Istoria muzicii
Atunci când cerul s-a umplut de
flacari pentru prima oara, când norii pareau ciorchini de
struguri vinetii iar marea un infinit vitraliu spart în o mie de
bucati, atunci când primele umbre si-au frânt siluetele lor
fragile de stânci colturoase si în vremea acee 858b14i a înca netocite de
suflul aspru al vântului, atunci când primele picaturi de ploaie rece au
izbit pamântul crapat, atunci, odata cu prima adiere s-a
nascut giuvaerul acelor spirite rebele care salasluiesc în
noi. Din suflul pamântului, din pulberea stelelor si din atingerea
fierbinte a soarelui s-a plasmuit ceea ce noi
numim cu atâta usurinta si de multe ori
indiferenta, muzica.
Conteaza însa foarte mult legatura
indirecta care se creeaza între compozitor si cel care îi
asculta muzica. Frumusetea unui
cântec renascentist de dragoste ( Baci soavi e cari -
C. Gesualdo ) poate fi cu greu strapunsa în esenta
daca o persoana nu a simtit niciodata acele
sageti argintate care ne strapung cu atât de putina
mila.
"Muzica
trebuie sa fie scânteia ce aprinde focul în spiritul omenesc" spunea Beethoven. Într-adevar, muzica trebuie sa trezeasca în fiinta umana sentimente
care poate, altfel, ar ramâne acoperite de cenusa timpului si ar
disparea atunci când sunt necesare mai mult, atunci când spiritul
rataceste pe carari pustii si înzapezite.
Înca
din cele mai vechi timpuri oamenii au simtit nevoia sa
se exprime si totodata sa se si descarce prin muzica.
Începând din vremuri medievale, apoi urmând o rabufnire de arta în
perioada Renascentista, aceasta manifestare a spiritului s-a
dezvoltat în permanenta. Preclasicismul a fost, fara
îndoiala, marcat atât de geniul creator al acestui om,
cât si de rabdarea si gândirea sa profunda. Din
pacate, destinul în timpul vietii l-a condamnat la o
existenta cât se poate de grea pentru ca apoi sa
îi ofere, dupa moarte, un loc între stele, altfel spus, nemurirea. Johann Sebastian Bach ( 1685-1750 ) a fost cel care a dat
nastere la armonie. În toate lucrarile sale se observa uimitoarea
usurinta prin care aluneca dintr-o tonalitate în alta dând o
unica impresie a unor sunete înlantuite cât se poate de firesc ( Preludiul nr.1 - Clavecinul bine temperat ). O expresivitate aparte o
au totusi miscarile în Adagio. Creeaza o
pendulare între concret si ireal, chiar între viata si
moarte. Acea îmbinare de pian ( clavecin )
si coarde este atât de linistitoare încât la un moment dat devine
stranie. În nici o clipa nu-si pierde însa
frumusetea. Mai mult, referindu-ne strict la
lucrarile pentru orga, putem spune ca sunt adevarate
rugaciuni înaltate Dumnezeirii. Câteva sunete
înduiosator de cristaline însotite de grave note
patrunzatoare reusesc sa
smulga din corpurile noastre obosite sufletele si sa le
duca undeva unde nu mai exista urât si rau, însa va
exista întotdeauna durere.
Daca
nu ar fi existat Felix Mendelssohn Bartholdy, care la mai bine de o suta
de ani de la moartea lui Bach i-a descoperit partiturile, probabil ca
acestea acum nu ar fi fost altceva decât cenusa împrastiata
de vânt. Muzica sa este privita ca punctul cel
mai înalt al perioadei preclasice. Bach a fost într-adevar un compozitor de o nemasurabila valoare nu numai
datorita studiilor pe care le-a lasat drept mostenire
posteritatii, ci si prin faptul ca a înteles de ce are
nevoie spiritul uman. Am putea spune ca a adus pe
pamânt o frântura de cer.
O
alta personalitate care a marcat anii Preclasicismului a fost Antonio Vivaldi ( 1678-1741 ). El a cultivat muzica
aranjata în Concerti Grossi, forma muzicala inventata de
compozitorul si violonistul Arcangelo Corelli -1713
) Principala caracteristica a acestor concerte era structura si
distribuirea instrumentelor : un grup mai restrâns numit Concertino si
unul mai mare Concerto Grosso. Acestea doua cânta împreuna
si în unele fragmente realizeaza un dialog
melodic.
Unul
dintre cei mai înzestrati compozitori a scris în jur de 350 concerte solo,
care au inclus toate instrumentele existente la acea vreme, 61 de sonate solo
dintre care 40 sunt scrise pentru vioara. Stilul sau este extrem de clar si usor de recunoscut. Johann
Sebastian Bach a fost un mare admirator al lui
Vivaldi. A constituit si o sursa de inspiratie
pentru propriile-i concerte. Dar în ciuda faimei pe care a avut-o în
timpul vietii si a respectului de care se bucura din partea unor
maestri asemenea lui Bach, Vivaldi a fost mult timp uitat.
Georg
Friedrich Haendel ( 1685-1759 ) este considerat un
compozitor extrem de reprezentativ pentru perioada Preclasicismului.
Creatia sa contine numeroase Concerti Grossi, oratorii si opere
care, cu toate ca la acea perioada au fost considerate rigide
datorta fragmentarii clare a recitativelor fata de arii, a
structurii acestora da capo ( A-B-A ) sau a regulii conform careia fiecare
cântaret trebuia sa paraseasca scena dupa ce
si-a terminat aria, au conturat ceea ce urma sa însemne opera
Verismului. Printre numeroasele sale creatii putem aminti : Samson,
Semele, Hercules ( 1745 ), Giulio Cesare, Rinaldo, Alcina, Xerxes etc.
Epoca
Preclasica a deschis orizontul pentru ceilalti compozitori care urmau
sa se inspire din marii maestri si totodata sa se
ghideze dupa regulile formulate de acestia. Valoarea compozitorilor
acestui curent va ramâne inestimabila atât
prin originalitate cât si prin cartile de teorie pe care le-au
lasat printre notele partiturilor lor.
|
