Cantofabule
Dupa parerea semnatarului acestor randuri, dublul LP Cantofabule este, impreuna cu celelalte doua Phoenix-uri - Cei ce ne-au dat nume & Mugur de fluier si Zalmoxe al formatiei Sfinx, unul dintre cele mai valoroase albume rock romanesti.
Pagina de progressive, acesta ii reuneste alaturi de Nicolae Covaci - chitara solo, voce, chitara acustica, double six, blockflote; pe Iosif Kappl - bas, voce, vioara, blockflote; Mircea Baniciu - solist vocal, chitara; Ovidiu Lipan - baterie, bongos, timpane, gong, clopote, tamburina; si pe Gunter Reininger - pian, pian electric, synthesizer, celesta, orga electronica (pe care il intalnim in calitate de membru deplin). Acesta aparuse ca invitat pe albumul anterior. Prin recitarea unor versuri compuse de Serban Foarta si Andrei Ujica (1-14) in cadrul piesei "Invocatie"(1), Florian Pittis intregeste tabloul celor care au participat direct la realizarea albumului.
Unul dintre atu-urile Phoenix - ului au fost intotdeauna versurile, care in cazul albumului de fata sunt inspirate din Istoria Ieroglifica a lui Dimitrie Cantemir. Punct de plecare generos, acestea permit punerea in valoare a talentului componistic si interpretativ al formatiei, ce isi continua logic drumul pe care l-au deschis la inceputul anilor '70, odata cu Cei ce ne-au dat nume.
Cum Cantofabule este fara echivoc unul dintre cele mai complexe si mai bine primite LP-uri din muzica romaneasca, problema valorii sale nu mai poate fi pusa in balanta, cu atat mai mult cu cat timpul a confirmat cele mentionate. In comentariul ce urmeaza propun o metoda de analiza comparata a materialului reunit de acesta.
Albumul debuteaza
cu "Invocatie"(1),
una dintre cele mai reusite pagini de prog romanesc. Piesa de mare complexitate, ea reprezinta prologul perfect pentru Cantofabule introducand
ascultatorul in atmosfera speciala a acestuia. Am ascultat nenumarate
materiale ale unor formatii de folk sau rock progresiv din Europa, Asia (Japonia) ori cele doua Americi
si pot spune ca prin coerenta ideologica,
albumul trupei Phoenix este una dintre cele mai mari realizari in domeniu. Formatia cea mai asemanatoare este Malicorne,
care dupa primale trei albume
de acustic-medieval-folk se orienteaza
din ce in ce mai puternic spre progres. Pentru
cine nu a ascultat Malicorne e mai dificil
sa gaseasca oarece asemanari cu Phoenix, a
caror muzica ar putea fi plasata
intre Jethro Tull si Gryphon.
"Invocatie" are valoare
de unicat in muzica romaneasca. "Norocul Inorogului"(2) este o continuare
logica a "Invocatiei".
Cantata in franceza veche si in romana aceasta se apropie de creatia formatiei Malicorne. Avem
de-a face cu cea mai "medievala" piesa a albumului, colorata de linia blockflote-lui, ceea ce trimite spre "Om bun" a lui Dan Andrei Aldea. Pe toate
cele patru fete de disc a fost introdusa (repartizata) cate o piesa "din alt film". Consider ca din punct
de vedere muzical "Scara scarabaului"(3), piesa beatles-ista, este un momentul de recul al primeia. Celelalte ar fi, in optiunea mea "Uciderea Balaurului 5)",
"Pasarea Roc.K And Roll"(11)
- cea mai slaba piesa (poate singura
din intreaga cariera) si
"Zoomahia"(13) - piesa
interesanta, care in afara
de faptul ca seamana cu un pasaj din Byrds
("Eight miles high")
dezvolta o tema pe care Phoenix o
mai tratase in "Omule,
cine esti tu?" (muzica unui
film intitulat Parasutistii).
Fata a doua propune piese de mare complexitate cum ar fi "Delfinul, dulce dulful nostru"(4) "Stima casei"(6), "Pasarea Calandrinon"(7), in care ies
in evidenta inspiratia, talentul compozitional si maiestria interpretativa. Pianul, vioara si blockflote-le dau un farmec aparte unor
creatii ce trimit cu gandul la bestiarele
medievale. "Uciderea..."
are functie de entertanment. "Stima casei" este o piesa
scurta si frumoasa ce trimite prin procesarea
pe canale spre o alta realizare
de marca a formatiei,
"Mugur de fluier".
Consider "Pasarea Calandrinon", alaturi de
"Invocatie", cea
mai buna piesa a albumului.
Fata trei este mai orientata spre rock. "Filip si cerbul"(8) alcatuieste impreuna cu "Vasiliscul si aspida"(9) un moment apropiat
hard-rock - ului, de tipul
"Dansul Codrilor"
(de pe albumul anterior, Mugur de Fluier). Aceste piese sunt urmate
de o creatie iarasi deosebita, "Sirena"(10),
care era una dintre marile favorite ale publicului in concertele vremii. "Pasarea R." cred ca a fost inclusa in album din motive comerciale.
Poate fi considerata totodata o gluma muzicala ori o piesa de show (in intelesul peiorativ).
A patra fata
este deschisa de o piesa cantata in aromana, "Cantic-lu a cucuveaua-liei"(12),
ce face parte din aceeasi familie cu "Anule hanule" de pe albumul anterior.
Dupa "Zoomahia" care genereaza o atmosfera in tonul intregului, urmeaza ultima piesa a albumului
"
Muzica a fost semnata de Phoenix (1, 13), Nicolae Covaci
(2, 3, 4, 6, 12, 14) si Iosif Kappl (5, 7, 8, 9, 10, 11)
Cele cateva consideratii pe care le-ati parcurs in randurile de mai sus au fost scrise in ideea de a orienta cititorul spre o (re)auditie a Cantofabule-lor, nu pentru a oferi raspunsuri unor intrebari subiective. S-ar putea vorbi la nesfarsit pe marginea subiectului, dar cel mai important cred eu, este sa punem problema bine, adica sa evaluam albumul in contextul muzicii progresiv-rock universale, lasand frumoasele particularitati (importante si ele) pe planul secund.
In calatorii de-ale mele prin Europa si peste ocean am luat cu mine printre altele si albumele Phoenix. Cand am avut ocazia am cerut parerea unor oameni (interesati de muzica) despre ele si am putut lua astfel cunostinta de pareri mai obiective. Principalele bariere in calea receptarii albumului peste hotare sunt relativ proastele imprimari (si procesarea sunetului) si faptul ca nu se canta in engleza (ori intr-o limba de circulatie mai larga). Ca muzica, spun eu, materialul sta intr-adevar in picioare!
|
