Prima aplicatie practica a fost urmarirea eclipselor solare , iar prima mentiune despre asa numita Camera Obscura se gaseste īn lucrarile unui carturar Ibn Al Haitan (956-1038).

Fizicianul si matematicianul Girolamo Cardano (1501-1576) propune folosirea unei lentile convexe, īn camera obscura, astfel obtinānd o imagine mai clara si mai luminoasa.

Urmeaza alte ameliorari cum ar fi cea a lui Daniel Barbaro care propune īn 1568 acoperirea marginilor lentilei, lasānd numai o gaura mica la mijloc-diafragma de azi- pentru a obtine imagini mai clare.

Constructiv, camera obscura este realizata din mate­rial plastic negru si este rigida cu corpul īntregului aparat. Pentru micsorarea reflexelor interioare, camera obscura are niste striatiuni perpendiculare pe axa optica, ce dau un aspect de burduf de acordeon. Striatiu­nile sunt astfel alese īncāt reflexele sunt reduse la minim pentru tipul de material utilizat.

Desi, prin modul īn care este asezata, camera obscura este destul de bine protejata la agentii externi, este de dorit sa i se acorde o mare atentie, īn sensul curateniei, astfel ca nici un corp strain sa nu patrunda īn acest loc. Marii dusmani sunt praful si bucatelele de film ce se pot rupe din pelicula care, odata ajunse īn camera obscura, pot sa se depuna pe filmul din cadru facānd inu­tilizabile imagini poate irepetabile. Īn plus, aceste mur­darii se pot depune si pe ultima lentila a obiectivului, reducāndu-i performantele, sau, si mai rau, pot patrunde printre mecanismele aparatului, deteriorīndu-l.

q       Corpul-O cutie perfect opaca īn care sta filmul pentru a fi expus

q       Obiectivul-Un dispozitiv care focalizeaza razele de lumina pe film

q       Diafragma-Un dispozitiv care controleaza cāta lumina ajunge pe film

q       Obturatorul-Un dispozitiv care controleaza cāt timp este expus filmul la lumina

q       Vizorul-Un dispozitiv folosit pentru a īncadra eficient imaginea care va fi inregistrata pe film.

q       Sistemul de transport-Un dispozitiv folosit pentru fixarea si transportul filmului.

Gama tot mai variata a aparatelor fotografice care se gasesc īn prezent la dispozitia celor interesati impune, de la bun īnceput, ca discutia sa īnceapa printr-o clasificare cāt mai riguroasa a "subiectului", clasificare menita sa asigure o imagine cāt mai completa a diversitatii tipurilor de aparate fotografice, cāt si a domeniilor specifice īn care ele pot fi utilizate cu maxima eficienta. O adevarata clasificare nu trebuie si nici nu poate fi facuta luandu-se ca baza doar un singur element, un singur punct de referinta, indiferent cāt de esential ar parea acesta la prima vedere; si aceasta, pentru simplul motiv ca, īn mod automat, alte elemente, la fel de importante, daca nu chiar cu mult mai importante, ar fi neglijate, cu consecinte pagubitoare.

Pentru departajarea aparatelor fotografice existente la ora actuala, se tine seama de trei dintre cele mai importante elemente constructive:

-dimensiunea imaginii negative pe care o realizeaza aparatul

-sistemul de vizare si punere la punct a distantei, pe care īl utilizeaza aparatul

-sistemul de obturare cu ajutorul caruia se realizeaza ceea ce numim in mod curent "timpul de expunere".

q       aparate fotografice care realizeaza imagini negative de format mare si foarte mare (peste 6x9 cm), cum ar fi sistemele Sinar, Toyo, Linhof.

q       aparate fotografice care realizeaza imagini negative de format mediu (6x9 cm,6x7 cm,6x6 cm,6x4.5 cm), precum Rolleiflex, Flexaret, Liubitel-2

q       aparate fotografice care realizeaza imagini negative mici, de tip "cinematografic"(24x36 mm,24x24 mm,24x17.5 mm), semnificative la aceasta categorie fiind familiile de aparate: Orizont, Zorki, Fed, Praktica, Leica, Nikon, Olympus.

q       aparatele fotografice care realizeaza imagini negative cu dimensiuni foarte mici, tip "minox" (16x8 mm,8x8 mm,4x8 mm) ca Agfamatic 6008.

Imaginile negative cu dimensiuni foarte mici, realizate cu aparate fotografice care folosesc, īn marea lor majoritate, pelicula special casetata, ofera, evident, avantajul unor dimensiuni si greutati "liliputane" sunt usor de manevrat si discrete. Īn schimb, gama accesoriilor atāt de necesare īn fotografierea moderna e aproape inexistenta, marfurile de calitate se obtin dificil, īntreaga prelucrare a peliculei urmānd a se face īn laboratoare de specialitate, cu aparatura adiacenta adecvata.

Ca cel de-al doilea element de referinta, īn cazul unor clasificari a aparatelor fotografice a fost ales sistemul de vizare si de punere la punct a distantei tocmai datorita īnsemnatului rol pe care īl joaca īn realizarea unei fotografii de calitate. Permanenta preocupare a producatorilor de a imbunatatii performantele tehnice ale aparatelor pe care le fabrica si-a spus cuvāntul si īn aceasta privinta. Avem la indemana, īn prezent, sisteme si mecanisme capabile sa asigure fotografului conditii excelente de observare a subiectului si de stabilire corecta a unor parametrii strict necesari in elaborarea unei fotografii foarte bune. Indiferent daca aceste sisteme si mecanisme lucreaza independent sau strict sincronizate īntre ele, se vor inscrie, īntr-o anumita categorie:

-aparate fotografice cu sistem de vizare direct, avānd sau nu posibilitatea de masurare exacta a distantei;

-aparate fotografice cu sistem de vizare prin oglinda fixa si geam mat;

-aparate fotografice cu vizare direct prin obiectiv avānd oglinda mobila si prisma cu geam mat (reflex-mono-obiective).

Sistemul de vizare direct, se īntālneste la marea majoritate a aparatelor ieftine, destinate celor aflati la primii lor pasi īn fotografie. Ne referim la sistemul de vizare direct, dar lipsit de posibilitatea stabilirii precise a distantei dintre aparatul de fotografiat si subiect. Avantajele unei luminozitati ideale si a unui pret de cost foarte scazut nu sunt īnsa suficiente pentru a satisface exigentele fotografiei moderne. Desi continua sa se fabrice pe scara larga aparate de acest fel, firme producatoare prestigioase isi īnzestreza camerele cu varianta substantial imbunatatita a "vizorului direct". Introducerea unui mecanism optic foarte precis, telemetru, destinat īnlaturarii erorilor de apreciere a distantei, chiar daca ridica īntr-o oarecare masura, pretul de cost al aparatului se justifica pe deplin prin cresterea operativitatii īn manipulare, prin finetea acestei puneri la punct. La aparatele moderne a fost rezolvata si problema corectarii paralaxei ce survine īn cazul fotografierilor la diferite distante, fenomen inerent acestui mod de vizare, iar masurarea cantitatii de lumina ce urmeaza a impresiona pelicula, masuratoare efectuata direct prin obiectiv, a devenit si ea posibila.

importanta fiziologica. Datorita acestui fapt, noi putem sa examinam cu atentie un obiect, orientāndu-ne totodata in mediul īnconjurator, fara a percepe prea multe detalii. In general, procesul vederii este un proces psihic foarte complicat, in care mai intervine, afara de celelalte simturi, si memoria. Corneea si cristalinul formeaza, ca īn cazul lentilelor, o imagine care se proiecteaza pe retina: aceasta imagine este apoi interpretata de creier, prin intermediul nervului optic.

Pentru a avea imagini clare, ele trebuie sa se formeze intotdeauna pe retina, oricare ar fi distanta de la obiect, cu alte cuvinte ochiul trebuie sa se acomodeze mediului. Imaginile obiectelor le vedem atāt timp cāt corpu1 care exista īn fata noastra īsi trimite razele de 1umina spre noi. Imaginile sunt deci temporare sau, īn termeni tehnico-fotografici, fugitive - adica dispar o data cu cauza care le-a provocat.

Īnvatānd din felul cum natura a rezolvat prima problema expusa mai sus, oamenii au construit aparatul fotografic.

Daca examinam un aparat fotografic, vedem ca el este foarte asemanator cu ochiul. In fata, aparatul fotografic are o deschidere corespunzatoare cristalinului, īn care sunt fixate una sau mai multe lentile de sticla, formānd "obiectivul" aparatului fotografic. La fel ca si cristalinul, el formeaza īn aparat imaginile obiectelor din afara. Pentru ca sa se regleze cantitatea de lumina care patrunde in aparat, asemanator cu irisul ochiului, aparatul este prevazut cu o diafragma care mareste sau micsoreaza deschiderea obiectivului.

Telemetrul are o schema constructiva nu tocmai simpla, iar eventualele dereglaje sunt destul de greu de depanat. Telemetrul nu e un mecanism deosebit de sensibil dar necesita o manevrare atenta. Rezultatul unei masuratori telemetrice e afisat in cāmpul vizual al sistemului, in asa numita "pata galbena". Astfel, daca s-a stabilit distanta exacta dintre aparat si subiect, īn "pata galbena" se va obtine o imagine clara "nu rupta". Dimpotriva, imaginea dubla, "ruptura", sau necontinuitatea din "pata galbena"se numeste greseala īn stabilirea parametrului distanta. Dublarile de imagine sau "rupturile" ce survin la nivelul "petei galbene" din vizor pot avea loc pe lateral, pe vertical, si chiar pe diagonal.

Sistemul de vizare prin oglinda fixa si geam mat e īntālnit la marea majoritate a aparatelor fotografice de format mediu. Acesta ofera fotografului numeroase avantaje. Suprafata de vizare este foarte luminoasa.

Sistemul de vizare prin obiectiv cu oglinda mobila si prisma oferea cea mai larga arie de utilizare tocmai datorita numarului mare de accesorii interschimbabile ce puteau fi adaptate cu usurinta. Singurele limite ale sistemului de vizare reflex-mono-obiectiv erau legate de pierderea controlului asupra subiectului īn momentul obturarii.

Despre obturatoarele ce pot fi īntālnite se poate spune ca reprezinta partea cea mai mobila, dinamica, care antreneaza, doar pentru o singura operatie zeci de piese componente.

Ca īn majoritatea domeniilor de activitate, electronica nu s-a lasat mult asteptata nici in fotografie. Au fost create tot felul de mecanisme si sisteme integral computerizate, capabile sa stabileasca automat deschiderea diafragmei īn functie de valoarea luminii, sa regleze timpul de expunere, sa execute masurarea exacta a distantei.

Integrarea electronicii īn constructia aparatelor fotografice a dus la aparitia unui nou element de clasificare:

q       aparate fotografice complet automate, gata pentru luarea imaginii fara o stabilire prealabila a timpului de expunere, a deschiderii diafragmei si de potrivire a distantei.

q       aparate fotografice semiautomate, unde electronicii īi revine sarcina de a actiona doar asupra unui singur sistem.

q       aparate fotografice neautomate, care au totusi īnglobate elemente electronice, avānd o actiune limitata.

Oricāt a avansat tehnica īn ultimii ani, aparatele de fotografiat au aceleasi componente de baza:

a.       corpul aparatului (camera obscura)

b.      obiectivul

c.       diafragma

d.      obturatorul

e.      vizorul

f.        sistemul de transport

Obiectivul permite accesul luminii īn aparat si focalizeaza imaginea pe film. Este elementul care determina īn foarte mare masura claritatea si calitatea imaginii finale. Caracteristicile definitorii ale obiectivelor sunt distanta focala si luminozitatea. Distanta focala a unui obiectiv se masoara in milimetri si determina unghiul de cāmp. In functie de distanta focala, obiectivele se īmpart īn:

q       superangulare, cu distanta focala pīna īn 40mm;

q       obiective normale, cu distanta focala īn jur de 50mm;

q       teleobiective, cu distanta focala peste 70mm.

a) marimea imaginii subiectului care se formeaza pe pelicula;

b) unghiul de cuprindere al obiectivului;

c) formatul si tipul de aparat la care poate corespunde;

d) claritate īn profunzime;

e) tipul de deformare de perspectiva care se obtin;

f) domeniul de aplicabilitate;

g) efectul artistic pe care īl favorizeaza.

Sa īncercam sa lamurim semnificatia acestei valori. Fotoaparatele mai complexe au posibilitatea interschim­barii obiectivelor, pentru urmatorul motiv: un obiectiv nedemontabil are de obicei o distanta focala comparabila cu diagonala formatului, sau putin mai mare, aceasta dis­tanta focala fiind numita ,,focala normala". Acest fel de obiectiv este capabil sa cuprinda un anume cāmp din fata sa. Sa zicem ca dorim sa fotografiem fatada unei cladiri: ne īndepartam de cladirea aleasa, pe trotuarul celalalt, si cīnd īncercam sa vizam, vom constata ca numai o parte din cladire o putem īncadra. Sa ne mai īndepartam putin nu avem unde. Pentru astfel de situatii, fotoaparatele complexe au posibilitatea sa li se īnlocuiasca obiectivul cu altul care cuprinde mai mult. Acest tip de obiectiv are distanta focala mai mica si se numeste superangular. Pen­tru fotoaparatele de 35 mm, numite asa dupa latimea fil­mului pe care īl utilizeaza s-a convenit ca distanta focala normala sa fie īn jur de 50 milimetri pentru formatul cadrului de expunere de 24X36 mm.

c.Diafragma

Diafragma controleaza deschiderea obiectivului si determina cantitatea de lumina care ajunge pe film. Se masoara cu ajutorul numarului f, care este de fapt un raport īntre diametrul fizic al deschiderii si distanta focala a obiectivului, astfel īncāt, indiferent de obiectiv, o anume valoare a diafragmei īnseamna aceeasi cantitate de lumina intrata īn aparat. De obicei, este controlata cu ajutorul unui inel de pe obiectiv. Diafragma ia valori din scala 1; 1,4; 2; 2,8; 4; 5,6; 8; 11; 16; 22; 32; 64 etc., fiecare valoare reprezentānd jumatate din cantitatea de lumina admisa de valoarea precedenta. De exemplu o diafragma f/1,4 admite de doua ori mai multa lumina decat f/2. Luminozitatea unui obiectiv fotografic, sau capacitatea lui de a ilumina placa fotografica se exprima de obicei prin raportul f/numar, care este determinat de distanta focala a lentilei si de diametru ei, sau diametrul diafragmei care determina efectiv aria lentilei. Astfel, notatia f/4,5 īnseamna ca distanta focala a lentilei este de 4,5 ori mai mare decāt diametrul ei efectiv. Cu cāt raportul f/numar este mai mic, cu atāt diametrul pentru o distanta focala data este mai mare si luminozitatea sau "viteza"lentilei este mai ridicata. Lentile extrem de rapide pot avea un raport f/numar de pāna la f/1,4 sau f/1,2. Timpul de expunere creste cu patratul raportului f/numar.

Efectul diafragmarii Īnchiderea diafragmei micsoreaza diametrul petei de difuziune, ca īn fig. alaturata.

Diafragma īndeplineste doua functii importante: regleaza cantitattea de lumina care patrunde pāna la emulsie si modifica claritatea īn profunzime a obiectivului. Īn ziua de azi diafragma este montata īntre grupurile de lentile care formeaza obiectivul. Se foloseste cu precadere diafragme de tip "iris", formate dintr-un set de lamele glisante, care se strāng concentric, micsorānd progresiv diametrul cercului de patrundere al razelor de lumina. Valoarea diafragmei este aratata de un ac indicator īn vizor, astfel ca fotograful poate sa-si dea seama si de profunzimea pe care o are la dispozitie.

d.Obturatorul

Obturatorul este mecanismul care controleaza durata de expunere a filmului la lumina. Ca si īn cazul diafragmei, controlul timpului de expunere se face īn trepte, fiecare treapta dublānd sau īnjumatatind timpul de expunere. 1/2000; 1/1000; 1/500; 1/250; 1/125; 1/60; 1/30; 1/15; 1/8; 1/4; 1/2; 1 etc. De exemplu un timp de expunere de 1/1000 lasa sa treaca jumatate din lumina admisa īntr-un timp de 1/500. Obturatoarele pot fi de doua tipuri: centrale (leaf shutter) si focale (focal plane shutter).

Numarul lamelelor ce compun acest tip de obtura­tor este cuprins īntre 3 si 6. Obturatoarele mai simple au trei lamele īnsa randamentul lor este mai scazut, iar cele cu mai mult de trei lamele au un randament mai bun dar sunt mai complicate, mai greu de realizat si mai scum­pe. La fotoaparatele populare s-a dezvoltat un tip simpli­ficat de obturator ce are si functia de diafragma.

El permite vizualizarea imaginii īnainte de a fi īnregistrata pe film, permitānd controlarea compozitiei si, īn functie de tipul aparatului, a claritatii.

Pentru cele mai multe subiecte si genuri de fotografii, mai trebuie si altceva īn afara doar a aparatului si a obiectivelor. Toate aceste dispozitive ajutatoare se numesc accesorii. Cele mai importante accesorii sunt:

q       Exponometrul

Exista doua categorii de exponometre: sigure si nesigure. Cu ajutorul exponometrului se pot face masuratori comparative, cacule de expunere pentru alegerea cu discernamānt si precizie a acelor timpi care vor da o nota personala imaginilor sale. Prin posibilitatea de a schimba bateriile atunci cānd se consuma, exponometrele foto-electrice īsi mentin calitatile la acelasi nivel. Este bine ca unghiul de cuprindere sa fie mai mic decāt unghilul obiectivului normal si sa ofere atāt posibilitatea masurarii luminii reflectate, cāt si a celei incidente.

q       Trepiedul si alte suporturi

Foarte important la orice trepied este capul lui, adica partea de contact cu aparatul. Toate aparatele au, īntr-o pozitie favorabila care sa le asigure echilibrul, un locas īn care se īnsurubeaza capul trepiedului. Cel mai bun cap de trepied este acela cu "articulatie cu nuca". Daca trepiedul nu are o astfel de articulatie, ea trebuie neaparat cumparata. Articulatia trebuie sa permita cu usurinta un cāt mai mare numar de pozitii ale aparatului, inclusiv fotografierea perpendiculara de sus īn jos.

q       Suportul-menghina

El este aproape universal ca utilizare, ofera stabilitate mare, este foarte mic si poate fi confectionat de oricine. Pe partea de sus si pe cea laterala se sudeaza cāte un surub de trepied. Īntr-unul din acestea, dupa caz, se īnsurubeaza o articulatie solida cu nuca si suportul este gata.

Cānd se recurge la vreun suport pentru stabilitate, declansarea nu mai trebuie facuta apasānd cu degetul pe butonul de declansare. Este nevoie de un declansator flexibil, cu ajutorul caruia obturatorul este actionat de la o oarecare distanta, fara a mai fi atins de māna fotografului care poate provoca o miscare sau vibratie īn timpul expunerii. Este bine sa se aleaga declansatoarele flexibile mai lungi, care amortizeaza mai bine orice miscare si, daca se gasesc, acelea care suplinesc pozitia T acolo unde aceasta nu este prevazuta la obturator(cu doi timpi: o apasare pentru deschiderea obturatorului, alta apasare pentru īnchiderea lui).

q       Ecrane de difuzie(Duto)

Ecranele de difuzie iau locul obiectivelor care produc o aureolare īn jurul punctelor luminoase clare. Acest fenomen se numeste flou(artistic) sau soft ficus. Pentru a se obtine aceasta alternare dinttre flou si clar, ecranle de difuzie sunt confectionate din sicla fina, pe suprafata careia sunt prevazute la intervale regulate, mici ridicaturi sau rizuri, fie sub forma de cercuri concentrice, fie sub forma de grile. Efectul este mai puternic cānd rizurile sunt mai apropiate īntre ele. Prin diafragmare se micsoreaza efecul de difuzie.

q       Filtrele de polarizare

Īn cazul īn care este necesar a se fotografia obiecte acoperite cu sticla sau aflate īn vitrine, se folosesc filtre speciale care elimina imaginile īntāmlatoare reflectate de suprafata geamului. Filtrele nu pot fi folosite decāt la aparatele cu vizare directa prin obiectiv,deoarece efectul trebuie urmarit īn timp ce se roteste filtrul, pāna cānd se observa disparitia maxima a imaginii reflectate.

q       Parasolarul

Pentru a evita, mai ales la fortografiile īn contra lumina, patrunderea īn obiectiv sau pe suprafata lui de raze puternice de lumina din afara cadrului imaginii, se monteaza pe obiectiv o aparatoare, numita parasolar. Ele se confectioneaza din tabla subtire, peste care se aplica o vopsea neagra mata. Pot avea forma de pālnie rotunda sau patrata, sau o forma de cutie dreptunghiulara. O atentie deosebita trebuie data adāncimii si ungiului de deschidere al parasolarelor. Daca sunt prea adānci, ele risca sa taie o parte din cadrul imaginii, mai ales la colturi, producāndu-se ceea ce se numeste vignetare. Cu cāt distanta focala a obiectivului este mai mare (avānd deci un unghi de cuprindere mai mic), parasolarul poate fi mai adānc, constiuind o protectie mai eficace a obiectivului.

Astfel, din cele mai vechi timpuri, oamenii au īncercat sa gaseasca o modalitate de a imortaliza realitatea prezenta prin creearea unui dispozitiv de captare a fractiunii temporale. Toate aspiratiile omului de a pastra momente ale vietii lui neīntinate de curgerea continua a timpului s-au materializat īn realizarea mecanismului aparatului de fotografiat.

Aparatele de fotografiat de astazi au un singur descendent, de la camera obscura a lui Da Vinci pāna īn sec XXI, acesta a suferit multe modificari asupra formei, greutatii si īn special asupra calitatii.

Filmul

Denumire data oricarui material fotosensibil negativ al carui suport este constituit dintr-un material suplu, precum celuloidul sau acetatul de celuloza;

Pelicula fotografica este un film din plastic, acoperit cu un strat de granule microscopice, pe care lumina provoaca o reactie chimica. Imaginea va fi astfel īnregistrata pe pelicula chiar daca este invizibila. Pentru a aparea imaginea, pelicula trebuie sa sufere un tratament chimic, numit developare.

Īn functie de filmul utilizat, se obtin diapozitive sau un negativ, dupa care se pot face fotografii pe hārtie fotografica. Aparatul de fotografiat, ca si ochiul, īnregistreaza imaginea unor obiecte.

Filmele se prezinta fie taiate la diferite formate(planfilm, filmpack), fie īn metraj(film de 35 mm), fie īn bobine(rollfilm).

planfilm: suport semirigid transparent, confectionat din material sintetic neinflamabil, pe care se afla asternuta o emulsie fotosensibila.

filmpack: pachetaj compus din douasprezece negative taiate la un format standard, care permite folosirea numarului dorit de negative, fara sa fie nevoit sa developeze apoi īntreg pachetul.

rollfilm:banda de pelicula fotosensibila, īnfasurata pe un mosor de lemn, metal sau material plastic. Pentru a fi protejata īmpotriva luminii, pelicula este acoperita cu o banderola de hārtie opaca, neagra pe fata dinspre interior, care permite manipularea materialului īn plina lumina.

Sistemul de antrenare si pozitionare a filmului

Un aparat mai avansat permite controlarea acestui sistem, oferind posibilitatea antrenarii cadru cu cadru, continua (aparatul declanseaza continuu, cateva cadre pe secunda, atat cat este tinut apasat butonul de declansare), expunere multipla (obturatorul este armat, insa filmul este mentinut pe pozitie pentru expunerea unei imagini suplimentare).