Uniunea Europeana - noul cadru al politicii europene
In literatura de specialitate
precum si in mass-media se opereaza in mod frecvent cu anumite concepte care
vin sa evidentieze structura complexa si dinamica a procesului constructiei europene:
institutii comunitare si organe comunitare.
Conceptul de institutii comunitare se caracterizeaza prin urmatoarele elemente
specifice:
au rolul de a pune in aplicare, in temeiul competentelor lor, regulile juridice fundamentale de constituire si de functionare a Comunitatilor si a U.E.
sunt create prin tratatele de infiintare a Comunitatilor Europene
in domeniile in care actioneaza sunt dotate cu puterea de a lua decizii si de a le impune statelor membre; din aceasta perspectiva ele reprezinta o desprindere de schemele traditionale ale cooperarii internationale, in care executarea tratatelor este supusa disponibilitatii semnatarilor, suveranitatea nationala fiind cauza principala a asa-numitei "paralizii a tratatelor"
prin natura lor, ele reprezinta interesele statelor (Consiliul), interesele Comunitatilor (Comisia), interesele popoarelor (Parlamentul) si interesele dreptului (Curtea de Justitie)
beneficiaza de anumita
autonomie juridica, administrativa si financiara, corolar al specificitatii lor
functionale
Organele comunitare se diferentiaza prin faptul ca:
indeplinesc functii consultative, cu caracter tehnic ori financiar, auxiliar;
sunt prevazute prin tratate,
altele sunt create de catre institutii in vederea exercitarii atributiilor lor;
cele infiintate prin tratate pot avea personalitate juridica sau o simpla
autonomie financiara; cele create de institutii trebuie sa aiba fundamentul in
tratate, sa nu fie dotate cu puteri proprii de decizie, ci numai cu functii de
executie strict controlate, sa nu modifice echilibrul institutional. Institutiile
comunitare sunt acele organe create prin tratatele de infiintare a
Comunitatilor Europene, care neavând personalitate juridica, reprezinta
interesele statelor, ale comunitatilor si popoarelor, asigura respectarea
dreptului si actioneaza in domenii strict limitate, fiind dotate cu puterea de
a lua decizii la nivel comunitar, pe care le impune statelor membre. Organele
comunitare sunt acele elemente structurale, create prin tratate sau de catre
institutiile comunitare, in vederea indeplinirii unor functii consultative
auxiliare cu caracter tehnic, financiar si de alta natura (Comitetul
Regiunilor, Comitetul Economic si Social). Institutiile Uniunii Europene se pot
imparti in doua categorii: cele care au orientare supranationala, cum ar fi:
Comisia, Parlamentul European si Curtea de Justie si cele cu orientare
interguvernamentala: Consiliul de Ministrii si Consiliul European (Anexa nr.
1).
Comisia este alcatuita din reprezentanti numiti de statele membre pentru o
perioada de 4 ani. Ei nu reprezinta interesele propriilor guverne ci,
intruchipeaza ideea de unitate europeana. Comisia simbolizeaza si asigura
functionarea ideii de integrare supranationala mai mult decat orice organism.
Comisarii nu mai au dupa denumire nici un fel de legatura cu interesele
guvernelor care i-au propus. Avand sediul la Bruxelles, Comisia identifica
agenda de probleme si propune solutii pe care le inainteaza Consiliului de
Ministri. Sub conducerea lui Jacques Delors Comisia si-a sporit personalul,
ajungand la circa 13 000 de functionari care asigura din punct de vedere
administrativ functionarea Uniunii Europene . Parlamentul European functioneaza
la Strasbourg si este dupa cum spunea Conway Henderson "primul si singurul
experiment in democratia transnationala". A fost infiintat in 1952 ca
parte a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului. El nu 222e45c poate adopta legi
dar are prerogative in ceea ce priveste supravegherea bugetului Uniunii, fiind
in masura sa blocheze o serie de propuneri executive. Parlamentul are chiar
dreptul de a dizolva Comisia, daca o asemenea hotarare intruneste doua treimi
din voturi. Din 1979 membrii
Parlamentului European sunt alesi direct de catre cetatenii din statele din
care provin. In momentul in care Uniunea avea 12 membrii, numarul
parlamentarilor se ridica la 518, dupa marirea ei la 15 membrii, numarul
parlamentarilor a crescut la 626. Este de mentionat, pentru aceasta succinta
introducere, si faptul ca parlamentarii sunt alesi proportional cu numarul
polulatiei din tara membra din care provin, iar in forul european nu mai sunt
grupati pe blocuri nationale ci pe grupuri ideologice. In acest fel Parlamentul
European ofera o imagine a spectrului politic al Uniunii Europene.
II. Parlamentul European
1. Prezentare generala
Parlamentul European reprezinta, în formularea Tratatului de la Roma din 1957,
"popoarele statelor unite în Comunitatea Europeana". Aproximativ 375
de milioane de cetateni europeni din 15 tari sunt în prezent implicati în
procesul de integrare, prin cei 626 de reprezentanti pe care îi au în
Parlamentul European. Primele alegeri directe în Parlamentul European s-au
tinut în iunie 1979, când, la numai 34 de ani de la terminarea celui de al doilea
razboi mondial, popoarele natiunilor Europei, o data destramate de razboi, au
mers la urne pentru a alege membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi
putut gasi un simbol mai puternic al reconcilierii. Parlamentul European, a
carui legitimitate deriva din sufragiul universal direct, este ales la fiecare
cinci ani; de-a lungul timpului, el a acumulat constant putere si influenta,
printr-o serie de tratate. Aceste tratate, în special Tratatul de la Maastricht
din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au transformat Parlamentul
European dintr-un organism pur consultativ într-un parlament legislativ, cu
puteri similare cu cele ale parlamentelor nationale. Parlamentul European este
singura institutie comunitara care se întâlneste si îsi tine dezbaterile în
public. Dezbaterile, opiniile si rezolutiile Parlamentului se publica în
Monitorul Oficial al Uniunii Europene.
2. Presedintia, Biroul si Conferinta Presedintilor
Presedintele reprezinta Parlamentul în situatii oficiale si în relatiile
internationale, prezideaza sedintele plenare si întâlnirile Biroului si
Conferintei Presedintilor. Biroul este organul regulator care este responsabil
cu bugetul Parlamentului si raspunde de chestiuni administrative, de organizare
si de personal. Pe lânga Presedinte si cei paisprezece vicepresedinti, acesta
mai include cinci chestori care ocupa o pozitie consultativa în chestiunile
administrative si financiare legate de Membri si de Statutul acestora. Membrii
Biroului sunt alesi cu un mandat de doi ani si jumatate. Conferinta
Presedintilor cuprinde Presedintele Parlamentului si presedintii grupurilor
politice; ea este organismul politic conducator al Parlamentului. Conferinta
elaboreaza agenda pentru sesiunile plenare, stabileste orarul activitatii
organismelor parlamentare si termenii de referinta si dimensiunea comisiilor si
delegatiilor parlamentare.
3. Comisiiile si secretariatul
Pentru a pregati activitatea sesiunilor plenare ale Parlamentului, Membrii
lucreaza în 17 comisii permanente. Pe lânga aceste comisii permanente,
Parlamentul mai poate înfiinta si subcomisii, comisii temporare care se ocupa
de probleme specifice, precum si comisii de ancheta. Comisiile parlamentare
unite întretin relatiile cu parlamentele Statelor cu care Uniunea Europeana are
acorduri de asociere. De asemeni, delegatiile interparlamentare fac acelasi
lucru pentru parlamentele multor altor tari si pentru organizatiile internationale.
Trebuie mentionat ca activitatea Parlamentului este organizata de un
secretariat, condus de un Secretar General, si care are un personal de
aproximativ 3500 de persoane, pe lânga care mai functioneaza si personalul
grupurilor politice si asistentii membrilor. Cele unsprezece limbi de lucru ale
Parlamentului presupun ca o treime din personalul secretariatului sa lucreze în
domeniul lingvistic (traducere si interpretare). Cu toate acestea, în ciuda
constrângerilor impuse de multilingvism si de cele trei puncte de lucru,
bugetul operational al Parlamentului este doar unu la suta din bugetul
Comunitatii, adica un euro si jumatate pe an de la fiecare persoana care
traieste în Uniunea Europeana.
4. Puterile Parlamentului European
Ca toate parlamentele, Parlamentul European are trei puteri fundamentale:
puterea legislativa
puterea administrativa financiara
puterea de a supraveghea executivul
a. Puterea legislativa
Procedura legislativa normala este codecizia. Astfel, Parlamentul European si
Consiliul se afla la egalitate, actele fiind adoptate împreuna de Consiliu si
de Parlamentul European. Prin procedura de codecizie, mult mai multe
amendamente ale Parlamentului sunt introduse în legile comunitare; de asemenea,
nici un text nu poate fi adoptat fara acordul oficial al Parlamentului European
si al Consiliului European. Codecizia este la ora actuala una dintre puterile
cele mai importante ale Parlamentului. Procedura de codecizie se aplica asupra
problemelor legate de miscarea libera a fortei de munca, de crearea unei piete
interne, de cercetarea si dezvoltarea tehnologica, mediul înconjurator,
protectia consumatorului, educatie, cultura si sanatate. Aceasta procedura s-a
folosit, spre exemplu, atunci când Parlamentul European a adoptat directiva
"televiziunii fara granite", care interzicea transmiterea
evenimentelor sportive numai în forma codificata. Procedura a permis de
asemenea Parlamentului European sa asigure reguli mult mai stricte cu privire
la calitatea combustibililor si a uleiurilor de motor începând din anul 2000,
ca un mijloc de a micsora considerabil poluarea atmosferica. Desi codecizia
este procedura standard, exista domenii importante, cum ar fi problemele
fiscale, sau revizuirea anuala a preturilor agricole, în care parlamentul pur
si simplu îsi exprima parerea.
b. Puterea administrativa financiara
Aceasta este o putere importanta, care permite Parlamentului European sa îsi
stabileasca prioritatile politice. Parlamentul European adopta în fiecare luna
decembrie bugetul Uniunii pe anul urmator. Bugetul nu intra în vigoare pâna ce
nu este semnat de Presedintele Parlamentului European, punând astfel la
dispozitia Uniunii resursele financiare necesare pentru anul urmator. Din 1970,
bugetul este finantat din resurse proprii, acceptate de Statele Membre dupa
consultarea Parlamentului European. Aceste resurse sunt limitate la ora actuala
la 1.27% din produsul intern brut. În acest moment, resursele proprii cuprind:
Taxele vamale percepute la granitele externe ale Uniunii;
Taxele pe produsele agricole importate de la tarile care nu sunt membre ale Uniunii;
1% din taxa pe valoare adaugata (TVA) pe produse si servicii în cadrul Uniunii;
o "a patra resursa",
calculata pe baza prosperitatii relative a fiecarui Stat Membru (produsul
intern brut al acestor state).
De la Tratatele de la Luxemburg din 1970 si 1975, care au creat resursele
proprii ale Comunitatii, Parlamentul European si Consiliul European au devenit
cele doua brate ale autoritatii bugetare - cu alte cuvinte, ele împart puterea
administrativa financiara. Parlamentul are ultimul cuvânt în chestiuni care
privesc cheltuielile pe regiuni (Fondul European pentru Dezvoltare Regionala),
lupta împotriva somajului, mai ales în rândurile tinerilor si femeilor (Fondul
Social European), în chestiuni legate de programe culturale si educationale,
cum ar fi programele Erasmus si Socrates; Parlamentul poate mari bugetul de
cheltuieli în limitele unui plafon acceptat de Consiliul European si de Comisia
Europeana. De asemenea, trebuie mentionat ca Parlamentul îsi foloseste puterile
pentru a mari fondurile pentru ajutor umanitar si programelor pentru refugiati.
În ceea ce priveste cheltuielile cu agricultura, Parlamentul poate propune
modificari, dar Consiliul European are ultimul cuvânt în acest sens. În cazul
în care Parlamentul European si Consiliul European nu reusesc sa ajunga la un
consens asupra fondurilor de cheltuieli, dupa doua lecturari ale proiectului de
buget, între mai si decembrie, Parlamentul are dreptul sa respinga bugetul, si
întreaga procedura se reia. Semnatura Presedintelui Parlamentului este cea care
face posibila punerea în aplicare a bugetului. Dupa adoptarea bugetului,
Parlamentul monitorizeaza utilizarea corespunzatoare a fondurilor publice, prin
Comisia de Control Bugetar. Mai precis, aceasta înseamna controlul asupra
administrarii fondurilor si actiuni permanente pentru îmbunatatirea
procedurilor de împiedicare, detectare si pedepsire a fraudelor, stabilind daca
cheltuielile comunitare au dat cele mai bune rezultate posibile. Parlamentul
elaboreaza o evaluare anuala asupra folosirii fondurilor de catre Comisia
Europeana, înainte de a acorda o apreciere de "îndeplinire" a
implementarii bugetului. În 1999, Parlamentul a refuzat sa acorde Comisiei o
apreciere de îndeplinire pentru 1996, din motive de administrare improprie a
fondurilor si lipsa de transparenta. De asemeni, in cadrul procesului de luare
a deciziilor in Uniunii Europene Monetare, Parlamentul European are
responsabilitatea de a asigura supravegherea democratica a Bancii Centrale
Europene (BCE), a carei independenta este garantata prin Tratat. Parlamentul
este consultat in problema nominalizarilor pentru presedintie si pentru
Comitetul executiv al Bancii. In plus, in afara dezbaterilor periodice asupra
situatiei economice si financiare, Parlamentul intervine si in adoptarea
legislatiei referitoare la UEM, si este consultat de catre Consiliu atunci cand
se pune problema acceptarii unei cereri de adeziune la euro
c. Puterea de supraveghere democratica
Parlamentul exercita o supraveghere democratica asupra tuturor activitatilor
comunitare. Aceasta putere, care initial se aplica numai asupra activitatilor
Comisiei Europene, a fost extinsa si asupra Consiliului de Ministri, asupra
Consiliului European si a organismelor de cooperare politica raspunzatoare în
fata Parlamentului. Parlamentul European poate, de asemenea, constitui comisii
de ancheta. Acest lucru a fost facut de câteva ori - spre exemplu, în
chestiunea "bolii vacii nebune", care a dus la constituirea unei
Agentii Veterinare Europene la Dublin. Tot Parlamentul a asigurat si crearea
Oficiului European împotriva Fraudei (OLAF) în chestiuni bugetare.
5. Parlamentul si Comisia Europeana
Parlamentul European joaca un rol important în procesul numirii Comisiei
Europene. Dupa ce aproba nominalizarea pentru Presedintele Comisiei,
Parlamentul audiaza membrii nominalizati pentru Comisiei, numind apoi Comisia
printr-un vot de încredere. Aceasta putere vine sa completeze dreptul
Parlamentului de a cenzura Comisia - o arma politica puternica, de vreme ce
adoptarea unei motiuni de cenzura ar obliga Comisia sa demisioneze. Pâna acum,
Parlamentul European nu a adoptat nici o motiune de cenzura. Adoptarea unei
motiuni de cenzura ar necesita sustinerea unei majoritati absolute a membrilor,
precum si votul a doua treimi dintre ei. În martie 1999, ca urmare a unui
raport asupra managementului Comisiei, elaborat de o comisie de experti
independenti împuterniciti de Parlament, Comisia a ales sa demisioneze, mai
degraba decât sa se supuna unei cenzuri oficiale a Parlamentului. Parlamentul
îsi exercita puterile de supraveghere zilnic, examinând un mare numar de
rapoarte lunare sau anuale pe care Comisia Europeana este obligata sa le
prezinte (spre exemplu, raportul anual general si rapoartele lunare cu privire
la implementarea bugetului). În plus, Membrii Parlamentului European pot adresa
întrebari Comisiei Europene, oral sau în scris. În timpul sedintelor în plen,
"Sectiunea de întrebari" devine un forum pe chestiuni specifice între
membrii Parlamentului si membrii Comisiei. Membrii independenti ai
Parlamentului si grupurile politice adreseaza anual peste 5000 de întrebari
Comisiei.
6. Parlamentul si Consiliul European
Puterile bugetare si legislative extinse ale Parlamentului au marit influenta
acestuia asupra Consiliului European. În special procedura de codecizie a
ajutat la crearea unui echilibru al puterii legislative între Consiliul
European si Parlamentul European.
7. Parlamentul si politica comuna externa de securitate (CFSP)
Telul cooperarii politice europene, care a demarat la începutul anilor '70, era
sa depaseasca un cadru economic si social stabilit de Tratatele comunitare, si
sa ajunga la o strategie comuna originala a Statelor Membre în domeniul
politicii externe. Dupa cum este cunoscut, Tratatul Uniunii Europene recunoaste
nevoia de a încorpora în politica externa o dimensiune de securitate comuna. Aceasta
cooperare se extinde în principiu în toate domeniile de politica internationala
care implica interesele Uniunii Europene, ea reprezentând o prelungire fireasca
a activitatii Comunitatii. Importanta extraordinara pe care Parlamentul o
acorda CFSP este reflectata în dezbaterile sale, în special în cele care au loc
în Comisia pentru Politica Externa, Drepturile Omului, Securitate Comuna si
Politici de Aparare. Presedintia Consiliului European consulta Parlamentul
European asupra principalelor aspecte de politica externa si de securitate, si
asigura luarea în considerare a punctelor de vedere ale Parlamentului. In plus,
Parlamentul este informat în mod regulat de Presedintie si de Comisia Europeana
despre dezvoltarea strategiilor de politica externa si de securitate. Tratatul
de la Amsterdam a creat biroul Reprezentantului pentru politica externa si de
securitate comuna. Primul detinator al acestei functii este Xavier Solana, care
a fost numit de Consiliul European de la Cologne în iunie 1999. Parlamentul
European poate adresa întrebari sau face recomandari Consiliului European. Anual,
Parlamentul tine dezbateri asupra progresului în implementarea CFSP.
8. Parlamentul si cooperarea in domeniul justitiei si politicii interne
Parlamentul acorda o atentie speciala implementarii politicilor în domenii de
interes comun, cum ar fi politicile de azil si emigrare, lupta împotriva
dependentei de droguri, fraudei si criminalitatii internationale. Parlamentul
este consultat si informat cu regularitate asupra cooperarii între autoritatile
juridice si de politica interna ale Statelor Membre ale Uniunii. Acesta poate
pune întrebari sau poate face recomandari Consiliului în acest sens. De
asemenea, Parlamentul tine dezbateri anuale asupra progresului înregistrat în
aceste domenii.
9. Parlamentul si supravegherea democratica a Uniunii Economice si Monetare
Parlamentul a primit un rol important în relatia cu Banca Centrala Europeana
(BCE), ca parte a EMU (Uniunii Monetare si Economice). Banca se bucura de
independenta totala în deciziile de politica monetara. Ea are autoritate unica
în stabilirea ratei dobânzilor pe termen scurt si în folosirea instrumentelor
monetare necesare pentru mentinerea stabilitatii monedei euro. Cu toate
acestea, independenta operationala a Bancii Centrale Europene este contrabalansata
de raspunderea pe care aceasta o are în fata Parlamentului European. Regulile
procedurale ale Parlamentului definesc clar rolul pe care acesta îl are în
numirea Presedintelui, Vicepresedintelui si a altor membri ai Biroul Executiv
al Bancii. Dupa audierile comisiei, nominalizatii trebuie sa fie aprobati de
Parlament înainte de a putea fi numiti de Consiliu. Presedintele Bancii
Centrale Europene trebuie sa prezinte un raport anual în sedinta plenara a
Parlamentului. În plus, Presedintele Bancii Centrale si alti membri ai Biroului
Executiv se prezinta în fata comisiei pe probleme monetare a Parlamentului la
intervale regulate; aceste întâlniri pot avea loc la cererea oricareia din
parti. Cel putin patru asemenea întâlniri trebuie tinute în fiecare an.
10. Membrii Parlamentului European
Membrii Parlamentului European sunt alesi prin sufragiu universal direct,
într-un sistem de reprezentare proportionala - fie pe baza regionala, cum este
cazul în Italia, în Marea Britanie si în Belgia, fie pe baza nationala, cum se
întâmpla în Franta, Spania, Austria, Danemarca, Luxemburg si în alte tari, sau
într-un sistem mixt, ca în Germania. Peste tot se aplica aceleasi reguli
democratice, iar dintre acestea în special dreptul de vot la vârsta de 18 ani,
egalitatea între femei si barbati, si votul secret. În unele state membre, cum
ar fi Belgia, Luxemburg si Grecia, participarea la vot este obligatoriu. Membrii
Parlamentului European nu au voie sa desfasoare anumite activitati profesionale
sau sa detina anumite functii (spre exemplu, functia de judecator, ministru sau
director al unei companii de stat). De asemenea, ei trebuie sa se supuna
legilor nationale care restrictioneaza sau interzic mandatele duble. De la
intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, în 1993, orice cetatean al
unui Stat Membru al Uniunii Europene care traieste în alta tara a Uniunii poate
vota sau candida la alegeri în tara sa de rezidenta. De asemenea, membrii
Parlamentului European primesc aceleasi alocatii ca parlamentari, ca si membrii
parlamentelor lor nationale. Aceasta alocatie este platita de fiecare Stat
Membru si completata de Parlamentul European cu o suma care sa acopere
cheltuielile Membrilor Parlamentului European, aparute ca urmare a îndeplinirii
îndatoririlor lor si recrutarii de asistenti. Aceste alocatii pot fi blocate
daca Membrii nu participa regulat la sedintele plenare. La cererea
Parlamentului, în Tratatul de la Amsterdam s-a inclus o prevedere referitoare
la un statut comun pentru toti Membrii Parlamentului European. Acest statut va
fi adoptat în curând si va elimina discrepantele între salariile Membrilor de
diferite nationalitati, asigurând în acelasi timp o transparenta mai mare.
12. Componenta Parlamentului European
Numarul de Membri pentru fiecare stat este specificat în Tratate. În Camera,
Membrii se aduna în grupuri politice, nu în delegatii nationale. În prezent,
Parlamentul are opt grupuri politice, plus câtiva membri
"independenti". Aceste grupuri politice cuprind membri din peste o
suta de partide politice nationale.
13. Activitatea Membrilor Parlamentului European
Membrii Parlamentului European se întâlnesc în sedinta plenara, timp de o
saptamâna, la Strasbourg, unde este sediul Parlamentului European. Comisiile
parlamentare se întâlnesc în general doua saptamâni pe luna la Bruxelles,
pentru a usura contactul cu Comisia si Consiliul European. Cea de a treia
saptamâna este rezervata întâlnirilor grupurilor politice, iar cea de a patra,
pentru sedinta plenara de la Strasbourg. Parlamentul mai are si întâlniri
plenare suplimentare la Bruxelles. Secretariatul se afla la Luxemburg. Desi îsi
are sediul la Strasbourg, Parlamentul European are trei puncte de lucru, din
motive istorice. Cele trei Comunitati nu au fost constituite în acelasi moment.
Comunitatea Europeana pentru Carbune si Otel (ECSC) a fost constituita la
Luxemburg în 1952, iar Comunitatea Europeana pentru Energie Atomica, adesea
numita EURATOM, si Comunitatea Economica Europeana (EEC) au fost constituite în
principal în Bruxelles, în 1958.
Strasbourg a devenit mai întâi sediul Consiliului European, iar apoi, în 1952,
sediul Parlamentului European, pentru a simboliza reconcilierea franco-germana.
Întâlnirea Consiliului European de la Edinburgh (1992) si Tratatul de la
Amsterdam (1997) au oficializat amplasarea Institutiilor în cele trei locuri. Traducerea
simultana a tuturor dezbaterilor parlamentare si discutiilor comisiilor este
asigurata în cele unsprezece limbi oficiale ale Uniunii: daneza, olandeza,
engleza, finlandeza, franceza, germana, greaca, italiana, portugheza, spaniola
si suedeza. De asemenea, toate documentele parlamentare sunt traduse si
publicate în toate aceste unsprezece limbi.
Activitatea Parlamentului este organizata în general pe urmatoarele principii:
comisia parlamentara corespunzatoare (spre exemplu, Comisia pentru Mediul Înconjurator pe probleme de legislatie a poluarii) numeste un membru ca "raportor", pentru a redacta un raport asupra propunerii, ce va fi supus Comisiei Europene spre analiza;
raportorul supune raportul redactat comisiei respective, pentru dezbatere;
dupa ce raportul a fost analizat, el este supus la vot si, daca este cazul, amendat;
raportul se discuta apoi in
sedinta plenara, amendat si supus la vot. Parlamentul adopta apoi o pozitie
asupra chestiunii respective.
Aceasta este procedura pentru adoptarea legislatiei, care necesita doua
lecturari, ca în cazul procedurii de codecizie.
Pe lânga adoptarea propunerilor legislative si a bugetului, Membrii
Parlamentului European mai analizeaza si activitatea Comisiei Europene si a
Consiliului European, punând întrebari orale asupra unor chestiuni specifice
Membrilor Comisiei si Consiliului, în cadrul sedintelor în plen.
14. Relatiile cu tarile in curs de dezvoltare
Parlamentul European poate îndruma si promova programele de dezvoltare si
cooperare ale Uniunii Europene cu practic toate tarile în curs de dezvoltare
din lume, prin Comisia pentru dezvoltare si cooperare din cadrul Parlamentului,
si prin activitatea Adunarii Comune AC-EU. Prin procedura bugetara, Parlamentul
influenteaza direct cheltuielile pentru prioritatile majore de dezvoltare, cum
ar fi ajutoare cu hrana pentru zone rurale, chestiuni referitoare la mediul
înconjurator, asistenta pentru refugiati si persoane stramutate si sustinerea activitatii
organizatiilor neguvernamentale. Parlamentul acorda de asemenea o mare
importanta furnizarii de ajutoare umanitare. În special prin Adunarea Comuna,
institutia democratica a conventiei AC-EU care uneste Uniunea Europeana cu 71
de tari ale regiunilor africana, a Insulelor Caraibe si a Pacificului (ACP),
Parlamentul European a lucrat pentru crearea unui parteneriat bazat pe comert
si dezvoltare economica, pentru lupta împotriva saraciei si respectarea
drepturilor omului si a principiilor democratice. Multumita Parlamentului
European, Conventia ACP/EU include acum o "clauza de democratie" -
optiunea de a suspenda ajutorul catre tarile ACP care se fac vinovate de
încalcari grave ale drepturilor omului.
15. Apararea drepturilor omului
În prezent este nevoie de asentimentul Parlamentului pentru decizii referitoare
la acceptarea de noi State Membre, la acorduri de asociere cu tarile care nu
sunt membre ale Uniunii si la încheierea de acorduri internationale. Aceasta
înseamna ca în prezent Parlamentul are dreptul sa ratifice si puterea sa
respinga acorduri internationale. Din preocuparea sa pentru apararea
drepturilor omului, Parlamentul îsi foloseste puterea pentru a cere tarilor
care nu sunt membre ale Uniunii sa îsi imbunatateasca practicile în domeniul respectarii
drepturilor omului. In acest sens, se poate mentiona faptul ca Parlamentul nu a
ezitat sa respinga o serie de protocoale financiare cu unele state care nu sunt
membre ale Uniunii, pe baza unor chestiuni legate de drepturile omului,
obligând aceste tari sa elibereze detinutii politici sau sa accepte angajamente
internationale pentru respectarea drepturilor omului. În 1998 Parlamentul a
decis sa creeze PREMIUL SAHAROV, oferit anual unor persoane care s-au distins
în lupta pentru apararea drepturilor omului. Nu este un lucru neobisnuit ca
detinatorii Premiului Saharov sa primeasca ulterior Premiul Nobel pentru Pace. In
Anexa nr 3 este prezentata lista detinatorilor premiului Saharov, incepand cu
anul infiintarii acestui premiu, si pana in prezent. Puterile considerabile ale
Parlamentului în domeniul relatiilor externe fac din acesta un adevarat forum
international. În timpul sesiunilor plenare, sefii statelor care nu sunt membre
ale Uniunii sunt adesea invitati sa se adreseze Parlamentului în sedinte
oficiale. De asemenea, Presedintele Parlamentului European este adesea invitat
sa faca vizite oficiale în diferite parti ale lumii, reflectând astfel pozitia
internationala a Parlamentului.
III. Consideratii finale
Uniunea Europeana este construita într-un sistem institutional unic în lume. Statele
membre delega anumite atribute de suveranitate unor institutii independente,
care reprezinta interesele Uniunii în ansamblul ei, ale statelor ei membre si
ale cetatenilor sai. În mod traditional, Comisia apara interesele uniunii în
ansamblul sau, în timp ce fiecare guvern national este reprezentat în Consiliu,
iar Parlamentul European este ales în mod direct de catre cetatenii statelor
membre. Democratia si suprematia legilor sunt asadar pilonii structurii. Acest
"triunghi institutional" este flancat de alte doua institutii: Curtea
de Justitie si Curtea de Conturi. Alte cinci institutii completeaza sistemul,
si printre ele se numara si Parlamentul European. Dupa cum am aratat pe
parcursul acestui referat, Parlamentul European are un rol activ in procesul
legislativ, privind multe domenii: piata interna, protectia consumatorului,
transporturi, educatie, sanatate. La fiecare 5 ani prin sufragiu universal,
Parlamentul European reprezinta expresia vointei democratice a celor 374
milioane de cetateni ai Uniunii Europene. Principalele partide politice din
statele membre sunt reprezentate în Parlament, unde activeaza în grupuri
politice pan-europene. În 1965, la Bruxelles, s-a facut un pas important în
aplicarea proiectului comunitar: s-a realizat unificarea institutiilor celor
trei Comunitati europene (Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului,
EuroAtom, Comunitatea Economica Europeana).
Democratia, insa, ca forma de guvernamânt bazata pe sufragiu universal si drepturi
politice fundamentale (libertatea cuvântului, a adunarii, a asocierii etc.),
are ca regula cheie alegerile competitive si regulate, completata de raspunsul
institutiilor alese, transparenta luarii deciziilor, actiunea grupurilor de
interes fata de putere, responsabilitatea liderilor politici. Ceea ce înseamna
ca legitimitatea unei democratii tine în mare masura de componenta participare,
ca forma a sustinerii pe care indivizii, apartinând unui grup, o acorda
institutiilor. Astfel, se poate spune ca democratia reala, înregistrat un
câstig, in privinta Parlamentului European abia în 1979, în momentul în care au
avut loc primele alegeri parlamentare europene prin sufragiu universal. S-a
mers totodata si catre o extindere a atributiilor Parlamentului, care, în noul
context, urma sa reprezinte pilonul democratiei în Uniune si fundamentul
legitimarii acesteia. Se pare însa ca nici alegerile directe si nici cresterea
graduala, dar considerabila, a puterilor Parlamentului (începând cu 1979) nu au
rezolvat problema legitimitatii în Uniune. Participarea la alegeri este un
indicator ce ne atrage atentia asupra acestui fapt. Astfel, cele patru alegeri
pentru Parlamentul european, care au avut loc între 1979 si 1994, par sa
confirme îndoielile si îngrijorarea cu privire la democratie si legitimitate în
Uniunea europeana: participarea a fost întotdeauna scazuta si chiar s-a
micsorat între 1979 si 1994, de la 66% la 59%.
În multe dintre tarile membre exista o diferenta de 20 pâna la 40 de procente
între participarea la scrutinul national si cel european. Aceasta rata crescuta
a absenteismului la alegerile pentru Parlamentul european pare sa indice ca
multi europeni sunt destul de confuzi cu privire la Uniunea europeana. O posibila
solutie a acestei probleme ar putea fi studierea atenta a cauzelor
absenteismului la alegerile pentru Parlamentul european, cât si masura în care
ele sunt legate de ceea ce înseamna participare la jocul democratic în general.
O alta ar putea avea în vedere procesul de socializare politica - înteles ca
rezervor al legitimarii, prin popularizarea ideii de "Uniune europeana" -
strâns legat de cel de "democratie". In plus sistemul de partide ramâne
tributar conditiilor de la nivel national, nefiind adaptat cerintelor europene.
Ar trebui sa existe o legatura directa între alegerile nationale si cele
europene, iar acestea din urma sa reprezinte un apendice al primelor în
situatia în care partidele ar avea aceeasi reprezentare la ambele niveluri; de
asemenea, ar trebui sa existe o distinctie clara între partidele
guvernamentale, cele traditionale si cele de opozitie/protestatare, astfel
încât alegatorii sa poata face distinctie între opozitie si putere, dând nastere
unui sistem competitional. Procesul de socializare, prin rezervele de
legitimitate pe care le pune la dispozitie si prin atitudinile prefabricate,
învatate si preluate ca atare, ar putea constitui o solutie pentru absenteismul
alegatorilor europeni. Cât priveste explicarea beneficiilor procesului democratic,
în Uniune sau oriunde, ea face parte din "proiectul educarii maselor", de
care vorbea Ortega Y Gasset, proces ce presupune atât timp cât si elite dispuse
sa si-l asume.
Bibliografie
1. Cosma Mircea, Ispas Teofil, "Integrarea Romaniei in structurile europene si
euro-atlantice", reteaua Internet
2. Alexandru Dutu, "Ideea de Europa si evolutia constiintei europene", Editura
All, 1999
3. Alfred Grosser, "Occidentalii", Editura Du Style, 1999
4. Roxana Munteanu, "Drept European; evolutie, institutii, ordine juridica",
1996
5. "Welcome to the European Parliament", site-ul oficial al Parlamentului
European: https://www.europarl.eu/int
6. Ioana Andreea Cozianu, "Parlamentul European si dilemele democratiei",
revista Contrast, nr.1/2001
7. "Integrarea Europeana",
https://europa.yam.ro
8. "Members of the European Parliament", https://www.europarl.eu/members
9. Octavian Manolache, "Drept comunitar", 1998
10. "Rolul institutiilor europene", https://euroinfo.ccir.ro
11. "Premisele integrarii europene", https://www.abmbm.ro/Proiecte_Programe
12. "Ce este Uniunea Europeana", https://www.cier.ro/ue.php - site oficial
al Centrului de Informare, Educare si Resurse pentru Marea Neagra
|
