UNIUNEA EUROPEI OCCIDENTALE (UEO)
Prezentare generala
Uniunea Europei Occidentale s-a nascut din Tratatul de cooperare
în materie economica, sociala si culturala si de aparare colectiva
legitima, semnat la Bruxelles la 17 martie 1948, amendat si completat
de Protocolul semnat la
Semnat, în mare parte, ca reactie la controlul fostei Uniuni
Sovietice asupra statelor din Europa Centrala si de Est, Tratatul constituie
prima încercare de concretizare a idealurilor miscarilor europene.
Elementul fundamental al Tratatului îl reprezinta angajamentul
statelor semnatare de a se apara reciproc daca unul dintre ele ar fi
victima unei agresiuni armate în Europa.
O data cu înfiintarea, în 1949, a Aliantei Atlanticului de Nord,
exercitarea atributiilor militare ale Organizatiei Tratatului de la
Bruxelles au fost transferate în competenta NATO. În octombrie 1954
s-au semnat, la
aderarea Republicii Federale Ge 353j93d rmania si Italiei. Din acelasi an,
Organizatia a adoptat denumirea de Uniunea Europei Occidentale.
În Preambulul Tratatului de la Bruxelles modificat, statele
membre enunta principalele obiective ale Organizatiei:
- constituirea, în Europa occidentala, a unei baze solide în
vederea reconstructiei economiei europene;
- ajutorul reciproc pentru a se opune oricarei politici de agresiune;
- promovarea unitatii si încurajarea integrarii progresive a Europei.
Pâna la începutul anilor '80, UEO a contribuit la favorizarea
concertarii si cooperarii în Europa occidentala .
Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda si Marea Britanie.
A se vedea si Andrei Popescu, Ion Jinga, Organizatii europene si
euroatlantice, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, p. 47-51.
Universitatea Spiru Haret
Anii '80 au relansat dezbaterea asupra securitatii europene.
Reuniunea comuna a ministrilor afacerilor externe si ai apararii din
26/27 octombrie 1984 a fost încununata de "Declaratia de la Roma",
ale carei obiective sunt, între altele, definirea unei identitati de securitate
europeana si armonizarea progresiva a politicilor de aparare
din statele membre, recunoscându-se "necesitatea
a întari securitatea occidentala", impunând o "mai buna utilizare a
UEO" pentru a contribui "nu doar la securitatea Europei occidentale,
dar si la ameliorarea apararii comune a ansamblului tarilor Aliantei
Atlantice".
În cadrul Consiliul UEO de la Haga, din octombrie 1997, s-a
adoptat Platforma intereselor europene în materie de securitate;
prin acest document, statele membre îsi afirmau hotarârea de a consolida
componenta europeana a Aliantei Nord-Atlantice, oferind, în acelasi
timp, o dimensiune de securitate si aparare pentru o Europa integrata.
Elementele centrale ale Platformei vizeaza relatiile dintre UEO
si NATO, precum si conditiile care contribuie la consolidarea rolului
sau ca forum de dezbateri periodice în probleme de aparare si
securitate, cu impact asupra întregului continentul european.
UEO regrupeaza actualmente patru tipuri de state participante,
urmând un sistem cu geometrie variabila decis la reuniunea
ministeriala de la Luxemburg, din mai 1994: 10 membri activi
(Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Belgia, Luxemburg, Grecia,
Spania, Portugalia si Olanda), 6 membri asociati (Turcia, Islanda,
Norvegia, Polonia, Ungaria si Republica Ceha), 5 observatori (Irlanda,
Austria, Suedia, Finlanda si Danemarca) si 7 state cu statut de parteneri
asociati (România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia
si Slovenia).
UEO îsi desfasoara activitatea în conformitate cu declaratiile
politice adoptate la Maastricht (10 decembrie 1991) si cu Declaratia
de la Petersberg (19 iunie 1992); documentele stabilesc rolul Organizatiei
si conditiile de admitere a noi membri, precum si competentele
militare ale UEO si situatiile în care poate face apel la fortele armate
conventionale ale statelor membre. Astfel, "unitatile militare ale
statelor membre ale UEO, actionând sub autoritatea UEO, pot fi folosite
pentru misiuni umanitare si de salvare, operatiuni de mentinere a
pacii si misiuni cu forte de lupta pentru gestiunea crizelor, inclusiv
Ibidem, p.48
Universitatea Spiru Haret
pentru impunerea pacii". Aceste tipuri de misiuni au fost denumite
"Misiuni Petersberg".
UEO nu dispune de forte militare proprii; în cazul în care se cere
interventia Organizatiei, aceasta foloseste infrastructura NATO, cu
acordul Consiliului Atlanticului de Nord. Între cele doua organizatii
au fost convenite aranjamente speciale prin care Alianta Nord-
Atlantica pune la dispozitia UEO instrumentele sale militare
(atunci când NATO nu intervine în mod direct).
Articolul J.7 (Tratatul de la Amsterdam) stipuleaza ca: "Uniunea
Europei Occidentale face parte integranta din dezvoltarea UE, dându-i
acesteia acces la capacitatea sa operationala. UEO asista UE în
definirea aspectelor de politica externa si de securitate comuna ce au
legatura cu domeniul apararii. Uniunea Europeana încurajeaza
stabilirea de relatii institutionale tot mai strânse cu UEO în vederea
integrarii eventuale a acesteia în UE, daca Consiliul European va
decide în acest sens. UE va face recurs la UEO pentru elaborarea si
aplicarea deciziilor si actiunilor UE care au implicatii în domeniul
apararii".
Începând din 1999, Uniunea Europeana si-a definit o Politica de
Securitate si Aparare. Aparitia acesteia a schimbat perspectivele
UEO, majoritatea atributiilor sale fiind preluate, dupa cum s-a
decis în cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000),
de Uniunea Europeana
Rolul UEO este astfel considerabil limitat, activitatea sa
principala constând în respectarea obligatiilor prevazute în articolele 5
si 9 ale Tratatului de la Bruxelles (asistenta mutuala în caz de agresiune
si obligatia prezentarii unui raport anual Adunarii Parlamentare)
si urmarirea activitatilor Grupului pentru Armamente al Europei
Occidentale (GAEO, care are rolul de a asigura o concertare a industriilor
de armament din tarile membre ale UEO).
Adunarea Parlamentara a UEO ramâne un forum de reflectie în
materie de securitate la nivel european.
Trebuie însa mentionat faptul ca validitatea si mostenirea
politico-militara a UEO sunt recunoscute de cei care contribuie la
elaborarea Politicii Europene de Securitate si Aparare Comune, iar
Începând din 2002, Institutul de Studii de Securitate si Centrul
satelitar de la Torrejon (Spania), initial organe subsidiare ale NATO, au
devenit agentii ale UE.
Universitatea Spiru Haret
Tratatul de la Bruxelles modificat va pastra un potential politic
atâta vreme cât va ramâne în vigoare
Rolul operational al UEO
Actiunile concertate ale UEO în Golf: 1988-1990
În 1987 si 1988, conflictul dintre Iran si Irak ameninta libertatea
de navigatie prin minarea Golfului Persic. Actionând în baza art. VIII (3)
din Tratatul de la Bruxelles modificat , dragorii trimisi de UEO au
contribuit la garantarea liberei circulatii în apele internationale (au
deminat un culoar maritim de 300 de mile). Operatiunea "Cleensweep"
a constituit prima operatiune concertata întreprinsa în cadrul UEO.
În timpul Razboiului din Golf, statele membre ale UEO au decis
coordonarea actiunilor lor în vederea facilitarii aplicarii rezolutiei 661
a Organizatiei Natiunilor Unite, precum si facilitarea cooperarii cu alte
state actionând în regiune (mai ales cu SUA).
Dupa încheierea ostilitatilor, UEO si-a continuat actiunea de
coordonare a operatiunilor de deminare în apele Golfului si a contribuit
la actiunile umanitare destinate populatiei kurde din nordul Irakului.
Operatiunile UEO în spatiul ex-iugoslav : 1992-1996
În 1992, alaturi de trupele NATO, UEO participa cu forte navale
pentru supravegherea, pe Marea Adriatica, a embargoului impus fostei
Iugoslavii (operatiunea "Sharp Guard"): Începând din 1993, cele doua
Organizatii au decis crearea unui comandament unic al actiunii "Sharp
Guard". UEO a participat cu patru nave si sase avioane de patrula
maritima si de interceptare de la distanta.
Tot în 1993 s-a decis acordarea pentru Bulgaria, Ungaria si
România a unei asistente în vederea aplicarii sanctiunilor Natiunilor
Unite pe Dunare. Aceasta operatiune a constituit un exemplu de
cooperare concreta între OSCE si UEO.
Actiunile din Adriatica s-au încheiat în urma semnarii Acordurilor
de la Dayton (1995).
Administrarea orasului Mostar (Bosnia-Hertegovina), care trebuia
asigurata de Uniunea Europeana, a fost încredintata, în 1994, UEO.
"La cererea uneia dintre parti, Consiliul va fi imediat convocat
pentru a permite Înaltelor Parti Contractante de a se concerta asupra oricarei
situatii care ar putea constitui o amenintare la adresa pacii, indiferent de locul
de producere, sau punând în pericol stabilitatea economica".
Universitatea Spiru Haret
Actiunea Organizatiei a constat în sprijinul acordat croatilor si bosniacilor
în vederea crearii unei forte politienesti unificate. Mandatul UE
(UEO) s-a încheiat în 1996.
Operatiuni de gestionare a crizelor: 1997-2001
În 1997, în contextul eforturilor depuse de comunitatea internationala
în Albania, Consiliul UEO a decis trimiterea pe teren a unui
element multinational de consiliere în domeniul politienesc (EMCP), a
carui misiune principala au fost consilierea si formarea instructorilor.
Din 1999, misiunea UEO s-a implicat în criza refugiatilor din Kosovo.
EMCP si-a încheiat mandatul în 2001.
Tot în 1999, în cadrul misiunii de asistenta la deminare în Croatia
(MADUEO), UEO a furnizat consiliere, sprijin tehnic si sustinere pentru
formarea unui Centru de actiune antimina în Croatia, în domeniul gestionarii
programelor, planificarii si dezvoltarii proiectelor si al sistemelor de
informare geografica. MADUEO si-a încheiat activitatea în 2001.
Tot în gama actiunilor UEO pe teritoriul fostei Iugoslavii se înscrie
si raspunsul dat de UEO, în 1998, cererii UE de a desfasura o misiune de
"supraveghere generala a securitatii" în Kosovo. Plasata sub competenta
Centrului de sateliti, actiunea UEO viza initial strângerea de
informatii pentru UE, OSCE si NATO referitoare la aplicarea Acordurilor
de la Belgrad, din 15/16 octombrie, privind situatia refugiatilor si a persoanelor
deplasate, precum si a infrastructurii create în acest scop.
Ulterior, eforturile Centrului de sateliti au fost îndreptate catre punerea la
punct a unui sistem de informatii geografice (SIG).
România si Uniunea Europei Occidentale
În anul 1992, printr-o scrisoare adresata Secretarului General al
UEO, România îsi manifesta disponibilitatea de a participa la actiunile
de conlucrare cu tarile din Europa Centrala si de Est, avute în vedere
de UEO. De asemenea, partea româna a avansat propuneri concrete în
vederea unei mai bune cooperari cu aceasta Organizatie, vizând,
printre altele, realizarea unor "misiuni de informare si documentare"
ale Secretarului General al UEO în România, stabilirea unui "punct de
legatura" al UEO la Bucuresti, deschiderea unei reprezentante
permanente a UEO în România, constituirea unui mecanism de consultari
bilaterale permanente România-UEO etc.
În 1994, România a devenit partener asociat al UEO, abordarile
si raporturile sale în relatia cu UEO fiind integrate în cadrul mai larg al
politicii externe românesti de integrare europeana si euroatlantica.
|