Dimitrie Georgescu Kiriac - ctitor al invatamantului muzical
Gavriil Musicescu este un compozitor ce face parte din elita muzicienilor din Romania, creatia sa cuprinzand cateva remarcabile lucrari inspirate din folclorul romanesc, insa compozitorii din generatia urmatoare si-au axat aproape intrega lor opera muzicala pe punera in valoare a cantecelor si dansurilor populare de autentica sursa rurala pe care G. Musicescu le-a indicat drept izvor nesecat al inspiratiei.
Unii dintre ei, ca de exemplu Dumitru Georgescu Kiriac, Ion Vidu, Timotei Popovici, Theodor Teodorescu, Gheorghe Cucu, pornind de la folclor, au cultivat folclorul exclusiv in genul vocal, altii insa, ca Tiberiu Brediceanu si Guilelm Sarban, l-au asezat si la temelia altor genuri.
Impotanta deosebita pe care compozitorii precursori si clasici o acorda, de pe la inceputul secolului al XX-lea, folclorul taranesc, nu este un fenomen accidental si in acelasi timp redus numai la muzica; cresterea interesului pentru viata si cultura poporului s-a manifestat concomitent si in literatura, in creatiile apartinand curentului poporanist, iar inrauririle acestui curent se constata si intr-o parte a artei plastice din acel timp, ca de exemplu in tablourile lui Nicolae Grigorescu , care a tratat de preferinta figuri din popor si scene pitoresti din viata de la tara.
Pentru muzicienii nostri, curentul literar poporanist a putut sa constitue, fara indoiala, un stimul care sa le trezeasca interesul pentru muzica populara, dar el nu poa 646c24g te fi, bineinteles, considerat drept cauza care a generat miscarea muzicala folclorica.
Prelucrarile de melodii taranesti ale lui Gaviil Musicescu au avut darul de a indemna in primul rand pe discipolii sai directi, ca Ion Vidu, Timotei Popovici, Theodor Teodorescu, de a urma invatatura maestrului lor, dar ele trebuie sa fi fost cunoscute si de Dumitru Georgescu Kiriac, din moment ce acesta, inca din timpul primului an de studii, pe care le-a urmat la Schola Cantorum, da la iveala sapte cantece (Doamna florilor, Cantecul plugarului, La moara, Micul calaret, Mamei noastre, Vine ploaia si Du-te iarna) pentru scolari, care, in melodie si in armonie, prezinta elemente modale cu desavarsire absente in lucrarile fostilor sai profesori de la Conservatorul din Bucuresti, de la care a invatat armonia clasica.
Dumitru Georgescu Kiriac isi incepe studiile la Consevatorul din Bucuresti in anul 1881, urmand solfegiul si teoria cu Gheorghe Bratianu, iar armonia si compozitia cu Eduard Wachmann. Studiaza concomitent si dreptul, iar dupa ce obtine licenta, in 1892, pleaca la Paris, unde primeste, timp de 5 ani, o temeinica instructiune muzicala. In afara de studii de armonie, contrapunct si compozitie cu Vincent d'Indy, Dumitru Georgescu Kiriac invata si cu Bourgault-Ducoudray, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai muzicii vechi bizantine.
Intors in 1900 in tara si ocupand, pe la sfarsitul aceluiasi an, postul de profesor de teorie si solfegii la Consevatorul din Bucuresti, Dumitru Georgescu Kiriac se dedica cu mare devotament cercetarii, armonizarii si prelucrarii traditionalului nostru tezaur melodic popular si de strana.
Pana in 1910, cand a inceput sa culeaga el insusi folclorul rural, melodiile prelucrate de Dumitru Georgescu Kiriac au fost luate din culegerile vechi ale lui Ion Andrei Wachmann, Anton Pann, Carol Mikuli, Alexandru Berdescu, Dimitrie Vulpian, Theodor Burada. Dandu-si seama ca adunarea muzicii populare de pe toate teritoriile locuite de romani este necesara pentru cunoasterea specificului ei, Dumtru Georgescu Kiriac a sprijinit si indrumat toate initiativele de acest fel. Stradaniilor sale dezinteresate, sustinute cu caldura de care profesorul Ion Bianu, membru al Academiei Romane, li se datoreaza in mare masura faptul ca, culegerea de melodii populare romanesti din Bihor, apartinand compozitorului si folcloristului maghiar Béla Bartók, a fost publicata in 1913 de catre Academia Romana la insistentele acestuia.
O parte din melodiile culese de Dumitru Georgescu Kiriac din gura poporului au fost armonizate si aranjate de el pentru voce si pian, iar o alta parte, pentru cor.
Posesorul unor temeinice cunostinte despre modurile arhaice (cunostinte insusite in cursul celor cinci ani de studii la Paris), Dumitru Georgescu Kiriac nu a tratat aceste melodii - care erau, in majoritatea lor covarsitoare, de structura modala - conform sistemului functional clasic, ca aceia dintre predecesorii sai care au armonizat si melodii taranesti, ci, inzestrat si cu un fin simt artistic, el a intuit in mod just armonia inclusa in mod virtual in cantecele populare de structura modala; succesiunea de acorduri, in care el le-a "imbracat", difera de la caz la caz, in functie de structura intima a melodiei.
Din cauza impreciziei cu care sunt conturate relatiile functionale in melodiile de tipul celor taranesti - ceea ce ofera astfel o multime de interpretari armonice a lor - procedeele de armonizare ale lui Dumitru Georgescu Kiriac nu pot fi cuprinse in reguli.
O trasatura fundamentala a gandirii armonice a lui Dumitru Georgescu Kiriac o reprezinta consecventa sa grija pentru eufonie , evitarea acelor forme acordice de radicala inovatie, pe care le foloseste Bela Bartok in armonizarea melodiilor populare romanesti. O caracterizare plastica a modului de tratare armonica a melodiilor populare ca catre Dumitru Georgescu Kiriac o face George Breazu, aratand ca "el evita orice mecanica de aplicare a procedeelor armoniei clasice si cauta sa nu stanjeneasca libera expansiune a elanului melodic, ci dimpotriva, sa sprijine si sa reliefeze cat mai pronuntat conturul melodic al cantecului, sa-i potenteze valorile expresive si sa creeze altele noi. Unde socoteste necesar, renunta la insasi ideea de acord, la cvinta acordului, se limiteza la un minimum de sunete simultane, care nu au alt rol decat cel mentionat, de clarificare, sporire si intensificare a puterii expresive, a valorilor artistice muzicale din melodie, intr-un cuvant, nu supune melodia regulilor armoniei functionale, ci cauta in structura melodica agregate armonice adecvate, proprii, nemodale" .
Inca de la primele prelucari, Dumitru Georgescu Kiriac a realizat ceea ce mai tarziu George Enescu va formula cu o deosebita claritate: "Cantecul popular - o adevarata opera de arta - isi pierde caracterul, isi denatureaza parfumul si nostalgia sa, daca l-am armoniza prea mult". George Enescu a adaugat la cele citate mai sus ca: "Kiriac a ramas mai aproape de el (de cantecul popular), mai transparent; intrebuintarea unei cvinte, unei octave, unei cvarte, este suficienta" .
Transparenta facturii, economia mijloacelor armonice, maiestria cu care toate acestea au fost puse in serviciul interpretarii psihilogice a textului cantecelor sunt calitati in plus prin care exceleaza prelucrarile lui Dumitru Georgescu Kiriac, atat cele pentru voce si pian, cele mai importante fiind: Ingheata-i Dunarea, Cuculet cu pana sura, Foaie verde lamaita, Dor de duca, Mandra mea far' de noroc, Vantulet ce treci prin flori etc. cat si cele aranjate pentru cor din care amintim: Ce mi-e drag pe lume, Cand aud cucul cantand, Cantecul murgului, Buna seara, mandra buna etc.
In realizarea operei sale muzicale de autentic caracter autohton, Dumitru Georgescu Kiriac nu s-a oprit la cantecul popular, ci s-a indreptat cu un egal interes si spre traditionala noastra muzica bisericeasca. Arhaicele cantari de strana stau la baza Liturghiei sale psaltice, in stil polifon, pentru cor barbatesc la patru voci (transcrisa ulterior pentru cor mixt), compusa in 1899, de o impresionanta maiestrie contrapunctica.
In eventualitatea unei publicar a Liturghei, Dumitru Georgescu Kiriac a avut intentia de a o insoti cu o prefata in care si-a exprimat convingerile cu privire la cratia muzicala bisericeasca cucaracter autohton. Iata ce spune: "Cind s-a introdus corul pe la biserici, s-a simtit lipsa unui repertoriu si deocamdata au alergat la repertoriul rusesc. Mai tarziu profesorii de la Conservatoriile noastre si diriginti au inceput a scrie ei insasi Liturghii dupa modelul rusesc. Orice alta muzica decat vechea muzica bisericeasca nu va fi la locul ei in biserica. Acesta melodie simpla, inteleasa de intregul popor credincios..nu se va putea inlocui prin aceea pe care le auzim la teatre si saloane" .
La intrebarea pe care si-o pune singur, cum trebuie sa fie stilul coral al unei astfel de creatii, el raspunde urmatoarele: "Negresit cel polifonic", modelul sau in privinta stilului polifonic era Giovanni Pierluigi da Palestrina. Tot in privinta stilului polifonic era cantarea traditionala a bisericii (cantecul gregorian), dezoltata prin arta contrapunctului, tot astfel noi vom lua ca teme melodii din biserica noastra pe care le vom dezvolta conform regulilor artei, armonie si contrapunct" .
Conform conceptiilor sale estetice, Dimitrie Georgescu Kiriac a urmarit in Litughia psaltica un perfect echilibru intre armonie si contrapunct. Cu tot caracterul melodic in care se desfasoara vocile interioare, contrapunctul este, totusi, in general, subordonat unor considerente verticale. Din aceasta cauza, ca si datorita faptului ca la sfarsitul unei fraze melodice, dar mai ales in incheierea fiecarei parti, Dumitru Georgescu Kiriac foloseste cu precadere cadenta perfecta, glasurile sunt oarecum "tonalizate". Astfel, aceasta lucrare a lui se deosebeste nu numai de scrierea pe mai multe voci a lui Gheorghe Cucu, care are un mult mai pronuntat caracter modal, dar si de propriul sau stil polifon, pe care l-a folosit dupa 1910 in prelucrarile de melodii populare.
Pe timpul polifoniei vocale a Renasterii nu se punea inca problema relatiilor functionale ale acordurilor, ce rezultau mai mult sau mai putin accidental din conducerea vocilor, si astfel, in ciuda considerentelor verticale si a unei constante griji pentru eufonie, in lucrarile lui Giovanni Pierluigi da Palestrina vocile se desfasoara cu o mai mare independenta decat in Liturghia lui Dumitru Georgescu Kiriac. Aceasta, bineinteles, nu scade cu nimic din valoarea artistica a lucrarii, cele aratate mai sus reprezentand un criteriu de stil.
In afara de prelucrari , Dumitru Georgescu Kiriac a scris si cateva compozitii corale de mare valoare pe melodii proprii, care fac parte, ca si prelucrarile de melodii populare, din parimoniul nostru coaral clasic. Lucrarea cea mai reprezentativa de acest fel este Morarul, o varianta mult amplificata a cantecului La moara, scris in 1893.
Desi stapan pe un mestesug componistic care i-ar fi dat posibilitatea sa abordeze toate genurile muzicale, Dumitru Georgescu Kiriac si-a limitat activitatea creatoare aproape exclusiv la genul vocal; in domeniul muzicii instrumentale, a compus doar cateva mici piese pentru pian (nepublicate) si un cvartet de coarde (probabil lucrare de scoala), pe care insa nu l-a terminat.
O alta latura a activitatii componistice a lui Dumitru Georgescu Kiriac o reprezinta aceea dedicata educatiei muzicale a scolarilor. Problema aceasta a preocupat pe multi compozitori romani din secolul al XIX-lea (Eduard Wachmann, Ludovic Wiest, Gavriil Musicescu, George Stephanescu, Iacob Muresianu). In 1885, Gavriil Musicescu se plangea ca "in scolile private copiii de mici se deprind cu sentimente muzicale cu totul straine". Iar in 1929 deci cu peste patru decenii mai tarziu, Timotei Popovici va scrie urmatoarele despre repertoriul de cantece al scolilor primare : "majoritatea o formeaza cantecele populare nemtesti impreuna cu imitatiile lor" .
Dumitru Georgescu Kiriac este astfel primul care, consecvent programului sau de a pune la dispozitia scolarilor o hrana muzicala mai apropriata de sensibilitatea lor, a aranjat melodi populare si a compus si cantece in stil popular pentru corurile de scolari.
Cat de noi si cat de neintelese au fost aceste stradanii ale lui Dumitru Georgescu Kiriac o dovedeste faptul ca un grup de profesori de muzica din Bucuresti, pornind de la ideea ca orice compozitie trebuie sa aiba la baza o melodie proprie a autorului compozitiei respective, intr-un memoriu adresat Ministerului Instructiunii Publice, l-au acuzat pe acesta de plagiat. Anchilozati in rutina, acestia au inteles gresit intentiile compozitorului de a apropria tineretul scolar de creatia populara prin prelucrarea de melodii taranesti.
Pornind de la armonizarile de cantece populare si de la propriile sale lucrari corale in spirit popular, Dumitru Georgescu Kiriac a vrut sa arate drumul spre o scoala nationala care urma sa cuprinda cu timpul toate genurile muzicale.
Cu ocazia vizitei lui Vincent d'Indy in tara noastra, in cuvantul de salut adresat fostului sau profesor de compozitie, Dumitru Georgescu Kiriac si-a exprimat nadejdea in realizarea, in viitorul apropiat, a primei simfonii romanesti, compusa si ea pe un "cantec de munte". Cu alta ocazie, exprimand aceiasi dorinta, acesta a spus : "Eu am aratat adevarata cale, altii mai puternici de cat mine vor merge mai departe si vor creea mult-asteptata simfonie pe o tema de munte romaneasca" .
Dar in conditiile de atunci, in care majoritatea compozitorilor se orientau dupa muzica franceza, iar influenta exercitata de Alfonso Castaldi a indepartat si mai mult pe discipolii acestuia de ideea scolii nationale, indrumarea lui Dumitru Georgescu Kiriac s-a marginit un timp numai la domeniul muzicii coarale. Creatia sa avea sa constituie un adevarat model de muzica nationala abia mai tarziu, in anii de dupa primul razboi mondial.
Orientarea patriotica a lui Dumitru Georgescu Kiriac se poate constata si din alegerea unor texte cu scop educativ. Majoritatea lor, reprezentand imagini din viata micilor meseriasi, aduc un elogiu muzicii.
Intelegand rolul educativ al muzicii corale in procesul de formare a gustului muzical al maselor, Dumitru Georgescu Kiriac a infiintat in 1901 Societatea corala "Carmen". In repertoriul acestei formatii erau cuprinse, pe langa lucrari ale unor compozitori romani si straini, si unele din lucrarile sale proprii.
Cand nestematele muzicii populare, prinse de Dumitru Georgescu Kiriac intr-un cadru de mare valoare artistica, au fost auzite pentru prima data la concertele din Bucuresti de melomanii timpului, care aveau gustul format de muzica occidentala, acestia n-au putut pretui dintr-o data valoarea lor. Acomodarea s-a produs in timp, urmand ca recunoasterea demersului lui Dimitrie Georgescu Kiriac sa se amplifice.
La cinci decenii dupa infiintarea Societatii "Carmen", unul dintre colaboratorii cei mai apropiati ai lui Dumitru Georgescu Kiriac si in acelasi timp dintre cei mai de seama continuatori ai operei sale, Ioan Chirescu, scria intr-un articol : "Inaintea lui Kiriac, nimeni nu ar fi indraznit sa cante Frunza verde pe scena Ateneului Roman pentru ca cei care frecventau manifestarile artistice nu ingaduiau rezonantele, socotite "vulgare" ale cantecului popular. Ei bine acest om mic de stat, dar mare in fapte, a aparut in fruntea Societatii corale "Carmen" in seara zilei de 18 Decembrie 1901 cu un program de inaugurare in care prima oara au fost inscrise Colinde la noi si Cantece populare romanesti. Un public numeros, diferit de cel obisnuit, a aplaudat cu caldura si s-a bucurat din inima auzind cantece romanesti de pretutindeni.
Activitatea multilaterala a lui Dumitru Georgescu Kiriac, de folclorist, compozitor, dirijor de cor si pedagog, a fost plina de roade. Creatia sa, desi limitata doar la genul muzicii coarale, a exercitat o puternica influenta asupra compozitorilor nostri de dupa primul razboi mondial, indemnandu-i sa se inspire din sursele inepuizabile ale muzicii populare taranesti. De aceea, muzicologia romaneasca de azi vede in persoana lui Dumitru Georgescu Kiriac pe unul din marii ctitorii, alaturi de George Enescu, ai scolii noastre nationale moderne.
|
