Analiza primei parti din Sonata a V a KV 305 in
LA de Wolfgang Amadeus Mozart.
Aceasta sonata se incadreaza in perioada calsicismului vienez, perioada din istoria artelor si a literaturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru respec 21121q1615v tiva etapa de dezvoltare. Este una dintre perioadele cele mai stralucite ale istoriei muzicii, cuprinsa intre secolele XVIII - XIX si ilustrata mai ales prin creatia compozitorilor Haydn, Mozart, Beethoven. Lucrarile reprezentantilor clasicismului vienez se caracterizeaza prin claritate, armonie, echilibru, simplitatea nobila a imaginii. In acest inteles se vorbeste adesea despre "trasaturile clasice" si in muzica altor compozitori.
Wolfgang Amadeus Mozart (1756 - 1791) cunoscut si sub numele de "copilul minune" a fost si este un mare compositor si interpret al lumii. A inceput studiul muzicii la 3 ani, iar prima sa compozitie a compus-o la varsta de 5 ani. In tot ceea ce a facut a fost indrumat in mare parte de tatal sau, Leopold Mozart. A calatorit foarte mult cu tatal sau in Europa. Creatia lui se poate impartii in trei perioade: a) cea a copilariei si adolescentei, brazdata de turnee si de popasuri prelungite in cele mai stralucitoare centre musicale ale Europei (1763 - 1773); b) a tineretii traite la Curtea Arhiepiscopului guvernator din orasul natal - Salzburg (1773 - 1781); c) si cea a ultimului deceniu din viata trait la Viena (1781 - 1791). A compus in toate genurile, din care noi ne-am propus sa analizam prima parte din Sonata a V a KV 305 in LA (1788) care face parte din a doua perioada a creatiei sale.
Sonata a V a KV 305 in LA are o constructie bipartite, prima parte cu forma traditionala de sonata iar partea a doua fiind o tema cu variatiuni. Prima parte a lucrarii este scrisa intr-un tempo rapid: Allegro di molto, in masura de 6/8. Este alcatuita dintr-o Expozitie, Dezvoltare si Repriza, facand parte din categoria sonatelor de dimensiuni mari.
Expozitia are 73 de masuri, fin alcatuita din TI, Punte si Grup thematic secundar (TII). TI este compusa la randul ei din trei perioade. Prima cuprinde doua fraze (F) simetrice. FI enunta tema acestei sonate, melodia de la vioara incepand la octava cu cea a pianului printr-un arpegiu descendent al treptei I (motivul 1), iar in motivul al doilea jongleaza cu aceleasi note ale acordului de tonica.
A doua fraza se inspira din prima avand tot un arpegiu, dar ascendent, numai ca apare la dominanta si cu o variatie ritmica minima, iar ultimele 2 masuri sunt preluate din masura 3 (FI) si inversate. A doua perioada se preia identic pana la ultima masura (16) ce adduce o mica schimbare si care se afla in conjunctie cu inceputul ultimei perioade din TI. Aici aduce elemente noi, pianul doar acompaniaza vioara ce conduce melodia. In aceasta perioada se merge pe principiul imitatiei (mas. 16,17 = 18,19) sip e cel de motiv secventat (mas.20,21,22,23). Ultimele 2 masuri din TI sunt conjunctie, astfel pregatind puntea acestei sonate. Asadar in caracterizarea temei predomina egalitatea ritmica, cursivitatea, tendinta de imbinare a elementelor de cantabilitatea la cele doua instrumente.
Puntea apare la dominanta, MI, cuprinde 12 masuri, fiind astfel alcatuita din doua fraze compuse, prima in care mai intai duce pianul melodia, ior in a doua fraza i se alatura si vioara la octava, preluand ceea ce a cantat in prima fraza dar pianul cantand de data aceasta cu o octava mai jos.
Grupul thematic secundar (38 masuri) este scris tot in MI si este alcatuit din doua teme secundare (TII ,TII ). TII are la baza doua perioade asimetrice, prima simpla (8 mas) iar a doua compusa (12 mas). In prima perioada Mozart merge tot pe principiul arpegiului de tonica, ce incepe cu o pauza urmata de ♪ si la vioara iar acompaniamentul de la pian merge cu formula de 6 saisprezecimi pe terta figurata si dominanta.
In perioada a doua se inverseaza planurile ,melodice, pianul preluand conducerea iar vioara acompaniamentul. Aceasta perioada este formata din doua fraze diferite, prima find aglomerata melodic, iar a doua este compusa contrapunctic. Prima tema secundara se incheie cu un motiv (caseta) intr-o nuanta mai intensa de forte, avand la baza o celula formata din 4 saisprezecimi si o optime , ce devine model secventat de 4 ori. Aceasta tema a adus o pulsatie noua in aceasta sonata, este mai zglobie, mai agitata, mai vesela, vioaie, toate acestea datorandu-se aducerii unor formule ritmice mai energice, cu staccato sau formule de contrapunct. TII , formata dintr-o fraza, adduce un ton mai cald, vioara cantand note lungi chiar de legata de alta sau de o . Expozitia se incheie cu o concluzie alcatuita din 8 masuri, primele 4 aduc formule de contrapunc la vioara, iar pianul preia din caseta (mas 56) prima formula, dar pe alte note, pe care o secventeaza in primele doua masuri la terta mare sau terta mica descendenta carora le urmeaza alte doua masuri in care mentine doar formula de saisprezecime iar in loc de formula
de aduce una noua cu o scurta pauza pe prima jumatate a timpului unu urmata de 5 saisprezecimi . Ultima fraza aduce numai formula de 3 optimi , in care pianul aduce pe primii trei timpi un arpegiu iar pe urmatorii trei timpi un pasaj descendent, astfel in masura 70 melodia de la mana dreapta de la pian se repeta de trei ori (71=72=73), toate osciland intre intre tonica si dominanta, iar in ultima masura aducand acordul treptei I din MI in stare directa. Aceasta concluzie preia nuanta de forte din TII , iar inspre final accelereaza, trecand de la starea de calm la o melodie mult mai vioaie asemanatoare cu TII
Dezvoltarea cuprinde 27 de masuri, fiind formata din doua sectini (D si D ). Prima sectiune are doua perioade, prima fiind model pentru a doua care este transpusa cu o secunda mai sus. Ea incepe in mi, preluand primele doua masuri din expozitie aducandu-le inversate, iar urmatoarele doua masuri aduc tonalitea si.
Toata aceasta perioada are un ton trist, care este preluat si in a doua perioada ce incepe in fa# si continua in do#. A doua sectiune a dezvoltarii este alcatuita din pasaje treptate sau cromatice descendente si ascendente, ajungand in mi, iar ultimele 2 masuri (99,100) pregatesc in unison cele doua instrumente, ritmic, repriza.
Repriza. Primul accord din TI aduce o apogiatura. Nu se reia intocmai ce a fost in expozitie,chiar daca au celas numar de masuri(73). In TI se reia doar prima perioada. A doua perioada aduce o inversare de planuri intre pian si vioara la fiecare doua masuri, avand scurte inflexiuni la fa# iar masurile 114 si 115 sunt preluate din masurile 20 si 21 prin rasturnarea intervalului (in loc de terta e sexta), iar la mana stanga de la pian aduce un cromatism (re, re#,mi). A treia perioada aduce mai intai pasaje descendente la pian si la vioara un singur pasaj ascendent format din , dupa care din masura 120 aduce prelucrari ale primei celule din masura 20, dar scrise pe dominanta lui LA. Puntea este reluata aproximativ la fel, diferenta pe care o simtim cel mai bine este tonalitatea, toate sectiunile din repriza fiind scrise in LA. Puntea incepe tot printr-un interludiu al pianului, caruia I se alatura pe parcurs vioara. Grupul tematic secundar este preluat identic din expozitie, diferind dpar tonalitatea in care au fost scrise, aici ramanand in LA. Iar TII aduce cateva modificari nesemnificative, pregatind astfel cada acestei prime parti, care are acelas joc de trepte I - V. Reexpozitia creeaza astfel prin tonalitatea ei de baza LA o nuanta mai vesela, plina de bucurie, o nuanta de inocenta care e caracteristica lui Mozart, incheandu-se prima parte a acestei sonate.
|
