UNIUNEA EUROPEANĂ (UE)
Comunitatile Europene si, mai târziu, Uniunea Europeana sunt
rezultatul unui proiect politic specific, al carui continut înglobeaza
astazi aproape toate aspectele vietii politice, economice, sociale din
statele membre. Este un demers unic nu doar prin apropierea fara
precedent pe care o realizeaza între membrii sai, ci si prin succesul de
care aceasta entitate se bucura pe scena relatiilor internationale
Evolutie istorica
Crearea, în 1949, a Consiliului Europei nu reprezenta pentru toti
adeptii Europei unite raspunsul asteptat asupra modului în care trebuia
organizat batrânul continent. Astfel, în anii '50, ideile lui Jean Monnet
de creare a unei uniuni mai strânse între popoarele europene, depasind
suveranitatile nationale, încep sa prinda contur si, la 9 mai 1950,
ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, îsi asuma
politic aceasta idee prin oferta publica pe care Franta o face Republicii
Federale Germania de a pune în comun productia de carbune si otel.
Desi adresata în mod expres guvernului german, viitoarea comunitate
era deschisa si participarii altor state europene.
În declaratia de la 9 mai 1950, Robert Schuman prezinta o
metoda consacrând mai întâi o "solidaritate de fapt", menita a fi
"fermentul unei Comunitati mai largi si mai profunde". Primele
institutii, asa cum sunt ele schitate în Declaratia Schuman, evidentiaza
dimensiunea supranationala a constructiei, reprezentata de o Înalta
Autoritate, "ale carei decizii vor lega Franta,
vor adera la ea". Proiectul este repede adoptat si de alte state
A se vedea: Ion Jinga, Uniunea Europeana, realitati si perspective
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p. 9-53; Andrei Popescu, Ion Jinga,
op. cit, p. 63-70.
Universitatea Spiru Haret
europene si, la 18 aprilie 1951, sase tari europene (Franta, Germania,
Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) au semnat, la Paris, Tratatul
instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO)
intrat în vigoare un an mai târziu. Tratatul afirma crearea unei Piete
comune a carbunelui si otelului, care antreneaza suprimarea drepturilor
vamale si a restrictiilor cantitative la libera circulatie a produselor,
interzicerea masurilor discriminatorii si a subventiilor sau a
ajutorului acordat de stat. Principiul central al acestei piete comune
este libera concurenta, însa Comunitatea controleaza aprovizionarea sa
periodica si fixarea preturilor la cel mai scazut nivel.
Încercându-se sa se orienteze aceasta prima etapa a unei constructii
cu elemente federaliste si catre alte domenii, s-a propus crearea unei
Comunitati Europene a Apararii, care ar fi presupus organizarea unei
armate europene comune având contingente oferite de statele membre
si care ar fi fost "atasata institutiilor politice ale Europei unite".
Proiectul a fost însa respins si, dupa doar câtiva ani de la nasterea ei,
nou creata Comunitate parea a se afla într-un impas
Relansarea proiectului european a avut loc în 1957 prin
semnarea Tratatelor de la Roma, creând o Comunitate Economica
Europeana (CEE) si o Comunitate Europeana a Energiei
Atomice (CEEA).
Tratatul CEE îsi propunea instituirea unei Piete Comune ale
carei elemente principale sunt: eliminarea drepturilor vamale si a
restrictiilor cantitative si instituirea unui tarif vamal comun (deci,
realizarea unei uniuni vamale), libera concurenta, libera circulatie a
persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor, elaborarea unor politici
comune (prima dintre ele, prevazuta în Tratat, fiind politica agricola
comuna).
Anii '60 nu pareau favorabili dezvoltarii proiectului comunitar
În 1961-1962, negocierile din cadrul "Comisiei Fouchet" au
încercat o relansare a Europei politice comune, însa viziunile diferite
despre "cât de supranationala" trebuie sa fie Europa supranationala au
determinat esecul acestui proiect. Criza pare sa se adânceasca în 1965;
problema bugetului propriu al Comunitatilor si cea a trecerii de la
votul în unanimitate la decizia majoritara în Consiliul de Ministri a
atins punctul culminant când reprezentantul permanent al Frantei pe
A se vedea Ion Jinga, Andrei Popescu, Dictionar de termeni
comunitari, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p.140.
Universitatea Spiru Haret
lânga Piata Comuna este rechemat. Este perioada denumita a "scaunului
gol", care va fi deblocata în 1966 prin adoptarea "compromisului
de la Luxemburg" (se prevedea ca "problemele reprezentând interese
foarte importante pentru unul sau mai multi parteneri" necesita
cautarea unui acord unanim într-un timp rezonabil; desi, în principiu,
Tratatul nu se modifica, prin "compromisul de la Luxemburg" se
reasaza totusi jocul institutiilor)
În 1969 a avut loc la Haga o conferinta a sefilor de stat sau de
guvern ai statelor membre, al carei Comunicat final lansa un program
de lucru ambitios inspirat de tripticul presedintelui francez Georges
Pompidou: finalizare (trecerea de la faza tranzitorie la cea definitiva),
aprofundare (elaborarea unui plan pentru crearea unei uniuni
economice si monetare), largire (disponibilitatea Comunitatilor de a
începe negocieri cu state candidate).
Anii '70 au marcat numeroase progrese ale constructiei
comunitare: acceptarea de noi membri (Irlanda, Danemarca si Marea
Britanie devin membre ale Comunitatii), elaborarea Planului Werner
de uniune monetara, stabilirea unui program de actiune vizând ajutor
pentru regiunile nedezvoltate, participarea sporita a partenerilor sociali
la deciziile economice si sociale, decizia extinderii câmpului de interventie
comunitara, pregatirea unei politici europene în raport cu lumea
a treia, Statele Unite, tarile socialiste, începutul cooperarii politice. În
1974, dorinta presedintelui Pompidou de a institutionaliza Conferintele
la vârf a devenit realitate, prin ceea ce denumim, de atunci,
Consiliul European.
Aceste initiative au continuat sa fie dezvoltate în anii '80,
deschisi din ce în ce mai mult ideii de uniune politica. Noile orientari
ale politicii europene au fost regrupate în Actul Unic European (AUE)
(intrat în vigoare la 1 ianuarie 1987), text care reunea, pe de o parte,
amendamentele la Tratatele fondatoare (de aici si numele de "Unic")
si, pe de alta parte, procedurile de cooperare între "cei Doisp 454f57e rezece"
(în 1981, Spania si Portugalia au devenit membre ale Comunitatilor,
urmând, în 1986, Grecia). Obiectivul esential al Actului Unic poate fi
considerat vointa de a realiza un spatiu fara frontiere, permitând libera
circulatie a marfurilor, a serviciilor, a capitalurilor si a persoanelor
(desi pare paradoxal sa-ti propui un astfel de obiectiv dupa ce cu 30 de
ani în urma s-au suprimat taxele vamale între statele membre, s-a
Ibidem, p. 69.
Universitatea Spiru Haret
introdus un tarif extern comun si s-au implementat politici comune,
Actul Unic European revela faptul ca frontierele materiale nu disparusera
înca).
Cele 300 de masuri introduse de Carta Alba a Comisiei (document
care a stat la baza redactarii AUE) au determinat, printre altele,
urmatoarele inovatii: libera circulatie a capitalurilor, liberalizarea
activitatilor bancare si a sectorului asigurarilor, o prima apropiere a
TVA-urilor, dreptul de rezidenta, suprimarea controalelor fizice la
frontiere. Actul Unic European conferea, de asemenea, puteri noi
instantelor comunitare.
Un alt moment de maxima importanta al istoriei comunitare este
semnarea Tratatului de la Maastricht în 1992 (intrat în vigoare în
1993), denumit si Tratatul asupra Uniunii Europene. Cele mai
importante elemente ale noului tratat sunt: înfiintarea unei uniuni
economice si monetare (cel mai târziu la 1 ianuarie 1999), un cadru
consolidat pentru noile politici comune, sporirea puterilor instantelor
comunitare, extinderea ariei de interventie a Comunitatilor, introducerea
cetateniei europene si crearea a doi noi piloni, alaturi de
Comunitati : Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) si
cooperarea în domeniul Justitiei si Afacerilor Interne (CJAI)
Amploarea fenomenului comunitar este reflectata si de aderarea
la UE a unor noi state, în 1995: Austria, Finlanda si Suedia, devenite
membre ale Uniunii.
Noilor exigente ale Europei celor 15 s-a încercat a li se da un
raspuns prin Tratatul de la Amsterdam (semnat în 1997 si intrat în
vigoare la 1 mai 1999). Fara a raspunde asteptarilor, Tratatul de la
Amsterdam introduce câteva reforme vizând, în special, spatiul de
libertate, securitate si justitie (protectia drepturilor fundamentale, prevederi
privind regimul vizelor, azilul, imigrarea, cooperarea politieneasca
si judiciara în materie penala), dezvoltarea conceptului de
cetatenie europeana, un acord social consolidat, politica mediului,
protectia consumatorului, o politica externa eficace si coerenta, chestiuni
institutionale (sporirea rolului Parlamentului European, extinderea
votului cu majoritate calificata, consolidarea principiului
subsidiaritatii etc.).
Comunitatile sunt considerate primul pilon comunitar, iar PESC si
CJAI, pilonii doi si, respectiv, trei.
Cei doi piloni, denumiti si extracomunitari, sunt supusi cooperarii
interguvernamentale.
Universitatea Spiru Haret
Anii '90 reprezinta si deschiderea extraordinara a Uniunii
catre tarile din Centrul si Estul Europei. Devenite membre asociate
ale Uniunii, prin semnarea Acordurilor Europene, aceste tari si-au
consolidat treptat relatiile cu UE, eforturile lor de a i se alatura
cunoscând o prima concretizare în 2004, când 8 state din spatiul
central- si est-european (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia,
Estonia, Letonia, Lituania), carora li se adauga Cipru si Malta, vor
deveni membre cu drepturi depline.
Contextul nou creat a pus Uniunea în fata unei duble
provocari: reforma interna (necesitatea crearii unui sistem functional
pentru un numar mai mare de membri) si gestionarea unei extinderi
fara precedent. Raspunsurile elaborate prin Tratatul de la Nisa (intrat
în vigoare în ianuarie 2003), desi propun formule noi , nu au putut
rezolva în mod adecvat problemele cu care se confrunta constructia
comunitara. Aceasta sarcina a revenit Conventiei europene, organism
instituit de Declaratia adoptata la Laecken, în 2001, care a avut
drept misiune redactarea unui text constitutional care sa raspunda în
mod real nevoilor si realitatilor europene.
Cadrul institutional al Uniunii Europene
Principalele institutii ale Uniunii Europene sunt: Comisia Europeana,
Consiliul Uniunii Europene Parlamentul European Curtea
de Justitie a Comunitatilor Europeane Curtea de Conturi. Acestora
li se adauga, ca organ suprem de decizie politica, Consiliul European
reuniune a sefilor de stat sau de guvern din tarile membre. Din 1999 a
î nceput sa functioneze si Banca Centrala Europeana (BCE).
Comisia Europeana reprezinta institutia care apara interesul
general al Uniunii. Ea este actualmente formata din 20 de comisari
(un comisar pentru fiecare stat membru si doi pentru statele mari:
Italia, Spania, Franta, Germania, Marea Britanie). Comisarii actioneaza
Pentru prima data, statele candidate se regasesc incluse într-un
tratat comunitar, textul de la Nisa precizând numarul de voturi în Consiliu si
de reprezentanti în Parlamentul European pentru fiecare din statele candidate.
Cf. Tratatului de la Nisa, România va avea, în momentul aderarii, 14 voturi
în Consiliu si 33 de parlamentari europeni.
A se vedea, pe larg, Pierre Mathijen, Compendiu de drept european,
ed. a 7-a, Editura Club Europe, 2002, p. 61-191.
Universitatea Spiru Haret
total independent în raport cu guvernele lor nationale, iar mandatul lor
este de cinci ani.
Dupa cum se precizeaza în art. 157 CE, "Membrii Comisiei îsi
exercita functiile în totala independenta, în interesul general al
Comunitatilor.
În îndeplinirea misiunilor lor, nici nu solicita, nici nu accepta
instructiuni de la vreun guvern sau de la alte organisme. Ei se abtin de
la orice actiune incompatibila cu caracterul functiilor lor. Fiecare stat
membru se angajeaza sa respecte acest caracter si sa nu încerce sa-i
influenteze pe membrii Comisiei în exercitarea misiunii lor".
Tratatul prevede, de asemenea, incompatibilitatile mandatului de
comisar european cu alte activitati remunerate sau nu.
Functionarea Comisiei se supune principiului colegialitatii
prevazut în articolul 219 CE; acest principiu stipuleaza ca "deliberarile
Comisiei sunt adoptate cu majoritatea numarului de membri prevazut
de articolul 157" (a se citi 213).
De asemenea, membrii Comisiei trebuie sa actioneze într-o maniera
unitara.
Presedintele si membrii Comisiei Europene sunt desemnati de
statele membre si îsi încep activitatea dupa ce au primit avizul
Parlamentului European.
Presedintele este cel care convoaca Comisia, cel putin o data pe
saptamâna. Reuniunile sale nu sunt publice, iar dezbaterile sunt
confidentiale.
Comisia este gardianul Tratatelor (ea vegheaza la punerea în
aplicare a Tratatelor fondatoare, a celor de revizuire, precum si la
respectul dreptului comunitar în statele membre), are initiativa
legislativa directa (poate face propuneri de acte constrângatoare -
regulamente, directive, decizii -, de acte privind activitatea celorlalte
institutii, de acte neconstrângatoare - avize, recomandari), poate fi
mediator între guvernele statelor membre în cadrul Consiliului European,
gestioneaza fondurile structurale si bugetul, precum si clauzele
de salvgardare
Comisia este ajutata în activitatea sa de comitete, prin delegarea
de competente în cadrul procedurii de comitologie.
Clauze care pot fi invocate de un stat membru pentru a refuza
aplicarea unui act comunitar sau a unei anumite cooperari economice cu state
partenere; astfel de clauze pot fi invocate pentru apararea sanatatii publice,
securitate si siguranta publica.
Universitatea Spiru Haret
În domeniile extracomunitare, Comisia este asociata în Politica
Externa si de Securitate Comuna si are competente limitate referitor la
cooperarea în domeniul Justitiei si Afacerilor Interne.
Sediul Comisiei este la Bruxelles.
Consiliul Uniunii Europene
Consiliul UE este institutia care apara interesele statelor
membre. Este format din 15 membri (câte un reprezentant pentru
fiecare stat membru), care sunt "abilitati sa angajeze" guvernul
statului pe care îl reprezinta. Consiliul nu este o institutie permanenta,
însa reuniunile sale sunt relativ frecvente. Prezenta continua a
reprezentantilor statelor membre pe lânga institutiile comunitare este
asigurata de COREPER (Comitetul Reprezentantilor Permanenti), prin
cele doua componente ale sale: COREPER II (reprezentantii
permanenti, cu rang de ambasador) si COREPER I (reprezentantii
permanenti adjuncti, cu grad de ministri plenipotentiari).
COREPER abordeaza probleme legate de economie, finante,
relatii externe si negocieri internationale, probleme institutionale
(COREPER II) si probleme de natura tehnica (COREPER I). Pentru
problemele agricole, exista un Comitet special agricol.
Tratatul asupra Uniunii Europene consacra existenta unui Secretariat
General (cu sediul la Bruxelles) a carui misiune este de a asista
Consiliul în activitatea sa. Începând cu Tratatul de la Amsterdam,
Secretarul General al Consiliului este si Înaltul Reprezentant pentru
PESC.
Exista, de asemenea, un serviciu juridic al Consiliului si zece
directii generale.
Presedintia Consiliului este exercitata, prin rotatie, de statele
membre, din sase în sase luni. Presedintele îsi asuma responsabilitatea
tuturor declaratiilor facute de membrii Consiliului atât în raport
cu celelalte institutii comunitare, cât si în relatiile externe.
Consiliul este institutia care asigura coordonarea politicilor
generale ale statelor membre, detine puterea de decizie (chiar daca,
în ultima vreme, se constata o implicare tot mai mare a Parlamentului
în procesul decizional), împarte, cu Parlamentul, competentele
bugetare si este abilitat sa încheie tratate si sa dea Comisiei avizul
pentru demararea negocierilor în vederea încheierii de noi tratate
Consiliul poate vota cu majoritate simpla, calificata sau în
unanimitate. Alegerea între majoritate si unanimitate, sau între
Universitatea Spiru Haret
diferitele tipuri de majoritati nu apartine Consiliului, ci este reglementata
de dispozitiile reglementând diferitele sectoare ale UE.
În ceea ce priveste cei doi piloni extracomunitari, Consiliul este
i nstitutia care detine cele mai largi competente.
Parlamentul European
Parlamentul European este institutia comunitara cu cel mai
spectaculos destin, ajungând, dintr-o simpla Adunare cu rol consultativ,
colegislator la nivel european
Parlamentul European este institutia care reprezinta interesele
popoarelor din statele membre
Format, initial, din reprezentanti ai parlamentelor nationale,
Parlamentul European (institutia si-a luat acest nume din 1962) este
astazi singura institutie a Uniunii ai carei membri sunt alesi în
mod direct de cetatenii europeni . Mandatul acestora este de 5 ani.
Membrii Parlamentului se pot organiza în grupuri politice, în
functie de optiunile politice (si nu pe criterii nationale). Actualmente,
exista 8 grupuri politice (Partidul Popular European, Partidul
Socialistilor Europeni, Partidul European al Liberalilor Democrati si
Reformatori, Verzii - Alianta Libera Europeana, Stânga Unitara
Europeana-Stânga Verde Nordica, Uniunea pentru Europa Natiunilor,
Grupul Tehnic al Deputatilor Independenti, Europa Democratiilor si
Diferentelor) si 8 deputati neafiliati. Membrii unui grup politic nu pot
apartine unui singur stat membru.
Parlamentul îsi alege, de asemenea, un Presedinte (mandatul sau
este de doi ani si jumatate) si un Birou (format din Presedinte, 14
vicepresedinti si 5 chestori). Presedintele dirijeaza ansamblul activitatilor
Parlamentului, prezideaza sedintele plenare, reprezinta institutia
si exercita competente în cadrul procedurii bugetare.
Activitatea Parlamentului European se desfasoara în cele trei
sedii ale acestuia: la Bruxelles se reunesc comisiile permanente (în
prezent, exista 17 comisii), la Luxemburg se afla Secretariatul, iar la
Strasbourg au loc sedintele plenare. Perioadele de sesiune dureaza o
saptamâna pe luna (cu exceptia lunii august), dar exista si sedinte
suplimentare cu o durata mai mica (acestea se tin la Bruxelles).
Parlamentul European statueaza, conform tratatelor, cu majoritatea
absoluta a membrilor sai, dar Regulamentul sau intern este cel care
Primele alegeri prin sufragiu universal direct pentru Parlamentul
European au avut loc în 1979.
Universitatea Spiru Haret
stabileste cvorumul (în general, acesta este de 2 /3 din numarul efectiv
de membri).
Parlamentul European exercita trei functii esentiale: functia
legislativa, functia bugetara si functia de control.
Parlamentul European intervine în mod diferit în procesul decizional,
în functie de procedura utilizata si de domeniul de reglementare.
Exista patru proceduri principale: avizul consultativ, avizul
conform, cooperarea si codecizia, ultima dintre acestea (a se vedea
Anexa I) plasând Parlamentul pe picior de egalitate cu Consiliul.
Puterea bugetara este exercitata la nivel comunitar de
Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene. Parlamentul este
cel care stabileste, în luna decembrie, bugetul pentru anul urmator si
are ultimul cuvânt asupra majoritatii cheltuielilor. Bugetul nu intra în
vigoare înainte de a fi semnat de Presedintele Parlamentului.
Parlamentul exercita, de asemenea, un control politic asupra
celorlalte institutii comunitare si, în primul rând, asupra Comisiei
Europene. Parlamentul European poate introduce o motiune de cenzura
la adresa Comisiei (aceasta trebuie sa fie aprobata de majoritatea
absoluta a deputatilor sau de 2/3 dintre cei prezenti, prima demisie a
Comisiei în urma unei astfel de motiuni producându-se în 1999).
Consiliul European
Consiliul European reprezinta o reuniune periodica a sefilor de
stat sau de guvern din statele membre, principalele sale misiuni
fiind: sa dea un impuls politic general, sa defineasca marile orientari si
liniile directoare ale politicii comunitare, sa asigure coerenta diferitelor
aspecte ale Uniunii, sa deschida cooperarea în noi sectoare de
activitate.
Consiliul European se întruneste cel putin de doua ori pe an,
reuniunile sale având loc pe teritoriul statului care asigura presedintia
Consiliului UE.
Existenta acestei structuri nu împieteaza asupra functionarii
sistemului decizional comunitar, relatiile sale cu institutiile europene
contribuind la evolutia demersului comunitar.
Interventiile Consiliului European, consolidate de autoritatea
politica de care se bucura membrii sai, confera forta deciziilor
politice a caror consacrare juridica revine însa institutiilor
comunitare.
Universitatea Spiru Haret
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene
Organizarea si functionarea Curtii de Justitie sunt descrise în
cele trei tratate fondatoare, ca si în Statutele Curtii. Fiecare dintre cele
trei tratate prevedea crearea unei Curti de Justitie. În urma semnarii, în
1957, a Conventiei referitoare la institutiile comune, Curtea a devenit
o institutie unica pentru toate cele trei Comunitati europene
Curtea de Justitie este formata din 15 judecatori si 9 avocati
generali. Judecatorii sunt alesi pentru sase ani (o reînnoire partiala a
judecatorilor si a avocatilor generali are loc din trei în trei ani), fiind
desemnati de catre statele membre, dar sunt complet independenti în
raport cu acestea. Judecatorii si avocatii generali sunt persoane care au
exercitat înalte functii jurisdictionale în tarile de origine sau consilieri
juridici cu competente notorii. Ei trebuie sa-si exercite functiile într-o
totala impartialitate. Functiile de judecator sau de avocat general sunt
incompatibile cu orice alta functie politica, administrativa sau
activitate profesionala. Judecatorii si avocatii generali beneficiaza de
inamovibilitate.
Membrii Curtii îsi desemneaza un Presedinte pentru o perioada
de trei ani, mandatul sau putând fi reînnoit. Curtea îsi desfasoara
activitatea în plen sau în cadrul camerelor.
Activitatea Curtii nu este supusa controlului celorlalte institutii
comunitare.
Curtea are doua directii de activitate: atributii consultative si
atributii jurisdictionale, acestea din urma constituind adevarata sa
activitate. Mai multe tipuri de recursuri pot fi introduse în fata Curtii:
recursuri directe (împotriva institutiilor comunitare sau a statelor
membre), sesizari prejudiciare (jurisdictiile nationale fac apel la interpretarea
Curtii) si examinarea amânarilor (împotriva deciziilor Tribunalului
de Prima Instanta).
Curtea este asistata de Tribunalul de Prima Instanta
Posibilitatea crearii unei jurisdictii de prima instanta era prevazuta
înca din tratatele constitutive, însa concretizarea ei s-a realizat
abia în 1988, în urma deciziei Consiliului de a crea un Tribunal de
Prima Instanta.
Acesta este format din 15 judecatori si îsi desemneaza, ca si
Curtea, un Presedinte pentru o perioada de trei ani.
Activitatea Tribunalului se desfasoara în cadrul camerelor, dar
exista si posibilitatea ca Tribunalul sa statueze în formula judecatorului
unic.
Universitatea Spiru Haret
Curtea si Tribunalul beneficiaza fiecare de câte un grefier
propriu, care asista si ajuta cele doua jurisdictii în activitatea lor.
Rolul Curtii, asa cum este mentionat în Tratatele fondatoare, este
de a asigura respectul dreptului comunitar, în interpretarea si
aplicarea tratatelor. Aceasta formula vizeaza în egala masura Tribunalul
de Prima Instanta.
Sediul Curtii de Justitie si al Tribunalului de Prima Instanta se
afla la Luxemburg.
Curtea de Conturi
Finantarea Comunitatii din resurse proprii a impus necesitatea
unui control financiar mai riguros decât cel prevazut de Tratatul
CECA (comisarii de conturi) sau decât cel organizat în cadrul CEE si
EURATOM (Comisie de control). Creata în 1975, Curtea de Conturi
îsi începe efectiv activitatea în 1977
Curtea este formata din 15 membri, alesi dintre personalitati care
îsi desfasoara sau si-au desfasurat activitatea în statele de origine în
cadrul unor institutii de control extern sau având o calificare speciala
pentru aceasta functie; membrii Curtii trebuie sa prezinte toate
garantiile de independenta. Ei trebuie sa îsi desfasoare activitatea total
independent fata de guvernele statelor membre si în interesul general
al Comunitatii. Membrii Curtii sunt numiti pe o perioada de 6 ani de
Consiliu, dupa consultarea Parlamentului. Mandatul lor poate fi
reînnoit. Ei îsi aleg pentru o durata de trei ani un presedinte, al carui
mandat poate fi, de asemenea, reînnoit.
Functionarea Curtii este colegiala. Membrii sai, cu exceptia
presedintelui, sunt repartizati în doua grupuri de audit. Actele Curtii
(avize sau rapoarte anuale) se adopta cu majoritatea membrilor sai.
Principala misiune a Curtii este sa asigure controlul conturilor.
Ea nu dispune de puteri jurisdictionale. Curtea examineaza legalitatea
si regularitatea încasarilor si cheltuielilor si asigura buna gestiune
financiara, rezultatul analizei sale fiind transmis institutiilor si publicat
în jurnalul oficial.
Sediul Curtii este la Luxemburg.
Banca Centrala Europeana
Crearea unei monede unice si instituirea uniunii economice si
monetare au determinat crearea Bancii Centrale Europene, care sa se
ocupe de punerea în functiune a politicii monetare europene, definita
Universitatea Spiru Haret
de Sistemul European de Banci Centrale (SEBC). Organele decizionale
ale Bancii sunt Consiliul guvernatorilor si Directoratul.
Puterile Bancii Centrale sunt exercitate în cadrul misiunilor încredintate
SEBC de art. 105, paragraful 2, CE: definirea si aplicarea politicii
monetare a Comunitatii, conducerea operatiunilor de schimb în conformitate
cu art. 111, detinerea si gestionarea rezervelor oficiale de schimb
din statele membre, promovarea bunei functionari a sistemelor de plati.
Pentru a-si putea îndeplini misiunile, BCE poate adopta regulamente
obligatorii si direct aplicabile în statele membre, sa adopte
decizii si sa emita recomandari si avize; de asemenea, poate impune
amenzi si constrângeri întreprinderilor, în cazul nerespectarii regulamentelor
si deciziilor sale.
Comitetul Economic si Social
Comitetul Economic si Social îsi gaseste ratiunea de a fi în
cerinta de a reprezenta, la nivel comunitar, diferitele categorii implicate
în viata economica si sociala a Uniunii: producatori, agricultori,
transportatori, muncitori, profesiile liberale etc.
Fiecare stat membru propune o lista cu un numar dublu de
persoane fata de numarul de locuri atribuite respectivului stat, Consiliului
revenindu-i misiunea de a alege de pe listele prezentate (vot în
unanimitate), astfel încât sa se asigure o reprezentare adecvata a diferitelor
categorii socio-economice. Membrii Comitetului îsi desemneaza
pentru o perioada de doi ani un presedinte si un birou. Comitetul
si-a creat sectiuni specializate, corespunzând principalelor domenii de
activitate a Comunitatilor.
Începând din 1995, Comitetul are 222 de membri. Mandatul
acestora este de 4 ani.
Desi are doar un caracter consultativ, Comitetul joaca un rol
important în domeniul sau de interes, el fiind obligatoriu consultat în
anumite cazuri si având, de asemenea, dreptul de a emite un aviz
atunci când considera necesar.
Comitetul Regiunilor
Importanta regiunilor în elaborarea politicilor comunitare a fost
recunoscuta si prin constituirea Comitetului Regiunilor, organ cu
caracter consultativ, compus din reprezentanti ai colectivitatilor
Rolul acestuia este de a gestiona masa monetara, de a efectua
operatiuni de schimb, de a detine si gestiona rezervele oficiale de schimb ale
statelor membre si de a veghea la buna functionare a sistemelor de plata.
Universitatea Spiru Haret
regionale si locale, ai carui membri sunt numiti pentru 4 ani de
Consiliul UE. Membrii Comitetului actioneaza în deplina independenta
si în interesul general al Comunitatii. Ei îsi desemneaza un
presedinte si un birou pentru o perioada de 2 ani.
Ca si Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor are, din
1995, 222 de membri, numiti dupa aceeasi procedura. Membrii Comitetului
actioneaza în totala independenta si în interesul general al Comunitatii.
Comitetul este consultat de Comisie, Consiliu si Parlament si
poate, de asemenea, emite avize.
Banca Europeana de Investitii
Desi Banca Europeana de Investitii îsi are originea în Tratatul
CEE, ea nu este o institutie comunitara.
Banca are o personalitate juridica distincta de cea a
Comunitatilor, organe de decizie si structura administrativa proprii.
Ea este independenta din punct de vedere financiar si nu depinde
de bugetul comunitar. BEI este totusi legata de Comunitati, atât prin
faptul ca organizarea si functionarea sa fac obiectul unui protocol
anexat la Tratatul CE, cât si datorita participarii sale la programele de
investitii ale Uniunii, facilitând finantarea acestora, în legatura cu
Fondurile Structurale si alte instrumente financiare ale Comunitatii.
Structurile Bancii cuprind Consiliul guvernatorilor, Consiliul de
administratie, Comitetul director si Comitetul de verificare.
Capitalul Bancii este subscris de statele membre, dupa o grila de
repartizare. Resursele Bancii sunt constituite din împrumuturi, pe care ea
le lanseaza pe pietele financiare si din fondurile împrumutate de Comisie.
Banca acorda împrumuturi în interiorul Comunitatii pentru
dezvoltare regionala, industrie, ameliorarea competitivitatii întreprinderilor,
comunicatiilor si infrastructurii, siguranta aprovizionarii cu
energie, protectia mediului si ameliorarea cadrului de viata. De asemenea,
ofera finantari în exteriorul Comunitatii, pentru state partenere.
Banca nu este supusa controlului Curtii de Conturi.
Sediul BEI este la Luxemburg.
Prezentare generala a dreptului comunitar
Ordinea juridica care se constituie în cadrul Uniunii Europene
este una dintre cele mai impresionante. În fiecare an, tratatele
Acest paragraf este preluat, cu unele modificari, din cursul Dreptul
social european, autori: prof.univ.dr. Andrei Popescu si prof.univ.dr. Nicolae
Voiculescu, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti, 2003, p. 85-93.
Universitatea Spiru Haret
comunitare sunt la originea a mii de decizii care influenteaza în mod
direct realitatea existenta în statele membre ale Comunitatii, ca si
statutul personal al cetatenilor acestora. De câteva decenii, europenii
din statele membre nu mai sunt doar cetatenii statului lor, dar, în
acelasi timp, cetateni si ai Comunitatii, deciziile luate în cadrul
acesteia influentându-i în mod direct.
Izvoarele dreptului comunitar
a) Dreptul comunitar originar
Cele trei tratate ce au constituit comunitatile, inclusiv anexele si
protocoalele care li s-au adaugat, cu modificarile si completarile
ulterioare prin tratatele de la Maastricht, Amsterdam si Nisa, reprezinta
dreptul care a fost creat direct de catre statele membre, expresia
folosita pentru a-l desemna fiind aceea de drept comunitar originar.
Marile tratate de revizuire a tratatelor originale sunt
Actul Unic European, semnat în 1986 si intrat în vigoare în 1987;
Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht),
semnat în 1992 si intrat în vigoare în 1993;
Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997 si intrat în vigoare
în 1999;
Tratatul de la Nisa, semnat în 2000 si intrat în vigoare în 2003.
Aceste tratate fundamentale definesc scopurile si institutiile
Comunitatii si stabilesc un calendar pentru realizarea obiectivelor sale.
Sunt create în acest mod institutii ce au raspunderea sa edifice
cadrul comunitar deja trasat, conferindu-li-se, totodata, puteri legislative
si administrative.
b) Dreptul comunitar derivat
Al doilea izvor important de drept comunitar îl constituie dreptul
comunitar derivat, si anume acela creat de institutiile comunitare pe
baza tratatelor.
Ansamblul sistemului normativ al Uniunii Europene se supune
urmatorului principiu: reglementarile nationale trebuie sa fie înlocuite
printr-un act comunitar atunci când o reglementare precisa, comuna
tuturor tarilor membre, este necesara; în caz contrar, trebuie sa fie
avuta în vedere respectarea sistemelor juridice nationale.
În aceasta optica au fost dezvoltate instrumentele care permit
institutiilor comunitare sa actioneze în diverse moduri. Cazul extrem
este cel în care reglementarile nationale sunt înlocuite prin norme
Universitatea Spiru Haret
comunitare. Exista apoi dispozitii comunitare care permit institutiilor
Uniunii sa actioneze indirect asupra sistemelor juridice ale statelor
membre. Totodata, este posibil, în vederea rezolvarii unui caz concret,
sa fie luate masuri cu privire la o persoana desemnata sau susceptibila
a fi determinata.
Exista, în sfârsit, acte juridice care nu contin nici o dispozitie constrângatoare
cu privire la statele membre sau la cetatenii Comunitatii.
Articolul 189 al Tratatului de la Roma prevede o ierarhie a
izvoarelor de drept în cadrul CEE. Acestea sunt:
Regulamentele
Adoptate în general de catre Consiliu, mai rar de catre Comisie,
regulamentele sunt acte normative generale, obligatorii în toate
elementele lor si direct aplicabile în ordinea juridica interna a
statelor membre. Ele sunt obligatorii nu numai pentru state, dar si
pentru institutii sau întreprinderi si sunt creatoare de drepturi subiective
în folosul indivizilor.
Regulamentele sunt adevarate legi comunitare. Ele se disting
prin doua caracteristici care nu se regasesc în dreptul international:
- caracterul lor comunitar adica particularitatea lor de a crea
un acelasi drept în tot spatiul comunitar si de a fi valabile uniform si
integral în toate statele membre;
- aplicabilitatea directa, nefiind necesar sa fie transpuse în
prealabil în dreptul national. Ele confera, deci, drepturi directe sau
impun obligatii directe cetatenilor Uniunii, cu aceeasi putere ca si
legile nationale.
Cât priveste statele membre, institutiile si autoritatile lor, acestea
sunt direct legate de dreptul comunitar si sunt, de asemenea, tinute sa-l
respecte, asa cum o fac cu dreptul national.
Concepute ca instrumente ale uniformitatii în cadrul Uniunii,
este necesar ca statele membre sa actioneze în vederea integrarii lor
cu deplin efect în sistemele nationale.
Directivele
Caracteristica acestui instrument juridic este aceea ca leaga
statele în ceea ce priveste rezultatul ce urmeaza a fi atins, dar nu si
în ceea ce priveste formele si mijloacele utilizate, care tin de competenta
autoritatilor statale.
Directiva obliga statele sa se conformeze unui anume obiectiv,
dar lasându-le libertatea alegerii mijloacelor menite sa-i asigure
realizarea, într-un rastimp determinat.
Universitatea Spiru Haret
Directiva reprezinta, asadar, o forma atenuata de interventie în
sistemele juridice si economice nationale, permitând în special sa se
tina seama de situatia specifica existenta în statele membre în
procesul aplicarii sale.
Autorii tratatelor comunitare au considerat, cu drept temei, ca
modificarile profunde aduse sistemelor juridice nationale, pe care le
implica aplicarea tratatelor, impun acordarea catre state - care cunosc,
fireste, cel mai bine propria lor situatie - a posibilitatii de a aprecia si
hotarî în vederea concilierii imperativelor nationale si comunitare.
Pentru a atinge obiectivele fixate într-o directiva, statele membre
trebuie sa adopte o noua legislatie nationala sau sa modifice
ori sa abroge dispozitii legislative, regulamentare sau administrative
existente.
Directivele reprezinta, deci, un instrument foarte important în
procesul apropierii legislatiilor, deziderat înscris în Articolul 100 al
Tratatului CEE, oferind posibilitatea eliminarii contradictiilor si
diferentierilor între legislatiile nationale si armonizarii politicilor
economice si sociale ale statelor membre.
Directivele se adreseaza statelor membre si nu creeaza
drepturi sau obligatii directe pentru cetatenii Comunitatii. Într-adevar,
numai statele sunt destinatarele lor, doar punerea în aplicare
a acestora de catre autoritatile nationale conferind drepturi si
impunând obligatii cetatenilor. Aceasta are mai putina relevanta
pentru cetatenii din Uniune atât timp cât statele membre îsi satisfac
obligatiile ce le incumba în virtutea actelor de drept comunitar. Dar
acest sistem poate avea pentru ei inconveniente daca statele nu
realizeaza complet sau partial obiectivul stabilit de o directiva si care
le-ar fi adus unele avantaje. Pentru a evita astfel de neajunsuri, Curtea
Europeana de Justitie s-a pronuntat în favoarea dreptului cetatenilor
Uniunii de a se prevala în mod direct de dispozitiile directivelor (cazul
Van Duyn nr.41/74). Aceasta se va face însa cu conditia ca termenul
de transpunere în dreptul national a prevederilor directivelor sa se fi
scurs si ca dispozitiile acestor acte comunitare sa fie suficient de clare
pentru a nu lasa statelor membre nici un dubiu cu privire la continutul lor.
Faptul de a nu fi transpus o directiva în dreptul national, ca si în
cazul regulamentelor, expune statele membre la proceduri comunitare
de impunere a lor. În ambele situatii, statul respectiv va fi considerat
vinovat de încalcarea Articolului 5 al Tratatului CEE si a regulamentului
sau directivei respective.
Universitatea Spiru Haret
Odata ce obligatia a fost instituita, nu exista nici o posibilitate de
opunere, nici chiar întemeiata pe faptul ca netranspunerea actului
c omunitar nu a avut efecte negative asupra functionarii Uniunii.
Deciziile
Ca si regulamentele, deciziile au un caracter obligatoriu în ceea
ce priveste toate elementele lor. Ele sunt adoptate de Comisie sau
Consiliul UE si sunt direct aplicabile.
Deciziile au însa un caracter individual si, spre deosebire de
regulamente, nu obliga în principiu decât pe destinatarul lor.
Deciziile au mai fost numite si "acte administrative" ale Uniunii
Europene pentru ca adoptarea lor corespunde situatiilor în care administratiile
nationale stabilesc în mod obligatoriu pentru cetateni - adoptând
un act administrativ - conditiile de aplicare a unei legi la un caz particular.
Printr-o astfel de decizie, institutiile comunitare pot cere unei
tari membre sau unui cetatean sa actioneze sau sa nu actioneze,
c onferindu-le drepturi sau impunându-le obligatii.
Declaratiile si rezolutiile
Sunt instrumente juridice de importanta redusa care sunt, în
general, adoptate în cadrul Consiliului UE pentru a se manifesta o
i ntentie într-un domeniu determinat. Ele nu sunt mentionate în Tratat.
Recomandari si avize
Uniunea Europeana a adoptat metoda Organizatiei Internationale
a Muncii, în cadrul careia statele adopta recomandari atunci când nu
sunt înca în masura sa adopte o conventie. Aceasta tehnica pusa la
dispozitia Consiliului UE si a Comisiei în raporturile lor cu statele
membre este folosita pentru a le invita sa se alinieze, sa armonizeze
legislatiile lor în diferite domenii.
Este evident ca aceasta metoda nu are forta obligatorie a unei
regulament, nici chiar a unei directive.
Avizul poate fi adresat statelor membre de catre Comisie daca
aceasta considera necesar. Avizul nu leaga cu nimic statele si se
situeaza, în ierarhia izvoarelor, la un nivel inferior recomandarii.
Totusi, art. 118 al Tratatului CEE, referitor la armonizare, a prevazut
expres avizele care pot fi date de Comisie statelor, dupa consultarea
Comitetului Economic si Social.
Importanta recomandarilor si avizelor este, înainte de toate,
politica si morala. Prevazând aceste acte, autorii tratatelor au
Universitatea Spiru Haret
considerat ca statele si institutiile interesate se vor conforma în mod
voluntar avizelor transmise si vor trage concluziile ce se impun în
aprecierea unei situatii, tinând seama de consideratia de care se bucura
institutiile comunitare si de faptul ca ele dispun de o privire de
ansamblu si de informatii ce depasesc cadrul national.
Desi nu pot fi clasificate în mod formal ca surse ale dreptului
comunitar, ele trebuie privite, în lumina potentialului lor, ca elemente
auxiliare ale procesului legislativ în cadrul Uniunii.
Fiecare dintre izvoarele mentionate mai sus are domeniul sau
propriu, dupa cum sfera sa de competenta se afla în cadrul Uniunii sau
al statelor membre.
În domeniile în care institutiile comunitare dispun de puteri
proprii (acelea unde suveranitatea statelor este în cel mai înalt grad
atenuata, caci exista aplicabilitatea directa a dreptului comunitar, ca si
prioritatea acestuia asupra dreptului national contrar), izvoarele aplicabile
sunt, în primul rând, regulamentul si apoi decizia si directiva.
În domeniile care ramân în competenta statelor si unde obiectivul
este de a favoriza cooperarea lor, izvoarele utilizabile sunt avizul
si recomandarea.
c) Principiile generale ale dreptului
Punctul comun al izvoarelor de drept comunitar enumerate pâna
acum este ca ele formeaza un drept comunitar scris. Dar, ca orice ordine
juridica, nici aceea a Uniunii Europene nu se poate limita la norme scrise.
Ea prezinta, în mod obiectiv, lacune care trebuie sa fie acoperite prin
dreptul nescris. Izvoarele nescrise ale dreptului comunitar sunt principiile
generale ale dreptului. Este vorba de norme care reflecta conceptiile
esentiale ale dreptului si justitiei carora li se supune orice ordine juridica.
Principiile de drept sunt stabilite si aplicate cu deosebire prin
intermediul Curtii Europene de Justitie, care, conform articolului 164
al Tratatului CEE, "asigura respectarea dreptului în interpretarea si
aplicarea tratatului".
Principiile generale de drept nu trebuie sa fie confundate cu
principiile fundamentale ale dreptului comunitar, astfel cum sunt prevazute
ele în Tratatul CEE, de exemplu, principiul liberei circulatii
a marfurilor si persoanelor, al nediscriminarii bazate pe sex sau
nationalitate etc.
Principiile generale ale dreptului furnizeaza materialul pe baza
caruia trebuie sa se fixeze, la nivel comunitar, regula de drept necesara
solutionarii unei probleme.
Universitatea Spiru Haret
Pâna în prezent, Curtea Europeana de Justitie, pentru a acoperi o
serie de lacune, a formulat urmatoarele principii generale de drept,
recunoscându-le ca izvoare nescrise ale ordinii juridice comunitare:
Proportionalitatea. Principiul proportionalitatii a fost aplicat, de
exemplu, în cazul derogarilor privitoare la libertatea miscarii de marfuri
si persoane. Curtea Europeana de Justitie a decis ca astfel de
masuri nu trebuie luate mai mult decât este necesar pentru a atinge
obiectivul propus.
Egalitatea. Principiul egalitatii înseamna, în cel mai larg înteles
al sau, ca persoanele aflate în situatii similare nu vor fi tratate diferit,
cu exceptia cazurilor în care tratamentul diferentiat este obiectiv
justificat.
Securitatea juridica. Acest principiu, de cea mai mare generalitate,
a fost aplicat în termeni specifici precum încrederea legitima sau
neretroactivitatea. Principiul încrederii legitime, derivat din dreptul
german, înseamna ca, în absenta unei probleme mai importante de
interes public, masurile comunitare nu trebuie sa afecteze încrederea
legitima a partilor interesate. Principiul neretroactivitatii, aplicat la
legislatia derivata comunitara, preîntâmpina eventualitatea ca o
masura sa aiba efect înaintea publicarii sale.
Garantii procedurale. Când drepturile unei persoane pot fi
afectate de dreptul comunitar, legislatia derivata a Uniunii Europene
prevede în mod normal garantii procedurale. Totusi, acolo unde asemenea
prevederi nu exista sau sunt lacunare, principiile generale ale
dreptului pot fi invocate. Sunt, spre exemplu, considerate garantii procedurale:
dreptul de a fi ascultat, dreptul la un proces adecvat (echitabil).
Totodata, conventiile internationale privind protectia drepturilor
omului la care au aderat statele membre pot oferi linii directoare în
cadrul dreptului comunitar. În aceasta situatie sunt Conventia Europeana
a Drepturilor Omului Carta sociala europeana
si Conventia Nr. 111 a Organizatiei Internationale a Muncii privind
nediscriminarea în munca si profesie s.a.
Caracteristici ale sistemului juridic comunitar
Dreptul comunitar, prin reglementarile sale bogate si nu rareori
stufoase, defineste raporturile dintre institutiile Uniunii Europene si
procedurile lor decizionale.
Dreptul comunitar determina, totodata, raporturi complexe între
Uniune si cetatenii sai, precum si între Comunitate si statele ce o
Universitatea Spiru Haret
compun. Acestea trebuie sa ia toate masurile cuvenite pentru a-si
îndeplini obligatiile ce le revin în virtutea tratatelor sau actelor constitutive
ale institutiilor comunitare. Ele trebuie sa sprijine Uniunea sa-si
îndeplineasca, în bune conditii, scopul sau si sa evite orice masuri
susceptibile sa puna în pericol realizarea scopurilor tratatelor (art. 5
din Tratatul CEE).
a) Legalitatea actelor institutiilor comunitare. Tratatele comunitare
stabilesc principiul în baza caruia actele institutiilor trebuie
sa fie conforme dispozitiilor tratatelor. În acest sens, de exemplu,
tratatele folosesc, în privinta raspunderilor încredintate Uniunii si
institutiilor sale, expresiile "în conformitate cu dispozitiile prezentului
tratat" sau "în conditiile prevazute de prezentul tratat".
b) Sistemul de protectie juridica. Ordinea juridica a Uniunii
constituie, în acelasi timp, un sistem coerent de protectie juridica
atunci când dreptul comunitar este contestat sau când sunt probleme
legate de aplicarea sa.
Curtea Europeana de Justitie si Tribunalul de prima instanta
sunt în centrul acestui dispozitiv de protectie.
Printre procedurile ce intra în competenta Curtii, completând pe
cele prezentate anterior, amintim:
- recurs contra statelor care nu si-au îndeplinit obligatiile ce le
incumba în virtutea tratatelor sau dreptului comunitar. Aceste actiuni
pot fi angajate fie de Comisie - cazul cel mai frecvent în practica -, fie
de un stat membru. Curtea ia cunostinta de litigiu si constata daca
exista sau nu violare a Tratatului. În caz afirmativ, statul respectiv este
obligat sa puna capat, fara întârziere, ilegalitatii constatate;
- recurs în carenta sau în anulare contra institutiilor comunitare
în cadrul controlului de legalitate a actelor pe care acestea le adopta.
Acest recurs poate fi introdus împotriva Consiliului si Comisiei atunci
când ele omit sa ia decizii care sunt prevazute în mod obligatoriu de
tratate sau de acte adoptate pe baza tratatelor;
- recurs privind responsabilitatea Uniunii;
- procedura de examinare a amenzilor pe care Comisia le poate
aplica în caz de violare a dreptului comunitar. În aceste cazuri, Curtea
Europeana de Justitie este jurisdictia de apel care are dreptul de a
anula, de a reduce sau de a spori cuantumul amenzilor;
- recurs în cadrul litigiilor între Uniune si functionarii sai sau
urmasii acestora;
Universitatea Spiru Haret
- rolul de tribunal arbitral în anumite cazuri, atunci când tratatele
îl prevad în mod expres si-i atribuie o competenta în acest scop.
Dat fiind ca instanta judiciara comunitara trebuie sa garanteze
interpretarea uniforma a dreptului comunitar, judecatorii nationali pot,
în spetele în care dreptul comunitar este, de asemenea, în cauza, sa
ceara Curtii Europene de Justitie precizari într-o decizie prejudiciara.
Printr-o asemenea decizie, jurisdictia europeana suprema joaca un rol
de consiliu juridic. Astfel, Curtea poate:
- sa precizeze sensul si întinderea dispozitiilor tratatelor sau regulamentelor
Consiliului UE si Comisiei;
- sa determine dreptul national sau dispozitiile de drept comunitar
la care se refera cauza;
- sa precizeze durata de valabilitate a unei norme comunitare;
- sa adopte decizii privind actele sau actiunile care tin de dreptul
comunitar sau de dreptul national;
- sa stabileasca daca o reglementare comunitara este suficienta
sau trebuie sa fie precizata sau completata prin dispozitii nationale;
- sa examineze validitatea actelor comunitare.
c) Raportul dintre dreptul comunitar si dreptul national.
Instituind Comunitatea Europeana, statele membre au limitat puterile
legislative suverane si au creat un ansamblu juridic specific.
Raporturile dintre dreptul comunitar si dreptul national se caracterizeaza,
mai întâi, prin faptul ca ele sunt de cooperare si de
completare mutuala. Ordinea juridica comunitara nu este în masura
sa realizeze singura integral obiectivele Uniunii. Ea are nevoie, în
acest scop, de ajutorul si sprijinul dreptului national. De aceea, institutiile
statelor membre - puterea legislativa, guvernul, puterea judecatoreasca
- trebuie nu numai sa respecte tratatele comunitare si
dispozitiile de executare adoptate de institutiile comunitare, dar,
totodata, sa le si puna în aplicare.
Legaturile strânse si complementaritatea între ordinea juridica
comunitara si ordinile juridice ale statelor membre apar cel mai clar în
mecanismul directivei, care depinde de dreptul national în realizarea
obiectivului stabilit.
Interdependenta sistemului juridic comunitar si celui national
rezulta totodata si din faptul ca dreptul comunitar trebuie sa faca
deseori apel la sistemele juridice nationale pentru a-si acoperi propriile
lacune.
Universitatea Spiru Haret
Sistemele juridice ale Uniunii Europene si ale statelor membre
pot intra, uneori, în conflict. Este cazul în care o dispozitie de drept
comunitar creeaza pentru cetateni drepturi si obligatii directe în
contradictie cu o norma de drept intern. În rezolvarea unor astfel de
situatii, se aplica doua principii fundamentale: aplicabilitatea imediata
si efectul direct al dreptului comunitar si, respectiv, suprematia
(preeminenta) dreptului comunitar
Aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar înseamna ca
acesta confera în mod direct drepturi si impune direct obligatii nu
numai institutiilor comunitare si statelor membre, dar, totodata, si
cetatenilor Comunitatii.
Curtea Europeana de Justitie are meritul de a fi recunoscut
aplicabilitatea directa a dispozitiilor dreptului comunitar, în ciuda
opozitiei initiale a unor state membre, si de a fi garantat în acest fel
existenta ordinii juridice a Uniunii.
În acest sens, Curtea a decis ca toate reglementarile tratatelor ce
au instituit Comunitatea pot fi direct aplicabile cetatenilor statelor
membre atunci când ele sunt formulate fara rezerve, complete si
precise si juridic perfecte, cu alte cuvinte când ele nu necesita pentru
executarea lor alte acte ale statelor membre (cazul Van Gend si Loos,
nr. 26/62).
Prin jurisprudenta dezvoltata ulterior, Curtea Europeana de
Justitie a stabilit ca un mare numar de prevederi ale Tratatului CEE
sunt de directa aplicare. Astfel, toate principiile de baza privind libera
circulatie a bunurilor si persoanelor, dreptul concurentei, discriminarea
bazata pe sex si nationalitate pot fi invocate de catre persoane
individuale înaintea curtilor de justitie nationale.
Aplicarea directa a unei dispozitii a dreptului comunitar pune o
alta problema, la fel de importanta: ce se întâmpla când o dispozitie
a dreptului comunitar este în contradictie cu dreptul national
Dreptul comunitar nu contine nici o reglementare expresa în
acest sens. Nici unul din tratatele comunitare nu stipuleaza, de exemplu,
ca dreptul comunitar primeaza asupra dreptului national.
În acest caz, potrivit principiului suprematiei dreptului comunitar,
conflictul dintre dreptul comunitar si dreptul national nu poate fi
rezolvat decât prin recunoasterea suprematiei primului asupra
celui de-al doilea, dreptul comunitar substituindu-se deci, în ordinile
juridice ale statelor membre, dispozitiilor nationale care se îndeparteaza
de o dispozitie comunitara.
Universitatea Spiru Haret
Curtea de Justitie a Comunitatii Europene a recunoscut, în ciuda
temerii anumitor state membre, principiul suprematiei dreptului
comunitar, fara de care nu ar fi putut exista o ordine juridica comunitara.
Astfel, Curtea a stabilit ca statele membre au transferat în mod
definitiv drepturi suverane unei Comunitati pe care ele au creat-o si,
ca urmare, ele nu pot reveni ulterior asupra acestui transfer prin
masuri unilaterale incompatibile cu conceptul de "comunitate". În al
doilea rând, un principiu al Tratatului este acela ca un stat membru nu
poate aduce atingere particularitatii dreptului comunitar de a avea o
valoare uniforma si generala în ansamblul Uniunii.
Rezulta din aceste consideratii ca dreptul comunitar, creat în
virtutea puterilor prevazute de tratate, are întâietate asupra oricaror
dispozitii contrare lui apartinând ordinii juridice a statelor
membre. Aceasta este valabil pentru legislatiile care îi sunt anterioare,
dar, de asemenea, si pentru legislatiile ulterioare.
Daca se doreste împlinirea scopurilor Uniunii, trebuie sa existe o
uniformitate a aplicarii actelor normative comunitare. Aceasta nu
se poate realiza decât daca toate statele acorda prioritate dreptului
comunitar.
Jurisdictiile nationale ale statelor membre au acceptat principiul
suprematiei dreptului comunitar; ele au facut aceasta în diferite
modalitati. În unele cazuri, statele membre au recurs la adoptarea
unor norme constitutionale care sa acopere noua situatie.
Extinderea spre Est a Uniunii Europene
Extinderea spre est a Uniunii Europene constituie, fara îndoiala,
o provocare atât pentru statele candidate, cât si pentru structurile
comunitare, data fiind originalitatea acestui proces.
Largirea Uniunii nu constituie o noutate în sine, specificul
acesteia din urma nascându-se din situatia sa particulara, conditiile si
premisele extinderii spre Est fiind total diferite de cele anterioare.
Astfel, este vorba de aderarea într-un interval scurt a unui numar
mare de state care nu au înca o economie de piata matura si cu un
sistem politic democratic a carui functionare este considerata adesea
insuficienta si care, în plus, nu au exercitiul participarii la grupuri
integrationiste. Pe de alta parte, noile aderari necesita din partea
Uniunii o redefinire de natura institutionala si administrativa. La
toate acestea se adauga fundamentele diferite ale acestei extinderi
Universitatea Spiru Haret
Daca precedentele largiri au fost determinate fie de ratiuni
economice, fie de considerente geopolitice, aceasta a cincea extindere
a avut un caracter neprogramat si pare a avea la baza mai ales ratiuni
politice si de natura sentimentala. Dupa cum declara Günther
Verheugen, "extinderea UE este un proces ireversibil. Nu vom mai
lasa Europa sa fie divizata pe criterii politice, ideologice sau de alta
natura.Cum am putea spune tarilor din Europa care si-au cucerit de
curând libertatea ca beneficiile integrarii europene sunt destinate unui
numar restrâns de state privilegiate care, din întâmplare, s-au aflat
dupa 1945 de o anumita parte a Cortinei de Fier?"
Toate aceste aspecte au determinat un interes deosebit pentru
procesul extinderii, interes manifestat atât în statele candidate, cât si în
cele ale Uniunii Europene.
Caderea sistemului comunist a determinat, în anii '90, o noua
abordare în relatiile politice si economice dintre Comunitati si statele
din Europa Centrala si de Est. Daca primele semne ale normalizarii
relatiilor dintre cele doua parti apar înca din 1988, când s-a semnat la
Luxemburg Declaratia comuna a Comunitatii Europene si a CAER,
dupa 1990 acest lucru pare mult mai plauzibil si mai usor de înfaptuit.
La început exista însa un sentiment de neîncredere din partea Comunitatii,
sentiment generat de situatia înca neclara din regiune.
Necesitatea apropierii de statele foste comuniste devine însa tot mai
clara si, începând din 1991, Comunitatile vor crea diferite mecanisme,
strategii si instrumente în vederea îmbunatatirii relatiilor
cu acestea si a extinderii lor catre centrul si estul continentului.
Primele instrumente de lucru în acest sens au fost Acordurile de
asociere, documente statuând cadrul juridic si institutional al raporturilor
dintre tarile candidate si UE si având drept obiectiv fundamental
pregatirea integrarii statelor candidate în Uniune
Odata semnate aceste Acorduri, s-a pus problema daca ele
confera automat tarilor semnatare capacitatea de a deveni membre
Comisia Europeana a decis ca semnarea acestor Acorduri nu antreneaza
automat aderarea, aceasta problema fiind solutionata abia în
1993, la Consiliul European de la Copenhaga. Aici s-a decis ca
Günther Verheugen, comisar european pentru extinderea UE,
alocutiune rostita în fata Parlamentului European în octombrie 2000.
A se vedea, pentru definirea diferitelor acorduri europene, Ion Jinga,
Andrei Popescu, Dictionar de termeni comunitari, p. 38-41.
Universitatea Spiru Haret
statele asociate din Europa Centrala si de Est pot deveni membre ale
Uniunii daca îndeplinesc anumite conditii (criterii) politice (existenta
unor institutii stabile, care sa garanteze democratia, suprematia
dreptului, drepturile omului, respectul si protectia minoritatilor), economice
(economie de piata viabila si capacitatea de a face fata presiunilor
concurentiale si fortelor de piata din UE, acceptarea obiectivelor
uniunii economice si monetare - independenta Bancii Centrale
din respectivul stat, coordonarea politicilor economice si supravegherea
acestora, aderarea la dispozitiile Pactului de Stabilitate si Dezvoltare
precum si adoptarea si transpunerea acquis -ului comunitar
Un an mai târziu, la Consiliul European de la Essen, va fi
definit un nou instrument în vederea extinderii, si anume Strategia de
preaderare, al carei scop era ajutarea statelor candidate în vederea
adoptarii acquis-ului comunitar. Aceasta însuma patru elemente:
dialogul structurat, acordurile europene, pregatirea pietelor interne si
asistenta financiara prin Programul Phare.
Cel mai clar angajament al Uniunii fata de procesul extinderii a
fost luat însa la Consiliul European de la Luxemburg, în 1997. Tot
în 1997, Comisia Europeana a publicat Agenda 2000, document
structurat în doua parti încercând sa rezolve, pe de o parte, problema
extinderii si, pe de alta parte, problema referitoare la reforma interna.
În ceea ce priveste extinderea, Comisia a propus formula de
extindere în valuri - în primul rând, vor adera Ungaria, Polonia,
Cehia, Slovenia, Estonia. De asemenea, Comisia a decis sa prezinte
avize privind stadiul îndeplinirii criteriilor de aderare de catre statele
candidate. Ţinând cont atât de propunerile, cât si de avizele Comisiei,
Consiliul de la Luxemburg a decis ca obiectivul urmatorilor ani este
de a face statele candidate sa fie în masura sa adere la UE si, în
acelasi timp, de a pregati Uniunea pentru extindere. Aceasta este
un proces global, inclusiv si evolutiv, care se va derula în etape, în
functie de ritmul propriu fiecarui stat candidat si de gradul sau de
pregatire.
Tot la Luxemburg s-a definit Strategia consolidata de preaderare,
care a fost inclusa într-un proces complex de aderare si negociere.
Noua strategie era articulata în jurul a doua instrumente principale:
Acordurile europene si Parteneriatul pentru aderare, la care
se adauga dispozitivul de încadrare (reuniuni între ministrii statelor
Termenul desemneaza totalitatea normelor juridice comunitare.
Universitatea Spiru Haret
membre si ministrii statelor candidate - înlocuiesc dialogul structurat),
avizele Comisiei, procedura de monitorizare (rapoartele anuale ale
Comisiei asupra progreselor fiecarui stat candidat) si asistenta
financiara marita (pe lânga Programul Phare, care este reorientat la
Luxemburg, se creeaza doua instrumente structurale de preaderare:
ISPA si SAPARD). Necesitatea Parteneriatului pentru aderare reiese
din mai multe motive: în Cartea Alba privind pregatirea tarilor
asociate din Europa centrala si de est pentru integrarea în piata interna
a Uniunii (1995) sunt cuprinse numai obiective din piata unica si nu
sunt impuse date limita pentru îndeplinirea acestora, nevoia coordonarii
instrumentelor de preaderare existente, precum si acordarea unei
anumite logici procesului de aderare. Astfel, Parteneriatul a fost
definit ca o axa esentiala atât a Strategiei consolidate de preaderare,
cât si a relatiilor dintre Uniune si statele candidate, instrument ce are
ambitia sa mobilizeze toate formele de asistenta într-un cadru unic.
Consiliul European de la Helsinki, din decembrie 1999, aduce
o schimbare majora în dinamica procesului de aderare, hotarând ca
începerea negocierilor sa se faca si cu Bulgaria, România, Lituania
si Letonia. Se specifica, de asemenea, ca dupa încheierea Conferintei
Interguvernamentale (CIG) si ratificarea rezultatelor, Uniunea se declara
pregatita sa înceapa procesul de extindere largita, la sfârsitul anului
2002, cu statele care se dovedesc capabile de a deveni membre.
Urmarind evolutia relatiilor dintre UE si statele din centrul si
estul Europei în ultimul deceniu, putem observa o perceptie diferita,
mergând de la tratarea Estului ca un grup compact (pornind de la
premisa ca statele de aici împartasesc valori, istorie, caracteristici economice
si politice similare si ca cei cinzeci de ani de regim comunist
le-au imprimat o serie de similitudini care le individualizeaza în raport
cu celelalte state membre ale UE) pâna la tratarea fiecarui stat ca o
individualitate distincta
Toate aceste elemente au impus extinderii o dinamica diferita
de la o perioada la alta, surprinzând, de asemenea, schimbarile de
optica si de abordare intervenite atât în fiecare din statele candidate,
cât si în Uniune.
Aderarea României la Uniunea Europeana
România a stabilit relatii cu Comunitatile Europene înca din
anii '80, când s-au încheiat doua acorduri între cele doua parti: unul
viza schimburile comerciale cu produse industriale (baza juridica a
Universitatea Spiru Haret
acordurilor comerciale era art. 113 CEE), iar cel de-al doilea prevedea
crearea unei Comisii mixte CE-România având drept misiune examinarea
evolutiei schimburilor comerciale. Ambele au intrat în vigoare
la 1 ianuarie 1981. Acordurile au cunoscut mai multe modificari,
acestea permitând cresterea posibilitatii ca produsele românesti sa fie
exportate catre Comunitate.
În 1987 au început negocierile pentru un nou acord, care sa le
înlocuiasca pe cele existente. Negocierile au fost însa întrerupte în
aprilie 1989, deoarece Guvernul român refuza sa adere la anumite
angajamente în domeniul drepturilor omului; ele au fost reluate în mai
1990 si "înghetate" în iunie 1990 (în urma evenimentelor din Piata
Universitatii si a interventiei minerilor). În cele din urma, acordul a
fost semnat în octombrie 1990 si facea referire la cooperarea
comerciala si economica, precum si în domeniul energiei si securitatii
nucleare (baza juridica fiind tratatele CE si EURATOM).
Primul pas al oficializarii legaturilor dintre România si Uniunea
Europeana îl constituie încheierea Acordului de asociere, care
marcheaza angajarea ireversibila a României pe calea integrarii
europene. Acordul a fost semnat în 1993 si a intrat în vigoare în 1995.
Documentul statueaza asupra unor multiple probleme: comerciale,
dialogul politic, apropierea legislativa si diverse alte domenii de
cooperare. El vizeaza instaurarea liberului schimb între Uniune si
România într-o perioada de maxim 10 ani. Nici un drept nou de vama,
nici o restrictie cantitativa nu pot fi introduse în schimburile comerciale
dintre Comunitati si România din momentul intrarii în vigoare a
Acordului. Se stabilesc, de asemenea, anumite dispozitii specifice în
domenii precum circulatia capitalurilor, reguli de concurenta, drepturi
de proprietate intelectuala si industriala. Exista si un dialog politic
între cele doua parti, atât la nivel ministerial (Consiliul de Asociere),
cât si la nivel parlamentar (Comitetul Parlamentar de Asociere).
La 22 iunie 1995, România si-a depus candidatura în vederea
aderarii si tot în aceeasi perioada a adoptat la Snagov o Strategie
nationala de pregatire a aderarii la UE în care se precizau etapele
procedurale si actiunile ce urmau a fi întreprinse în procesul de
apropiere de structurile comunitare.
Cu toate acestea, progresele României pe calea integrarii au fost
foarte reduse, fapt evidentiat si de Avizul Comisiei Europene, din
care arata ca, în ciuda eforturilor depuse, România nu este
capabila sa-si asume pe termen mediu obligatiile de membru al UE,
Universitatea Spiru Haret
ceea ce a determinat Comisia sa afirme ca negocierile cu România
trebuie sa fie deschise în momentul în care aceasta va face progrese
suficiente pentru a îndeplini conditiile de aderare definite la Copenhaga.
În urma acestui Aviz, care semnala o serie de deficiente si întârzieri,
România a accelerat ritmul reformelor economice si institutionale.
Elaborarea, în 1998, a Parteneriatului de aderare constituie un
moment important în relatiile României cu Uniunea, acestea îmbracând
forme mult mai concrete si mai bine precizate. Parteneriatul expune
prioritatile pe termen scurt si mediu si subliniaza instrumentele
principale si resursele financiare disponibile care ar trebui maximizate
pentru atingerea cât mai eficienta a obiectivelor. Reactualizat în functie
de progresele înregistrate sau de lipsa acestora, Parteneriatul din 1999
este mai amplu si mai complex decât cel anterior. Existenta, în textul
acestuia, pe lânga referirile cu caracter economic, si a criteriilor politice
este deosebit de importanta, fiind urmarea faptului ca Uniunea decisese
deschiderea conditionata a negocierilor cu România (deschiderea
oficiala a negocierilor cu România a avut loc la 15 ianuarie 2000). Atât
Parteneriatul, cât si Rapoartele Comisiei Europene din 1998, 1999 si
2000 arata ca România îsi continua eforturile în vederea integrarii,
fara a înregistra însa progrese notabile în nici un domeniu.
Raspunsul României la Parteneriat este Programul National de
Aderare, document ce reflecta stadiul pregatirilor pentru aderare în
fiecare sector de activitate.
Programul National de Aderare, reactualizat pentru perioada
, este structurat în doua volume. Primul volum
cuprinde un tablou detaliat de programare a actiunilor necesare
pregatirii negocierilor de aderare si avansarii în îndeplinirea criteriilor
de aderare, precum si un inventar al masurilor luate în primele luni ale
anului 2001, în privinta reformei economice, legislatiei, construirii
institutiilor si a capacitatii administrative. Cel de-al doilea volum
cuprinde doua anexe - Programul de armonizare legislativa si Tabelul
de finantare a obiectivelor si masurilor din Program (desfasurate pe
anii 2001-2004).
Eforturile României nu doar pentru îndeplinirea criteriilor de
aderare, ci si pentru a coaliza întreaga societate în sprijinul politicii
europene a României s-au vrut ilustrate de Strategia economica pe
termen mediu, definita în martie 2000. Strategia prevede finalizarea
si consolidarea constructiei institutionale a economiei de piata (prin
clarificarea durabila a dreptului de proprietate, continuarea privati-
Universitatea Spiru Haret
zarii, asigurarea stabilitatii cadrului legislativ, încheierea reformei
sistemului bancar, reglementarea precisa a monopolurilor naturale si
combaterea eficienta a monopolurilor economice, dezvoltarea concurentei),
redimensionarea ramurilor industriale cu probleme, accelerarea
procesului de restructurare economica, orientarea pro export a
politicilor comerciale. Strategia include si referiri succinte la politica
sociala si o parte destul de larga referitoare la educatie si cultura. Imaginea
consensului care a constituit fundamentul acestei Strategii este
Declaratia care o însoteste, semnata de Presedintele României, de
copresedintii Comisiei de Fundamentare (însarcinata cu elaborarea
Strategiei), de presedintii partidelor politice. De asemenea, Declaratia
a fost discutata cu reprezentantii patronatelor, ai sindicatelor si ai
ortodoxiei române. Documentul cuprinde linii importante din Strategie
si prevede masuri destinate sa asigure "crearea unei economii de piata
functionale, compatibila cu principiile, normele, mecanismele, institutiile
si politicile UE". Declaratia consemneaza si faptul ca "atât
reforma, cât si integrarea constituie nu cauza dificultatilor cu care se
confrunta economia nationala, ci calea solutionarii lor". Semnatarii
Declaratiei cred în existenta premiselor "ca în orizontul anului
2007 România sa poata îndeplini conditiile esentiale de aderare"
Alegerea, de catre autoritatile de la Bucuresti, a datei de 1 ianuarie
ca data la care tara noastra va fi pregatita sa devina membra a
Uniunii, asumarea acestei date, dupa cum se arata în Parteneriatul
pentru Aderare, a luat în calcul considerente politice (procesul de
negociere are nevoie de un ritm sustinut, care sa concentreze eforturile
la nivel decizional atât în România, cât si în Uniune), considerente
legate de evolutiile care au loc în interiorul UE (la 1 ianuarie 2007
intra în vigoare un nou exercitiu bugetar multianual, care va putea lua
în considerare aderarea tuturor statelor actualmente candidate, precum
si participarea acestora la fondurile structurale).
De asemenea, se vor putea lua în calcul reforma politicii agricole
comune (care va avea un impact bugetar semnificativ), precum si considerente
legate de aplicarea Acordului de asociere, a carui valabilitate va dura
pâna la sfârsitul lunii ianuarie 2005 (continutul acestuia si acumularile în
vederea aplicarii lui sunt considerate un acquis în sine pentru partea româna).
Pozitia Uniunii referitoare la o posibila data a aderarilor a fost
exprimata, în decembrie 2000, la Consiliul European de la Nisa. A
fost momentul în care s-a evidentiat clar perspectiva aderarii unor noi
state începând cu 2004. Semnalul pozitiv transmis României este
Universitatea Spiru Haret
faptul ca reforma institutionala propusa vizeaza o Europa în care
se regaseste si România. O Românie care va avea 33 de europarlamentari,
un comisar si 14 voturi în Consiliu.
Drumul pe care îl mai are însa România de parcurs este apreciat
în Rapoartele Comisiei din 2001, 2002 si 2003. Formularile acestora,
situând momentul aderarii într-o perspectiva apropiata,
arata ca România continua sa îndeplineasca criteriile politice,
înregistrând evolutii pozitive în numeroase domenii.
Perspectiva economica s-a îmbunatatit si ea, România facând
progrese semnificative în directia crearii unei economii de piata
functionale; în plus, tara noastra a luat masurile care îi vor permite
dobândirea în viitor a acestui statut, în conditiile în care se va mentine
pe calea actualelor reforme.
Guvernul României si-a asumat un calendar care prevede
finalizarea negocierilor în 2004, pentru ca România sa poata
deveni membru efectiv al Uniunii în 2007
Dupa Consiliul European de la Bruxelles din 12-13 decembrie
o noua perspectiva se deschide României. Concluziile presedintiei
italiene afirma cu claritate "admiterea României si Bulgariei la
1 ianuarie 2007, ca membri ai Uniunii Europene, daca aceste tari sunt
pregatite". România are, asadar, întreaga sustinere a Uniunii Europene
si depinde acum doar de ea sa-si îndeplineasca obligatiile asumate
în negocieri. A fost primita "o polita de asigurare în domeniul politic",
care trebuie onorata, prin valorificarea optima a contextului socialeconomic
si politic actual si a potentialului european al tarii noastre.
Prioritatea României în 2004 o constituie accelerarea si finalizarea
negocierilor la cele opt capitole ramase deschise, astfel încât,
pâna în 2007, sa fie posibile semnarea Tratatului de aderare si ratificarea
acestuia. De asemenea, pe plan intern, atentia va fi concentrata
asupra finalizarii proceselor de reforma si implementarii legislatiei
armonizate, astfel încât, în momentul aderarii, România sa-si poata
asuma calitatea de stat membru al Uniunii Europene.
La data de 1 mai 2004, Uniunea Europeana îsi va mari numarul
de membri cu înca zece state. Malta, Cipru, precum si statele din
Centrul si Estul Europei, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,
Slovacia, Slovenia si Ungaria se vor alatura statelor membre ale
Uniunii, punând astfel capat unei divizari artificiale a continentului
european, care a durat timp de decenii. Extinderea Uniunii Europene
va atrage însa dupa sine si îngreunarea procesului decizional
Universitatea Spiru Haret
riscând sa conduca chiar la un blocaj institutional, asa cum s-a mai
întâmplat în trecut. Pentru a preîntâmpina aceste probleme este
necesar un proces de reformare a Uniunii, prin adaptarea structurilor
sale la exigentele a 25 de state membre.
În acest context, este necesar ca România sa încheie negocierile
de aderare pâna la data de 1 noiembrie 2004, când Comisia Europeana
îsi va schimba componenta si va numara 25 de membri
Conventia privind viitorul Europei
si Proiectul de Constitutie Europeana
Noile provocari pe care trebuie sa le înfrunte Uniunea
Europeana i-au determinat pe sefii de stat si de guvern reuniti la
Laeken, în decembrie 2001, sa adopte o Declaratie privind viitorul
Europei, care afirma principiile viitoarei Europe comune: democratie,
transparenta, eficienta si care îsi propune, de asemenea, sa lanseze un
proces fara precedent având drept obiectiv redactarea unei Constitutii
care sa raspunda asteptarilor cetatenilor europeni.
Dificila misiune a elaborarii textului constitutional european a
fost încredintata unei Conventii al carei mandat a fost definit de
Declaratia de la Laeken. Acest mandat presupunea analizarea
aspectelor esentiale referitoare la viitorul Uniunii si cautarea unor
solutii care sa raspunda cel mai bine problemelor identificate (dintre
acestea, amintim: o mai buna repartitie a competentelor, consolidarea
democratiei, transparentei si eficientei UE, simplificarea tratatelor).
Începând din februarie 2002, Conventia s-a reunit timp de 15
luni, consacrând o formula care îi asocia la discutarea problemelor
legate de viitorul UE pe toti actorii implicati în acest domeniu:
institutii comunitare, state membre, state candidate, parteneri
sociali, societatea civila.
Rezultatele lucrarilor au fost prezentate de Presedintele Conventiei
la Consiliul European de la Salonic, din 20 iunie 2003, textul
fiind supus dezbaterilor Conferintei interguvernamentale deschise
la Roma, în octombrie 2003.
Înlocuind tratatele existente cu un document unic, textul
constitutional este structurat în patru parti Dispozitiile fundamentale
(sunt definite aici obiectivele, competentele, procedurile decizionale
si institutiile Uniunii), Carta Drepturilor Fundamentale (adoptata
A se vedea Alexandru Farcas, ministrul integrarii europene,
Editorial, Buletinul Ministerului Integrarii Europene, "Info" nr. 2/2003, p. 3.
Universitatea Spiru Haret
la Nisa, în 2000, Carta este parte integranta a Constitutiei), Politicile
Uniunii si Clauzele finale (se precizeaza, spre exemplu, procedurile de
adoptare si revizuire a Constitutiei).
Desi reia un numar important de dispozitii ale tratatelor
Constitutia introduce si reglementari noi. Printre acestea, mentionam
recunoasterea personalitatii juridice a UE, inserarea Cartei
drepturilor fundamentale (continutul sau este mai larg decât cel al
Conventiei europene a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,
adoptata în 1950, în cadrul Consiliului Europei), un rol sporit pentru
parlamentele nationale în aplicarea principiului de subsidiaritate si
consolidarea democratiei europene, precum si asocierea diferitilor actori
la definirea cadrului democratic al UE, posibilitatea suspendarii
drepturilor unui stat care încalca grav valorile Uniunii si posibilitatea de
retragere din Uniune, o noua componenta a cadrului institutional -
presedintele Consiliului European, existenta, pe lânga cei 15 comisari
"cu drepturi depline", a unor comisari fara drept de vot, crearea functiei
de ministru al Afacerilor Externe al Uniunii, simplificarea instrumentelor
juridice (sunt identificate sase instrumente: legea, legea-cadru,
regulamentul, decizia, recomandarea si avizul), o noua definire a majoritatii
calificate (ea trebuie sa reprezinte cel putin 60% din populatia
Uniunii), crearea unei Agentii a Armamentului, a unui viitor Parchet
European pentru urmarirea autorilor crimelor transnationale etc.
Toate prevederile, fie preluate din tratate, fie introduse de textul
constitutional, vizeaza respectarea valorilor fundamentale pe care
s-a cladit Uniunea (respectul demnitatii umane, al libertatii, democratiei,
statului de drept) si care constituie mostenirea comuna a
statelor ce o compun, precum si atingerea obiectivelor esentiale ale
Uniunii, care este, înainte de toate, o uniune a popoarelor. (A se vedea,
în Anexa II, Proiectul Constitutiei Europene - ghidul cetateanului
Conferinta interguvernamentala care a debutat în partea a doua a
anului 2003 nu a putut finaliza textul Constitutiei. Dezbaterile au pus în
evidenta deosebiri de vederi între adeptii interguvernamentalismului si
cei ai metodei comunitare de integrare, între proatlantism si proeuropeism,
între statele mari si mici . Cu toate acestea, cert este ca UE va
depasi impasul intervenit, în perioada urmatoare.
A se vedea, Ion Jinga, Conferinta interguvernamentala între
asteptari si realitate, în "Revista Româna de Drept Comunitar", Editura
Rosetti, nr. 2/2003.
Universitatea Spiru Haret
ANEXA I
Procedura de codecizie
1. Propunere a Comisiei
2. Prima lectura a Parlamentului
3. Parlamentul da un aviz, cu majoritate simpla.
4. Prima lectura a Consiliului
Consiliul adopta o "pozitie comuna" cu majoritate absoluta sau
unanimitate, în functie de domeniu.
5. A doua lectura a Parlamentului
Dupa transmiterea "pozitiei comune" a Consiliului, Parlamentul
trebuie sa se pronunte într-o perioada de trei luni.
- Actul este imediat adoptat în conformitate cu pozitia comuna
daca Parlamentul îl aproba în aceasta forma sau daca nu s-a pronuntat
în termenul prevazut.
- Actul nu se adopta si procedura se încheie daca Parlamentul
respinge pozitia comuna, cu majoritatea absoluta a membrilor sai.
- Consiliul este sesizat din nou daca Parlamentul adopta, cu
majoritatea voturilor membrilor sai, amendamente la pozitia comuna;
aceste amendamente vor face obiectul unui aviz al Comisiei.
6. A doua lectura a Consiliului
Consiliul statueaza cu majoritate calificata asupra amendamentelor
Parlamentului (în cazul celor care au primit un aviz negativ din
partea Comisiei, se cere unanimitatea Consiliului).
- Actul este adoptat daca, în cel mult trei luni de la primire,
Consiliul aproba toate amendamentele Parlamentului.
- În lipsa unui acord, este convocat un comitet de conciliere în
maxim sase luni.
7. Concilierea
Comitetul de conciliere, compus dintr-un numar egal de
reprezentanti ai Consiliului si Parlamentului si asistat de Comisie,
examineaza pozitia comuna si amendamentele Parlamentului. El are la
dispozitie sase saptamâni pentru a elabora un proiect comun.
- Procedura se încheie cu neadoptarea actului daca nu se aproba
un proiect comun în termenul prevazut.
- În cazul aprobarii unui proiect comun, acesta este supus
Consiliului si Parlamentului pentru a fi aprobat.
8. Sfârsitul procedurii
- Actul este adoptat daca si Consiliul si Parlamentul aproba proiectul
- Daca la expirarea termenului prevazut nu exista aprobarea
ambelor institutii, actul nu se adopta si procedura se încheie.
Universitatea Spiru Haret
ANEXA II
Proiectul Constitutiei Europene - ghidul cetateanului
Convinsi ca popoarele Europei, mândre de identitatea si istoria
lor nationala, sunt totodata hotarâte sa depaseasca vechile divizari,
si, din ce în ce mai puternic unite, sa-si cladeasca un destin comun
(din Preambulul Proiectului de Constitutie
GENEZA sI ELABORAREA PROIECTULUI
DE CONSTITUŢIE
Acesti ultimi 15 ani de istorie a Uniunii Europene
au fost marcati de o serie de revizuiri ale tratatelor
europene. Fiecare din ele a fost pregatita de catre o
conferinta interguvernamentala (CIG), ce a reunit timp
de câteva luni reprezentantii guvernelor Statelor Membre.
Comisia Europeana a participat în mod egal la lucrarile
C IG,la care a fost asociat si Parlamentul European.
Actul Unic European, semnat în februarie 1986, a
permis Uniunii sa-si construiasca piata sa unica si sa
instituie pe teritoriul sau libera circulatie a persoanelor,
marfurilor, serviciilor si capitalurilor de care se bucura
î ntreprinderile si cetatenii europeni.
Tratatul de la Maastricht, semnat sase ani mai
târziu, a permis Uniunii sa progreseze în mai multe
domenii: introducerea unei monede unice, politica
externa comuna, cooperarea în domeniul justitiei si al
a facerilor interne.
Dar, dupa Maastricht, aprofundarea Uniunii politice
a fost încetinita. Cele doua conferinte interguvernamentale
care au dus la semnarea tratatelor de la Amsterdam,
în 1997, si Nisa, în 2001, chiar daca au permis înregistrarea
unor succese, au fost animate de o vointa politica
mai slaba. Astfel, numeroase probleme privind cadrul
institutional, capitale în perspectiva largirii Uniunii, au
Tratate
revizuite
regulat
Necesitatea
unei
reforme
institutionale
în
serviciul
unei
Ghidul a fost elaborat de Comisia Europeana.
Universitatea Spiru Haret
ramas nerezolvate, cum ar fi asigurarea bunei functionari
a unei Uniuni compuse din 25 de state membre, sau,
mai mult decât atât, garantarea legitimitatii institutiilor
c are reprezinta statele si popoarele europene.
Atunci când, în decembrie 2000, sefii de state si
de guverne ai celor 15 tari membre, reuniti la Nisa, au
ajuns la un acord privind revizuirea tratatelor, ei au
considerat necesar sa continue reforma institutionala pe
care multi au considerat-o prea timid elaborata în
tratatul de la Nisa. Astfel, Consiliul European a lansat o
dezbatere mai larga si mai aprofundata privind viitorul
U niunii având ca obiectiv o noua revizuire a tratatelor.
La un an dupa Nisa, Consiliul European, reunit la
Laeken, a adoptat, la 15 decembrie 2001, Declaratia
privind Viitorul Uniunii europene, prin care Uniunea îsi
propune sa devina mai democratica, mai transparenta si
mai eficienta si sa deschida calea catre o Constitutie
c are sa raspunda asteptarilor cetatenilor europeni.
Metoda de revizuire a tratatelor folosita pâna atunci a
suferit numeroase critici. Constructia europeana este
apanajul tuturor cetatenilor Europei. Etapele desfasurarii
sale nu mai pot fi hotarâte de catre conferinte interguvernamentale,
tinute cu usile închise, numai între responsabilii
guvernelor statelor membre. Iata de ce, pentru a asigura o
pregatire a urmatoarei conferinte interguvernamentale, cât
mai transparenta si mai larga, Consiliul European a decis
sa convoace o Conventie care sa reuneasca principalele
parti angajate în dezbatere: reprezentanti ai guvernelor
celor 15 state membre si ale celor 13 tari candidate,
reprezentanti ai parlamentelor nationale, reprezentanti ai
Parlamentului European si ai Comisiei Europene, precum
si treisprezece observatori ai Comitetului regional si ai
Comitetului Economic si Social, ca si parteneri sociali
europeni si Mediatorul european. Metoda Conventiei a
permis, pentru prima oara, exprimarea tuturor punctelor de
vedere europene si nationale într-o dezbatere larga,
deschisa si transparenta.
Uniuni
largite
Impulsul
Consiliului
European
de la Nisa
Declaratia
de la
Laeken
Conventia:
o noua
metoda,
mai
deschisa si
mai
transparenta
de
revizuire a
tratatelor
Universitatea Spiru Haret
Mandatul celor 105 membri ai Conventiei si al
înlocuitorilor lor, aflati sub presedintia domnului
Giscard d'Estaing, a fost definit de catre Consiliul
European de la Laeken. Era vorba de analizarea problemelor
esentiale legate de dezvoltarea viitoare a Uniunii
si cautarea unor solutii care urmau sa fie prezentate
într-un document care sa constituie un punct de plecare
pentru negocierile Conferintei interguvernamentale, care
urma sa ia deciziile definitive, asa cum o cere tratatul
privitor la Uniunea Europeana. Consiliul European de la
Laeken a identificat câteva probleme: asigurarea unei
mai bune repartitii a competentelor Uniunii, simplificarea
instrumentelor de actiune ale Uniunii, garantarea
mai ferma a democratiei, transparentei si eficientei în
Uniunea Europeana, simplificarea tratatelor actuale,
c are sa duca la adoptarea unei Constitutii europene.
Pentru a conduce dezbaterile Conventiei a fost
constituit un Prezidiu. Acest Prezidiu era alcatuit din 12
personalitati: domnul presedinte Giscard d'Estaing si cei
doi vicepresedinti, domnii Amato si Dehaene,
reprezentanti ai guvernelor celor trei state membre care
exercitau presedintia Consiliului în timpul Conventiei,
câte doi reprezentanti ai parlamentelor nationale, doi
reprezentanti ai Parlamentului European, si cei doi
reprezentanti ai Comisiei (domnii Barnier si Vitorino).
Pe de alta parte, reprezentantul parlamentului Sloveniei
a fost invitat sa participe la reuniuni.
Prima sedinta a Conventiei a avut loc la 28 februarie
2002. Conventia s-a reunit timp de 15 luni în sesiuni
plenare de doua sau trei zile, într-un ritm de una sau
doua reuniuni pe luna, la sediile Parlamentului European
de la Bruxelles. Dezbaterea propriu-zisa a fost organizata
paralel cu sesiunile plenare ale Conventiei, în
cadrul grupurilor de lucru sau al grupurilor de analiza.
Fiecare din aceste grupuri era condus de un membru al
P rezidiului si axat pe o serie de teme specifice.
Pentru mai multa transparenta, site-ul Internet al
Conventiei (https://european-convention.eu.int) a publi-
Mandatul
Conventiei:
gasirea
unor
solutii la
probleme
privind
viitorul
Europei
Organizarea
lucrarilor
Conventiei:
un presedinte,
dl. Giscard
d'Estaing,
si un prezidiu
pentru
a conduce
dezbaterile
Sesiuni
plenare si
grupuri
de lucru
Un site
Internet
Universitatea Spiru Haret
cat contributiile participantilor la Conventie, darile de
s eama ale dezbaterilor si proiectele de texte dezbatute.
Pentru a largi si mai mult dezbaterea si a-i asocia
ansamblul cetatenilor, o sesiune plenara a Conventiei a
fost consacrata dialogului cu societatea civila. Grupurile
de contact, create pe modelul grupurilor de lucru, au
permis organizatiilor societatii civile sa-si exprime
p unctul de vedere.
A fost deschis un Forum, pentru ca aceste organizatii
(parteneri sociali, medii economice, ONG-uri, medii
academice etc.) sa îsi poata depune contributiile la dezbaterea
privind viitorul Uniunii pe un site Internet creat în
a cest scop (https://europa.eu.int/futurum/forum_convention).
Dupa aproape un an de dezbateri, Conventia a
ajuns la un consens pentru a trimite Consiliului
E uropean un proiect de Constitutie.
Domnul Giscard d'Estaing a putut astfel prezenta
rezultatele lucrarilor Conventiei cu ocazia Consiliului
E uropean de la Salonic, la 20 iunie 2003.
Textul prezentat de Conventie este un proiect ce
va servi drept punct de plecare pentru lucrarile
conferintei interguvernamentale, care va reuni atât
reprezentantii guvernelor, cât si pe cei ai Comisiei
Europene si Parlamentului European, începând cu luna
octombrie 2003, si care va lua deciziile finale.
Forumul
societatii
civile
Consensul
Conventiei
privind
prezentarea
unui
proiect de
Constitutie
în vederea
conferintei
interguvernamentale
STRUCTURA PROIECTULUI DE CONSTITUŢIE
Proiectul de Constitutie înlocuieste totalitatea tratatelor
existente cu un text unic, din motive de lizibi litate
si claritate.
Proiectul este structurat în patru parti:
Prima parte contine dispozitiile care definesc
Uniunea, obiectivele, competentele, procedurile sale
decizionale si institutiile sale.
Un text unic:
Constitutia
europeana
Patru parti:
I. Dispozitiile
fundamentale
ale
Constitutiei
Universitatea Spiru Haret
Carta drepturilor fundamentale, proclamata solemn
cu ocazia Consiliului European de la Nisa din decembrie
2000, a fost cuprinsa ca a doua parte a proiectului de
Constitutie europeana.
Partea a treia a proiectului de Constitutie are ca
obiect politicile si actiunile Uniunii si preia un numar
i mportant de dispozitii ale tratatelor actuale.
Partea a patra contine clauzele finale, cum ar fi
procedurile de adoptare si de revizuire a acestei
Constitutii.
II. Carta
drepturilor
fundamentale
III. Politicile
Uniunii
IV. Clauzele
finale
O CONSTITUŢIE PENTRU CETĂŢENII EUROPENI
Valorile si obiectivele Uniunii
Proiectul de Constitutie defineste Uniunea Europeana
ca uniunea cetatenilor si statelor Europei
Aceasta Uniune este deschisa tuturor statelor europene
care îi respecta valorile si se angajeaza sa le promoveze
î n comun.
Proiectul de Constitutie enunta valorile pe care s-a
fondat Uniunea: respectul demnitatii umane, libertatii,
democratiei, egalitatii, statului de drept, precum si
respectul drepturilor omului. Aceste valori sunt comune
statelor membre într-o societate caracterizata de plural
ism, toleranta, dreptate, solidaritate si nediscriminare
Libera circulatie a persoanelor, a bunurilor, a
serviciilor si a capitalurilor, precum si libertatea de
stabilire sunt garantate de Uniune în interiorul sau. Cons
titutia interzice orice discriminare din cauza nationalitatii.
Uniunea are ca obiectiv promovarea pacii, a
valorilor sale si bunastarea popoarelor sale. Ea ofera
cetatenilor sai un spatiu de libertate, securitate si justitie
si o piata unica unde concurenta este libera si nedistorsionata.
Ea actioneaza pentru dezvoltarea durabila
bazata pe o crestere economica echilibrata, pe o economie
sociala de piata înalt competitiva, un nivel ridicat al
O Uniune
a cetatenilor
si
Statelor
Valorile
Uniunii
Libertati
fundamentale
si nediscriminare
Obiectivele
Uniunii
Universitatea Spiru Haret
protectiei si îmbunatatirii calitatii mediului. Uniunea
promoveaza progresul stiintific si tehnic, combate
excluderea si discriminarea si promoveaza dreptatea si
protectia sociala, egalitatea sexelor, solidaritatea între
generatii si protectia drepturilor copiilor. Uniunea promoveaza
coeziunea economica, sociala si teritoriala si
s olidaritatea între statele membre.
Pentru a atinge aceste obiective, Uniunea dispune
de competente care îi sunt atribuite prin Constitutie de
catre statele membre. Acestea sunt exercitate pe plan
comunitar, prin intermediul unor instrumente specifice,
în interiorul unui cadru institutional unic.
Uniunea respecta identitatea nationala a statelor
membre, inclusiv în ceea ce priveste autonomia locala si
regionala. Ea respecta functiile esentiale ale statului, în
special în ceea ce priveste asigurarea integritatii teritoriale,
mentinerea ordinii publice si apararea securitatii
interne. În virtutea principiului cooperarii loiale, Uniunea
si statele membre se respecta si se ajuta reciproc în
realizarea misiunilor decurgând din Constitutie. Îndeplinirea
misiunii Uniunii este facilitata de catre statele
membre, care se abtin de la orice masura care ar putea
p une în pericol realizarea scopurilor enuntate în Constitutie.
Uniunea dispune de personalitate juridica pentru
a afirma si promova valorile si interesele sale pe scena
internationala. Ea contribuie la pacea, securitatea,
dezvoltarea durabila a planetei, la solidaritatea si
respectul reciproc între popoare, la comertul liber si
echitabil, la eliminarea saraciei si protectia drepturilor
omului si în special a drepturilor copiilor, precum
si la respectarea si dezvoltarea dreptului international.
Instrumente
în
serviciul
obiectivelor
Uniunii
Uniunea si
statele
membre
Uniunea
si restul
lumii
Universitatea Spiru Haret
CETĂŢENIA EUROPEANĂ sI DREPTURILE FUNDAMENTALE
Cetatenia europeana
Cetatenia Uniunii este complementara cu cea
nationala si nu o înlocuieste.
Proiectul de Constitutie afirma în mod clar drepturile
care deriva din cetatenia Uniunii: dreptul de libera
circulatie si de libera stabilire, dreptul de vot si de
eligibilitate în Parlamentul European, ca si la alegerile
municipale, dreptul la protectie diplomatica si consulara,
dreptul de petitie în fata Parlamentului European, ca
si dreptul de a se adresa mediatorului european si
dreptul de a scrie institutiilor intr-o limba a Uniunii
p entru a primi un raspuns în aceeasi limba.
Aceasta nu este o lista exhaustiva, caci alte drepturi
ale cetatenilor Uniunii, cum ar fi dreptul de a participa
la viata democratica si dreptul de acces la documente
sunt enumerate într-un titlu specific al proiectului
de Constitutie consacrat "Vietii democratice a Uniunii".
Cetatenia
Uniunii,
complement
al
cetateniei
nationale
Lista de
drepturi de
care se
bucura
cetatenii
Uniunii
O parte a
Constitutiei
este consacrata
vietii
democratice.
Drepturile fundamentale
Textul Cartei drepturilor fundamentale a fost agreat
de o Conventie precedenta. Parlamentul, Consiliul si
Comisia au proclamat solemn Carta la 8 decembrie
2000. Cu toate acestea, Carta nu facea parte din Trat
atele Uniunii si nu avea putere juridica de constrângere.
Proiectul de Constitutie marcheaza astfel un progres
important, care permite Uniunii sa se doteze cu un
adevarat catalog de drepturi. Carta este integrata în
proiectul de Constitutie, a carui parte a doua o constituie;
dispozitiile sale au putere juridica de constrângere
fara ca totusi aceasta sa constituie o largire a
competentelor Uniunii.
Carta
drepturilor
fundamentale
face
parte integranta
din
Constitutia
Europeana.
Universitatea Spiru Haret
Institutiile, organele si agentii Uniunii au obligatia
sa respecte drepturile înscrise în Carta. Aceleasi
obligatii sunt impuse statelor membre atunci când
actioneaza în conformitate cu dreptul Uniunii. Curtea de
J ustitie va controla respectarea dispozitiilor Cartei.
Continutul Cartei nu a fost modificat fata de textul
elaborat de Conventia anterioara. Singurele modificari
a duse au fost de natura formala.
Continutul Cartei este mai vast decât cel al Conventiei
europene a drepturilor omului si libertatilor
fundamentale (CEDO), semnata la Roma pe 4 noiembrie
1950 si ratificata de toate statele membre ale
Uniunii. Într-adevar, în timp ce CEDO se limiteaza la
drepturi civile si politice, Carta drepturilor fundamentale
acopera si alte domenii, cum ar fi dreptul la o buna
administratie, drepturile sociale ale muncitorilor, prot
ectia datelor personale sau bioetica.
Prin tratatele actuale, Uniunea nu avea competenta
de a adera la CEDO. Proiectul de Constitutie prevede în
schimb, în mod explicit, aceasta competenta a Uniunii si
stabileste ca Uniunea se angajeaza sa adere la CEDO.
La fel ca pentru includerea Cartei în Constitutie, adeziunea
la CEDO nu comporta o modificare a competentelor
Uniunii stabilite de Constitutie. Includerea
Cartei si adeziunea la CEDO nu sunt demersuri alternative,
ci complementare.
Viitoarea
adeziune a
Uniunii la
Conventia
Europeana
a Drepturilor
Omului
Cine, ce face în Uniune? Clarificarea competentelor
Proiectul de Constitutie indica în mod clar domeniile
în care statele membre si-au transferat puterile de
actiune catre Uniune si introduce o clasificare a comp
etentelor Uniunii.
O prima categorie este alcatuita de câteva probleme
foarte specifice în privinta carora Uniunea actioneaza
singura, în numele tuturor statelor membre, si
care constituie competentele sale "exclusive". În acest
Clasificarea
competentelor
Categoria
competentelor
exclusive
ale Uniunii
Universitatea Spiru Haret
caz, actiunea la nivelul Uniunii este considerata prin
definitie mai eficienta decât o actiune în ordine
dispersata a fiecarui stat. Printre aceste domenii de
competenta exclusiva figureaza, de exemplu, concurenta
pe piata interna si comertul cu tari terte, aflate în afara
t eritoriului UE.
O a doua categorie grupeaza domeniile în care
Uniunea actioneaza atunci când actiunea sa amplifica
actiunea statelor membre, câteodata chiar completând-o
pe aceasta. Acestea se numesc "competente partajate
Aici regasim marile politici, ca, de exemplu, piata
interna, politica agricola comuna, transporturile, mediul,
dreptul de azil si imigrarea sau cooperarea în materie de
j ustitie sau politie.
Pentru a treia categorie de competente, Uniunea
nu intervine decât pentru a sprijini actiunile statelor
membre, care pastreaza deci o mare libertate de actiune
si principala responsabilitate de gestiune vizavi de cetatenii
lor. În aceste domenii, Uniunea nu poate proceda la
o armonizare a legislatiilor nationale. Cultura, educatia,
sportul sau protectia civila sunt exemple de competente
d e sprijin.
În alte câteva domenii, si anume politicile economice
sau munca si protectia sociala, statele membre
considera ca Uniunea trebuie sa le coordoneze politicile
nationale. În aceste domenii, contrar precedentelor
categorii de competente, nu e nevoie de legi, ci mai
degraba de coordonare, pentru a fi mai eficace.
În sfârsit, Uniunea poate duce o politica externa si
de securitate comuna, bazata pe solidaritatea statelor
membre.
Pentru a pastra o oarecare flexibilitate a sistemului,
exista o clauza care permite Consiliului sa acopere o
A doua
categorie:
competentele
partajate
A treia
categorie:
competentele
de
sprijin
Coordonare
a politicilor
nationale în
domeniile
economic si
al muncii si
protectiei
sociale
Politica
externa si
de securitate
comuna
Clauza de
flexibilitate
Universitatea Spiru Haret
eventuala lacuna printre competentele atribuite Uniunii,
daca realizarea unuia dintre obiectivele Constitutiei
necesita o actiune la nivelul Uniunii. Consiliul European
decide în acest caz cu unanimitate de voturi, dupa
aprobarea Parlamentului European.
completeaza
clasificarea
competentelor
Controlul bunei exercitari a competentelor: principiul
subsidiaritatii
Principiul subsidiaritatii vizeaza sa garanteze
faptul ca Uniunea nu îsi exercita competentele decât
atunci când actiunea sa se dovedeste a fi într-adevar
necesara, amplificând actiunea statelor membre. Principiul
subsidiaritatii vizeaza luarea unor decizii cât mai
apropiate de cetatean, verificând constant ca actiunea ce
trebuie luata la nivel comunitar este justificata în raport
cu posibilitatile pe care le ofera esalonul national,
regional sau local. Principiul proportionalitatii are acelasi
obiectiv de a asigura o buna exercitare a competentelor,
precizând ca forma si continutul actiunii
Uniunii nu trebuie sa depaseasca ceea ce este necesar
p entru a atinge obiectivele tratatului.
Proiectul de Constitutie consolideaza aplicarea celor
doua principii. Atunci când Comisia face o propunere,
ea va trebui sa justifice ca a tinut cont de cele doua
principii. Pentru prima data, fiecare parlament national
va putea reexamina propunerile si va avea posibilitatea
de a emite o opinie motivata daca apreciaza ca principiul
subsidiaritatii n-a fost respectat. Daca o treime
dintre parlamente au aceeasi opinie, Comisia va trebui
s a-si revizuiasca propunerea.
Un ultim nivel de control intervine dupa adoptarea
unei legi, o data cu dreptul de recurs în fata Curtii de
Justitie.
Principiile
de subsidiaritate
si
proportionalitate
Noul mecanism
de respectare
a
principiului
de subsidiaritate
. ca si un
control juridictional
Universitatea Spiru Haret
O Uniune legitima si democratica
Proiectul de Constitutie defineste pentru prima
oara fundamentele democratice ale Uniunii si consolideaza
expresia concreta a acestora.
Proiectul de Constitutie prevede noi obligatii
pentru institutii în ceea ce priveste consultarea societatii
civile, transparenta, accesul la documente si respectarea
datelor cu caracter personal. În plus, rolul partenerilor
sociali si al cultelor este fixat în proiectul de Constitutie.
În acest sens, un milion de semnaturi ale cetatenilor
pot declansa o sesizare la adresa Comisiei pentru
e laborarea unei noi propuneri.
Faptul ca parlamentarii nationali erau majoritari în
cadrul Conventiei i-a determinat pe membrii acesteia sa
descopere noi mijloace de dezvoltare a rolului parlamentelor
nationale. Transparenta lucrarilor Consiliului
va permite parlamentelor sa monitorizeze mai bine
pozitiile guvernelor lor în Consiliu, si mecanismul de
«alerta precoce» în privinta respectarii subsidiaritatii
le va oferi o cale de actiune directa pentru a influenta
procesul legislativ. De asemenea, rolul parlamentelor în
cadrul Uniunii va putea fi consolidat si de o mai buna
cooperare interparlamentara.
Participarea
democratica,
fundamentul
Uniunii
Cum se
realizeaza o
mai buna
participare
democratica?
Rolul extins
al parlamentelor
nationale
Apartenenta la Uniune
Pentru a putea adera la Uniune, un stat european
t rebuie sa respecte valorile acesteia.
Aderarea unui stat necesita o decizie în unanimitate
a Consiliului, aprobarea Parlamentului European,
ca si ratificarea acordului de aderare de catre toate
s tatele membre.
Consiliul, printr-o decizie luata în unanimitate
(fara a lua în cont votul statului în cauza) si dupa
aprobarea Parlamentului European (cu o majoritate de
doua treimi), poate constata existenta unei încalcari
Aderarea la
Uniune:
obligatia de
a respecta
valorile
Uniunii
Suspendare
a drepturilor
în caz
de violare a
Universitatea Spiru Haret
grave si persistente a valorilor Uniunii de catre un stat
membru. Ca urmare, Consiliul poate suspenda, cu o
majoritate calificata, drepturile statului membru astfel
v izat.
O noutate introdusa de proiectul de Constitutie
este faptul ca orice stat membru poate decide, conform
regulilor sale constitutionale, sa se retraga din Uniune.
Relatiile sale vor fi determinate în cazul acesta de un
acord încheiat între el si Uniune, reprezentata de
Consiliu. Consiliul hotaraste în aceasta privinta cu o
majoritate calificata de voturi, dupa aprobarea Parlamentului
European.
valorilor
Uniunii
Introducerea
în
Constitutie
a posibilitatii
pentru un
stat membru
de a se
retrage din
Uniune
INSTITUŢIILE IN SERVICIUL PROIECTULUI EUROPEAN
Pentru a servi proiectul european si a permite Uniunii sa-si
realizeze obiectivele, este nevoie de un cadru institutional eficient si
legitim. Aceasta dubla necesitate este înca si mai mare într-o Uniune
largita cu 25 sau mai mult de state membre. Proiectul de Constitutie
preia esentialul dispozitiilor institutionale existente si introduce doua
noi figuri institutionale: o presedintie mai stabila a Consiliului European
si un ministru al Afacerilor Externe.
Cadrul institutional al Uniunii
Potrivit proiectului de Constitutie, cadrul institutional
propriu-zis cuprinde Parlamentul European,
Consiliul European, Consiliul de Ministri, Comisia
Europeana si Curtea de Justitie.
Banca Centrala Europeana (BCE) are un rol
major în domeniul politicii economice si monetare a
Uniunii. În ceea ce priveste Curtea de Conturi, ea asig
ura controlul încasarilor si cheltuielilor Uniunii.
Alaturi de aceste institutii se afla doua organe
consultative, Comitetul Regiunilor si Comitetul Economic
si Social.
Universitatea Spiru Haret
PARLAMENTUL EUROPEAN
Parlamentul European este institutia în care sunt
reprezentati cetatenii statelor membre. În cea mai mare
parte a domeniilor, Parlamentul are rolul de colegislator
el este totodata autoritatea bugetara - alaturi de
Consiliu - si exercita, de asemenea, functii de control
politic al Comisiei.
Proiectul de Constitutie consolideaza puterile de
colegislator ale Parlamentului European largind în
acelasi timp spre noi domenii câmpul de aplicare a
procedurii de codecizie, denumita de acum procedura
legislativa, prin care Parlamentul si Consiliul decid
împreuna.
Numarul deputatilor europeni, alesi prin sufragiu
universal, pentru un mandat de cinci ani, este fixat la
maxim 736.
Parlamentul
European:
functii
legislative,
bugetare si
de control
politic
Extinderea
procedurii
legislative
de codecizie
a Parlamentului
si a
Consiliului
Un maxim
de 736 de
deputati
europeni
Consiliul European
Consiliul European este însarcinat sa dea Uniunii
impulsul politic necesar dezvoltarii sale. Consiliul nu
legifereaza. În general, el se pronunta prin consens.
Proiectul de Constitutie prevede o reuniune pe trimestru
a Consiliului European.
Consiliul European - prevede proiectul de Constitutie
- este compus din sefii de stat sau de guvern ai
statelor membre, din Presedintele sau (o figura noua în
structura institutionala a Uniunii) si din Presedintele
Comisiei. Potrivit proiectului de Constitutie, noul
Ministru al Afacerilor Externe al Uniunii va participa,
d e asemenea, la lucrarile Consiliului European.
În prezent, Consiliul European, ca toate instantele
Consiliului, este prezidat de statul membru, care exercita
timp de sase luni presedintia Uniunii, conform unei
Rolul
Consiliului
European
Componenta
Consiliului
European
O figura
noua în
peisajul
Universitatea Spiru Haret
ordini stabilite. Conventia a propus modificarea acestui
sistem prin crearea unui post permanent de presedinte
al Consiliului European ales, de catre Consiliul European,
pe o perioada de doi ani si jumatate, care se poate
r eînnoi o singura data.
Rolul acestui presedinte va fi de a prezida si anima
lucrarile Consiliului European. El va avea, de asemenea,
si obligatia de a reprezenta, la nivel înalt, Uniunea, în
domeniul politicii externe si de securitate comuna.
institutional
al Uniunii:
presedintele
Consiliului
European
Consiliul de Ministri
Consiliul este institutia Uniunii în care sunt reprezentate
guvernele statelor membre. Consiliul exercita
împreuna cu Parlamentul European functiile legislative
si bugetare. Este, de asemenea, institutia preponderenta
pentru a lua decizii în privinta politicii externe si de
s ecuritate comuna.
Consiliul de Ministri este alcatuit din câte un
reprezentant numit de fiecare stat membru la nivel
ministerial (de exemplu, ministrii agriculturii pentru
Consiliu, care trebuie sa ia decizii în domeniul politicii
a gricole comune).
În prezent, toate instantele Consiliului sunt prezidate
timp de sase luni, prin rotatie, de catre un singur
stat membru. Proiectul de Constitutie prevede ca presedintia
unei formatii a Consiliului (de exemplu, Consiliul
agricol) sa fie asigurata de ministrul unui stat membru,
conform unui sistem de rotatie egala, cu o durata de un
an. Consiliul European este cel care trebuie sa stabileasca
regulile aplicarii acestei rotatii între Statele membre
tinând cont, printre altele, de echilibrele geografice
europene. Cât despre Consiliul afacerilor externe, el trebuie
prezidat de catre ministrul Afacerilor Externe al Uniunii.
Rolul
Consiliului
de Ministri
Componenta
Consiliului
de
Ministri
Presedintia
Consiliului
de Ministri
Comisia Europeana
Comisia a fost creata pentru a reprezenta într-o
maniera impartiala interesul european comun tuturor
Rolul
Comisiei
Universitatea Spiru Haret
tarilor membre ale Uniunii. În domeniul legislativ, Comisia
are un rol dinamic: ea este cea care propune
legile, care sunt trimise apoi Parlamentului European si
C onsiliului pentru luarea unei decizii.
Comisia asigura programarea si punerea în functiune
a politicilor comune (cum ar fi politica agricola
comuna, de exemplu), ea executa bugetul si coordoneaza
programele comunitare. Pentru executarea concreta
a politicilor si programelor comunitare, Comisia
se sprijina într-o foarte mare masura pe administratiile
n ationale.
Pe plan extern, Comisia reprezinta Uniunea si
poarta negocierile internationale (de exemplu, cele din
cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului - OMC).
Proiectul tratatului prevede ca reprezentarea externa a
Uniunii în domeniul politicii externe si de securitate sa
f ie asigurata de catre ministrul Afacerilor Externe.
În sfârsit, Comisia supravegheaza buna aplicare
a dispozitiilor tratatului si a deciziilor luate de catre
institutiile comunitare, de exemplu, în domeniul
c oncurentei.
Comisia este solidar responsabila în fata Parlamentului
European, care poate adopta o motiune de
cenzura în privinta sa. Deciziile se iau printr-o majoritate
simpla a membrilor sai.
De la început, Comisia a fost întotdeauna compusa
din doi reprezentanti ai statelor membre cu cea mai
mare populatie si câte un reprezentant din celelalte state
membre. Tratatul de la Nisa a limitat componenta
Comisiei la câte un comisar din partea fiecarui stat
membru. Comisia care va fi desemnata la 1 noiembrie
2 004 va fi compusa în acest mod.
Pentru Comisia urmatoare, din 2009, proiectul de
Constitutie propune modificarea componentei Comisiei
Comisia este
responsabila
în
fata Parlamentului
European
Componenta
Comisiei
europene în
comisari
europeni si
comisari
fara drept
de vot
Universitatea Spiru Haret
astfel: Colegiul va fi compus din Presedintele Comisiei,
ministrul Afacerilor Externe, care va avea titlul de
vicepresedinte, si cei treisprezece Comisari europeni
selectionati conform unui sistem de rotatie egalitara
între statele membre. Alaturi de acesti comisari
europeni, presedintele Comisiei va desemna si comisari
provenind din toate celelalte state membre, fara
d rept de vot în cadrul Comisiei.
Conventia n-a schimbat în mod fundamental
modul de alegere a Presedintelui Comisiei, dar proiectul
de Constitutie indica în mod clar ca, atunci când
propune votului Parlamentului European candidatul
pentru presedintia Comisiei, Consiliul European trebuie
s a tina cont de rezultatele alegerilor europene.
Proiectul de Constitutie prevede desemnarea comisarilor
de catre Presedintele Comisiei pe baza unei liste
de trei persoane (dintre care cel putin o femeie) stabilita
d e fiecare stat.
Cum este deja cazul astazi, Presedintele si comisarii,
numiti pentru un mandat de cinci ani, vor fi supusi
colegial unui vot de aprobare al Parlamentului European
provenind
din alte
state
membre
Desemnarea
presedintelui
Comisiei
si a
comisarilor
Ministrul Afacerilor Externe
Crearea postului de ministru al Afacerilor Externe
este una din principalele inovatii aduse de Constitutie.
Gratie acestei persoane, actiunile externe ale Uniunii,
atât la nivel politic, cât si la nivel economic, vor fi mai
coerente. Celelalte tari vor identifica mai usor vocea
politicii externe si de securitate comuna a Uniunii
Acest ministru va purta ceea ce s-a numit în
timpul lucrarilor Conventiei o dubla cascheta, dat
fiind ca va fi, simultan, mandatarul Consiliului pentru
politica externa si de securitate comuna.
O noutate:
ministrul
Afacerilor
Externe al
Uniunii:
vocea politicii
externe
si de securitate
comuna
a Uniunii
Universitatea Spiru Haret
Ministrul Afacerilor Externe va fi desemnat, cu
o majoritate calificata, de catre Consiliul European, cu
a cordul presedintelui Comisiei
Ministrul Afacerilor Externe va fi unul dintre
vicepresedintii Comisiei.
Desemnarea
ministrului
Afacerilor
Externe
Curtea de Justitie
Potrivit proiectului de Constitutie, Curtea de Justitie
cuprinde Curtea de Justitie Europeana, Tribunalul
de Mare Instanta (numit astazi Tribunalul Primei
I nstante) si alte tribunale specializate.
Aceasta institutie este însarcinata sa asigure respectarea
dreptului Uniunii. Competentele sale acopera
litigiile între statele membre, litigiile între Uniune si
statele membre, între institutii, între particulari si Uniune.
Ea are, de asemenea, competenta de a raspunde problemelor
de interpretare a dreptului Uniunii puse de un judecator
national, în cadrul unui litigiu în instanta în fata
unei judecati nationale. Aceasta ultima competenta,
"prejudiciala", este esentiala pentru a asigura o interp
retare uniforma a dreptului Uniunii pe tot teritoriul sau.
Proiectul de Constitutie trebuie sa permita cetatenilor
sa atace mai usor reglementarile Uniunii care
servesc drept temei unor sanctiuni, chiar daca nu îi
a fecteaza individual (asa cum impun astazi tratatele).
Pe de alta parte, infractiunile statelor membre pot
fi sanctionate mai rapid de catre Curte, la cererea
Comisiei. Curtea va putea astfel sa le impute mai usor
plata unor sume forfetare sau a unor amenzi, în cazul în
care dreptul Uniunii nu a fost transpus la nivel national,
sau atunci când sentintele Curtii nu au fost executate.
Componenta
Curtii de
Justitie
Rolul Curtii
de Justitie
Banca Centrala Europeana (BCE)
Stabilirea unei Uniuni monetare si crearea unei
monede unice (euro) adoptata de 12 state membre din
15 a condus la instituirea Bancii Centrale Europene
Universitatea Spiru Haret
(BCE). De la 1 ianuarie 1999, aceasta are ca sarcina
punerea în functiune a politicii monetare europene
definita de catre Sistemul European de Banci Centrale
(SEBC). Organele de decizie ale BCE (consiliul
guvernatorilor si directoratul) dirijeaza SEBC, ale carui
misiuni sunt gestiunea masei monetare, desfasurarea
operatiunilor de schimb, detinerea si gestiunea rezervelor
oficiale de schimb ale statelor membre si asigurarea
bunei functionari a sistemelor de plata. Prioritatea
BCE este de a mentine stabilitatea preturilor.
Banca
Centrala
Europeana
pune în
functiune
politica
monetara
europeana
Curtea de Conturi
Curtea de Conturi asigura controlul conturilor
Comunitatii: ea examineaza legalitatea si regularitatea
încasarilor si cheltuielilor bugetului comunitar si urmareste
buna gestiune financiara.
Curtea de
Conturi
controleaza
încasarile si
cheltuielile.
Comitetul Regiunilor
Comitetul Regiunilor (CR) este compus din
reprezentanti ai colectivitatilor locale si regionale. El
este consultat de catre Consiliu, Parlament si Comisie
în domenii privind interese regionale si locale, în special
educatia, sanatatea publica, coeziunea economica
s i sociala.
Numarul membrilor CR este fixat la maxim 350,
numiti pentru un mandat de cinci ani, de catre Consiliu.
Comitetul Economic si Social
Comitetul Economic si Social (CES) este compus
din reprezentantii organizatiilor economice si sociale,
precum si ai societatii civile.
El da avize consultative institutiilor, în special în
cadrul procedurii legislative.
CES-ul este consultat înaintea adoptarii unui
mare numar de acte referitoare la piata interna,
Comitetul
Regiunilor
este un
organ
consultativ
Componenta
Comitetului
regiunilor
Comitetul
Economic si
Social, un
organ
consultativ
Universitatea Spiru Haret
educatie, protectia consumatorilor, mediu, dezvoltare
r egionala si la domeniul social.
Numarul membrilor Comitetului Economic si
Social a fost fixat la maxim 350. Acestia sunt numiti de
catre Consiliu, pentru un mandat de 5 ani.
MIJLOACELE DE ACŢIUNE ALE UNIUNII
Simplificarea instrumentelor
Simplificarea instrumentelor de actiune a Uniunii
constituia un capitol distinct al Declaratiei de la
Laeken, care a stabilit mandatul Conventiei. În acest
domeniu, lucrarile Conventiei au avut rezultate bune.
Proiectul de Constitutie simplifica sistemul existent:
Tipologia actelor este limitata la sase instrumente
(legea, legea-cadru, regulamentul, decizia, recomandarea
si avizul). Intr-un discurs celebru, tinut înaintea
Declaratiei de la Laeken, primul ministru al Belgiei
constatase existenta a 36 de tipuri distincte de acte
n ormative!
Ierarhia în ce priveste nivelul legislativ si cel al
punerii în practica a legilor este stabilita precum în
m ajoritatea sistemelor de drept nationale.
Legea va determina elementele esentiale dintr-un
domeniu, definirea aspectelor mai tehnice putând fi
delegata Comisiei sub controlul a doi colegislatori,
ceea ce va permite usurarea muncii ultimilor doi, care
se vor putea concentra asupra unor aspecte mai importante
din viata cetatenilor.
Procedura legislativa
Procedura legislativa numita în prezent procedura
de codecizie ofera Parlamentului European putere de
colegislator egala celei detinute de Consiliu. În cursul
Compozitia
C.E.S
Simplificarea
instrumentelor
permite
Uniunii sa-si
exercite competentele.
sase
instrumente
juridice
Nivelul legislativ
si nivelul
punerii în
practica
Parlamentul
si Consiliul
colegifereaza
Universitatea Spiru Haret
acestei proceduri, un text propus de Comisie este în
final adoptat, dupa consultarea celor interesati, simult
an de Parlamentul European si de Consiliu.
Generalizarea codeciziei pe care proiectul de
Constitutie o stabileste ca procedura legislativa ordinara
constituie cea mai buna imagine a dublei legitimitati,
a statelor (din Consiliu) si a natiunilor (din Parlamentul
European), care caracterizeaza Uniunea. Dar,
în anumite cazuri, vor exista si legi speciale, adoptate
doar de Consiliu sau, în mod exceptional, doar de
c atre Parlamentul European.
În general, Consiliul ia astazi deciziile cu unanimitate
de voturi sau prin majoritatea voturilor calculata
dupa un sistem ponderat, care tine cont, într-o anumita
m asura, de populatia statelor.
Proiectul de Constitutie introduce o noua definitie
a majoritatii calificate a Consiliului: aceasta ar
trebui sa fie simplificata si sa se defineasca, începând
cu 2009, ca o decizie ce reuneste majoritatea statelor
membre reprezentând cel putin 60% din populatia
U niunii.
Extinderea votului prin majoritate calificata a
Consiliului, prevazuta de proiectul de Constitutie, va
facilita luarea deciziilor pentru aproximativ treizeci
de tipuri de dispozitii pentru care este prevazuta în
prezent unanimitatea. Dar aceste progrese ramân insuficiente.
Statele membre îsi vor pastra dreptul de veto
pentru mai mult de 50 de temeiuri legale, ceea ce risca
sa constituie tot atâtea surse de blocaj al actiunii
Uniunii, în special în ceea ce priveste corelarea fiscalitatii
cu piata interna sau prescriptiile minime de
s ecuritate sociala.
Potrivit proiectului de Constitutie, Comisiei îi
revine sarcina de a adopta reglementarile delegate care
completeaza si/sau modifica elementele neesentiale ale
legii, sub controlul colegislatorilor.
Votul
Consiliului
Definitia
majoritatii
calificate
Câmpul de
aplicare al
majoritatii
calificate
Modificari
ale elementelor
neesentiale
ale legii
Universitatea Spiru Haret
În ceea ce priveste politica externa si securitatea
comuna, pe de o parte, si domeniul libertatii, securitatii
si justitiei, pe de alta parte, sunt prevazute dispozitii
decizionale speciale.
Pentru a favoriza o cooperare mai strânsa,
mergând pâna la integrarea prevazuta în tratate, între
tarile Uniunii, într-un domeniu determinat care sa
corespunda obiectivelor Uniunii, dar care sa nu
apartina sferei sale de competenta exclusiva, tratatul de
la Amsterdam a introdus conceptul de "cooperare
consolidata". Obiectivul vizat de acest tip de cooperare
este de a permite unui numar limitat de state membre,
capabile si receptive la progres, sa continue aprofundarea
constructiei europene, cu respectarea cadrului
i nstitutional al Uniunii.
Aceste cooperari consolidate nu pot fi utilizate
decât ca un ultim recurs (atunci când nu a fost posibila
actiunea pe baza unei dispozitii din tratat, împreuna cu
toate statele membre). Ele trebuie sa includa un numar
minim de state membre (proiectul de Constitutie
fixeaza acest numar la o treime de state membre).
Finantele Uniunii
Bugetul comunitar se conformeaza principiilor
bugetare clasice si se bazeaza pe anumite principii,
cum ar fi: unitatea (totalitatea cheltuielilor si a veniturilor
este reunita într-un document unic), anualitatea
operatiile bugetare sunt urmarite de-a lungul unui
exercitiu anual) si echilibrul (cheltuielile nu trebuie sa
d epaseasca veniturile).
Comisia este însarcinata cu prezentarea proiectului
de buget anual al Uniunii. Proiectul de Constitutie
prevede adoptarea bugetului de catre Parlamentul
European si de catre Consiliu dupa o procedura mult
mai simpla decât cea în vigoare astazi.
Decizii specifice
pentru
domeniul
libertatii,
securitatii si
justitiei
Aprofundarea
cooperarii
nu presupune
participarea
tuturor
la o cooperare
consolidata.
Bugetul
Uniunii
Procedura
bugetara
Universitatea Spiru Haret
Proiectul de Constitutie prevede ca o lege europeana
a Consiliului, numita cadrul financiar plurianual
fixeaza plafoanele anuale ale cheltuielilor Uniunii.
Bugetul trebuie sa respecte acest cadru financiar
plurianual al Consiliului, care-si împarte autoritatea
b u getara cu Parlamentul European.
Executia bugetara apartine sferei de competente a
Comisiei, sub controlul Parlamentului European si al
Curtii de Conturi. Totusi, în practica, o foarte mare
parte a bugetului este executata în mod obisnuit de
catre statele membre, mai ales în ceea ce priveste
s ectiunile bugetului afectate agriculturii.
Bugetul este finantat prin resursele proprii ale
Uniunii, care sunt în cea mai mare parte constituite
dintr-un procent al Taxei pe Valoarea Adaugata (TVA)
perceputa de statele membre si din afectarea unui
anumit procentaj din Produsul National Brut (PNB) al
statelor membre. Limitele si categoriile acestor resurse
sunt fixate de catre Consiliu si trebuie sa fie ratificate
si de toate statele membre
Actiunea externa a Uniunii
Toate dispozitiile referitoare la actiunea externa a
Uniunii au fost regrupate într-un singur titlu al Constitutiei,
tinând cont de faptul ca în tratatele anterioare ele
figurau în mai multe texte diferite. Astfel textul a
câstigat în lizibilitate. Regruparea permite si o actiune
mai coerenta a Uniunii vizavi de tarile terte, deoarece
toate actiunile, economice, umanitare sau politice, au
obiective comune.
În materie de politica externa, Consiliul va continua
sa decida în majoritatea cazurilor cu unanimitate
de voturi. Conventia nu a progresat în acest domeniu
asa cum sperau unii. Intr-o Uniune de 25 sau 30 de
state, unanimitatea, adica dreptul de veto al fiecarui
stat membru, nu va usura luarea deciziilor!
Cadrul
financiar
plurianual
Executia
bugetara
Resursele
proprii
Întreaga
actiune
externa a
Uniunii este
prezentata
într-un titlu
unic, într-un
efort de
lizibilitate si
d e coerenta.
Mentinerea
unanimitatii
Universitatea Spiru Haret
Inovatia cea mai interesanta o reprezinta însa
crearea functiei de ministru al Afacerilor Externe
Ministrul va fi vicepresedinte al Comisiei, dar va lucra
în contact direct cu statele membre pe probleme de
politica externa. Aceasta persoana, care va conduce un
serviciu diplomatic cu reprezentante în aproape 125 de
tari, va face ca Uniunea sa fie mai eficace si mai
ascultata în lume. El va putea, de exemplu, sa vorbeasca
în numele Uniunii în fata Consiliului de
S ecuritate al Organizatiei Natiunilor Unite.
Politica de aparare a Uniunii este construita încetul
cu încetul, cu respectarea diferitelor culturi si angajamente
politice ale statelor membre. Astfel, nu este
vorba de a pune capat neutralitatii anumitor state
membre, sau de a concura rolul jucat de catre NATO.
Se va crea o Agentie a armamentului, astfel încât
banii contribuabililor sa fie folositi mai bine, evitând,
de exemplu, multiplicarea inutila a posturilor în cadrul
p rogramelor militare ale diferitelor state membre.
În momentul aderarii la Uniune, statele membre
au acceptat sa fie reciproc solidare. Aceasta solidaritate
nu este doar economica. În cazul unui atac terorist sau
producerii unei catastrofe naturale, Constitutia prevede
p e viitor interventia Uniunii.
În materie de comert exterior, Uniunea negociaza
cu statele terte, în special cu Organizatia Mondiala a
Comertului (OMC), pentru apararea intereselor europene
în domeniile comertului de marfuri si serviciilor,
proprietatii intelectuale si investitiilor.
În acest domeniu, Constitutia mareste rolul Parlamentului
European, care are acum atributii egale cu
cele ale Consiliului. Pâna la prezentul Tratat, Parla-
O inovatie:
crearea
postului de
ministru al
Afacerilor
Externe al
Uniunii
Politica de
aparare europeana
respecta
angajamentele
politice
ale statelor
membre.
Crearea unei
Agentii a
armamentului
Solidaritatea
dintre statele
membre în
cazul unui
atac terorist
Comert
exterior:
Uniunea
negociaza
cu statele
terte.
Mai multe
atributii
pentru
Universitatea Spiru Haret
mentului nu-i fusese acordat nici un rol, nici de control
si nici de decizie. Regulile de decizie ale Consiliului
sunt clarificate, pentru a permite Uniunii sa ramâna un
actor indispensabil în reglementarea economiei mondiale.
Obiectivul principal al politicii de dezvoltare a
Uniunii îl constituie eradicarea saraciei. Uniunea si statele
membre reprezinta mai mult de 50% din ajutorul
public mondial. Coordonarea actiunilor pentru atingerea
mai eficienta a acestui deziderat este, deci, o
c hestiune de interes comun.
O dispozitie a Constitutiei este consacrata politicii
de ajutor umanitar a Uniunii, pentru a-i explica
natura specifica, supusa regulilor dreptului umanitar
international si nefiind un mijloc de presiune politica.
Constitutia prevede în mod clar cazurile în care
Uniunea poate negocia acorduri internationale si indica
procedura ce trebuie urmata: Comisia (sau ministrul
Afacerilor Externe) negociaza, iar Consiliul si Parlamentul
decid împreuna daca accepta sau nu rezultatul
acestor negocieri.
UN SPAŢIU DE LIBERTATE, SECURITATE
sI JUSTIŢIE
Notiunea de spatiu de libertate, securitate si
justitie figureaza deja în tratatele actuale. Dar proiectul
de Constitutie ofera Uniunii mijloacele adecvate pentru
a decide solutii la înaltimea problematicilor carora
Uniunea trebuie sa le faca fata (cum ar fi asigurarea
liberei circulatii a persoanelor, lupta împotriva terorismului
si crimei organizate, gestionarea fluxurilor migratoare).
De asemenea, proiectul de Constitutie sporeste
eficacitatea, transparenta si caracterul democratic
a l procedurilor aplicabile.
Conform prevederilor tratatelor actuale, proiectul
de Constitutie stabileste eliminarea controalelor la
Parlamentul
European,
reguli de
decizie mai
clare pentru
Consiliu
Politica de
dezvoltare
vizeaza
eradicarea
saraciei.
Politica de
ajutor
umanitar
Negocierea
acordurilor
internationale
Mijloacele
adecvate
pentru
actiunea
comuna
împotriva
terorismului
si crimei
organizate
Eliminarea
controlului
Universitatea Spiru Haret
frontierele interne ale Uniunii si va fixa regulile
pentru controalele la care sunt supuse persoanele ce
trec frontierele exterioare. Uniunea îsi va putea, deci,
administra frontierele într-o maniera integrata, ceea ce
implica, de exemplu, crearea unei unitati care sa poata
ajuta si sprijini trupele de graniceri ale statelor membre
în dificilele misiuni de control si supraveghere a
f rontierelor.
Uniunea va trebui sa adopte o politica comuna
efectiva în materie de azil, conform dispozitiilor
Conventiei de la Geneva în materie de refugiati, si sa
se asigure ca toate persoanele care necesita o protectie
internationala sunt într-adevar protejate. Spre deosebire
de tratatele actuale, care prevad doar fixarea unor reguli
minime, proiectul de Constitutie prevede stabilirea
unui sistem european comun de acordare a azilului,
stabilind un statut uniform si proceduri comune în
a cest domeniu.
De asemenea, Uniunea va implementa o politica
comuna în materie de imigratie. Proiectul de Constitutie
fixeaza principiile directoare ale acestei politici
comune, absente din cadrul prevederilor tratatelor actuale.
Este vorba de administrarea eficienta a fluxurilor, asigurarea
unui tratament echitabil al imigrantilor în
situatiile normale de sejur, prevenirea si lupta împotriva
imigratiei clandestine sau a traficului de persoane.
În acest scop, Consiliul si Parlamentul vor adopta
diverse masuri, de exemplu, privitor la conditiile ce
trebuie îndeplinite pentru a emigra în statele membre
sau drepturile emigrantilor. Uniunea va putea, de asemenea,
adopta masuri pentru a sustine eforturile statelor
membre în materie de integrare a resortisantilor din
tari terte.
Toate aceste politici vor fi îndeplinite respectând
principiul solidaritatii, inclusiv a celei financiare,
care este înscris în proiectul de Constitutie.
Legitimitatea democratica va fi consolidata în mod
la frontierele
interne.
Controlul
frontierelor
externe
Politica
comuna în
materie de
azil
Politica
comuna în
materie de
imigratie
Universitatea Spiru Haret
considerabil. Astfel, în tratatele actuale, Parlamentul
European este consultat doar, în timp ce în proiectul de
Constitutie toate masurile sunt adoptate de Parlamentul
European si de Consiliu. O alta schimbare importanta
priveste Curtea de Justitie, care va exercita un control
jurisdictional asupra tuturor actelor adoptate. Comisia
va fi singura sursa a initiativei legislative si va exercita
s i atributia de gardian al tratatelor.
Cum este deja prevazut în prezent, Uniunea va
continua sa actioneze în domeniul cooperarii judiciare
în materie civila, cu conditia existentei unor probleme
cu relevanta transnationala. Spre deosebire de tratatele
deja existente, proiectul de Constitutie confera
Consiliului si Parlamentului competenta de a adopta
legile sau legile cadru pentru a asigura un nivel ridicat
a l accesului la justitie.
Potrivit dispozitiilor tratatelor actuale, Uniunea
putea deja sa actioneze în domeniul cooperarii de
politie si judiciare în materie penala. Insa acest domeniu
(ca si politica externa si de securitate comuna) este
tratat de o parte separata a Tratatului Uniunii Europene,
numita "cel de-al treilea pilon", si caracterizata
de o metoda de adoptare a deciziilor numita "decizie
interguvernamentala". Proiectul de Constitutie inoveaza
în acest domeniu, caci a abrogat al treilea pilon
pentru a reuni într-o singura structura toate politicile
Uniunii, a aplica proceduri mai democratice, eficiente
si transparente. Un grup de state membre (un sfert)
poate prezenta, astfel, o initiativa cu acelasi temei ca si
Comisia. Dreptul la veto este abandonat aproape total
în favoarea regulii majoritatii calificate; Parlamentul
colegifereaza împreuna cu Consiliul si regulile adopt
ate sunt supuse controlului Curtii de Justitie.
Parlamentul European si Consiliul vor putea
stabili definitii si sanctiuni comune pentru o serie de
crime transnationale grave enumerate în proiectul de
Constitutie. Este vorba de delicte si crime de o deose-
O Uniune
solidara.
Caracterul
democratic
al procedurilor
Cooperarea
judiciara în
materie
civila
Cooperarea
în domeniile
politiei si
justitiei în
materie
penala
Sanctiuni
comune
împotriva
crimelor
Universitatea Spiru Haret
bita gravitate, precum terorismul, traficul de droguri,
traficul de persoane, rasismul si xenofobia, pedofilia,
i nfractiunile împotriva mediului înconjurator.
Gratie prevederilor proiectului de Constitutie,
Uniunea va putea, de asemenea, adopta legi cadru în
materie de procedura penala, privind drepturile victimelor
si drepturile persoanelor în cadrul desfasurarii
sale. Mecanismele cooperarii judiciare deja existente
între statele membre, precum Eurojust, vor fi consolidate,
iar Consiliul va putea decide în viitor crearea
unui Parchet European pentru cercetarea si urmarirea
autorilor si complicilor la crime grave cu caracter
transnational. Aceasta decizie va fi luata cu unanim
itate de voturi de catre statele membre.
În ceea ce priveste cooperarea în materie de
politie, Oficiul european al politiei - Europol - ofera o
structura de dezvoltare a cooperarii între statele membre
în domeniile prevenirii si luptei împotriva formelor
grave de crima organizata la nivel international.
Proiectul de Constitutie prevede ca Europol va fi supus
atât controlului Parlamentului European, cât si celui al
parlamentelor nationale.
ALTE POLITICI ALE UNIUNII:
CONTRIBUŢIA CONSTITUŢIEI
Conventia a acordat o atentie deosebita reformei
anumitor politici, cum ar fi politica externa si de securitate
comuna, spatiul de libertate, securitate si justitie,
uniunea economica si monetara. În schimb, alte politici
duse de Uniune nu au facut obiectul unor modificari
i mportante.
O atentie particulara a fost rezervata mentinerii
coerentei activitatii Uniunii cu ajutorul dispozitiilor
care asigura luarea în calcul a obiectivelor de ansamblu
- în special a egalitatii între sexe, mediului înconjurator,
protectiei consumatorilor - în definirea si implementarea
fiecarei politici specifice în parte.
transnationale
Un viitor
Parchet
European
pentru
urmarirea
autorilor
crimelor
transnationale
Cooperarea
în materie
de politie
Reforma
anumitor
politici ale
Uniunii
Coerenta
activitatii
Uniunii
Universitatea Spiru Haret
Proiectul de Constitutie introduce noi temeiuri
juridice, care permit Uniunii sa intervina în caz de
nevoie în domenii precum sanatatea publica, pentru a
face fata problemelor comune privind securitatea cetatenilor
(cum ar fi SARS, bio-terorismul); energia
pentru a favoriza accesul si continuitatea serviciului
public, continuitatea, siguranta aprovizionarii, dezvoltarea
energiilor reciclabile si economiei de energie;
protectia civila, pentru a sprijini statele membre sa faca
fata catastrofelor de origine naturala si umana; sportul,
pentru a-i dezvolta dimensiunea educativa si coordona
eforturile de lupta împotriva dopajului.
INTRAREA ÎN VIGOARE sI REVIZUIREA
CONSTITUŢIEI
Intrarea în vigoare a Constitutiei
Tratatul constitutional pleaca de la principiul ratificarii
sale de catre toate statele membre. Daca dupa
doi ani de la semnarea sa, doar patru cincimi din statele
membre l-au ratificat, Consiliul European va examina
aceasta problema.
Revizuirea ulterioara a Constitutiei
În mod normal, revizuirile vor fi pregatite de o
Conventie, cu exceptia cazului în care au un impact
limitat. Conventia trebuie sa adopte prin consens o
recomandare adresata Conferintei interguvernamentale,
care va fixa de comun acord propunerile de modificare.
Aceste modificari nu vor intra însa în vigoare decât
dupa ce au fost ratificate de toate statele membre în
conformitate cu regulile constitutionale proprii.
CE SE VA ÎNTÂMPLA DUPĂ CONVENŢIE?
Domnul Giscard d'Estaing a prezentat Consiliului
European reunit la Salonic, între 19 si 20 iunie 2003,
proiectul de Constitutie elaborat de catre Conventie.
Noi
posibilitati
de actiune în
anumite
domenii
Intrarea în
vigoare a
Constitutiei
Revizuirea
Constitutiei:
consacrarea
metodei
Conventiei
Universitatea Spiru Haret
Prezentarea acestui proiect marcheaza sfârsitul
misiunii încredintate Conventiei. Cu toate acestea,
Consiliul European a apreciat ca mai trebuie realizata o
munca de natura pur tehnica în ceea ce priveste partea
a treia a proiectului de Constitutie, privitoare la
politicile Uniunii. Aceasta misiune ar trebui îndeplinita
p âna cel târziu la 15 iulie.
Pe baza acestui proiect de Constitutie prezentat
Conventiei, Conferinta Interguvernamentala (CIG) si-a
î nceput lucrarile în octombrie 2003.
Aceasta Conferinta Interguvernamentala, care va
lua decizia finala, va reuni reprezentanti ai guvernelor
celor 15 state membre actuale ale Uniunii si ai celor
10 state care vor adera în 2004 (cele trei state
candidate România, Bulgaria, Turcia vor avea
statut de observator). Comisia va participa la lucrarile
CIG si Parlamentul European îi va fi asociat.
Conferinta Interguvernamentala îsi va închide
lucrarile în cel mai scurt timp posibil; obiectivul este
de a termina înainte de alegerile pentru Parlamentul
European, prevazute la 15 iunie 2004. Constitutia va
trebui semnata înainte de 1 mai 2004, data aderarii
celor 10 noi state membre.
Urmatoarea
Conferinta
Interguvernamentala
va lua decizia
finala asupra
Constitutiei.
|
