Uniunea Europeana - noul cadru al politicii europene

Uniunea Europeana - noul cadru al politicii europene

In literatura de specialitate precum si in mass-media se opereaza in mod frecvent cu anumite concepte care vin sa evidentieze structura complexa si dinamica a procesului constructiei europene: institutii comunitare si organe comunitare.
Conceptul de institutii comunitare se caracterizeaza prin urmatoarele elemente specifice:

au rolul de a pune in aplicare, in temeiul competentelor lor, regulile juridice fundamentale de constituire si de functionare a Comunitatilor si a U.E.

sunt create prin tratatele de infiintare a Comunitatilor Europene

in domeniile in care actioneaza sunt dotate cu puterea de a lua decizii si de a le impune statelor membre; din aceasta perspectiva ele reprezinta o desprindere de schemele traditionale ale cooperarii internationale, in care executarea tratatelor este supusa disponibilitatii semnatarilor, suveranitatea nationala fiind cauza principala a asa-numitei "paralizii a tratatelor"

prin natura lor, ele reprezinta interesele statelor (Consiliul), interesele Comunitatilor (Comisia), interesele popoarelor (Parlamentul) si interesele dreptului (Curtea de Justitie)

beneficiaza de anumita autonomie juridica, administrativa si financiara, corolar al specificitatii lor functionale

Organele comunitare se diferentiaza prin faptul ca:

indeplinesc functii consultative, cu caracter tehnic ori financiar, auxiliar;

sunt prevazute prin tratate, altele sunt create de catre institutii in vederea exercitarii atributiilor lor; cele infiintate prin tratate pot avea personalitate juridica sau o simpla autonomie financiara; cele create de institutii trebuie sa aiba fundamentul in tratate, sa nu fie dotate cu puteri proprii de decizie, ci numai cu functii de executie strict controlate, sa nu modifice echilibrul institutional. Institutiile comunitare sunt acele organe create prin tratatele de infiintare a Comunitatilor Europene, care neavānd personalitate juridica, reprezinta interesele statelor, ale comunitatilor si popoarelor, asigura respectarea dreptului si actioneaza in domenii strict limitate, fiind dotate cu puterea de a lua decizii la nivel comunitar, pe care le impune statelor membre. Organele comunitare sunt acele elemente structurale, create prin tratate sau de catre institutiile comunitare, in vederea indeplinirii unor functii consultative auxiliare cu caracter tehnic, financiar si de alta natura (Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic si Social). Institutiile Uniunii Europene se pot imparti in doua categorii: cele care au orientare supranationala, cum ar fi: Comisia, Parlamentul European si Curtea de Justie si cele cu orientare interguvernamentala: Consiliul de Ministrii si Consiliul European (Anexa nr. 1).
Comisia este alcatuita din reprezentanti numiti de statele membre pentru o perioada de 4 ani. Ei nu reprezinta interesele propriilor guverne ci, intruchipeaza ideea de unitate europeana. Comisia simbolizeaza si asigura functionarea ideii de integrare supranationala mai mult decat orice organism.
Comisarii nu mai au dupa denumire nici un fel de legatura cu interesele guvernelor care i-au propus. Avand sediul la Bruxelles, Comisia identifica agenda de probleme si propune solutii pe care le inainteaza Consiliului de Ministri. Sub conducerea lui Jacques Delors Comisia si-a sporit personalul, ajungand la circa 13 000 de functionari care asigura din punct de vedere administrativ functionarea Uniunii Europene . Parlamentul European functioneaza la Strasbourg si este dupa cum spunea Conway Henderson "primul si singurul experiment in democratia transnationala". A fost infiintat in 1952 ca parte a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului. El nu 222e45c poate adopta legi dar are prerogative in ceea ce priveste supravegherea bugetului Uniunii, fiind in masura sa blocheze o serie de propuneri executive. Parlamentul are chiar dreptul de a dizolva Comisia, daca o asemenea hotarare intruneste doua treimi din voturi. Din 1979 membrii Parlamentului European sunt alesi direct de catre cetatenii din statele din care provin. In momentul in care Uniunea avea 12 membrii, numarul parlamentarilor se ridica la 518, dupa marirea ei la 15 membrii, numarul parlamentarilor a crescut la 626. Este de mentionat, pentru aceasta succinta introducere, si faptul ca parlamentarii sunt alesi proportional cu numarul polulatiei din tara membra din care provin, iar in forul european nu mai sunt grupati pe blocuri nationale ci pe grupuri ideologice. In acest fel Parlamentul European ofera o imagine a spectrului politic al Uniunii Europene.

II. Parlamentul European

1. Prezentare generala
Parlamentul European reprezinta, īn formularea Tratatului de la Roma din 1957, "popoarele statelor unite īn Comunitatea Europeana". Aproximativ 375 de milioane de cetateni europeni din 15 tari sunt īn prezent implicati īn procesul de integrare, prin cei 626 de reprezentanti pe care īi au īn Parlamentul European. Primele alegeri directe īn Parlamentul European s-au tinut īn iunie 1979, cānd, la numai 34 de ani de la terminarea celui de al doilea razboi mondial, popoarele natiunilor Europei, o data destramate de razboi, au mers la urne pentru a alege membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi putut gasi un simbol mai puternic al reconcilierii. Parlamentul European, a carui legitimitate deriva din sufragiul universal direct, este ales la fiecare cinci ani; de-a lungul timpului, el a acumulat constant putere si influenta, printr-o serie de tratate. Aceste tratate, īn special Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au transformat Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ īntr-un parlament legislativ, cu puteri similare cu cele ale parlamentelor nationale. Parlamentul European este singura institutie comunitara care se īntālneste si īsi tine dezbaterile īn public. Dezbaterile, opiniile si rezolutiile Parlamentului se publica īn Monitorul Oficial al Uniunii Europene.

2. Presedintia, Biroul si Conferinta Presedintilor
Presedintele reprezinta Parlamentul īn situatii oficiale si īn relatiile internationale, prezideaza sedintele plenare si īntālnirile Biroului si Conferintei Presedintilor. Biroul este organul regulator care este responsabil cu bugetul Parlamentului si raspunde de chestiuni administrative, de organizare si de personal. Pe lānga Presedinte si cei paisprezece vicepresedinti, acesta mai include cinci chestori care ocupa o pozitie consultativa īn chestiunile administrative si financiare legate de Membri si de Statutul acestora. Membrii Biroului sunt alesi cu un mandat de doi ani si jumatate. Conferinta Presedintilor cuprinde Presedintele Parlamentului si presedintii grupurilor politice; ea este organismul politic conducator al Parlamentului. Conferinta elaboreaza agenda pentru sesiunile plenare, stabileste orarul activitatii organismelor parlamentare si termenii de referinta si dimensiunea comisiilor si delegatiilor parlamentare.

3. Comisiiile si secretariatul
Pentru a pregati activitatea sesiunilor plenare ale Parlamentului, Membrii lucreaza īn 17 comisii permanente. Pe lānga aceste comisii permanente, Parlamentul mai poate īnfiinta si subcomisii, comisii temporare care se ocupa de probleme specifice, precum si comisii de ancheta. Comisiile parlamentare unite īntretin relatiile cu parlamentele Statelor cu care Uniunea Europeana are acorduri de asociere. De asemeni, delegatiile interparlamentare fac acelasi lucru pentru parlamentele multor altor tari si pentru organizatiile internationale. Trebuie mentionat ca activitatea Parlamentului este organizata de un secretariat, condus de un Secretar General, si care are un personal de aproximativ 3500 de persoane, pe lānga care mai functioneaza si personalul grupurilor politice si asistentii membrilor. Cele unsprezece limbi de lucru ale Parlamentului presupun ca o treime din personalul secretariatului sa lucreze īn domeniul lingvistic (traducere si interpretare). Cu toate acestea, īn ciuda constrāngerilor impuse de multilingvism si de cele trei puncte de lucru, bugetul operational al Parlamentului este doar unu la suta din bugetul Comunitatii, adica un euro si jumatate pe an de la fiecare persoana care traieste īn Uniunea Europeana.

4. Puterile Parlamentului European
Ca toate parlamentele, Parlamentul European are trei puteri fundamentale:

puterea legislativa

puterea administrativa financiara

puterea de a supraveghea executivul

a. Puterea legislativa
Procedura legislativa normala este codecizia. Astfel, Parlamentul European si Consiliul se afla la egalitate, actele fiind adoptate īmpreuna de Consiliu si de Parlamentul European. Prin procedura de codecizie, mult mai multe amendamente ale Parlamentului sunt introduse īn legile comunitare; de asemenea, nici un text nu poate fi adoptat fara acordul oficial al Parlamentului European si al Consiliului European. Codecizia este la ora actuala una dintre puterile cele mai importante ale Parlamentului. Procedura de codecizie se aplica asupra problemelor legate de miscarea libera a fortei de munca, de crearea unei piete interne, de cercetarea si dezvoltarea tehnologica, mediul īnconjurator, protectia consumatorului, educatie, cultura si sanatate. Aceasta procedura s-a folosit, spre exemplu, atunci cānd Parlamentul European a adoptat directiva "televiziunii fara granite", care interzicea transmiterea evenimentelor sportive numai īn forma codificata. Procedura a permis de asemenea Parlamentului European sa asigure reguli mult mai stricte cu privire la calitatea combustibililor si a uleiurilor de motor īncepānd din anul 2000, ca un mijloc de a micsora considerabil poluarea atmosferica. Desi codecizia este procedura standard, exista domenii importante, cum ar fi problemele fiscale, sau revizuirea anuala a preturilor agricole, īn care parlamentul pur si simplu īsi exprima parerea.

b. Puterea administrativa financiara
Aceasta este o putere importanta, care permite Parlamentului European sa īsi stabileasca prioritatile politice. Parlamentul European adopta īn fiecare luna decembrie bugetul Uniunii pe anul urmator. Bugetul nu intra īn vigoare pāna ce nu este semnat de Presedintele Parlamentului European, punānd astfel la dispozitia Uniunii resursele financiare necesare pentru anul urmator. Din 1970, bugetul este finantat din resurse proprii, acceptate de Statele Membre dupa consultarea Parlamentului European. Aceste resurse sunt limitate la ora actuala la 1.27% din produsul intern brut. Īn acest moment, resursele proprii cuprind:

Taxele vamale percepute la granitele externe ale Uniunii;

Taxele pe produsele agricole importate de la tarile care nu sunt membre ale Uniunii;

1% din taxa pe valoare adaugata (TVA) pe produse si servicii īn cadrul Uniunii;

o "a patra resursa", calculata pe baza prosperitatii relative a fiecarui Stat Membru (produsul intern brut al acestor state).

De la Tratatele de la Luxemburg din 1970 si 1975, care au creat resursele proprii ale Comunitatii, Parlamentul European si Consiliul European au devenit cele doua brate ale autoritatii bugetare - cu alte cuvinte, ele īmpart puterea administrativa financiara. Parlamentul are ultimul cuvānt īn chestiuni care privesc cheltuielile pe regiuni (Fondul European pentru Dezvoltare Regionala), lupta īmpotriva somajului, mai ales īn rāndurile tinerilor si femeilor (Fondul Social European), īn chestiuni legate de programe culturale si educationale, cum ar fi programele Erasmus si Socrates; Parlamentul poate mari bugetul de cheltuieli īn limitele unui plafon acceptat de Consiliul European si de Comisia Europeana. De asemenea, trebuie mentionat ca Parlamentul īsi foloseste puterile pentru a mari fondurile pentru ajutor umanitar si programelor pentru refugiati. Īn ceea ce priveste cheltuielile cu agricultura, Parlamentul poate propune modificari, dar Consiliul European are ultimul cuvānt īn acest sens. Īn cazul īn care Parlamentul European si Consiliul European nu reusesc sa ajunga la un consens asupra fondurilor de cheltuieli, dupa doua lecturari ale proiectului de buget, īntre mai si decembrie, Parlamentul are dreptul sa respinga bugetul, si īntreaga procedura se reia. Semnatura Presedintelui Parlamentului este cea care face posibila punerea īn aplicare a bugetului. Dupa adoptarea bugetului, Parlamentul monitorizeaza utilizarea corespunzatoare a fondurilor publice, prin Comisia de Control Bugetar. Mai precis, aceasta īnseamna controlul asupra administrarii fondurilor si actiuni permanente pentru īmbunatatirea procedurilor de īmpiedicare, detectare si pedepsire a fraudelor, stabilind daca cheltuielile comunitare au dat cele mai bune rezultate posibile. Parlamentul elaboreaza o evaluare anuala asupra folosirii fondurilor de catre Comisia Europeana, īnainte de a acorda o apreciere de "īndeplinire" a implementarii bugetului. Īn 1999, Parlamentul a refuzat sa acorde Comisiei o apreciere de īndeplinire pentru 1996, din motive de administrare improprie a fondurilor si lipsa de transparenta. De asemeni, in cadrul procesului de luare a deciziilor in Uniunii Europene Monetare, Parlamentul European are responsabilitatea de a asigura supravegherea democratica a Bancii Centrale Europene (BCE), a carei independenta este garantata prin Tratat. Parlamentul este consultat in problema nominalizarilor pentru presedintie si pentru Comitetul executiv al Bancii. In plus, in afara dezbaterilor periodice asupra situatiei economice si financiare, Parlamentul intervine si in adoptarea legislatiei referitoare la UEM, si este consultat de catre Consiliu atunci cand se pune problema acceptarii unei cereri de adeziune la euro

c. Puterea de supraveghere democratica
Parlamentul exercita o supraveghere democratica asupra tuturor activitatilor comunitare. Aceasta putere, care initial se aplica numai asupra activitatilor Comisiei Europene, a fost extinsa si asupra Consiliului de Ministri, asupra Consiliului European si a organismelor de cooperare politica raspunzatoare īn fata Parlamentului. Parlamentul European poate, de asemenea, constitui comisii de ancheta. Acest lucru a fost facut de cāteva ori - spre exemplu, īn chestiunea "bolii vacii nebune", care a dus la constituirea unei Agentii Veterinare Europene la Dublin. Tot Parlamentul a asigurat si crearea Oficiului European īmpotriva Fraudei (OLAF) īn chestiuni bugetare.

5. Parlamentul si Comisia Europeana
Parlamentul European joaca un rol important īn procesul numirii Comisiei Europene. Dupa ce aproba nominalizarea pentru Presedintele Comisiei, Parlamentul audiaza membrii nominalizati pentru Comisiei, numind apoi Comisia printr-un vot de īncredere. Aceasta putere vine sa completeze dreptul Parlamentului de a cenzura Comisia - o arma politica puternica, de vreme ce adoptarea unei motiuni de cenzura ar obliga Comisia sa demisioneze. Pāna acum, Parlamentul European nu a adoptat nici o motiune de cenzura. Adoptarea unei motiuni de cenzura ar necesita sustinerea unei majoritati absolute a membrilor, precum si votul a doua treimi dintre ei. Īn martie 1999, ca urmare a unui raport asupra managementului Comisiei, elaborat de o comisie de experti independenti īmputerniciti de Parlament, Comisia a ales sa demisioneze, mai degraba decāt sa se supuna unei cenzuri oficiale a Parlamentului. Parlamentul īsi exercita puterile de supraveghere zilnic, examinānd un mare numar de rapoarte lunare sau anuale pe care Comisia Europeana este obligata sa le prezinte (spre exemplu, raportul anual general si rapoartele lunare cu privire la implementarea bugetului). Īn plus, Membrii Parlamentului European pot adresa īntrebari Comisiei Europene, oral sau īn scris. Īn timpul sedintelor īn plen, "Sectiunea de īntrebari" devine un forum pe chestiuni specifice īntre membrii Parlamentului si membrii Comisiei. Membrii independenti ai Parlamentului si grupurile politice adreseaza anual peste 5000 de īntrebari Comisiei.

6. Parlamentul si Consiliul European
Puterile bugetare si legislative extinse ale Parlamentului au marit influenta acestuia asupra Consiliului European. Īn special procedura de codecizie a ajutat la crearea unui echilibru al puterii legislative īntre Consiliul European si Parlamentul European.

7. Parlamentul si politica comuna externa de securitate (CFSP)
Telul cooperarii politice europene, care a demarat la īnceputul anilor '70, era sa depaseasca un cadru economic si social stabilit de Tratatele comunitare, si sa ajunga la o strategie comuna originala a Statelor Membre īn domeniul politicii externe. Dupa cum este cunoscut, Tratatul Uniunii Europene recunoaste nevoia de a īncorpora īn politica externa o dimensiune de securitate comuna. Aceasta cooperare se extinde īn principiu īn toate domeniile de politica internationala care implica interesele Uniunii Europene, ea reprezentānd o prelungire fireasca a activitatii Comunitatii. Importanta extraordinara pe care Parlamentul o acorda CFSP este reflectata īn dezbaterile sale, īn special īn cele care au loc īn Comisia pentru Politica Externa, Drepturile Omului, Securitate Comuna si Politici de Aparare. Presedintia Consiliului European consulta Parlamentul European asupra principalelor aspecte de politica externa si de securitate, si asigura luarea īn considerare a punctelor de vedere ale Parlamentului. In plus, Parlamentul este informat īn mod regulat de Presedintie si de Comisia Europeana despre dezvoltarea strategiilor de politica externa si de securitate. Tratatul de la Amsterdam a creat biroul Reprezentantului pentru politica externa si de securitate comuna. Primul detinator al acestei functii este Xavier Solana, care a fost numit de Consiliul European de la Cologne īn iunie 1999. Parlamentul European poate adresa īntrebari sau face recomandari Consiliului European. Anual, Parlamentul tine dezbateri asupra progresului īn implementarea CFSP.

8. Parlamentul si cooperarea in domeniul justitiei si politicii interne
Parlamentul acorda o atentie speciala implementarii politicilor īn domenii de interes comun, cum ar fi politicile de azil si emigrare, lupta īmpotriva dependentei de droguri, fraudei si criminalitatii internationale. Parlamentul este consultat si informat cu regularitate asupra cooperarii īntre autoritatile juridice si de politica interna ale Statelor Membre ale Uniunii. Acesta poate pune īntrebari sau poate face recomandari Consiliului īn acest sens. De asemenea, Parlamentul tine dezbateri anuale asupra progresului īnregistrat īn aceste domenii.

9. Parlamentul si supravegherea democratica a Uniunii Economice si Monetare
Parlamentul a primit un rol important īn relatia cu Banca Centrala Europeana (BCE), ca parte a EMU (Uniunii Monetare si Economice). Banca se bucura de independenta totala īn deciziile de politica monetara. Ea are autoritate unica īn stabilirea ratei dobānzilor pe termen scurt si īn folosirea instrumentelor monetare necesare pentru mentinerea stabilitatii monedei euro. Cu toate acestea, independenta operationala a Bancii Centrale Europene este contrabalansata de raspunderea pe care aceasta o are īn fata Parlamentului European. Regulile procedurale ale Parlamentului definesc clar rolul pe care acesta īl are īn numirea Presedintelui, Vicepresedintelui si a altor membri ai Biroul Executiv al Bancii. Dupa audierile comisiei, nominalizatii trebuie sa fie aprobati de Parlament īnainte de a putea fi numiti de Consiliu. Presedintele Bancii Centrale Europene trebuie sa prezinte un raport anual īn sedinta plenara a Parlamentului. Īn plus, Presedintele Bancii Centrale si alti membri ai Biroului Executiv se prezinta īn fata comisiei pe probleme monetare a Parlamentului la intervale regulate; aceste īntālniri pot avea loc la cererea oricareia din parti. Cel putin patru asemenea īntālniri trebuie tinute īn fiecare an.

10. Membrii Parlamentului European
Membrii Parlamentului European sunt alesi prin sufragiu universal direct, īntr-un sistem de reprezentare proportionala - fie pe baza regionala, cum este cazul īn Italia, īn Marea Britanie si īn Belgia, fie pe baza nationala, cum se īntāmpla īn Franta, Spania, Austria, Danemarca, Luxemburg si īn alte tari, sau īntr-un sistem mixt, ca īn Germania. Peste tot se aplica aceleasi reguli democratice, iar dintre acestea īn special dreptul de vot la vārsta de 18 ani, egalitatea īntre femei si barbati, si votul secret. Īn unele state membre, cum ar fi Belgia, Luxemburg si Grecia, participarea la vot este obligatoriu. Membrii Parlamentului European nu au voie sa desfasoare anumite activitati profesionale sau sa detina anumite functii (spre exemplu, functia de judecator, ministru sau director al unei companii de stat). De asemenea, ei trebuie sa se supuna legilor nationale care restrictioneaza sau interzic mandatele duble. De la intrarea īn vigoare a Tratatului de la Maastricht, īn 1993, orice cetatean al unui Stat Membru al Uniunii Europene care traieste īn alta tara a Uniunii poate vota sau candida la alegeri īn tara sa de rezidenta. De asemenea, membrii Parlamentului European primesc aceleasi alocatii ca parlamentari, ca si membrii parlamentelor lor nationale. Aceasta alocatie este platita de fiecare Stat Membru si completata de Parlamentul European cu o suma care sa acopere cheltuielile Membrilor Parlamentului European, aparute ca urmare a īndeplinirii īndatoririlor lor si recrutarii de asistenti. Aceste alocatii pot fi blocate daca Membrii nu participa regulat la sedintele plenare. La cererea Parlamentului, īn Tratatul de la Amsterdam s-a inclus o prevedere referitoare la un statut comun pentru toti Membrii Parlamentului European. Acest statut va fi adoptat īn curānd si va elimina discrepantele īntre salariile Membrilor de diferite nationalitati, asigurānd īn acelasi timp o transparenta mai mare.

12. Componenta Parlamentului European
Numarul de Membri pentru fiecare stat este specificat īn Tratate. Īn Camera, Membrii se aduna īn grupuri politice, nu īn delegatii nationale. Īn prezent, Parlamentul are opt grupuri politice, plus cātiva membri "independenti". Aceste grupuri politice cuprind membri din peste o suta de partide politice nationale.

13. Activitatea Membrilor Parlamentului European
Membrii Parlamentului European se īntālnesc īn sedinta plenara, timp de o saptamāna, la Strasbourg, unde este sediul Parlamentului European. Comisiile parlamentare se īntālnesc īn general doua saptamāni pe luna la Bruxelles, pentru a usura contactul cu Comisia si Consiliul European. Cea de a treia saptamāna este rezervata īntālnirilor grupurilor politice, iar cea de a patra, pentru sedinta plenara de la Strasbourg. Parlamentul mai are si īntālniri plenare suplimentare la Bruxelles. Secretariatul se afla la Luxemburg. Desi īsi are sediul la Strasbourg, Parlamentul European are trei puncte de lucru, din motive istorice. Cele trei Comunitati nu au fost constituite īn acelasi moment. Comunitatea Europeana pentru Carbune si Otel (ECSC) a fost constituita la Luxemburg īn 1952, iar Comunitatea Europeana pentru Energie Atomica, adesea numita EURATOM, si Comunitatea Economica Europeana (EEC) au fost constituite īn principal īn Bruxelles, īn 1958.
Strasbourg a devenit mai īntāi sediul Consiliului European, iar apoi, īn 1952, sediul Parlamentului European, pentru a simboliza reconcilierea franco-germana. Īntālnirea Consiliului European de la Edinburgh (1992) si Tratatul de la Amsterdam (1997) au oficializat amplasarea Institutiilor īn cele trei locuri. Traducerea simultana a tuturor dezbaterilor parlamentare si discutiilor comisiilor este asigurata īn cele unsprezece limbi oficiale ale Uniunii: daneza, olandeza, engleza, finlandeza, franceza, germana, greaca, italiana, portugheza, spaniola si suedeza. De asemenea, toate documentele parlamentare sunt traduse si publicate īn toate aceste unsprezece limbi.

Activitatea Parlamentului este organizata īn general pe urmatoarele principii:

comisia parlamentara corespunzatoare (spre exemplu, Comisia pentru Mediul Īnconjurator pe probleme de legislatie a poluarii) numeste un membru ca "raportor", pentru a redacta un raport asupra propunerii, ce va fi supus Comisiei Europene spre analiza;

raportorul supune raportul redactat comisiei respective, pentru dezbatere;

dupa ce raportul a fost analizat, el este supus la vot si, daca este cazul, amendat;

raportul se discuta apoi in sedinta plenara, amendat si supus la vot. Parlamentul adopta apoi o pozitie asupra chestiunii respective.
Aceasta este procedura pentru adoptarea legislatiei, care necesita doua lecturari, ca īn cazul procedurii de codecizie.
Pe lānga adoptarea propunerilor legislative si a bugetului, Membrii Parlamentului European mai analizeaza si activitatea Comisiei Europene si a Consiliului European, punānd īntrebari orale asupra unor chestiuni specifice Membrilor Comisiei si Consiliului, īn cadrul sedintelor īn plen.

14. Relatiile cu tarile in curs de dezvoltare
Parlamentul European poate īndruma si promova programele de dezvoltare si cooperare ale Uniunii Europene cu practic toate tarile īn curs de dezvoltare din lume, prin Comisia pentru dezvoltare si cooperare din cadrul Parlamentului, si prin activitatea Adunarii Comune AC-EU. Prin procedura bugetara, Parlamentul influenteaza direct cheltuielile pentru prioritatile majore de dezvoltare, cum ar fi ajutoare cu hrana pentru zone rurale, chestiuni referitoare la mediul īnconjurator, asistenta pentru refugiati si persoane stramutate si sustinerea activitatii organizatiilor neguvernamentale. Parlamentul acorda de asemenea o mare importanta furnizarii de ajutoare umanitare. Īn special prin Adunarea Comuna, institutia democratica a conventiei AC-EU care uneste Uniunea Europeana cu 71 de tari ale regiunilor africana, a Insulelor Caraibe si a Pacificului (ACP), Parlamentul European a lucrat pentru crearea unui parteneriat bazat pe comert si dezvoltare economica, pentru lupta īmpotriva saraciei si respectarea drepturilor omului si a principiilor democratice. Multumita Parlamentului European, Conventia ACP/EU include acum o "clauza de democratie" - optiunea de a suspenda ajutorul catre tarile ACP care se fac vinovate de īncalcari grave ale drepturilor omului.

15. Apararea drepturilor omului
Īn prezent este nevoie de asentimentul Parlamentului pentru decizii referitoare la acceptarea de noi State Membre, la acorduri de asociere cu tarile care nu sunt membre ale Uniunii si la īncheierea de acorduri internationale. Aceasta īnseamna ca īn prezent Parlamentul are dreptul sa ratifice si puterea sa respinga acorduri internationale. Din preocuparea sa pentru apararea drepturilor omului, Parlamentul īsi foloseste puterea pentru a cere tarilor care nu sunt membre ale Uniunii sa īsi imbunatateasca practicile īn domeniul respectarii drepturilor omului. In acest sens, se poate mentiona faptul ca Parlamentul nu a ezitat sa respinga o serie de protocoale financiare cu unele state care nu sunt membre ale Uniunii, pe baza unor chestiuni legate de drepturile omului, obligānd aceste tari sa elibereze detinutii politici sau sa accepte angajamente internationale pentru respectarea drepturilor omului. Īn 1998 Parlamentul a decis sa creeze PREMIUL SAHAROV, oferit anual unor persoane care s-au distins īn lupta pentru apararea drepturilor omului. Nu este un lucru neobisnuit ca detinatorii Premiului Saharov sa primeasca ulterior Premiul Nobel pentru Pace. In Anexa nr 3 este prezentata lista detinatorilor premiului Saharov, incepand cu anul infiintarii acestui premiu, si pana in prezent. Puterile considerabile ale Parlamentului īn domeniul relatiilor externe fac din acesta un adevarat forum international. Īn timpul sesiunilor plenare, sefii statelor care nu sunt membre ale Uniunii sunt adesea invitati sa se adreseze Parlamentului īn sedinte oficiale. De asemenea, Presedintele Parlamentului European este adesea invitat sa faca vizite oficiale īn diferite parti ale lumii, reflectānd astfel pozitia internationala a Parlamentului.

III. Consideratii finale

Uniunea Europeana este construita īntr-un sistem institutional unic īn lume. Statele membre delega anumite atribute de suveranitate unor institutii independente, care reprezinta interesele Uniunii īn ansamblul ei, ale statelor ei membre si ale cetatenilor sai. Īn mod traditional, Comisia apara interesele uniunii īn ansamblul sau, īn timp ce fiecare guvern national este reprezentat īn Consiliu, iar Parlamentul European este ales īn mod direct de catre cetatenii statelor membre. Democratia si suprematia legilor sunt asadar pilonii structurii. Acest "triunghi institutional" este flancat de alte doua institutii: Curtea de Justitie si Curtea de Conturi. Alte cinci institutii completeaza sistemul, si printre ele se numara si Parlamentul European. Dupa cum am aratat pe parcursul acestui referat, Parlamentul European are un rol activ in procesul legislativ, privind multe domenii: piata interna, protectia consumatorului, transporturi, educatie, sanatate. La fiecare 5 ani prin sufragiu universal, Parlamentul European reprezinta expresia vointei democratice a celor 374 milioane de cetateni ai Uniunii Europene. Principalele partide politice din statele membre sunt reprezentate īn Parlament, unde activeaza īn grupuri politice pan-europene. Īn 1965, la Bruxelles, s-a facut un pas important īn aplicarea proiectului comunitar: s-a realizat unificarea institutiilor celor trei Comunitati europene (Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului, EuroAtom, Comunitatea Economica Europeana).
Democratia, insa, ca forma de guvernamānt bazata pe sufragiu universal si drepturi politice fundamentale (libertatea cuvāntului, a adunarii, a asocierii etc.), are ca regula cheie alegerile competitive si regulate, completata de raspunsul institutiilor alese, transparenta luarii deciziilor, actiunea grupurilor de interes fata de putere, responsabilitatea liderilor politici. Ceea ce īnseamna ca legitimitatea unei democratii tine īn mare masura de componenta participare, ca forma a sustinerii pe care indivizii, apartinānd unui grup, o acorda institutiilor. Astfel, se poate spune ca democratia reala, īnregistrat un cāstig, in privinta Parlamentului European abia īn 1979, īn momentul īn care au avut loc primele alegeri parlamentare europene prin sufragiu universal. S-a mers totodata si catre o extindere a atributiilor Parlamentului, care, īn noul context, urma sa reprezinte pilonul democratiei īn Uniune si fundamentul legitimarii acesteia. Se pare īnsa ca nici alegerile directe si nici cresterea graduala, dar considerabila, a puterilor Parlamentului (īncepānd cu 1979) nu au rezolvat problema legitimitatii īn Uniune. Participarea la alegeri este un indicator ce ne atrage atentia asupra acestui fapt. Astfel, cele patru alegeri pentru Parlamentul european, care au avut loc īntre 1979 si 1994, par sa confirme īndoielile si īngrijorarea cu privire la democratie si legitimitate īn Uniunea europeana: participarea a fost īntotdeauna scazuta si chiar s-a micsorat īntre 1979 si 1994, de la 66% la 59%.
Īn multe dintre tarile membre exista o diferenta de 20 pāna la 40 de procente īntre participarea la scrutinul national si cel european. Aceasta rata crescuta a absenteismului la alegerile pentru Parlamentul european pare sa indice ca multi europeni sunt destul de confuzi cu privire la Uniunea europeana. O posibila solutie a acestei probleme ar putea fi studierea atenta a cauzelor absenteismului la alegerile pentru Parlamentul european, cāt si masura īn care ele sunt legate de ceea ce īnseamna participare la jocul democratic īn general. O alta ar putea avea īn vedere procesul de socializare politica - īnteles ca rezervor al legitimarii, prin popularizarea ideii de "Uniune europeana" - strāns legat de cel de "democratie". In plus sistemul de partide ramāne tributar conditiilor de la nivel national, nefiind adaptat cerintelor europene. Ar trebui sa existe o legatura directa īntre alegerile nationale si cele europene, iar acestea din urma sa reprezinte un apendice al primelor īn situatia īn care partidele ar avea aceeasi reprezentare la ambele niveluri; de asemenea, ar trebui sa existe o distinctie clara īntre partidele guvernamentale, cele traditionale si cele de opozitie/protestatare, astfel īncāt alegatorii sa poata face distinctie īntre opozitie si putere, dānd nastere unui sistem competitional. Procesul de socializare, prin rezervele de legitimitate pe care le pune la dispozitie si prin atitudinile prefabricate, īnvatate si preluate ca atare, ar putea constitui o solutie pentru absenteismul alegatorilor europeni. Cāt priveste explicarea beneficiilor procesului democratic, īn Uniune sau oriunde, ea face parte din "proiectul educarii maselor", de care vorbea Ortega Y Gasset, proces ce presupune atāt timp cāt si elite dispuse sa si-l asume.

Bibliografie

1. Cosma Mircea, Ispas Teofil, "Integrarea Romaniei in structurile europene si euro-atlantice", reteaua Internet

2. Alexandru Dutu, "Ideea de Europa si evolutia constiintei europene", Editura All, 1999

3. Alfred Grosser, "Occidentalii", Editura Du Style, 1999

4. Roxana Munteanu, "Drept European; evolutie, institutii, ordine juridica", 1996

5. "Welcome to the European Parliament", site-ul oficial al Parlamentului European: https://www.europarl.eu/int

6. Ioana Andreea Cozianu, "Parlamentul European si dilemele democratiei", revista Contrast, nr.1/2001

7. "Integrarea Europeana", https://europa.yam.ro

8. "Members of the European Parliament", https://www.europarl.eu/members

9. Octavian Manolache, "Drept comunitar", 1998

10. "Rolul institutiilor europene", https://euroinfo.ccir.ro

11. "Premisele integrarii europene", https://www.abmbm.ro/Proiecte_Programe

12. "Ce este Uniunea Europeana", https://www.cier.ro/ue.php - site oficial al Centrului de Informare, Educare si Resurse pentru Marea Neagra