UNIUNEA EUROPEANA - UN PROIECT DEVENIT REALITATE

UNIUNEA EUROPEANA - UN PROIECT DEVENIT REALITATE

Vorbind studentilor despre realitatile socio-politice dintr- o Europa sfasiata de pan-idei, o Europa care tocmai trecuse printr�un razboi mondial purtat, in mare parte, pe teritoriul sau, Dimitrie Gusti declara optimist in 1930: �Europa nu este un termen corespunzator unei notiuni stiintifice geografice. Geografia tagaduieste existenta unui continent al Europei, care apare ca o prelungire triunghiulara a Asiei si a ansamblului de insule si peninsule ce termina continentul asiatic. Dar daca nu exista un continent propriu-zis natural al Europei, asa cum este, bunaoara, continentul Asiei, Europa este insa un continent uman, o creatie spirituala, o splendida manifestare de vointa si gandire. Europa nu inseamna deci un teritoriu, ci o idee social-spirituala, este societatea popoarelor europene, care, pe baze antice si crestine, a creat acea civilizatie, gloria rasei albe si a Umanitatii.�

Ideea unitatii Europei are radacini adanci in istoria umanitatii. Fireste, de�a lungul veacurilor, ideea a cunoscut diverse ipostaze: Europa a fost creata de mai multe ori... A fost creata intai de vechea Grecie si de Alexandru cel Mare. Roma a creat a doua Europa, prin Iulius Caesar si pax romana. A treia Europa a fost plamadita de Carol cel Mare. A patra Europa a fost instaurata datorita domniei p 818h79i apale, ce-l avea in frunte pe Inocentiu al III-lea. Un al cincilea imperiu european a fost ambitia lui Napoleon. Si lista continua... pentru ca Europa a preocupat ideologii tuturor timpurilor, de la Sully si Henric IV, Abatele de Saint Pierre, J. J. Rousseau, Imm. Kant, G. Leibniz, Comenius, Ch. de Montesquieu. Saint-Simon a publicat, in ajunul Congresului de la Viena (octombrie 1814), studiul profetic: �Reorganisation de la societe europeenne, ou de la necessite et des moyens de rassembler les peuples de 1�Europe en un seul corps politique, en conservant a chacun son independance nationale� (Reorganizarea societatii europene sau despre necesitatea si mijloacele de a reuni popoarele Europei intr-un singur organism politic, pastrand independenta nationala a fiecaruia).

Astfel, tot dupa tragica experienta a unui razboi mondial, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez al Afacerilor Externe, lanseaza ideea unei Comunitati Europene a Carbunelui si Otelului (CECO). La o jumatate de deceniu de la finele celui de-al doilea razboi mondial, intr-o perioada de resentimente mocnite, planul Schuman anticipeaza cooperarea franco-germana. Avanpremiera sa este prezentata in fata a o suta de jurnalisti reuniti la Paris, la ministerul Afacerilor de Externe din Franta si reuseste sa ia prin surprindere opinia publica si conducatorii occidentali.

Planul fusese pus la punct in cel mai mare secret de Jean Monnet, cu concursul catorva mari diplomati din stat: Robert Marjolin, �tienne Hirsch, Pierre Uri, Paul Reuter, beneficiind totodata de sustinerea entuziasta a lui Robert Schuman, dar si de cea a italianului Alcide de Gasperi si a germanului Konrad Adenauer, cancelarul crestin-democrat al recent-infiintatei Republici Federale Germane.

Referindu-ne la parintele viitoarei Uniuni Europene, autodidactul, negociatorul de anvergura, fin politician, Jean Monnet a invatat sa se indoiasca de proiectele utopice cum a fost cazul celui cladit in anii �20 de ministrii Briand si Stresemann. Dupa 1945, Monnet are initiativa fondarii primei institutii comune a tuturor europenilor, urmarind, de asemenea, asezarea unor baze solide pentru o uniune europeana, iar nu doar principii abstracte, cum se intamplase pana atunci. J. Monnet se opreste asupra unui organism a carui atributie sa constea in cresterea si supervizarea productiei de carbune si otel, fiind rodul unui rationament judicios: carbunele si otelul reprezentau, in epoca, pilonii economiei mondiale.

Germania invinsa era totusi posesoarea celei mai puternice siderurgii din Europa, iar fostii inamici nu vazusera nici un inconvenient in a o solicita. Plasand siderurgia germana sub o tutela comuna, se neutralizau pretentiile altor state europene la adresa sa. Franta, la randul sau, revendica Sarre, un tinut german vecin cu regiunea Lorraine si dotat cu o siderurgie dinamica. Oferind Frantei drepturi asupra industriei din Sarre, CECO determina renuntarea la aceste revendicari.

Planul Schuman marcheaza, fara indoiala, nasterea unui proiect de uniune europeana. Aceasta a fost ratiunea pentru care europenii convinsi au dorit declararea datei de 9 mai ca Ziua Europei. Activitatea CECA a debutat in 1951, reunind Germania, Franta, Italia si Benelux (Belgia, Luxemburg si Tarile de Jos), in absenta Regatului Unit al Marii Britanii. Succesul sau ii va determina pe europeni sa se angajeze, prea rapid insa, in crearea unei armate europene. Dupa acest esec, partenerele CECA au adoptat o pozitie mai moderata si au parafat la Roma, in 27 martie 1957, tratatul ce a reprezentat certificatul de nastere al actualei Uniuni Europene.

Iata cum, cu doar cateva zile (4 mai 1950) inainte de semnarea Tratatului carbunelui si otelului, descria Jean Monnet necesitatea nasterii unei Europe unificate, intr-un memorandum adresat lui Robert Shuman si Georges Bidault: �Indiferent incotro ne-am indrepta privirea in lume, nu vedem nimic altceva decat moarte - fie ca e vorba de acceptarea unui razboi, considerat inevitabil, de problema Germaniei, de convalescenta continua a Frantei, de organizarea Europei, despre insusi locul Frantei in Europa si in lume. Dintr-o asemenea situatie nu exista decat o singura cale de scapare: actiunea concreta asupra unei chestiuni restranse, dar decisiva, aducand acestei stari de fapt o schimbare fundamentala si modificand gradual chiar termenii tuturor problemelor.

Continuarea reconstructiei Frantei se va vedea amenintata daca problema productiei industriale a Germaniei nu va fi rapid rezolvata. Deja, Germania a solicitat cresterea productiei de la 11 la 14 milioane de tone. Noi vom refuza, insa americanii vor insista in acest sens. In cele din urma, vom formula anumite rezerve fata de aceasta chestiune, dar vom fi nevoiti sa cedam. In acelasi timp, productia franceza pierde teren, ba chiar se poate spune ca se prabuseste.

Formularea acestor principii face inutila descrierea in detaliu a consecintelor ce vor surveni: expansiunea Germaniei, dumping german pe pietele de export; un apel lansat pentru protejarea industriilor franceze; sistarea sau camuflarea liberalizarii schimbului; reinstaurarea cartelurilor anterioare razboiului; o posibila orientare a expansiunii germane catre Est, preludiu pentru intelegerile politice; o Franta trasa inapoi de productia limitata si protejata.

SUA nu doresc ca evenimentele sa urmeze un astfel de curs. Vor accepta asadar o alternativa, cu conditia ca aceasta sa fie dinamica si constructiva, cu atat mai mult cu cat este propusa de Franta.

In momentul de fata, Europa se poate naste numai prin implicarea Frantei. Numai Franta poate vorbi si actiona. Dar daca Franta nu va vorbi si nu va actiona, ce se va intampla? Se va constitui un grup in jurul Statelor Unite, insa in scopul de contracara, cu o forta sporita, colosul sovietic in expansiune. Ratiunea evidenta este ca statele Europei se tem si cauta aliati. Marea Britanie va strange din ce in ce mai tare relatiile cu SUA; Germania se va dezvolta rapid si nu vom putea preveni eventuala ei reinarmare. Franta va fi din nou prinsa in cursa fostului sau malthusianism, toate acestea conducand spre un deznodamant previzibil: inevitabila izolare a Frantei.�

Va invitam sa ne insotiti in descifrarea unui vis devenit realitate: Uniunea Eropeana! Nu ne mai ramane decat sa va oferim o scurta biografie si �testamentul� celui care a dat viata ideii: Jean Monnet, Planul unei Noi Europe (1959), despre care, daca referintele bibliografice nu ne-ar indica anul in care a fost redactat, am putea lesne crede ca este un extras din actualul si mult-disputatul Proiect al Constitutiei Europene:

�Institutiile Comunitatii cuprind Consiliul de Ministri, o Comisie Economica Europeana, o Adunare, asemanatoare unui Parlament si o Curte de Justitie, care este un gen de embrion al Curtii Supreme. Toate reprezinta un sistem de conducere similar celor din majoritatea Constitutiilor.

Consiliul de Ministri este conceput sa reuneasca viziuni nationale, vederile celor sase guverne. Fiecare guvern este reprezentat in Consiliu de ministrul sau de externe sau de unul ori mai multi alti ministri, spre exemplu cel al Finantelor, al Transporturilor sau al Agriculturii, in functie de cerintele dezbterilor.

Activitatea executiva de zi cu zi a Comunitatii este incredintata Comisiei Economice europene, constituita din noua membri. Comisia este responsabila in fata Adunarii Comunitatii, va apara interesele comune ale Comunitatii si reprezinta punctul de vedere al Comunitatii care va prima asupra celui national. Asupra oricarei chestiuni, ea va actiona prin vot majoritar.

Comisia detine numeroase imputerniciri, specificate in Tratatul de fata, pe care le exercita prin propria autoritate. Acolo unde vor trebui stabilite reguli generale, Consiliul de Ministri va lua deciziile. Dar va realiza aceasta prevedere numai la propunerea Comisiei. Nu va putea amenda propunerile Comisiei decat prin vot unanim.�

Curricullum vitae:

Jean Monnet s-a nascut in 1888, la Cognac, Franta. Desavarsindu-si educatia in regiune, in 1915 a devenit funcionar public in Ministerul Comertului. In aceasta functie, a prezentat diferite planuri pentru colaborarea economica dintre statele vest-europene si Statele Unite. Desi proiectul propus nu a fost acceptat, Monnet a dobandit o reputatie de expert in colaborare internationala si a participat in calitate de consultant pe probleme economice la Conferinta de Pace de la Paris. Mai tarziu, un post similar i-a fost incredintat in Liga Natiunilor.

Dupa izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, Monnet s-a deplasat la Washington, unde a prezidat un comitet ce promova colaborarea economica franco-britanica.

In 1945 a fost desemnat Comisar pentru Planificare in Franta, atributiunile acestei functii constand in reconstructia economica. Din aceasta ipostaza, Monnet a inceput elaborarea unei scheme pe care a propus-o lui Robert Schuman, Ministrul francez al Afacerilor Externe din 1949. Planul Schuman, cum a ajuns sa fie cunoscut, a constituit baza Tratatului Comunitatii Carbunelui si Otelului, devenit operational in 1952. Planul CECO prevedea ca cele sase state semnatare ale Tratatului de la Paris (Belgia, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda si Germania de Vest) sa puna laolalta resursele de carbune si otel.

Monnet, recompensat cu Premiul Wateler pentru Pace in 1951, devenea presedintele Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, intre 1952 si 1955, un an mai tarziu fiind numit presedinte al Comitetului de Actiune al Statelor Unite ale Europei.