METODE DE RUTINA DE DETECTIE A HIDROCARBURILOR
IN PROBELE DE SITA
GENERALITATI :
Prezenta hidrocarburilor în roci imprimă acestora caracteristici noi, detectabile in conditiile analizelor geologice de santier, prin metode relativ simple, aplicabile cu succes si deosebit de utile, în special în cazul forajului de sonde de cercetare-explorare, prin analiza detritusului din fluidul de foraj. Când se suspectează prezenta hidrocarburilor în tipul de formatie traversată, este foarte important să se evalueze următoarele aspecte : porozitatea, grosimea intervalului, tipul rocii, caracteristicile de textură si structură a detritusului, calitatea modului de testare a prezentei hidrocarburilor. De o deosebită importantă în detectarea formatiunilor cu continut de hidrocarburi si în evaluarea calitativă si cantitativă a tipului de hidrocarburi, este înregistrarea con 838i84i tinutului de gaze din fluidul de foraj, în mod continuu, prin efectuarea operatiei speciale de cromatografie de gaze. Astfel, în zonele în care cromatograful indică o crestere semnificativă a continutului de gaze din fluidul de foraj, se va analiza continutul acestora, raportul hidrocarburi usoare / hidrocarburi grele si se va acorda toată atentia în aplicarea metodelor de detectie de rutină prezentate în continuare. De retinut de asemenea că spălarea probei, ca si analiza după un timp oarecare si nu imediat, pot influenta în mod decisiv o bună evaluare. Această observatie este valabilă în cazul tuturor metodelor prezentate în continuare.
TESTE DE RUTINA :
MIROSUL = din proba de sită recoltată, se aleg bucati de dimensiuni mai mari, se sfarâma bine si se miros, tinând cont de faptul că mirosul poate varia de la foarte puternic la foarte slab, în functie de cantitatea de hidrocarburi din probă; de asemenea este de mentionat faptul că mirosul puternic este specific titeiului cu greutate specifică mică, iar în cazul fractiilor usoare specifice gazelor uscate acesta poate fi imperceptibil. Este bine ca atunci când cromatograful indică o crestere a continutului de hidrocarburi în fluidul de foraj, proba să fie sfarâmata într-o sticlă, închisă etans si desfacută după 15 - 20 de minute. De retinut de asemenea că spălarea probei, ca si analiza după un timp oarecare si nu imediat, pot influenta în mod decisiv o bună evaluare.
ASPECT VIZUAL = Adesea prezenta titeiului se observă în proba de carotă si mai rar în proba de sită, când aceasta este în abundentă în pori ( musteste ). Aspectul ( culoarea ) este functie de natura titeiului astfel, culoarea brună este specifică titeiului greu, în timp ce pentru titeiul usor, aspectul tinde spre incolor. In aceste cazuri, culoarea trebuie mentionată.
FLUORESCENTA = In cazul prezentelor greu vizibile de hidrocarburi, cel mai elocvent test este expunerea probei de detritus la raze ultraviolete, obtinându-se o imagine fluorescentă, caracteristică hidrocarburilor, singura incertitudine fiind diferentierea acestui tip de fluorescentă de cea minerală naturală sau de fluorescenta fragmentelor de fosile, incertitudine inlăturată usor prin alte teste ulterioare. Culoarea fluorescentei probei de sită cu continut de hidrocarburi poate fi de la brun la verde, auriu, albăstru, galben, galben-pal. Fluorescenta sub formă de puncte multiple este asociată prezentei gazelor de condens în cazul granulelor de nisip. Diferentierea fluorescentei hidrocarburilor din roci, fată de fluorescenta minerală, se realizează usor, prin picurarea pe probă a unui solvent, care va extrage hidrocarbura din probă si imaginea fluorescentă observată se va imprăstia. Probele de sită neanalizate la timp ( învechite ) , greu vizibile la fluoroscop si suspectate de continut de hidrocarburi, se reactivează cu ajutorul cloretanului sau acetonei, prima solutie fiind recomandată în cazul probelor mai vechi. Acetona este un solvent recomandat în cazul hidrocarburilor grele si nu este recomandată în cazul detectiilor de rutină.
Atentie, tetraclorura de carbon este otrăvitoare si nu este deci recomandată!
Pentru fluorescenta minerală naturală se apreciază utilizarea următorului cod de culori :
Calcit = galben-portocaliu
Dolomit = galben brun - brun inchis
Accidente silicioase = rosu - purpuriu
Fosile = alb gălbui - brun deschis
Roci pelitice = galben - gri brun
Anhidrid = brun - gri brun
Pentru hidrocarburi cu greutate specifică joasă nuantele pot fi : de la incolor - brun deschis - brun - brun deschis - negricios ( asfaltic )
Pentru hidrocarburi cu greutate specifică ridicata : incolor - albastrui - galben - auriu - brun.
URMA HIDROCARBURII = Pentru a testa proba de sită sau carotă se pun câteva bucăti într-un vas de portelan alb si se acoperă cu reactiv . In prealabil proba trebuie bine uscată, astfel ca apa continută în pori să nu împiedice pătrunderea reactivului. Hidrocarburile extrase cu ajutorul reactivului, se observă în lumină naturală si trebuie descrise pe baza gradului de culoare, care va varia de la brun închis, specific hidrocarburilor cu greutate specifică mică, la incolor specific hidrocarburilor cu greutate specifică mare. In unele cazuri, poate fi interpretată si culoarea urmei rămase pe suprafata alveolei de portelan, dupa dizolvare.
Deasemeni, culoarea acestei urme poate fi : incolor - pal gălbui - gălbui - crem - brun - brun închis, în functie de natura hidrocarburii.
Cel mai elocvent test de acest gen îl reprezintă studiul urmei hidrocarburii la fluoroscop unde, în cazul prezentei hidrocarburilor se observă irizatii deosebit de clare la aplicarea solventului.
Hidrocarburile cu greutate specifică ridicată prezintă irizatii fluorescente de culoare galben strălucitor, pe când cele cu greutate specifică scăzută nu prezintă irizatii deosebite, iar urma brună lăsată după dizolvare în alveolele farfuriei de portelan este alb - lăptoasă, până la portocalie.
O metodă alternativă este punerea mai multor fragmente bine uscate într-o eprubetă, acoperirea probei cu solvent, astuparea cu un dop, agitarea energică si observarea culorii precipitatului obtinut. Pentru o bună estimare a culorii rezultate este recomandată asezarea eprubetei în dreptul unei coli albe de hârtie. In continuare se fixează eprubeta si se asteaptă formarea meniscului de hidrocarbură la suprafata solutiei, pentru o aproximare a continutului de hidrocarburi.
ALTE METODE DE DETECTIE A HIDROCARBURILOR
TESTUL CU APA = Particulele cu continut de hidrocarburi ridicat, au tendinta să plutească la cufundarea lor într-un vas cu apă sau, când se pune apă pe probă, aceasta nu patrunde in porii particulelor.
TESTUL ACETONA - APA = Se utilizează probă bine spălată, bine uscată si fărâmitată. In probele suspecte de continut de hidrocarburi, la care materialul nu este de natură carbonatică sau cărbune, se poate aplica cu succes următorul test:
Se pune pulberea în eprubetă, se acoperă cu acetonă, se agită foarte bine si se mută solutia rezultată în altă eprubetă, trecând-o printr-un filtru. Aici se adaugă apă în exces obtinându-se, în cazul prezentei hidrocarburilor, un precipitat alb-lăptos.
TESTUL CU APA FIERBINTE = Mai dificil de realizat în conditii de santier acest test constă în punerea a 500 cm3 de probă proaspătă si nespălată într-un vas de 1000 cm3, acoperirea cu apă încălzită până la o temperatură de circa 75 grade Celsius până când se depăseste un cm3 deasupra probei si observarea atentă a stratului de titei rezultat în menisc, grosimea acestuia putând fi estimată.
ATENTIE ! ESTE FOARTE UTIL SA SE PROCEDEZE LA EFECTUAREA UNEI GAME CAT MAI LARGI DIN SETUL DE METODE PREZENTATE, TOTALITATEA INFORMATIILOR OBTINUTE CONDUCAND LA O ESTIMARE CAT MAI CORECTA ASUPRA CONTINUTULUI DE HIDROCARBURI DIN ROCA ANALIZATA.
|
