Giselle Balet în doua acte
Adolph Adam
|
Libretto-
T. Gotier si G.-A. de Saint-Georges Rolurile |
|
|
Giselle, o fata
frumoasa |
|
|
|
|
|
|
|
|
ACTUL I. La
marginea unei paduri se afla casa tinerei Giselle, care
locuieste cu vârstnica ei mama, Bertha. Este vremea culesului.
Padurarul Hans, îndragostit de Giselle, se îndreapta spre casa
fetei, dar se opreste în drum, la aparitia unui strain. Este
contele Albert, însotit de scutierul sau, Wilfried. Visator,
contele cauta mereu noi aventuri romantice. A zarit-o pe
tânara Giselle, care i-a trezit o puternica pasiune. Ca sa
nu-si tradeze rangul, Albert schimba straiele bogate cu altele
simple; Wilfried, care îi ascunde hainele într-o mica coliba, îl
sfatuieste sa fie prevazator. Ramas singur,
Albert bate la Un grup de tinere îi înconjoara. Sunt prietenele lui Giselle, care se întorc de la culesul viilor. Fericita de dragostea ei pentru Albert, Giselle, într-un dans avântat, îl prezinta drept logodnic, exprimându-si exuberanta sentimentelor. În zadar o roaga mama sa sa se crute, evitând oboseala dansului, pe care Giselle îl face martorul iubirii fara pata pentru Albert. Giselle, bolnava de inima, poate fi oricând victima unui asemenea efort. Nepasatoare, fata nu se poate gândi însa la nimic rau în aceste clipe. Din departare, sunete de corn anunta apropierea unui cortegiu de vânatoare. Neobservat, Albert se retrage în padure, de teama sa nu fie recunoscut. Hans îl urmareste, ascunzându-se în micuta coliba unde si-a lasat tânarul hainele bogate. Cortegiul apare în frunte cu nobilul tata al lui Albert si logodnica lui, Bathilde. Poposind în piateta satului, cer ospitalitate chiar de la mama lui Gisell. Fata este impresionata de frumoasele straie ale Bathildei, care, la rându-i se arata cucerita de farmecul naiv al tinerei tarancute. Vorbindu-i despre viata pe care o duce, Giselle îi spune ca iubeste dansul, pentru care are o adevarata pasiune. Pentru a-i multumi, caci Giselle îi danseaza plina de voiosie, Bathilde îi daruieste un lant de aur. Ca raspuns, fata îi încredinteaza secretul ei - dragostea pentru un tânar chipes, cu care s-a si logodit. Invitati sa se odihneasca, oaspetii intra în casa lui Giselle. Contele, îngrijorat de lipsa fiului sau, cere lamuriri scutierului, ordonând sa vesteasca din corn semnalul de vânatoare, la care stie ca va raspunde si Albert. Prudent, scutierul porneste sa-si caute în padure stapânul. Pe furis, din coliba iese Hans padurarul, purtând în mâna spada lui Albert si cornul de vânatoare. Tinerii se aduna în piata, pentru a sarbatori culesul roadei. În mijlocul lor, Giselle danseaza cu înflacarare. Dar Hans o opreste. Vrea, aratându-i spada, sa-i dovedeasca adevarata fata a înselatorului ei logodnic. Giselle, prea sigura de sentimentele lui Albert, se arunca la pieptul lui, rugându-l sa dezminta vorbele padurarului. Când Hans vede ca Albert o linisteste cu vorbe desarte, suna puternic din corn. La acest semnal, oaspetii ies din casa, înclinându-se cu respect în fata lui Albert. Nelinistita, Giselle o întreaba pe Bathilde cine este Albert. La raspunsul acesteia ca se afla în fata logodnicului ei, Giselle rupe cu furie lantul de aur, primit în dar, si îl arunca dispretuitor. Durerea o copleseste, mintea ei se întuneca în fata adevarului crunt. Plângând în hohote, apoi râzând inconstienta, Giselle îsi aduce aminte clipele fericite petrecute cu Albert, juramintele lor de dragoste. Inima ei bolnava nu mai rezista. Într-un ultim elan, Giselle îl îmbratiseaza pe Albert si se prabuseste, înconjurata de mama si de prietenii ei îndurerati. Hans si Albert îsi dau seama ca, fara sa vrea fiecare din ei i-au pricinuit moartea. ACTUL II Este noapte. În cimitirul satului, la proaspatul mormânt al lui Giselle, Hans vine în linistea întunericului sa-si plânga durerea. Fosnete tainice se aud, luminite stranii stralucesc pe marginea lacului. Înfricosat, Hans se retrage. Din misterul noptii se detaseaza o silueta. Este Myrtha, craiasa ielelor (în versiunea originala "Willis"). La miezul noptii vine vremea când ea cheama, din adâncul pamântului, supusele - sufletele triste ale tinerelor care au murit înainte de nunta. La ordinul Myrthei, ielele se strâng în jurul mormântului lui Giselle. Firava silueta a fetei apare, înclinându-se supusa în fata stapânei. Dar la auzul unor pasi, ielele se ascund. Albert, însotit de scutierul sau, vine sa caute mormântul lui Giselle. Fara sa se teama de cuvintele înspaimântate ale scutierului, Albert ramâne singur lânga mormânt, pentru a plânge pierderea fetei pe care o îndragise. În fata lui apare chipul drag. Albert vrea sa o atinga, dar ea dispare. Imaginea ei pare sa fie pretutindeni, purtându-l prin aleile cimitirului, prin boschetele înflorite. Între timp, ielele îl urmaresc pe padurar, obligându-l sa danseze pâna la epuizare. Voind sa-l pedepseasca pentru moartea fetei, ele îl chinuiesc, alungându-l mereu, pâna când Hans se arunca disperat în apele lacului. Atunci, ielele pornesc în cautarea celuilalt vinovat, Albert. Neînduratoare în fata rugamintii lui Albert de a-l ierta, Myrtha îi porunceste lui Giselle sa danseze cu el. Dincolo de moarte, puterea dragostei lui Giselle îl întareste, ajutându-l sa reziste dansului istovitor. Ca prin vis, acest dans îl face sa retraiasca frânturi din fericirea sa spulberata. Din departare se aud ceasurile orasului, prevestind sosirea zorilor. În negura diminetii, ielele, pierzându-si puterea, dispar. Cu inima sfâsiata de durere, Albert îsi ia din nou ramas bun de la Giselle. Imaginea ei se topeste în neant, ramânând doar o pretioasa amintire în sufletul tânarului chinuit de remuscari. Coplesit de durerea acestei iubiri, mai puternica decât moartea, Albert se prabuseste pe mormântul lui Giselle. |
|
|
