LICEUL PEDAGOGIC "AL.VLAHUTA".BARLAD
JUDETUL VASLUI
CREATIA DE LIED IN ROMANTISM
Lucrare de Specialitate pentru Competenta Profesionala
Specializarea:Instructor MUZICA
Cordonator
Prof.dr.EUGENIA PASCA
Absolvent:
COSMIN POPA
CUPRINS
ARGUME 535i822f NT………………………………….Pag 1
ROMANTISMUL……………………………..Pag 2
REPREZENTANTI AI ROMANTISMULUI..Pag 10
CREATIA DE LIED IN SEC XIX-lea……….Pag 27
CONCLUZII……………………………………Pag 32
BIBLIOGRAFIE……………………………….Pag 33
ARGUME 535i822f NT
Liedul (Volksliedul-ul-cantec popular) era foarte raspandit in Evul Mediu. In secolul al XVII-lea, aceste cantece aufost mult rafinate si influentate de aria italiana, devenind cantece artistice.
In Clasicism, Joseph Haydn si Wolfgang Amadeus Mozart au scris ocazional astfel de cantece, iar Ludwig van Beethoven i-a dat caracterul definitive de piesa vocala acompaniata de pian.
Liedul a fost desavarsit ca gen si forma de perioasa romantismului, in special de creatia lui Frantz Schubert.
Forma de lied se stabileste in functie de caracterul strophic al cantecelor.
Liedurile pot fi simple (monopartite, bipartite, tripartite) sau compuse.
Forma de lied sta la baza mai multor creatii musicale. Poate fi intalnita in genul sonatei, concertului, simfoniei, cvartetului etc.
ROMATISMUL PROPRIU-ZIS
In prima jumatate a secolului al XIX-lea se anunta o noua perioada de deosebita importanta pentru cultura, cea care, depasind, regulile de creatie stabilite de autorii clasici, v-a muta accentual de pe probleme general-umane specifice artei clasice pe trairile subiective ale artistului, acordand prioritate sensibilitatii si imaginatiei. Artistul romantic se izoleaza in lumea lui, in natura, traind sentimentul nemultumirii fata de realitate.
Increzator in puterea artei, creatorul romantic valorifica, idea ca poezia si dramaturgia doar impreuna cu muzica pot realiza stari emotionale unice: idealul spre care arta muzicala romantica a tins fiind acel al unificarii artelor, al fuziunii cuvant-muzica.
O alta trasatura definitorie a artei romatice este marea libertate in alegerea temelor, caci, daca pentru clasici aveau prioritate problemele de interes general-uman pentru artistul romantic se aseaza pe prim plan propriile trairi, particularul. Un singur exemplu este pilduitor: Simfonia fantastica de Hector Berlioz, inspirata din propriile framantaturi ale creatorului ei.
Romanticii au largit astfel mult tematica artei musicale, inspirandu-se deopotriva din literatura, istorie, lumea mitologiei populare, a visului si trairilor celor mai diverse. De aici si dificultatea de a cuprinde in cateva trasaturi o arta care, spre deosebire de cea clasica, atat de unitara, se diversifica cu fiecare autor, caci: Schubert, Weber, Shumann, Berlioz, sunt toti romantici, dar cate zone ale simtirii umane se dezvaluie cu fiecare!
Marea varietate tematica abordata de arta romantica a inscris consecinte deosebite si asupra genurilor si formelor in care creatorii si-au integrat materia sonora. Astfel, au aparut genuri specifice creatiei musicale romantice, pe primul loc situandu-se liedul-acel gen a carui atmosfera se naste din fuziunea sunet-cuvant, ideal care este asezat la baza celui mai tipic gen al muzicii romantice-poemul simfonic. Alaturi de acestea, trebuie amintite: nocturna, balada, studio, toate genuri musicale miniaturale, care se adauga la genurile si formele mostenite de la clasici, cum sunt: sonata, simfonia, concertul pe care creatorii romantici le-au amplificat si carora le-au oferit un continut nou.
Linia melodica romantica, element principal al imaginii artistice, castiga o deosebita extensie, atat in sens vertical cat si in sens orizontal, melodia romantica vizand nesfarsitul, exprimat de melodia infinita, a lui Richard Wagner. Linia melodica romantica depaseste pana si caracterul diatonic al melodiei clasice si adoptand alteratiile ca elemente de culoare, castiga mult in expresie determinand o gandire armonica largita. Curentul literar este greu de definit el desemnand o realitate (cea artistica) de o complexitate uriasa in continua prefacere si reasezare in primul rand recalcitranta la etichetari si delimitari stricte definitive.
Curentul literar este o miscare literara de o anumita amploare si durata; convergenta a unor principii generale de natura complexa (artistica, ideologica, filozofica) exprimate in literatura, care se pot subsuma unor viziuni comune intr-o anumita perioada istorica si rezultanta generala a tendintelor unei epoci.
In functie de perioada in care s-au desfasurat curentele literare se impart in zece mari epoci ale literaturii: umanismul, clasicismul, iluminismul, romantismul, realismul, naturalismul, parnasianismul, simbolismul, expresionismul, postmodernismul.
Unul dintre curentele cele mai semnificative si cu o mare dezvoltare este romantismul. Epoca destramarii feudalismului si a dezvoltarii capitalismului, epoca revolutiilor burghezo-democrate si a razboaielor pentru eliberare si independenta nationala, aduc in campul literaturii un nou curent literar numit romantism.
Cultivat si afirmat de o clasa sociala ridicata de jos si
potrivnica nobilimii, romantismul impune un suflu nou, caracterizat prin setea
de libertate, spargerea normelor conventionale si rigide ale clasicismului,
inclinarea spre reverie si spre explorarea complexitatii eului uman. Aparut
mai intai in Anglia, apoi in
Astfel, distingem un romantism avantat, vizionar si revolutionar; un altul caracterizat prin regretul fata de trecutul patriarhal si rezistenta la procesul de innoiri; in sfarsit, o a treia categorie de romantici manifesta deceptia urmata dupa consolidarea burgheziei care a tradat interesele poporului. Cu toate aceste diversificari, romantismul apare ca un curent literar omogen, cu trasaturi si o metoda de creatie proprie.
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE ROMANTISMULUI
Global privind romantismul a fost o miscare constienta de ea insasi si mai cu seama de ceea ce opunea sistemului de idei estetice pana atunci in vigoare.
REPREZENTANTI AI ROMANTISMULUI
Robert Schumann
Robert Schumann (n. 8 iunie - d. 29 iulie ) a fost un compozitor si pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumatati a secolului XIX. Un intelectual, precum si un estet, muzica sa, mai mult decât a oricarui alt compozitor, reflecta adânca natura personala a romantismului. Introspectiv si adesea capricios, începuturile sale muzicale erau o încercare de a se desprinde de traditia formelor si structurilor clasice pe care le considerea prea restrictive. Putini l-au înteles în timpul vietii sale, însa o mare parte din muzica sa este considerata acum îndrazneata în originalitatea armoniei, ritmului si formei. Locul sau este printre fruntasii romantismului german.
Biografie
Perioada timpurie
S-a nascut pe 8 iunie 1810 la Zwickau, Germania. Tatal sau era un editor, iar copilaria sa a fost îndreptata în egalitate catre cultivarea în literatura si muzica în acelasi timp. El însusi povesteste ca a început sa compuna înainte de a împlini sapte ani.
La paisprezece ani a scris un eseu despre estetica muzicii, dar a si contribuit la un volum editat de catre tatal sau cu titlul "Portrete ale barbatilor celebri". Aflat înca în scoala la Zwickau, citea, în afara de Friedrich Schiller si Johann Wolfgang von Goethe pe Lord Byron si autorii greci de tragedii. Însa cea mai mare, dar si cea mai îndelunga influenta literara exercitata asupra sa a fost fara îndoiala cea a lui Johann Paul Friedrich Richter, evidenta în romanele sale din tinerete, "Juniusabende" si "Selene", dintre care primul a fost completat în .
În paraseste scoala si dupa un turneu, unde îl întâlneste pe Heinrich Heine la Munchen, merge la Leipzig pentru a studia dreptul. Interesul sau în muzica a fost stimulat în timpul copilariei, auzind interpretarea lui Ignaz Moscheles la Carlsbad, iar în entuziasmul sau a crescut ascultând lucrarile lui Franz Schubert si Felix Mendelssohn.
Însa tatal sau, care încurajase aspiratiile muzicale ale copilului, murise în 1826, iar atât mama sa, cât si tutorele sau dezaprobau o cariera muzicala pentru el.
Problema parea sa se fi solutionat considerând intentia exprimata a lui Schumann de a studia dreptul, însa atât la Leipzig, dar si la Heidelberg, unde a mers în , neglijeaza dreptul în favoarea filozofiei, iar "copilul Naturii" pur si simplu a început sa compuna.
Spiritul nelinistit de care era urmarit este dezvaluit în scrisorile sale din acea perioada. De Paste în îl asculta pe Paganini la Frankfurt. În iulie în acelasi an scrie mamei sale, "Întreaga mea viata a fost o lupta între Poezie si Proza, sau numeste-o Muzica si Drept". Pâna la Craciun se afla înca o data la Leipzig, luând lectii de pian cu vechiul sau maestru, Friedrich Wieck.
În anxietatea sa de a accelera însusirea unei executii perfecte, îsi accidenteaza mâna dreapta. Alte surse presupun ca inabilitatea mâinii drepte ar fi fost cauzata de medicamentele împotriva sifilisului. Aceste surse sustin ca a încercat o procedura chirurgicala radicala pentru a separa tendoanele inelarului de cele ale degetului mijlociu (musculatura primului este legata de cea a mijlociului), facându-l astfel cel mai "slab" deget. Indiferent de cauze, ambitiile sale ca pianist fiind ruinate, ia hotarîrea de a se dedica complet compozitiei si începe un curs teoretic sub Heinrich Dorn, dirijor la opera din Leipzig. Cam în aceasta perioada proiecteaza o opera cu subiectul Hamlet.
Ideea fuziunii unei teme literare cu ilustrarea sa muzicala, despre care se poate spune ca a luat prima forma în Papillons (op. 2), este semnalata într-o oarecare masura în prima critica a lui Schumann, un eseu privind Variatiile lui Chopin pe o tema din Don Juan, care a aparut în Allgemeine musikalische Zeitung, în .
În eseu, opera este discutata de catre personajele imaginare Florestan si Eusebius (omologii lui Vult si Walt din romanul Flegeljahre de Jean Paul), iar lui Meister Raro (reprezentându-l fie pe însusi compozitorul, fie pe Wieck) i se cere, de asemenea, opinia.
Însa pâna la vremea când Schumann a scris Papilonii (1831) mersese cu un pas mai departe. Scenele si caracterele romancierului sau favorit trecusera acum definitoriu si constient în muzica si într-o scrisoare trimisa de la (aprilie ) le ordona fratilor sai: "cititi ultima scena în Flegeljahre de Jean Paul cât mai repede posibil, pentru ca Papilonii reprezinta o reprezentare muzicala a acelei mascarade."
În iarna anului 1832 Schumann viziteaza rudele sale din Zwickau si Schneeberg, în ambele locatii fiind interpretata prima parte din simfonia sa în G minor, care ramâne nepublicata. În Zwickau muzica a fost cântata la un concert oferit de fiica lui Wieck, Clara, care avea atunci numai treisprezece ani. Moartea fratelui sau Iulius precum si cea a cumnatei Rosalie în par a-l fi indus pe Schumann într-o profunda melancolie.
Pâna la ivirea verii lui , însa, se recupereaza suficient pentru a fi capabil de a începe Die neue Zeitschrift für Musik, lucrarea în care aparea partea mai importanta a scrierilor sale critice. Primul numar este publicat la 3 aprilie . El afecta o revolutie în gusturile vremii, când Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven si Carl Maria von Weber erau neglijati în favoarea operelor oamenilor superficiali ale caror nume sunt astazi uitate. A aduce omagii lui Frederic Chopin si Hector Berlioz în acele zile era nevoie sa curtezi încarcatura de excentrism al preferintelor, desi geniul ambilor maestri era apreciat si proclamat în mod descis în noul jurnal.
Obligatiile editoriale ale lui Schumann, care l-au tinut foarte ocupat în vara anului , au fost întrerupte de relatiile sale cu Ernestine von Fricken, o fata de optsprezece ani, cu care s-a logodit. Ea era fiica adoptiva a unui om bogat din Boemia, ale carui variatii pe o anumita tema au stat la baza propriilor Studii simfonice ale lui Schumann. Schumann sfârseste logodna, din motive ramase pâna astazi obscure.
În Carnaval (op. 9, 1834), una dintre cele mai geniale si mai caracteristice lucrari de pianoforte, Schumann începe aproape fiecare sectiune cu notele muzicale semnificând în germana literele care formeaza cuvântul Asch (A, E-bemol, C si B sau alternativ A-bemol, C si B), satul în care se nascuse Ernestine, note muzicale întâlnite si în numele compozitorului. Prin sub-titlul "Estrella" al uneia dintre sectiunile din, compozitorul face referire la Ernestine, iar prin sub-titlul "Chiarina", se refera la Clara Wieck. Eusebius si Florestan, personajele imaginare atât de des întâlnite în scrierile sale critice, se regasesc si aici, exceptând imitatii briliante ale lui Chopin si Paganini, iar lucrarea se aseamana cu un mars al Davidsbündler-- liga de oameni ai lui David împotriva filistinilor în care pot fi auzite accentele clare ale adevarului în comparatie cu zgomotele falsitatii. În Carnaval, Schumann a mers mai departe decât în Papilonii, deoarece în prima lucrare el însusi a creat povestea de la baza ilustrarii muzicale.
Pe 3 octombrie Schumann l-a întâlnit pe Mendelssohn la casa lui Wieck din Leipzig, iar apreciatia sa fata de marele sau contemporan este aratata cu aceeasi libertate generoasa care l-a remarcat în toate relatiile sale fata de ceilalti muzicieni si care mai târziu i-a permis sa recunoasca geniul lui Brahms înca din perioada când acesta se afla în obscuritate.
În cunostinta dintre Schumann si Clara Wieck, deja cunoscuta drept pianist, se dezvolta în dragoste, iar la un an Schumann cere consimtamântul tatalui Clarei pentru mariaj, însa este refuzat. În seriile Fantasiestücke pentru pian (op. 12) ofera înca o data o ilustrare sublima a fuziunii de idei literare si muzicale sub conceptii întrupate în piese precum Warum si In der Nacht.
Dupa scrierea ultimului dintre aceste doua, simte în muzica sugestia fantezista a unei serii de episoade din povestea Hero si Leander.
Kreisleriana, considerata de compozitor ca una dintre cele mai reusite lucrari ale sale, a fost scrisa în 1838, iar aici realismul compozitorului este din nou purtat cu o treapta mai sus. Kreisler, poetul romantic adus în contact cu lumea reala, a fost un caracter cules din viata reala de catre poetul E. T. A. Hoffmann (q.v.), iar Schumann îl utilizeaza drept un mustiuc imaginar pentru recitalul din muzica propriilor sale trairi. Phantasie in C (op. 17), compusa în vara anului 1836, este o lucrare dispunând de cea mai înalta calitate a pasiunii. Odata cu Faschingschwank aus Wien, cea mai apreciata lucrare a sa pentru pian, scrisa în , dupa o vizita la Viena (timp în care descopera o simfonie pâna atunci necunoscuta compusa de Schubert), aceasta perioada a vietii sale se sfârseste.
Cum Wieck era înca împotriva mariajului, Robert si Clara se lipsesc de acesta si se casatoresc la 12 septembrie la Schönefeld, în apropiere de Leipzig.
1840-1849
Anul poate fi considerat drept cel mai prolific al carierei lui Schumann. Pâna acum compuse aproape exclusiv pentru pianoforte, dar în acest singur an compune aproape o suta si cincizeci de piese. Biografii lui Schumann îl reprezinta ca fiind cuprins într-o furtuna de melodii, dulceata, dubiul si disperarea acestora fiind toate atribuite sentimentelor variate stârnite de dragostea sa pentru Clara. Însa ar fi nefondat sa spunem ca numai aceasta influenta a stat la baza perfectiunii textuale din compozitii precum Frühlingsnacht, Im wunderschönen Monat Mai si Schöne Wiege meiner Leiden.
Principalele cicluri ale compozitiilor din aceasta perioada au fost cele din Liederkreis de J. von Eichendorff (op. 39), Frauenliebe und Leben de Chamisso (op. 42), Dichterliebe de Heine (op. 48) si Myrthen, o colectie de melodii, inclusiv poeme de Goethe, Rückert, Heine, Byron, Burns si Moore. Piesele Belsatzar (op. 57) si Die beiden Grenadiere (op. 49), ambele la scrierile lui Heine, reliefeaza cel mai bine talentul de compozitor de balade, desi balada dramatica este mai putin înrudita lui decât lirica introspecta. Precum afirma Grillparzer, "El si-a creat o noua lume, una ideala, în care miscarile sale sunt aproape precum dorintele sale."
Însa a fost nevoie de multa vreme pentru ca Schumann sa primeasca recunoasterea cuvenita. În timpul vietii sale singurele semne de onoare primite au fost doctoratul obtinut în cadrul Universitatii de la Jena (1840) si profesoratul din 1843 în cadrul Conservatorului din Leipzig.
Probabil nici un alt compozitor nu ar putea rivaliza vreodata cu Schumann în canalizarea energiilor proprii asupra unei singure forme muzicale. La început toate impulsurile sale creative erau transpuse în muzica pianoforte, apoi a urmat anul miraculos al melodiilor. În a compus doua dintre cele patru simfonii ale sale. Anul a fost dedicat compozitiei muzicii de camera si include cvintetul pianoforte (op. 44), astazi unul dintre cele mai cunoscute si admirate opere ale sale. În scrie "Paradis si Stiloul", primul eseu despre muzica vocala concertata.
Acum ca stapânea formele separate, compozitiile sale de aici înainte nu pot fi clasificate drept specifice unei anumite perioade. La Schumann, mai mult decât la orice alt muzician, achizitia de cunostinte noi se afla în strânsa legatura cu cresterea propriei experiente de viata si a impulsului de a o exprima.
Stadiul vietii sale în care era foarte angrenat în muzica sa pentru Faustul lui Goethe ( - ) a fost unul critic pentru sanatatea sa. Prima jumatate a anului 1844 a petrecut-o alaturi de sotia sa în Rusia. La întoarcerea în Germania îsi abandonase munca editoriala si pleaca din Leipzig catre Dresden, unde sufera de prostatie persistenta pe sistemul nervos. Cum începea sa lucreze, era cuprins de tremuraturi si îngrijorari de moarte care se manifestau în frica de locuri înalte, de toate instrumentele metalice (chiar si clape) si de droguri. Suferea perpetuu din imaginarea ca nota A rasuna în urechile sale. În se recuperase si iarna reviziteaza Viena, calatorind la Praga si Berlin în primavara lui , iar vara în Zwickau, unde este primit cu entuziasm, certificând faptul ca Dresden si Leipzig erau singurele mari orase în care compozitorul era apreciat la acea vreme.
Anului îi apartine singura sa opera, Genoveva (op. 81), o lucrare continând multa muzica frumoasa, dar lipsita de forta dramatica. Este interesanta din prima încercarii sale de a aboli recitativul, privit de Schumann drept o întrerupere a valului muzical. Subiectul din Genoveva, bazat pe lucrari de Tieck si Hebbel, nu a fost o alegere prea placuta; însa trebuie amintit ca începând cu 1842 posibilitatile operei germane au fost puternic influentate de catre Schumann, care a scris: "Cunoasteti rugaciunea mea ca artist, seara si dimineata? Este numita 'Opera germana'. Acesta este un domeniu real al curajului .. ceva simplu, profund, german." Iar în carnetelul sau de sugestii pentru texte de opera se gasesc, printre altele: Nibelungen, Lohengrin si Till Eulenspiegel.
Muzica pentru Manfred de Byron este proeminenta într-un an ( ) în care compune mai mult decât în oricare altul. Insurectia din Dresden îl obliga pe Schumann sa se mute la Kreischa, un sat mic la doar câteva mile în afara orasului. În luna august a aceluiasi an, cu ocazia împlinirii a o suta de ani de la nasterea lui Goethe, scene din Faust de Schumann sunt intrepretate la Dresden, Leipzig si Weimar, Liszt oferind ca întotdeauna sprijin si încurajari neîncetate. Restul acelei lucrari a fost scrisa mai târziu în acelasi ani, iar uvertura în .
Dupa 1850
Între - textul operelor lui Schumann sunt extrem de variate. În 1850 devine succesorul lui Ferdinand Hiller ca director muzical la Düsseldorf; între 1851-1853 viziteaza Elvetia si Belgia, precum si Leipzig. În ianuarie 1854, Schumann merge la Hannover, unde audiaza o interpretare a operei sale Das Paradies und die Peri"
La 27 februarie 1854 se arunca în Rin. Este salvat de niste luntrasi, dar odata adus la mal confirma nebunia sa. Desi biografii timpurii concluzionau ca acest comportament al lui Schumann era datorat sifilisului, cercetari ulterioare au aratat improbabilitatea acestei ipoteze. Mai mult, multe dintre simptomele pe care le manifesta, inclusiv crize de activitate maniaca sustinuta alternând cu perioade de depresie profunda, indica spre dereglari polare.
Este transportat la un azil privat în Endenich, în apropiere de Bonn, Germania, unde va ramâne pâna la moartea sa, la 29 iulie . Este înmormântat la Bonn, iar în este ridicata o statuie de A. Donndorf la mormântul sau.
Carl Maria von Weber n. 18 noiembrie , Eutin - d. 5 iunie , Londra) a fost un compozitor german, creatorul operei romantice germane.
Weber si-a facut educatia muzicala în Salzburg sub îndrumarea lui Michael Haydn. si-a desavârsit cunostintele prin contactul cu viata muzicala din diferite orase, în care a ocupat diverse functii, Kapellmeister în Breslau, director muzical al operei din Praga, apoi al operei din Dresda. Pianist si dirijor remarcabil, Weber s-a afirmat totodata în domeniul teatrului muzical, fiind - pentru spatiul de cultura germana - cel mai important compozitor de opere înainte de Richard Wagner si creatorul operei romantice.
Cele mai cunoscute dintre cele opt opere ale sale, "Freischütz" ( ), "Euryanthe" ( ) si "Oberon" ( ), au influentat creatia succesorilor sai în acest gen. Atmosfera evocatoare, coloritul feeric, conturarea precisa a caracterelor, constructia de ansamblu si sugestivitatea tratarii orchestrale confera operelor sale un farmec deosebit. Weber a mai compus doua sinfonii, uverturi, concerte pentru diverse instrumente si orchestra (pian, fagot, clarinet), sonate si piese pentru pian (celebra "Invitatie la dans", orchestrata mai târziu de Hector Berlioz).
Richard (Wilhelm) Wagner (n. 22 mai , Lipsca; d. 13 februarie , Venetia) compozitor, dramaturg si teoretician al artei germane, unul din cei mai de seama reprezentanti ai romantismului muzical.
Richard Wagner s-a nascut la Lipsca (azi Leipzig) într-o familie de actori. A studiat la Dresda si la Lipsca, luând lectii de compozitie cu Christian Theodor Weinling. Între si Wagner a lucrat pentru teatrele de opera din Würzburg, Magdeburg, Königsberg si Riga, a compus primele sale opere Die Feen ("Zânele", ), Das Liebesverbot ("Dragoste interzisa", ) si mai multe piese orchestrale. În se casatoreste cu actrita Minna Planner. Calatoreste mult, cunoscând principalele centre muzicale europene. În timpul unei agitate calatorii pe mare spre Anglia elaboreaza planul pentru opera "Olandezul zburator".Dupa o scurta sedere în Londra, pleaca la Paris, unde este profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz.
În continuare, geniul sau muzical s-a format si s-a relevat sub influenta muzicii lui Carl Maria von Weber, Wolfgang Amadeus.
Mozart si în special a simfonismului lui Ludwig van Beethoven. Primele sale opere de un rasunet deosebit, Rienzi ( - premiera la 20 octombrie la Dresda), Der fliegende Holländer ("Olandezul zburator" sau "Vasul fantoma", - prezentata în premiera la 2 ianuarie la Dresda), l-au impus în viata artistica.
În se stabileste în Dresda, unde devine Kapellmeister la curtea regelui din Sachsen. Urmatoarele sale opere Tannhäuser ( ) si Lohengrin ( ) sunt mai greu acceptate de public, datorita elementelor inovatoare în structura dramatica si muzicala. Cu sprijinul lui Franz Liszt, vor fi prezentate mai târziu cu succes la Weimar.
Fire orgolioasa, Wagner a avut o existenta agitata. Sub influenta scriitorului Heinrich Laube, a adoptat ideile republicane ale miscarii Jungen Deutschland ("Tânara Germanie"), dar, dupa înfrângerea revolutiei din , este nevoit sa se refugieze la Zürich în Elvetia, unde ramâne 10 ani, pâna în anul . Aici o cunoaste pe scriitoarea Mathilde Wesendonck, pentru care nutreste o adevarata pasiune si pe ale carei versuri compune un ciclu de lied-uri. În aceste împrejurari se desparte de sotia sa, Minna; mai târziu se va casatori cu Cosima , fiica lui Franz Liszt.
Începând cu anul devine protejatul regelui Ludwig II al Bavariei, un pasionat admirator al muzicei wagneriene. Regele îl sustine financiar, Wagner putând astfel sa se consacre numai creatiei artistice. Cu ajutorul protectorului se construeste Teatrul de la Bayreuth, special pentru înscenarile operelor lui Wagner, unde - pâna în zilele noastre - în fiecare vara (iulie-august), au loc renumitele festivale muzicale "Richard Wagner".
Richard Wagner s-a mutat la Bayreuth la data de 24 aprilie 1872. A locuit in primele 3 zile pe strada Bahnhofstr.14, într-o casa închiriata la interventia sorei sale Ottilie Brockhaus, pe lânga rudele sotului ei din Bayreuth. La data de 27 aprilie 1872 R. Wagner s-a mutat provizoriu la hotelul „Fantaisie” din Donndorf (comuna la 4 km vest de Bayreuth), nu departe de castelul „Fantaisie”. Spre sfârsitul lunii sept.1872 familia Wagner s-a mutat din Donndorf în casa de pe strada Dammallee nr.7 din Bayreuth. Aici a început penultima sa opera „Götterdämmerung” („Amurgul Zeilor”), terminata in „Haus Wahnfried”, casa in care s-a mutat în toamna anului 1874. Cu „Amurgul Zeilor” a încheiat - dupa 26 ani - tetralogia „Inelul Nibelungilor”. In Bayreuth a compus si cea din urma opera a vietii sale, „Parsifal”. A murit la Venetia (în Palatul Vendradim), în ziua de 13 februarie 1883, la vârsta de 70 ani, în urma unei afectiuni cardiace. Sotia Cosima (fiica compozitorului Franz Liszt) a preluat dupa decesul sotului conducerea Festivalului Wagner, supravietuind înca 47 de ani. Au avut 3 copii: Isolde (1865-1919), Eva (1867-1942, casatorita cu H.S.Chamberlain) si Siegfried (1869-1930, casatorit cu Winifred Williams-Klindworth).
Motivele care l-au indemnat pe Richard Wagner sa aleaga ca resedinta orasul Bayreuth au fost urmatoarele:
• orasul era situat in Bavaria, tara ocrotitorului sau, regele bavarez Ludwig II (1845-1886), fata de care s-a simtit profund îndatorat si legat.
• Bayreuthul era amplasat geografic în inima Imperiului German, relativ usor accesibil din toate directiile.
• avea o cladire de opera (putin folosita), în care el spera sa prezinte in exclusivitate operele sale (ulterior scena operei s-a dovedit a fi neîncapatoare înscenarilor wagneriene, ceea ce l-a determinat sa construiasca - cu sprijinul financiar al regelui bavarez Ludwig II - cladirea „Festspielhaus” de pe dealul Grüner Hügel).
• nu existau alte teatre în oras care sa-i faca concurenta (nu admitea - din orgoliu - concurenta).
• se afla în vecinatatea masivului muntos Fichtelgebirge, leaganul legendar al unor grupuri etnice germane.
Scrierile lui Arthur Schopenhauer si Friedrich Nietzsche, precum si schimbarea conditiei sale sociale ca favorit al regelui Ludwig II al Bavariei l-au facut sa adere la ideile nationaliste pangermanice. Ideile sale sunt cuprinse în numeroase eseuri despre muzica, teatru, politica si religie ca Kunst und Revolution ("Arta si revolutia", ), Das Kunstwerk der Zukunft ("Opera de arta a viitorului", ), Oper und Drama ("Opera si drama", ). Wagner s-a considerat pontiful unui cult artistic înradacinat în cultura germana, inspirata din vechile legende nordice, cu personaje eroice, care se misca într-o lume supranaturala. Aceasta arta, gravitând în jurul dramei muzicale, trebuia sa dea nastere acelei opere nationale, care sa fie pentru germani ceea ce tragedia clasica fusese pentru grecii antici. Drama muzicala wagneriana se opune divertismentului operei traditionale, bazându-se pe o actiune sacra, alegorie a dramei interioare, printr-o unitate indisolubila cu textul, scris de Wagner însusi pentru majoritatea partiturilor sale. Wagner introduce ca inovatii "melodia infinita" si "motivul conducator" (das Leitmotiv), procedeu simbolic de sugerare si evocare a unor teme psihologice, a unor momente-cheie în desfasurarea dramatica.
Aceasta conceptie si-a gasit întruchiparea în monumentala sa tetralogie Der Ring des Nibelungen ("Ciclul Nibelungic"), compus din operele Das Rheingold ("Aurul Rinului", ), Die Walküre ("Walkiria", ), Siegfried ( ) si Götterdämmerung ("Amurgul zeilor", ), care configureaza, într-o lume de eroi si mituri, conflictul între violenta primitiva a omului si natura sa spirituala. Calitatea exceptionala a artei lui Wagner se reflecta si în capodoperele sale Tristan und Isolde ( ), triumf al dragostei asupra mortii, Die Meistersinger von Nürnberg ("Maestrii cântareti din Nürnberg", ), Parsifal ( ), în care reia legenda "Sfântului Graal", dramatica înclestare a evlaviei cu sentimentul pacatului.
Creatia wagneriana a avut o influenta covârsitoare asupra evolutiei ulterioare a muzicii. Compozitori ca Anton Bruckner, Gustav Mahler, Claude Debussy (la începutul activitatii sale), Arnold Schönberg, Richard Strauss s-au dezvoltat sub influenta muzicii lui Richard Wagner.
Franz Liszt (22 octombrie , Raiding (în lb. maghiara Doborján), pe atunci în Ungaria, astazi în Burgenland, Austria - † 31 iulie , Bayreuth), compozitor maghiar din Regatul Ungar, unul dintre cei mai renumiti pianisti al tuturor timpurilor.
Franz Liszt a fost singurul fiu al functionarului Adam Liszt si al sotiei acestuia, Maria Anna, nascuta in Lagen. Localitatea sa natala, Raiding, facea parte la acea vreme din Transleithania, partea maghiara a Imperiului Austro-Ungar. Familia Liszt apartinea comunitatii de etnie austriaca (sau germana) din Ungaria. Limba materna a lui Franz Liszt a fost germana. Studiile primare le-a efectuat, de asemenea, în germana. A învatat câteva frânturi de limba maghiara de-abia ca adult, purtând în schimb toata viata nostalgia locurilor natale. Limba sa preferata a fost franceza. Lucrarile compozitorului cuprind rapsodii, poeme simfonice, 2 simfonii(„Faust” si „Dante”), „Liebestraum”, valsul „Mephisto”,6 lucrari la pian catre Paganini (dintre care cea mai cunoscuta "Campanella") etc. Cea mai celebra lucrare a sa a fost Rapsodia maghiara nr.2 (care este cântata la pian de obicei în doi). Rapsodiile acestui mare compozitor sunt cântate la pian. Franz Liszt a compus 20 rapsodii (19 rapsodii maghiare si o rapsodie spaniola). O mare personalitate a secolului al XIX-lea, este considerat unul dintre cele mai mari pianisti din istoria acestui instrument muzical.
A fost socrul compozitorului Richard Wagner; a petrecut ultima parte a vietii sale la Bayreuth, unde a fost inmormântat. Casa în care a murit (Bayreuth, Wahnfriedstr.9) a devenit „Muzeul Franz Liszt”".
CREATIA DE LIED IN SECOLUL XIX
In lista creatiilor lui Schubert apar aproape toate genurile ce s-au afirmat in vasta istorie a compozitiei. Din cuprinsul ei se detaseaza insa indreptarea constanta pe care compozitorul a avut-o catre creatia camerala, in centrul careia liedul domina cu o autoritate absoluta.
Si Hayden si Mozart si Beethoven s-au oprit asupra acestui gen miniatural cu trecut inradacinat in cantecul popular german si in manifestarile poetic-muzicale ale vechilor Minnesangeri. Dar nici unul dintre ei nu si-a dat masura intreaga a talentului in arta realizarii lui, cea a contopirii dintre fondul poetic si idea muzicala, asa cum a facut-o tanarul Schubert.
Lui i se datoreaza modelul nou, complex al liedului romantic, cel pe care se va sprijini arta lui Shumann, Brahms sau Hugo Wolf, pentru a nu aminti decat numele celor mai reprezentativi dintre creatorii liedului ce i-au urmat de-a lungul secolului al XIX-lea. Si acestea cu o spontaneitate caracteristica doar celor inzestrati cu geniu, daca avem in vedere faptul ca unele lieduri, ca Gretchen am Spinnrad (Margareta la vartelnita) (1814) sau Der Erlkonig (Regele ielelor) (1815), capodopere ale geniului considerand intreaga lui evolutie, au fost compuse la saptesprezece-optsprezece ani, varsta la care desprindea de modelele oferite de ucenicie este greu de inchipuit.
Urma primelor incercari facute de Schubert in domeniul miniaturii vocale s-au pierdut. Primul lied ce ne-a fost transmis, intitulat Hagars Klage (Tanguirea Agarei), pe versurile lui Shucking, poarta data de 30 martie 1811 scrisa de mana copilului de patrusprezece ani. Subiectul baladei ne poarta in textile biblice, atestand o prima indreptare a muzicienilor catre fondul naratiei religioase si totodata o sensibilitate surprinzatoare pentru varsta lui frageda.
Aceasta trasatura se v-a desprinde si din liedurile ce au urmat, ca Die Madchens Klage (Lamentatie tinerei fete), Eine Leichenphantasie (Fantezia funebra), pe versurile de Schiller, sau Vatermorder (Paricidul), pe versuri de Pfeffel, toate compuse in acelasi an 1811.
Anul 1814 prezinta insa o importanta cu totul deosebita in viata si creatia lui Schubert. Este anul in care arta sa s-a intalnit pentru prima data cu geniu lui Goethe, anul in a carui toamna a creat liedul Margareta la Vartelnita considerat de comentatori drept actul de nastere al liedului romantic. Celebra confesiune lirica a eroinei din faust a prilejuit lui Schubert demonstratia unei forte evocatoare de o complexitate uluitoare. Nevoia de destainuire a unui sentiment mistuitor, de care nimeni nu e strain, a urmarit-o in simplitatea prezentului ei, dar cu o viziune ce reda starea sufleteasca a tinerei indragostite in totalitatea datelor ce o alcatuiesc, din randul carora nu lipseste presimtirea destinului ce
o astepta. Se contopeste, astfel, planul psihologic cu cel descriptive, se realizeaza o complementare deplina in procesul interpretative (voce-pian) si totodata o unitate organica in desfasurerea poetic-muzicala, conceputa de compositor in forma strofica libera. Dupa acest an hotarator din istoria liedului, urmeaza anul 1815, cel mai bogat in creatii schubertiene. Din cele 203 lucrari, 145 sunt lieduri. Talentul muzicianului de optesprezece ani scanteiaza in toate, fie sunt inspirate de versurile unor poeti mai putini cunoscuti fie ca sunt semnate de mai marele poet Goethe.
Faptul ca geniul lui Schubert s-a afirmat in creatia de lieduri de la bun inceput, face imposibila urmarirea lor pe orbita unor cuceriri treptate, deci clasarea lor dupa principiul classic al cronologiei. Urmarindu-le in continuare de-a lungul putinilor ani pe care compozitorul i-a mai avut de trait se poate remarca aceeasi mare varietate in tematica, aceeasi adancire in intelesurile ei. Intre anii 1823-1827 Schubert a compus si numeroase alte lieduri de sine statatoare, creatii ce par a fi adevarate oaze de limpezire creatoare printre lucrarile camerale de mare amploare ale acestei perioade.
Schumann un alt aspirant la crearea liedului a oscilat toata viata sa in a fi poet sau musician. Entuziasmul sau clocotitor v-a aparea reflectat in sirul a peste o suta de lieduri ce par a fi fost o izbucnire vulcanica a fanteziei sale de-a lungul intregului an 1840,an pe care comentatorii il vor numi pe buna dreptate" an al liedurilor" , avand in vedere faptul ca numarul lor mare (138) se apropie de cel realizat de-a lungul intregului sau drum creator (246) . Si daca Schubert a cules din acea vreme de i-a oferit poezia vremii doar acele texte ce erau mai aproape de propriile sale trairi fie de o fermecatoare naivitate, fie de o mare profunzime, Schumann v-a ajunge sa cearna din lecturile sale doar acele poeme ce se detasau ca valoare. "Fugiti de poezii mediocre" indemna el pe contemporanii de lieduri in articolele sale publicate in presa. El creaza sub lumina acestui principiu estetic un sir de bijuterii musicale in care la identificarea sa cu subiectul se adauga si deosebita valoare a versurilor.
Inceputul il face buchetul de noua lieduri intitulat “Liederkreis” pe versuri de Heinrich Hein, poet romantic nascut in acelasi an cu Schubert (1797) dar care-si v-a sfarsi viata odata cu Schumann (1856) .O simplitate specific populara da farmec acestor noua miniature vocale,reflectand imagini din natura:
-Ich wandelte under den Baumen (Rataceam printre copaci), din viata,
-Warte, warte wilder Schiffmann (Asteapta, asteapta, corabier salbatic) ,
-Herze mein, pentru a sfarsi dureros in ultimul lied: Schone Wiege meiner Leiden (Leaganul durerii mele).
Pentru a intelege transformarile ce au survenit la fondul si stilul lucrarilor din epoca tarzie a realizarilor lui Schumann, datele biografice sunt edificatoare. Daca muzica vocala a insemnat manifestarea unei energii creatoare unice si neobisnuit de intense in anul 1840, ca expresie a fericirii de a trai, pana atunci atat de retinuta, in anul 1849, deosebit de bogat si de variat in genuri musicale. Preferinta compozitorului pentru creatia vocala apare ca o urmare a faptului ca el ajunge sa conduca o formatie corala proprie cea ce inseamna o practica importanta in creatia vocala. Bogata este si creatia corala, inaugurate de Schumann in anul 1840 intitulat simplu Sase Lieduri ce au avut bucuria de a canta adevarate bijuterii miniaturale, de limpezimea si de maiestria realizarii lor. Fara sa fi participat direct la evenimentele revolutionare, asemenea lui Righard Wagner, Schuman si-a manifestat adeziunea la ideile timpului prin lieduri, cantece corale sau Marsuri pentru pian compuse in aceasta perioada, ultimele fiind calificate de Liszt ca "sculptate in piatra".
CONCLUZII
Dupa Beethoven “Catre iubita indepartata” si Schubert “Frumoasa morarita si Calatorie de iarna” , Schumann gaseste in aceasta forma romantica cel mai potrivit sprijin pentru manifestarea fanteziei sale.
Schumann si-a afirmat intreaga gandire de artist romantic in intreaga sa creatie de lied si pentru pian.
Creatia de lied prin intermediu interlocutorilor sai, mai marii creatori din muzica clasica si apoi muzica romantica a imbinat natura, basmul, poezia cu muzica.
BIBLIOGRAFIE
1.O istorie a muzicii universale III……………...Bucuresti1998
2.Brumaru,A……………Romantismul in muzica, Bucuresti Ed,Muzicala,1962
3.Coolin, A………………………Schumann, Paris,1942
4.Editura didactica 2005………Educatie Muzicala clasa aX a
5. Mic dictionar – antologie pentru elevi.Autor Elena Petras............................. Editura Demiurg Bucuresti 1992. Romantismul pagina 82.
6. Romantismul.Autor Vera Calin................. Editura Univers Bucuresti 1970 paginile 7, 46, 53, 64, 71, 90.
7. Elemente de teorie literara pentru elevi. Autor Ioan Andrau.......... ..... ...... .. Editura Dacia Cluj-Napoca 1986 paginile 313, 319.
8.Istoria Muzicii clasa a IX-a si a X-a
9.Educatia Muzicala clasa aIX-a
|
