Luneta

Luneta

Luneta este destinata observarii obiectelor foarte îndepartate. De la oricare punct al unui astfel de obiect ajung la noi fascicule practic paralele. Sa consideram un obiect astronomic AB si sa îndreptam luneta cu axa optica spre extremitatea A:

Toate razele provenite din A vor fi paralele cu axa optica si vor converge în focarul principal imagine F ` al obiectivului lunetei. În figura de mai sus am luat o singura raza din acest fascicul si anume de-a lungul axei optice principale. De la punctul extrem B va sosi, de asemenea, un fascicul de raze paralele între ele, dar înclinate cu unghiul fata de primul fascicul. Unghiul ε va fi deci unghiul sub care se vede obiectul ceresc cu ochiul liber. Punctul de convergenta al fasciculului paralel din B va fi în focarul secundar B`, care va defini astfel în planul focal al obiectivului imaginea reala y`. Trebuie remarcat ca obiectul AB fiind foarte departe de focarul F al obiectivului,

imaginea intermediara y` este micsorata, spre deosebire de imaginea intermediara a microscopului, care era mult marita, datorita faptului ca obiectul de cercetat era foarte aproape de focarul F al obiectivului. Din aceasta cauza, imaginea y` se afla destul de departe de focarul imagine F `, în timp ce la luneta aceasta se formeaza, practic chiar în planul focal al obiectivului. Asadar, ocularul lunetei preia o imagine intermediara, micsorata a obiectivului si formeaza o imagine definitiva y virtuala si marita fata de y`. În aceasta figura imaginea intermediara y` a fost construita ducând planul focal perpendicular pe axa în F ` si aflând punctul (B`) în care o raza din B trecând prin vârful lentilei obiectiv înteapa acest plan (este figurata urma acestui plan printr-un segment punctat). Imaginea finala y este obtinuta trasând din B` doua raze cu drum cunoscut; una (r`) paralela cu axa optica, va parasi ocularul trecând prin focarul imagine F ` al sau si una (r``) trecând prin centrul optic al ocularului, va trece mai departe nederivata (ocularul este luat -ca si obiectivul-sub forma unei lentile subtiri, convergente). Dupa aflarea punctului B``, s-a putut construi mersul complet al razei din B pâna la pupila ochiului, ε fiind unghiul sub care se vede imaginea finala y.

Grosismentul lunetei:

Fiind vorba de un aparat ce furnizeaza imagini virtuale ale unor obiecte îndepartate, luneta se caracterizeaza prin grosisment. Grosismentul este egal cu produsul dintre distanta focala a obiectivului si puterea ocularului. Se poate mari deci grosismentul marind distanta focala a obiectivului si utilizând oculare cât mai convergente.

Luneta este un sistem optic ce consta dintr-o lentila obiectiv (convergenta) si una ocular (divergenta).

Prima luneta a fost construita în Olanda la începutul anului 1600. Cel care a introdus folosirea lunetei în astronomie a fost Galileo Galilei. Cu luneta construita de el în anul 1609, savantul italian a descoperit muntii de pe Luna, natura stelara a Caii Lactee, patru sateliti ai lui Jupiter, petele solare. Dar la aparitia si perfectionarea lunetei au contribuit multi inventatori ai epocii.

Începând cu secolul al XV-lea, lentilele de sticla, foarte imperfecte, erau folosite în mod curent pentru corectarea defectelor de vedere. Aberatiile puternice si calitatea proasta a sticlei au facut ca abia în primii ani ai secolului al XVII-lea constructorii olandezi sa-si îndrepte atentia asupra instrumentelor optice care aveau drept scop marirea imaginilor unor obiective.

Luneta are în componenta un tub în care se afla un sistem optic numit obiectiv, care este orientat spre cer. Punând ochiul în spatele ocularului, observam direct imaginea obtinuta. În plus o putem fotografia sau chiar înregistra si analiza cu ajutorul aparatelor electrice.

Lunetele folosesc principiul de refractie a luminii. Atunci când lumina trece prin obiectivul lunetei este refractata (îndoita) si ajunge într-un punct numit focar unde este examinata printr-un ocular. La începuturile lunetelor, problema cea mai mare era aberatia cromatica-un halou colorat în jurul obiectelor vazute prin luneta. Problema este inerenta tuturor obiectivelor de luneta formate dintr-o singura lentila si nu se poate corecta indiferent de forma lentilei sau de tipul sticlei. Singura modalitate prin care problema se poate corecta este construirea unui obiectiv format din doua lentile, fiecare fabricata dintr-un soi diferit de sticla: o sticla numita flint si cealalta numita crown. Obiectivele respective se numesc acromate. Exista si obiective apocromate (foarte scumpe) formate din trei lentile, fiecare dintre cele trei lentile fiind fabricata dintr-un alt tip de sticla.

Lunetele cu obiective formate din lentile de sticla se mai numesc si telescoape dioptrice, iar cele cu obiectivul constând dintr-o oglinda concava se mai numesc si telescoape catoptrice, sau simplu telescoape.

Schema telescopului cu vizare laterala-inventat de

Newton în anul 1671

Lunetele sunt foarte performante la observatii planetare deoarece dau imagini cu contrast si calitate ridicata. Dar costul lor este foarte mare si de aceea pentru observatii deep sky este de preferat un telescop reflector. Lunetele sunt mult mai usor de folosit si de întretinut decât telescoapele, deoarece nu necesita operatii de colimare (aliniere a partilor optice) si nu sunt afectate foarte tare de tulburenta instrumentala (curenti de aer în tub). Singura problema este ca obiectivul de luneta costa mult mai mult decât o oglinda de telescop de acelasi diametru.

BIOGRAFIE-"Compendiu de fizica" autori:prof. univ. dr. Ioan-Iovit

Popescu, lect. univ. dr. Ion Bunget; Editura stiintifica

si enciclopedica Bucuresti, 1988