Bagiu, L., Tolerante si ajustaje, Timisoara, Editura Helicon, 1997
Dragu, D. s.a., Tolerante si masuratori tehnice, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1982
Dumitras, C.; Popescu, I.; Bendic. V., Ingineria controlului dimensional si geometric n fabricarea masinilor, Bucuresti, Editura Tehnica, 1997
Pau, V.; Bagiu, L.; David, I., Tolerante, Bucuresti, Editura Printech, 1999
Pau, V.; Bagiu, L.; David, I., Masurari tehnice, Bucuresti, Editura Printech, 1999
Pau, V., Duminica, D. : Controlul calitatii asistat de calculator. Partea I: Metode si instrumente de control, Bucuresti, Editura Printech, 2005
Pau, V.; Duminica, D., Tolerante, controlul calitatii, control dimensional, Îndrumar de laborator, Bucuresti, Editura Printech, 2003
Pau, V.; Duminica, D., Tolerante si masurari, Îndrumar de laborator, Bucuresti, Editura Printech, 2000
Calitatea unui produs reprezinta ansamblul însusirilor acestuia care îi confera valoare de întrebuintare. Aceasta notiune reflecta gradul în care produsul satisface nevoia sociala, în functie de parametrii tehnico-economici, estetici, gradul de utilitate si eficienta economica în exploatare, respectiv consum.
În conformitate cu sistemul de norme ISO 9000, calitatea se defineste ca fiind ansamblul proprietatilor si caracteristicilor unui produs sau serviciu care îi confera acestuia aptitudinea de a satisface cerintele exprimate sau implicite ale consumatorului.
Calitatea unui produs industrial finit depinde de calitatile integrate ale elementelor constitutive. În constructia de masini, certificatul de calitate al produsului finit este dat de ansamblul valorilor unei serii de parametri mecanici, fizici, geometrici, etc., ansamblu determinat prin masurare.
Domeniul stiintei care se ocupa de masurare poarta numele de metrologie.
Masurarea reprezinta ansamblul operatiilor metrologice prin care se determina valoarea unei marimi.
Pentru aceasta, marimea de masurat M, al carei purtator este obiectul de masurat, se compara cu unitatea de masura încorporata într-un mijloc de masurare, în scopul stabilirii raportului numeric dintre M si unitatea de masura U admisa.
Aceasta definitie poarta denumirea de ecuatie fundamentala a masurarii:
Valoarea astfel obtinuta nu constituie rezultatul final al informatiei. Este obligatoriu ca datele astfel obtinute sa fie prelucrate, în vederea înlaturarii, pe cât posibil, a erorilor de masurare sau a diminuarii efectelor acestora. Acest lucru se realizeaza prin aplicarea unor corectii.
Rezultatul final astfel obtinut poarta numele de rezultat corectat.
Din definitia anterioara, se constata ca masurarea reprezinta un proces experimental prin intermediul caruia se realizeaza o analiza cantitativa.
Verificarea reprezinta un proces de analiza calitativa, în urma caruia se stabileste daca marimea analizata corespunde sau nu recomandarilor din etapa de proiectare. În concluzie, verificarea este un proces experimental, realizat în scopul cunoasterii calitative a marimii, în limitele unui domeniu de dispersie admisibil.
Controlul calitatii într-un proces de productie reprezinta totalitatea tehnicilor si operatiilor care permit ca, la un moment de timp dat, sa se elimine toate rezultatele neconforme cerintelor impuse sau asteptarilor. Actiunea de control presupune masurarea si verificarea tuturor factorilor care se constituie drept obiecte ale masurarii si care dau referiri asupra calitatii produsului în general. Acesti factori se refera la calitatea tehnologica a piesei, la proprietatile fizico-chimice si tehnologice ale materialului piesei, la proprietatile functionale si chiar de estetica ale produsului.
O piesa sau un organ de masina trebuie sa îndeplineasca un anumit rol functional în ansamblul pe care îl formeaza cu o piesa pereche, cu care vine în contact imediat, si cu piesele sau cu perechile de piese cu care intra în contact mijlocit. În acest scop, într-o prima faza, piesele sunt considerate corpuri geometrice cu anumite caracteristici ideale ale dimensiunilor, formei si pozitiei reciproce a suprafetelor.
În urma procesului de montare, este necesar ca piesele sa poata functiona împreuna, într-un ansamblu fix sau mobil. Pentru aceasta, pe lânga forma conjugata pe care trebuie sa o aiba fiecare în parte, între ele trebuie sa existe un anumit raport al dimensiunilor de contact. În procesul de prelucrare, datorita influentei unui numar foarte mare de factori obiectivi si subiectivi, nu este posibila realizarea riguroasa a dimensiunilor proiectate. De asemenea, forma geometrica rezultata nu este cea ideala. Experienta a demonstrat însa ca un organ de masina poate functiona în conditiile scontate si în cazul în care, în urma prelucrarii, dimensiunile sale au rezultat cu anumite abateri efective.
Ţinând seama de aceste considerente, proiectantul trebuie sa stabileasca pentru parametrii care caracterizeaza piesa anumite abateri admisibile.
În situatia în care se admite ca piesa sa aiba anumite abateri de la dimensiunile si formele teoretice, apare notiunea de precizie de prelucrare, prin care se întelege gradul de apropiere si de asemanare dintre parametrii obtinuti de piesa materializata si cei prescrisi prin proiectare.
Termenul de precizie de prelucrare se refera la:
1.1 Precizia dimensiunilor
Prin dimensiune se întelege valoarea numerica exprimata în unitati de masura a unei lungimi. Valoarea dimensiunilor este determinata de o serie de factori dependenti de conditii functionale, de rezistenta a materialului folosit, constructive, de gabarit si de estetica.
Pe desenul de executie al unei piese, dimensiunile se înscriu ca atare sau sub forma unor lanturi de dimensiuni si se trec sub forma de cote.
Valoarea considerata ca referinta pentru a considera o cota a piesei poarta numele de dimensiune nominala. Conventional, dimensiunea nominala se noteaza cu N si reprezinta marimea fata de care se definesc abaterile limita.
În urma erorilor de prelucrare, dimensiunea rezulta la o valoare reala X N. Se defineste eroarea de prelucrare Dp ca fiind diferenta dintre cota nominala a piesei si valoarea reala:
Dp = N - X (2)
Determinarea dimensiunii reale X se realizeaza cu ajutorul unui mijloc de masurare. Indicatiile acestuia vor fi afectate de erori de metoda, erori specifice aparatului si erori datorate operatorului uman. Valoarea indicata de mijlocul de masurare poarta numele de dimensiune efectiva si se noteaza cu E. Diferenta între valoarea reala si dimensiunea efectiva reprezinta eroarea de masurare Dm
Dm = X - E (3)
Valoarea reala X nu poate fi niciodata cunoscuta, în consecinta nu pot fi cunoscute nici valorile individuale ale celor doua erori Dp si Dm. În consecinta, în practica se lucreaza cu o valoare globala numita eroare tehnica totala Dt
Dt Dp Dm = N - E (4)
Se constata ca dimensiunea efectiva E este dimensiunea obtinuta prin prelucrare si cunoscuta prin masurare. Altfel spus, ea reprezinta dimensiunea reala obtinuta cu un anumit grad de aproximatie de catre mijloacele de masurare. În consecinta se accepta caracterizarea conformitatii unei piese din punctul de vedere al dimensiunii analizate prin încadrarea acesteia într-un interval cuprins între doua dimensiuni limita admisibile, definite astfel:
a) dimensiune maxima admisibila: valoarea maxima a dimensiunii efective a unei piese pentru care piesa este considerata conforma din punctul de vedere al acelei dimensiuni;
b) dimensiune minima admisibila: valoarea minima a dimensiunii efective a unei piese pentru care piesa este considerata conforma din punctul de vedere al acelei dimensiuni;
Rezulta astfel o serie de abateri, definite dupa cum urmeaza:
a) abatere de prelucrare: diferenta algebrica între valoarea reala si dimensiunea nominala corespunzatoare;
b) abatere efectiva: diferenta algebrica între dimensiunea efectiva si dimensiunea nominala corespunzatoare;
c) abatere limita superioara: diferenta algebrica între dimensiunea limita superioara si dimensiunea nominala corespunzatoare;
d) abatere limita inferioara: diferenta algebrica între dimensiunea limita inferioara si dimensiunea nominala corespunzatoare.
|
