sensul restructurarii scenei politice si institutionale, asa cum este si cazul Albaniei.

Pentru analiza specifica a acestei lucrari referitoare la Albania, am considerat ca europenizarea, ca proces, dar si ca tendinta de evolutie istorica este cadrul de analiza cel mai pertinent deoarece stalileste contextul extern al schimbarilor survenite în interiorul statului si poate oferi o anumita predictibilitate asupra rezultatelor acestui proces.

Din perspectiva istorica, Stefano Bartolini a considerat europenizarea ca fiind a sasea mare tendinta de dezvoltare în evolutia Europei, începând cu secolul al XVI-lea. Autorul s-a bazat pe distinctiile facute de Stein Rokkan , care a identificat momentele majore ale Europei, dintre care primul l-a reprezentat crearea statului, definit prin norme formulate de institutii organizate teritorial care reglementau viata economica, administrativa si militara.

Dezvoltarea capitalismului a fost cea de-a doua tendinta majora, fenomen care s-a hranit din chiar aparitia statului, ca posibilitate de organizare a unei piete nationale. Formarea natiunii, al treilea moment important, s-a definit prin întarirea granitelor culturale si crearea de standarde comune în aceasta privinta. Democratizarea, care a permis legitimarea canalelor institutionale de exprimare a vocii cetatenilor, si sistemul bunastarii, definit prin cresterea drepturilor sociale, au fost alte doua etape. În fine, cea de-a sasea tendinta este europenizarea.

Integrarea Europeana a aparut din anumite necesitati istorice, determinate de conditiile existente în urma celor doua razboaie mondiale. Pe de o parte, statele europene nu-si puteau permite costurile rivalitatilor, într-o epoca în care tehnologia de razboi a avansat foarte puternic. Pe de alta parte, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, a început sa se manifeste un început de marginalizare economica a tarilor europene la nivelul economiei globale.

Bartolini a definit europenizarea ca pe un proces de transcendere a granitelor statului national [4], de reducere a diferentierilor care s-au construit timp de cinci secole, în ceea ce priveste sistemele administrative, juridice, cele din domeniul practicilor sociale, al tranzactiilor economice, al functionarii institutiilor politice. S-a dovedit astfel ca reprezentarea teritoriala a devenit insuficienta pentru a satisface diferentierile progresive ale obiectivelor si nevoilor generate de modernizarea socio-economica, motiv pentru care s-a impus o solutie care sa raspunda acestora.

Europenizarea este un proces care determina o serie de efecte[5]. Primul este ca actorii institutionali ori individuali din interiorul statului au acces la resurse normative, jurisdictionale si materiale din afara natiunii proprii. Aceasta înseamna ca se pot invoca directive date în afara statului, se poate cere arbitrajiul unei instante judiciare supranationale, exista acces pe piata financiara.

Alte efecte ale europenizarii constau în reducerea capacitatii statului de a stabili nivelul de transcendere al granitelor în domeniile economiei, al culturii, al administratiei, dar si în redistribuirea puterii politice în interiorul natiunii. Reasezarea granitelor are o mare influenta în structurarea politicii în interiorul statului, în sensul în care se schimba gradul de participare politica si de influenta al actorilor.

Bartolini a sesizat ca procesul de europenizare are capacitatea potentiala de a provoca si a schimba chiar ceea ce este considerat drept esential pentru modernitatea politica, anume nevoia de un anumit grad de coerenta între indentitatile culturale, practicile socio-economice, reguli si institutii. O societate moderna se formeaza în virtutea faptului ca o anumita colectivitate împartaseste o întelegere comuna asupra lumii, adica are o identitate construita social. O alta caracteristica a societatii moderne este ca interactiunile se produc în interiorul membrilor acelei colectivitati, ceea ce rezulta în adoptarea unor practici comune. În fine, cei din interiorul societatii au mijloacele de a-si stabili propriile reguli si norme dupa care sa-si reglementeze viata politica, sociala etc. Practicile socio-economice pot fi legate de identitatile sociale, dar nu întotdeauna, asa cum este si cazul în cadrul procesului de europenizare[6].

În contextul actual însa, devine din ce în ce mai greu de a se construi o comunitate cu un nivel înalt de valori comune, care sa creeze o baza comuna de deliberare. În paralel, practicile sociale nu mai pot fi limitate si specifice doar unui anumit spatiu, situatie care are efecte asupra dezbaterii si deciziei politice.

Olsen distinge între cinci abordari ale conceptului de europenizare[7]. Prima se refera la europenizare ca schimbare a granitelor teritoriale si la masura în care Europa ca si continent devine un spatiu politic unitar. Din aceasta perspectiva, europenizarea are loc pe masura ce UE îsi largeste granitele prin extindere.

Europenizarea poate fi definita si ca dezvoltare a institutiilor de guvernare la nivel european, proces care necesita coerenta si un anumit grad de coordonare politica. Pe un al treilea palier, europenizarea implica adaptarea sistemelor de guvernare nationale si sub-nationale unei centru politic si unor norme europene.

Exportarea unor forme de organizare politica si de guvernare specifice si distincte dincolo de granitele teritoriului european este un alt nivel de definire a europenizarii, ca relationare cu actorii non-europeni si ca pozitionare pe scena globala. În fine, europenizarea ca proiect menit sa realizeze o Europa unita si mai puternica politic este cel de-al cincilea palier de abordare, ca si constructie a unei entitati distincte.

Christoph Knill si Dirk Lehmkuhl au considerat ca exista trei mecanisme prin care cerintele europene determina schimbari institutionale în plan domestic. Forma cea mai explicita este cea a prescrierii concrete de cerinte institutionale carora statele membre trebuie sa se supuna. Aceasta înseamna ca UE recomanda un model institutional pentru care trebuie facute ajustarile necesare la nivelul intern al statului care, în aceasta situatie, are decizia limitata.

Un al doilea mecanism de europenizare este unul care actioneaza mai degraba implicit, în sensul în care legislatia europeana poate modifica regulile jocului domestic, inclusiv distributia puterii si a resurselor, fara însa a pune la dispozitie statului un nou model institutional care trebuie implementat. Cel de-al treilea mecanism, mai slab, este acela prin care politica europeana schimba credintele si asteptarile actorilor din sfera nationala, cu potentialul de a conduce astfel la schimbari institutionale.

* * *

În economia lucrarii, am definit europenizarea prin conceptualizarile facute de o serie de autori pentru a stabili cadrul general din perspectiva caruia se va analiza parcursul Albaniei determinat de intentia apropierii de comunitatea europeana. Evolutia acestei tari s-a facut si se face pentru a atinge anumite standarde, proceduri si stiluri consolidate la nivelul central al deciziei politice a Uniunii Europene si care trebuie încorporate în logica nationala. Pe de alta parte, cele trei mecanisme descrise anterior sunt prezente în accelerarea schimbarilor.

Albania. Caracteristici generale

Republica Albania este situata în sud-estul Europei si are o pozitie strategica prin granitele sale, învecinându-se la sud-est cu Grecia, la nord cu Muntenegru, la nord-est cu regiunea Kosovo, la est cu republica Macedonia. În vest, Albania este delimitata de Marea Adriatica, iar în sud-vest de cea Ioniana, aflându-se la o distanta de mai putin de 100 de kilometri de Italia, prin strâmtoarea Otranto.

Contactul cu tarile mai vechi membre UE - Italia si Grecia, dar si cu regiuni de conflict pentru Europa ultimilor ani (Kosovo) contureaza Albaniei un profil special în demersul aderarii în structurile comunitare, fiind o tara a carei evolutie pozitiva este indispensabila stabilitatii Balcanilor, dar care trebuie sa faca eforturi pentru a atinge anumite standarde economice si de democratizare. De altfel, Albania este deja membru al ONU, al OSCE, al Consiliului Europei si al Organizatiei Internationale a Comertului (World Trade Organisation). Ţara este un potential candidat pentru obtinerea statutului de membru al Uniunii Europene, dupa ce, în septembrie 2006, Parlamentul European a ratificat acordul de stabilizare si asociere dintre Albania si UE, o prima etapa catre o eventuala aderare.

Albania si-a jucat cartea amplasarii sale geografice prin transmiterea unui mesaj de stabilitate. Deja din 1992, a fost prima dintre fostele tari comuniste care a anuntat în mod public ca doreste sa adere la Alianta Nord-Atlantica, a semnat, în februarie 1994, Parteneriatul pentru Pace, iar pe 3 aprilie 2008, la Summitul de la Bucuresti, Albania a primit, alaturi de Croatia, invitatia de aderare la NATO.

O alta caracteristica a Albaniei, alaturi de pozitia geostrategica, o reprezinta evolutia istorica. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, puterea a fost preluata Enver Hoxha, secretar general al Partidului Comunist Albanez, formatiune creata în noiembrie 1941, cu ajutorul comunistilor iugoslavi. Politica Albaniei a marcat o apropiere de URSS, pâna în 1960, dupa care a urmat o reorientare spre o puternica alianta politica cu China, dar aceste relatii s-au deteriorat dupa 1978, la doi ani de la moartea lui Mao Zedong.

Dupa moartea liderului comunist Enver Hoxha, în 1985, s-a instaurat o nou conducere care a introdus o serie de reforme, mai ales în 1990, referitoare la libertatea de circulatie în strainatate, unul dintre cele mai importante drepturi garantate de UE, dar restrânse în acea perioada în Albania. Alegerile din martie 1991 au fost câstigate de comunisti, dar grevele si opozitia au condus la alcatuirea unui cabinet de coalitie, format din persoane exterioare Partidului Comunist, iar în 1992 Sali Berisha a fost primul presedinte ales al Albaniei care nu era comunist.

Albania a trecut astfel, la începutul anilor '90, de la sistemul partidului unic la multipartidism, dar în spatiul public au existat controverse legate de unele acuze de coruptie ale administratiei Berisha. Totusi, liderul anticomunist a revenit la putere în alegerile din 2005, în calitate de prim-ministru.

Uniunea Europeana a cerut, dupa semnarea acordului de stabilizare si asociere, în 2006, urgentarea reformelor, cu accent pe libertatea presei, pe respectarea proprietatii, pe constructia de institutii, pe respectarea drepturilor minoritatilor etnice si pe asigurarea unor alegeri electorale conforme cu standardele internationale.

Integrarea europeana, obiectiv prioritar la Tirana

Aderarea la structurile europene nu reprezinta doar o referinta în discursurile publice ale actorilor politici din Albania, ci este prima prevedere a programului de guvernare al premierului Sali Berisha pentru perioada 2005-2009, alaturi de integrarea în NATO si de asigurarea unei dezvoltari durabile[9]. Asumarea la nivel oficial a obiectivului integrarii, într-un document public, postat pe site-ul Guvernului, arata determinarea, cel putin la nivel de discurs, ca tot restul reformelor administrative, legislative ori institutionale propuse sa fie subsumate acestor mize majore, care se întrepatrund - integrarea în UE, în NATO si dezvoltarea durabila. Din aceasta practica rezulta ca, pentru Albania, cel putin formal, politicile se realizeaza cu ochii spre UE.

Programul promite ca, în urma unei serioase guvernari, Albania va deveni un partener de încredere al comunitatii internationale, iar prim-ministrul garanteaza ca, în mandatul sau, va încheia cu succes prima etapa a acordului cu UE si va deschide negocierile pentru integrare. În acest context, Cabinetul Berisha asigura ca va pune în practica politici care sa ajute la atingerea acestui obiectiv - crestere economica accelerata, o mai mare echitate în distribuirea resurselor, reducerea rapida a saraciei, îmbunatatirea nivelului de educatie si de sanatate publica.

Obiectivul integrarii este asumat si de opozitia albaneza, care, prin liderul socialistilor, Edi Rama, a cerut de la Bruxelles guvernului sa demareze procedurile pentru solicitarea statutului de stat membru al UE pâna în toamna, cel mai târziu în septembrie, demers pe care a anuntat ca-l va sustine.

Schimbarea sistemului politic în Albania

Daca în 1990 Albania era înca un stat comunist, în prezent tara este o republica parlamentara, care functioneaza sub reglementarile unei constitutii adoptate în 1998. La nivel politic, separarea puterilor în stat se face între 1) puterea executiva, exercitata de Consiliul de Ministri, desemnat de prim-ministru si aprobat de presedinte, care numeste primul-ministru la propunerea partidului/coalitiei care detine majoritatea parlamentara si 2) puterea legislativa, care este exercitata de un Parlament unicameral - Adunarea Populara (Kuvendi), format din 140 de membri, si ales pentru un mandat de patru ani.

De la schimbarea de regim politic, Albania a fost criticata deseori de observatorii internationali pentru modalitatea de desfasurare a scrutinului. În prezent, parlamentarii sunt alesi printr-un sistem de vot mixt, 100 dintre ei fiind votati uninominal, iar 40 pe liste, acestia din urma fiind distribuiti conform scorului electoral al partidelor. Presiunea exterioara a determinat, la doi ani dupa semnarea acordului de stabilizare si asociere cu UE, modificarea legislatiei electorale. Astfel, în aprilie 2008, Parlamentul Albaniei a modificat legea electorala cu scopul declarat de stopa fraudele semnalate pâna în prezent. Astfel, s-a simplificat mecanismul electoral prin adoptarea unui sistem proportional regional, care duce la diminuarea drastica a locurilor în Legislativ pentru partidele mici începând cu alegerile generale din 2009. De remarcat ca decizia a fost luata print-un consens neasteptat între Partidul Democratic aflat la putere (condus de premierul Sali Berisha) si Partidul Socialist (în opozitie), în conditiile în care ambele formatiuni au fost acuzate de frauda si de folosirea exagerata a votarii tactice în vechiului sistem, care aducea mai multe mandate aliatilor lor din partidele mici, cu scopul realizarii unor coalitii mai puternice. Aceasta practica a dus la instabilitate, deoarece partidele mici au început sa se târguiasca pentru favoruri, au încetinit ritmul reformelor si si-au încalcat promisiunile de aliante pentru posturi oficiale.

Aici se poate remarca nu doar un mecanism explicit de europenizare, prin cerinta expresa a Uniunii Europene pentru reforme în domeniul electoral, dar si unul mai putin vizibil, determinat de schimbarea asteptarilor actorilor politici. Principalele partide politice ale Albaniei - Partidul Democratic si Partidul Socialist - si-au modificat raportarea si perceptia fata de ceea ce înseamna modernizarea tarii si au impus alte reguli domestice.

Evolutia principalelor partidelor politice

Partidul Democratic, condus de Sali Berisha, s-a declarat, înca de la aparitia pe scena politica, drept o formatiune anti-comunista si a fost la putere din 1992 pâna în 1997, perioada în care a initiat o serie de reforme democratice si economice. PD a câstigat alegerile din 2005 cu un mesaj pozitiv de sustinere a integrarii Albaniei în UE si NATO si cu propunerea unor politici de reducere a saraciei prin crearea de locuri de munca si de majorare a pensiilor.

Opozitia este condusa de Partidul Socialist, care a aparut în 1991, ca succesor al Partidului Comunist. PS a fost la putere alaturi de PD, dar a intrat în opozitie între 1991 si 1997. În urma alegerilor parlamentare din 1997, socialistii au revenit la putere pâna în 2005. Ca si în alte tari, formatiunea care a rezultat din fostul Partid Comunist a fost confruntata cu lupte interne, ca urmare a divizarii între reprezentantii vechii garzi comuniste si reformistii social-democrati. În Albania, cele doua tabere nu au ajuns la o coabitare, iar în 2004 s-a desprins din PS Miscarea Sociala pentru Integrare, sub conducerea fostului premier Ilir Meta.

Trebuie remarcat ca, de-al lungul istoriei foarte recente a Albaniei, formatiunile reprezentând stânga si dreapta spectrului politic au alternat la putere. Cu toate acestea, multimea formatiunilor mici care activeaza în Albania au impus necesitatea aliantelor, ceea ce a rezultat într-un deficit al impunerii reformelor într-un ritm accelerat. Numai în coalitia de guvernamânt formata în 2005 au intrat sase formatiuni - Partidul Republica, Noul Partid Democratic, Partidul Crestin-Democratic, Uniunea Liberal-Democratica, precum fostii parteneri ai socialistilor, Partidul Agrarian si Uniunea Drepturilor Omului. Aceasta în conditiile în care PD a câstigat 56 de mandate, iar coalitia detine 81, ceea ce arata farâmitarea voturilor.

Existenta foarte multor partide nu face decât sa îngreuneze decizia si, desi nu exista nicio prevedere expresa în acest sens, practica politica a majoritatii tarilor Uniunii Europene se bazeaza pe un numar restrâns de formatiuni pe scena politica. Modificarea legislatiei în domeniul electoral va avea tocmai acest efect, de reducere a accesului partidelor mici la putere.

Un alt aspect interesant este accederea partidelor mari din Albania la familiile politice de care apartin, ceea ce arata ca, în preocuparea pentru integrare, se încearca gasirea unui sprijin european. Partidul Democratic este membru al PPE, cea mai puternica formatiune europeana în acest moment, Partidul Socialist este membru al Internationalei Socialiste, iar Partidul Alianta Democrata este membru al Partidului European Liberal Democrat si Reformist.

Legea fundamentala si directiile impuse de ea

Constitutia Albaniei[10] contine, pe de o parte, prevederi care ar fi mai degraba specifice unui stat paternalist, iar pe de alta parte are reglementari specifice unei zone libere. Interesant este faptul ca exista un capitol aparte în legea fundamentala, anume cel referitor la obiectivele sociale, în care se stipuleaza, prin articolul 59, ca statul, în marja drepturilor sale, are menirea de a suplimenta initiativa privata în domeniul asigurarii de locuri de munca în conditii onorabile pentru toti cetatenii care pot lucra, al asigurarii necesarului de locuinte, al asigurarii celui mai bun nivel de sanatate pentru populatie, al asigurarii educatiei, al mentinerii unui mediu curat si ecologic, al exploatarii rationale a padurilor, apelor, resurselor naturale, al ajutorarii celor în vârsta, a celor orfani si a persoanelor cu dizabilitati, al dezvoltarii sportului, al reintegrarii sociale a persoanelor cu probleme, al protejarii patrimoniului cultural si a limbii albaneze. De asemenea, se garanteaza dreptul la protectie speciala din partea statului copiilor, tinerilor, femeilor însarcitate si tinerilor mame. În plus, constitutia prevede expres ca toti copii nelegitimi au aceleasi drepturi ca si cei nascuti în cadrul unei casatorii.

Pe de alta parte, constitutia albaneza precizeaza ca guvernarea locala a Republicii se bazeaza pe principiul descentralizarii puterii si se exercita pe baza autonomiei locale, acestea fiind unele dintre fundamentele practicilor din Uniunea Europeana.

O alta prevedere care vizeaza un aspect important pentru comunitatea europeana este cel al drepturilor minoritatilor nationale. Articolul 20 din constitutia albaneza spune ca persoanele apartinând minoritatilor nationale beneficiaza de toate libertatile si sunt egali în fata legii cu ceilalti, au dreptul sa-si exprime liber, fara îngradiri, apartenenta etnica, religioasa, culturala si lingvistica, au dreptul sa-si pastreze si sa-si dezvolte radacinile, sa studieze si sa fie educati în limba materna, sa se asocieze în organizatii si societati care le protejeaza interesele si identitatea.

Perceptiile albanezilor asupra Uniunii Europene

Un studiu realizat de Albanian Institut for International Studies (AIIS), în iunie 2007[11], arata ca 93,8% din populatie sustine integrarea, rezultat care se regaseste la nivelul tuturor categoriilor sociale din Albania, chiar daca se remarca o anumita lipsa de întelegere a procesului în sine. O posibila explicatie este ca pur si simplu albanezii nu au alta alternativa decât apropierea de Uniunea Europeana, astfel ca europenizarea devine singura varianta posibila.

Pentru albanezi, integrarea înseamna, în special, deschiderea totala a granitelor, transcenderea frontierelor, ceea ce arata care este conceptia despre Uniune - o zona libera de miscare. Întrebati care sunt motivele pentru care ar vota integrarea în UE, 41,4% au pus pe primul loc asigurarea libertatii de miscare, 32,3% îmbunatatirea conditiilor de trai, 19,4% întarirea democratiei si a statului de drept. Aceste raportari nu au fost impuse prin vreun mecanism explicit, ci sunt rezultatul asteptarilor populatiei, conturate pe parcursul interactiunilor deafasurate în spatiul public între actorii sociali albanezi si cei europeni.

Pe de alta parte, 29,2% dintre cei care nu ar vota integrarea în UE motiveaza ca Albania si-ar pierde identitatea, 16,7% cred ca afacerile ar avea de suferit, în timp ce 12,5% sunt de parere ca preturile ar creste. Pierderea identitatii reprezinta una dintre chestiunile de dezbatere majora în foarte multe tari ale UE, dintre care unele vechi state membre.

Sustinerea pentru Uniunea Europeana din partea populatiei nu este una întemeiata pe analize si date certe, deoarece cunostintele efective despre Uniunea Europeana nu sunt precise. Pentru un procent destul de mare, 13,2% dintre respondenti, UE este o alianta militara, perceptie care, corelata cu sustinerea aderarii, poate desemna nevoia albanezilor de a fi integrati într-o zona de securitate, cu atât mai mult cu cât problemele regionale, mai ales cele din Kosovo, reprezinta un permanent factor de tensiune. Pentru 59,2% dintre albanezi, UE reprezinta o uniune a valorilor si principiilor democratice, în timp ce pentru 25,6% o zona libera din punct de vedere economic. Practicile UE se pare ca au creat în mentalul albanezilor o imagine de libertate de miscare, de libertate economica si de democratie, ceea ce va ajuta la sustinerea reformelor la nivelul populatiei. De altfel, în ceea ce priveste raportarea la institutiile internationale, 81,7% dintre albanezi sunt de parere ca guvernantii ar trebui sa acorde prioritate relatiei cu UE.

Albania, UE si stabilitatea în Balcani

Principala miza geostrategica în cazul Albaniei o reprezinta asigurarea stabilitatii Balcanilor, alaturi de Croatia si Macedonia. Din acest motiv, tara a fost primita în NATO, în cadrul Summitului din aprilie 2008, de la Bucuresti. Intrarea în NATO este un obiectiv în sine, dar este si un pas pentru o mai profunda schimbare, care sa faca posibil cel de-al doilea pas - accederea în Uniunea Europeana.

Prin îndeplinirea conditiilor de intrare în NATO, ca si prin statutul pe care-l are si pe care si-l va consolida dupa Summitul de la Bucuresti, Albania va putea sa prezinte Uniunii Europene garantii reale de stabilitate. Aceasta cu atât mai mult cu cât miza nu este una militara, ci una politica. Zona Balcanilor este în continuare aflata sub spectrul nationalismului care nu a disparut niciodata cu adevarat din aceasta regiune a Europei, fiind favorizat de faptul ca în aproape toate tarile din zona traiesc comunitati numeroase de etnici din tarile vecine, care eventual si-ar dori unirea cu patria-mama.

Uniunea Europeana are nevoie de o zona sigura, care sa nu fie amenintata în niciun fel de tendintele secesioniste, iar intrarea Albaniei în NATO poate oferi o garantie în acest sens, aceasta cu atât mai mult cu cât în ultima perioada se discuta tot mai intens despre necesitatea unei apropieri reale UE-NATO.

Bibliografie:

Bulmer, Simon J. si Radaelli, Claudio (2004) The Europeanisation of National Policy? Queen's Papers on Europeanisation, No 1.

Diamandouros, Nikiforos (1994) Cultural dualism and political change in postauthoritarian Greece, Estudio/Working Paper 1994/50February

Grabbe, Heather (2001) How does Europeanization affect CEE governance? Conditionality, diffusion and diversity, Journal of European Public Policy 8:6 December

Goetz, Klaus H. (2000) European integration and national executives: A cause in search of an effect?, West European Politics, 23:4, 211 - 231

Goetz, Klaus H Making sense of post-communist central administration: modernization, Europeanization or Latinization? Journal of European Public Policy 8:6 December: 1032-1051

Goldsmith, Mike (1993) The Europeanisation of Local Government, Urban Studies, 30:4, 683 - 699

Hughes, James; Sasse, Gwendolyn; Gordon, Claire (2004) Conditionality and Compliance in the EU's Eastward Enlargement: Regional Policy and the Reform of Sub-national Government, JCMS Volume 42. Number 3. pp. 523-51

Knill, Christoph si Lehmkuhl, Dirk (2002) The national impact of European Union regulatory policy: Three Europeanization mechanisms, European Journal of Political Research 41: 255-280

Ladrech, Robert Europeanization and Political Parties: Towards a Framework for Analysis, Keele European Parties Research Unit (KEPRU),Working Paper 7

Mair, Peter (2000) The limited impact of Europe on national party systems, West European Politics, 23:4, 27 - 51

Moravcsik, Andrew Why the European Union Strengthens the State: Domestic Politics and International Cooperation, Center for European Studies Working Paper Series #52

Olsen, Johan P. The Many Faces of Europeanization, ARENA Working Papers

Radaelli, Claudio Europenisation: solution or problem?, EIOP 2004WP 01/2

Schmidt, Vivien A. (2002) Europeanization and the mechanics of economic policy adjustment, Journal of European Public Policy 9:6 December: 894-912

Schimmelfennig, Frank si Sedelmeier, Ulrich (2004) Governance by conditionality: EU rule transfer to the candidate countries of Central and Eastern Europe, Journal of European Public Policy, 11:4, 661 - 679

https://www.president.al/

https://en.wikipedia.org/wiki/Albania

CIA - The World Factbook - Albania, https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/al.html

https://www.parlament.al/

https://www.britannica.com/eb/article-9052237/Messapic-language

https://www.keshilliministrave.al/?gj=gj2

https://www.fco.gov.uk/

https://www-wds.worldbank.org/

https://www.migrationdrc.org/

https://siteresources.worldbank.org/

https://news.bbc.co.uk/

https://www.aiis-albania.org/