PREVENIREA INCENDIILOR LA DEPOZITE DE PRODUSE PETROLIERE

PREVENIREA INCENDIILOR LA DEPOZITE DE PRODUSE PETROLIERE

1. DEPOZITAREA PRODUSELOR LICHIDE INFLAMABILE

a. Pericolul de incendiu. Posibilitatea formarii amestecurilor explozive în rezervoarele de produse petroliere este determinata de existenta în interiorul rezervorului a unui spatiu de vapori de pro­dus si aer la suprafata lichidului. Concentratia vaporilor în spatiu de deasupra lichidului este în functie de temperatura initiala de fierbere a produsului si de conditiile climatice.

La cresterea temperaturii în rezervor se produce o crestere a presiunii în spatiul de vapori, ca urmare a vaporizarii unei canti­tati suplimentare de produs. În conditii egale de temperatura, pre­siunea în spatiul de vapori si deci concentratia vaporilor este mai mare în cazul depozitarii unor produse cu punct de fierbere scazut. Din aceasta cauza produse petroliere volatile, cum sunt: pentan, hexan, heptan, izo-octan se depoziteaza în rezervoare la o oarecare suprapresiune (peste 200 mm H2O), în timp ce produsele greu vola­tile, ca petrolul lampant, motorina si uleiurile pot fi depozitate în rezervoare având comunicatie libera cu atmosfera.

Variatiile de temperatura ale aerului înconjurator în cursul unei zile produc variatii ale temperaturii si presiunii amestecului de vapori si aer din spatiul gazos al rezervorului. Ziua, datorita încal­zirii rezervorului si a produsului, cantitatea de vapori si deci pre­siunea în spatiul gazos creste si o parte din vapori si aer se evacueaza în atmosfera. În timpul noptii se observa fenomenul invers, temperatura aerului exterior si a produsului scade, o parte din va­pori se condenseaza, presiunea în rezervor descreste, iar aerul din exterior intra în rezervor. Acest proces de schimb material între spatiul gazos din interiorul rezervorului si atmosfera, datorita varia­tiilor de temperatura din timpul unei zile se numeste "respiratia mica'' a rezervorului.

În timpul încarcarii unui rezervor, aerul din interior saturat cu vapori de produs petrolier este evacuat în atmosfera. La golirea rezervorului patrunde aer din exterior. si în acest caz are loc o respiratie, care, fiind de volum mai mare decât prima, poarta nu­mele de "respiratia mare" a rezervorului.

În timpul "respiratiei" rezervoarelor se pot forma amestecuri inflamabile în interiorul rezervoarelor si în exteriorul lor, ca ur­mare a evacuarii vaporilor de produs în aer.

Desi presiunea din rezervor ar trebui sa fie egala cu presiunea de vapori a produsului la temperatura respectiva, s-a constatat ca vaporii de hidrocarburi din rezervoare nu sunt saturati decât la su­prafata lichidului si ca, în practica, presiunea în rezervor nu este decât aproximativ jumatate din presiunea de vapori a produsului. Acest fenomen se explica prin faptul ca vaporii saturati de la supra­fata lichidului, datorita densitatii mari, difuzeaza foarte încet în masa de vapori împiedicând evaporarea. Încalzirea datorita razelor solare, în special lânga mantaua rezervorului, creeaza curenti de convectie, care antreneaza vaporii saturati de la suprafata lichidului favorizând evaporarea. Astfel, se explica de ce unui rezervor de benzina îi sunt necesare 48 h si chiar mai mult pentru a se satura spatiul de vapori pe vreme întunecata, în timp ce saturarea este atinsa in câteva ore pe vreme însorita.

Încetinirea vitezei de evaporare în rezervoare 343n1318d mareste pericolul de aprindere întrucât favorizeaza formarea amestecurilor inflamabile de vapori si aer. Într-un rezervor cu benzina, daca spatiul de dea­supra lichidului este saturat cu vapori, aprinderea de la o scânteie de origine electrostatica este neprobabila vara. Întrucât aceasta scân­teie s-ar produce într-o zona în care concentratia vaporilor de ben­zina este mai mare decât limita superioara de inflamabilitate a amestecului vapori-aer. Pericolul nu apare decât iarna, la tempe­raturi sub -15°C, când concentratia vaporilor de benzina se afla în limitele de explozie. Ori, datorita faptului ca spatiul de vapori într-un rezervor de benzina nu este saturat în partea superioara, aprinderea se poate produce chiar si vara, amestecul situându-se în limitele de inflamabilitate.

Un pericol important la depozitarea produselor petroliere îl constituie debordarea lichidului prin fierbere. În cazul în care pro­dusul este format din componenti cu diferenta mare între punctele de fierbere, ca de exemplu în cazul motorinei, în timpul incendiului fractiunile usoare se evapora, în timp ce fractiunile grele încalzite coboara la fundul rezervorului. Rezulta asa numita "unda de caldura" care poate atinge temperaturi de l50-260°C. Viteza ei este diferita dupa natura produsului. Daca exista un strat de apa la fundul rezer­vorului, unda de caldura provoaca vaporizarea lui. Vaporii formati ocupând un volum mare (1 l apa formeaza 1700 l vapori) are loc de cele mai multe ori debordarea produsului prin fierbere, ceea ce conduce la intensificarea focului si raspândirea lui.

În timpul unui incendiu pot avea loc mai multe debordari succesive. Debordarea este semnalata prin cresterea lungimii fla­carilor care devin în acelasi timp mai luminoase.

Înaintarea undei de caldura putând fi urmarita, se poate deter­mina viteza ei si deci se poate prevedea momentul în care va avea loc debordarea produsului, putându-se lua astfel masurile de secu­ritate cum ar fi: evacuarea apei, coborârea nivelului produsului în rezervor, executarea de diguri, evacuarea muncitorilor etc.

Atunci când pentru stingerea unor produse care provoaca unda de caldura se proiecteaza apa sau spuma, se poate forma în stratu­rile superioare o emulsie însotita de producerea de vapori, ceea ce provoaca o debordare prin emulsie. O asemenea debordare poate fi provocata de ploaie. Ea este semnalata de zgomote specifice. Ma­surile de prevenire constati în racirea rezervorului si scoaterea unei parti din produsul depozitat.

Un pericol însemnat în parcurile de rezervoare din rafinarii îl constituie rezervorul în care se colecteaza scurgerile de diferite produse din instalatii si de la spalarea rezervoarelor denumit "re­zervor de slop". Acesta poate sa contina în afara de apa, reziduuri petroliere, parafina si cantitati de hidrocarburi usoare care maresc pericolul de incendiu Astfel la o rafinarie din Rotterdam (Olanda) un incendiu de mari proportii a izbucnit la un rezervor de slop de 1500 m3. Serpentina de încalzire a rezervorului a încalzit stratul de apa de la fundul rezervorului. Dupa ce presiunea de vapori a apei a putut învinge stratul hidrostatic de hidrocarburi, s-a produs o debordare a produsului care s-a aprins de la o sursa oarecare,

b. Surse de aprindere. Cauzele principale de aprindere a amestecurilor de vapori-aer din rezervoare sunt: * sarcini electro­statice; *descarcari atmosferice; * producerea accidentala de scântei electrice; *formarea sulfurii de fier. Se vor examina pe rând aceste cauze, aratându-se masurile de înlaturare a lor.

Sarcini electrostatice

Acestea sunt inevitabile la miscarea lichidelor cu conductivitate scazuta, cum sunt produsele petroliere. Sarcinile si diferentele de potential produse sunt însa inofensive, cât timp lichidele se afla în recipiente metalice legate la pamânt si lipsite de gaze. Zonele de lichid încarcate electrostatic se des­carca prin lichid sau prin suprafata acestuia, cu atât mai repede, cu cât conductivitatea lor este mai mare si cu cât distanta fata de partile metalice legate la pamânt este mai mica.

În cursul operatiilor de pompare si transvazare a lichidelor, sarcinile electrostatice pozitive tind sa se acumuleze în conducte, iar sarcinile negative transportate de lichidul în miscare; tind sa se acumuleze în rezervor. Cu cât vitezele de curgere sunt mai mari, cu atât cresc posibilitatile de acumulare a sarcinilor. În general, la curgerea lichidelor inflamabile, vitezele ce depasesc 1 m/s trebuie considerate periculoase.

La umplerea unui rezervor cu lichide încarcate electrostatic, purtatorii de sarcini electrice se aduna la suprafata lichidului. Daca rezervorul este legat la pamânt, potentialul scade de la mijlocul re­zervorului catre peretele acestuia. În cazul existentei, în rezer­voare a unor obiecte straine care plutesc pe suprafata lichidului (indicatoare pentru masurarea nivelului, aparate pentru luat probe etc.) acestea joaca rolul de condensatoare, care acumuleaza pe su­prafata lor sarcinile electrostatice. La contactul cu un conductor (peretii rezervorului, conducta, cablu metalic) se produce o des­carcare electrica cu formare de scântei. De aceea, este o greseala de a se introduce în rezervor rigle de masurat nivelul, tevi suplimen­tare sau recipienti de metal pentru luat probe în timpul sau imediat dupa o operatie de umplere.

Pentru micsorarea pericolului de aprindere, fenomenul de în­carcare electrostatica trebuie redus la minimum chiar la locul de formare al acestuia. Astfel se va evita scurgerea turbulenta a li­chidelor în sectiunile înguste ale conductei. Turbulenta creste odata cu viteza de curgere si depinde mult de geometria curgerii.

O importanta deosebita trebuie acordata orificiilor de iesire. La sistemele la care lichidul iese turbionar din orificiu, stropeste sau formeaza ceata, are loc o separare intensa a sarcinilor electro­statice în interiorul lichidului, ceea ce poate constitui un pericol. Chiar si în cazul lichidelor cu punct de inflamabilitate peste 55°C, cum este cazul carburantilor Diesel, aparitia sarcinilor electrosta­tice datorita stropirii si dispersarii acestor lichide poate duce la aprinderi.

Descarcari atmosferice

Acestea constituie o alta cauza de incendii la depozitarea produselor petroliere. Rezervoarele sunt în mod special predispuse de a fi lovite de trasnet datorita formei lor rotunjite, suprafetei exterioare mari si faptului ca ies în relief fata de solul înconjurator. La contactul direct al trasnetului, curentul de descarcare, ajungând pâna la 80000 A, produce încalzirea parti­lor metalice ale rezervorului pâna la topire, ceea ce provoaca aprin­derea amestecului de vapori-aer din interior.

Protectia rezervoarelor împotriva descarcarilor atmosferice se realizeaza cu instalatii de paratrasnet. Trebuie avut în vedere ca deasupra rezervoarelor de capacitate mare 5000-10000 m3, în timpul umplerii lor, se pot forma amestecuri explozive de vapori-aer pâna la o înaltime de 3-5 m. De aceea, dispozitivul de pro­tectie trebuie astfel executat, încât canalul trasnetului sa vina în contact cu instalatia de paratrasnet în afara sferei concentratiilor explozive.

Producerea de scântei electrice constituie o sursa de aprindere a numeroase incendii. Aceste surse pot fi clasificate în doua grupe. Prima grupa se refera la incendii provocate de supraîncarcarea con­ductorilor, prin formarea de scântei la instalatii prost montate sau datorita unor neglijente. În a doua grupa mai importanta figureaza incendii provocate de scurtcircuite sau legaturi la pamânt cu de­fecte de izolatie.

Formarea sulfurii de fier constituie de asemenea o sursa de inflamare si un numar apreciabil de explozii la rezervoare a putut fi atribuit cu certitudine acestei cauze. Sulfura de fier (SFe) rezulta în urma actiunii hidrogenului sulfurat asupra fierului. Ea se pre­zinta sub forma unui praf de culoare neagra sau bruna. Expusa la aer, sulfura de fier se oxideaza spontan. Aceasta oxidare degaja su­ficienta caldura pentru a inflama sulfura de fier, care este adusa în stare de incandescenta. Datorita acestei proprietati de a se aprinde în aer sulfura de fier a fost denumita sulfura piroforica.

Procesul formarii sulfurii de fier este urmatorul: titeiul si ma­teriile brute contin în diferite procente hidrogen sulfurat, care ataca tabla rezervoarelor si da sulfura de fier. Formarea sulfurii de fier în rezervoarele de produse finite este legata de prezenta apei. Exista în apa o bacterie anaeroba, care are proprietatea de a reduce sulfatii (prezenti în apa sau în noroiul de la fundul rezer­vorului) dând nastere la hidrogen sulfurat. Actiunea acestei bac­terii este cu atât mai importanta, cu cât temperatura este mai ridi­cata. Multa vreme s-a crezut ca bacteriile reducatoare de sulfati nu se gasesc decât în apa de mare. În prezent se stie ca ele exista si în apa dulce.

Sulfura de fier se formeaza atât pe tablele udate de lichid cât si pe cele neudate. Depozite importante de sulfura de fier se ga­sesc întotdeauna pe partile care nu sunt atinse niciodata de hidro­carburi, adica tabla capacului, partea superioara a mantalei rezer­vorului si pe piesele scheletului ce sustine capacul.

Pentru îndepartarea formarii sulfurii de fier se va elimina pe cât posibil apa din produs. Cum aceasta nu este posibil întotdeauna, se va controla ca apa care se evacueaza de la fundul rezervorului sa nu contina sulfuri si hidrogen sulfurat. Noroaiele acumulate la fundul rezervoarelor, care contin apa, sulfuri si bacterii reducatoare trebuie evacuate periodic (de exemplu, la fiecare 2-3 ani).

În exploatarea curenta, pericolul inflamarii vaporilor de hi­drocarburi în rezervoare este redus. Dimpotriva, pericolul este considerabil în timpul deschiderii rezervoarelor si aerarii lor. De aceea se va evita aerarea prin ventilatie naturala sau artificiala fara a se umezi suprafata interioara a rezervorului.

Masuri de securitate la depozitarea produselor petroliere

Pentru a evita scaparile de produse petroliere si raspândirea lor, care constituie principalul pericol de incendii si explozii, la depozi­tare se vor lua o serie de masuri :

Cuve de retentie. Rezervoarele izolate sau grupurile de re­zervoare se prevad cu cuve de retentie pentru a împiedica revar­sarea produsului în cazuri de avarie sau incendiu. Înaltimea di­gului sau zidului de protectie, precum si spatiul din interiorul îndiguirii se calculeaza astfel încât sa încapa în el întreaga capaci­tate de lichid din rezervoarele grupei respective sau a rezervorului izolat. Oglinda lichidului scurs trebuie sa fie cu 0,20 m sub înalti­mea digului.

În ultima vreme s-au realizat rezervoare având spatiul colector sub forma unui spatiu inelar format din peretele rezervorului si o manta exterioara tot din otel. Folosirea acestui sistem prezinta pe lânga un cost mai scazut urmatoarele avantaje:

se poate realiza scurtarea timpului de constructie, deoarece mantaua exterioara se poate realiza simultan cu constructia rezer­vorului;

necesita mai putin teren care trebuie amenajat special;

spatiul inelar mai mic atrage dupa sine cantitati mai mici de spuma în caz de incendiu;

în cazul supraîncarcarii rezervorului, mantaua poate fi fo­losita pentru primirea produsului deversat;

spatiul inelar acoperit, datorita pernei de aer realizeaza o izolatie termica eficienta, care la produsele usor volatile, în cazul rezervoarelor cu capac fix, duce la scaderea pierderilor prin evaporare.

Aceasta constructie prezinta însa dezavantajul ca pentru evi­tarea unor concentratii periculoase de vapori-aer este necesara pre­vederea unor dispozitive de aerisire a spatiului inelar.

Stabilizarea titeiului si produselor. Este recomandabil ca, îna­inte de depozitare, titeiul si benzinele usoare sa fie stabilizate pentru îndepartarea gazelor si a produselor foarte volatile (metan, etan, propas si partial butan).

Reducerea spatiului gazos este una din masurile principale împotriva scaparilor de produse datorita celor doua tipuri de "respiratii. Aceasta se realizeaza prin urmatoarele metode :

Depozitarea îndelungata a produselor petroliere numai în rezervoare umplute în întregime.

Pastrarea produselor petroliere pe o perna de apa de înal­time variabila. La evacuarea produsului, se introduce apa în re­zervor, iar la încarcare se evacueaza apa, astfel încât nivelul su­perior al produsului petrolier în rezervor ramâne constant. Acest procedeu nu a capatat o larga folosire din cauza unor neajunsuri si anume: consum mare de energie, pericol de introducere a apei
în produs, pericol de înghetare a apei în timpul iernii etc.

Izolarea spatiului gazos al rezervorului de oglinda lichidului, prin acoperirea suprafetei acestuia cu un strat de spuma, care sa nu permita evaporarea produsului petrolier si saturarea spatiului gazos cu vapori. Greutatea consta în producerea unei spume cât mai stabile.

4) Folosirea unor rezervoare de constructie speciala dintre care amintim:

a) Rezervoare "picatura de apa". Forma acestor rezervoare reprezinta o picatura de lichid ce sta pe o suprafata plana sub ac­tiunea fortelor de tensiune superficiala (fig.1). Ele se folosesc în special pentru produse volatile, în cazul depozitari îndelun­gate, find calculate la presiuni pâna la 2 at si vid de 600 mm H2O. Acest tip de rezervor asigura micsorarea pierderilor "respiratiei mici".

Fig. 1. Rezervor "picatura" de apa" :

1- mantaua rezervorului; 2- fund; 3 -nervuri

de sustinere; 4 - placa inelara; 5- pat de nisip; 6 - ferme.

b) Rezervoare cu capac plutitor. Pentru a reduce pierderile de produse volatile în timpul "respiratiei mari si mici" se folosesc rezervoare al caror capac pluteste pe suprafata lichidului depozitat, coborându-se si ridicându-se odata cu acesta.

În figura 2 este reprezentat un rezervor cu capac plutitor. Spatiul inelar dintre marginea capacului si peretele rezervorului se etanseaza cu ajutorul unei constructii speciale. Drept material de etansare se foloseste tesatura de azbest cu plasa de sârma pentru rezistenta si îmbibata cu tiocol pentru a rezista la actiunea vapo­rilor de produse petroliere.

Rezervoarele cu capac plutitor nu au spatiu gazos deasupra lichidului, cu exceptia unui spatiu mic din zona închizatorului, care fiind însa constant la orice pozitie a capacului nu reprezinta o sursa de pierderi prin "respiratie". Desi mai costisitoare decât rezervoa­rele obisnuite, diferenta de cost se amortizeaza datorita reducerii pierderilor de produse vola­tile. Aceste rezervoare sunt foarte utile atunci când se fac operati dese de încarcare si descarcare (rezervoare cu­rente), deoarece se reduc pierderile datorita "respiratiei mari".

Rezervoarele cu capac plutitor au neajunsul ca dea­supra capacului în spatiul cilindric, se pot acumula va­pori de produse petroliere, în cazul unei etansari necorespunzatoare, ceea ce prezinta pericol de incendiu. Un alt neajuns este ca în regiunile cu ninsori abundente, pentru a evita acumularea zapezii trebuie constituit un acope­ris exterior, ceea ce scum­peste constructia.

Acest tip de rezervor a capatat o larga raspîndire în ultimii ani. El nu se recomanda pentru depozitarea produselor foarte volatile izooctan, benzine de aviatie) din cauza imposibilitatii de a se asigura o închidere absolut etansa a spatiului inelar.

c) Rezervoare cu capac "respirator". Capacul acestor rezer­voare consta dintr-o membrana de otel elastic cu grosime de 2-3 mm. Când rezervorul este gol, partea de mijloc a capacului, sub propria greutate, coboara si se sprijina pe suporti (fig. 3). La umplerea rezervorului sau la cresterea presiunii, capacul se ri­dica si volumul rezervorului creste. Variatiile de volum reprezinta 3-5%, ceea ce este pe deplin, suficient pentru lichidarea totala a "respiratiei mici" a rezervorului.

fig.3.Schema rezervorului cu capac "respirator"

d) Rezervoarele gazometrice cu capacul construit sub forma unui clopot (fig.4). La cresterea presiunii în rezervor clopotul se ridica. Etansarea spatiului inelar dintre peretii clopotului si ai re­zervorului se realizeaza ou ajutorul unei închideri hidraulice. Li­chidul de etansare a închiderii hidraulice este un produs petrolier cu punct de con­gelare scazut. Pentru a nu permite pa­trunderea diferitelor obiecte si a precipi­tatiilor atmosferice, el este aparat de o manta exterioara. Pozitia corecta a clopo­tului se realizeaza cu ajutorul unor dis­pozitive de ghidare.

Acest tip de rezervor asigura lichi­darea totala a "respiratiei mici". El se comporta foarte bine în exploatare si se foloseste în special pentru depozitarea în­delungata a produselor petroliere.

Micsorarea amplitudinii variatiilor de temperatura, care se realizeaza prin urmatoarele metode :

1) Vopsirea suprafetei exterioare a rezervorului în culori des­chise, ce reflecta razele solare. Eficacitatea acestui imijloc de pro­tectie a rezervorului împotriva încalzirii datorita radiatiilor solare rezulta din datele de mai jos, care reprezinta pierderile anuale de produse volatile, în %, în functie de culoarea vopselei :

vopsea de aluminiu : 0,83

cenusie : 0,99

Fig. 4. Rezervor gazometru.

a-vedere generala; b-detaliu de închidere; 1-mantaua rezervo­rului; 2-închidere hidraulica; 3-peretele capacului ; 4-capac; 5-balustrada; 6-stâlpi de sustinere a capacului; 7-scara de acces; 8- aparatoare; 9-cornier de întarire.

Izolarea termica a capacului rezervorului cu materiale izolatoare; sarcina suplimentara pe capac datorita izolarii nu trebuie sa depaseasca 20-23 kgf/m2.

Ecranarea rezervoarelor prin plantarea în apropierea lor
a unor pomi cu frunza deasa sau prin amenajarea unor constructii
speciale pentru reflectarea razelor solare.

Stropirea capacului rezervorului cu apa pulverizata. În
cazul rezervoarelor cu capac plat, prevazute cu o bordura, se realizeaza un strat de apa uniform pe toata suprafata capacului, care reduce pierderile de produs prin evaporare.

Depozitarea produselor sub presiune

Prin acest sistem se reduc aproape complet pierderile datorita respiratiei mici si partial cele provenite din "respiratia mare". Presiunea optima se alege în functie de proprietatile fizice ale produsului si de conditiile mediu­ lui, în rezervoarele sferice si sferoide presiunea poate atinge valori de 200-300 mm H2O.

Captarea vaporilor

Pentru captarea vaporilor de produse petroliere din rezervoare cu capac fix se folosesc rezervoare cu capac "respirator", rezervoare gazometru, baloane sau absorbere. În acest scop se leaga conductele de aerisire de la mai multe rezer­voare pentru produse de acelasi fel într-o retea colectoare. Legarea spatiului gazos al rezervoarelor asigura un schimb reciproc de gaze si o izolare perfecta fata de mediul exterior. Vaporii de produs petrolier trec din rezervorul care este în încarcare în rezervorul ce se descarca, ceea ce permite sa se reduca considerabil pierde­rile. Pentru cazurile în care nu exista o sincronizare a operatiilor de încarcare si descarcare, ceea ce duce la aparitia unui excedent de vapori sau a unui minus, în reteaua, de gaz se cupleaza un re­zervor gazometru. Acest sistem foarte eficient este una din masu­rile principale pentru reducerea pierderilor de produse volatile datorita ambelor tipuri de "respiratii".

Uneori pentru captarea vaporilor se folosesc rezervoare cu pereti elastici, sub forma unor baloane în care se aduna vaporii de la mai multe rezervoare. Aceste rezervoare-balon au diametru mare cu fund si capac rigid din tabla de 2 mm. Corpul se confec­tioneaza din tesatura de bumbac impregnata cu o substanta rezis­tenta fata de produsele petroliere. La umplerea lor ou vapori de produs petrolier, capacul se ridica de la 2,00 pâna la 4,50 m. Su­pape de siguranta mentin în interiorul balonului presiunea de 20-300 mm H2O.

Deseori pentru captarea vaporilor de la rezervoare se folo­sesc absorbere, al caror principiu de functionare consta în absorb­tia vaporilor în absorbanti speciali. Drept absorbanti se pot folo­si petrol lampant, uleiuri etc. În absorbere nu se retine întreaga cantitate de vapori (acesta ar necesita absorbere de dimensiuni mari), dar se micsoreaza scaparile de produse volatile datorita "respiratiei mici" cu circa 40%. Pentru scurgerea vaporilor pro­duselor petroliere se folosesc si instalatii de adsorbtie cu carbune activ.

Exploatarea rationala

Pentru a micsora scaparile de va­pori si a reduce pericolul de incendiu se pot lua usi o serie de masuri organizatorice si anume :

Verificarea zilnica a etanseitatii rezervoarelor.

Reducerea la minimum a numarului de operatii de încar­care si descarcare, ceea ce micsoareaza pierderile datorita "respi­ratiei mari".

încarcarea produsului în rezervoare sa se faca pe cât po­sibil noaptea, la o temperatura cât mai scazuta, iar descarcarea ziua.

Echiparea rezervoarelor cu echipamentul necesar unei exploa­tari lipsite de pericol si anume :

1) Clapeta de retinere pentru a împiedica deversarea produ­sului din rezervor în cazul deteriorarii conductelor. Mecanismul de actionare a clapetei se monteaza la partea inferioara a rezervorului.

2)Supapa de respiratie, în cazul rezervoarelor cu capac fix,
care asigura automat comunicatia spatiului gazos al rezervorului
cu atmosfera la variatiile de presiune datorita temperaturii sau la
operatiile de încarcare si golire a rezervorului. Supapa consta dintr-o cutie cu doua clapete : una din clapele se deschide la cresterea presiunii în spatiul gazos si asigura evacuarea gazelor în at­mosfera, iar cealalta se deschide în cazul formarii unei depresi­uni si permite intrarea aerului în rezervor. Cele doua clapete se deschid la o suprapresiune de 100-200 mm H2O, respectiv la o depresiune de 50-100 mm H2O.

Supapele de respiratie se monteaza pe aceeasi conducta cu opritoarele de flacari.

3)Supapa de siguranta hidraulica (fig.5) limiteaza marirea suprapresiunii sau a depresiunii din spatiul gazos al rezervorului, în cazul nefunctionarii supapei de respiratie.

Drept lichid de etansare se foloseste o fractie greu volatila, de obicei ulei mineral cu greutatea specifica 0,86-0,88 si tem­peratura de congelare -20°C. La cresterea presiunii în rezervor, uleiul din spatiul inelar A este împins în spatiul B. Când uleiul coboara sub marginea crestata a despartituri, amestecul vapori-aer din rezervor trece sub forma de bule prin stratul de ulei, ie­sind în atmosfera. În cazul presiunii scazute, fenomenul se petrece invers.

Fig.5.Supapa de siguranta hidraulica: 1-slut central; 2- flansa;

3-corp;4-spatiu inelar; 5-capacul supapei ; 6-plasa de sârma; 7-perete des­partitor; 8-tija pentru nivel;9-bulon; 10-dop de scurgere.

4) Opritorul de flacari serveste la protectia spatiului gazos al rezervorului de patrunderea flacarii prin supapele de respiratie. Opritorul de flacari consta dintr-un corp turnat, având în inte­rior un pachet de placi metalice, alternând unele ondulate cu altele netede fig.6. Placile se confectioneaza dintr-un metal anticoroziv (otel inoxidabil etc). Distanta dintre placi este de regula de 1 mm.

Exista si alte tipuri de opritoare de flacari cu plase de sârma cu ochiuri mici denumite site Davy sau cu umplutura de pietris. Cele cu plasa de sârma prezinta dezavantajul unei rezistente mecanice insuficiente, iar cele cu pietris au neajunsul înfundarii lor usoare, posibilitatilor grele de curatire si uzurii premature a armaturilor.

Principiul de functionare al opritoarelor de flacara consta în faptul ca flacara trecând prin sistemul de canale de sectiune mica este dispersata ; suprafata de contact a flacarii marindu-se creste schimbul de caldura cu peretii canalelor si flacara se stinge

Fig.6. Opritor de flacara :

1-corp turnat; 2-flansa; 3- fascicule din placi metalice ondulate; 4- capace.

În cursul exploatarii, opritoarele de flacari se vor controla cel putin odata pe luna, verificându-se starea de curatenie a pa­chetelor cu placi metalice si asezarea corecta a placilor. Pachetele îmbâcsite cu praf se curata, iar placile defecte se înlocuiesc.

2. DEPOZITAREA GAZELOR LICHEFIATE

În functie de natura gazului, depozitarea gazelor lichefiate se face sub presiune la temperatura ambianta sau la presiunea at­mosferica si la temperaturi scazute.

Anumite gaze cum sunt: etanul, etilena, gazul natural, metanul nu pot fi depozitate în stare lichefiata la temperatura ambi­anta, întrucât temperatura critica a acestor gaze este inferioara temperaturii ambiante. Ele nu se pot depozita decât la temperaturi scazute si la presiuni oare pot varia de la presiunea atmosfericapâna la presiunea corespunzatoare temperaturii admisibile (sub temperatura critica). Asemenea rezervoare se numesc rezervoare criogenice. Astfel, etilena poate fi depozitata la presiunea atmos­ferica si temperatura de -104°C (corespunzatoare temperaturii de fierbere la presiunea atmosferica) sau la presiunea, de exemplu, de 9 at si temperatura de -53°C corespunzatoare acestei presiuni.

Gaze lichefiate ca: propanul, propilena, butanul, butilena, butadiena sau amestecurile de aceste hidrocarburi se depoziteaza de regula în rezervoare de presiune. Presiunea variaza în functie de natura gazului de la 6 at pâna la 20 at. si aceste gaze lichefi­ate pot fi depozitate în rezervoare criogenice la presiune atmosfe­rica, în acest caz, scaparile de gaze sunt considerabil reduse, ceea ce micsoareaza pericolul de incendiu si explozie.

Într-o situatie deosebita se gasesc unele produse ca: gazolina, izoprenul, izopentanul si în general fractia C5, care sunt la limita dintre lichide foarte volatile si gaze lichefiate. Din cauza volatilitatii lor ridicate, la depozitarea în rezervoare atmosferice obisnuite, în timpul verii, se pierd cantitati mari de produs. În afara de aceasta, iesirea în atmosfera a unor cantitati mari de vapori inflamabili constituie un pericol important de incendiu.

La depozitarea în rezervoare fara comunicare cu atmosfera trebuie avut în vedere ca în timpul verii aceste hidrocarburi dez­volta o suprapresiune în rezervoare. Din contra în timpul iernii, la temperaturi scazute presiunea lor de vapori scade sub cea at­mosferica, astfel încât în spatiul închis al rezervorului se produce vacuum, care poate conduce la ,,burdusirea" rezervorului. Din aceasta cauza, multa vreme aceste produse erau depozitate în re­zervoare de presiune, sferice sau cilindrice, ceea ce constituia o solutie costisitoare.

În prezent, pentru depozitarea hidrocarburilor din fractia C5 se folosesc rezervoare cilindrice, fara presiune. Pentru a nu avea pierderi de produs se recomanda depozitarea în anumite conditii.

Vara, produsul este racit la intrarea în rezervor la tempera­tura de 15°C 'qu apa racita de 5°C. Rezervorul este izolat pentru a micsora încalzirea produsului din exterior. Vaporii care se formeaza la o depozitare îndelungata sunt condensati cu sola de -15°C, iar lichidul se întoarce în rezervor. Se prevede si posibilitatea racirii produsului prin recirculare cu pompa în aceleasi racitoare cu apa de +5°C. Când presiunea creste totusi peste o anumita limita (200 mm H2O), un regulator de presiune deschide iesirea spre at­mosfera. La scaderea presiunii sub cea atmosferica (vacuum de 50 mm H2O), acelasi regulator deschide intrarea azotului, evitându-se astfel patrunderea aerului. Pentru protectia rezervorului de distrugere se prevad doua supape hidraulice: una pentru evacuarea vaporilor în atmosfera la cresterea presiunii peste limita admisi­bila si una pentru intrarea aerului când presiunea scade sub limita minima admisa. Pe conductele de aerisire de pe rezervor si supa­pele hidraulice se prevad opritoare de flacari.

Fig.7. Schema conductelor la rezervorul sferic pentru gaze lichefiate.

a.Rezervoare de presiune. Pentru depozitarea gazelor liche­fiate sub presiune se folosesc rezervoare sferice sau, pentru capa­citati mici, rezervoare cilindrice orizontale. Rezervoarele cilindrice pot fi supraterane sau îngropate.

În cazul rezervoarelor supraterane ele trebuie protejate de încalzirea datorita razelor solare, prin izolare termica sau parasolare. Cum presiunea din interior este variabila functie de tempe­ratura mediului ambiant, pentru a împiedica cresterea tempera­turii si presiunii, în timpul verii rezervoarele se stropesc ou apa în partea lor superioara, cu ajutorul unei tevi prevazuta cu aju­taje. Debitul de stropire este de circa 0,10 m3/m2h. Pentru a nu introduce cantitati mari de apa în spatiul de sub rezervor se pre­vede un jgheab de colectare a apei putin sub ecuatorul sferei sau generatoarea rezervorului cilindric.

În anul 1966 la rafinaria de la Feysin (Franta) a avut loc o catastrofa, care a cauzat mari pagube materiale. Cauza acestei catastrofe a fost scurgerea unor cantitati mari de gaze lichefiate din partea inferioara a unui rezervor sferic de propan, în timpul interventiei la armaturi. Gazele scurse s-au aprins cu explozie. Focul de sub rezervor a dus la deformarea acestuia urmata de ru­perea si rasturnarea lui.

O sursa importanta de pericol pot prezenta ventilele de golire a apei din rezervor în cazul în care la evacuarea apei ies gaze lichefiate, la o umiditate ridicata a aerului exterior, ele produc o înghetare a racordului datorita evaporarii lor prin destindere, nepermitând astfel închiderea ventilului. Iesirea unei cantitati mari de gaze poate duce la catastrofa. Pentru a preveni astfel de acci­dente se recomanda prevederea pe conducta de evacuare a apei a doua ventile, separate între ele printr-un tronson de conducta,, astiel îneît, la înfiuinidarea unuia, celalalt sa ramâna în stare de functionare. Conducta de evacuare a apei trebuie .amplasata late­ral si nu su'b rezervor, iar diametrul sa nu depaseasca 25 mm.

Pentru prevenirea unor scapari de gaze la îmbinarile cu flanse, acestea trebuie executate astfel, încât garnitura sa nu poata fi împinsa de la locul ei, ca de exemplu la flansele cu prag si adâncitura, sau sa se foloseasca garnituri speciale (armate cu metal). Aceasta se impune mai ales în cazul gazelor lichefiate ce se depoziteaza la presiuni de 16 at si mai mari. În cazul rezer­voarelor de C4, o asemenea masura nu este absolut necesara.

b. Rezervoare criogenice. Pentru depozitarea gazelor liche­fiate la presiunea atmosferica si temperaturi scazute se folosesc în general rezervoare cilindrice cu pereti dubli. Ca material de constructie rezistent la temperaturi scazute se utilizeaza otelul cu continut de 9% nichel. Pentru reducerea la maximum a pierde­rilor de frig, între cei doi pereti se introduce un material cu proprietati izolatoare bune, de obicei perlita. Stratul izolator tre­buie mentinut sub o usoara presiune de gaz de protectie uscat, de obicei azot, pentru a împiedica patrunderea umiditatii din aerul exterior în timpul "respiratiei" spatiului inelar umplut cu izola­tie, în prezenta umiditatii, izolatia îsi pierde proprietatile izola­toare, în cazul în care se foloseste azot drept gaz de protectie, chiar scurgeri mici din rezervorul interior pot fi usor detectate prin analizarea azotului care se evacueaza din spatiul inelar în timpul "respiratiei". Pentru a nu se pierde azotul, acesta este depozitat într-un vas "respirator". La cresterea presiunii în spatiul inelar, azotul este trimis în vasul "respirator", iar la scaderea presiunii, intra din vasul "respirator" în spatiul inelar al rezervorului. Vasul "respirator" se prevede cu o membrana elastica.

De o importanta capitala pentru securitatea unui rezervor cri­ogenie este constructia acoperisului. Solutia cea mai simpla si mai. des folosita datorita pretului scazut este cu acoperisul rezervoru­lui interior suspendat. Deoarece la acest tip de constructie etansarea mantalei interioare nu este posibila, în timpul variatiilor de: temperatura, presiunea gazului ajunge la stratul de izolatie. În acest caz, chiar vaporii gazului lichefiat servesc drept gaz de pro­tectie pentru stratul de izolatie.

Mai sigure în exploatare, dar mai costisitoare sunt rezervoa­rele cu pereti dubli la care mantaua interioara cât si cea exteri­oara sunt închise si spatiul inelar cu izolatie dintre cele doua rezervoare formeaza un sistem separat. în acest caz stratul de izo­latie trebuie sa "respire" odata cu unul din rezervoare, pentru a putea prelua schimbarile de volum. Pentru aceasta stratul de izo­latie de lînga rezervorul interior se executa dintr-un material elastic.

Rezervoarele criogenice sunt echipate cu instalatii anexe pen­tru evaporarea gazului lichefiat si comprimarea vaporilor care se formeaza, ca urmare a pierderilor de frig prin izolatie. Volumele de gaz lichefiat în aceste instalatii sunt însa comparativ foarte mici, astfel încât sunt valabile masurile generale de prevenirea incen­diilor si exploziilor aratate la gazele lichefiate.

Aceste rezervoare se construiesc pentru capacitati pâna la 50000 m3 si chiar mai mari.

RAMPE DE ÎNCĂRCARE - DESCĂRCARE

1. RAMPE DE CALE FEKATA

Încarcarea si descarcarea produselor petroliere din vagoane cisterna de cale ferata reprezinta una din operatiile cu grad ridicat de pericol. Amestecuri inflamabile pot lua nastere atât în interi­orul cisternelor, cu ocazia umplerii si golirii lor, cât si în jurul cisternelor, în gropi, canale si camine de canalizare.

Incendiile la rampele de încarcare - descarcare se manifesta cu mare forta si rapiditate. Temperaturile ridicate care se dezvolta în timpul unui incendiu provoaca arderea garniturilor de la îmbi­narile cu flanse, ceea ce conduce la scurgeri suplimentare de pro­duse ce alimenteaza incendiul. De asemenea, temperaturile ridicate deformeaza constructiile metalice ale rampei, ceea ce provoaca ru­perea conductelor.

Sursele de aprindere cele mai caracteristice sunt : * scânteile produse prin lovirea unor obiecte metalice de peretii cisternei în timpul umplerii;

* electricitatea statica datorita fre­carii în conducte; * descarcarile atmosferice;

* scânteile produse de locomotive etc.

În timpul încarcarii produselor petroliere lichide în cisterne au loc scapari intense de vapori inflamabili la guria cisternei. Sca­parile sunt deosebit de mari atunci când umplerea nu se face sub un strat de lichid. Pentru a se reduce scaparile de vapori, la pro­dusele volatile se recomanda ca umplerea sa se faca în sistem etans (printr-un racord prevazut în capacul gurii de vizitare), iar spatiul gazos al cisternei sa fie legat printr-o conducta cu spatiul gazos din rezervorului din care se face încarcarea. Aceasta masura, care se foloseste în mod curent la încarcarea gazelor lichefiate pentru egalizarea presiunii, permite întoarcerea vaporilor de pro­dus petrolier în rezervor, în loc sa iasa în atmosfera.

La încarcarea cisternelor cu produs se va avea grija sa se lase un spatiu de vapori deasupra lichidului, care sa permita di­latarea produsului la variatiile de temperatura în timpul trans­portului.

Conductele de încarcare si golire a cisternelor trebuie pre­vazute cu ventile de închidere pentru cazuri de avarie, situate la 15-20 m distanta de rampa. Pentru a evita formarea scânteilor, furtunurile de încarcare se prevad cu racorduri din metale nefe­roase.

Capacele gurilor de încarcare a cisternelor se vor închide cu grija, fara a le trânti. Dupa introducerea furtunului, gura cister­nei se va acoperi cu o husa din prelata, pentru a împiedica iesirea vaporilor si împrastierea lor pe o raza mare.

Rampele de încarcare se amplaseaza la distantele cerute de normele de paza contra incendiilor. Terenul din jurul rampelor va fi curatit de ierburi, buruieni sau plante, care uscându-se, favori­zeaza producerea si propagarea unui incendiu, în cazul aruncarii neglijente a resturilor de tigari si chibrituri aprinse.

La manevrarea vagoanelor cisterna pentru încarcare sau descarcare se vor lua anumite masuri. Vagoanele vor fi împinse pe linie pâna în dreptul gurilor de încarcare, iar locomotiva de mane­vra, fie ca este cu abur sau cu motor Diesel, nu va trece niciodata prin dreptul rampei. Distanta minima la care o locomotiva se poate apropia de rampa este de 30 m, în care scop se vor folosi la îm­pins 2-3 vagoane tampon.

În cazul rampelor de încarcare-descarcare gaze lichefiate, pentru tragerea vagoanelor cisterna în dreptul gurilor de încarcare se vor folosi cabestane. Dispozitivul de antrenare a cablului, pre­cum si rotile dintate ale angrenajului trebuie sa fie din materiale care nu produc scântei.

Circulatia locomotivelor cu abur în zona depozitului se va face cu gratarul închis, iar cosul de tiraj va fi prevazut cu dispo­zitiv parascântei. Sub nici un motiv nu se vor folosi frânele pe tamburii rotilor, întrucât frecarea sabotilor pe roti poate provoca scântei. Oprirea vapoanelor în dreptul gurii de încarcare se va face folosind saboti speciali în acest scop. Aceasta impune ca manevra­rea vagoanelor cisterna pe linia rampei sa se faca cu viteza mica, echivalenta cu mersul normal al unui om. În acest mod oprirea prin folosirea sabotilor de sina este asigurata.

Multi manevranti, din comoditate, arunca pietre, luate de pe terasamente, sub rotile vagoanelor. O asemenea practica, pe lânga faptul ca poate provoca scântei, duce în multe cazuri la accidente. La manevrarea vagoanelor se vor lua masuri ca lovirea tampoa­nelor dintre vagoane sa fie evitata sau sa se faca usor, pentru a nu produce scântei.

La trecerea vagoanelor cisterna prin dreptul rampei, gurile de încarcare vor fi rotite lateral. De asemenea, puntile metalice de trecere de pe pasarela rampei pe cisterna se vor rabata pentru a nu lovi cisternele în trecere. Scânteile ce s-ar putea produce în cazul unei loviri, ar conduce la incendiu daca tinem seama ca mediul din jurul rampei este exploziv.

Elementele metelice ale rampei, conductele cisternelor si si­nele de cale ferata trebuie legate la pamânt. Conductele vor fi le­gate la pamânt pe portiuni de câte 150 m. Pentru închiderea cir­cuitului, la îmbinarile cu flanse se vor suda puntile.

Rampele de încarcare-descarcare a gazelor lichefiate vor fi separate de cele pentru lichide. La depozitele de lichide de catego­ria I se vor prevedea linii separate pentru încarcarea produselor cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor pâna la 45°C. La dis­tanta de 20 m de liniile de încarcare-descarcare se va prevedea o linie de derivatie paralela cu linia rampei, cu legaturi la fiecare front de încarcare.

La depozitele de categoria a II-a si a III-a se admite o singura linie de rampe pentru toate produsele, pastrând însa distanta de 20 m între marginile rampelor. Daca la aceste depozite nu exista posi­bilitatea construirii unei linii de derivatie, se admit linii de capat, marindu-le însa lungimea cu 20 m pentru decuplarea garniturii în caz de incendiu.

Iluminatul rampelor trebuie studiat astfel încât operatorii si manevrantii sa aiba asigurate conditii optime de vizibilitate, atât noaptea, cât si pe timp de ceata. Iluminatul exterior se va re­aliza cu reflectoare protejate contra exploziilor montate pe stâlpi proprii încarcarea cisternelor pe timp de furtuna cu descarcari elec­trice violente este interzisa.

Pentru stingerea începuturilor de incendiu, în lungul rampe­lor se vor prevedea conducte de abur cu prize pentru montarea furtunurilor. Furtunurile se vor amplasa pe suporti anume ame­najati si vor fi prevazute cu minere izolate termic. în plus se vor asigura stingatoare cu spuma, lazi cu nisip si paturi de azbest.

2. ÎNCĂRCAREA ÎN AUTOCISTERNE

La umplerea autocisternelor cu produse petroliere, pericolul de incendiu se datoreste degajarii de vapori inflamabli din lichidul transferat si formarii unor amestecuri explozive, atât în recipient, cât si în apropierea punctului de iesire a aerului deplasat. Aprin­derea se poate produce de la setatei statice provocate de frecarea produsului de stratul de aer în timpul încarcarii.

Prin încarcarea "pe jos" a autocisternelor, folosind acelasi racord care serveste pentru descarcare, se reduce în mare masura pericolul, întrucât încarcarea facându-se sub presiune, cu gura de vizitare închisa, se micsoreaza evaporarea. Pe de alta parte, nu exista pericolul debordarii produsului, umplerea controlîndu-se cu un indicator de nivel, iar formarea electricitatii statice are loc în masura neînsemnata. Generalizarea iacestei metode, care se folo­seste în aeroporturi la încarcarea carburantilor în rezervoarele avioanelor, a fost frînata de faptul ca echipamentul autocisterne­lor trebuie modificat în consecinta.

La umplerea cisternelor, mai ales la umplerea "pe sus", tre­buie contat pe aparitia unor sarcini electrostatice foarte mari, da­torita izolarii vehiculelor fata de pamânt. De aceea este necesar sa se efectueze o legare la pamânt eficienta. Pentru a se evita ca­zurile când legarea la pamânt s-ar efectua gresit, sau nu s-ar face de loc, s-a pus la punct un dispozitiv cu control automat. Inte­grat în circuitul sistemului de încarcare, acest dispozitiv obliga operatorul sa efectueze legarea la pamânt. Releul de forta al pom­pei de alimentare este comandat de un circuit electronic de con­trol, care nu raspunde decât daca borna de legare la pamânt este conectata la vehiculul rutier. Daca aceasta nu se realizeaza, nu poate fi pornita pompa de alimentare. Legatura vehicul - pamânt este realizata astfel, îneît arcul electric nu se poate produce decât în interiorul unei cutii antideflagrante. Comanda poate fi manu­ala de la un buton sau automata prin intermediul unui releu tem­porizat, în ambele cazuri, o lampa montata în interiorul cutiei, semnalizeaza ca legatura este asigurata.

E. TRANSPORTUL PRODUSELOR PETROLIERE PE CONDUCTE

Conductele de produse petroliere, în special cele de produse volatile, prezinta pericole mari de incendiu si explozie în cazul ruperii conductei, întrucât vaporii produsului scurs din conducta se râspândesc pe suprafete mari, putându-se aprinde de la o sursa oarecare. Perimetrul focarului de incendiu este în functie de datele de exploatare ale conductei, de diametrul conductei si timpul pâna la închiderea vanelor de sectionare.

Conform unei statistici, ruperea conductelor se datoreste în 36% din cazuri unor suduri defectuoase, 40% din cazuri - coro­ziunii, 20% din cazuri - unor cauze externe (de exemplu lovirea de catre un escavator) si 4% din cazuri - unor cauze necunoscute.

Pentru a preveni ruperi de conducte care transporta titei sau produse petroliere volatile este necesar a se lua o serie de masuri speciale. Controlul de calitate al tevilor în timpul fabricatiei si înainte de montare trebuie facut de un specialist, altul decât spe­cialistul uzinei producatoare sau al întreprinderii de montaj. Sudu­rile, atât cele de îmbinare a tevilor, cât si cele longitudinale (daca este cazul) vor fi probate nedistructiv (prin gamagrafiere sau cu ultrasunete) în proportie de 100%. Se previn astfel sudurile ne­corespunzatoare, care sunt cauza a numeroase ruperi de conducte. Presiunea de proba pentru conductele de transport produse petro­liere trebuie sa fie mai mare fata de cea de regim, în raport cu alte conducte. Având în vedere ca multe ruperi de conducte se datoresc unor cauze externe, se va îmbunatati sistemul de protectie a conductei. De asemenea, coroziunea fiind una din cauzele importante de rupere a conductelor, se va efectua un control periodic al conductei, pentru a determina schimbari în structura cristalina a materia­lului prin mijloace electronice sau cu ultrasunete. Conductele vor fi prevazute cu sisteme de protectie contra coroziunii.

Pentru a micsora scurgerile de lichid în cazul ruperii conductei se va limita distanta dintre ventilele de sectionare de pe traseul conductei. De asemenea, se va limita diametrul conductei, având în vedere ca la diametre mari si cantitatile de produs scurse sunt mai mari.

La transportul produselor petroliere pe conducte trebuie luat în consideratie si influenta asupra celorlalte conducte în cazul ru­perii uneia din conducte. Ruperea conductei duce la aparitia unui sant simetric în cazul conductelor sudate longitudinal si de forma neregulata în cazul conductelor sudate în spirala. Drept rezultat, conducta se deplaseaza atât de mult, încât exista pericolul influenta­rii conductelor paralele alaturate.

Ca urmare a unor accidente care au avut loc, s-a putut deter­mina ca santul format are la baza o latime de 2 m si un unghi de înclinare de 70°. (fig. 8).

Pentru a proteja conductele paralele de efectele ruperii uneia, distanta de siguranta S dintre ele se poate calcula cu formula:

S=S0+d(tgα-1)[m];

S0 = semiînaltimea fundului santului (de obicei 1), în m;

d = diametrul conductelor paralele (considerate de acelasi diametru), în m;

α = unghiul de înclinare al santului;

S0 si α depind de conditiile de exploatare ale conductei, de adîncimea de pozare si modul de acoperire cu pamânt.

La conductele de diametre mari, se poate considera :

S = 1 + 1,5 d [în m].

Desi domeniul de valabilitate al acestei expresii este pentru diametre între 500 si 1000 mm, el poate fi extins si pentru conducte mai mici, de pâna la 150 mm. S0 si α scad în general cu diametrul conductei si presiunea de exploatare.