Umorul - Discutarea definitiei, Istoricul termenului

U

Umorul

Definitie

Īn sensul restrāns retinut de Freud, umorul consta īn prezentarea unei situatii traite ca traumatizante astfel īncāt sa fie reliefate aspectele ei placute, ironice, insolite. Numai īn acest caz (umor aplicat siesi) umorul poate fi considerat un mecanism de aparare.

Discutarea definitiei

Aspectul defensiv al umorului se poate explica astfel: el cruta persoana aflata īn dificultate de afectele dureroase pe care situatia sa ar trebui sa le antreneze si-i permite, gratie glumei, sa evite chiar si exprimarea acestor afecte, adica a anumitor plāngeri care ar fi justificate. Īn opinia lui Freud (1905/1988), umorul "evita consumul de sentimente", "surāde printre lacrimi" si "se naste din īnabusirea unei emotii". Pe scurt, reu 333d322d 51;ind sa se amuze pe seama circumstantelor defavorabile, subiectul evita dezvoltarea suferintei.

Freud (1927a/1985) explica functionarea acestui mecanism astfel: eul refuza sa se lase coplesit de o realitate neplacuta si lanseaza lumii exterioare un fel de sfidare. El dovedeste īn acest fel ca situatiile traumatizante īi pot provoca placere. Ca urmare, prin triumful narcisismului, eul īsi afirma invincibilitatea "fara a abandona terenul sanatatii psihice", subliniaza Freud, ceea ce diferentiaza umorul de omnipotenta psihotica. Acest tur de forta se poate produce datorita sprijinului oferit de supraeu, instanta cel mai adesea represiva, dar care īsi pierde aici rolul obisnuit de judecator sever pentru a-l juca pe acela al unui parinte plin de solicitudine, care-si linisteste copilul īngrijorat: "Iata, priveste aceasta lume care pare asa de periculoasa. Un joc de copil, totul e numai bun pentru a fi obiectul unei glume!".

UMORUL

Umorul, estimeaza Freud (1927a/1985), este un "dar pretios si rar". Un studiu al lui Vaillant (1977), citat de Amiel-Lebigre si Gognalons-Nicolet (1993), ajunge la concluzia ca aceasta aparare, clasata ca "matura", este cel mai putin utilizata, pe cānd unele aparari mai putin adaptate, cum sunt refugiul īn reverie si activismul, sunt adoptate mult mai des.

Istoricul termenului (ca mecanism de aparare)

Este surprinzator faptul ca umorul despre sine nu figureaza decāt īn cāteva liste "clasice" ale mecanismelor de aparare, īn vreme ce Freud l-a prezentat īnca din 1905, īn lucrarea sa Cuvāntul de duh si relatia sa cu inconstientul ca fiind apararea cu cel mai īnalt rang dintre toate.

Cātiva ani mai tārziu, Freud (1908c/1985) revine asupra acestei teme afirmānd ca adultul se elibereaza de opresiunea exercitata de existenta gratie placerii pe care o provoaca umorul.

Īn 1927, cānd cancerul sau era deja īntr-o stare avansata, el consacra studierii acestui mecanism un articol intitulat chiar "Umorul". O īntoarcere la viziunea freudiana se īnregistreaza īn DSM-IV care trece umorul la rubrica celor mai adaptate functionari defensive.

Exemple

Īn cele trei exemple prezentate de Freud la īnceputul sectiunii dedicate umorului din Cuvāntul de duh si relatia sa cu inconstientul (1905/1988), trei condamnati la moarte, īn pofida situatiei lor disperate, au curajul sa glumeasca, fara a agresa īnsa pe nimeni.

Cel dintāi, mergānd la spānzuratoare īntr-o luni, exclama: "Iata ca saptamāna īncepe bine!". Al doilea, aflat īn aceeasi situatie, cere un fular ca sa nu raceasca. Īn fine, al treilea, Hernani din piesa omonima a lui Victor Hugo, cere sa fie decapitat cu capul acoperit, īntrucāt Granzii de Spania au dreptul sa nu se descopere īn fata regelui.

Freud a stiut nu doar sa analizeze umorul, ci si sa-l practice īn propria sa existenta, chiar īn situatiile dureroase īn care viata īi era īn pericol.

Īn biografia lui Freud pe care a scris-o, Jones (1957/1975) povesteste urmatoarea anecdota:

Nevoit fiind sa semneze un fel de scrisoare de multumire adresata Gestapo-ului pentru a i se da dreptul sa emigreze (avea pe atunci 82 de ani si era foarte bolnav), Freud ar fi adaugat, īn stilul reclamelor epocii, fraza: "Recomand tuturor Gestapo-ul, cu multa caldura". Īn realitate, documentul citat de Jones a fost

DOUĂZECI sI NOUĂ DE MECANISME DE APĂRARE    304

regasit, dar īn el nu apare nici un post-scriptum de acest gen. Se poate sa fie vorba doar de o afirmatie a lui Freud la momentul respectiv (Roazen, 1993/1996).

Cāteva luni mai tārziu, dupa una dintre cele 33 de operatii de cancer pe care le-a facut, Freud scria unuia dintre corespondentii sai, cu referire la un os care ameninta sa i se desprinda din maxilar: "Astept ca un cāine flamānd un os ce mi-a fost promis, numai ca are sa fie unul de-al meu" (Schur, 1972/1975).

Īntr-o scrisoare catre Marie Bonaparte, Freud īsi marturiseste pesimismul, dar reuseste o data īn plus sa glumeasca pe seama mortii sale iminente: "Un advertisement (anunt publicitar) īmi tot munceste mintea si īl consider drept cea mai īndrazneata si mai reusita dintre reclamele americane: Why live if you can be buried for ten dollars? [De ce sa mai traiesti daca poti ji īngropat īn schimbul a doar zece dolari ?]" (Jones,

Relatiile cu alte mecanisme de aparare

o prima distinctie trebuie facuta īntre umor si ironie. Ele ar putea fi confundate, īnsa "ironia īnseamna rea-vointa" (Zazzo, 1983), o batjocura dirijata īmpotriva celuilalt, pe cānd umorul-aparare se aplica propriei persoane. Bergeret (1973) face aceeasi remarca: "Sarcasmul, care nu opereaza o protejare īmpotriva afectului, nu poate fi confundat cu umorul".

Capabil de umor, Freud se putea dovedi si de o ironie caustica, Jones dāndu-ne doua asemenea exemple:

Cānd Stekel, gāndind ca a mers mai departe decāt Freud cu anumite descoperiri, se scuza pentru aceasta cu semimodestie, spunānd ca un pitic cocotat pe umerii unui urias putea vedea mai departe decāt uriasul īnsusi, Freud i-a raspuns ironic: "Lucru probabil exact, dar nu si atunci cānd e vorba despre un paduche de pe capul unui astronom" (Jones, 1955/1979).

Intr-o scrisoare adresata unui tānar care-l contrazisese, Freud da urmatoarea replica: "Pretextānd ca sunteti tānar pentru a vi se ierta aceasta eroare, īmi oferiti ocazia de a recunoaste eroarea pe care eu īnsumi am comis-o īn privinta dumneavoastra: din aerul de mare siguranta ce se degaja din toate declaratiile dumneavoastra am dedus ca sunteti un batrān domn respectabil" (Jones, 1957/1975).

Exemplele citate ilustreaza remarca lui Freud (1927a/1985) conform careia crearea unui cuvānt de duh adauga o mare placere agresiunii (un alt fel de aparare, īntrucāt este dirijata īmpotriva celuilalt), dar īn acest caz nu mai vorbim despre umorul-aparare.

Ne putem īntreba, de asemenea, daca umorul nu este cumva legat de izolare, de vreme ce blocheaza aparitia unor afecte dureroase. Īn realitate, cele doua aparari sunt diferite una de alta: īn cazul umorului, persoana

UMORUL

sesizeaza perfect neplacutul situatiei, dar se distanteaza īn mod voluntar de el; īn izolare īnsa, afectul nu ajunge īn constiinta subiectului, dar ramāne activ, desi este deconectat, iar nocivitatea lui nu este eliminata.

Īn schimb, umorul poate favoriza suprimarea unor sentimente sau amintiri dureroase, īntrucāt presupune evitarea unei emotii impregnate de neplacere. De altfel, Freud (1927a/1985) foloseste expresia "īnlaturarea exigentelor realitatii".

La fel cum umorul elibereaza individul de apasarea existentei, sublimarea exercita, īn opinia lui Freud, un rol de antidot īmpotriva vicisitudinilor vietii: munca intelectuala ofera o asemenea placere, īncāt "destinul are prea putina putere asupra noastra" (1930/1995).

Exista o similitudine īntre umor si sublimare: umorul reprezinta depasirea si dominarea neplacerii, la fel cum sublimarea reprezinta depasirea (dar nu si refularea) unei placeri sexuale considerate a fi primejdioasa (Dubor, 1973).

Semnifiicatia pentru patologie

Atunci cānd opune umorul celorlalte mecanisme de aparare, Freud remarca faptul ca acestea din urma sunt utile, de vreme ce evita aparitia neplacerii, dar ca, prin caracterul lor inconstient si automatic, pot deveni nocive. Umorul, īn schimb, nu prezinta nici un risc, deoarece nu se sprijina pe refulare (1905/1988). El nu este numai eliberator, precum cuvāntul de duh, dar si "grandios si exaltant" (1927a/1985), si permite obtinerea unei placeri īn ciuda afectelor deranjante. Spre deosebire de gluma, umorul nu are deloc nevoie de un interlocutor pentru a se dezvolta: oricine poate beneficia de bucuria prilejuita de placerea umoristica fara a fi obligat sa o comunice. Gratie umorului ne putem detasa de iritare, dezgust, suferinta si oroare (1905/1988). Observam astfel ca Freud nu a retinut nici un aspect patologic īn cazul umorului.

Este oare plauzibil sa ne imaginam astfel de aspecte patologice? Am putea vedea, īn recurgerea continua la umor, o lipsa de autenticitate a sentimentelor, o fatada pe care subiectul ar afisa-o pentru a parea invincibil īn orice circumstante. Lagache (1958/1982) a remarcat frecventa recurgerii la umor ca aparare īmpotriva emotiei īn cursul unei sedinte de psihanaliza: el este echivalentul unei rezistente atunci cānd pacientul nu renunta la atitudinea sa de buna dispozitie. Unul dintre subiectii lui Lagache a aratat chiar ca nu se īntindea pe canapea decāt dupa un fel de "rānjet interior". Este vorba despre o operatie defensiva contra afectului ce constituie, dupa Lagache, un "ecran afectiv", de multe ori greu de patruns.

DOUĂZECI sI NOUĂ DE MECANISME DE APĂRARE    306

O alta apropiere se poate face īntre umor si expresia verbala a pacientilor maniaci, bogata īn glume, calambururi si jocuri de cuvinte. Dar aici avem de-a face mai curānd cu un joc cu cuvintele si sunetele. Regasim cu aceasta ocazie diferenta dintre cuvāntul de duh si umorul-aparare.

Acest aspect deosebit de pozitiv al umorului (mai putin atunci cānd este utilizat ca echivalent al unei rezistente) i-a determinat pe Szafran si Nysenholc (1994) sa se īntrebe daca n-ar trebui cumva sa-l includem īn practica psihoterapica. Fara a merge pāna īntr-acolo īncāt sa preconizeze o "psiho­terapie umoristica", ei presupun ca un pacient care, cu ajutorul terapeutului sau, ar putea sa-si relativizeze prin umor propriile dificultati (si "sa īnceteze de a mai percepe lumea exterioara ca fiind atāt de periculoasa") ar avea numai de cāstigat. De altfel, s-a īntreprins o trecere īn revista a locului acordat umorului īn practicile psihoterapeutice existente (vezi Szafran si Nysenholc, 1994).