Uniunea Europeana - etapa noua in procesul de integrare europeana promovat prin crearea Comunitatilor Europene

Uniunea Europeana - etapa noua în procesul de integrare europeana promovat prin crearea Comunitatilor Europene.

1. Precizari prealabile

Desi Actul Unic European, în preambulul sau, si pentru prima data cuprinde hotarârea statelor membre de a realiza o Uniune europeana si de a o dota cu mijloace de actiune necesare, temeiul juidic al Uniunii Europene ramâne Tratatul de la Maastricht. Dar acest tratat este continuarea si dezvoltarea într-o noua etapa ,,a procesului de integrare europeana angajata - nainte de acest tratat - prin creearea Comunitatilor Europene,, (potrivit Preambulului TMs.).

Înainte de TMs., statele membre ale Comunitatilor Europene (cele 6, apoi, în numar de 12) aveau sa ajunga la o ,,juxtapunere a doua structuri sociale, legate între ele printr-o instiutie comuna

¹⁰⁶ A se vedea, Louis Cartou, L'Union européenne. Traités Paris - Roma - Mastricht, Ed. Dalloz, Paris, p.66

40

pe de o parte Comunitatile Europene (C.E E., EURATOM, C.E.C.O.), denumite organizatii de integrare, ale caror decizii sunt luate de catre institutii distincte de ale statelor membre;

pe de alta parte Cooperarea politica europeana (CPE), în domeniul politicii, esentialmente externe, cu excluderea domeniului apararii, încredintata, printr-un acord între state, unor reuniuni a ministrilor statelor membre, guvernate de principiul unanimitatii.

Comun celor doua structuri era Consiliul European, care reunind sefi de stat sau de guvern avea sa-i succeada asa numitele

,,întâlniri la nivel înalt" - samituri.

În mare, aceasta structura a fost preluata de Tratatul de la

Maastricht, careia avea sa-i aduca importante modificari.

Comunitatile Europene.

2. 1. Competentele comunitare, înainte si dupa Tratatul de

la Maastricht

Comunitatile s-au nascut prin tratate multilaterale, negociate

pe parcursul conferintelor internationale, semnate de catre plenipotentiarii celor 6 state fondatoare ratificate si intrate în vigoare dupa principiile clasice ale dreptului tratatelor.

Chiar daca T.C.E.C.O. s-a încheiat pentru 50 de ani, au urmat

Tratatele de la Roma, care s-au încheiat pentru o durata nelimitata (art.

CE, si 208 EURATOM) , pentru a raspunde finalitatilor permanente ale integrarii europene"

→ Prin tratatul Tratatul de la Maastricht denumirea Comunitatea Economica Europeana - C.E.E. -a fost înlocuita cu termenii Comunitatatea Europeana - C.E. titlu II, art.G) pentru a exprima largirea domeniilor de competenta comunitara, de la cele economice la cele ne-economice. Consecintele acestei ,,înlocuiri" sunt:

- competentele economice ale C.E E. sunt dezvoltate;

- competentele ne-economice sunt adaugate la acestea;

politica monetara capata amploare, marcata, în mod esential de creearea unei monede unice.

→ Comunitatile Europene, conserva competentele initiale prevazute, si primeste competente noi, economice si ne-economice. Ansamblu de competente constituie ,,piata interna", potrivit dispozitiilor din TMS., art. 7- A.

¹⁰⁷ _{A se vedea, Gui Isaac et Mark Blanquet, op. cit. p. 22}

41

Competentele initiale ale celor trei tratate institutive sunt prevazute dupa cum urmeaza:

- Tratatul de la Roma - CEE (numit si Tratatul Pietei Comune),

se aplica tuturor economiilor statelor membre. Competentele CEE au fost completate si precizate prin Actul Unic European (1 -18 februarie, 198 ) adoptat pe baza unei Carti albe a Comisiei (iunie

Actul Unic a fixat drept obiectiv realizarea unei unei , piete interne" pâna la 1 ianuarie 1993.

Tratatul de la Roma - CEEA sau EURATOM, are drept obiect punerea în comun - în domenii limitate - industriile nucleare ale statelor membre. Domeniul de competenta al acestui tratat este limitat

la obiect si subiectele sale. Obiectul este format din acle produse definite prin art. 197: substante mineraliere specifice, minereuri extrase din materiale neprelucrate-brute. Tratatul se aplica unor subiecte determinate: State membre, si ,,persoane si întreprinderi" (desemnate prin art. 19 ). Persoanele sunt persoane fizice care exercita pe teritoriul Comunitatii n tot sau în parte activitatile lor într-

un domeniu prevazut de Tratat. . Întreprinderile sunt întreprideri sau institutii de drept public sau de drept privat care exercita în tot sau în parte activitatile lor în aceleasi domenii.

- Tratatul de la Paris - CECO - ,,asigura unificarea economica a statelor membre într-un domeniu, de asemenea, limitat, carbune si otel" Ca si T EURATOM, T.C.E.C.O. a avut un domeniu de competenta limitata, atât în privinta obiectului sau cât si în privinta destinatarilor lui (a subiectelor). Ca obiect, este limitat la industriile de carbune si otel. Tratatul precizeaza produsele corespunzatoare acestor industrii (în anexa I- recizeaza notiunea de carbune si produse siderurgice, în anexa, II defineste conditiile de aplicare a tratatului la produse feroase, si anexa III, se refera la oteluri speciale). Subiectele

de drept avute în vedere de tratat sunt :

- statele membre, care actioneaza în numele Comunitatii, ca adevarati administratori ai acesteia

întreprinderile; ,,în sensul prezentului tratat", precizat de art.

80, se adauga ,,asociatiie", potrivit art. 48 C.E.C.O. Întreprinderile, potrivit art. 80, sunt acelea care desfasoara pe teritoriul C.E.C.O. (art.79 alin. ) o activitate de productie în domeniul carbunelui si otelului. n plus, dispozitiile Tratatului au în vedere si acele întreprinderi sau ,,organisme" care desfasoara, în mod obisnuit, o

A se vedea, Louis Cartou, op. cit. p. 68.

¹⁰⁹ _Idem.

42

activitate de distributie, alta decât vânzarea catre consumatorii casnici, sau artizanatul (art.80), si asociatiile de întreprinderi.

Extinderea competentelor comunitare la noi a domenii economice

În momentul intrarii în vigoare a Actului Unic European, Comunitatile Europene evidentiau doua însusiri, aceea de Uniune vamala si de Uniune Economica si monetara.

Uniunea economica si monetara era compusa din acele politici care, în marea lor majoritate, erau formate în limita tratatului C.E E.

pe baze, considerate subrede , de exemplu, politica agricola, care se adauga politicii industriale generale, sau, mediu înconjurator, protectia consumatorului, cercetarea, energia. Politica transporturilor s-a dezvoltat n limita prevederilor Tratataului, pentru acest sector. La aceste politici se adauga sectoarele traditionale: siderurgie, carbune, domeniul nuclear.

Aceste politici au fost înserate de A.U.E., în Tratatul C E.E., si

se regasesc moficate în Tms., de exemplu: protectia consumatorilor (art. 129- A), industria (art. 130), cercetarea (de la 130- F la 130- P), mediul (de la art. 13 - A la 130- E). De ramarcat ca TMs. Nu prevede nici o dispozitie cu privire la politica enegetica.

Sectoarele eonomice ale C.E. se extind, tratatul    C.E. cuprinzând dispozitii noi referitoare la retelele transeuropene de la art. 129- B la D), ce privesc, în mod esential, transporturile, telecomunicatiile, energiea.

Extinderea competentelor comunitare la domenii ne- economice. C.E.E. a fost solicitata sa intervina, în domenii care erau situate în fara sferei de competenta economica pe care tratatele le-o atribuise. De exemplu, politica universitara ramânea de domeniul competentei nationale în masura în care nu se dovedea ca având o contributie la formarea profesionala. Pentru a ocoli aceasta limita, Curtea de Justitie a a dat o interpretare mai larga notiunii de formare profesioanla pentru a premite studentilor sa beneficieze de dispozitiile dreptului comunitar

Pe de alta parte, C.E.E. avea sa înceapa sa adopte acele dispozitii juridice care se aplicau în domeniile de cativitate ne- economice, de exemplu, directivele ce reglementau libera circulatie a persoanelor ne-active

¹⁰ Ibidem.

¹ CJCE, 242/87 si 56/88 din 30. 05. 1989, a se vedea, Louis Cartou, op. cit. p. 69.

¹² _{Directivele 90-364 la 366 din 28. 06. 1990, JOCE, n. L. 180 din 13. 07. 1990.}

43

TMs. confera Comunitatii europene competente, clare, în domeniile ne-economice, de exemplu: politica educatiei - independent

de formarea profesionala ( art.126 si urm.), sanatatea publica (art. 129

si urm), cultura (art. 12 ).

n aceste domenii institutiile comunitare aveau sa ia initiative mai ales sub forma rezolutiilor, recomandarilor, etc sau dispozitii luate

în    cadrul politiciii economice: protectia lucratorilor, mediu înconjurator, etc.

Uniunea Economica si monetara - prezentare generala. Unul din principiile, considerate ambitioase ale TMs. a fost, nu creearea, ci adâncirea Uniunii Economice si Monetare, care sa depaseasca Sistemul Monetar European SME), prin instiuirea unei monede unice Ecu. Textele adoptate în acest scop sunt articolele introduse în Tratatul C.E.E., si anume: art. 3-A si 4-A (baza generala); de la 73-A la 73-N (capitalurile); de la 102-A la 109-M politica economica si monetara). Aceasta politica trebuie sa se sprijine pe o Uniune economica condusa prin, asa numitele, ,,mari orientari , a carei realizare sa faca obiectul unei ,,supravegheri multilaterale". Realizarea va fi Ecu, moneda unica, chiar daca în acest sistem vor co-exista si monedele nationale. Gestiunea acestei monede va fi încredintata unei organizatii independente, Sistemul european al bancilor centrale SEBC), al carui motor este Banca centrala europeana (BCE). Protocoalele anexate la Ttratul de la Mastricht au definit statutul acestor organisme. Uniunea economica si monetara a fost prevazuta a se realiza în trei etape, prima începând de la 1 iulie 1990, a doua, de la 1 ianuarie 1994, iar a treia, de la 1 ianuarie 1999.

Comunitatile Europene au fost supuse unui proces de ,,adâncire calitativa prin consolidarea unui numar de politici comune existente si prin lansarea de politici noi, sau realizate, pâna-n momentul respectiv, de o maniera timida. Dincolo de politicile: sociala, regionala si energetica, încep sa se concretizeze, politicile: industriala, cercetare stiintifica si tehnologica, alaturi de programele

de protectie a mediului înconjurator si al consumatorilor, care vor fi sistematic realizate

3. Cooperarea politica europeana

A se vedea, Louis Cartou, op. cit. p. 70.

¹⁴ A se v edea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit p. 6

¹⁵ _Idem.

44

Planul Fouchet desi esueaza 1961-196 ) realizeaza primele negocieri referitoare la creearea unei Uniuni politice europene. Planul avea ca scop creearea unei Uniuni care s-ar fi caracterizat printr-o politica externa si de aparare comuna, si care fi fost în masura sa asigure cooperarea statelor în materie de stiinta, cultura si de aparare a drepturilor omului.

În anul 1969, la ,,Samitul de la Haga, sefii de stat si de guvern din cele sase state membre hotarasc pe lânga accelearea procesului de integarare si realizare în etape a uniunii economice si monetare si relansarea cooperarii politice. Aceasta cooperare ram ne însa exclusiv ,,interstatala , fiind organizata printr-o serie de rapoarte, dupa cum urmeaza:

- raportul Davignon 27 octombrie 197 ) precizeaza ,, ministrii afacerilor externe din Luxemburg afirma ca ,,dezvolarea actuala a Comunitatilor europene impune ca statele membre sa-si armonizeze a punctele lor de vedere " si sa defineasca metodele de cooperare politica europeana;

rapoartele de la Copenhaga 1973) si de la Londra 1981) ca si declaratia solemna asupra Uniunii Europene (198 ) vin sa ntareasca obligatiile statelor membre n a-si preciza conditiile de functionare a organelor cooperarii politice ca si legaturile între cooperarea politica

si institutiile comuniatare

Mecanismul cooperarii politice, desi acopera, în principal, politica externa, are în vedere atât o cooperare tehnica în domeniul politiei în materie de lupta mpotriva actelor de terrorism (care începând cu anii 1976 se bazeaza pe reuniuni ale ministrilor de interne

- formeaza grupul Trevi) cât si o cooperarece ce vizeaza instaurarea treptata a unui spatiu judiciar european, începând cu domeniul penal pentru reprimarea actelor de terorism (care reuneste regulat ministrii

de Justitie)

La Samitul de la Paris din 1974, sefii de stat si de guvern hotarasc sa se întâlneasca de trei ori pe an în Consiliu European pentru a dezbate în acelati timp cu problememle comunitare si chestiunile cooperarii politice

¹⁶ A se vedea, Schoutheete de Ph , La coopération politique europ enne, Labor. Bruxelles, 2 éd.,

¹⁷ A se vedea, R. Bloes, Le plan Fouchetet le probl me de l'Europe politique, Éd. Du Collčge d Europe, Bruges, 1971.

¹⁸ A se vedea, Louis Cartou, op. cit. p. 76

¹⁹ A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p. 7.

¹²⁰ _Idem.

45

La aceste acte se adauga dispozitiile Actului Unic European, cu privire la ,,cooperarea europeana în materie de politica externa" care

,,institutionalizând si codificând, fara sa comunitarizeze practicile interguvernamentale anterioare ale cooperarii politice" înlocuiesc Declaratiile (Rapoaretele) de la Luxemburg, Copenhaga si Londra.

Cooperarea astfel conceputa, extinsa si în privinta aspectelor politice si economice, prefigureaza viitorul Uniunii Europene.

4. Consiliul European

→ În prezent, Consiliul European, compus din sefi de stat si de guvern, nu trebuie confundat cu Consiliul Uniunii Europene sau Cosiliul Comunitatilor Europene format din câte un reprezentant din fiecare stat membru, la nivel ministerial, mputernicit abilitat) sa angajeze guvernul acestui stat membru art. 203 alin. 1 C.E ).

Cadrul organizatoric ce sta la originea Consiliului European este reprezentat de întâlnirile la cel mai înalt nivel ale sefilor de stat

si de guvern, denumite summit-uri, practicate între anii 1961 si 1974,

si anume: Paris (februarie 196 ), Bonn iulie 196 ), Roma (mai

1967), Haga (decembrie 1969), Paris (octombrie 1972, primul summit

,,al celor 9" state membre), Copenhaga (decembrie 1973), Paris decembrie 197 ). Cele mai importante summit-uri au fost considerate cele de la Haga (decembrie 1969) si Paris (octombrie 1972).

- Summit-ul de la Haga a avut drept sarcina deblocarea constructiei europene si asumarea de angajamente politice. Rezultatele acestei conferinte privesc: desavârsirea politicii agricole, negocierile

cu Marea Britanie, noi cereri de aderare, punerea în aplicare a uniunii economice si monetare, etc.

- Conferinta de la Paris a fost întrunita din initiativa presedintelui Republicii Franceze, Valeréri Giscard d Estaing, în zilele

19-20 octombrie, 1972. Ea a definit, în preambulul comunicatului sau final, o serie de principii referitoare la relatiile externe, ca temei al necesitatii firmarii pe plan mondial a Comunitatilor europene, în caliatate de entitate distincta. Publicat la sfâtrsitul conferintei, comunicatul cuprinde o serie de angajamente politice: continuarea si desavârsirea unei uniuni economice si monetare; punerea în aplicare a unei politici regionale; dezvoltarea politicii sociale si a politicilor: industriala, stiintifica si tehnologica; politicile mediului si energiei; definirea principiilor politicii externe comune fata de statele n curs de

¹²¹ Ibidem, p. 9.

¹²² _{A se vedea, Louis Cartou, ..................p. 79}

46

dezvoltare, de statele industrializate, si fata de statele din Europa de est; cooperarea politica; dezvoltarea institutionala.

Actele adoptate cu ocazia acestor summit-uri nu sunt acte comunitare, sunt angajamente politice, care din punct de vedere juridic nu pot fi sanctionate. Rolul acestor summit-uri a fost mai ales

de a da un impuls institutiilor comunitare, de a debloca anumite negocieri de exemplu, la Haga, pentru negocierea în privinta aderarii Marii Britanii), asumarea de angajamente politice solemne si initiative noi . Sistemul summit-urilor ,,excelent în principiu" a fost considerat

ca prezenta inconveniente ,,spre deosebire de institutii care se întruneau la date fixe" . Din acest motiv, prin Summit-ul de la Paris,

s-a decis (la propunerea presedintelui francez) ca, întâlnirile la cel mai înalt nivel sa aiba loc într-o forma mai putin solemna, si regulata, aceea a Consiliului European

Existenta Consiliului European a fost juridic consacrata prin

Actul Unic European, care prevede în art. 2 ca, acesta reuneste sefii

de stat sau de guvern din statele membre, precum si pe presedintele

Comisiei. Acestia sunt asistati de ministri de externe si de un membru

al Comisiei. El se întruneste de cel putin doua ori pe an sau ori de câte

ori este nevoie, sub presedentia sefului de stat sau de guvern al statului membru care exercita presedentia Consiliului . ntâlnirea este organizata cu ajutorul logistic al Secretariatului General al Consiliului U.E. si al celui ce deserveste Comisia Europeana. În prezent, reuniunile se desfasoara n statul care detine presedentia Consiliului U E., însa, prin Tratatul de la Nisa s-a hotarât ca, un Cosiliu European de fiecare presedentie se va tine la Bruxelles, iar când Uniunea va numara 28 de membri, toate reuniunile acestui Consiliu sa aiba loc la Bruxelles.

→ Prin Tratatul de la Maastricht, care a reluat, în aceasta privinta aproape identic dispozitiile din Actul Unic, în art. D, dobândeste un statut oficial. Rolul sau este de a da impulsurile necesare dezvoltarii Uniunii, si de a defini orientarile sale generale.

¹²³ Idem, p.80.

¹²⁴ A se vedea, Raportul Vedel, raport la unui grup ad-hoc pentru examinarea problemeireferitoare la cresterea competentelor Parlamentului european. Publicat în suplimentul BCE, nr. 4/1972.

¹²⁵ Prima reuniune a Consiliului European a avut loc la Dublin (10 si 1 martie, 197 ), capitala statului care asigura presedentia Comunitatilor la vremea respectiva.

¹²⁶ Potrivit art. 203 alin. 2 C.E , ntrunirile obisnuite semestriale ale Consiliului europeanau loc n

ultima luna a încheierii perioadei de sase luniîn care fiecare stat membru exercita prin rotatie, presedentia Consiliului Uniunii Europene într-o localitate din cadrul statului membru respectiv;.

47

Consiliul European nu participa la procesul formal de luare a deciziilor stabilit prin tratatele comunitare. El se pronunta numai din punct de vedere politic, iar sarcina punerii în aplicare a politicii comunitare revine institutiilor comunitare, în special Consiliului U.E.

În acest domeniu, Tratatul de la Mastricht, în art. 13 alin. 1 si 2, precizeaza rolul Consiliului European, pentru ca în alin. 3, sa precizeze modul de conlucrare al acestuia cu Consiliul U E. în aplicarea politicii comunitare, dupa cum urmeaza:

- defineste principiile si orientarile generale ale politicii externe si de securitate comuna, inclusiv pentru problemele care au implicatii în domeniul apararii;

- stabileste strategii comune care vor fi implementate la nivelul Uniunii, în domeniile în care statele membre au interese comune importante. Strategiile comune precizeaza obiectivele si durata lor, precum si mijloacele care vor trebui furnizatede Uniune si de statele membre;

Modul de conlucrare al Consiliului European cu Consiliul U.E. în/si pentru punerea în aplicare a politicii comunitare se realizeaza astfel:

- deciziile necesare pentru definirea si implementarea politicii externe si de securitate comuna sunt luate de Consiliul U.E., pe baza orientarilor generale stabilite de Consiliul European;

- Consiliul U E. recomanda Consiliului European strategii comune, si le pune în aplicare, în special prin adoptarea unor actiuni comune si a unor pozitii comune;

- Consiliul U.E. asigura unitatea, coerenta si eficacitatea

Uniunii.

→ Tratatul de la Amsterdam a confirmat statutul Consiliului European ca principala sursa a impulsului pentru integrarea Europei. Consiliul European are cel mai înalt statut politic. Astfel, potrivit art.

99 alin. 3, Consiliul European, deliberând pe baza raportului Consiliului U E., adopta concluzii de orientare generala a politicilor economice ale statelor membre si ale Comunitatii. Pe baza acestor concluzii, Consiliul U.E., hotarând cu majoritate calificata, adopta o recomandare care stabileste orientarile generale.

Prin urmare, Consiliul European nu este o institutie nici a Comunitatilor nici a Uniunii, este considerat în doctrina ca ,, exista si actioneaza mai curând ca un super-Consiliu, în componenta precizata

¹²⁷ _{A se vedea, O. Manolache, op. cit. p. 192}

48

→ Prin Tratatul de la Nisa potrivit art. 4 alin 3 al T.U.E., Consiliul European trebuie sa prezinte Parlamentului un raport asupra fiecareia dintre reuniuni si un raport anual, cu privire la progresele realizate de Uniune.

→ Prin Tratatul de al Lisabona Consiliul European devine institutie

a Uniunii Europene. În aceasta calitate l vom analiza n cadrul institutiilor Uniunii Europene.

Actele Consiliului European

Pâna în prezent, Consiliul European a adoptat decizii de principiu în probleme importante chiar înainte sa fi fost facuta o propunere din partea Comisiei sau ca Parlamentul European sa fi fost consultat, ceea ce ar determina ca unele din hotar rile sale sa aiba caracter discretionar . Hotar rile sale nu sunt adoptate potrivit procedurii prevazute în tratatele comunitare, deoarece nu sunt acte ale unei institutii (comunitare). Neavând, prin urmare, efectele juridice ale unui act comunitar nu intra în sfera controlului juridctional al Curtii de Justitie si nu face obiectul unei trimiteri prejudiciare în interpretare sau în examinare de validitate (în conditiile art. 234 C.E.

si art. 156 Euratom . Din aceasta cauza actele Consiliului European

nu pot modifica obligatiile statelor membre stabilite prin dispozitiile

Tratatelor comunitare sau prin actele institutiilor comunitare

Cu toate acestea, în cadrul Consiliului European, de la primele reuniuni ale acestuia si pâna în prezent, s-au luat importante decizii referitoare la: introducerea alegerilor directe, extinderea Comunitatilor , materiile bugetare, acorduri asupra noilor bugete sau corectarea lor, acordarea de ajutoare suplimentare pentru cele patru tari comunitare considerate mai putin dezvoltate Spania, Grecia, Portugalia si Irlanda), uniunea economica si monetara, reforma polticii agricole comune, etc.

Datorita schimbarii statului juridic al Consiliului European, prin Tratatul de la Lisabona, actele acestuia trebuie privite din perspectiva calitatii de institutie a Uniunii, motiv pentru care le

¹²⁸ Idem, p. 192.

A se vedea, Brândusa stefanescu, Trimiterea prejudiciara n fata Curtii de Justitie a

Comunitatilor Europene, Revista de Drept Comunitar, 1/2003, Ed. Rosetti, Bucuresti, 200 , p.88-

90; Militaru Ioana Nely, Trimiterea prejudiciara în fata Curtii Europene de Justitie, Ed. Lumina

Lex, Bucuresti, 2005, p. 101 si urm.

¹³⁰ A se vedea, O. Manolache, op. cit. p. 192.

¹³¹ În cadrul Consiliului de la Edinburg, din decembrie 1992, s-a dat acordul pentru primirea de noi membri, de exemplu: Austria, Finlanda si Suedia.

49

vom supune atentiei la capitolul corespunzator ce analizeaza institutiile Uniunii.

6. Personalitatea juridica a Comunitatilor Europene, în prezent

(pâna la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona)

→ Potrivit art. 281 CE, 184 Euratom (si fostului art. 6 CECO),

semnatarii tratatelor care au instituit Comunitatile Europene au

recunoscut fiecareia dintre ele o personalitate distincta de cea a statelor membre. Institutiile Comunitatilor nu au personalitate juridica , iar în ciuda fuziunii lor - prin Tratatul de la Bruxeles din

actioneaza, în numele a doua personalitati distincte pâna-n anul

inclusiv CECO). Referitor la Comunitati, în doctrina juridica

se afirma, ca acestea:

grupeza acele state prin vointa carora s-au instituit, inclusiv

acele state prin vointa carora au aderat la acestea;

dispun de puteri si competente care, în principiu apartin

statelor;

sunt persoane juridice de drept public

Având personalitate juridica, Comunitatile dispun de un

patrimoniu propriu buget autonom), distinct de al statelor membre, de

organizare de sine statatoare institutii proprii), de un scop,

materializat în obiective de atins. Prin urmare au calitatea de subiectede drept, cu toate prerogativele ce decurge din aceasta.

Tratatele prevad expres ca ,,în fiecare stat membru,

Comunitatea poseda capacitate juridica mai larga decât aceea

recunoscuta persoanelor juridice din statele respectiveprin legislatiile

nationale": ele au dreptul sa dobândeasca si sa înstraineze bunuri

mobile si imobile si sa stea în justitie (potrivit art. 282CE, 185

EURATOM, si fostului art. 6 CECO). De asemenea, pot încheia

contracte cu privire la angajarea personalului Comunitatilor, iar în

sistemul Tratelor de la Roma Comisia ,,detine monopol de

reprezentare în ordinea juridica a statelor membre reprezentând

Comunitatile, n justitie, în fata instantelor nationale. n practica,

fiecare institutie are dreptul sa încheie acte juridice, în numele

Comunitatilor, prin care angajeaza personalul propriu al acestora.

¹³² A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 30-32.

¹³³ CJCE, 7/56 et 3 a 757, Algera, 12. 07. 1957., Rec. 1 .

¹³⁴ A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 30.

¹³⁵ CJCE, 43-48/59, Lachmuller, 15. 07. 1960. Rec. 953; si CJCE, 44/5 , Fiddelaar, 16. 12. 1960, Rec. 1094.

¹³⁶ _{A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 30.}

50

→ Referitor la dispozitiile Tratatelor prin care ,,Comunitatea

are personalitate juridica" , Curtea de Justitie a precizat ca acestea au

în vedere mai ales personalitatea internationala a Comunitatilor

Prin urmare, Tratatele au conferit Comunitatilor calitatatea de subiecte de drept international. În limitele competentelor materiale

atribuite prin Tratat, Comunitatile îsi exercita prerogativele în aceasta

calitate, în special prin încheierea de acorduri, tratate, conventii internationale, însa, au dreptul sa devina si membre ale unei organizatii internationale , sa actioneze în fata unei instante internationale, au dreptul de legatie etc. Spre deosebire de Comunitati

si de statele membre, Uniunea europeana nu se bucura de

personalitate juridica . n sens contrar, Curtea Internationala de Justitie a precizat faptul ca, din punct de vedere juridic, lipsa unei

dispozitii exprese referitoare la conferirea personalitatii juridice a

Uniunii europene, "nu reprezinta un argument decisiv în a-i refuza

personalitatea"

→ Prin Tratatul de la Lisabona, Comunitatile Europene sunt înlocuite cu Uniunea Europeana care se bucura de personalitate juridica, având toate prerogativele care decurg din aceasta calitate (art. 48T.U.E.-nou)

5. Uniuniea Europeana, în prezent - pâna la intrarea în vigoare a

Tratatului de la Lisabona

4.1. Originea si natura juridica a Uniunii europene

Prin depasirea obiectivului economic al Comunitatilor, si prin

afirmarea explicita a vocatiei politice a Uniunii Europene, Tratatul de

la Maastricht constituie documentul cel mai important dupa tratatele

de la Roma.

→ La Samitul de la Paris, din octombrie 1972, sefii de stat si de guvern si-au afirmat intentia de a transforma, înainte de sfârsitul

¹³⁷ CJCE, 22/70, Commission c./Conseil, 31. 03. 1971, Rec. 262

¹³⁸ De exemplu, Comunitatile Europene au devenit membre ale Organizatiei Internationale a

Comertului (OMC).chiar de la înfiintarea acesteia, la 1 ianuarie 1995

¹³⁹ A se vedea, J. Charpentier, De la personnalité juridicque de l'Union européenne, Mélanges

Peiser, PUG, 199 , p. 9 ; M. Pechstein, Une personnalité juridicque pour l'UE?, Rev. aff.. eur.

¹⁴⁰ A se vedea, A Tizzano, La personnalité internationalede l'Union européenne, Rev. du marché unicque européen, 4/199 , p. .

¹⁴¹ A se vedea, Y. Douriaux, Le Traité sur l'Union européenne, A. Colin, RTDE, 199 ; si A. D. Pliakos, La nature juridique de l Union européenne, RTDE, 1993, 18 ; si J. Boulouis, Ŕ

proposdes dispositionis institutionnelles du Traité sur l'Union européenne, Rev. aff eur , 4/199 ,

_{p. 5;Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit p. -12, si operele citate acolo.}

51

deceniului, ansamblul relatiilor lor într-o Uniune Europeana, pentru

ca, apoi, la Samitul din 1974, Primul Minstru al Belgiei M. Tindemans

sa  prezinte un raport asupra continutului Uniunii Europene si a mijloacelor de realizare a acesteia

→ Raportul cuprinde o serie de propunericu privire la întarirea coeziunii interne si externe a Europei comunitare, dupa cum urmeaza:

- recomanda integrarea în competentele comunitare a materiilor

ce fac obiectul cooperarii politice, în timp ce Consiliul sa devina ,,un centru de decizie unic";

- propune statelor membre sa transforme treptat cooperarea lor politica într-o , politica externa comuna";

propune ca participantii la cooperarea politica sa actioneze în mod regulat în schimbarea punctelor de vedere referitoare la problemele specifice ale Europei în materie de aparare si sa-si organizeze cooperarea în productia de armament.

Obiectivul Uniunii Europene, privit ca un proces prin care se întaresc puterile institutiilor comunitare, se unifica actiunea comunitara cu cooperarea politica, a fost reafirmat în mai multe rânduri de statele membre, în special prin ,,Declaratia Solemna asupra Uniunii Europene" adoptata de catre Consiliul European de la Stuttgart în anul 1983

În acest context numai institutia Parlamentului s-a angajat formal pe calea materializarii acestui obiectiv, prin adoptarea la 14 februarie 1984 a Proiectului de tratat asupra Uniunii Europene, care a fost transmis statelor membre pentru ratificare. Considerat în doctrina

un veritabil proiect de constitutie europeana în 87 de articole, proiectul avea ca scop substituirea celor trei tratate comunitare cu o entitate unica - Uniunea- ale carei competente se extindeau mai ales

la politica externa, cu posibilitatea de extindere la politica de aparare,

în timp ce institutiile erau reformate: Parlamentul dobândea puterea de codecizie, iar Consiliul European devenea o institutie

Guvernele statelor membre n-au sustinut acest proiect preferând revizuirea celor trei Tratate prin semnarea Actului Unic European.

A se vedea , J. Burner, Rapport Tindemans: une tentative mort- e de l'union politique de l'Europe, RMC, 197 , 548.

Bull.C.E., Suppl., 1/7 .

Bull.C.E., nr. 6/8 , punct 1.6.1.

A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit p. 10. Cornelia Lefter, Fundamente ale dreptului comunitar institutional, Editura Economica, Bucuresti, 2003, p.33; Capotorti et autres,

_{Le traité d'union européenne, Éd. de l'Universté de Bruselles, 1985.}

52

Creearea Uniunii Europene tine însa de mprejurari exterioare. Astfel, destramarea Uniunii sovietice, unificarea Germaniei caderea comunismului în Europa centrala si de est, impuneau Comunitatilor obligatia de a-si mari capacitatea de actiune

în exterior.

În mesajul lor din 19 aprilie 1990, M. M. Kohl , si F. Mitterand¹⁴⁸ subliniaza necesitatea accelerarii constructiei politice a Europei ,,celor 12" pentru a da o urmare concreta vointei exprimata de semnatarii AUE ,,de a transforma ansamblul relatiilor între statele membre ntr-o Uniune Europeana si a o înzestra cu mijloacele necesare de actiune"

La sfârsitul Consiliului European din 14-15 decembrie a aceluiasi an, au fost deschise doua Conferinte interguvernamentale care si-au desfaturat lucrarile în paralele pe tot parcursul anului 1991. Acestea s au finalizat la sfârsitul Consiliului European de la Mastricht

la -10 decembrie 1991, printr-un acord al sefilor de stat si de govern

cu privire la proiectul de tratat asupra Uniunii Europen, care va fi semnat de ministrii afacerilor externe si de finante ai celor 12 state, la

7 februarie 1992.

→ Rezultatul este însasi textul Tratatului de la Mastricht în 12 pagini în JOCE) , ce cuprinde, si 17 protocoale si 33 de declaratii. Datorita dificultatilor de ratificare înt mpinate mai ales datorita Danemarcei, si care n-au putut fi depasite decât prin Decizia sefilor de stat si de guvern reuniti în cadrul Consiliului European din 12 decembrie 1992 , intrarea în vigoare a Tratatului asupra U.E. a fost prelungita pâna la 1 noiembrie 1993.

Tratatul  de la Maastricht reprezinta un compromis care se situeaza între orientarile raportului Tindemans si proiectul Parlamentului European, calificându-se, el însusi, drept ,,o noua etapa

în procesul ce creeaza o uniune fara sfârsit, mai strânsa între

¹⁴⁶ În noiembrie 198 , când ,,cadea zidul Berlinului" Comunitatile erau deja angajate pe calea realizarii Uniunii Economice si monetare, în baza raportului Delors ,,pe temeiul ca avantajele pietei unice n-ar fi fost complete fara eliminarea definitiva a incertitudinilor legate de taxele de schimb si a acosturilor tranzactiilor. Republica Federala Germania deja accceptase principiile si calendarul unei Conferinte interguvernamentale asupra Uniunii Economice si Monetare. A se vedea în acest sens, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit p. .

Cancelarul a R. F. Germania la acea vreme.

Presedintele Frantei la acea vreme.

A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit p. .

¹⁵⁰ Nr. C. 191 din 25 iulie 1991.

JOCE, C. 348/2 din 31. 12. 1992

_{A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit p. 12.}

53

popoarele Europei", pe aceeasi linie cu Tratatul de la Roma (C E.)

care îi stabilise ,,fundamentele"

Tratatul nu transforma însa Comunitatile Europene în Uniune - asa cum era prevazut în proiectul de tratat al Uniunii Europene de catre Parlament - si nu se creeaza o noua entitate pe lânga Comunitati.

Uniunea Europeana este lipsita de personalitate juridica si de capacitatea de a se angaja pe plan international, lucru considerat în doctrina ca fiind un ,,handicap major pentru afirmarea identitatii sale

pe plan internationale

,,Uniunea este întemeiata pe Comunitatile europene completate prin politicile si formele de cooperare instituite prin prezentul tratat.

Ea are drept misiune de a organiza de o maniera coerenta si solidara relatiile între statele membre si între popoarele lor art. 1, par. 3 din Titlul I, T.U E.). Astfel, Uniunea europeana se prezinta ca un tablou triptic constituit din trei piloni sau componente:

- Comunitatile - acquis-ul comunitar fiind completat prin creearea Uniunii economice si monetare;

- politica externa si de securitate comuna - PESC;

- justitia si afacerile interne - JAI.

Uniunea dispune de un cadru institutional unic, care este, esentialmente, comunitar (chiar daca Consiliul C.E. se va numi Consiliul Uniunii europene , iar Comisia, Comisie europeana), si anume: Parlamentul european, Consiliul U E., Comisia europeana, Curtea de justitie a C.E., si Curtea de conturi, care dobândeste statutul

de institutie a C.E. Consiliul European este singurul organ/institutie specific al Uniunii, care , da impulsurile necesare dezvoltarii sale" si defineste ,,orientarile politice generale"(art. 4, par. 1, Titlul I, T.U.E.).

4. 1. a. Comunitatile Europene - primul pilon al U.E. - potrivit T.U.E.

Creearea Uniunii Europene este cea mai importanta reforma a

Tratatului ce instituie Comunitatea Economica Europeana din 1957",

ea presupune schimbarea radicala a configuratiei si structurii acesteia.

¹⁵³ Idem.

A se vedea, B. De Witte, The pillar structue, and the nature of European Union: greek temple

or french catehdral , in T. Heukels, N. Blokker, M. Brus , éd., The European Union after

Amsterdam, Kluwer Law International, 1998; si Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit p. 12 si operele citate acolo.

¹⁵⁵ JOCE, n. 28/18, din 16 noiembrie 1993.

¹⁵⁶ _{A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit p. 1 , 14.}

54

→ Schimbarea denumirii ,,Comunitatii Economice Europene"

în ,,Comunitate Europeana" marcheaza evolutia acesteia prin atribuirea de noi competente, ne-economice.

→ Cetatenia Uniunii, în cadrul T.C.E., reprezinta depasirea de catre aceasta a domeniilor economice si sociale. Astfel, dreptul de circulatie si sejur a persoanelor în spatiul comunitar se realizeaza independent de exercitiul unei activitati economice (art. 18 pct. 1

T.C.E., modif. prin T. Nisa). Cetatenia europeana¹⁵⁷ comporta deja un anumit numar de drepturi civile noi

→ Uniunea Economica si Monetara, completeaza T.C.E. prin dispozitii de organizare a punerii în aplicare. Pe lânga piata unica si politicile comune, Uniunea Economica si Monetara devine de acum înainte unul din obiectul misiunilor Comunitatii.

Uniunea Economica este ntemeiata pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre pe piata interna potrivit obiectivelor comune si a conduitei conforme cu respectarea unei economii de piata bazata în conditii de concurenta libera.

Uniunea Monetara este orientata spre adoptarea unei monede unice, spre definirea coduitei unei politici monetare, inclusiv, a unei politici unice de schimb, în vederea mentinerii stabilitatii preturilor si sustinerii politicilor economice în Comunitate. Procedura si calendarul

de punere în aplicare a Uniunii monetare presupunea parcurgerea urmatoarelor etape

- prima etapa a debutat la 1. 07. 1990 - presupunea asigurarea circulatiei libere a capitalurilor în întreg spatiul comunitar, cresterea

A se vedea, M. F. Verdier, Le droit de vote et d'éligibilité des citoyens de l'Union europ enne aux élections municipales, RTDE, 1999, p.5 .

¹⁵⁸ - dreptul de vot (de a alege si de a fi ales) în cadrul alegerilor municipale din orice stat membru (potrivit art. 19 pct. 1 T.C.E., modif. prin T. Nisa ;

- dreptul de vot de a alege si de a fi ales) în cadrul alegerilor europene - dreptul

de a fi ales în Parlamentul European, potrivit art. 19 pct. 2 T.C.E., modif. prin T. Nisa (a

se vedea, Directiva din 06.12. 1993, JOCE, n. L. 329/3 , din 30. 12. 1993 ;

- dreptul de a cere protectie diplomatica si consulara oricarui stat membru, atunci când cetateanul

U.E. se deplaseaza în afara teritoriului comunitar, pe teritoriu unui stat tert, în care statul sau de origine nu

are reprezentanta diplomatica, potrivit art. 20 C.E., T.C.E., modif. prin T. Nisa a se vedea, Decizia reprezentantilor guverenelor statelor membre reuniti n cadrul Consiliului din 19. 12. 1995, referitoare la protectia cetatenilor U.E., de catre reprezentantii diplomatici si consulari, JOCE, n. L. 31 /73, din 28. 12.

- dreptul de petitie catre Parlamentul European si dreptul de a adresa plângeri

mediatorului, desemnat de aceasta institutie (art. 21 C.E., T.C.E., modif. prin T. Nisa (A se vedea,

R. Kovar et. D. Simon, La citoyenneté européenne, CDE, 1993, p.28 )

A se vedea, Ion Jinga, Andrei Popescu, Integrarea Europeana. Dictionari de termeni comunitari, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p. 86-8 .

55

gradului de cooperareîntre bancile centrale din tarile membre si coordonarea politicilor economice ale acestor state;

- a doua etapa, a început la 1. 01. 1994 - a avut în vedere înfiintarea Institutului Monetar European (I.M.E) cu sediul la Frankfurt -Germania (prefigura viitoarea Banca Centrala Europeana), coordonarea politicilor monetare nationale, asigurarea independentei bancilor centrale nationale si monitorizarea politicilor economice si fiscale, astfel încât sa se asigure respectarea criteriilor de convergenta

- conditie esentiala pentru determinarea tarilor ce vor fi admise în spatiul viitoarei monede unice europene;

a treia etapa, a debutat la 1. 01. 1999, este caracterizata prin realizarea unei politici monetrae unice, prin trecerea efectiva la moneda euro , transformarea Institutului Monetar European n Banca Centrala Europeana, Înfiintarea Sistemului European al Bancilor Centrale (S E.B.C. reuneste bancile centrale din tarile participante la euro) si fixarea unor rate de schimb irevocabile între monedele participante si euro.

Competentele Comunitatii introduse prin A.U.E. sunt consolidate, de exemplu: coeziunea economica si sociala, cercetarea, dezvoltarea, mediul înconjurator si relatiile externe (cooperarea)

Sunt integrate, oficial, competente noi în sfera de actiune a Comunitatii, de exemplu: educatia si formarea profesionala, politicile privind tineretul, cultura, sanatatea publica. La acestea se adauga: politica industriala, retelele transeuropene (transporturi, telecomunicatii, energia), protectia consumatorilor, regimul vizelor pentru resortisantii tarilor terte si politica sociala.

Reforma institutionala are în vedere:

- continuarea demersului nceput de A.U.E., prin largirea c mpului de aplicare a procedurii de cooperare între Consiliu si Paralament, a avizului conform al Parlamentului si a votului majoritatii calificate în cadrul Consiliului;

¹⁶⁰ Introducerea monedei Euro a fost prevazuta a se realiza potrivit unui calendar, în trei etape: 2-

3. 0 . 1998 - statele membre ale U.E. decid sa participe la creearea acestei monede noi, la fixarea paritatilor între diferitele monede nationale participante la Euro si aprobarea Comitetului Executiv al B.C.E.; 1. 01. 199 - începe faza a treia a U.E M , se stabileste ,,zona Euro"care cuprinde 1 din cele 15 state membre ale U.E. - Grecia nu a fost admisa deoarece nu satisfacea criteriile criteriile de convergenta, iar Marea Britanie, Irlanda si Danemarca au refuzat sa participe) se introduce a Euro ca moneda de cont pe pitele financiar-valutaredin statele U.E ; 1.

01. 2002 - se introduce efectiv a Euro ca moneda de schimb n toate tarile participante (pâna la

30. 06. 2002 Euro a circulat n paralele cu monedele nationale, pentru care s-a prevazut a fi retrase treptat, pentru ca de la 1. 07. 2002 acestea sa dispara de pe piata, fiind înlocuite definitiv

_{cu moneda unica europeana). A se vedea, Ion Jinga, Andrei Popescu, op. cit. p. 86-87.}

56

- inaugurarea altora noi: aprobarea prin vot, de catre Parlament,

a Presedintelui si a celoralti membri ai Comisiei (sub forma unui drept

de investitura , desemnati ca o consecinta a unei întruniri a

Consiliului Uniunii Europene ntr-o compunere deosebita, prevazuta

în T.C.E. la nivelul cel mai înalt, adica al sefilor de stat si de guvern ; dreptul de codecizie al Parlamentului, ce permite acestei istitutii adoptarea unor acte mpreuna cu Consiliu.

4. 1. b. Politica externa si de securitate comuna P.E.S.C - al doilea pilon al Uniunii Europene

Cooperarea politica europeana (C.P.E ) consolidata si largita a mbracat forma celui de-al doilea pilon al Uniunii Europene numita, cooperarea comuna.

Referitor la consolidarea, aceasta ramâne limitata, în masura

în care procedura adoptarii de pozitii si actiuni comune reclama unanimitatea.

Astfel, potrivit art. 12 (J. 2. TMs.) Uniunea urmareste realizarea obiectivelor (...):

- definind principiile si orientarile generale ale politici externe

si de securitate comune;

- luând deciziile privind strategiile comune;

- adoptând actiuni comune;

- adoptând pozitii comune;

- intensificând cooperarea sistematica între statele membre în conducerea politicii lor.

n ce priveste largirea, P.E.S.C. include chestiunile referitoare la securitatea Uniunii ,,întelegând precizarea termenilor politicii de aparare comuna care pe viitor va asigura reusita unei aparari comune . Astfel, potrivit art. 1 (J. 2. TMs.) Uniunea stabileste si implementeaza o politica externa si de securitate comuna, care acopera toate domeniile politicii externe si de securitate.

La acestea se adauga relatia Uniunii Europene cu Uniunea Europei Occidentale (U E.O.) care este considerata de doctrina ,,un brat militar al U.E., care face parte integranta a dezvoltarii acesteia, în

A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p. 1 .

A se vedea, O. Manolache, op. cit. p. 12 . potrivit T. Nisa presedintele Comisiei va fi desemnat ca urmare a unei ntruniri a Consiliului U.E, la cel mai nalt nivel, adica al sefilor de stat si de guvern.

_{A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit p. 14.}

57

sensul ca UEO trebuie sa devina, în etape, componenta de aparare a

U.E."

4. 1. c. Justitia si Afacerile Interne (J.A.I.) - al treilea pilon al

U.E.

A treia componenta a Uniunii Europene este reprezentata de Cooperarea în domeniile justitiei si afacerilor interne (politiei) considerata în doctrina ca fiind ,, în acelasi timp corolarul inevitabil al totalei libertati de circulatie a persoanelor în Comunitate prin elaborarea unei activitati comune a statelor membre. Formele de cooperare interguvernamentala sunt, potrivit art. 31 (K. 3 TMs) : informarea si consultarea reciproca între statele membre în cadrul Consiliului, adoptarea de pozitii si actiuni comune, de catre Consiliu, elaborarea de conventii pe care, Consiliul le va recomanda statelor membre potrivit regulilor constitutionale ale acestora.

Acest obiectiv se atinge prevenind si combatând criminalitatea organizata sau de orice natura, printr-o:

- cooperare mai strânsa ntre fortele de politie, autoritatile vamale si celelalte autoritati competente ale statelor membre, atât direct, cât si prin Oficiul European de Politie (Europol);

_{- o cooperare mai strânsa ntre autoritatile judiciare si alte}

autoritati competente ale statelor membre;

- apropierea, atât cât se impune, a normelor de drept penal ale statelor membre (art. 29, fost K. 1. TMs.).

_{Statele  membre considera urmatoarele domenii ca fiind de}

_interes

_{comun, potrivit art. 29 (K. 1 TMs.): politica de azil, regulile}

_{referitoare la}

_{trecerea frontierelor externe ale statelor membre si}

_{exercitarea controluluila frontiera, politica de imigrare si politica fata}

_{de resortisantii din terte tari , lupta mpotriva toxicomaniei (în}

masura în care n-a fost acoperit de punctele 7, 8 si 9), lupta mpotriva fraudei de dimensiune internationala (în masura în care n-a fost

La TMs. A

fost anexata o

Declaratie referitoare la U.E.O . Declaratia subsumeaza doua

decalaratii, si anume: 1. Declaratia Belgiei, Germaniei, Olandei, Portugaliei, Marii Britanii, care sunt membre ale U.E. O. cum si membre ale U.E , asupra rolului U.E.O. si asupra relatiilor sale

cu U.E.O. si cu Alianta Atlantica; 2. Declaratia Belgiei, Germaniei, Spaniei, Frantei, Italiei, Luxemburg-ului, Olandei, Portugaliei, Marii Britanii, care sunt membre ale U.E.O , prin care

celelalte state membre ale U.E. care nu fac parte din U.E.O. sunt invitate sa adere la aceasta.

A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit p. 1 .

_{Aici se includ: conditiile de intrare si de circulatie a resortisantilor din tari terte pe teritoriul}

_{statelor membre, conditiile de}

_{sedere ale acestora pe teritoriul statelor membre, regruparea}

familiala, accesul la locurile de munca; lupta mpotriva imigrarii, a sederii si a munci fara respectarea regulilor în materie a resortisantilor din tari terte pe teritoriul statelor membre.

58

acoperit de punctele 7, 8 si 9), cooperarea în materie civila, cooperarea în materie penala, cooperarea vamala, cooperarea politieneasca. Rezulta ca este vorba de patru domenii de cooperare 6,

7, 8, 9), si cinci domenii de actiune 1, 2, 3, 4, 5), care ar putea fi comunitarizate

4. 1. d. Competenta Curtii de justitie.

Curtea de justitie îsi exercita competenta în cadrul tratatelor de origine, si în privinta dispozitiilor finale.

Are competente limitate numai în ca cadrul pilonului ,, cooperarea în domeniul justitiei si al afacerilor interne art. 31 (K.3., par. 2, pct.c).

Nu are competenta sa controleze pilonul P.E.S.C. si Titlul I

,,Dispozitii comune" din TMs.

4. 2. Uniunea Europeana dupa revizuirea Tratatului asupra

Uniunii Europene prin Tratatelede la Amsterdam si Nisa

→ Trataul de la Amsterdam (semnat la 2 octombrie 1987)

care a modificat TMs. si tratatele institutive ale C.E.:

- a adaugat Tratatului asupra Uniunii europene 13 protocoale si

59 de declaratii

- iar Uniunii, extinderi ale mecanismelor comunitare existente

în sfera pilonilor si obiective noi. Astfel:

- la primul pilon, C.E., se extinde si se simplifica procedura codeciziei. Competentele comunitare se largesc în privinta politicii privind accesul la locurile de munca, a politicii comerciale comune iar politicile referitoare la sanatatea publica, mediu înconjurator, protectia consumatorilor se consolideaza;

- al doilea pilon, P.E.S.C., este consolidat. Sunt ntarite relatiile

cu U.E.O., mai ales prin vocatia Consiliului Uniunii de a lua decizii politice referitoare la misiuni umanitare, de mentinere a pacii, misiuni

de prevenire conflictelor si de gestiune a crizelor, adica de restabilire a pacii

- al treilea pilon, a fost redus la domeniile de drept penal si politie. Dispozitiile referitoare la cooperarea în domeniile politiei si domeniul judiciar penal, trec în primul pilon al C.E., adica în

A se vedea, R. Munteanu, op. cit p. 178, 179.

A fost publicat în JOCE n. C 340 din 10. . 1997, cuprinde 150 de pagini. Dispozitiile sale ca

si noua renumerotare a articolelor, sectiunilor si a titlurilor, au intrat în vigoare la . 05. 1999, n

JOCE n. C 124/24 din 1. 05. 1999, dupa ratificarea de catre cele 15 state semnatare.

¹⁶⁹ Aceste misiuni sunt denumite ,Petersburg", a se vedea, D. Vignes, Et si Amsterdam avait fait encore autre chose de bien: permettre de réaliser la politique de d fense commune? RMC, 199 ,

_{p. 77.}

59

competenta comunitara, inclusiv politicile privind vizele, azilul, imigrarea, cooperarea n materie civila si alte politici referitoare la libera circulatie a persoanelor.

Deoarece ritmul constructiei europene nu trebuie afectat de statele mai putin rapide, Tratatul de la Amsterdam organizeaza pentru prima data distinctia dintre angajamentele subscrise de catre statele membre. Astfel cooperarea întarita în interiorul Comunitatilor europene îndreptateste statele membre mai ambitioase sa progreseze, lasând deschisa posibilitatea si altor state membre sa urmeze aceeasi linie de conduita

→ Perspectiva aderarii a noi state a determinat necesitatea unor schimbari pentru perfectionarea si adaptarea structurii institutiilor comunitare la noile realitati. n acest context reuniunea de la Nisa contribuind la afirmarea Comunitatilor europene pe plan mondial.

Potrivit tratatului de la Nisa numarul de parlamentari europeni a fost prevazut de 732 T. A. prezazuse un numar de 700). De la 1 ianuarie 2004 a intrat în vigoare o noua repartitie a locurilor

în Parlament, pentru un numar de 535. Diferenta pâna la 732 deputati

s-a  repartizat în urma alegerilor pentru legislatura 2004-2009 (s-a hotarât apoi ca numarul deputatilor sa fie de 786, începând cu anul

Consiliul Uniunii Europene are competenta sa aprobe statutul deputatilor europeni cu majoritate calificata, si sa stabileasca statutul partidelor ploitice la nivel european.

În cadrul Uniunii, s-a realizat un mecanism, original, de echilibrare, a intereselor nationale cu interesul comunitar.

- Reprezentarea intereselor statelor membre se materializeaza prin ponderea vocilor lor în cadrul Consiliului Uniunii . Astfel , Tratatul aplica un sistem care sa atenueze consecintele aderarii statelor care au o populatie mai mica, atunci când vin în concurs cu statele cu

o populatie mai mare, în ceea ce priveste sistemul majoritatii calificate

în cadrul Consiliului.

A se vedea, Y. Lejeune études coordonnées par), La Traité d'Amsterdam , espoirs et déceptions, Bruylant, Buxelles, 199 . si Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p. 15, si operele citate acolo.

¹⁷¹ Tratatul de la Nisa a fost semnat la 26 0 . 2001 si a intrat n vigoare la . 02. 200 .A se vedea,

Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p. 18, 19.

A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p. 17, si operele citate acolo.

¹⁷³ _{A se vedea, Stelian Scaunas, Uniunea Europeana, Editura All Beck, Bucuresti, 2005, p. 57.}

60

Tratatul de la Nisa combina doua sisteme de luare a deciziei: dublarea majoritatii calificate, începând cu 1 ianuarie 2005, si reponderarea.

Astfel, când o decizie este luata de Consiliu, cu majoritate calificata, un stat membru al acestuia poate solicita verificarea, daca statele membre care constituie majoritatea calificata reprezinta cel putin 62% din populatia Uniunii. Daca aceasta conditie nu este îndeplinita, decizia nu va fi luata.

Membrii Consiliului vor avea un total de 345 voturi repartizate

în functie de marimea statelor. Pragul majoritatii calificate va fi de

258 voturi (mai mare ca înainte) si va creste la 73, % când vor adera toate statele. Drept consecinta: se mentine egalitatea voturilor între cele 4 state mari (Germania, Italia, Franta si Marea Britanie, câte 29

de voturi fiecare), iar Spania si Polonia, câte 27 de voturi, Prin urmare, 3 state mari nu vor mai putea bloca procesul decisional.

- Reprezentarea interesului general comunitar este asigurat de catre Comisia Europeana. Tratatul C.E. insista asupra necesitatii si logicii independentei membrilor sai cu privire la statele de origine.Tratatul de la Nisa stabileste ca, începând cu 1 ianuarie 2005, Comisia va fi compusa dintr-un national din fiecare stat membru (renuntându-se la situatia în care statele mari sa propuna câte doi comisari). Prin urmare prima Comisie numita dupa ce Uniunea va avea 27 de state, numarul comisarilor va fi inferior numarului total de state membre, Consiliu va decide în acelasi timp membrii Comisiei si modalitatile unei rotatii egale a statelor în cadrul Comisiei.

Potrivit Tratatului de la Nisa presedintele, ca si ceilalti membrii

ai Comisiei vor fi desemnati urmare a întrunirii Consiliului U E., la cel mai nalt nivel, al sefilor de stat si de guvern care, dupa aprobarea

lor prin vot din partea Parlamentului, sunt numiti de catre Consiliu, ce statueaza cu majoritate calificata. Tratatul de la Nisa prevede organizarea interna a institutiei, atribuirea de resposabilitati comisarilor (a portofoliilor), remanierea acestora în cursul mandatului, numirea vicepresedintelui Comisiei si posibilitatea demisiei unuia din membrii sai.

- Sistemului jurisdictional , modificat mai discret dar mai profund , i s-a adaugat camerele jurisdictionale, specializate în anumite domenii, fapt, ce a determinat ca tribunalul de prima instanta

sa devina de acum înainte judecator de drept comun pentru actiunile

_{A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p. 1 ,}

61

directe, atribuindu-se si competenta de a primi chestiunile prejudiciare

în anumite domenii.

Prin Tratatul de la Nisa procesul comunitar se caracterizeaza prin utilizarea metodei de integrare nu de cooperare), si prin vocatia

de a depasi dimensiunea economica cu scopul de a învesti din ce în ce mai mult în domeniul politic¹⁷

- Metoda de integrare este simbolizata prin luarea deciziilor cu majoritate în cadrul Consiliului (nu cu unanimitate Astfel, Tratatul

de la Nisa cuprinde 27 de dispozitii referitoare la extinderea c mpului

de utilizare a votului cu majoritate în ,,domenii considerate cheie": fiscalitate, politica sociala si de coeziune, azilul, si imigrarea si politica comerciala comuna. Cu toatea acestea, se mentine unanimitatea pentru fiscalitate, iar pentru politica de coeziune, rezultatele sunt partiale deoarece, trecerea la majoritate a fost amânata pentru anul 2007.

- ,,Cooperarea întarita" face obiectul unei incontestabile promovari prin Tratatul de la Nisa, deoarece c mpul de aplicare a acesteia a fost extins si la al doilea pilon al U E - P.E.S.C..

- Vocatia politica a Comunitatilor si Uniunii Europene este evidentiata printr-o realizare si crestere progresiva a ,,dimensiunilor" apararii drepturilor fundamentale n cadrul ordinii juridice comunitare,. Astfel, în acelasi timp, dar, în afara Conferintei interguveranamentale - convocata pentru februarie 2000 - a fost elaborata o Carta a drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (proclamata cu ocazia Consiliului European de la Nisa). Tratatul de la Nisa, desi prevede dotarea Uniunii cu un sistem preventiv în privinta încalcarii drepturilor fundamentale ale omului în statele membre, nu face nici o mentiune referitoare la Carta. Aceasta se explica prin autonomia politicii de apararea a Uniunii Europene prin raportare la Uniunea Europei Occidentale, aceasta din urma nemaifiind considerata ca un brat militar al Uniunii

5. 3. Uniunea Europeana potrivit Tratatului de la Lisabona

→ Uniunea Europeana trebuie analizata din prisma celor doua tratate pe care se întemeiaza, T.U.E. - nou si T f.U.E.

Prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeana depaseste cadrul conceptual - politic- dobândind prin succesiune calitatea de

¹⁷⁵ Idem.

¹⁷⁷ _{Ibidem, p. 19.}

62

personalitate juridica a Comunitatii Europene (art. 48 T.U.E.-nou), cu toate prerogativele ce decurg din aceast (capacitatea de reprezentare sau de a deveni membru al unei organizatii interantionale).

Prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeana nu se limiteaza

numai la a fi succesoarea Comunitatii Europene în privinta a tot ceea ce

a dobândit aceasta din momentul instituirii - prin tratatele care au modificat, adaptat si adaugat - referitor la competentele existente, la relatiile cu state terte sau organizatii internationale, la politica externa si

de securitate comuna sau la justitie si afaceri interne.

Prin tratatul de reforma, Uniunea:

dob ndeste competente noi, sunt largite si consolidate cele existente. Astfel, din perspectiva rglementarii lor, competentele sunt ⁷⁸ : exclusive, comune sau partajate, de sprijinire, coordonare sau completare;

- dobândieste un statut juridic nou, atât prin calitatea sa de subiect de drept pe scena internationala - prin actiunea externa a Uniunii, (potrivit Titlului V din T.U.E.-nou si Partii a 5-a din T. f. U.E.), cât si prin evolutia Consiliului European, de la asa numitele ,,samituri"

la caliatatea de institutie în cadrul Uniunii.

Raportându-ne la cei trei piloni ai Uniunii Europene, prin

Tratatul de la Lisabona, desprindem urmatoarele:

1) - Uniunea mosteneste o Comunitate, Comunitatea Europeana - primul pilon al acesteia fara Euratom), pe care o adapteaza nsa, unei arhitecturi europene, compusa din 27 de state;

2) - în privinta competentei Uniunii în materie de P.E.S.C. al doilea pilon al Uniunii anterior Tratatului de la Lisabona), include toate

domeniile politicii externe, si anume, chestiunile referitoare la securitatea

Uniunii si la definirea unei politici de aparare comuna. (Titlul V, din

T.U.E.-nou).

Este introdusa, astfel, posibilitatea unei cooperari mai strânse între statele membre interesate în domeniul de securitate si de aparare - cooperararea structurata permanenta (art. 28 A, alin. 6 si art. 28 E, T.U.E. -nou)

P.E.S.C. este pusa în aplicare de Înaltul Reprezentant si de statele membre, utilizând mijloacele nationale si ale Uniunii (art.13 alin. 3

T.U.E.-nou).

Curtea de Justitie nu este competenta n domeniul P.E.S.C., cu exceptia competentei de a controla respectarea art. 25 B, T.U.E.-nou si

_{A se vedea n acest sens, Competentele Uniunii, din cadrul lucrarii de fata, Cap. 10. 3.}

63

de a controla legalitatea anumitor decizii mentionate în art. 240a, par. 2, T.f.U.E. .

P.E.S.C. face parte din actiunea externa a Uniunii, alaturi de Politica de Securitate si de Aparare Comuna P.S. A.C. - din cadrul T.U.E.- nou.

În actiunea externa a Uniunii intra si: politica comerciala comuna, cooperarea cu tarile terte si ajutorul umanitar (cooperarea pentru dezvoltare si cooperarea economica, financiara si tehnica cu tarile terte si ajutorul umanitar), masurile restrictive, acordurile internationale, relatiile Uniunii cu organizatii internationale, tarile terte

si delegatii ale Uniunii, clauza de solidaritate (Partea a 5-a, T. f. U. E.).

- referitor la pilonul ,,cooperarea politieneasca si judiciara n materie penala" C.P.J., potrivit T.A., fost J.A.I., prin T.Ms.), acesta intra în cadrul ,,Politicilor si actiunilorinterne ale Uniunii partea a 3-a

T. f.U.E.), într-un ,,spatiu de libertate, securitate si justittie"constituit de

Uniune cu respectarea drepturilor funamentale inclusive ale diferitelor sisteme de drept si ale traditiilor juridice ale statelor membre (art. 61 T. f.U.E., alin 1).

Prin urmare, Tratatul de la Lisabona constituie un plus, desi limitat, în transferul de suvernitate de la statele membre la Uniunea Europeana. Astfel, Uniunea asigura absenta controalelor asupra persoanelor la frontierele interne si dezvolta o politica comuna în domeniul dreptului de azil, al imigrarii si al controlului la frontierele externe care este întemeita pe solidaritatea între statele membre si care este echitabila fata de resortiantii statelor terte. Apatizii sunt asimilati resortisantilor tarilor terte art. 61 T. f.U.E., alin. 2).

Personalitatea juridica a Uniumii europene se manifesta în special prin actiunea acesteia pe scena internationala, si are la baza principiile care au inspirat crearea, dezvoltarea si extindertea sa

Actiunea externa a Uniunii urmareste realizarea obiectivelor acesteia, si anume:at

depune toate eforturile pentru a dezvolta relatii si a construi parteneriate cu tarile terte si cu organizatii internationale, regionale sau globale (potrivit art. 10 A, par. 1, alin. 2, T.U.E.-nou ;

Potrivit art. 10 A, aceste principii sunt: democratia, statul de drept, universalitatea si indivizibilitateadrepturilor omului si a libertatilor fundamentale, respectarea demnitatii umane, principiile galitatii si solidaritatii, precum si respectarea principiilor Cartei Organizatiei

_{Natiunilor Unite si a dreptului international.}

64

desfasoara politici comune si actiuni si actioneaza pentru asigurarea unui înalt nivel de cooperare în toate domeniile relatiilor internationale (potrivit art. 10 A, par. 2, T.U.E.-nou);

În cadrul actiunii externe Uniunea are competenta în:

1. materie de P.E.S.C. :

► prin definirea orientarilor generale;

►prin adoptarea deciziilor care definesc: actiunile care trebuie întreprinse de Uniune, pozitiile care trebuie luate de Uniune, modalitatile de punere în aplicare a acestor actiuni si decizii;

►prin consolidarea cooperarii sistematice dintre statele membreprivind orientarea politicii acestora.

În domeniul P.E.S.C., Uniunea poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state sau organizatii internationale art. 24 T.U.E.- nou).

Parte integranta din P.E.S.C. este P.S.A.C. Pentru punerea în aplicare a P S.A.C., statele membre pun la dispozitia Uniunii capacitati civile si militare pentru a contribui la obiectivele definite de Consiliu. În acest scop se înfiinteaza Agentia Europeana de Aparare, sub autoritatea Consiliului (art. 28 A, alin. 3, par. 2).

2. în materie de politica comerciala comuna. În aceasta materie

Uniunea negociaza si ncheie acorduri cu una sau mai multe tari terte

ori organizatii internationale, în conditiile art. 188 N, T.f.U.E fost 300

T.C.E., modificat), astfel:

acorduri în domeniul comertului cu servicii si al aspectelor comerciale ale proprietatii intelectuale, precum si în cel al investitiilor directe art. 188 C, alin. 4, par. 2 ;

►acorduri în domeniul comertului cu service culturale si audiovizuale, în cazul n care aceste acorduririsca sa aduca atingere diversitatii culturale si lincvistice a Uniunii (art. 188 C, alin. 4, par.3, pct. a);

►în domeniul comertului cu servicii sociale si de sanatate, în situatia în care aceste acorduri pot sa perturbe n mod grav organizarea acestor servicii la nivel national si sa aduca atingere raspunderii statelor membre pentru prestarea acestor servicii art. 188, alin. 4, par.3, pct. _{b .}

în materia cooperarii pentru dezvoltare. Obiectivul principal al Uniunii n acest domeniu îl reprezinta reducerea si, în cele din urma, eradicarea saraciei (art. 188 D, T. f. U. E.). Pentru realizarea acestui obiectiv Uniunea poate încheia cu tarile terte si cu organizatiile

¹⁸⁰ Acorduirl internationale din domneiul transporturilor sunt reglementate de partea a treia

_{,,Politicile si actiunile interne ale Uniunii", titlu V, art. 188 N.}

65

internationale competente orice acord util pentru realizarea obiectivelor acesteia (prevazute la art. 10 din T.U.E. si la art. 188 D, T.f.U.E). În acest sens Uniunea:

desfasoara actiuni de cooperare economica, finanaciara si tehnica, inclusive de asistenta, în special în domeniul financiar, cu tari terte, altele dec t tarile în curs de dezvoltare - fara a aduce atingere celorlalte dispozitii ale tratatelor, în special articolelor 188 D- 188G 188

H alin. 1, fost art. 181 A, modificat).

acorda asistenta si ajutor populatiei din tarile terte, victime ale unor catatstrofe naturale sau provocate de om, precum si sa le protejeze pentru a face fata nevoilor umanitare care apar n aceste situatii diferite. În acest sens actiunile Uniunii si ale statelor membre se completeaza si se sustin reciproc art. 188 J).

4. În domeniul masurilor restrictive, în cazul n care se adopta o decizie care prevede întreruperea sau restrângerea

Aderarea de noi state la Uniunea Europeana

Proiectul de integrare regionala prezentat în anul 1950 de catre Robert Schuman s a adresat ,,oricarui stat European", desi la acesta au subscris initial decât sase state - fondatoare. Tratatele institutive, materializare a proiectului amintit - prin dispozitiile lor au prevazut si

ele posibilitatea aderarii.

→ Tratatul de la Mastricht a înlocuit procedurile specifice de aderare - foarte putin diferite, de altfel ⁸¹ - la fiecare dintre cele trei Comunitati (art. 98 CECO, art. 237 CEE, 205 Euratom) printr-o procedura unica de aderare la Uniunea Europeana care implica aderarea simultana la cele trei Comunitati.

Conform procedurilor originare de aderare la Comunitatile Europene, cele trei tratate prevedeau ca statele care doreau sa devina membre adresau, în acest sens, o cerere Consiliului, care era obligat sa solicite un aviz din partea Comisiei, înainte de pronuntarea sa în privinta aderarii.

→ Procedura unica de aderare la U. E. care este prevazuta în art. O din T.U.E. - devenit art. 49 T.U.E., care transpune la nivelul U.E. art. 237 CEE din redactarea provenita din Actul Unic European precizeaza:

orice stat European care respecta principiile enuntate în art. 6 par. 1 si care doreste sa devina membru al U E. poate solicita acest lucru adresând o cerere Consiliului;

_{A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 23.}

66

- Consiliul se pronunta în unanimitate dupa consultarea Comisiei si dupa avizul conform al Parlamentului European, care se pronunta cu majoritate absoluta a voturilor membrilor sai;

- daca decizia este favorabila, conditiile si adaptarile pe care aceasta admitere le antreneaza în privinta Tratatelor pe care se întemeiaza Uniunea, fac obiectul unui acord între statele membre si statul solicitant;

- acordul trebuie ratificat de catre toate statele contractante potrivit regulilor constitutionale din statele respective.

Cu toata simplificarea introdusa de TMs. instrumentele de aderare ale unui stat reprezinta un ansamblu complex de acte, cu un continut si cu natura juridica diverse

→ Conditiile pe care un stat candidat trebuie sa le îndeplineasca

în vederea aderarii rezulta nu numai din Tratatele institutive- reglementate însa destul de putin - ci si din practica aderarii de noi state în perioada 1969-1972 sau diferit dupa 1993)

a. O prima conditie a aderarii este îndeplinirea criteriului teritorial, care rezulta chiar din art. 49 T.U E si anume ,,orice stat European ) poate solicita sa devina membru al Uniunii". Prin urmare, potrivit Tratatelor de la Roma si de la Paris (fostul Tratat CECO) aderarea este rezervata numai ,,statelor europene"

¹⁸² De exemplu, JOCE, n. C.241 din 29 august 1994, care contine ,Actele referitoare la aderarea regatului Norvegiei, republicii Austria, republicii Finlanda si regatului Suediei la Uniunea Europeana: - actele institutiilor comunitare, cu caracter intern al Uniunii: avizul Comisiei din 19 aprilie 1994, referitor la cererea de aderarela U.E. a republicii Austria, republicii Finlanda, regatului Suediei si regatului Norvegiei; rezolutiile legislative ale Parlamentului European din 4 mai 1994, cu privire la cererea statelor candidate; decizia Consiliului U.E. din 16 mai 199 , referitoare la admiterea regatului Norvegiei, republicii Austria, republicii Finlanda si regatului Suediei la Uniunea Europeana; acte cu cararcter international: Tratatul de aderare semnat la 42 iunie 1994 la Corfu, dintre 12 state membre si 4 state candidate, care trebuia ratificat; Actul referitor la conditiile de aderare si la adaptarile tratatelor, pe care se întemeiaza U.E , nesemnat, dar care face parte integranta a tratatelor; Actul final al Conferintei de aderare semnat la 24 iunie

1994 la Corfu de catre 16 state, însotit de 50 de declaratii; Procesul- verbal de semnare al

Tratatului, semnat la Bruxelles din 26 iulie 199 , de catre Secretarul general al Consiliului U.E. si

de catre Ministrul afacerilor german în numele presedintelui Conferintei, referitoare la aderare. La acestea adaugam ,Decizia Consiliului U.E. din 1 ianuarie 1995 cu privire la adaptarea instrumentelor referitoare la aderarea noilor state membre ale U.E. JOCE, n. L. din 1 ianuarie

, care cu privire la consecintele refuzului ratificarii regatului Norvegiei; A se vedea, Guy

Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 24.

¹⁸³ A se vedea, Cornelia Lefter, op. cit. p. 100.

¹⁸⁴ Criteriul prevazut în text a suscitat controverse legate de solicitarea si a altor state care nu sunt

,,europene", de exemplu, tari din fosta Uniune Sovietica (Ucraina, Belarus etc.). Idem, p.10 ; Cererea înaintata de Maroc în 1985 a fost respinsa, iar Turcia care si-a depus candidatura în

_{1987, nu i s-a contestat caracterul de tara europeana; A se veadea, Ovidiu inca, op. cit. p. 49.}

67

b. A doua conditie denumita în doctrina de specialitate criteriul tehnic înseamna ca admiterea unui nou stat membru presupune fara îndoiala o adaptare a tratatelor institutive, care nu deschide calea unor renegocieri fundamentale a acestora . Criteriul se exprima în principiul acceptarii acquis-ului comunitar, care s-a desprins cu toata evidenta din prima largire a Comunitatilor. Aceasta conditie presupune

si faptul ca: - statele candidate trebuie sa accepte imediat tratatele si ansamblul actelor adoptate, în baza acestora, de catre institu 515e42f 55;iile comunitare;

- statele candidate, în baza acquis-ului comunitar, sunt obligate

sa adere simultan, înainte de 2002 la cele trei Comunitati(CE, EURATOM, CECO), iar dupa acest an la cele doua Comunitati (CE, EURATOM,).

- statelelor candidate, în conditiile Tratatului de la Mastricht, potrivit art. 49, li se impune aderarea globala la Uniunea Europeana, incluzând nu numai Comunitatile Europene ci si cele doua componente piloni) interguvernamentale ale Uniunii Politica externa

si de securitate comuna - P E.S.C. si Justitia si afacerile interne - J.A.I., devenit prin Tratatul de la Amsterdam, Cooperarea politieneasca si judiciara n materie penala - C P.J.).

c. A treia conditie cu privire la aderare vizeaza criteriul politic.

În preambulul Tratatului CEE, statele fondatoare invita sa se alature eforturilor lor si alte popoare ale Europei , care împartasesc idealurile lor", adica, ,,care sunt hotarâte sa întareasca idealurile lor de aparare a pacii si libertatii". Îndeplinirea criteriului politic, din partea statului candidat, presupune existenta unei forme de stat democratice,

în sensul unei organizari politice liberale. Aceasta conditie s-a conturat prin luarile de pozitii repetate ale institutiilor comunitare, ca

si prin atitudinea fara echivoc a acestora fata de regimurile politice totalitare, vreme îndelungata, din Grecia, Portugalia si Spania, mai înainte de aderarea lor la Comunitati, în perioada în care erau state candidate

d. A patra conditie referitoare la aderare este îndeplinirea criteriului economic. Cum integrarea a avut initial drept obiectiv si camp de cuprindere sfera economica era si firesc sa fie inclus drept conditie de ndeplinit pentru statele ce doresc sa adere la structurile comunitare.

¹⁸⁵ A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 24.

¹⁸⁶ _{Idem, p.25}

68

Pentru statele care au aderat pâna în anul 1990 (în cadrul primelor largiri) s-au prevazut perioade de tranzitie, în care statele trebuiau sa îndeplineasca gradual cerintele de dezvoltare economica generala si sectoriala necesare integrarii lor pe piata comunitara

Dupa 1990 Comunitatile europene s-au confruntat cu numeroase cereri de aderare, venite din partea unor state, cu niveluri

de dezvoltare diferite, motiv pentru care politica comunitara în privinta aderarii lor s-a reorientat potrivit noilor realitati.

→ Într-o prima perioada Comunitatile Europene au încheiat cu statele candidate acorduri europene de asociere potrivit art. 238 T. CE, si art. 206 T. EURATOM), ca etapa pregatitoare pentru aderare , iar ca urmare a trecerii tarilor din Europa centrala si

de est la economia de piata si statul de drept, Comunitatile europene si statele membre au încheiat acorduri de asociere de tip nou cu Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Rom nia si Bulgaria . Aceste

,,acorduri europene" care pun în evidenta apropierea geografica dintre ele dintre statele respective, ca si o interdependenta sporita în domeniile: economic, social financiar, cultural si politic, reprezinta un instrument juridic important al constructiei europene si al recompunerii spatiului european . Ele sunt instrumente juridice multilaterale, încheiate pe de o parte, ntre Comunitatile Europene (reprezentate de Cinsiliu U.E ) si statul candidat, si pe de alta parte, între acesta si fiecare stat membru al U E. Astfel, Acordul european instituind o asociere ntre Rom nia pe de o parte, si Comunitatile europene pe de alta parte, intrat în vigoare la 1 februarie 199 , recunoaste în preambul, ca obiectivul final al României este sa devina membru al Uniunii, iar aceasta asociere va sprijini România sa realizeze obiectivul integrarii - obiectiv realizat la 1 ianuarie 200