FAPTE DE COMER
Codul comercial român stabileste în art. 3 o serie de operatiuni savârsite de catre o persoana sunt fapte de comert. Art. 4 din codul comercial dispune ca în afara de aceste operatiuni calificate drept fapte de comer 555b19f 55; vor avea acelasi caracter si celelalte contracte si operatiuni ale unui comerciant cu 2 exceptii: aceste conditii comerciale privind art. 56 arata ca în masura în care într-un raport juridic operatiunea savârsita are caracter comercial pentru una dintre parti, legea aplicabila respectivului raport juridic va fi legea comerciala.
Obiectul reglementarilor codului comercial din acest punct de vedere îl constituie faptele de comert, în sens larg legea comerciala reglementând din acest punct de vedere atât raportul juridic rezultat din acte juridice cât si raportul juridic rezultat din fapte juridice. Adica sub incidenta legii comerciale intra atât contractele comerciale cât si faptele licite si faptele ilicite savârsite de comercianti în legatura cu activitatile lor.
Tema: producte.
Art. 3 realizeaza o enumerare a faptelor de comert, enumerare cu caracter exemplificativ sau enuntiativ, legiuitorul având intentia de a consacra ca fapte de comert cele mai frecvente acte juridice si operatiuni care constituiau baza activitatii comerciale.
Art. 3 cu alte cuvinte are un caracter dispozitiv si nu imperativ, de-a-lungul timpului acestor enumerari i s-au adaugat si alte activitati, ultima mare adaugire fiind realizata de decretul lege nr. 54/1990 prin care s-a reglementat organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative.
Codul comercial însa nu da o definitie a notiunii de fapte de comert, de aceea doctrina a încercat sa realizeze acest lucru stabilind diferite criterii care sa permita includerea unei activitati în categoria faptelor de comert. Aceste criterii s-au concretizat în câteva teorii:
teoria speculatiei conform careia actul de comert este un act de speculatie, adica un act realizat în scopul obtinerii de beneficii. Acest criteriu al speculatiei a fost considerat de doctrina ca fiind insuficient pentru definirea notiunii de fapta de comert. Deoarece s-a demonstrat ca pe de o parte este prea larg nepretuind calificarea operatiunilor ca fiind structura comerciala (de exemplu exploatarile agricole sunt întotdeauna conform legii civile acte juridice civile desi si în acest caz scopul activitatii este tot producerea de beneficii). Pe de alta parte doctrina a aratat ca acest criteriu este în unele situatii prea îngust existând operatii comerciale care nu urmaresc obtinere de profit (de exemplu vânzarea în pierdere în scopul obtinerii de clientela).
teoria circulatiei conform careia actul de comert este numai un act de interpunere în circulatia marfurilor între producatori si consumatori. si acest criteriu a fost considerat ca fiind insuficient pentru definirea notiunii deoarece ele exclud din categoria faptelor de comert actele de productie si de asemenea este inexact din punct de vedere al activitatii comerciale care sunt straine circulatiei marfurilor (de exemplu activitatea de intermediere în afaceri).
teoria întreprinderii conform careia actul de comert este actul realizat într-o întreprindere ca activitate organizata bazata pe anumite mijloace materiale. si acest criteriu a fost considerat inexact deoarece exista acte de comert care se realizeaza în afara organizarii unei întreprinderi (exemplu agentiile de bursa) si pe de alta parte exista si întreprinderi care au întotdeauna caracter civil (exemplu exploatarile agricole). Din aceste critici s-a desprins concluzia ca pentru o definire corecta a notiunii de fapte de comert trebuie îmbinate mai multe criterii motiv pentru care doctrina a elaborat o asa numita teorie mixta conform careia actul de comert poate fi definit ca fiind acel act care realizeaza o interpunere în circulatia bunurilor efectuata cu intentia producerii de profit. Prin urmare aceasta teorie foloseste în definirea notiunii 2 criterii: cel al profitului si cel al circulatiei.
Doctrina a realizat si o clasificare a faptelor de comert pentru a usura inserarea unor activitati într-o anumita categorie. Aceasta clasificare este facuta în functie de obiectul concret al activitatii si împarte faptele de comert în 3 mari categorii:
fapte de comert obiective enumerate în articolul 3
fapte de comert subiective reglementare data de articolul 4
fapte de comert unilaterale/mixte reglementare prevazuta în articolul 56
Faptele de comert obiective.
Doctrina a considerat ca aceste fapte de comert pot fi subclasificate în 3 categorii:
a. operatiuni de interpunere în schimb si circulatie în care intra cumpararea- vânzarea comerciala si operatiunile de banca si schimb
b. întreprinderile de productie si prestari servicii
c. faptele de comert conexe (accesorii).
a. operatiuni de interpunere în schimb si circulatie în care intra cumpararea- vânzarea comerciala si operatiunile de banca si schimb.
a. 1 Operatiunea de cumparare vânzare este similara din punct de vedere al structurii sale operatiunii de vânzare cumparare civila. Aceasta operatiune presupune un contract prin care una dintre parti, vânzatorul se obliga sa transmita celeilalte parti dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unui pret conform art. 1294 cod civil. Ceea ce deosebeste însa vânzarea cumpararea comerciala de operatiunea civila este pe de o parte obiectul acesteia pe de alta parte finalitatea operatiunii, astfel obiect al vânzarii cumpararii comerciale îl pot forma numai bunuri mobile, bunurile imobile facând parte strict din circuitul civil, cu alte cuvinte operatiunile cu bunuri imobile vor avea întotdeauna caracter civil indiferent de calitatea partilor implicate în raportul juridic respectiv.
În ceea ce priveste finalitatea vânzarii cumpararii comerciale, acestea se concretizeaza în intentia cumparatorului de revânzare a bunului astfel dobândit. Din acest motiv se poate spune ca trasatura caracteristica a vânzarii cumpararii comerciale o constituie intentia de revânzare care însa trebuie sa îndeplineasca cumulativ o serie de conditii pentru ca operatiunea sa aiba caracter comercial si anume:
intentia de revânzare trebuie sa existe în chiar momentul încheierii contractului de vânzare cumparare;
aceasta intentie de revânzare sa fie facuta cunoscuta de cumparator vânzatorului bunului respectiv. Acest lucru se poate face în mod expres. (exemplu cumpararea bunului respectiv pe numele unui comerciant sau în mod tacit prin achizitionarea unei cantitati mari din acelasi produs).
aceasta sa priveasca în principal bunul cumparat si nu un accesoriu al acestuia (exemplu aceasta conditie nu este îndeplinita în cazul în care un agricultor cumpara o cantitate mare de saci pentru asi ambala produsele).
a. 2 Operatiunile de banca si schimb sunt reglementate în articolul 3 punctul 11., notiunea nefiind explicata în codul comercial. Se considera însa ca operatiunile de banca sunt operatiuni asupra sumelor în numerar, asupra creditelor si titlurilor negociabile. Operatiunile de schimb sunt acele operatiuni prin care o moneda sau altele, bilete de banca sunt transformate într-o alta moneda.
|
