Transmisia energiei semnalelor între diferite componente ale instalatiilor radiotehnice se efectueaza pe linii de transmisie, denumite curent ,,fideri" care reprezinta sisteme de conductoare electrice cu dimensiunea longitudinala mare iar cea transversala mica în comparatie cu λ.

În functie de λ, fiderii pot fi: linii bifilare deschise, cabluri coaxiale, ghiduri de unda, linii dielectrice, fibre optice, s.a.

Transmisia energiei de FFI prin aceste circuite prezinta anumite particularitati fata de energia de J.F.(joasa frecventa).

Elementele de circuit studiate in electrotehnica (R - rezistenta, G - conductanta, L - inductanta, C - capacitatea) presupun ca acestea sunt concentrate în anumite puncte ale circuitului sub forma unor piese distincte. Aceste circuite se numesc circuite cu constante concentrate.

În cazul liniilor de transmisie pentru FFI, unde timpul de propagare a semnalelor de-a lungul lor este comparabil cu perioada oscilatiilor, efectul elementelor distribuite (R, G, L, C) nu poate fi neglijat. Aspectul fizic al unei linii bifilare si schema electrica echivalenta, ce tine seama de parametrii circuitului distribuiti pe fiecare unitate de lungime.

Liniile de transmisie pot fi:

Linii lungi = au lungimea fizica comparabila cu lungimea de unda a semnalelor transmise;

Linii scurte = au lungimea fizica mult mai mica decât λ.

La liniile scurte se poate considera ca în fiecare moment, U si I de-a lungul liniei sunt constante, iar decalajul dintre ele depinde de caracterul impedantei de sarcina.

La liniile lungi în fiecare moment U si I în linie au valori diferite, în puncte diferite si faze diferite.

În aceste linii au loc fenomene de propagare, iar transmisia energiei depinde de impedanta de sarcina cât si de constantele distribuite ale liniei. Legatura dintre U,I li constantele liniei este data de ecuatiile liniilor lungi (ecuatiile telegrafistilor).

Liniile de transmisie lungi pot fi:

omogene = cele doua conductoare au dimensiunile transversale constante pe toata lungimea si atât conductoarele cât si dielectricul dintre ele sunt medii omogene;

neomogene

o alta împartire a liniilor:

simetrice = au doua conductoare identice;

nesimetrice = au conductoare diferite dintre care unul se conecteaza în exploatare la punctul de masa.

Parametrii primari ai liniilor de transmisie omogene

Parametrii primari sau lineici depind de geometria liniei, natura materialului, frecventa.

Parametrii pentru linia bifilara simetrica si coaxiala

Linie bifilara simetrica:

Linie coaxiala:

Rezistenta pe unitatea de lungime (Ohmi/metru):

pentru linia bifilara simetrica:

Pentru linia din cupru (Cu) unde:

pentru linia coaxiala:

Inductanta pe unitatea de lungime (Henry/metru)

pentru linia bifilara simetrica:

pentru linia coaxiala:

Capacitatea pe unitatea de lungime (Farazi/metru)

pentru linia bifilara simetrica:

= permitivitatea dielectrica a liniei

pentru linia coaxiala:

Conductanta pe unitatea de lungime se datoreaza pierderilor în dielectricul liniei, respectiv în capacitatile distribuite. Reprezinta inversul rezistentei de izolatie dintre conductoarele liniei si se mai numeste si perditanta.

Pentru ambele tipuri de linie:

, unde este in Hz;

unghiul de pierderi ce caracterizeaza dielectricul.

Pentru liniile omogene, produsul are valoarea:

Dar:

= viteza de propagare a semnalelor electrice de-a lungul liniei

Aceasta legatura dintre parametrii primari, constantele dielectricului si viteza de propagare arata ca fenomenele de propagare în linii pot fi privite:

din punct de vedere al propagarii câmpului în mediul dintre conductoare;

din punct de vedere al propagarii U si I prin conductoarele liniei.

Permitivitatea relativa si tangenta de pierderi ale unor dielectrici uzuali: