Fiziologia umana la altitudini mari
Atmosfera
Oxigenul (O2)
Azotul (N2)
Vaporii de apa
Ozonul
Barotrauma
Hiperventilatia
Acest simptom apare la instalarea starii de anxietate sau frica, când respiratia se accelereaza desi persoana respectiva are senzatia de oprire a respiratiei, de sufocare, chiar si dupa ce influenta negativa, a factorului care a determinat-o, a încetat. Hiperventilatia scoate brusc din organism dioxidul de carbon dezechilibrând balanta chimica a acestuia, având loc o supraoxigenare. Acest proces duce la aparitia senzatiei de amorteala si furnicaturi ale buzelor si vârfurilor degetelor de la mâini si picioare. Urmatoarele efecte care pot urma sunt palpitatiile, pulsul ridicat, transpiratia , durerile pectorale, halucinatiile , ameteala, zgomotele în urechi, spasmele musculare, somnolenta si starea de inconstienta. Punera unei masti de oxigen ajuta tratarea hiperventilatiei .
Atitudinea fata de hiperventilatie
În primul rând, în tratamentul unei persoane cu dificultati în respiratie, trebuie stabilit diagnosticul corect , daca este vorba fie de hiperventilatie (respiratie în exces) sau hipoxie ( lipsa oxigenului).
Hipoxia are prioritate în tratare, fiind o situatie de urgenta.
Cel mai bun tratament în cazul hiperventilatiei este încercarea de a calma persoana respectiva, vorbindu-i pe un ton normal si având noi însine o atitudine calma. Distragerea atentiei persoanei respective, prin sarcini usoare în cabina poate fi de folos în calmarea acesteia.
Hiperventilatia poate fi tratata si prin reducerea constienta a ratei respiratiei, vorbirea fiind o metoda eficienta în acest sens. Un remediu direct, în acest caz, poate fi sugerarea respirarii într-o punga, pentru a creste nivelul dioxidului de carbon din sânge. Daca nu apar semne de recuperare, atunci se presupune ca problema instalata implica hipoxia si nu hiperventilatia.
Raul cauzat de scaderea presiunii ( decompresia)
Acesta se poate instala dupa scufundari libere. Scufundarile libere si zborul trebuie delimitate.
Atunci când corpul uman se afla la adâncimi mari, este supus unei presiuni crescute si anumite gaze, cum ar fi azotul, sunt absorbite de organism. Cu cât scufundarea este mai ampla si la adâncimi mai mari, cu atât absorbtia este mai mare. Daca presiunea din corp se reduce prin iesirea la suprafata de la adâncimi mari, zburând apoi cu un avion la înaltimi mari, gazele, în special azotul, pot forma bule în fluxul de sânge ( acelasi efect se poate observa atunci când se desface dopul unei sticle cu bautura acidulata si bulele de gaz ies imediat din lichid).
Bulele de gaz produc dureri mari si o posibila imobilizare a umerilor, a bratelor si a încheieturilor.
Aceste simptome sunt specifice raului de decompresie. Recomandarile în acest caz impun ca decompresia organismului sa se faca progresiv si lent , în camere speciale de decompresie, timp de cateva ore sau zile.
Daca aceste simptome apar în timp ce sunteti la bordul unei aeronave, solutia este sa coborâti la o altitudine mai joasa unde presiunea aerului este mai mare. Chiar si procedura de aterizare poate sa nu fie suficienta pentru cresterea presiunii, de aceea se recomanda un tratament specializat, de urgenta.
O recomandare utila este aceea de a nu zbura , daca ati facut scufundari libere chiar la adâncimi mici, decât daca au trecut 12 ore de la aceasta scufundare. Daca adâncimea de scufundare libera este mai mare de 30 ft, este bine sa zburati dupa 24 h de la aceasta. Alimentarea cu O2 nu duce la rau de decompresie, dar el poate fi cauzat de respiratia în apa asociata cu scufundarile libere si scufundarile la mare adâncime. Riscul aparitiei raului de decompresie creste în functie de adâncimea de scufundare, rata de revenire la suprafata, rapiditatea si înaltimea zborului, vârsta, obezitatea, oboseala si re- expunerea la decompresie în mai putin de 24 ore
Intoxicatia cu monoxid de carbon (CO)
Monoxidul de carbon este produs de arderea combustibilului în motoare. Este prezent în gazele evacuate din motoare, în fumul de tigara, prezente uneori în cabina. Premisa de intoxicatie cu monoxid de carbon creste o data cu înaltimea. Monoxidul de carbon este un gaz inodor, incolor si fara gust specific, cu care hemoglobina din sânge are o mare afinitate. Prima functie a hemoglobinei este aceea de a transporta oxigen, care are rolul de combustibil, de la plamâni în corp. Daca în aerul inhalat sunt prezente molecule de monoxid de carbon, acestea vor fi transportate prioritar în locul oxigenului, în corp, ducând la suferinte cauzate de absenta oxigenului în acesta si creier, chiar daca oxigenul este prezent în aerul respirat. Performantele pilotului într-un mediu contaminat cu monoxid de carbon vor fi serios afectate. Recuperarea, chiar cu oxigen pur, poate sa dureze câteva zile.
Atentie, intoxicatia cu monoxid de carbon poate fi fatala!
Majoritatea sistemelor de încalzire a cabinelor utilizeaza aerul cald din jurul motorului si a sistemului de evacuare, ca sursa de caldura. Orice scurgere de gaze din sistemul de evacuare al motorului poate sa permita intrarea monoxidului de carbon în sistemul de încalzire al cabinei, posibil si prin geamuri deschise sau sparturi, fisuri. Pentru a reduce cantitatea de monoxid de carbon care ar putea intra în cabina, aerul prospat ar trebui sa fie folosit în combinatie cu sistemul de încalzire.
Verificarile regulate si intretinerea aeronavei sunt esentiale. Chiar daca monoxidul de carbon este inodor, el poate fi asociat cu alte gaze evacuate care au un miros specific. Mirosul de motor în cabina ne avertizeaza ca monoxidul de carbon poate fi prezent.
Simptomele intoxicatiei cu monoxid de carbon:
□ dureri de cap, ameteala, greata ;
□ perceptie distorsionata;
□ capacitate de analiza alterata;
□ personalitate schimbata;
□ memorie afectata;
□ rata de respiratie scazuta;
□ slabirea tonusului muscular;
□ convulsii;
□ coma, si eventual, deces.
Suspiciune de prezenta a monoxidului de carbon în cabina:
□ se închide încalzirea cabinei;
□ nu se mai fumeaza în cabina;
□ se mareste cantitatea de aer proaspat prin sistemul de ventilatie sau ferestre;
□ se aterizeaza cât mai repede posibil.
Multi operatori plaseaza în cabina detectori de monoxid de carbon. Cel mai utilizat tip de detector contine cristale care îsi schimba culoarea în prezenta monoxidului de carbon. Aceste detectoare prezinta avantajul unui cost redus, dar au o durata de functionare limitata, de aceea este importanta data expirarii acestuia. Daca acesta este expirat s-ar putea sa nu mai indice prezenta monoxidului de carbon, inducând o falsa siguranta.
Dificultati de tract respirator superior
Raceala obisnuita, rinita alergica, sinuzita, amigdalita sau orice alti factori similari, pot cauza înfundarea urechilor. Acest fapt poate reprezenta o problema pentru pilot, deoarece egalizarea presiunii de ambele parti ale timpanului nu este posibila cand tuburile Eustachiene, care conecteaza urechile cu pasajul nazal, sunt blocate de o raceala sau o infectie similara. În timpul zborului, problemele apar, mai degraba, la coborâre decât la urcare, chiar si în cazul unui avion ultrausor, care poate coborî rapid, dând o crestere rapida a fluctuatiei de presiune. Uneori, urechile înfundate se pot desfunda tinând nasul strâns si suflând cu putere ( tehnica denumita si " miscarea Valsalva") prin mestecare, înghitire sau cascat.
Cel mai bun sfat este sa nu zburati daca ati racit. Probleme pot aparea si în sinusuri, care sunt cavitati situate în partea frontala a capului, conectate de pasajul nasului/gâtului, prin canale înguste. Aceste blocaje pot duce la aparitia de dureri mari, în special în timpul coborârii, asa ca nu zburati daca aveti probleme cu sinusurile. Acest lucru este valabil pentru zborul oricarei aeronave; chiar daca variatia de presiune dintr-o cabina presurizata este mai mica decât variatia de înaltime a aeronavei (comparabila cu o cabina nepresurizata), exista tot timpul riscul unei depresurizari bruste, caz în care variatia de presiune poate fi dramatica.
Acum rezolvati exercitiul 1- Fiziologia umana la altitudini mari
|
