Clasicii muzicii corale românesti
Prin activitatea si creatia sa, Dumitru Georgescu Kiriac (1866 - 1928) reprezinta unul din momentele importante ale evolutiei istoriei muzicale românesti, o personalitate ce si-a adus contributie atât în creatia muzicala corala, muzica de camera, muzica de teatru, prelucrari si aranjamente corale în folclor, în muzicologie dar mai ales în învatamântul muzical. Lui Dumitru Georgescu Kiriac îi revine meritul de a deschide noi drumuri în creatie, interpretare si didactica, fapt ce ne poate îndreptati ca acest mare muzician si pedagog a fost un creator de scoala nationala. Ar fi suficient sa analizam importanta modalismului pe care l-a promovat Dumitru Georgescu Kiriac în creatie si repertoriul scolar si am constata cât de imoportanta a fost contributia acestui mare muzician patriot la modernizarea artei si învatamânutlui românesc.
Dumitru Georgescu Kiriac ramâne un clasic al muzicii românesti fara de care nu s-ar mai fi afirmat creatori precum Gheorghe Dumitrescu, Martian Negrea, Mihail Jora, Paul Constantinescu, Mihail Andricu si alti compozitori care la rândul lor au devenit profesorii unei noi generatii. În anul 1910, când Dumitru Georgescu Kiriac începe sa culeaga folclor în cultura româneasca muzicala, s-a produs un adevarat eveniment întemeiat, acest mare folcorist s-a îndreptat spre mediu rural alegând de acolo cele mai autentice, nestemate ale creatiei populare. Contactul cu muzica traditionala i-a modelat si conceptia sa muzicala în special în ceea ce 515b120f priveste lucrarea de melodii culese din diferitele zone ale tarii.
Culegerile sale de folcor s-au adaugat celor lui Anton Pann, Theodor Burada, Dimitrie Vulpian, Ion Andrei Wachmann si au constituit adevaratul izvor al creatiei sale.
Dupa cei 5 ani petrecuti la Paris la Scola Cantorum a revenit în tara unde si-a afirmat adevaratul sau simt artisic adaptând în mod corect armonia clasica la potentialul cântecelor populare de structura modala. Convins fiind ca muzica cu text este mai apropiata de sufletele iubitorilor de muzica, Dumitru Georgescu Kiriac a compus numeroase piese vocale în stil popular dar si inspirate lucrari corale pe voci egale. Elocventa pentru conceptia marelui muzician est afimatia urmatoare: "Avem de toate pentru o anume patura a societatii, pentru patura asa-zisa culta: conservatoare, opera, diferite concerte. N-avem însa nimic pentru sufletele marii multimi pentru popor, nici chiar societati corale ori instrumentale ca în alte tari... ce e de facut?"
Tot el raspunde la propia sa întrebare de mai devreme prin întemeierea societatii corale "Carmen", societate care avea sa joace un rol deosebit de important în dezvoltarea muzicii românesti.
Dumitru Georgescu Kiriac îsi începe studiile muzicale la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti avându-i ca profesori pe Eduard Wachmann (la armonie si compozitie), Gheorghe Bratianu (la teorie si solfegiu). Dupa finalizarea studiilor la Conservator, acesta pleaca în capitala Frantei, Paris, unde îsi aprofundeaza studiile muzicale cu profesori ca Bourgault-Ducoudray si Vincent d Indy apoi se întoarce la Conservatorul din Bucuresti unde va fi profesor de teorie si solfegiu.
Creatia lui este vasta, cuprinzând, în special, lucrari pentru pian si voce dintre care cele mai importante sunt: La moara, Cântecul murgului, Ce mi-e drag pe lume, Buna seara, mândro buna, Dor de duca, Vântulet ce treci prin flori, Cuculet cu pana sura, Foaie verde lamâita si altele.
Cântecul Foaie verde lamâita
În muzica româneasca, melosul modal, ritmica deosebit de atragatoare, atât prin permanenta ei variatie cât si prin sugestiva ei asimetrie, constituie expresia pregnanta prin care compozitorii au realizat numeroase creatii inspirate din duioasele cântece si avântatele dansuri ale poporului. Aceasta nesecata comoara, deosebitul nostru folclor nu poate fi neglijat, chiar daca un cerc restrâns de muzicologi se declara "plictisiti" de folclor si se arata neîncrezatori fata de rolul însemnat pe care acesta poate sa îl joace în arta culta. Rolul compozitorului este de a-si însusi folclorul, el trebuind sa tina seama de toate cuceririle tehnice ale artei componistice a timpului, sa le întrebuinteze printr-o selectie gândita alegându-le pe acelea care îl caracterizeaza, pentru a crea un continut bogat de idei si sentimente, realizat cu o forma noua, la un înalt nivel artistic.
Pornind de la aceste considerente, se poate afirma ca opera lui Gheorghe Cucu (1882 - 1932) reprezinta un alt moment important în dezvoltarea muzicii corale românesti. Muzica sa melodioasa, plina de culori luminoase, conceputa într-un stil larg accesibil, ne apare ca o arta impregnata de vitalitate si energie. Creatia lui Gheorghe Cucu se caracterizeaza printr-o expresie de o remarcabila autenticitate, un stil original, cu trasaturi caracteristice, dobândind o îndeletnicire caracterizata prin fermitate.
Absolvent al Conservatorului din Bucuresti, compozitor interpretat cu succes în concertele Societatii "Carmen", înzestrat cântaret si valoros dirijor al corului bisericii Brezoianu din Capitala, Gheorghe Cucu are prilejul sa-si perfectioneze cunostintele la "Schola Canorum" între anii 1908 - 1911. Personalitatea complexa a lui Vincent d'Indy a avut un rol pozitiv în formatia sa artistica. În aceasta perioada a compus o melodie pe versurile lui Ronsard din cunoscuta poezie Ode a Cassandre, o romanta pe poezia lui Jean Richepin si o alta romanta, româneasca, pe o poezie a lui Hîrjau, tradusa de Bachelin în limba franceza.
Muzicologul Riegler-Dinu, în studiul sau Gheoeghe Cucu la Paris , analizând melodia Ode a Cassandre, afirma : "Stilul tânarului compozitor român este surprinzator de adecvat poeziei". Semnificative ne apar indicatiile marelui maestru Vincent d'Indy -"d'excellentes choses mais parfois trop de subtilites rythmiques". Desi pe vremea aceea la Paris genul de romanta era la moda, Gheorghe Cucu nu si-a îndepartat activitatea creatoare în aceasta directie. El a învatat de la Vincent d'Indy tehnica componistica a marilor clasici, în special forma si armonia. În anul 1914, se întoarce în tara, stapân de acum pe o adevarata maiestrie componistica, dedicându-se în continuare culegerii si prelucrarii pentru cor a meodiilor populare, îmbogatind în acelasi timp repertoriul coral cu compozitii originale scrise în spiritul folcloriuuli nostru. Piesele corale pe care le-a scris în cei 20 de ani de activitate creatoare se impun nu atât prin numarul lor, cât datorita calitatii lor artistice deosbite.
Lucrarile sale de gen coral cuprind:
- colinde la doua-trei voci, destinate în general scolarilor;
- piese pentru cor barbatesc si mixt, în care melodia populara este
supusa unor oarecare dezvoltari;
- compozitii originale mai amplu dezvoltate, ce folosesc adeseori
forme ale muzicii instrumentale, ca de exemplu cea de rondo,
care sta la baza uneia dintre lucrarile sale corale cele mai
importante, Haz de necaz.
Din categoria lucrarilor scrise pentru cor mixt, fac parte si piesele: Frumosul vine pe apa (pe versuri populare), Craciunul (versuri de I. U. Soricu), Luceferii (versuri de Petre Dulfu), Mincinosul (versuri de I. U. Soricu), Greierul (versuri de I. U. Soricu), Mânia (pe text popular) etc.
Un loc aparte îl ocupa în lucrarile sale cu caracter laic, cele câteva cântece pentru voce sau voce si pian, unele pe texte românesti, cum sunt: Cântecul codrului (versuri de stefan Octavian Iosif), Cântec (versuri de Calin Moldoveanu), Blestemul (versuri populare), iar altele pe versuri de poeti francezi; melodia acestora din urma se deosebeste, ca structura, în mod esential de cea a cântecelor pe texte românesti, dar mai ales e melodia corurilor sale de inventie proprie.
La fel de valoaroasa ca si cea laica este creatia sa coarala religioasa, constând, pe de o parte, din prelucrari de autentice melodii bisericesti, pe de alta, din creatii în întregime proprii, între care, cea mai importanta, figureaza Liturghia pentru cor mixt. Datorita fortei expresive, a originalitatii inventei melodice, care reprezinta o prelucrare personala a cântecului psaltic, Liturghia lui Gheorghe Cucu poate fi considerata ca punctul culminant al întregii creatii românesti de acest gen. Data fiind scriitura prin excelenta contrapunctica a lucrarilor religioase ale lui Gheorghe Cucu, este necesara o comparatie între stilul polifon al acestuia si cel al lui Dumitru Georgescu Kiriac.
În timp ce Liturghia psaltica a lui Dumitru Georgescu Kiriac si alte prelucrari de melodii bisericesti ale sale, precum si cele de melodii populare sunt caracterizate printr-un stil contrapunctic în care conducerea vocilor este determinata de anumite considerente armonice, scriitura polifonica a lui Gheorghe Cucu se înrudeste mai mult cu acea a maestrilor polifoniei vocale a Renasterii. Astfel, ca si în muzica acestora, în lucrarile lui Gheorghe Cucu, vocile se desfasoara pe baza unui impuls primar melodic, dar si în acest caz, între vocile suprapuse exista relatii verticale bine definite, care nu au fost stabilite în mod transcedental, ci sunt rezultatul secundar al conducerii vocilor. Acest mod de a concepe polifonia este plastic caracterizat de catre Gheorghe Cucu însusi prin îndrumarile pe care le-a dat discipolilor sai spunând: "Nu cautati acorduri prestabilite, coincidentele însa trebuie sa fie armonice"
Deosebirile între scriitura polifonica a celor doi compozitori si modul diferit în care ei trateaza mai ales melodiile populare se datoresc deosebirilor de atitudine pe care ei o au fata de folclor. În timp de Dumitru Georgescu Kiriac manifesta o preferinta pentru melodiile populare de structura modala arhaica, considerând modalismul ca un semn principal al autenticitatii populare si subliniind specificul modal al melodiilor prin preponderenta specificului vertical-armonic, Gheorghe Cucu alege îndeosebi cântece populare de tip "modern", ale caror melodii au la baza o gama majora sau minora.
Deprinsi fiind de a considera polifonia mai potrivita pentru tratarea melodiilor modale - care, în structura lor nu contin decât vagi indicatii în privinta armoniei ce se afla inclusa în mod latent în melodie - iar acoperirea acordica mai potrivita pentru cele de tipul melodiilor concepute în modurile major si minor, s-ar parea ca exista o neta contradictie între felul în care cei doi compozitori trateaza melodia populara. Polifonia lui Gheorghe Cucu izvoraste din simtul sau primar melodic, indiferent de structura cântecului popular sau a celui de strana prelucrat. Acesta întâietate melodica fata de armonie este dovedit si prin simplitatea, lipsa de varietate a armoniei, fapt care i-a fost reprosat adeseori de catre unii dirijori de cor, care, obisnuiti cu o învesmântare armonica de tip occidental a melodiilor populare, au neglijat din acesta cauza lucrarile corale ale lui Gheorghe Cucu. În orice caz, solutiile date cei doi compozitori reprezinta contributii egal de valoroase, dovedind posibilitatile multiple ale tratarii melodiei populare. Astfel devine inutila problema pusa de unii critici ai creatiei lui Dumitru Georgescu Kiriac si Gheoghe Cucu, întrebandu-se care dintre cei doi compozitori este mai important. Chiar daca am admite ca lucrarile lui Gheoghe Cucu reprezinta o încununare a eforturilor creatoare ale antecesorului sau, din punct de vedere istoric, Dumitru Georgescu Kiriac are meritul initiatorului, al artistului de mai larg orizont cultural, care, întelegând valoarea folclorului, a dat un impuls hotarâtor în promovarea unei arte culte, având un caracter national ce izvoraste din valorificarea caracteristicelor muzicii populare.
Ca si alti mari artisti români - George Enescu, stefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Constantin Brâncusi - valorosii compozitori erau perfect constienti ca poporul si adevarata arta îsi au o noblete a lor, mult mai profunda în comparatie cu opiniile de circumstanta si ca muzica româneasca nu poate avea nimic în comun cu moda trecatoare sau cu acel respingator "mimetism creator".
Dumitru Georgescu Kiriac a juct un rol imens în dezvoltarea muzicii românesti. Când afirmam acest lucru, nu ne referim la doar la activitatea sa componistica ci si la aceea de admirabil si entuziast dirijor de cor, muzicolog, pedagog, folclorist, organizator si fondator al Societatii corale Carmen .
Muzicologul Geoarge Breazul, în prefata scrisa la volumul Opere alese, un omagiu adus de contemporaneitatea marelui artist, spunea urmatoarele: "Concertul de inaugurare dat de Carmen , Societatea corala pentru cultivarea si raspândirea muzicii în popor, sub directia lui D.G.Kiriac, a avut loc în seara de 18 decembrie 1901. Programul artistic întrunea , alaturi de numele lui Palestrina, Haydn, Gevaert si Gastinel, numai nume românesti ca: Ion Vidu, Timotei Popovici, Constantin Dimitrescu, George Stephanescu si în trei din cele zece puncte ale acestui program, Dumitru Georgescu Kiriac cu colinde si cântece populare românesti armonizate. Public destul de numeros - relateza presa de specialitate a timpului - desi high - life- ul nu s-a înjosit sa onoreze cu înalta-i prezenta un concert, în care avea sa auda cântându-se în româneste cântece românesti".
La al doilea concert, interesul publicului a crescut, iar cântecele nationale au fost reproduse numai de cor barbatesc. Publicul nu a încetat cu aplauzele, vazând cum melodiile noastre nationale au iesit din umbra locuintei rudimentare si au urcat treptele scenei. Pianistul spectacolului, Dimitriu, un fost profesor de la Conservator, a executat la acest concert o gavota de Johann Sebastian Bach si un preludiu de Felix Meldelssohn Bartholdy. El a fost rechemat de public si i s-a cerut sa cânte o hora.
Adresându-se unui public numeros si dornic sa asculte o arta cu un accentuat spirit popular, Societatea corala Carmen îsi alcatuia repertoriul pe baza unui continut educativ, cu texte literare cuvenite, destinate nu numai ascultarii ci si pentru a fi redate în bune conditii de catre melomanii de toate vârstele si din toate paturile sociale.
S-au enumerat multe din realizarile societatii corale Carmen, precum si punctele unui program de activitate, sustinuta în vederea promovarii creatiei autohtone, inclusiv cea a folclorului national spre care se îndrepta, cu o remarcabila constiinciozitate, întreaga atentie a lui Dumitru Georgescu Kiriac.
Dupa moartea sa, Ioan D. Chirescu (1889 - 1980) a condus cu succes concertele date de acest excelent ansamblu vocal si a continuat popularizarea unui mare numar de creatii din muzica clasica si contemporana, bineînteles punând accentul pe traducerea în sonoritate cât mai expresiva a muzicii autohtone.
În alte centre ale tarii, formatiile corale, poate cu un rasunet mai modest, au depus o activitate importanta, animate fiind de aceleasi nobile idei si sentimente. Corul mitropolitan al lui Gavriil Musicescu la Iasi, corul lui Ioan Vidu la Lugoj, corurile de la Brasov, Sibiu, Resita pot fi citate drept marturii graitoare ale apostolatului muzical.
Într-o epoca când artistii nu se bucurau de conditiile prielnice de azi, Societatea corala Carmen a facut sa rasune cântecul românesc în toata tara, fiind un simbol al luptei dusa de artistii români pentru afirmarea sentimentului national.
Ca si scoala Ardeleana sau generatia de aur a luptatorilor de la 1848, ca si societatile artistice si literare din diferite regiuni ale tarii, Societatea Carmen a contribuit temeinic la construirea maretului edificiu, care azi se înalta majestuos ca un fluviu linistit.
O alta formatie care si-a propus sa contribuie la educarea publicului meloman a fost Societatea corala Cântatea României care, la numai câteva luni de la întemeierea ei, a reusit sa se impuna si sa paseasca cu hotarâre spre telul propus. Aceasta deosebita formatie a fost înfiintata în anul 1919 la 27 septembrie, întrunind un numar însemnat de iubitori de frumos, care au avut o remarcabila contributie atât profesional, moral cât si material.
Sufletul formatiei fost Marcel Botez, un muzician bine pregatit si serios în toate actiunile întreprinse, dotat cu elan si cu o forta de munca rar întâlnite. Pentru meritele sale deosebite a fost numit inspector al învatamântului muzical, precum si director al corului societatii.
Pe alta parte revista Muzica din acea vreme, a devenit, la un moment dat, organul oficial al Societatii Cântarea României, aceasta revista avea importanta misiune de a tine la curent publicul cu dezvoltarea si intentiile pe care societatea le urmarea în educarea muzicala a poporului.
Corala Cântarea României a întîmpinat multe greutati, luptând cu lipsa de întelegere a oficialitatilor. Datorita lui Marcel Botez, au fost prezentate un mare numar de conferinte, cu un pronuntat caracter muzicologic. În mai putin de 6 luni numarul lor s-a ridicat la 17. Dintre subiectele tratate amintim: Menuetul prezentata de Marcel Botez, Muzica de camera de Dimitrie Cuclin, Cântecele de Craciun de Marcel Botez, Dansurile vechi si forma suitei de Marcel Botez, Muzica lui Mozart de prof. I. stefanescu, O seara de doine de G. Mugur, O seara de lieduri de D.Cuclin, Muzica veche italiana din secolele XVI-XVIII de prof. stefan Sihleanu, Compozitori ronâni de G. Mugur etc.
Un considerabil numar de cântareti de prestigiosi interpreti s-au alaturat cu timpul acestei entuziaste formatii artistice. Pentru a avea o imagine fidela asupra seriozitatii cu care se muncea, este destul sa amintim doar câtiva din autorii ale caror piese au fost înscrise în repertoriul coralei, cu ocazia prezentarii primelor concerte: creatori flamanzi din secolul XIII, creatori francezi ca: Tessier, Guedron, Rameau, creatori italieni ca: Gesualdo da Venosa, Pierluigi da Palestrina, Allegri, Anzalone, clasicii vienezi Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven si o serie de autori de coruri populare românesti: Heinrich Schutz.
Formatia îsi va continua cu succes activitatea concertistica nu numai în tara dar si în strainatate,obtinând unanima apreciere a multor personalitati proeminente încurajând astfel aceasta ramura a culturii noastre.
Ramâne o îndatorire a muzicologiei de a dedica studiile ample si amanuntite acestei minunate corale si conducatorului Marcel Botez, cel care a înscris o pagina luminoasa în istoria muzicii românesti.
|
