Uniunea Europeana ca actor economic international

Uniunea Europeana ca actor economic international

Ministrul de externe belgian spunea in 1991 despre Comunitatile Europene ca sunt "un gigant economic, un pitic politic si un vierme militar." Remarca este potrivita ca metafora si ea indica unde este UE puternica si care sunt slabiciunile ei. Din punct de vedere economic, UE este una dintre cele trei mari centre de putere mondiale, alaturi de S 121c25b UA si Japonia. UE isi foloseste puterea economica pentru a-si construi capital politic, dar aceasta activitate nu este suficient de bine coordonata. Pe de alta parte, pana la inceputul anilor 2000, nici liderii UE nici cetatenii UE nu au fost preocupati de asumarea unui rol global de catre UE. Aceasta schimbare s-a facut simtita odata cu dezbaterile prilejuite de Conventia pentru o Constitutie europeana si de adoptarea Strategiei de Securitate a UE in 2003. Desigur, este dificil de vorbit despre putere politica in absenta unei forte militare care sa o sustina - cel putin acesta este punctul de vedere traditional. Construirea unei Politici Europene de Securitate si Aparare (PESA) a devenit una din preocuparile liderilor europeni din ultimii 10 ani. Toate aceste aspecte - economic, politic, aparare vor fi discutate pe larg in cursurile care urmeaza.

UE ca jucator economic mondial

In multe privinte UE e o poveste de succes.

Are o populatie de peste 480 milioane, care reprezinta mai mult decat SUA si Rusia la un loc.

Este cel mai mare bloc comercial din lume, luand in considerare volumul comertului (export si import) si este cel mai mare actor din OMC.[1]

Este o entitate economica in crestere - din 6 membri a devenit o organizatie cu 27 membri in decurs de 50 de ani.

A construit o piata unica in interiorul granitelor celor 27 si o unica moneda, pe care au adoptat-o majoritatea tarilor si o vor adopta toate in momentul in care vor fi pregatite.

Uniunea Europeana este lider mondial in domeniul sprijinului pentru dezvoltare[2]. "Everything but Arms" este un Program lansat de UE in 2001, prin care continua ajutorul pentru dezvoltare prin acordarea de intrare libera pe piata europeana a marfurilor din tarile slab dezvoltate - prin acordarea accesului la GSP pentru cele mai sarace 49 de tari din lume. A fost semnat in 2000 Acordul de la Cotonou - care a continuat Conventia Lomé - semnat de UE pe de o parte si tarile APC (acord despre care vorbeste pe larg John Pinder, in materialul adiacent acestui curs.)

Aproximativ jumatate din banii cheltuiti in lume pentru ajutorarea tarilor sarace vin din UE si din tarile membre UE. Astfel, UE este cel mai mare donator de ajutor economic si nu numai. Principalul scop al UE este sa ajute aceste tari sa se ajute singure, sa le capaciteze, sa le ajute sa-si construiasca capabilitati. In acest sens UE lucreaza intens in cooperare cu ONU - in special pentru realizarea Obiectivelor Mileniului, decise de ONU (Millenium Development Goals sau MDG).[9]

UE contribuie la intretinerea administratiei ONU din Kosovo, ofera suport continuu financiar catre Autoritatea Palestiniana si contribuie cu peste 1 miliard la reconstructia Afganistanului.

Ca orice jucator, UE are si slabiciuni, pe care incearca sa le constientizeze si sa actioneze in directia contracararii lor. Dintre acestea se remarca urmatoarele.

Are o populatie imbatranita si care va imbatrani in continuare (ca medie de varsta a cetatenilor UE).

Exista o diferenta mare intre puterea sa economica si micimea puterii sale politice

Nu actioneaza prompt pe arena internationala - inclusiv datorita lipsei de coordonare si chiar a numarului sau mare de membri; UE are putere mai mare cand vorbeste cu o singura voce.

Totusi, in 2003 au fost lansate primele misiuni ale UE in Balcani si in Africa - sub umbrela PESA[10] . PESC si PESA sunt embrionice in acest moment.

UE ca parte a sistemului comercial mondial

UE ca intreg este parte a unui sistem mondial multilateral comercial definit prin aranjamente mondiale: GATT, OMC din 1995 incoace. Dupa cum am vazut, UE are aranjamente speciale cu tari mai putin dezvoltate (LDC), despre care am vorbit, dar nu are aranjamente speciale cu cei mai mari competitori ai sai, SUA si Japonia. UE, SUA si Japonia isi au reglementate relatiile comerciale doar prin OMC.

Daca UE nu are o politica externa unitara, ea are de mult timp o politica comerciala comuna. Aceasta se exprima, printre altele, prin faptul ca la negocierile din OMC si alte institutii economice internationale ea participa unitar fiind reprezentata de Comisie. Comisia a reprezentat pe cei 6 inca de la Runda de negocieri GATT intitulata "Runda Kennedy (anii 60). Azi, Comisia ne reprezinta in "Runda Dezvoltarii" Doha[12] (OMC) inceputa in noiembrie 2001 (imediat dupa 9/11 septembrie). Aceasta runda este foarte problematica, nefiind incheiata nici acum, inclusiv datorita Comisiei. Ea a fost supranumita initial "runda dezvoltarii" ca sa sublinieze interesul pentru compensarea tarilor LDC si pentru a le acorda facilitati suplimentare datorita polarizarii economice prin UE, NAFTA etc.

Comisia insista ca prioritatea sa numarul unu este realizarea de acorduri multilaterale in cadrul OMC. Totusi UE avanseaza rapid in negocieri bilaterale. De pilda in prezent (februarie 2008) au fost perfectate sau sunt in curs de perfectare Acorduri de Liber Schimb intre UE si: India, Coreea de Sud, ASEAN, America Centrala, Regiunea Andina.

10.3. UE - cea mai mare piata in expansiune din lume

Aceasta constatare se bazeaza pe cel putin doua elemente: extinderea spre estul Europei a UE si extinderea acestor acorduri bilaterale la nivel mondial. Sunt doua efecte majore ale faptului ca UE este cea mai mare piata in expansiune.

Tot mai multe tari vor cauta acorduri preferentiale cu UE.

Politica comerciala a UE va atrage o atentie internationala marita asupra sa.

UE are un sistem vast de aranjamente comerciale preferentiale (Preferential Trading Agreement sau PTA). Acest sistem este unic in lume. UE era sursa a peste jumatate din PTAs in lume inca din 2001. Aceste PTA sunt fie bilaterale fie Generalized System of Preferences cum am vazut ca e cazul pentru tarile africane, din Pacific si din Caraibe.

Acest sistem vast este subiect de ingrijorare din partea competitorilor, si nu numai a lor, fiind perceput ca amenintare la sistemul comercial multilateral. El reprezinta un atu in batalia comerciala UE - SUA, pentru ca tarile cu care UE are acorduri au interesul sa sustina UE in OMC. Dar exista ingrijorarea ca UE sa nu devina o fortareata comerciala, un bloc protectionist, izolat de aranjamente multilaterale.

Exista ingrijorari si referitoare la extinderea UE in masura in care ea va diminua abilitatea UE de a actiona ca actor in negocieri si aranjamente multilaterale (procesul decizional inauntrul UE ar avea de suferit, ar fi incetinit, ingreunat). Pe de alta parte, prin Tratatul CE Comisia are competenta exclusiva de negocieri comerciale, dar anumite servicii si drepturile de proprietate intelectuala cad sub competenta mixta a Comisiei si a tarilor membre UE si OMC.

Multimea aranjamentelor comerciale bilaterale ale Uniunii Europene reprezinta in acelasi timp un punct forte - in masura in care ii da un avantaj fata de ceilalti mari competitori ai sai - dar reprezinta si o slabiciune - in masura in care este o actiune conservatoare care boicoteaza aranjamentele comerciale internationale multilaterale.