Creatia miniaturala

Creatia miniaturala

Miniatura:

„Piesa muzicala (vocala, instrumentala, orchestrala) de mica dimensiune. Indiferent de continutul muzical-liric, epic, dramatic etc.-ea se structureaza de obicei in forme de lied (monopartit, bipartit, tripartit, tripentapartit), sau preia structuri specifice gandirii muzicale polifone (inventiune, fugatto, fughetto, canon etc.). Greutatea realizarii unei miniaturi consta in necesitatea de a spune totul intr-o forma cat mai concentrata si perfect inchegata” .

Conceputa in spiritul esteticii romantice, miniatura nu se incadreaza intr-o forma arhitectonica traditionala, desfasurarea ei urmand un plan liber, condus de fantezia compozitorului si de programul inscris la inceputul lucrarii.

O tematica foarte bogata si variata a inspirat diversitatea de titluri si noi genuri in muzica instrumentala: nocturna, studiu, balada, mazurca, poloneza, vals, impromptu, cantec fara cuvinte, capriciu etc.

Perfectionarea pianului, a insemnat implicit dezvoltarea tehnicii pianistice, conducand catre o scriitura mai evoluata¸ceea ce a pretins o interpretare mai nuantata, mai expresiva. Organizarea melodica, constructia si inlantuirea acord 828d34i ica, efectul timbral produs prin imbinarea sonoritatilor pe diferite planuri constituie coordonate fundamentale in compunerea acestor piese de larga circulatie.

Dintre titlurile destul de numeroase ale genului se remarca grupa celor ce au o importanta si semnificatie deosebita.

Creatia lui Frédéric Chopin cuprinde o seama de lucrari din genul miniatural.Ele insumeaza intreaga tehnica pianistica a epocii precum si cuceririle din domeniul armoniei. Unele dintre ele cum sunt mazurcile si polonezele au o profunda semnificatie patriotica.

Dupa cum se poate vedea, majoritatea creatiei sale pianistice de orienteaza spre genuri si forme muzicale de mici dimensiuni. Este in aceasta preferinta a lui Chopin una din trasaturile romantismului care anunta, peste timp, impresonismul. In subiectivismul imaginilor melodice si invalitoare lume a armoniilor, in trasaturile uneori inesizabile ale alcatuirii formelor, recunoastem acel spirit improvizatoric proptiu poeziei epocii, propriu evadarii din rigiditatea unor structuri clasice ce-si epuizeaza resursele in comunicarea gandirii prin sunete. Aparenta simplitate a formelor – de preferinta regasim in majoritatea operelor chopiniene o structura tripartita – se compenseaza cu felul in care, inlauntrul compartimentelor separate prin deosebiri de tonalitate, tempo, formule ritmice sau scriitura, melodica se elibereaza de simetriile fixe, urmand drumul unei cantabilitati vocale devenite prein geniul chopinian proprii pianului. Este interesant de urmarit de-a lungul partiturilor compozitorului cum aceste structuri bi si tripartite imbraca o exceptinala diversitate, chiar in comparatie cu alti muzicieni contemporani lui Chopin, care practica genul miniaturilor cu forme simple.

Este cu neputinta a intelege creatia nemuritoare a lui Frédéric Chopin restransa la un singur instrument, pianul, dar vasta „in semnificatii pentru istoria muzicii universale” , fara a cunoaste atmosfera in care geniul sa s-a format, ignorand tabloul intunecatelor evenimente ce s-au desfasurat in prima jumatate a veacului trecut in Polonia insurecta. Obogata literatura muzicologica a tins la izolarea artei lui Chopin de conditiile istorice in care ea a aparut. Ea ne-a fost infatisata ca un fenomen tipic alromantismului muzical, ca expresia unei trairi subiective, incidental legata de anumite forme traditionale ale artei populare poloneze. De aceea si astazi, dupa trecerea unui veac si mai bine de la data cand au fost scrise , ne uimesc cuvintele prin care unul din contemporanii marelui compozitor polon, genialul romantic german Robert Schumann, patrundea in esenta revolutionara a acelor numuritoare miniature pianistice pe care Chopin le intitula Mazurci. Sub semnatura inflacaratului Florestan, Schumann scria astfel: “Mazurcile sunt tunuri ascunse sub flori si daca autocratul din Nord (tarul) ar sti ce primejdie se ascunde pentru el in aceste melodii atat de simple, el ar interzice aceasta muzica”.

In toate genurile pe care le-a abordat Chopin se simte caracterul unui artist national. Este foarte firesc ca acest lucru sa apara si mai evident in acele genuri care au izvorat din dansurile nationale poloneza – in poloneze si mazurci.

Poloneza:

Franc.,polonaise; ital.,polacca

„Dans popular de origine poloneza cu un caracter maiestuos, sarbatoresc, cunoscut din secolul XVI si care a capatat o mare raspandire la baluri in saloanele din Europa, in special in Franta in secolele XVII si XVIII; dans de perechi, incepea cu prezentarea dansatorilor, apoi urmau diferite miscari, printe care o fandare, o accentuare a timpului 3 al masurii. Melodia avantata a dansului este in masura ternara, cu formule ritmice caracteristice”.[4]

Poloneza este un vechi dans solemn. Cu mult inainte lui Chopin s-au compus atat poloneze destinate ca acompaniament al dansului, cat si piese de concert. Exista poloneze, de exemplu, in creatia lui Bach si Mozart; in acest gen, predecesorul cel mai apropiat de Chopin, trebuie considerat Oghinski, compatriotul sau, ale carui poloneze scrise pentru orchestra, se executa uneori si in zilele noastre.

Chopin a compus poloneze de tipul celor raspandite pe atunci nu numai in copilarie. In anii de maturitate el a creat un gen de poloneza complet nou, care nu reprezenta nici dansul, nici piesa de concert in forma de dans. Acestea sunt adevarate poeme epice in care invie trecutul maret al Poloniei, rasuna durerea pentru suferintele ei. Prin ele muzica lui Chopin nu aminteste numai de trecut. Vorbind despre polonezele lui Chopin, Liszt a sesizat cumulta putere de patrundere: “Ascultand unele poloneze ale lui Chopin, parca vezi mersul hotarat, apasat al oamenilor care se ridica cu vitejie si abnegatie impotriva a tot ce este rusinos si nedrept in soarta omului”.[5] In ele rasuna indemnul la lupta pentru libertate, chemarea compatriotilor si a tuturor oamenilor care nu mai vir sa indure asuprirea, a celor ce urasc tot ce-i “rusinos si nedrept” in viata. Acesta este continutul adevarat al genialelor poeme pe care Chopin le-a numit modest “Poloneze”.

Artistii care apartineau curentelor romantice reactionare idealizau in lucrarile lor trecutul istoric indepartat, acesta fiind un mijloc de a se indeparta de realitate. La Chopin – artist cu tendinte creatoare progresive – evocarea trecutului are complet al sens: el arunca o privire in trecut numai pentru a chema la lupta pentru un viitor mai bun.

Polonezele lui Chopin sunt foarte variate, desi au ca trasatura comuna patosul cu caracter epic. Intr-una din ele, vestita “Poloneza in la major”, maretele fanfarei eroice rasuna ca un stralucit mars victorios dar in acelasi timp amenintator.

In “Poloneza in do minor”, muzica sobra si trista trezeste in imaginatia ascultatorului tabloul unei procesiuni funebre, al inmormantarii tragice dar solemne al unui erou.

Cea mai populara din polonezele lui Chopin, cea in “la bemol major”, iti da impresia unei fresce maiastre, cu caracter monumental dar pitoresc, dedicate gloriei si maretiei poporului. In aceasta compozitie vibreaza un eroism inflacarat si o forta invincibila. Amploarea sonoritatilor, varietatea imginilor sunt uimitoare prin plasticitatea lor; “vezi tabloul unei crancene incaierari de lupta, uneori ti se pare ca auzi chiar zanganitul sabiilor; la inceput parca vine de departe, apoi se apropie treptat tropotul cavalerie, rasuna goarnele victorioase” . Impetuoasa ca miscare, intensa, - cu dinamica ce ajunge la nuante uluitoare – aceasta muzica e gata parca sa nimiceasca tot ce apare in calea ei. Astfel de lucrari a creat Chopin insufletit de maretele sentimente patriotice pentru tara sa.

Polonezele lui Chopin nu mai au nimic compun cu formele nationale ale dansului popular cu acelasi nume in afara de ritm. Acesta prezinta urmatoarele variante dar aceiasi masura ternara. Amploarea lor sonora, bogatia imaginilor muzicale,

  generate de o simtire vibranta, nu are echivalent, afirma Liszt ,decat in Poloneza in mi bemol a lui Carl Maria Weber genialul compositor german, care in peregrinarile sale pianistice a trecut si prin patria lui Chopin.

Prin patosul si elanul Polonezelor eroice in mi bemol major si in la major (asa numita Poloneza militara), Chopin a creat modelul neintrecut al muzicii revolutionare, militante, destinata ca si poezia baricadelor si luptelor patriotice, cum afirma un alt contemporan al compozitorului, poetul polon din emigratie, sa “organizeze imaginatia poporului” .

Mazurca:

Pol., mazur

“Dans de origine poloneza, specific unui grup etnic –mazurii. Melodia este in masura ternara, avant drept caracteristica mutarea accentelor de pe timpul tare pe timpi slabi. Din secolul XVII, Mazurca se raspandeste in toata in toata Europa; este introdusa in muzica de balet, in opera si in muzica instrumentala si orchestrala” .

Mazurcile lui Chopin sunt patrunse de asemenea de sentimente patriotice, desi intr-un sens diferit in comparatie cu polonezele. Intonatia mazurcilor poloneze este strans legata de arta populara, reflecta aspecte specifice din viata oamenilor polonezi. Muzicologul sovietic V. V. Pashalov a aratat ca mazurcile lui Chopin s-au dezvoltat din dansurile populare poloneze: mazur-ul, kuiawiac-ul si oberec-ul. Ritmurile acestora au patruns in mazurcile lui Chopin imprimandu-le un caracter cu adevarat popular. Dupa caracterul lor si continutul pe care-l dezvaluie, ele pot fi usor impartite in trei grupe. Unele par niste schite cu subiecte din viata de toate zilele. Sonoritati de instrumente populare atat de firesc armonizate, precum si veselia lor naiva –toate acestea trezesc in imaginatia ascultatorului un taboul pasnic al vietii de la tara.

Sunt si mazurci care il transporta pe ascultator in atmosfera frenetica a balului. In sfarsit, grupul cel mai amplu al mazurcilor lui Chopin il constituie poemele lirice, uneori dramatice, izvorate direct din ritmurile si dansurile populare. Ele sunt foarte variate, dezvaluind cele mai diferite laturi ale lumii sufletesti a omului. “In ritmurile mazurcii –scrie academicianul Asafiev – sunt impletite aici dumele tipic slave, triste, de o melodicitate plastica; dincoace compozitorul atinge limitele unei melancolii sumbre. Deodata vezi soarele, lumina, freamatul vietii, adierea campiilor, dansului, iar in mijlocul veseliei, un nor trecand umbreste albastrul cerului si in melodia mazurcii apare o umbra de durere” . Asafiev aude aici “maretia durerii sufletului chopinian si continutul tragic allegendelor populare ”. Printre asemenea poeme lirice putem cita mazurcile in sol diez minor, op. 33 si do diez minor, op. 30.

In mazurci, Chopin a facut sinteza a trei tipuri ale dansului popular polon si anume: mazurca sau mazurek, kuiawiak si oberta sau oberek. “Si daca spiritual mazurcei, compozitorul l-a asimilat odatacu laptele si limba materna in ambianta satului natal, Zelazowa-Wola, el s-a impregnate de caracteristicile ritmice si melodice ale kuiawiakului in anii adolescentei, cand a petrecut o neuitata vacanta in satul unui coleg, originar din Safarnia,regiunea Kuiaw, considerata patria acestei forme tipice a muzicii populare polone” .

Mazurca, kuiawiak si oberek, in egala masura cantata si dansate se aseamana sub rapot metric dar difera sub raportul ritmului si al distribuirii accentelor. Ele exprima la fel de pregnant duiosia, dorul sau chinul ca si izbucnirile de bucurie si avantul exuberant. Iata ritmul cal mai tipic al mazurcei:

variat insa la infinit.

Amalgamand aceste trei tipuri de joc si cantec popular national, Chopin a organizat in forma de lied acea pendulare si alunecare specifica a doua sau trei stari sufletesti. De aceea in multe din mazurcile sale domina atmosfera tulburatoare a kuiawiak-ului. In altele, dupa o prima sectiune patrunzatoare ca un cantec de jale sau de dor se insinuiaza in Trio-ul median elemental ritmic vioi, aducand o sugestie contrastanta de dans insufletit. In general insa putine respira o bucurie ritmica deplina asemenea muzicii populare de dans. Exemple in aceasta privinta ne ofera Mazurca in fa major op. 68 no 3 ale carei sectiuni de extremitate sunt tipice mazurcei populare:

Trio-ul acestei mazurci reproduce atmosfera unui oberek. Mazurca n re major op. 33 no 2 incepe cu un kuiawiak

avand o mazurca la mijloc (Trio). Cele trei tipuri de dans si cantec popular alcatuiesc pentru Chopin trei tonalitati sufletesti pe care el le imbina din viata satului, momente intime, imagini de neuitat ale patriei pierdute.

In mazurci palpita viata satului din vacantele copilariei, cu muzicantii populari insufletind dansul infocat sau ingandurat al perechilor de tarani. Pianul evoca instrumentele populare dezacordate si patosul lautarului de sat cantand cu voce falsa dar cu un sentiment profund si adevarat stravechi melodii smulse din bucuria si jalea mutimilor anonime. In mazurci, arta miniaturii pianistice atinge o culme rar intrecuta. Omul, istoria, universul isi rasfrang chipul in transparenta lor de lacrima. In putine tacte sunt redate toate meandrele vietii, durerea, chinul, duiosia iubirii, bucuria jubilanta. In unele, melodia se topeste in armonie ca in Mazurca in do diez minorop 50 no 3 scrisa in 1841 sau ca in Mazurca in aceeasi tonalitate op 41 cu trecerea fluctuanta a melodiei din lumina in

umbra. Rare ori un singur sentiment se extinde de la prima pana la ultima masura a unei mazurci. Dar intocmai cum da glas in unele mazurci sentimentelor apasatoare, tot astfel Chopin stie sa recreeze lumea bucuriei si a jocului in altele. Tipul aceste familii luminoase de mazurci ni-l ofera asa numita Mazurca a

mazurcilor in do major, op. 56, prelucrata de Liszt si celebra prin repetarea de 16 ori a aceleiasi masurii.

Scrise in diferite etape si de-alungul intregii vieti, cele 60 de mazurci reprezinta o lume sonora in care cercetatorii au regasit multe din elementele armonice specifice ultimului stil Wagnerian. Chopin apare in aceste lucrarii de scurta respiratie ca unul din parintii armoniei romantice. Din creatia colectiva a geniului popular polon el a cristalizat in mazurcile sale o arta muzicala, care, prin expresivitatea melodiei, noutatea armoniei si bogatia coloritului sonor a deschis noi drumuri in muzica universala.

Vals-ul:

Ital., valzero; germ.,Walzer; franc., valse

“Aparut in a doua jumatate a secolului XVIII ca dans orasenesc, avand radacini si filiatiuni in unele dansuri populare din Austria si Geramnia, s-a extins si capata o larga raspandire in mai toata lumea”[13].

Valsul –in creatia lui Chopin este o lucrare pentru pian, destinata salii de concert in care in afara de masura ternara ce amiteste de muzica insotitoare a dansului, constructia melodica si armonica ii confera particularitatile si o apropie de muzica cu program.

Masura de 3/4 , tempoul potrivit, o melodica cantabila si expresiva sunt elemente “Chopin a fost atras in mod deosebit de inca o forma a dansului –valsul” care au determinat ca incepand din secolul XIX sa apara un numar impresionant de valsuri, unele devenite celebre si cantata cu success si astazi. Este vorba de acele tipuri ce contin o succesiune de melodii contrastante, cuprinzand si un trio si da Capo pentru a se face trecerea spre coda; se pastreaza inalterabil masura de 3/4 (desi exista rare exceptii, celebre), cu o factura de acompaniament simpla (un bas urmat de doua acorduri pe timpii doi si trei).

. Nu este vorba de valsul dansant ci de valsul ca piesa de concert. La fel ca mazurcile, valsurile lui Chopin sunt foarte variate. Unele te incanta prin stralucitul effect al virtuozatatii pianistice, altele, prin eleganta lor subtila, iar cele mai originale si mai importante valsuri te subjuga prin lirismul lor cald, prin poezia lor inaltatoare si prin minunata cantilena pur chopiniana.

“Domeniul muzicii de salon capata, prin valsuri, o consistenta ce adauga aspectului de eleganta un fin parfum romantic” . Uneori de o stralucire de giuvaer (cum sunt Valsurile op.18 si op.34), alteori impregnate de o sensibilitate melancolica (Vals in La bemol major, op.69, subtitulate “Despartires”), aceste frumoase miniaturi completeaza imaginea stilului chopinian care, in mare parte, desi isi pastreaza caracterul national, se integrase ambiantei pariziene. Sunt lucrarile poate cele mai apropiate de ceea ce Fetis numise muzica de pianist, exceland in etalarea unei virtuozitati spectaculoase, dar intotdeauna insotite de o maiestrie incomparabila a nuantelor si echilibrului proportiilor, ce innobileaza aspectul de mondenitate al acestui dans.

In genul lucrarilor mari in forme ciclice, constituie din mai multe parti, Chopin a scris relative putin.

Studii de concert:

Ital.,studio; franc.,etude; germ., etűde; engl.,study

“Piesa muzicala avand drept scop perfectionarea celui care practica in vederea interpretarii unor anumite probleme de ordin tehnic (uneori si de expresie). Din secolul XIX, denumirea de studiu a fost uneori inlocuita prin Exercice, Caprice (Capriccio), Etude. Exista piese compuse cu caracter didactic,.. dar exista si asa… numitele Studii de Concert, scrise de Frederic Chopin”[16].

Inovator indraznet, Chopin este in realitate acel care a creat genul “Studiului de concert” pentru pian; si pana la el s-au scris studii, dar erau destinate mai ales pentru dezvoltarea tehnicii pianistului. Chopin si-a propus cu totul altfel de sarcini. In fiecare studiu el urmareste consecvent o anumita idee tehnica, dar stie s-o ridice intotdeauna la inaltimea unei imagini artistice invaluita in poezie. Studiile lui Chopin sunt extrem de variate nu numai prin problemele tehnice, cat si prin continutul emotional.

Despre unul din aceste studii si anume despre cel in fa minor, op. 25, nr.2, Schumann spunea ca “e plin de atat farmec, de atata meditare si calm ca si cantecul unui copil in vis” . Exista marturii cum ca Chopin considera acest studiu drept “portretul muzical” al Mariei Wodzinska.

Primele 12 Studii op. 10 au fost dedicate lui Fr.Liszt, care a fost, se pare, unul dintre marii interpreti ai partiturilor respective. Fiecare Studiu rezolva o anumita ipostaza tehnica (Studiul nr.1, extensia mainii prin arpegii care acopera intreaga claviatura; Studiuul nr.5 este conceput pentru agilitatea de a canta pe clapele negre; Studiul nr.6 si Studiul nr.3 urmaresc deferite modalitati de a obtine libertatea miscarilor complexe de acompaniament in paralel cu expresivitatea melodiei; Studiul nr.11 dezvolta executia arpegiata, la ambele maini, a acordurilor. Un loc aparte in seria op.10 il ocupa Studiul nr.12, subintitulat “studiul revol; Studiul nr.6 si Studiul nr.3 urmaresc diferite modalitati de a obtine libertatea miscarilor complexe de acompaniament in paralel cu expresivitatea melodiei; Studiul nr.11 dezvolta executia arpegiata, la ambele maini, a acordurilor. Un loc aparte in seria op.10 il ocupa Studiul nr.12, subintitulat “studiul revoltionar”, care prin continutul sau dramatic ridica problematica tehnicii instrumentale la exigentele unei autentice simfonizari programatice a pianului). Cea de a doua suita de Studii, op.25 dezvaluie o diversificare si intr-o anumita masura –o innoire a mijloacelor pianistice prin sondarea unor posibilitati inca neuzitate in practica contemporana compozitorului (retinem astfel, spre pilda, Studiul pentru mana stanga). Acestor doua cicluri li se adauga trei piese compuse pentru Metoda de pian a lui Moscheles si Fetis, pe care pe drept cuvant biografii compozitorului le situeaza la hotarul dintre un studiu de pian si un capriccio fantezist. Urmarind aceste Studii,de-a lungul ambelor serii op.10 si op.25, se poate reconstitui, de asemenea si un alt aspect al personalitatii chopiniene –cea a pedagogului, a muzicianului ce isi indruma elevii catre aspectele de interpretare subordonand acestora virtuozitatea. De altfel, in afara pieselor scrise de el pentru studiul pianului, selectia lui Chopin se arata consecventa modului in care concepea realizarea interpretarii la nivelul muzicii de calitate.

Paralel cu studiile pur lirice, sau pline de stralucire si gratie, se mai intalnesc studii pe care am vrea sa le numim “poeme dramatice pentru pian”[19]. Printre ele se remarca ambele Studii in do minor compuse in anul 1831 si marele Studiu in la minor. Caracterul national este deosebit de pregnant in Studiul in mi major. Ascultandu-l o data in interpretarea elevului sau Gutmann, Chopin a exclamat: “O, patria mea!”

Impromptu:

Franc.; lat., in promptu = pe negandite

“Piesa instrumentala (pentru pian, pian si vioara etc.) de mici proportii, cu un continut variat, avand de obicei o structura specifica liedului (bipartite, tripartit). Desi are caracter de improvizatie, este o piesa elaborata in toate elementele ei. A fost folosit atat ca muzica de scena in unele piese de teatru franceze, cat si ca tema pentru variatiuni”[20].

La hotarul dintre formele mari si cele mici din creatia lui Chopin, se afla Impromptu-urile. Acestea se deosebesc de forma scherzoului, prin faptul ca aici predomina imagini duioase, luminoase, stari sufletesti linistite. Cel mai cunoscut si in mod neindoielnic cel mai valoros, este Impromptu al 2-lea, in fa diez major, care, dupa toate informatiile, ar fi inspirat de imaginea unei mame ce sta aplecata asupra leaganului copilului sau si-si adoarme odorul cantandu-i. Mama se gandeste la viitorul unicului ei fiu si in fata ochilor ii apare tabloul luptelor pentru patrie, la care participa fiul ei. Dupa cum se vede, Chopin a fost inspirit si aici de o profunda idee patriotica.

Preluand de la Schubert si John Field idea pieselor fanteziste care nu au un cadru fix al formei, Chopin creaza in Impromturi si Nocturne un tip special de poezie romantica ce alatura naratiunii momente de reverie. Dimensiunile, chiar daca sunt variabile, acopera aici o mai mare suprafata decat in miniature, compozitorul inclinand spre o dezvoltare a materialului muzical inlauntrul fiecarei sectiuni. Cele patru Imprompuri apar legate printr-o conceptie asupra interfetelor intre momente de virtuozitate si idei melodice lirice, ce se desfasoara dupa o aparenta inspiratie improvizatorica prin care razbate uneori o tematica ce-si precizeaza contururile (in melodiile initiale ale op. 24 si op. 51nsau in caracterul de Poloneza al celei de a doua idei din op. 36) dincolo de arabescurile fioriturilor pianistice.

Nocturna:

Cea mai ampla dintre formele mari si cele mici din creatia lui chopin este Nocturna care constituie una dintre sferele cele mai originale ale creatiei sale. Este adevarat ca in aceasta directie , el a avut un predecesor apropiat –pe John Field, pe care tanarul Chopin l-a apreciat foarte mult. Fara a fi deosebit de profunde, nocturnele lui Field, elegante, cu un caracter meditative, pot fi auzite si in zilele noastre pe estradele de concert.

Multiplele posibilitati de exprimare artistica pe care il ofera acest gen romantic al “muzicii nocturne” –cum ar putea fi tradus cuvantul Nocturna –au fost dezvaluite magistral numai de catre Chopin, neintrecut reanimator al poeticei romantice.

In imaginatia ascultatorilor se perinda tablourile noptilor senine de vara si fosnetul ramurilor, cantecul privighetorilor, marturisirile si juramintele inflacarate ale indragostitilor. Uneori se aude clipocitul apei care-ti da impresia ca deasupra raului pluteste, in linistea noptii, un cantec trist, melancolic. In nocturne se mai intalnesc si imagini muzicale cu alt colorit emotional: tristetea elegica, suferinta evocata de singuratate, tanguiri amare, patetismul impresionant, uneori tragic.

Cantec fara cuvinte:

“Piesa instrumentala simpla, de o mare pregnanta si expresivitate melodica, ce se apropie de cantecul vocal. Multe din cantecele fara cuvinte poarta titluri ce ajuta auditoriul sa inteleaga mai bine continutul muzical. Prin aceasta se inscriu in sfera muzicii cu program”[21].

Mostenirea artistica a lui Chopin este bogata. El a lasat doua concerte pentru pian si orchestra, 60 de mazurci, 25 de studii, 4 balade, o barcarola, un cantec de leagan, doua fantezii, 4 Impromtu-uri, 19 nocturne, 17 poloneze, 25 de preludii, 4 scherzo-uri, 4 sonate dintre care una pentru violoncel si pian, 1 trio pentru vioara, violoncel si pian (op8), 17 cantece pentru voce si pian si 13 valsuri. Multe din aceste lucrari se situeaza pe culmile artei universale.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVǍ:

Constantinescu,Grigore,  “Romantismul in prima jumatate a secolului Constantinescu XIX”,Conservatorul de muzica ”Ciprian Porumbescu”,Bucuresti,1978;

Pascu, George si Botocan, Melania, “Carte de istorie a muzicii” volumul I, Vosiliana, Iasi, 2003;

Gruber,R.I., ”Istoria muzicii universal” vol.II partea a doua, Editura Muzicala a uniunii compozitorilor din R.P.R.,Bucuresti,1963;

Iliut,Vasile,  ”De la Wagner la contemporani” vol.IV,Editura Muzicala a uniunii compozitorilor si muzicologilor din Romania,Bucuresti,1998;

Balan,Theodor,  ”Chopin poetul pianului”,Editura Tineretului, Bucuresti;

Solovtov,A.,  ”Frederic Chopin viata in imagini”, Editura Muzicala a uniunii compozitorilor din R.P.R,Bucuresti,1963;

Bughici, Dumitru,  “Dictionar de forme si genuri muzicale”, Editura Muzicala, Bucuresti, 1978;

Liszt,Franz,  ”Chopin” , Editura Muzicala a uniunii compozitorilor din R.P.R.,Bucuresti,1958;