INTRODUCERE
Nikolaus August Otto (1832-1891) este un inventator german care (pe baza principiului care îi poarta numele) a realizat primul motor cu aprindere interna, în patru timpi, utilizabil pe scara larga.
Otto s-a nascut în Germania, în localitatea Holzhausen. Dupa ce a vazut motorul proiectat si construit de inventatorul francez Etienne Lenoir în 1859, 323j913d întrezarindu-i uriasul potential tehnic, Otto a început o serie de experimentari asupra motoarelor cu ardere interna, experimentari care aveau sa duca la proiectarea si constructia primului motor modern, care a ramas, în principiu, nemodificat pâna astazi.
Otto a construit primul motor bazat pe proiectul lui Lenoir în 1861. si-a unit apoi fortele cu industriasul german Eugen Langen si în 1864 au înfiintat o companie, lânga Koln, în care au construit primul motor în 1867. Primul motor produs de Otto a fost un motor în doi timpi în care amestecul carburant înlocuieste, în acelasi timp al ciclului de functionare, gazele arse în ciclul de functionare precedent. Acest motor era mult mai eficient decât motorul lui Lenoir, deoarece motorul Otto realiza compresia amestecului carburant înainte de ardere.
În 1876 Otto si Langen au anuntat punerea la punct a unui nou motor, motorul în patru timpi. În al treilea timp al functionarii sale, pistonul transmitea puterea degajata prin explozia gazelor catre arborele cotit al motorului, iar în al patrulea timp pistonul era folosit pentru evacuarea gazelor arse. Noul motor, silentios si eficient, si-a gasit imediat locul în industrie, ramânând drept model pentru cele mai moderne motoare cu combustie interna existente astazi în lume.
Otto si-a patentat ciclul de functionare a motorului în patru timpi în 1877 si a pus bazele unei companii care doar în câtiva ani a vândut peste
35 000 de motoare. În 1886, totusi , competitorii lui Otto au aratat ca de fapt principiul de functionare al motorului în patru timpi a fost prezentat pentu prima data (într-un obscur pamflet) de catre inginerul francez Alphonse-Eugene de Rochas. Chiar daca acest lucru anula patentul lui Otto, motoarele lui au ramas singurele motoare cu ardere interna folosite pe scara larga. În 1890, Wilhelm Maybach si Gottlieb Daimler, doi dintre inginerii companiei lui Otto, si-au deschis propria companie producatoare de automobile, propulsate de motoarele în patru timpi ale lui Otto. Ei au perfectionat vechiul motor si au reusit sa produca, în 1899, primul automobil Mercedes.
COMPONENTELE UNUI MOTOR
Componentele principale ale unui motor sunt în principiu aceleasi, fie ca este vorba despre un motor Diesel, unul în patru timpi sau unul în doi timpi. Camera de ardere este formata dintr-un cilindru, de obicei fix, obturat în partea de sus cu o piesa numita chiuloasa. Miscarea de du-te-vino a pistonului face ca volumul camerei de ardere sa fie variabil, între fata de sus a pistonului si fata inferioara a chiuloasei. Pistonul este legat de arborele cotit al motorului printr-o piesa de legatura numita biela. Arborele cotit transforma (prin intermediul bielei) miscarea rectilinie a pistonului într-o miscare de rotatie.
Fig. 1 Componenta unui motor în patru timpi
La motoarele cu mai multi cilindri, arborele cotit are câte o portiune dezaxata (numita maneton) pentru fiecare biela în parte, astfel încât puterea de la fiecare cilindru este transmisa arborelui cotit, la momentul potrivit în timpul rotatiei sale. Arborii cotiti au contragreutati destul de mari (volante), care prin inertia lor micsoreaza la minim neregularitatile aparute în miscarea arborelui. Un motor poate avea între 1 si 28 de cilindri.
Sistemul de alimentare cu combustibil al motorului este alcatuit din rezervor, pompa de combustibil si un dispozitiv care sa realizeze vaporizarea combustibilului. La motoarele Otto, acest dispozitiv poate fi un carburator sau, mai nou, un sistem de injectie.
La majoritatea motoarelor cu carburator, vaporii de combustibil sunt condusi spre camera de ardere de catre un sistem de conducte numit galerie de admisie, iar gazele arse sunt evacuate printr-o galerie de evacuare. Combustibilul este introdus în fiecare cilindru si gazele arse sunt evacuate prin asa numitele supape de admisie si supape de evacuare. In mod normal valvele sunt mentinute închise de catre niste resoarte si sunt deschise la momentul necesar de catre niste came pozitionate pe arborele cu came, care angreneaza cu arborele cotit al motorului. Dupa 1980, mai multe sisteme de injectie sofisticate au înlocuit din ce în ce mai mult vechiul carburator. La motorul cu injectie, un sistem controlat mecanic sau electronic introduce cantitatea optima de combustibil direct în cilindru sau în galeria de admisie, exact la momentul optim.
Fig. 2 Sistemul de alimentare prin injectie
Combustibilul se vaporizeaza la intrarea în cilindru. Acest sistem este mult mai eficient decât carburatorul si deasemenea produce mai putina poluare.
Toate motoarele sunt prevazute cu un sistem de aprindere a amestecului combustibil.
De exemplu, la motoarele Otto sistemul de aprindere este alcatuit
dintr-o sursa de curent continuu de joasa tensiune legata la înfasurarea primara a unui transformator, numit bobina de inductie. Curentul este întrerupt de catre ruptor. Pulsatiile curentului din primarul bobinei induc un curent pulsator de înalta tensiune în secundarul bobinei de inductie. Acest curent de înalta tensiune este condus catre cilindru printr- un intreruptor rotativ numit distribuitor.
Elementul care realizeaza aprinderea combustibilului este bujia, care este un conductor izolat plasat în peretele fiecarui cilindru. În partea de jos a bujiei este prevazut constructiv cu interstitiu între capatul conducatorului izolat si corpul metalic al bujiei. Curentul de înalta tensiune provoaca descarcari sub forma de arc electric, permitând astfel aprinderea amestecului combustibil din camera de ardere.
Fig. 3 Componenta sistemului de aprindere
Datorita caldurii degajate prin combustie, toate motoarele cu ardere interna sunt echipate cu un sistem de racire.
Unele motoare de avion, motoarele mici, stationare si motoarele de barca sunt racite cu aer. Alte motoare sunt racite cu apa.
Spre deosebire de motoarele cu abur sau de turbine, motoarele cu ardere interna au nevoie de un dispozitiv de pornire. Ele sunt în mod normal pornite cu ajutorul unui motor electric sau starter care este angrenat cu arborele cotital motorului. Motoarele mici sunt pornite adeseori manual prin rotirea arborelui cotit cu ajutorul unei manivele sau cu ajutorul unei sfori înfasurate de câteva ori în jurul volantei.
Motorul obisnuit Otto este în patru timpi; aceasta înseamna ca la un ciclu
complet, pistoanele lui executa patru miscari, doua înspre chiuloasa motorului si doua în sens opus acesteia.
Fig. 4 Timpii de lucru la motoarele în patru timpi
Pe durata primului timp (prima miscare a pistonului), pistonul se departeaza de chiuloasa, în acelasi timp deschizându-se si supapa de admisie. Miscarea pistonului absoarbe în cilindru o anumita cantitate de amestec combustibil; în cel de-al doilea timp, pistonul se deplaseaza înspre partea de sus a cilindrului, comprimând astfel amestecul în camera de ardere. În momentul când pistonul ajunge în punctul superior al miscarii sale si volumul camerei de ardere este astfel minim, amestecul combustibil este aprins de catre bujii si prin ardere îsi mareste volumul, dilatându-se, si exercitând astfel o presiune considerabila asupra pistonului care este impins înspre partea de jos a cilindrului, în cadrul celui de-a treilea timp.
În cel de-al patrulea timp, supapa de evacuare este deschisa si pistonul se misca înspre partea de sus a cilindrului, împingând afara gazele arse si pregatind cilindrul pentru repetarea ciclului.
Randamentul unui motor Otto modern este limitat de o serie de factori, dintre care cei mai importanti sunt pierderile prin racirea motorului si pierderile prin frecari. În general, randamentul unui astfel de motor este dat de catre raportul de compresie (raportul dintre volumul maxim si volumul minim al camerei de ardere). Acest raport este n mod normal la motoarele moderne de 8:1 sau 10:1. Rapoarte de compresie mai ridicate, ajungând pâna la 15:1 (ceea ce duce la cresterea randamentului), sunt posibile prin utilizarea unor combustibili cu cifra octanica superioara.
Randamentul unui motor Otto modern este de 20-25 %, cu alte cuvinte doar acest procent din energia calorica a combustibilului fiind transformat în energie mecanica utila.
|
