În loc de motto:
"Când oamenii n-au mai avut curajul sa creada în viata de jos, când n-au mai avut candoarea sa creada în viata de sus, au început sa creada în viata ca-n filme.
Starul a fost întruchiparea unui eden intermediar, unde Eva poarta bikini, merii cresc în piscine, iar sarpele îsi petrece vacanta pe un iaht personal.
Bine sau rau - asa a fost
Pentru o bună 20520o143u ; parte a lumii, filmul a fost întradevar o uzina care produce vise, conserve de vise. La început, vise sepia. Pe urma technicolore, iar spre dimineata, înainte de ora trezirii - cosmaruri..."(Ecaterina Oproiu - critic de film)
Daca filmul este o arta sau o industrie, a fost o mare întrebare a multor oameni din lumea culturii, a intelectualitatii spirituale în general. Oare unde se termina industria si unde începe arta? S-au cautat raspunsuri, si iata la ce s-a ajuns.
Filmul este o industrie deoarece în el este investit capital pentru a fi realizat, este investit capital pentru exploatarea lui în sali de spectacole, care la începuturi nu erau cu mari "pretentii", dar cu timpul publicul se "emancipeaza" având pretentia ca si "nikel-odeonul" sa devina un templu, un templu a celor ce vin în el nu numai pentru distractie, ci si la un spectacol deosebit, de arta, un spectacol a celei de-a saptea arte.
Pentru începuturile cinematografului acele vederi miscatoare, facute de fratii Lumičre, dar care deschid drumul documentarului, apoi acele comedioare, gen gradinarul stropit, facute tot de catre parintii sai, pentru care nu le trebuiau un scenariu, o organizare regizorala, erau de ajuns. Dar iata ca în aceasta activitate de bâlci apare Georges Méličs, Georges Méličs care îsi da seama ca pentru fiabilitatea cinematografului este nevoie de creerea unui scenariu pentru a se realiza o productie, un film, pe care publicul sa-l caute.
Deci, el este cel care-si da seama ca din atractia de bâlci se poate face o arta, si nu orice arta, ci o arta profitabila din care se pot scoate venituri frumoase. Iar filmul sau, "Voiajul în luna" (Voyaje dans la lune) va demonstra acest lucru.
Legat de acest film a lui Méličs, nu putem trece cu vederea de faptul ca acesta, mai bine zis reteta de casa obtinuta cu proiectia lui în Statele Unite ale Americii, este cea care duce la aparitia primei sali specializate, cinematograful, într-un cartier al Los Angelesului numit Hollywood(lemn sfânt). Acel cartier plin de verdeata si soare, care peste câtiva ani, chiar daca frumusetea sa nu este data de vreun lemn sfânt, va fi "raiul pe pamânt" al noii arte, cea de a saptea arta. Va deveni "fabrica de vise", vise totdeauna neaparat frumoase pentru milioane de visatori ai salii întunecate. Zeul Film se întrupeaza si se încoroneaza pe acest mirific loc, cu un nume parca predestinat "hollywood" (lemn sfânt), loc de unde-si va începe domnia. A fascinat si continua sa ne fascineze, sa ne facem sa râdem sau uneori sa si plângem, dece nu?, dar totdeauna Zeul Film ne-a scos câtusi de putin din cotidian, ne-a remontat pentru ziua de mâine, ne-a facut viata mai usoara.
si, încet, încet, acesta îsi extinde aripile atotcuprinzatoare asupra mapamondului. Profiturile obtinute de noua arta devin pe zi ce trece tot mai mari.
Concluzia este ca în lumea cinematografului, arta si industria pot conlucra si ceeace este mai important, se completeaza total, autosustinându-se. Totul depinde de cel sau cei care le folosesc: cel care investeste capital sa se orienteze catre un scenariu acceptat de public pentru nevoia lui, iar cel care foloseste scenariu pentru ca productiea sa se ridice prin realizarea ei la cerinta aceluiasi beneficiar, publicul. El este cel care în întunericul salii poate fi vrajit de lumina ecranului privind filmul, apreciindu-l sau nu. El publicul este cel care viseaza sau îsi vede împlinit visul, în alb-negru sau color. El, publicul este cel care judeca în ultima instanta munca si stradania sutelor de oameni angajati în turnare filmului, de la scenarist, regizor, actori, pâna la cel care aseaza bobina de film în cutia pentru difuzare.
si...si ce este mai important, filmul devine mai profitabil prin vedete. Nu este o descoperire numai a noii arte aparute, se cunostea acest lucru de la Thalia. Însa pentru lumea cinematografului, vedeta este cea care aduce fani în sala de cinema. Ea, vedeta este cea care face ca fanul sau sa o considere nu un model, ci un idol, un idol care îl face sa viseze la o lume pe care el nu o va atinge nici în visurile sale cele mai frumoase.
Trofeul "Oscar"
Sarbatoarea importanta a filmului mondial are loc în fiecare an când se decerneaza premiile Oscar, ale Academiei Americane de Film, dar exista si festivaluri internationale de film la fel de prestigioase cum sunt cele de la Cannes cu premiul Palme d'Or, Venetia cu premiul Leul de Aur, Berlin cu premiul Ursul de Argint, si altele.
În România se tin o serie de manifestari pentru promovarea filmului cum sunt: Festivalul International de film Transilvania, la Cluj-Napoca, un altul cu productiile noilor, mai bine spus anonimilor regizori ai celei de-a saptea arta din lumea larga, organizat de cine alt cineva decât de Fundatia Anonimul în localitatea Sfântu Gheorghe, din Delta Dunarii, judetul Tulcea si Festivalul de film international "DaKino" la Bucuresti, festivalul de asemeni al tinerilor realizatori.
Cu prilejul acestor festivaluri sunt reliefate mesajul filmului adresat publicului, arta interpretativa a unor actori, scenariul si scenaristul, tehnici folosite în exprimare, regizorul filmului.
Succesul de "box office" este determinat, asa cum aratam mai sus, de scenariu, regizor, distributie, subiect, de evaluarea productiei de film de catre critica de film si ultimul determinant este publicul. El, maria sa publicul este cel care-si spune cuvântul la intrarea în sala pentru a viziona sau nu un film. El este cel care "dicteaza" ce vrea sa vada.
Însa, nu trebuie uitat ca filmul prin mesajul sau mai mult sau mai putin voalat, a constituit si constituie si un puternic mijloc de influientare a maselor, mai bine spus un mijloc de propaganda a clasei conducatoare. A fost folosit de oricare clasa politica aflata la putere. Dar se remarca printr-o agresivitate sporita în manipularea maselor orânduirea sovietelor în Rusia si nazismul lui Adolf Hitler în Germania. Productiile realizate, erau o mistificare totala a realitatii, în special prin documentare si jurnale de actualitati. Nici filmele de fictiune nu erau scutite de aceasta forma de influientare, subiectele abordate fiind adaptate cerintelor ideologiei. Numai diplomatia în exprimare a realizatorilor, scenaristi si regizori, a facut posibila realizarea unor filme de un înalt nivel artistic sub niste dictaturi ca cele ale lui Stalin si Adolf Hitler.
Asa a fost posibila realizarea unor filme ca: "Crucisatorul Potemkin" (Eisenstain, 1915), "Mama" (Eisenstain, 1925), "Ceapaev" ( Vasiliev, 1934, "Alexandru Nevsky" (Eisenstein si D.Vasiliev,1938), "Suvorov" ( Pudovkin si Doller, 1940), "Amiral Nahimov" (Pudovkin, 1946), "Tânara Garda" (Gherasimov, 1948), "Al 41-lea" (Ciuhrai Grigori, 1956), "Taunul" (A.Frintimer, 1955), "Zvapaiata" (Samsonov, 1958), "Idiotul" (Pârâev, 1958), "Zboara cocorii" (Kalatozov, 1958), în Rusia Sovietica.
În Germania nazista unde Fritz Lang cu a lui capodopera Metropolis sau Der müde Tod (Moarte obosita) promite o cinematografie nationala germana care s-ar fi putut impune în lume, datorita politicii naziste alege calea imigratiei americane. Cu el a mai plecat o serie importanta cum au fost Pabst, Pommer si altii. Goebbels, seful propagandei naziste a gasit însa pe regizoarea Leni Reifensthal, care prin filmul Triumf des Willens (Triumful vointei), reuseste sa raspunda din plin cerintelor acestuia. Mai încearca Olimpiada, celebru de astfel în strainatate. Însa ramâne celebra doar prin materialul documentar filmat a acelor vremuri de trista amintire.
Vorbind de filmul românesc, nici acesta nu a fost scutit de o asemenea influienta din partea clasei politice aflata la putere (vezi Filmul românesc dupa 1948).
Se remarca în prezent o diminuare a filmului de arta din cauza unor costuri ridicate de productie, în favoarea filmelor de divertisment, aventura, porno, SF, usor de realizat atât artistic, cât si material.
Cu toate acestea, cele doua tendinte de realizare a unui film, de arta sau divertisment, convietuiesc si fiecare se afirma în modul sau de exprimare.
Chiar în uzina de vise a Hollywoodului, regizori ca Woody Allen, Robert Altman, Stanley Kubrick, Martin Scorsese, n-au uitat ca filmul este o arta si trebuie realizat ca atare.
Printre regizorii români contemporani s-au facut remarcati Nae Caranfil, Liviu Ciulei, Mircea Daneliuc, Mircea Muresan, Sergiu Nicolaescu, Lucian Pintilie, Dan Pita, Geo Saizescu, Malvina Ursianu si multi altii.
Nu trebuiesc uitati însa nici pionierii filmului românesc, si anume Grigore Brezeanu, Jean Georgescu, Jean Mihail si Jean Negulescu (cunoscut sub numele de Jean Negulesco), care cu multe privatiuni au facut remarcata cea de-a saptea arta în cultura româneasca interbelica, fiind ctitorii cinematografiei românesti.
(Redirectionat de la Clasificare a filmelor)
Salt la: Navigare, cautare
Filmul ca produs final al artei si industriei cinematografice se poate clasifica dupa diferite criterii.
Cuprins[ascunde]
|
Pentru a grupa operele cinemnatografice asemanatoare ca metode de exprimare, forma, stil si tematica, filmele pot fi:
Sunt filme destinate proiectiei cinematografice pentru ceea ce numim "marele ecran". Producerea lor constituie un proces laborios, cu teme care sa cuprinda exterioare de mare anvergura, cu planuri îndepartate bine dinstincte, peisaje etc. Trebuie evidentiat faptul ca ele sunt facute deseori pentru sistemul cu ecran lat.
Sunt filme concepute pentru a fi prezentate pe "micul ecran". Particularitatile reproducerii pe ecranul televizorului impun un limbaj cinematografic specific: simplitatea compozitiei cadrului si planurilor medii, iluminarea cu un contrast mai scazut. Aceste filme sunt de obicei seriale de un anumit timp, prezentate periodic, fapt care impune o productie mai rapida si folosirea mai multor camere de filmare. De asemenea, se folosesc decoruri cu caracter permanent sau usor de asamblat. Nu se folosesc planuri îndepartate, mergându-se pe planuri apropiate, chiar pe detaliu de fata. Un exemplu tipic este serialul de televiziune american "Tânar si nelinistit" sau cel românesc, "Secretele Mariei".
Pentru detalii, vezi articolul Sistem de cinemavezi articolele [[}}]] si [[}}]]vezi articolele [[}}]], [[}}]] si [[}}]]vezi articolele [[}}]], [[}}]], [[}}]] si [[}}]].
Filmul mut a fost folosit la începuturile cinematografului, când posibilitatile tehnice nu permiteau înregistrarea sunetului sincron pe pelicula (o metoda tehnica de a adauga un canal de sunet imaginei proiectate nu fusese înca inventata), cu toate ca încercari spectaculoase au fost facute la începutul secolului XX. Numai la finele anilor douazeci, mai precis în anul 1927, s-a reusit sincronizarea sunetului cu imaginea redata, odata cu aparitia productiei americane "Cântaretul de jazz".
Totusi, si astazi se apeleaza la tehnica filmului mut (eventual coroborata cu jocul specific, imagine alb-negru sau sepia, muzica dupa modele începutului de secol, folosirea de inserturi pentru ceea ce se vorbeste), fie în cautarea unor efecte similare în rândul spectatorilor, fie pentru a omagia (sau ridiculiza) cinematograful de începuturi.
Este productia de film unde redarea sunetului se face pe un singur canal. Spectatorul înregistreaza sunetul venit dintr-un singur loc, anume acolo unde este asezat difuzorul (nu neaparat de unde se afla ecranul de proiectie). Pentru ameliorarea acestui efect negativ se recomanda folosirea ecranelor transonore, iar în spatele lor sa fie asezate liniar cât mai multe difuzoare.
Este productia de film realizata prin procedee speciale de înregistrare a sunetului pe mai multe piste în vederea redarii efectului de stereofonie.
Este productia de film realizata prin procedee speciale atât de filmare cât si de proiectie, care sa asigure redarea în proiectie a celei de-a treia dimensiuni a obiectelor. Se creeaza senzatia de volum, folosindu-se tehnica vederii binoculara. (Ea sta si la baza fenomenului prin care putem aprecia distantele; distanta dintre cei doi ochi determina compunerea imaginii din doua unghiuri diferite; creierul proceseaza diferentele dintre ele si poate astfel aproxima distantele.)
Tot asa, în filmul stereoscopic, fiecarui ochi îi este destinata o imagine diferita. Vizionarea se face cu niste ochelari cu sticle polarizate sau stereoprisme, individual pentru fiecare spectator. Vizionare se mai poate face si colectiv, când dispozitivul asigura separarea la nivelul tuturor spectatorilor. Complexitatea se transfera ecranului. Se pot folosi ecrane de tipul stereoraster paralel, stereoraster rotativ si stereoraster lenticular.
In reteaua din România s-a folosit numai sistemul cu ochelari cu sticle polarizate.
Sunt filmele care depasesc lungimea de 1900 metri sau 70 minute de proiectie. În general durata unui film de lung metraj este între 2400 m si 2900 m la formatul normal de 35 mm, deci unei durate de 1 1/2 la 1 3/4 ore, caracteristica filmelor de fictiune.
Sunt filme cu o lungime între 750 - 2100 m ,cu durata între 30 - 70 minute.Aceste filme pot fi atât de fictiune, dar mai ales sunt filme documentare.
Sunt filme cu o lungime de pâna la 600 m, cu durata de pâna la 20 minute. Este metrajul multor filme artistice (numite deseori, într-un cuvânt, "scurt-metraje"), al filmelor documentare, de reportaje si de animatie.
Adus de la "https://ro.wikipedia.org/wiki/Clasificarea_filmelor"
Salt la: Navigare, cautare
Filmul românesc cunoaste o istorie de peste un secol; în ciuda faptului ca aducerea în tara a tehnologiilor necesare filmului s-a facut cu doar putin timp dupa ce au fost date în folosinta primele aparaturi performante (mai întâi, cele ale fratilor Lumičre), filmul românesc de arta îsi afla începuturile în pragul deceniului doi al secolului XX.
Cuprins[ascunde]
|
Pentru detalii, vezi articolul Filmul românesc pâna în 1948vezi articolele [[}}]] si [[}}]]vezi articolele [[}}]], [[}}]] si [[}}]]vezi articolele [[}}]], [[}}]], [[}}]] si [[}}]].
Prin jocul împrejurarilor, productia de film în tara a fost îngreunata pentru multa vreme, din cauze de ordin financiar sau politic. În prima perioada, cuprinsa între cca. 1910-11 si 1948, productia se dovedeste a fi principalul dezavantaj în cele mai multe proiecte românesti de film. Industria româneasca de film a începuturilor a strâns un numar mic de pelicule finalizate fara multe compromisuri; în lipsa canalizarii pe o productie de film autohton bazata pe mijloace proprii, colaborarea cu investitori straini a fost nu de putine ori paguboasa. Totusi, între filmele realizate în acea perioada se înscriu câteva titluri importante, ba chiar unele pareri le apreciaza ca situându-se între cele mai semnificative productii mondiale din primele decenii de cinematografie.
Pentru detalii, vezi articolul Filmul românesc dupa 1948vezi articolele [[}}]] si [[}}]]vezi articolele [[}}]], [[}}]] si [[}}]]vezi articolele [[}}]], [[}}]], [[}}]] si [[}}]].
La finele anilor patruzeci, a aparut un nou obstacol pentru creatorii români: implicarea politicii în toate artele si obligatia de a ataca numai subiecte favorabile regimului comunist. Pe 2 noiembrie 1948, a fost semnat un decret care anunta nationalizarea industriei cinematografice în tara. Totusi, productiile realizate înainte de revolutia din decembrie 1989 s-au remarcat prin viziuni, când în conformitate cu cerintele regimului, când atacuri subtile la adresa situatiei politice din tara (de pilda, alegorii politice), când evadarea în fantezie si în "arta pentru arta".
Din 1990, reactiile cineastilor români au fost diferite; generatia care a facut film în deceniile '60-'80 a propus subiecte dure, fie distopii cu o Românie viitoare fara sperante, fie prezentarea cu franchete (uneori, brutalitate) a realitatilor dinainte de revolutie sau a anilor respectivi, înca avizi de a cunoaste adevarul privitor la regimul comunist. Subiectele legate de istoria ultimilor 50 de ani în România nu au contenit sa fie aduse în prim-plan, pâna în zilele noastre. Asistam la un "nou val" cinematografic în tara, unde subiectele cu tenta social-politica alterneaza cu productii fantastice sau încercari de film (comercial sau de arta) în stil occidental sau american, cu problematici specifice lumii contemporane.
Salt la: Navigare, cautare
Motto
"...În graba mare înspre realizarea artei, a adevaratei arte cinematografice, sfortarile românesti nu pot fi nefolositoare. Oricât mijloacele noastre materiale si tehnice nu ne-au îngaduit sa participam la întrecerea popoarelor pentru noua arta, cred ca trebuie sa vie momentul sa aducem si contributia româneasca...Talentul românesc ar avea o larga posibilitate de manifestare".( Liviu Rebreanu -1930.)
Filmul românesc s-a nascut ca o realitate afectiva. A continuat sa existe ca o aspiratie, uneori eroica si plina de candoare, impresionanta ca entuziasm în ceace putea fi cultivarea filmului ca arta cutezatoare si moderna, în posibilitatea de dialog international.
A existat delungul timpului tocmai acestui entuziasm dublat de multe, multe iluzii precuniare, dar care nu au putut înfrâna aparitia, dezvoltarea si impunerea alaturi de alte cinematografii si a cinematografiei românesti, a filmului românesc.
Doar atunci când statul a ajuns la concluzia ca se afla în posesia unui puternic mijloc de influienta si de propaganda în rândul maselor, a ajutat si folosit din plin promovarea filmului românesc.
Vitregiile timpului si-au pus amprenta si asupra peliculelor românesti. Zeci de titluri au fost distruse sau s-au pierdut pentru totdeauna. Pentru acele filme, ne-au mai ramas la dispozitie doar amintiri, articole si poze publicate în ziarele vremii. Din 1965 Arhiva Nationala de Filme (A.N.F.) a depus eforturi serioase spre a restabili istoria înnegurata a începuturilor filmului românesc, în paralel cu memoriile si cercetarile particulare întreprinse de mari iubitori ai filmului precum criticii de cinema Ion Cantacuzino si Tudor Caranfil, regizorii Jean Mihail si Jean Georgescu. Acest articol încearca sa prezinte cât mai exact rezultatul studiilor lor.
Cuprins[ascunde]
|
Printr-o nota a ziarului "L'Indépendance Roumanie" (publicatie în limba franceza) din 4 iunie 1896, redactorul Misu Vacarescu (coborâtor din boierii Vacaresti) îsi anunta snobii cititori ca luni 27 mai 1896, la sediul ziarului din Calea Victoriei, pe holul de la etajul I, a avut loc o reprezentatie a "minunii secolului".
"Cinematograful, aceasta senzatie a zilei, a fost trimis sa încânte Bucurestiul" de celebrul impresar al Adelinei Pati si al Eleonorei Duse, domnul Schurmann, iar ziarul "L'Indépendance Roumanie, a fost gazda si patronul primelor reprezentatii cinematografice în Bucuresti.
Pentru scurt timp cinematograful se muta în sala cea mare din cladirea de pe bulevardul "Eforiei Spitalelor Civile", apoi în sala "Hugues" ( vis-a-vis de vechiul Teatru National) iar dupa o vacanta de vara din nou în localul ziarului "L'Indépendance Roumanie". De aceasta data cu spectacole permanente, atractia mondena devenind un spectacol popular al bucurestenilor.
Prima pelicula filmata în România prezinta o actualitate: parada regala de la 10 mai 1897 (A.N.F.)
Un lucru demn de remarcat este faptul ca doctorul Gheorghe Marinescu, dându-si seama de importanta cinematografului în lumea stiintifica medicala si nu numai, cu sprijinul fratilor Lumiere, va realiza niste filmulete pe teme medicale. Daca pâna în 1975 aceste filme au fost mai mult niste legende, în acel an un reporter TV pe nume Cornel Rusu, le descopera într-un fiset metalic la spitalul care poarta numele celebrului medic. Filmele au fost realizate în perioada anilor 1898-1899.( A.N.F.)
Senzatia reprezentatiilor cinematografice bucurestene era filmul "Sosirea trenului în gara". Pentru înnoirea programelor curând se vor prezenta imagini din tara filmate de operatorul francez Menu unul din cei angajati de fratii Lumiere pentru raspândirea si exploatarea inventiei. Primele vederi filmate românesti au fost prezentate pe 23 iunie (dupa alte surse 8 iunie) 1897, redând imagini ale inundatiilor de la Galati, vapoarele flotei române pe Dunare, scene de pe hipodromul Baneasa. Putem spune ca actualitatile cinematografice românesti au o veche traditie. În total, Paul Menu a filmat în România 17 subiecte, dintre care se mai pastreaza si astazi doua, în catalogul Lumičre, la nr. 551 si 552. În Macedonia, fratii aromâni Manakia fac cariera cu reportajele lor de actualitati, sociale si etnografice ( A.N.F.).
Dar,... "De vânzare un cinematograf Lumiere cu 12 vederi, dintre care 6 din tara si 6 din strainatate echipat pentru a lua vederi noi" ("L'Indépendance Roumaine" din 16 martie 1898 ). Epuizarea curiozitatii spectatorilor fata de cinema care se manifestase si în occident, se manifesta si la publicul bucurestean.
Aparatul este cumparat de cineva, însa spectacole de cinema nu se vor mai da pâna în 1905. Atunci, cineva cu numele de Oeser, apoi "demonstratorul" Kuperman, "distinsul electrician A.C.Bottez" si multi alti anonimi, vor relua reprezentatiile cinematografice. Spectacolele au fost prezentate în salile "Edison", "Eforie", "Teatrul Liric", "Circul Sidoli".
Prima sala de cinematograf construita este sala "Volta" din strada Doamnei si este inaugurata în mai 1909. Urmeaza în ianuarie 1909, cinema "Bleriot" în str. Sarindar, urmat de cinematografele "Bristol", "Apollo", "Venus".
În Transilvania, lucrurile s-au miscat mai rapid, astfel ca la Brasov prima sala de cinematograf dateaza din 1901.
Programele erau formate din documentare si mici filmulete cu artisti. Ultimile se vor mari mereu ca durata, devenind cu timpul filme, iar documentarele jurnale de actualitati.
Astfel, în anul 1910, Victor Eftimiu si Aristizza Romanescu mimau o ceremonioasa promenada pe malul marii. Presa vremii scrie: "Fara scenariu scris, cei doi protagonisti, alcatuind dealtfel întreaga distributie [...], sunt antrenati într-o linistita discutie, cautând ca printr-o gestica sobra sa nu faca nota discordanta cu minunatul decor natural...". Pelicula nu depasea 5 minute, fiind de fapt o "filmare", un filmulet.
Este laudabila activitatea acelor minunati operatori ai epocii care cu acele "minunate" aparate demodate, hârbuite uneori, cu laboratoare rudimentare de prelucrare a peliculei, cu conditii de lucru nu tocmai bune, au oferit singura " baza tehnica" pentru realizarea primelor încercari de realizarea unor productii cinematografice românesti de catre minunatii împatimiti regizori ai noii arte.
Independenta României - Program
Primele filme românesti de fictiune sunt învaluite în aura de legenda.
Ancheta asupra începuturilor filmului românesc, publicata în foiletonul ziarului "Cuvântul" din decembrie 1933 mentioneaza pentru anul 1911 de o "aranjare a unei piese de teatru pentru cinematograf", "Papusa", realizata de catre operatorii Nicolae Barbelian si Demichelli în colaborare cu seful trupei de actori, Marinescu. Totodata, Victor Eftimiu în colaborare cu Emil Gârleanu scriu un scenariu de film pe care îl ofera contra cost unui anume Georgescu. Acest film, numit "Dragoste la manastire" sau "Doua altare" si prezentat abia în 1914 a rulat doar opt zile. si asta deoarece pelicula era alcatuita doar din filmarile facute în cursul a doua probe pentru rol, sustinute de catre Tony Bulandra si Marioara Voiculescu, completate cu "titluri" si scrisori lungi.
Primul film românesc de fictiune a fost "Amor fatal" cu Lucia Sturdza, Tony Bulandra si Aurel Barbelian, artisti ai "Teatrului National" în regia lui Grigore Brezeanu, regizor al aceluiasi teatru, fiul marelui actor Ion Brezeanu. Filmul ruleaza între 26 la 30 septembrie 1911 la cinema "Apollo".
Cadru din "Însir'te, margarite"
La 7 noiembrie 1911, apare filmul "Însir'te margarite..." realizat dupa poemul lui Victor Eftimiu, care de fapt erau scene filmate în diferite locatii din tara pentru completarea spectacolului cu acelasi nume de la Teatrul National, ceea ce s-ar numi astazi lanterna magica. Regia este realizata de Aristide Demetriade si Grigore Brezeanu. În rolul lui Fat-Frumos, Ar. Demetriade. Acest hibrid teatru - cinematograf, a fost bine primit de spectatorii epocii.
Decembrie 1911. "Rampa" o revista de teatru publica sub numele de "Cinematograful la Teatru" (semnat V.Scânteie) ca "Maestrul Nottara e pe cale sa faca o opera patriotica redând razboiul României pentru Independenta printr-un film,astfel ca generatiile de astazi vor învata istoria luptelor de la 1877, iar viitorimii îi va ramâne tabloul viu al vitejiei românesti".
Directorul filialei bucurestene a casei de filme Gaumont-Paris, Raymond Pellerin, îsi anunta premiera filmului "Razboiul din 1877-1878", pentru data de 29 decembrie 1911. "Film" facut la repezeala, cu o trupa de actori de mâna a doua si cu ajutorul generalului Constantinescu, comandant de divizie la Pitesti, de la care obtinuse figuratia necesara scenelor de razboi, "Razboiul din 1877-1878" este vizionat cu o zi înainte de catre prefectul Politiei capitalei, care decide ca nu corespunde cu adevarul istoric. Drept urmare, filmul este confiscat si distrus, R. Pellerin e declarat persona non grata si pleaca la Paris, iar generalul "colaborationist" se vede mutat disciplinar într-o alta garnizoana.
5 mai 1912.Revista "Flacara" aduce la cunostinta ca "dupa cum se stie, o seama de artisti au alcatuit o societate al carei scop este sa fabrice filmul razboiului de independenta... Asemenea întreprindere merita sa fie aplaudata". Initiatorii erau un grup actori, C. Nottara, Ar.Demetriad, V.Toneanu, I.Brezeanu, N. Soreanu, P. Liciu, precum si tânarul Grigore Brezeanu, producator asociat si animatorul întregii actiuni. Fiind nevoie de o suma mare de bani pentru realizare atrag în aceasta actiune si pe Leon Popescu un om bogat si proprietar al "Teatrului Liric". Din partea autoritatilor au primit un sprijin deosebit prin punerea la dispozitie a armatei cu toate ce erau necesare, plus consilieri militari (Pascal Vidrascu?). S-au adus aparate, operatori straini, prelucrarea peliculei s-a facut în laboratoare parisiene. Va fi fost Gr. Brezeanu regizorul filmlui? Din relatarile timpului nu gasim vreo informatie care sa corespunda acestei ipoteze. Dimpotriva, ele îl prezinta ca "animator", producator al filmului, alaturi de societarii Teatrului National si de Leon Popescu. Mai mult, se pare ca el a fost cel care l-a atras pe finantatorul întregii întreprinderi. În anul 1985, criticul de cinema Tudor Caranfil descopera printre actele lui Aristide Demetriade si caietele de regie ale acestuia pentru "Independenta României", ceea ce îl plaseaza fara echivoc în postura de regizor al filmului. Asadar: Producatori: Leon Popescu, Aristide Demetriade, Grigore Brezeanu, Constantin Nottara, Pascal Vidrascu. Scenaristi: Petre Liciu, C-tin Nottara, Aristide Demetriade, Corneliu Moldoveanu. Regia: Aristide Demetriade. Imaginea: Franck Daniau. Machiaj si coafuri: Pepi Machauer (vezi secventa aflata pe A.N.F.)
Primii regizori români - Gr. Brezeanu si Ar. Demetriade
2 septembrie 1912. La cinema "Eforie ", cea mai mare sala din Bucuresti are loc premiera filmului "Independenta României". Cu toate carentele lui ca jocul teatral al actorilor, erorile unei figuratii nestapânita de regie care dadea loc unor scene umoristice si alte stâgacii ale începutului, filmul a fost bine primit de spectatori, el fiind prezentat mai multe saptamâni. Prin aceasta realizare, prin proportiile temei, prin distributia aleasa, prin reale intentii artistice, prin montajul sau profesionist pentru epoca, creatia acestui film poate fi socotita ca primul nostru pas în cinematografie.
Însa...Însa cel care realizeaza acest lucru, omul care a închegat întreaga echipa, regizorul de teatru Grigore Brezeanu iese dezamagit. Presa vremii face o reclama ostentativa lui Leon Popescu finantatorul filmului, care de altfel a avut grija sa îi îndeparteze pe ceilalti actionari, cumparându-le partea, si nu realizatorilor artistici. Asta îl face pe producatorul Grigore Brezeanu sa spuna în interviul revistei "Rampa" din 13 aprilie 1913 : "Visul meu ar fi fost sa întemeiez o casa mare de filme. M-am încredintat ca aceasta e imposibil. Lipseste mai întâi un capital mare. Iar fara bani nu se poate rivaliza cu casele straine...O casa de filme, dupa parerea financiarilor nostri, e ceva în afara de arta, ceva de domeniul agriculturii sau al C.F.R. Am renuntat deci, cu mult regret, la visul acesta."
Dar...Dar Leon Popescu dupa aparitia unor productii asa zise de "film românesc", girate de casa "Pathe -Freres" cu artisti de mâna doua, de fapt niste combinatii de filme straine cu scene filmate în care apar actori români (se prezentau pe scena cinematografului, sub forma de teatru jucat de actori "în carne si oase" cuplate cu filmarile facute cu aceeasi actori), cunoscut sub denumirea de cinemasketch, raspunde cu un plan mare de ofensiva, creând societatea "Film de arta Leon Popescu" în anul 1913.
Colaborând cu trupa Marioarei Voiculescu unde activau simpatizatii actori C.Radovici, Ion Manolescu, G.Storin, vor scoate pe piata productiile : "Amorul unei printese" (1913), "Razbunarea" (1913), "Urgia cereasca" (1913), "Cetatea Neamtului" (1914), "Spionul" (1914), cu exceptia penultimei toate dovedindu-se a fi mult sub asteptari.
Este de mentionat ca la sfârsitul anului 1913 mai apare un film românesc, "Otelul razbuna", regizat de catre Ar. Demetriade - director ,în acelasi an, si al unei alte pelicule: "Scheci cu Jack Bill". Filmul este finantat în regie proprie, cu ajutorul substantial al prof. Gh. Arion (8.000 lei). Pelicula de 40 de minute a adus critici favorabile si s-a bucurat de un mare succes. Astazi se mai pastreaza la A.N.F. doar o bobina, însumând un minut de proiectie, dar care din fericire îi surprinde pe toti actorii principali în prim-plan. Producator: Gh. Arion. Regia si montajul: Ar. Demetriade. Imaginea: Fr. Daniau. Cu: Aristide Demetriade, Andrei Popovici, Marioara Cinsky, Ţacovici-Cosmin, N.Grigorescu, Petre Bulandra si Romald Bulfinsky.
Societatea lui Leon Popescu fuzioneaza la sfârsitul anului 1914 cu societatea "Cipeto" cu scopul de a importa aparate de proiectie de format mic si totodata de a închiria filmele realizate de compania Marioarei Voiculescu tertilor.
În timpul primului razboi mondial, productia de film este concentrata pe documentare si reportaje de actualitati. Au fost mobilizati putinii operatori români, iar în timpul retragerii în Moldova s-au salvat toate camerele de filmat existente în tara. Sunt filmati M.S. Ferdinand I pe front, împreuna cu generalii Constantin Prezan si Alexandru Averescu, iar regina Maria în spitale, aducând alinare suferinzilor. Putine secvente s-au pastrat din miile de metri filmati. O parte dintre acestea vor fi folosite mai târziu, în filmul "Ecaterina Teodoroiu" realizat în1930). ( aici)
Dupa primul razboi mondial pe plan international productia cinematografica se dezvolta pe masura interesului oamenilor de afaceri fata de noua industrie. Apar noi studiouri dotate cu aparatura performanta si specialisti bine pregatiti în noua tehnica, sunt atrasi regizori si artisti cunoscuti de marele public, de asemeni sunt atrasi scenaristii cu renume. Se cauta piata de desfacere a produsului finit filmul, care prin reteta de casa realizata sa aduca profit si refinantarea altor productii. Cinematografiile cu resurse puternice din punct de vedere financiar, ajung sa stapâneasca piata distrugând firavele cinematografii nationale.
În acest context, o productie de film românesc este ceva de vis. Cele circa 250 de sali existente în acea epoca în România, nu puteau realiza macar suma necesara realizarii unui film, profitul ne mai punându-se în calcul. De asemeni nu existau cadre tehnice de specialitate, actorii nostri erau necunoscuti în strainatate pentru a putea fi vânduta productia. Nici statul nu acorda nicio atentie productiei de filme. Singura preocupare era de a încasa impozitul pe spectacole, destul de consistent, el reprezentând la un moment dat 2/3 din acest tip de impozite.(Acest lucru s-a întâmplat si în comunism când impozitul pe spectacol încasat de la reteaua de distributie a filmelor, acoperea toate cheltuielile Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, inclusiv productia de filme.)
si la toate aceste se mai adauga si alte doua nenorociri: Leon Popescu moare în 1918, dupa ce "studioul" ( de fapt niste instalatii improvizate în niste magazii ) din curtea "Teatrului Liric" ia foc, iar din toate filmele printr-o minune este salvata doar o copie din "Independenta României" (si aceasta partiala, lipsesc cca. 20 minute). (Dupa alte versiuni ale epocii, într-o criza de nervi provocata de insuccesele filmelor sale, Leon Popescu da foc propriului depozit de filme si se stinge din viata la scurt timp dupa aceea...)
În 1920 o casa de filme, "Soarele", începe productia Pe valurile fericirii având în distributie o artista straina, Lya de Putty si actorii români Maria Filotti, Ion Manolescu, Gh. Storin, Al.Mihalescu si Tantzi Cutava -Barozzi. Regia Dolly A.Sigetti. Scenariu era dupa o piesa de K.Williamson. Filmul nu va fi finalizat niciodata. Câteva secvente au fost totusi prezentate sub forma de reclama.
Anul 1921, este anul nasterii primului film de animatie românesc, mai precis al primului desen animat, conceput de Aurel Petrescu si numit "Pacala pe luna". Surprinzator este faptul ca toate filmele de animatie ale acestui regizor si desenator, care merg pâna în epoca filmului sonor, sunt disparute. Dovedind anticipatie, Aurel Petrescu a realizat un album cu circa 80 de cadre, care se afla astazi în posesia A.N.F. si din care putem sa ne facem o idee asupra tehnicilor folosite de catre acesta în animatie. Unele fotograme prezinta pe margine si banda neagra corespunzatoare sunetului înregistrat, ceea ce a îndreptatit cercetatorii sa afirme ca în ultima perioada, desenele animate ale lui A. Petrescu aveau sonor.
Cadru din "Ţigancusa de la iatac"
Intra în aceasta vâltoare numita cinematograf si Jean Mihail, unul din pionerii cinematografiei românesti prin participarea ca asistent de regie pe lânga germanul Alfred Hallm, regizor al filmului "Ţigancusa din iatac". Filmul realizat în locatii ca palatul Mogosoaia, manastirea Pasarea, Vila "Minovici", are la baza un scenariu de Victor Beldiman dupa o nuvela de Radu Rosseti. Este o coproductie "Spera-Film" - Berlin si "Rador-Film"-Bucuresti. Interpreti: Dorina Heller, Elvira Popescu, Ion Iancovescu, Mitzi Vecera, Tantzi Elvas, Ecat.Vigny, Leon Lefter, Petre Sturdza, Petrescu Musca. Premiera 30 decembrie 1923. Filmul este din pacate pierdut astazi.
Obsesia constanta a realizatorilor români de film a fost în permanenta resursele financiare. Lipsa unui "Leon Popescu", un om cu bani pe care sa-i investeasca în productia de film, a facut ca regizorii si cei câtiva actori pasionati ai noii arte, sa caute finantatori tot asa de pasionati si dezinteresati. Asa a gasit si tânarul actor-regizor Jean Georgescu în anul 1925 un pensionar, care din motive mai mult sau mai putin artistice, îsi investeste economiile în realizarea unui film, numit "Nabadaile Cleopatrei". Regia debutantul Ion sahighian, actori Jean Georgescu,Ion Fintesteanu, A.Pop Martian, Al.Giugaru, N Soreanu, Brândusa Grozavescu si altii. Premiera 5 octombrie 1925 la cinema "LUX". In acelasi mod realizeaza Jean Georgescu si filmul "Milionar pentru o zi" (1925) într-un cabaret din Bucuresti din dorinta de reclama pentru local a proprietarului.
Jean Mihail realizeaza "Lia" (1927) finantat de un afacerist german care voia sa îndeplineasca dorinta sotiei, o acrita de teatru cu gândul sa se vada vedeta de film. Tot în acelasi mod din dorinta unei doamne de a se vedea pe generic ca director de productie, realizeaza la Viena în anul 1928 filmul "Povara".
Marcel Blossoms si Micu Kellerman realizeaza la cererea unei firme care vindea cafea, aparate de radio, si altele ,filmul "Lache în harem"(1927).
"Maiorul Mura" - Afisul filmului
Alteori, tot din cauza lipsei de bani, cinematografistii se asociau într-o cooperativa: unul cu aparatul de filmat, altul cu laboratorul, altul cu scenariul, altul cu regia, actorii se lamureau usor din dorinta lor de a se vedea pe ecran, plus gasirea unui creditor dispus sa le dea cu împrumut niste bani cu asigurarea ca-i vor fi returnati dupa "marele succes al premierei".Asa au aparut sub regia lui Jean Mihail "Pacat" (1924), "Manasse" (1925). Actorul Ghita Popescu realizeaza ca regizor "Legenda celor doua cruci" (1925), "Vitejii neamului" (1926), "Napasta" (1927]]). Jean Georgescu, realizeaza "Maiorul Mura" (1928), prin realizarea unei colecte între prieteni.
Atractia ecranului, dorinta vie de a se afirma în noua arta a dus la organizarea unor scoli de cinematografie. Din taxele de participare s-au finantat si productia unor filme. Bineînteles ca participantii la cursuri erau actori neplatiti, fapt ce duce la folosirea unei distributii numeroase. Casa de filme "Clipa-Film" a realizat sub aceasta forma de finantare, productiile " Iades" (1926), "Iancu Jianu" (1927), "Haiducii" (1929), "Ciocoii" (1930) si, mai târziu, "Insula serpilor"(1934), penultimul cu o încercare de sonorizare, iar ultimul sonor.
"Iancu Jianu" - Cadru din film
Pe de alta parte o societate de productie de filme, denumita "Soremar" specializata în general pe documentare si actualitati) realizeaza cu Ion sahighian în 1928 filmul "Simfonia dragostei". Cu regizorul Niculescu Bruma realizeaza filmul "Ecaterina Teodoroiu" în care apar înregistrari filmate în timpul primului razboi mondial cu marile personalitati ale epocii precum si mama Ecaterinei Teodoroiu în rol propriu. Productiile sunt realizate în studiourile din Viena.
Alte filme din aceasta perioada: "Gogulica C.F.R." (1929) - neterminat, "Haplea" (Animatie M. Iorda) în 1928 - primul desen animat românesc ce s-a pastrat în arhiva ( A.N.F.).
Realizarea acestor productii de film din punct de vedere tehnic a fost foarte dificila. Daca un aparat de filmat se putea gasi pe la operatorii de actualitati, prelucrarea peliculei se rezolva tot cu acestia ,problema gasirii unei locatii pentru un "platou de filmare" era foarte dificila regizorul umblând pentru acest lucru prin toate magaziile, hambarele, manejuri sau sali de dans. Uneori filmarile se facea prin diferite apartamente sau case ale unor proprietari binevoitori. Reflectoarele de obicei erau adunate de prin atelierele foto. Datorita înghesuielii din locuinte de multe ori prin vreo oglinda sau mobilier aparea reflexul refectoarelor sau imaginea operatorului cu aparatul de filmat. Cele mai bune locatii erau cele oferite de diferite teatre cu conditia de a lucra noaptea. O alta solutie era sa realizeze "interioarele" în "exterior". Îsi amenajau "interioarele " în decoruri la lumina soarelui (renuntând astfel la reflectoare) pe un podium rotativ folosind la maximum lumina astrului zilei. Personalul tehnic fata de alte cinematografii era de genul "bun la toate",însa MESERIAsI; operatorul era si laborant la prelucrarea peliculei, regizorul - machior, producatorul - recuziter, un actor - asistent de regie. Cât despre distributie, aceasta se facea în functie de bunavointa actorului de a juca gratis. La acesta se mai adauga faptul ca lipsa de negativ, facea ca o secventa sa se limiteze la o "dubla"(o singura filmare a unei scene), oricum ar fi iesit.
Lipsa de noutati în domeniu din cauza lipsei materiale si uneori si informationale, facea ca acesti împatimiti ai noii muze sa lucreze dupa ureche, multe productii fiind slab realizate artistic.
"Ciocoii" - Cadru din film. A se observa în stânga operatorii, nevoiti sa filmeze "interioare" la lumina soarelui pe post de proiector de lumina
Chiar daca conditiile în care au lucrat si au creat acesti oameni nu le-au îngaduit sa se ridice la un nivel egal cu standardul contemporan pe plan tehnic, au reusit sa înscrie în istoria filmului românesc o pagina frumoasa, cu toate lipsurile artstice inerente începuturilor.
Pe de alta parte, intelectualitate vremii tot mai considera arta cinematografica ca o arta de bâlci, neacordându-i importanta necesara. Este drept ca si presa de specialitate era cam subtirica si uneori si neinspirata. În 1928 Tudor Vianu, arata în articolul "Cinematograf si radiodifuziune în politica culturii": - "Presa cinematografica...creata mai întâi pentru o sprijini interesele capitalismului cinematografic...Nu e actor cât de mediocru pe care presa cinematografica sa nu-l fi proclamat stea de marimea întâi si nu este film oricât de plicticos sau ordinar, care sa nu fi fost declarat drept o realizare incomparabila."
La sfârstul anilor 1920, începutul anilor 1930, filmul intra si în vizorul unor scriitori si oameni de cultura ca Tudor Vianu, Liviu Rebreanu,Victor Eftimiu , Camil Petrescu, Dimitrie Gusti, care-si dau seama de acest nou fel de exprimare si de cultura. În aceasta perioada îsi face debutul criticul de film D.I.Suchianu, mai întâi în presa, apoi din 1929 la radio. Mai târziu si criticul Ion Cantacuzino.
Demn de remarcat este ce spunea despre importanta celei de-a saptea arta în anul 1930 printesa-poet Elena Vacarescu, printesa care ar fi trebuit sa fie prima regina neaose a României daca regele Carol I nu ar fi intervenit brutal în idila sa cu printul Ferdinand: "Fata de puterea pe care o are la îndemâna, cinematograful trebuie sa conlucreze larg..., spre cel mai mare bine al popoarelor si apropierea dintre ele,prin urmare pentru PACE".
Aparitia filmului sonor deschide o noua etapa în dezvoltarea cinematografiei mondiale, implicit si în firava noastra cinematografie. Aparitia sonorului complica si mai mult problema spinoasa a bazei tehnico-materiale, atât la productie cât si la exploatare în sali. Concurenta naruie visurile producatorilor români, astfel ca...
...Numarul filmelor realizate dupa anul 1930 de catre cinematografia româneasca, scade simtitor. Astfel, pâna în 1939, sunt realizate doar 16 filme. Majoritatea sunt "versiuni românesti" a unor filme straine realizate în studiourile din Paris, Praga sau Budapesta cu câtiva tehnicieni români si participarea unor actori români. Practic s-a facut dublarea dialogurilor. Enumeram: filmul franco-american "Parada Paramount", "Televiziune" -1931, dublate la Paris (vocea lui George Vraca în cel de-al doilea film), "Fum" -1931, "Trenul fantoma" -1933, "Prima dragoste" si "Suflete în furtuna" -1934, filme maghiare dublate la Budapesta.
Regizorul german Martin Berger, care în 1929, printr-o subventie oficiala realizase filmul mut (printre ultimile filme mute) "Venea o moara pe Siret", revine si realizeaza în 1930 productia dupa romanul omonim a lui Liviu Rebreanu, "Ciuleandra". Acesta este socotit ca primul film sonor românesc. Filmul a fost un fiasco artistic dat fiind faptul ca actorii germani cu renume au stârnit ilaritate prin accentul german al vorbirii românesti. Chiar si putinii actori români ce apareau în pelicula vorbeau neobisnuit, deoarece producatorii germani, nefiind obisnuiti cu cadenta limbii noastre, impuneau o rostire rara a propozitiilor. Astfel, într-o scena, fiul cobora o scara spunând un cuvânt la fiecare treapta: "Ce... mai... faci... tata?". Raspunsul suna la fel: "Bine... puiule..."!
"Visul lui Tanase" - Cadru din film
Anul 1932 aduce ecranului românesc productia "Visul lui Tanase" realizata la Berlin de Constantin Tanase în regie proprie. El a fost investitorul, scenaristul, vedeta principala alaturi de câtiva buni actori români, iar studioul, regia, tehnicienii si o trupa de actori din partea germana.
Marii comici ai scenei românesti interbelice Stroe si Vasilache reusesc cu sprijinul unui inginer român Argani, care a construise o aparatura sonora, sa realizeze singura productie integral autohtona intitulata "Bing-Bang" (1934). Asa cum arata distributia, era o "humoreasca muzicala" dupa un scenariu de Argani, Stroe si Vasilache; operator I.Bartok; muzica N.Stroe si V.Vasilache; aranjamente muzicale Mihai Constantinescu si Max Halm; interpreti N.Stroe, V.Vasilache, Nora Piacenti, Grigore Vasiliu-Birlic, Titi Botez, C.Calmuschi, Silly Vasiliu, Nutzi Pantazi, Lucica Parvulescu, Richard Rang, Al.Brunetti, Al. Giovani. Premiera la 7 februarie 1935, la cinema "Arpa" (Cercul Militar din Bucuresti).
"Bing-Bang" - Cadru din film
Entuziastii nostri regizori din lipsa de fonduri si interes a guvernantilor au luat-o care încotro. Jean Georgescu pleaca la Paris unde îsi sonorizeaza filmul realizat în 1934, "State la Bucuresti" în studiourile "Gaumont", film realizat ca o comedie muta. Ion sahighian, se consacra teatrului. Eftimie Vasilescu lucreaza ca operator de actualitati. Numai Jean Mihail mai ramâne pe pozitii participând la dublarea filmelor la "Hunia-Film" Budapesta si "Barandov" - Cehoslovacia.
În aceasta agonie a filmului românesc apare o raza de speranta. Politicienii, si nu numai de la noi, îsi dau seama de mare putere de influienta a cinematografului în mass-media. El, cinematograful era cel care putea fi folosit în scopuri de propaganda, de influientare ideologica a maselor largi cu diferite grade de cultura. (Este bine sa amintim tineretului de azi ca "Marele Lenin" fauritorul statului sovietic dându-si seama de forta de propaganda a filmului spunea: "Dintre toate artele,cea mai importanta pentru noi este cinematografia". Cinematograful putea deci sa fie folosit ca o arma ideologica importanta si de el avea nevoie comunistii în "mareata opera" de distrugere a democratiilor ). Se dovedise astfel ca munca tenace a realizatorilor de film românesc, cu toate imperfectiunile, fusese bine primita de public, si începuse sa dea dreptate celor care spuneau de suventionarea productiei de filme nationale.
Astfel, la începutul anului 1934 apare legea pentru înfiintarea "Fondului national al cinematografiei". Acesta era constituit dintr-o taxa de 1 leu/bilet si 10 lei/metru de film importat. Scopul precis era de crearea bazei materiale a productiei cinematografice românesti (studio, laborator, aparatura,etc) si pe masura încasarilor ulterioare si finantarea productiei. Administararea fondului a fost atribuita unei comisii formata din prof. Tudor Vianu, prof. Al.Rosetti si scriitorului Ion Marin Sadoveanu. Aceste taxe au stârnit vii proteste din partea importatorilor de filme si proprietari de sali, însa oficialitatile ne cedând curând spiritele s-au linistit.
In urma acestei legi cineastii nostri întra în fierbere, se fac proiecte. Un întreprinzator aduce un aparat de înregistrare sonora Bell-Howel si infiinteaza "Industria Româna de filme sonore", începând producerea de jurnale de actualitati. Totodata cu Jean Mihail începe productia unui film documentar intitulat "România".
Prin contributia unui intreprinzator privat, Tudor Posmantir, se construieste în anii 1936-1937, un laborator dotat cu aparate "Debrie", numit "Ciro-film", laborator modern de developat si copiat filme, asigurând astfel o tehnica moderna de lucru. Pe lânga el se mai construieste si un "studio", de fapt un hangan mare de lemn, dar destul de bun pentru productia unui film. Aici, Ion Sahighian, va realiza O noapte de pomina, dupa un scenariu deTudor Musatescu, cu actorii G.Timica si Dina Cocea, în anul 1939. Filmul a avut un mare succes de public cu o critica foarte favorabila. Astfel s-a dovedit ce înseamna o buna dotare tehnica.
"Fondul national al cinematografiei" prin diferite hotarâri ale guvernelor, ajunge în cele din urma la "Oficiului de turism", unde se înfiintase o sectie cinematografica, pentru realizarea unor filme de propaganda turistica. Baza materiala care se creeaza este cea ceruta de scopul urmarit si dece sa nu recunoastem de buna calitate. Aparatele de filmat erau de tipul pentru reportaj, instalatia de sunet portabila montata într-un autovehicul; se începe constructia unei sali de înregistrari sonore pentru documentare realizata în timp, înzestrarea minima cu refectoare, însa dezamagire pentru creatorii de filme artistice - lipsa unui platou de filmare.
Tot în aceasta perioada de sfârsit al anilor 1930, se constituie "Oficiul National Cinematografic", condus de criticul de cinema D.I.Suchianu. Oficiul pentru început trece la realizarea unui jurnal de actualitati periodic si realizarea unor documentare. Se începe si construirea unui studio care se va termina greoi datorita începerii celei de a doua conflagratii mondiale.Astfel O.N.C.-ul realizeaza documentarul "Ţara Motilor", care primeste la Festivalul de la Venetia din 1938 un premiu. Filmul este realizat de regizorul Paul Calinescu, constituind intrarea documentarului românesc în domeniul artei cinematografice( A.N.F., a doua). În timpul razboiului, O.N.C.-ul este pus la dispozitia Statului Major al Armatei, majoritatea operatorilor fiind trimisi pe front, iar tehnicienii întrebuintati exclusiv pentru nevoile propagandei de razboi.
O noapte furtunoasa - Afisul filmului
Cu toate aceste greutati, în perioada 1941 - 1942, se reuseste ca în "studioul" O.N.C.-ului sa fie realizat filmul "O noapte furtunoasa". Activitate pentru realizare filmului a fost o munca de "Sisif" în conditiile razboiului, atât pentru actori, operator, electricieni de platou, secretara de platou, manipulatori decoruri, recuziteri. Toate exterioarele au trebuit fi construite în micutul studio de 18x11 m, destinat înregistrarilor muzicale, dat fiind faptul ca afara nu se putea lucra noaptea din cauza camumflajului. Pentru "panoramic" sau "travelling", erau necesare combinarea a doua, trei filmari a doua, trei decoruri care trebuia sa constituie un întreg. S-a procedat pe sistemul daca a fost filmata o secventa, decorul se desface montându-se urmatorul. Au avut un singur lucru care nu le-a lipsit: pelicula. În final au fost folositi 29000 m de pelicula negativa. Filmul "O noapte furtunoasa" este realizat de regizorul Jean Georgescu, dupa comedia lui I.L.Caragiale cu acelasi nume; asistenti regie Ionel Iliescu, Virgil Stoenescu, I. Marinescu, P. Baleanu; operator Gerard Perrin (Paris); Sunet ing.A.Bielisici, V.Cantunari, G.Marai; montaj Ivonne Herault (Paris) si Lucia Anton: machiaj sotii Sturh (Berlin); coregrafia Emil Bobescu; muzica Paul Constantinescu; decoruri arh. stefan Norris; schite de decoruri si costume Aurel Jiquidi; directia de productie Ion Cantacuzino; interpreti Al. Giugaru, Maria Maximilian, Florica Demion, Radu Beligan, Iordanescu Bruno, G. Demetru, Ion Baroi, G. Ciprian, Miluta Ghiorghiu, Leontina Ioanid, Doina Missir, Iuliana sym, Cornelia Teodosiu, Elena Bulandra, Vasiliu Falti, Lica Radulescu, Ion Stanescu, N. Teodoru, O. Rocos, Iancu Constantinescu, Jean Mascopol. Premiera 22 martie 1943 la cinema "ARO". Acesta este primul si ultimul film realizat de O.N.C., un film care a ramas multa vreme punct de referinta în cinematografia româneasca.
Visul unei nopti de iarna - 1946
Însa productia de film continua. O societate româno-italiana, "Cineromit", va trece în anul 1944 productia filmului "Visul unei nopti de iarna", sub regia lui Jean Georgescu, dupa piesa lui Tudor Musatescu. Filmul este terminat spre sfârsitul anului 1945, datorita evenimentelor razboiului. Echipa tehnica în mare este cea de la "O noapte furtunoasa", cu operator francez Louis Behrend. Actori G.Demetru, Ana Colda, Maria Filotti, Misu Fotino,Radu Beligan. Premiera 2 martie 1946.,cinema "Excelsior".
Urmeaza câteva productii realizate în cooperare cu studiouri daneze si maghiare de o companie "Balcan-Film Company" Bucuresti, cu o aparitie meteorica. Amintim "Allo Bucuresti", "Furtul din Arizona" si "Doua lumi si o dragoste", toate în 1946.
Se mai remarca în anul 1946, productia "Padurea îndragostitilor", a casei de film "Doina-Film",în care gasim echipa tehnica de la O.N.C., regizor si operator Cornel Dumitrescu.
Salt la: Navigare, cautare
Filmul românesc dupa 1948, reprezinta un capitol special si totodata important în cinematografia româneasca. si acest lucru deriva din faptul ca se "fac" filme din ce în ce mai multe, unele din ele obtinând premii valoroase la diferite festivaluri internationale de film.
Cuprins[ascunde]
|
2 noiembrie 1948 înseamna pentru cinematografia româneasca un nou început: se semneaza Decretul 303 privind "nationalizarea industriei cinematografice si reglementarea comertului cu produse cinematografice".
Ca a fost un început bun sau rau, timpul va decide; se mai poate numi Perioada filmului socialist. Noua putere instalata, urmând "învatatura marelui Lenin idealogul orânduirii clasei proletare" care arata ca "Cinematografia este cea mai importanta pentru noi", însa nu ca arta ci ca un instrument de influientare ideologica , va subventiona din plin crearea de filme pe fata, ca o necesitate, ca un imperativ, întrucât filmul facea propaganda.
Într-o epoca în care a nu fi cu noi înseamna a fi împotriva noastra, filmul trebuia sa militeze pentru aratarea realitatilor noii societati. Filmul socialist trebuia sa oglindeasca lupta omului nou împotriva vechii societati retrograde, a societatii exploatarii omului de catre om, plina de capitalisti si mosieri care sug sângele poporului muncitor. Tema multor filme era: clasa retrograda, burghezo-mosiereasca, prin cozile lor de topor vrea sa zadarniceasca noile obiective ale socialismului victorios; dar aceste nu vor reusi întrucât Partidul Muncitoresc Român (mai târziu Comunist) prin activistii sai vor îndruma, dupa caz muncitorii sau taranii, spre victorie. Aceleasi teme se gasesc si în documentare si jurnalele de actualitati. Tot ce se prezenta în aceste productii era aurit cu maretele realizari ale clasei muncitoare aliata cu taranimea muncitoare.
Remarcam si faptul ca si alegerea actorilor pentru asemenea productii nu era întâmplatoare. Pentru chiaburi erau alesi actori grasi, daca se poate burtosi, taranii saraci erau actorii slabi dar cu privire taioasa, mers hotarât, activistii erau actorii cu un aspect cât mai muncitoresc, muschiulosi, cu priviri agere. Alegerea actorilor era foarte importanta în schitarea personajului pe care trebuia sa-l reprezinte.
Se poate spune fara echivoc ca arta cinematografica era de fapt o ilustrare a ideologiei epocii. Filmul trebuia sa fie demascare, imn pentru o viata noua, o pledoarie pentru..., trage un semnal de alarma, exprima trecutul glorios al luptei clasei muncitoare sau taraniumii muncitoare.
Pentru a avea cadre se înfiinteaza "Institutul de arta cinematografica, cel care are menirea de a pregati noile cadre necesare noii cinematografii: actori, regizori si operatori imagine. Aici au absolvit generatia de aur nu numai a ecranului românesc ci si a teatrului national, actorii Silvia Popovici, Iurie Darie, Florin Piersic, Amza Pelea, Dem Radulescu, Stela Popescu, Sebastian Papaiani, Leopoldina Balanuta, Draga Olteanu Matei, regizori ca Manole Marcus, Geo Saizescu, Iulian Mihu, Gheorghe Vitanidis si multi alti actori si regizori care si-au adus o contributie deosebita atât pentru cinematografia româneasca, cât si pentru teatru national românesc.
De asemeni faptul de a avea o cinematografie nationala dupa o perioada când vechiul regim nu prea investise nimic în noua arta, autoritatea socialista prin investitiile facute dorea sa arate lumii întregi si sa argumenteze totodata cât de mult îi pasa de noua arta, "a saptea arta" cum cu "mândrie" spuneau îndrumatorii culturali ai muncii cu filmul, numiti si lucratori cu fleanca de catre noi profesionistii cei care faceam cinema din pasiune.. Acestia erau oameni care în proportie de 90% nu aveau nicio legatura nu numai cu filmul, dar nici cu cultura, oameni care nu aveau nici cel putin o pregatire medie, oameni proveniti din te miri ce medii care de multe ori ei însasi în diferite discutii spuneau ca filmul este "cai verzi pe pereti". Cel putin în reteaua de difuzare, directori ai intreprinderilor cinematografice, la început regionale, apoi judetene, erau numiti activisti care la un moment dat nu mai corespunsesera cerintelor exigente a muncii de partid. Însa scopul adevarat al numirii acestor cadre era cel aratat mai sus. si aici au fost exceptii uneori, exceptii care au fost benefice activitatii de difuzare. Chiar daca la venirea în intreprinderea cinematografica nu aveau nimic comun cu filmul, lumea mirifica a ecranului pe unii i-a fascinat, le-a schimbat conceptia despre film si ulterior au contribuit benefic la activitate. S-au antrenat în obtinere de fonduri pentru schimbarea aparaturii depasita din punct de vedere fizic si tehnic, au schimbat aspectul salilor de spectacol mobilându-le elegant cu fotolii tapitate în locul celor din lemn, au achizitionat instalatii de ventilatie si multe altele pentru un spectacol cinematografic de calitate.
La nationalizare baza tehnico-materiala a productiei de filme era reprezentata prin:
studio cinematografic alcatuit dintr-un platou de 200 mp, cabine de montaj, o instalatie de înregistrat sunet si alte anexe
laborator de prelucrare a peliculei la Mogosoaia, echipat cu masini de developat si copiat pelicula de 35 mm alb-negru, care asigura toate lucrarile de creatie si tiraj pentru întreaga productie autohtona si straina.
Acest fapt face ca forurile conducatoare de partid si stat sa ia hotarârea înfiintarii unui centru de productie cinematografica. În anul 1950 începe la Buftea constructia a ceea ce se va numi "Centrul de productie cinematografica Buftea" sau cum era cunoscut ca "C.P.C.Buftea" (astazi "Studiourile Mediapro"), lucrare ce se va termina în 1959. Ca dotare tehnica, "C.P.C Buftea", rivaliza cu orice studio cinematografic vest-european.
În acest timp o serie de filme au fost realizate în "Complexul Floreasca" care din 1956 este preluat de "Televiziunea Româna". Acesta era mult mai mare ca cel luat la nationalizare (600 mp), avea sala de inregistrare, instalatii anexe si laborator pentru prelucrarea peliculei de 35 mm alb-negru si color (Orwo color). Un alt studio de circa 320 mp se face în localul fostului cinema "Tomis", lânga biserica Sf. Vineri. Tot la "Platoul Tomis" începând de prin 1954 s-a alocat o suprafata pentru productia de filme de animatie -papusi, cartoane decupate- (Bob Calinescu, Olimp Varasteanu).
Pentru realizare de aparatura necesara atât studiourilor,cât si retelei de difuzare a filmelor se înfiinteaza în anul 1950 "Intreprinderea de Stat Tehnocin", care din 1959 se comaseaza cu "Industria Optica Româna". S-au produs aparate de proiectie pentru film de 35 mm si 16 mm, instalatii de sunet pentru sali, cât si reflectoare, travlinguri, rivalte pentru studiouri.
Pentru început aparatele de proiectie pentru filmul de 16 mm, model portabile necesare "cineficarii la sate" sau pentru dotarea laboratoarelor de scoala s-a facut prin asimilarea unui tip de constructie sovietica (Kinap-Ucraina). Ulterior, acesta se modernizeaza în special în citirea si redarea sunetului prin sistemul optic de citire a sunetului si amplificator. Dupa anul 1973 se asimileaza de catre IOR un nou tip de aparat cu înalte calitati tehnice de proiectie si redarea a sunetului. Paralel cu aceste modele portabile care asigura, datorita sursei de lumina o proiectie buna în sali de circa 16 m, s-au mai asimilat de catre IOR si aparate stationare pentru film de 16 mm pentru sali de dimensiuni mijlocii(16-25m) dotate cu surse de lumina puternice, la început cu lampa cu arc voltaic, apoi lampa cu xenon.
Aparatele de proiectie cinematografica pentru filmul de 35 mm, dupa un import initial din U.R.S.S, au fost realizate în tara, realizându-se 8 tipuri de aparate, de la cel mai "simplu" pâna la cel mai modern, toate fiind concepute de catre tehnicieni si ingineri români.
De asemeni pentru a avea cadre tehnice bine pregatite sa lucreze atât în studiouri, cât si în exploatarea aparaturii de proiectie cinematografice, înfiinteaza scoli profesionale pentru proiectionisti la Craiova si Târgu Mures, iar la Bucuresti o scoala tehnica pentru personal tehnic (tehnicieni pentru reteaua de cinematografe si pentru studiouri).
Vorbeam mai sus despre documentare si jurnale de actualitati atât de necesare propagandei comuniste. Pentru acest lucru în anul 1950 este înfiintat Studioul "Alexandru Sahia", dotat la acea vreme cu tot ce era mai bun pe piata: aparate de reportaj Arriflex, instalatii de înregistrarea sunetului portabile si fixe de tip Klang, Perfectone si Negra, mese de montaj Prevost si altele. Din 1954 trece si la un alt gen de documentar, Filmul de stiinta popularizata.
Daca pâna în anul 1948, productia de filme de animatie a fost ca si inexistenta, dupa acest an au început sa fie realizate multe filme în cadrul "Studioului Bucuresti", ajungându-se la un numar de 15 filme în 1955. Sa amintim de contributia valoroasa a celui ce a fost Ion Popescu-Gopo, parintele "omuletului" care cu a sa "Scurta istorie" în 1957 la Cannes obtine Marele Premiu. Succesele animatiei românesti determina autoritatile sa infiinteze studioul "Animafilm" în anul 1964.Tot aici s-au realizat diafilme, diapozitive pentru uz didactic si spoturi publicitare.
În ceace priveste difuzarea filmelor, dupa nationalizarea salilor (numai de 35 mm, întrucât de 16 mm nu existau) s-a ajuns la concluzia ca multe trebuiau închise datorita degradarii sau a aparaturii depasita moral si fizic. Mai urmeaza si o degringolada privind administrarea si exploatarea salilor si îndrumarea de specialitate, ajungând ca la unele judete aceasta activitate sa fie la "spatii verzi". Aceast lucru duce ca la 7 iunie 1950, sa fie înfiintat "Comitetul pentru Cinematografie" pe lânga Consiliul de ministrii, iar în cadrul lui sa functioneze "Directia Retelei Cinematografice". Ulterior s-au înfiintat Intreprinderi Cinematografice de Stat Judetene controlate de D.R.C. Importanta acestora a dus la alocarea de fonduri necesare dezvoltarii retelei de distributiei a filmelor, implicit a salilor si dezvoltarea cinematografelor de 16 mm în mediul rural (cunoscuta si ca cineficare). Se importa din U.R.S.S în anii 1950 1000 de aparate de proiectie de 16 mm si 100 caravane cinematografice pentru introducerea filmului la sate. si în urmatorii ani se fac reorganizari. Astfel în iulie 1952 ia fiinta "Directia Difuzarii Filmelor (D.D.F.)". Aceste doua directii în 1956 se vor uni sub denumirea de "Directia Retelei Cinematografice si a Difuzarii Filmelor(D.R.C.D.F)", sub îndrumarea Ministerului Culturii. Scopul acesteia era sa promoveze o politica unitara privind salile de cinema din tara, controlul si îndrumarea muncii politico-ideologice cu filmul, difuzarea filmului functie de cerintele politico-ideologice din diversele etape ale construirii socialismului, cât si planul economico-financiar de îndeplinit.
Reoganizarile vor continua, astfel ca în anul 1971 se înfiinteaza "Centrala România-Film", care are în subordine C.P.C. Buftea, finantarea productiei de film prin cinci case de productie, import-exportul si difuzarea filmelor în cele 40 intreprinderi judetene si a municipiului Bucuresti
Cu toate ca repertoriul cinematografelor din aceasta perioada nu are nicio legatura cu filmul românesc, este bine de amintit si cum s-a facut difuzarea în salile de cinema. Productia de film românesc, asa cum era la 1948 era ca si inexistenta. Începutul timid al productiei de film românesc l-a facut regizorul Paul Calinescu cu filmul "Rasuna Valea". Tema subiectului asemanatoare cu cea aratata mai sus. Ori la asemenea bogata productie nationala erau necesare si alte filme în repertoriul difuzarii. De aceea orientarea a fost catre importul de filme tot din tarile care pornise pe drumul construirii socialismului. Multe din ele aveau tot ca noi o bogata productie si atunci orientarea a fost catre tara cu cea mai buna si educativa cinematografie din lume, U.R.S.S. De aici au fost aduse si prezentat filmele cu un înalt continut ideologic.
Sigur ca nu putem spune ca toate au fost de acest gen. Asa cum si la noi, pe lânga filme de propaganda, realizatorii dezvolta si productii care fara sa renunte la valorile "educative", produc si filme de divertisment, de capa si spada, ecranizari al literaturii ruse. Filme au fost aduse chiar si din alte tari, prin aceasta întelegându-se tarile capitaliste ( în special Franta, Italia, Anglia, dupa 1960 S.U.A., Mexic, Canada si chiar Spania lui Franco). Trebuie spus si recunoscut ca achizitionarea acestor filme a fost foarte riguroasa din punct de vedere a subiectelor. Publicul cinefil totusi nu a fost lipsit de marile capodopere ale cinematografiei mondiale ca Roma oras deschis, Hoti de biciclete, Roco si fratii sai(neorealismul italian), Procesul de la Nürnberg, Ghici cine vine la cina, În arsita noptii, o serie de werstern-uri, neegalabilul Pe aripile vântului (S.U.A.) si multe altele din Franta, Anglia, Spania, Mexic, Japonia, China.
Odata cu marirea numarului de filme produse de casele de filme românesti (unele cu un slab continut comercial dar un înalt continut politico-ideologic, pe care publicul le evita), reducerea valutei pentru import, repertoriul de filme, în special cel de arta, a avut de suferit. La un moment dat se vorbea de un repertoriu de 40% filme românesti si 60% straine, aici intrând si cele din tari fratesti. De multe ori chiar si acestea erau ostile propagandei ceausiste ( nu se mai putea spune comuniste), asa cum a fost "Micuta Vera" (U.R.S.S.) care deja reliefa "perestroika".
La un moment dat, multe intreprinderi cinematografice pentru a-si asigura planul la încasari (pâna la urma acesta era scopul, pentru a-si putea sigura salariile lucratorilor), recurgeau la diferite solutii nu tocmai "ortodoxe". Sub masca unor "festivaluri de film" cu denumiri ca "Rezistenta anitifascista", prezentau filme "vest" ca ""Eroii de la Telemark"", "Castelui Vulturilor", "Trenul colonelului Von Ryan" si altele cu actori ca Richard Burton, Harrison Ford, dupa 1980 luate de la arhiva, la care adaugai si un românesc, uneori bun care oricum aducea public ca "Pistruiatul" lui Sergiu Nicolaescu.
Teme de organizare a unor astfel de manifestari se gaseau, depinzând si de imaginatia celor care se ocupau cu activitatea de difuzare a filmului din intreprinderea respectiva cât si de cultura lor cinematografica (pe care unii nu o aveau). Realizarile banesti erau bune si foarte bune, dar..., exista un dar în functie de organizatori. Datorita unor premii banesti promise de mai "marii activisti ai muncii politice cu filmul", multe din aceste realizari erau trecute de la filmele "vest" la filmul românesc, dar la filmul românesc "cu înalt continut politico-ideologic", cum erau documentarele executate "despre activitatea revolutionara a tovarasului Ceausescu" sau filme artistice care "oglindeau realitatea socialista". Niciodata la "Dacii", "Luchian", "Osânda", "Mihai Viteazul", "Batalie pentru Roma", "Felix si Otilia", westernurile lui Dan Pita, "Trecatoarele iubiri", seria "Veronica", "Liceenii" si în general toate care au fost realizate deosebit, cum spuneam noi cei din retea, fara politica si care aduceau venituri prin venirea publicului doritor de arta, nu de propaganda comunista.
Filmele de început a cinematografiei noi, socialiste s-a caracterizat prin tematici cu totul ignorate pâna la instaurarea regimului popular. În noile productii de film apar pentru prima data oamenii muncii. Acestia deveneau eroii principali; ei sunt brigadierii de la santierul Bumbesti-Livezeni în filmul Rasuna valea (Paul Calinescu, 1951), ei sunt taranii, care dintr-o data ies din izolarea lor si vor gospodarie colectiva ca a fratilor din rasarit în filmul În sat la noi, ei sunt clasa muncitoare care lupta pentru o viata buna in filmul Nepotii gornistului (Dinu Negreanu, 1952) si ei sunt intelectualii care fac o cotitura radicala si se integreaza constructiei socialiste în filmul Viata învinge.
Productiile acestea ale unui nou început al filmului românesc, din punct de vedere artistic sufereau de o lipsa de experienta care uneori ducea la o exprimare mai mult teatrala, care ne duce cu gândul la filmul începuturilor, Independenta României.
Cu timpul acest mic neajuns a fost trecut si astfel filmul Mitrea Cocor (dupa romanul omonim a lui Mihail Sadoveanu), regizat de Victor Eftimiu (1952) ajunge sa ia un premiu la Festivalul de film de la Karlovy Vary, "Premiul luptei pentru progres social". Este bine sa amintim ca acest roman (controversat privind adevaratul autor) deschide "drumul realismului socialist în literatura", visul literar al noii puteri instalate dupa anul 1947.
Peste doar doi ani în anul 1954, Paul Calinescu, realizeaza filmul Desfasurarea dupa nuvela lui Marin Preda, care în spiritul realismului socialist reda "viata noua a taranului pornit pe drumul vietii socialiste", înca un punct marcat al propagandei prin film a regimului comunist.
S-a trecut si la realizare de ecranizari dupa clasici români sau straini. Este demn de amintit debutul regizoral a cunoscutilor mai târziu Iulian Mihu si Manole Marcus, care realizeaza filmul La mere dupa o nuvela a lui Cehov, care pune în lumina capacitatea lor de a realiza filme.
Dar realizarea de seama a vremii a fost Moara cu Noroc dupa nuvela lui Ioan Slavici realizat de Victor Iliu(1958).
|
|
Portal România |
(Bibliografie:Reviste "Cinema", Buletine "Filme Noi"
editate pentru uz intern de Centrala "Româniafilm", diferite
articole, reguli impuse în difuzare pâna în anul 1990)
Adus de la "https://ro.wikipedia.org/wiki/Filmul_rom%C3%A2nesc_dup%C4%83_1948"
Sergiu Florin Nicolaescu (n. 13 aprilie 1930, orasul Târgu Jiu) este un regizor, actor si politician român dupa 1989. A devenit cunoscut prin filme ca Dacii (1966), Mihai Viteazul (1970).
Cuprins[ascunde]
|
Sergiu Nicolaescu s-a nascut la Târgu Jiu, dar la vârsta de cinci ani, parintii parasesc orasul si se stabilesc la Timisoara. A absolvit Universitatea Politehnica Bucuresti ca inginer mecanic,iar dupa absolvire a început sa lucreze la filmari combinate în cadrul Studioul cinematografic Alexandru Sahia, specializat pentru filme documentare si jurnale de actualitati.
Dupa revolutia româna din 1989, în care a fost implicat, Sergiu Nicolaescu a sustinut Frontul Salvarii Nationale, fiind ales în repetate rânduri senator pe listele acestei formatiuni politice, iar apoi al PDSR. La initiativa sa s-a înfiintat Comisia Senatoriala de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, initial condusa de dânsul iar ulterior de Valentin Corneliu Gabrielescu. A scris mai multe carti referitoare la revolutia din 1989. În 2004 a fost numit de Ion Iliescu membru în Colegiul National al Institutului Revolutiei Române.
Revolutia. Începutul adevarului, Ed. Topaz Bucuresti 1995
Un senator acuza, Bucuresti 1996 (a 2-a editie 1998)
Cartea revolutiei române decembrie '89, Editura Ion Cristoiu, Bucuresti 1999
Lupta pentru putere. Decembrie '89, Bucuresti 2005
Dacii (1967) - coproductie franco-româna
Lupta pentru Roma (1968) - RFG, coregie cu Robert Siodmak, 2 serii
Ciorap de piele (1968) - coproductie franco-germana, coregie cu Pierre Gaspard Huit
Ultimul mohican (1968) - Franta
Lacul din Ontario (1968) - Franta
Preeria (1968) - Franta
Mihai Viteazul (1971) - 2 serii
Atunci i-am condamnat pe toti la moarte (1972)
Cu mâinile curate (1972)
Lupul marilor (1972) - coproductie româno-germana, coregie cu Wolfgang Staudt
Razbunarea (1972) - coproductie româno-germana
Ultimul cartus (1973)
Un comisar acuza (1974)
Nemuritorii (1974)
Insula comorilor (1975) - coproductie româno-germana, coregie cu Gilles Grangier
Piratii (1975) - coproductie româno-germana, coregie cu Gilles Grangier
Zile fierbinti (1975)
Osânda (1976)
Accident (1977)
Pentru patrie (1977) - 2 serii
Revansa (1978)
Nea Marin miliardar (1978)
Mihail, câine de circ (1978) - coproductie româno-germana
Ultima noapte de dragoste (1979)
Capcana mercenarilor (1980)
Duelul (1981)
Întâlnirea (1982)
Viraj periculos (1982)
Ringul (1983) - coproductie româno-germana
Cautatorii de aur (1985) - coproductie româno-germana
Ciuleandra (1985) - coproductie româno-germana
Ziua Z (1985)
Noi, cei din linia întâi (1986) - 2 serii
Francois Villon (1987) - coproductie franco-italo-româna, 2 serii
Mircea (1989)
Coroana de foc (1990)
Cucerirea Angliei (1990) - coproductie franco-româna, 2 serii
Oglinda (1994) - 2 serii
Punctul zero (1996) - coproductie româno-americana
Triunghiul mortii (1999)
Orient Express (2004)
Cincisprezece (2005)
Supravietuitorul (2008)
Atunci i-am condamnat pe toti la moarte (1972)
Un comisar acuza (1974)
Nemuritorii (1974)
Osânda (1976)
Pentru patrie (1977) - 2 serii
Revansa (1978)
Nea Marin miliardar (1978)
Ultima noapte de dragoste (1979)
Capcana mercenarilor (1980)
Duelul (1981)
Ciuleandra (1985) - coproductie româno-germana
Oglinda (1994) - 2 serii
Punctul zero (1996) - coproductie româno-americana
Triunghiul mortii (1999)
Orient Express (2004)
Cincisprezece (2005)
Supravietuitorul (2008)
Dacii (1967) - soldatul roman Marcus
Mihai Viteazul (1971) - 2 serii - Selim bey
Atunci i-am condamnat pe toti la moarte (1972) - un ofiter german
Cu mâinile curate (1972) - comisarul Tudor Miclovan
Dragostea începe vineri (1972) regia Virgil Calotescu
Ultimul cartus (1973) - comisarul Tudor Miclovan
Felix si Otilia (1973) regia Iulian Mihu - Leonida Pascalopol
Pistruiatul (1973) regia Francisc Munteanu - Andrei
Un comisar acuza (1974) - comisarul Tudor Moldovan
Nemuritorii (1974) - capitanul Andrei
Zile fierbinti (1975) - directorul Mihai Coman
Osânda (1976) - procurorul Marian
Roscovanul (1976) regia Francisc Munteanu - o santinela
Accident (1977) - maiorul Petria
Pentru patrie (1977) - 2 serii - principele Carol
Revansa (1978) - comisarul Tudor Moldovan
Mihail, câine de circ (1978)
Ultima noapte de dragoste (1979)
Capcana mercenarilor (1980) - maiorul Tudor Andrei
Duelul (1981) - comisarul Tudor Moldovan
Întâlnirea (1982) - colonelul de jandarmi
Viraj periculos (1982) - colonelul Petria
Ringul (1983) - Andrei
Ziua Z (1985) - generalul Hans Friessner
Noi, cei din linia întâi (1986) - 2 serii
Mircea (1989) - voievodul Mircea cel Batrân
Coroana de foc (1990) - capitanul Palos
Oglinda (1994) - 2 serii - generalul Hans Friessner
Triunghiul mortii (1999) - generalul Alexandru Averescu
Orient Express (2004) - printul Andrei Morudzi
Supravietuitorul (2008) - comisarul Tudor Moldovan
|
