Cuprins
UNIUNEA EUROPEANA
Istoric
Obiecthc principale ale Uniunii Europene
STAte membre ale UE
INSTITUÞIILE UNIUNII EUROPENE
INTRODUCERE
Parlamentul European:
Consiliul European:
Preºedinþia Consiliului European:
Consiliul:
Formaþiunile Consiliului:
Definiþia majoritãþii calificate în cadrul Consiliului European ºi al Consiliului:
Comisia Europeanã:
Preºedintele Comisiei Europene:
Ministrul Afacerilor Externe:
Curtea de Justiþie:
Banca Centralã Europeanã:
Curtea de Conturi:
Organele consultative ale Uniunii:
In urma celui de-al doilea rãzboi mondial.Europa suferise mari pierderi umane si materiale.Se confrunta cu o criza politica, morala si intelectuala, isi pierduse prestigiul in lume, mai ales in raport cu S.U.A.care se afla intr-o perioada de prosperitate economica.
La sfârºitul
celui de-al doilea rãzboi mondial, Europa ajunsese divizata, in ciuda atâtor
elemente comune la care europenii tineau; divergentele intre statele europene
au contrubuit la alunecarea Europei in Rãzboiul rece.iar ca urmare a
rãzboiului, mari puteri europene au ajuns pe loc secundar. Astfel se explica faptul
ca, pe de o parte .tendinþele spre unitatea europeana sunt impufsionate.in
primul rand.din interiorul acestor state. Pe de alta parte, aceste impulsuri
vin din profilierea comunismului dinspre Rãsãrit si din ameninþarea
UE ar fi trebuit de fapt sa fie cunoscuta drept "Comunitatiile Europene".la plural. Ea a început sub forma a trei organizaþii distincte, dar totuºi înrudite intre ele "Comunitatea Europeana A Cãrbunelui si Otelului (European Coal And Steal Community sau ECSC/CECO), Comunitatea Europena a Energiei Atomice (Euratom) si Comun 17117f510r itatea Economica Europena (CEE numita si Piaþa Comuna). ln practica.institutiile si politica acestora au devenit tot mai greu de distins, proces confirmat de amendamentele successive aduse tratatului.
Dupa rãzboi,
unii oameni politici (Robert Schuman, Konrad Adenauer, Jean Monnet si altii) au
demonstrate ca.pentru a nu se mai repeta greºelile trecutului.este nevoie de o
solidaritate europeana.care sa nu fie in contradicþie cu solidaritatea
naþionala si sa nu dãuneze identitãþii nationale. Asadar, alaturi de
identitatea natioanala.si nu in contradicþie cu ea, apare identitatea
europeana.care va presupune o conºtiinþa europeana. Ideologia naþionalista a
sec ai-XIX-lea urmeazã a fi inlocuita cu ideologia integrãrii europene. Aceasta
nu înseamnã respingerea valorii natinunii.ci asumarea unei realitãþi ca mai
exista si alte valori comparabile ca importanta. Problema practica ce isi
aºtepta soluþionarea prin integrarea europeana era una a armonizãrii
intereselor statelor naþionale, a asigurãrii dezvoltãrii lor economice si
.concomitenta evitãrii conflictelor dintre ele. In Europa integrata,
patriotismul, adica dragostea fata de propria
Noua
construcþie a Europei unite a putut incepe numai in Europa Occidentala si numai
dupã reconcilierea franco-germana. ldeea cãlãuzitoare a lui Monnet in acest
sens este ca rãzboiul dintre Franþa si
Demersul pentru integrarea europeana s-a fãcut mai intai in plan economic, unificarea politica rãmânând obiectivul final.
Pe fondul unei noi construcþii europene.care s-a realizat in etape.democratiile occidentale au parcurs mai multe stadii de dezvoltare.
Pana in anul 1950 s-a realizat refacerea economica postbelica. Planul Marshall, dublat de o puternica voinþa de reconstructie, optiunea pentru economia de piata, intr-o anumita mãsura rolul statului in economie, dar si împuternicirile unei noi integrãri europene au fãcut ca in anii 1950-1960 sa creascã ritmurile de dezvoltare. S-au realizat progrese in automatica, cibernetica, in cercetarea ºtiinþifica si alte ramuri moderne, in timp ce vechile industii erau in recul, iar populaþia satelor cunoºtea un adevãrat exod spre marile aglomerãri urbane, devenite oraºe in miºcare.
In 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franþei, inspirat de Jean Monnet, propune planul ce va sta la baza Comunitãþii Europene a Cãrbunelui si Otelului sau CECO ("Declaraþia Schuman") iar pe 1 aprilie 1951, este semnat "Tratatul de la Paris" pentru constituirea CECO, de cãtre Belgia, Franþa, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda.
Deceniul 1961-1970 a adus o accentuare a procesului de concentrare a industriei si a bãncilor, schimbãri in structura socio-profesionala si creºterea calitãþii vieþii. Astfel, pe 25 martie 1957 sunt semnate tratatele care instituie Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM), si Comunitatea Economica Europeana (CEE) de cãtre cele sase tari - Belgia, Franþa, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda .cunoscute sub numele de Tratatele de la Roma care au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958. Scopul CEE era înlãturarea progresiva a barierelor vamale, libera circulaþie a forþei de munca si a capitalului.
Cele trei comunitatif CECO, CEE si EURATOM) au ajuns cu timpul tot mai de nedeosebit. Tratatul de fuziune din 1965 a dat tuturor o comisie si un consiliu comune. Pe de alta parte, UE a înregistrat o considerabila expansiune.ca numãr de membri odatã cu intrarea Regatului Unit, lrlandei si Danemarcei in 1973, a Greciei in 1981, a Spaniei si Portugaliei in 1986, a Suediei, Austriei si Finlandei in 1994.
Daca numãrul de membrii a crescut, Jurisdicþia politica a UE s-a "adâncit": incluzând sistemul monetar european, monumentalul "Program al Pieþei Unice", politica regionala si sociala precum si elemente de cooperare in materie politica externa si in domeniul apãrãrii. Acest proces de adâncire a fost facilitat de amendamente la tratate, cel mai recent fiind "Tratatul de la Maasticht" (semnat in 1991, intrat in vigoare in noiembrie 1993) care a transformat oficial CEE in UNIUNEA EUROPEANA care-si propune extinderea procesului de integrare pentru a realiza si o uniune politica a tarilor europene.Pentru aceasta a fost necesara elaborarea unei legislaþii europene, care a impus schimbãri in legislaþia statelor membre sau a celor ce vor sa adere la UE.
Menþinând obiectivul neclar "Euroentuziastii " si susþinãtorii înfocaþi ai autonomiei naþionale au fost de obicei capabili sa încheie compromisuri care sunt socotite a fi in interesul tuturor. Faptul acesta propulseazã procesul de integrare.in profida agitatiei, asa incat suntem martorii apariþiei unei UE ca o entitate tot mai "asemãnãtoare unui stat" in sistemul international.ceea ce poate duce la schimbarea conceptelor tradiþionale de suveranitate si de organizaþie internaþionala.
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaþiile dintre statele membre si intre popoarele acestora, intr-o maniera coerenta, având drept suport solidaritatea.
Principalele obiective sunt:
promovarea progresului economic si social (piaþa unica a fost instituita in 1993, iar moneda unica a fost lansata in 1999);
sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaþionala (prin ajutor umanitar pentru tarile nemembre, o politica externa si de securitate comuna, implicare in rezolvarea crizelor internaþionale, poziþii comune in cadrul organizaþiilor internaþionale);
sa instituie cetãþenia europeana (care nu înlocuieºte cetãþenia naþionala dar o completeazã, conferind un numãr de drepturi civile si politice cetãþenilor europeni);
sa dezvolte o zona de libertate, securitate si justiþie (legata de funcþionarea pieþei interne si in particular de libera circulaþie a persoanelor);
sa existe si sa se consolideze in baza dreptului comunitar (corpul legislaþiei adoptate de cãtre instituþiile europene, împreuna cu tratatele fondatoare);
Ø State fondatoare:
1950 -
1973 - Mãria Britanie, Irlanda , Danemarca
1986 - Portugalia, Spania
1995 - Finlanda,
1981 - Grecia
2004 -
2007 -
Ø
State candidate:
Uniunea
Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a început
in anul 1951, intre sase tari europene. Dupã cincizeci de ani si sase valuri de
aderare, Uniunea Europeana are astãzi 27 state membre. Turcia si
Uniunea dispune de un cadru instituþional unic care are drept scop:
promovarea valorilor sale;
urmãrirea obiectivelor Uniunii;
servirea intereselor Uniunii, ale cetãþenelor ºi cetãþenilor sãi ºi ale statelor membre;
asigurarea coerenþei, eficacitãþii ºi continuitãþii politicilor ºi acþiunilor sale.
Acest cadru instituþional cuprinde: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul (numit "Consiliu"), Comisia Europeanã (numitã "Comisia"), Curtea de Justiþie a Uniunii Europene.
Fiecare instituþie acþioneazã în limitele atribuþiilor care îi sunt conferite prin Constituþie, conform procedurilor ºi în condiþiile prevãzute prin aceasta. Instituþiile practicã între ele o cooperare loialã.
Parlamentul European exercitã, împreunã cu Consiliul, funcþiile legislativã ºi bugetarã. El exercitã ºi funcþiile de control politic ºi funcþia consultativã, conform condiþiilor stabilite prin Constituþie. Parlamentul European alege preºedintele Comisiei Europene.
Parlamentul European este format din reprezentanþi ai cetãþenelor ºi cetãþenilor Uniunii. Numãrul acestora nu va depãºi ºapte sute cincizeci. Reprezentarea cetãþenelor ºi cetãþenilor se face în mod proporþional degresiv, stabilindu-se un prag minim de ºase membri pentru fiecare stat membru. Nici un stat membru nu poate deþine mai mult de nouãzeci ºi ºase de locuri. Consiliul European va adopta cu unanimitate de voturi, la propunerea Parlamentului ºi cu aprobarea acestuia, o decizie europeanã stabilind componenþa Parlamentului, cu respectarea principiilor enunþate. Membrii Parlamentului European vor fi aleºi pentru un mandat de cinci ani, prin sufragiu universal, liber ºi secret.
Parlamentul European îºi alege preºedintele ºi biroul dintre membrii sãi.
Consiliul European dã Uniunii impulsurile necesare dezvoltãrii acesteia ºi îi defineºte orientãrile ºi prioritãþile de politicã generatã. Nu exercitã funcþii legislative.
Consiliul European este format din ºefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum ºi din preºedintele sãu ºi preºedintele Comisiei. Ministrul Afacerilor Externe al Uniunii participã la lucrãri.
Consiliul European se întruneºte în fiecare trimestru la convocarea preºedintelui sãu. Atunci când ordinea de zi o impune, membrii Consiliului European pot decide sã fie asistaþi de cãtre un ministru ºi, în cazul preºedintelui Comisiei, de cãtre un comisar european. Preºedintele convoacã o reuniune extraordinarã a Consiliului European atunci când aceastã situaþie se impune.
Consiliul European se pronunþã prin consens, cu excepþia cazului în care în Constituþie se prevede altfel.
Consiliul European îºi alege preºedintele cu majoritate calificatã pentru un mandat de doi ani ºi jumãtate, cu posibilitatea reînnoirii acestuia o singurã datã. în caz de imposibilitate sau de culpã gravã, Consiliul European poate pune capãt mandatului lui sau ei conform aceleiaºi proceduri.
Preºedintele Consiliului European:
prezideazã ºi impulsioneazã lucrãrile Consiliului European;
îi asigurã pregãtirea ºi continuitatea în cooperare cu Preºedintele Comisiei ºi pe baza lucrãrilor Consiliului Afacerilor Generale;
acþioneazã pentru facilitarea coeziunii ºi consensului în cadrul Consiliului European;
prezintã Parlamentului European un raport dupã fiecare întrunire a Consiliului European.
Preºedintele Consiliului European asigurã la nivelul sãu ºi în aceastã calitate reprezentarea externã a Uniunii în probleme referitoare la politica externã ºi de securitate comunã, fãrã sã aducã atingere competenþelor Ministrului Afacerilor Externe al Uniunii.
Preºedintele Consiliului European nu poate exercita un mandat naþional.
Consiliul exercitã, împreunã cu Parlamentul European, funcþiile legislativã ºi bugetarã. Exercitã funcþii de definire a politicilor ºi de coordonare, conform condiþiilor stabilite prin Constituþie.
Consiliul este format dintr-un reprezentant al fiecãrui stat membru la nivel ministerial, acesta fiind competent sã angajeze guvernul statului membru pe care îl reprezintã ºi sã exercite dreptul de vot în numele acestuia.
Consiliul hotãrãºte cu majoritate calificatã, cu excepþia cazului în care în Constituþie se prevede altfel.
Consiliul se întruneºte în diferite formaþiuni.
Consiliul Afacerilor Generale asigurã coerenþa lucrãrilor Consiliului în diferitele formaþiuni. Pregãteºte întrunirile Consiliului European ºi asigurã punerea în aplicare a deciziilor acestuia, în colaborare cu Preºedintele Consiliului European ºi cu Comisia. Consiliul Afacerilor Externe elaboreazã acþiunile externe ale Uniunii conform liniilor strategice definite de cãtre Consiliul European ºi asigurã coerenþa acþiunilor sale.
Consiliul European adoptã cu majoritate calificatã o decizie europeanã stabilind lista celorlalte formaþiuni ale Consiliului.4bis. Un comitet al reprezentanþilor permanenþi ai guvernelor statelor membre este responsabil pentru pregãtirea lucrãrilor Consiliului.
Consiliul se întruneºte în ºedinþã publicã când dezbate ºi voteazã proiecte de acte legislative, în acest scop, fiecare reuniune este divizatã în douã pãrþi, destinate respectiv deliberãrii asupra actelor legislative ale Uniunii ºi activitãþilor non legislative.
Preºedinþia formaþiunilor Consiliului, cu excepþia celei a Afacerilor Externe, este asiguratã de cãtre reprezentanþii statelor membre din cadrul Consiliului, potrivit sistemului rotaþiei egale ºi conform regulilor stabilite printr-o decizie a Consiliului European. Consiliul European hotãrãºte cu majoritate calificatã.
Majoritatea calificatã este definitã ca fiind cel puþin 55% din membrii Consiliului, cuprinzând cel puþin 15 dintre ei ºi reprezentând state membre reunind cel puþin 65% din populaþia Uniunii. O minoritate de blocaj trebuie sã includã cel puþin patru membri ai Consiliului, fãrã de care majoritatea calificatã nu este consideratã întrunitã.
Prin excepþie de la alin. 1, când Consiliul nu acþioneazã la propunerea Comisiei sau a Ministrului Afacerilor Externe al Uniunii, majoritatea calificatã este definitã ca fiind cel puþin 72% din membrii Consiliului, reprezentând state membre reunind cel puþin 65% din populaþia Uniunii.
Alin. 1 ºi 2 se aplicã Consiliului European când acesta hotãrãºte cu majoritate calificata.
In cadrul Consiliului European, preºedintele acestuia ºi preºedintele Comisiei nu participã la vot.
Comisia Europeanã promoveazã interesul european general ºi adoptã iniþiativele necesare în acest scop. Vegheazã la aplicarea dispoziþiilor Constituþiei, precum ºi a dispoziþiilor adoptate de cãtre instituþii în temeiul acesteia. Supravegheazã aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curþii de Justiþie. Executã bugetul si gestioneaza programele. Exercita fubctii de coordonare, executie si gestionare, în condiþiile stabilite prin Constituþie. Cu excepþia politicii externe ºi de securitate comune ºi a altor cazuri prevãzute în Constituþie, asigurã reprezentarea externã a Uniunii. Are iniþiativa programãrii anuale ºi multianuale în vederea încheierii de acorduri inter-instituþionale.
Cu excepþia cazului în care în Constituþie se prevede altfel, un act legislativ al Uniunii nu poate fi adoptat decât la propunerea Comisiei. Celelalte acte sunt adoptate la propunerea Comisiei, atunci când Constituþia prevede acest lucru.
Mandatul Comisiei este de cinci ani.
Membrii Comisiei sunt aleºi în funcþie de competenþa lor generalã ºi de angajamentul lor european, iar independenþa lor trebuie sã fie mai presus de îndoialã.
Prima Comisie constituitã în temeiul Constituþiei este compusã dintr-un cetãþean al fiecãrui stat membru, preºedintele sãu ºi ministrul Afacerilor Externe al Uniunii, care va fi ºi unul dintre vicepreºedinþi.
La sfârºitul mandatului Comisiei prevãzutã la alin. 5, aceasta va fi formatã dintr-un numãr de membri, inclusiv preºedintele ºi Ministrul Afacerilor Externe al Uniunii, corespunzãtor a douã treimi din numãrul statelor membre, dacã aceastã cifrã nu este modificatã de cãtre Consiliul European prin unanimitate. Aceºtia vor fi selectaþi dintre cetãþenii statelor membre pe baza unui sistem de rotaþie egalã între statele membre. Acest sistem este stabilit printr-o decizie europeanã adoptatã de Consiliul European prin unanimitate pe baza urmãtoarelor principii:
a) statele membre sunt tratate în mod strict egal în ceea ce priveºte determinarea ordinii succesiunii ºi a duratei prezenþei reprezentanþilor lor ca membri ai Comisiei; în consecinþã, diferenþa dintre numãrul total de mandate deþinute de reprezentanþii a douã state membre date nu poate fi niciodatã mai mare decât unu;
b) sub rezerva prevederilor de la lit. a), fiecare dintre Comisiile succesive este constituitã astfel încât sã reflecte în mod satisfãcãtor evantaiul demografic ºi geografic al tuturor statelor membre ale Uniunii.
Comisia îºi exercitã responsabilitãþile în deplinã independenþã. Fãrã a aduce atingere art. 1-28(2), membrii comisiei nu solicitã ºi nici nu acceptã instrucþiuni din partea vreunui guvern, instituþie, organ, organism sau agenþie. Ei se vor abþine de la orice acþiune incompatibilã cu obligaþiile sau îndeplinirea sarcinilor lor.
Comisia, în calitate de organ colegial, rãspunde în faþa Parlamentului European, în temeiul art. III-340 Parlamentul European poate vota o moþiune de cenzurã împotriva Comisiei. Dacã o astfel de moþiune este adoptatã, membrii Comisiei trebuie sã demisioneze în mod colectiv din funcþiile lor, iar Ministrul Afacerilor Externe al Uniunii trebuie sã demisioneze din funcþia pe care o deþine în cadrul Comisiei.
Þinând cont de alegerile pentru Parlamentul European ºi dupã consultãrile necesare, Consiliul European, hotãrând cu majoritate calificatã, propune Parlamentului European un candidat la funcþia de Preºedinte al Comisiei. Acest candidat este ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor din care este format. Dacã acest candidat sau aceastã candidatã nu întruneºte majoritatea, Consiliul European propune, hotãrând cu majoritate calificatã, în termen de o lunã, un nou candidat care va fi ales de Parlament urmându-se aceeaºi procedurã.
Consiliul, de comun acord cu Preºedintele ales, adoptã o listã cu numele celorlalte persoane pe care intenþioneazã sã le indice ca membri ai Comisiei. Aceºtia vor fi aleºi pe baza unor propuneri fãcute de statele membre, în conformitate cu criteriile stabilite în art. I-26 (4) ºi (6), par.2. Preºedintele, Ministrul Afacerilor Externe al Uniunii ºi ceilalþi membri ai Comisiei sunt supuºi, ca organ colegial, unui vot de încredere din partea Parlamentului European. Pe baza acestei aprobãri Comisia este numitã de cãtre Consiliul European, cu votul majoritãþii calificate.
Preºedintele Comisiei:
defineºte orientãrile în cadrul cãrora Comisia îºi exercitã misiunea;
decide organizarea internã a Comisiei pentru a asigura coerenþa, eficacitatea ºi colegialitatea acþiunilor acesteia;
numeºte Vicepreºedinþi, alþii decât Ministrul Afacerilor Externe al Uniunii, dintre membrii Comisiei.
Un membru al Comisiei îºi prezintã demisia dacã preºedintele îi cere acest lucru. Ministrul Afacerilor Externe al Uniunii îºi prezintã demisia, urmând procedura prevãzutã In art. I-28 (1), dacã preºedintele îi solicitã acest lucru.
Consiliul European, hotãrând cu majoritate calificatã, cu acordul preºedintelui Comisiei, numeºte Ministrul Afacerilor Externe al Uniunii. Consiliul poate sã-l revoce din funcþie urmând aceeaºi procedurã.
Ministrul Afacerilor Externe al Uniunii conduce politica externã ºi de securitate comunã a Uniunii. Prin propunerile sale, Ministrul Afacerilor Externe contribuie la elaborarea politicii externe comune ºi o aduce la îndeplinire în calitate de împuternicit al Consiliului. Acþioneazã la fel ºi în ceea ce priveºte politica de securitate ºi de apãrare comunã.
Ministrul Afacerilor Externe al Uniunii prezideazã Consiliul Afacerilor Externe.
Ministrul Afacerilor Externe este unul din vicepreºedinþii Comisiei Europene. El asigurã coerenþa acþiunilor Uniunii în exterior, în cadrul Comisiei este însãrcinat cu responsabilitãþile ce incumbã acesteia din urmã în domeniul relaþiilor externe ºi cu coordonarea celorlalte aspecte ale acþiunii externe a Uniunii, în exercitarea responsabilitãþilor sale în cadrul Comisiei, ºi numai cu privire la aceste responsabilitãþi, el este supus procedurilor care reglementeazã funcþionarea Comisiei, în mãsura în care acestea sunt compatibile cu alin. 2 ºi 3.
Curtea de Justiþie cuprinde Curtea de Justiþie a Uniunii Europene, Tribunalul General ºi instanþe specializate. Aceasta asigurã respectarea dreptului în interpretarea ºi aplicarea Constituþiei. Statele membre stabilesc cãile de atac necesare asigurãrii unei protecþii jurisdicþionale efective în domeniul dreptului Uniunii.
Curtea Europeanã de Justiþie este formatã din câte un judecãtor pentru fiecare stat membru. Este asistatã de avocaþi generali. Tribunalul General este format din cel puþin un judecãtor pentru fiecare stat membru. Judecãtorii ºi avocaþii generali ai Curþii Europene de Justiþie, precum ºi judecãtorii Tribunalului General sunt aleºi dintre personalitãþile care oferã toate garanþiile de independenþã ºi care îndeplinesc condiþiile prevãzute în art. III-355 ºi III-356. Aceºtia sunt numiþi de comun acord de cãtre guvernele statelor membre pentru un mandat de ºase ani, care poate fi reînnoit.
Curtea de Justiþie, conform dispoziþiilor Pãrþii a lll-a, hotãrãºte:
a) asupra acþiunilor introduse de cãtre unul din statele membre, o instituþie europeanã sau persoane fizice sau juridice;
b) cu titlu prejudicial, la cererea instanþelor naþionale, asupra interpretãrii dreptului Uniunii sau asupra validitãþii actelor adoptate de cãtre instituþiile europene;
c) asupra altor cazuri prevãzute în Constituþie.
Banca Centralã Europeanã ºi bãncile centrale naþionale constituie Sistemul European al Bãncilor Centrale. Banca Centralã Europeanã ºi bãncile centrale naþionale ale statelor membre care au adoptat moneda euro, constituind Eurosistemul, conduc politica monetarã a Uniunii.
Sistemul European al Bãncilor Centrale este condus de organele de decizie ale Bãncii Centrale Europene. Obiectivul sãu principal este menþinerea stabilitãþii preþurilor. Fãrã sã aducã atingere obiectivului de stabilitate a preþurilor, acesta sprijinã politicile economice generale în cadrul Uniunii, în scopul realizãrii obiectivelor Uniunii, întreprinde orice altã misiune de bancã centralã, conform dispoziþiilor pãrþii a III-a din Constituþie, Statutului Sistemului European al Bãncilor Centrale ºi Statutului Bãncii Centrale Europene.
Banca Centralã Europeanã este o instituþie care are personalitate juridicã. Ea este singura abilitatã sã autorizeze emisiunea de euro. Ea este independentã în exercitarea prerogativelor sale ºi în administrarea finanþelor sale. Instituþiile, organele, organismele ºi agenþiile, precum ºi guvernele statelor membre se angajeazã sã respecte aceastã independenþã.
Banca Centralã Europeanã adoptã mãsurile necesare îndeplinirii misiunilor sale, conform dispoziþiilor art. III-185 - III-191 ºi III-196 ºi în condiþiile stabilite în Statutul Sistemului European al Bãncilor Centrale ºi al Bãncii Centrale Europene. Conform aceloraºi dispoziþii, statele membre care nu au adoptat moneda euro, precum ºi bãncile lor centrale îºi pãstreazã competenþele în domeniul monetar.
In domeniile care þin de competenþa sa, Banca Centralã Europeanã este consultatã asupra oricãrui proiect de act al Uniunii, precum ºi asupra oricãrui proiect de reglementare la nivel naþional ºi poate emite avize.
Organele de decizie ale Bãncii Centrale Europene, structura lor ºi modalitãþile de funcþionare sunt definite în art. III-382 - III-383 ºi în Statutul Sistemului European al Bãncilor Centrale ºi Statutul Bãncii Centrale Europene.
Curtea de Conturi este o instituþie. Ea asigurã controlul conturilor Uniunii.
Ea examineazã conturile pentru totalitatea veniturilor ºi cheltuielilor Uniunii ºi asigurã buna gestiune financiarã.
Ea este formatã din câte un cetãþean din fiecare stat membru. Membrii sãi îºi exercitã funcþiile în deplinã independenþã, urmãrind interesul general al Uniunii.
Parlamentul European, Consiliul ºi Comisia sunt asistate de un Comitet al Regiunilor ºi de un Comitet Economic ºi Social, care exercita funcþii consultative.
Comitetul Regiunilor este format din reprezentanþi ai colectivitãþilor regionale ºi locale care sunt fie titulari ai unui mandat electoral în cadrul unei colectivitãþi regionale sau locale, fie rãspunzãtori din punct de vedere politic în faþa unei adunãri alese.
Comitetul Economic ºi Social este format din reprezentanþi ai organizaþiilor patronale, salariale ºi alþi reprezentanþi ai societãþii civile, în special din domeniile socio-economic, civic, profesional ºi cultural.
Membrii Comitetului Regiunilor ºi ai Comitetului Economic ºi Social nu sunt obligaþi prin nici un mandat imperativ. Ei îºi exercitã funcþia în deplinã independenþã, în interesul general al Uniunii.
Regulile referitoare la structura acestor comitete, la desemnarea membrilor lor, la atribuþiile ºi la funcþionarea lor sunt definite în art. III-386 - III-392 din Constituþie. Regulile prevãzute la art. 2 ºi 3 referitoare la structurã sunt revizuite cu regularitate de cãtre Consiliu pentru a reflecta evoluþia economicã, socialã ºi demograficã a Uniunii, în acest scop, Consiliul adoptã decizii europene, la propunerea Comisiei.
|
Powered by https://www.preferatele.com/ cel mai tare site cu referate |
|
