Abordarea contextuala a probarii

Probarea apare ca o componenta esentiala în programul de monitorizare a calitatii mediului, respectiv în evaluarea calitatii factorilor de mediu. Ne referim în primul rand la sol, apa si aer, cu mentiunea ca procesul de probare se extinde si asupra rocilor si minereurilor dar numai pentru o aproximare calitativa a potentialilor poluanti derivati din aceste materiale ale pamântului. Pentru o analizare a nivelelor de poluare a factorilor de mediu este necesara probarea. Probarea apare asadar ca o componenta a unor stadii pornind de la recunoasterea existentei unei probleme de poluare si continuând cu o serie de pasi dupa cum urmeaza:

1. Recunoasterea problemei existentei poluarii

Frecvent se vorbeste de constatarea aparitiei poluarii. De ex., termenul "ploi acide" se refera la efecte localizate ale oxizilor de sulf (SO₂ si SO₃) produse prin combustia carbunelui si introduse în secolul al XIX-lea. Probleme transnationale care pot aparea din transportul gazelor de la statiile electrice din nordul Angliei în Scandinavia au fost recunoscute în ultimii 30 de ani. Contributia altor compusi organici ca oxizii de azot (NO si NO₂) la ploile acide a fost adusa la cunostinta doar în ultimii ani. Alternative la CFCs care saraceste stratul de ozon au fost aduse abia în anii 80 si 90. Acestea includ HFCs (hidrofluorocarburi) care nu au potential de saracire a ozonului. La ora actuala se acorda mare atentie organismelor modificate genetic deosebit de periculoase.

2. Monitorizarea pentru determinarea extinderii problemei

Extinderea problemei de poluare implica atât analiza compusului care polueaza, respectiv nu apare în mod natural în mediu, cât si determinarea crestrii concentratiei unui compus peste nivelul natural/concentratia naturala la care apare în mediu. Determinarea nivelului natural la care apare un compus în mediu implica la rândul ei o monitorizare substantiala deoarece aceste niveluri pot varia spatial si sezonier de exemplu. Este foarte greu sa determini un mediu nepoluat date fiind cantitatile mari de deseuri produse de secole. De exemplu, s-a descoperit ca dioxina potential foarte carcinogena considerata exclusiv antropogena apare de fapt în natura în cantitati urma.

3. Determinarea procedurilor de control

Determinarea celei mai potrivite metode trebuie sa implice testarea optiunilor cu o monitorizare analitica potrivita. Posibilitatile includ metode tehnologice cum ar fi utilizarea proceselor de desulfurizare pentru a scadea emisiile de oxizi de sulf din uzinele electrice pe baza de carbune si metode orientate social, cum ar fi promovarea utilizarii mai ales a transportului public si nu a celui privat pentru reducerea emisiilor de la vehicule.

4. Legislatia pentru asigurarea implementarii procedurilor de control

Legislatia asigura folosirea câtorva metode de control a poluarii dând si limite de concentratii analitice premise.

5. Monitorizarea pentru asigurarea controlului problemei poluarii

O mare parte din monitorizarea curenta asigura respectarea legislatiei. Aceasta monitorizare variaza între programme nationale care confirma calitatea aerului si a apei si programme locale de monitorizare a descarcarilor din industrie si a emisiilor anuale ale automobilelor individuale.

Toate etapele amintite implica efectuarea d analize chimice pentru determinarea concentratiilor poluantilor în factorii de mediu, implicând astfel si probarea. În esenta, evaluarea gradului de poluare implica o mare cantitte de analize chimice cantitative. Chimia analitica este aceea care este implicata în stabilirea procedurilor de control al poluarii, schitarea legislatiei si monitorizarea efectelor oricarui procedura de control. Toate aspectele investigatiilor stiintifice privind mediul implica chimia analitica si implicit probarea.

Probarea si variabilitatea probarii

1.Colectarea probelor reprezentative

Alegerea unei probe reprezentative este importanta în contextul în care este dificil de apreciat cât de variat este mediul si contaminantii sai. Doua organisme vii nu vor fi expuse la fel la un poluant, iar concentratia unui effluent poate varia daca o fabrica nu opereaza noaptea, în week-end sau daca procesul care produce efluentul nu este continuu. Concentratiile în soluri pot fi diferite chiar în probe adiacente. Cu probele atmosfereice sau de apa, concentratiile se pot schimba din ora în ora, zi dupa zi sau cu sezonul. Urmarind de exemplu variatia tipica a concentratiilor nitratului într-o singura locatia a unui râu, se vaputea observa o variatie ciclica de-a lungul unui an. Chiar puncte de probare consecutive sunt semnificativ diferite, aratând astfel o mare variatie pe termen scurt. Rezultate analitice diferite pot fi gasite la câtiva km în avalul râului datorita transferului componentilor în râu sau în afara lui si a reactiilor chimice si biologice care au loc în râu. Orice strategie de probare comprehensiva va presupune un numar de probe prelevate la momente diferite si din locatii diferite pentru a lua în calcul aceasta variabilitate. O proba singulara va avea doar un character informative si prea putina reprezentativitate sau semnificatie.

2. Pastrarea probelor

Odata ce o proba a fost prelevata ea trebuie pastrata într-un mod în care speciile care urmeaza a fi analizate sa nu se schimbe în timpul transportului si al pastrarii Problemele apar mai ales daca substantele de analizat sunt volatile, degradabile, reactive fata de alti componenti ai probei sau de pe peretii recipientului care le pastreaza. Spalând compusii de pe peretii containerului/recipientului (ioni de metal de pe containere de sticla si compusi organici de pe containere de plastic) se pot introduce contaminanti în proba. Procedurile de stocare vor fi diferite pentru fiecare tip de proba si compus de analizat. Importanta probarii corecte si a stocarii probei nu poate fi supraestimata necontând cât de sofisticat este echipamentul de laborator disponibil, care nu poate decât sa analizeze proba adusa la laborator.

3. Cai critice si grupuri critice

Pe baza argumentelor anterioare este clar ca trebuie sa se prevada drumul parcurs de un compus particular prin mediu. În mod similar, se poate prevedea care vor fi si tipurile de organisme care vor fi cel mai afectate. Acesta este un pas preliminary pentru orice program de monitorizare pentru mentinerea probarii în limite practicabile. Chiar si asa, problematica este foarte complexa. De aceea, când programul este stabilit, utilizarea cailor critice si a grupurilor critice poate reduce aceasta complexitate. Calea critica este traiectul prin care poluantul se concentreaza cel mai mult (atinge concentratia maxima), iar grupul critic este grupul de organisme /oamenicel mai expus la risc la capatul caii critice. Daca, concentratia compusului din probele prelevate din grupul critic este în limite acceptabile, înseamna ca aceasta concentratie nu va fi mai mare în alte grupuri. Monitorizarea va fi astfel directionata spre calea si grupul critic stabilit, ceea ce nu înseamna ca nu poate continua o monitorizare mai raspândita pentru ca este posibil ca sa fi ales calea gresita sau conditiile în care ai ales calea s-au schimbat. Programul continuu de monitorizare trebuie sa verifice aceste presupuneri.