Liceul de muzica si arte plastice - Wolfgang Amadeus Mozart

Liceul de muzica si arte plastice

"Sigismund Toduta", Deva

LUCRARE DE COMPETENŢĂ PROFESIONALĂ

Titlul

prof. coordonator Lupu Ioana Gabriela

Absolvent: Doghi Cristian

Sesiunea mai 2008

Cuprins: 

Introducere.......... ..... ...... .......... ..... ...... ............................pag.3

Capitolul I Wolfgang Amadeus Mozart, Viata si opera.....pag.4

Capitolul II Lista lucrarilor religioase ale lui Mozart...........pag.14

Capitolul III Missa.......... ..... ...... .......... ..... ...... .....pag.

Capitolul IV Recviemul.......... ..... ...... .......... ..... ...... ......pag.

Argument..........................pag.

Bibliografie.............................pag.

Introducere

Wolfgang Amadeus Mozart m-a fascinat din primul moment în care am facut cunostinta cu viata si opera sa. În calitate de autor al acestei lucrari am încercat sa ma documentez cât se poate de bine în ceea ce cuprinde domeniul lucrariilor religioase.

Pentru a face diferenta dintre Misse si Requiem am încercat sa cunosc care sunt originile acestor Misse pornind mai întâi de la cunoasterea lor.

Capitolul I ne introduce în cunoasterea mai detaliata în viata si opera lui Wolfgang Amadeus Mozart

Capitolul II, în care este prezentata lista lucrarilor religioase ale lui Mozart

Capitolul III ne introduce în cunoasterea mai detaliata a structurii Missei, prezentând totodata modalitatea de exprimare în muzica a acestui gen.

Capitolul IV am încercat pe scurt sa spun ce este Requiemul si am prezentat o scurta incursiune istorica în lumea Requiemului.

Capitolul 1

Wolfgang Amadeus Mozart

Viata si opera

Influenta unuia dintre cei mai mari compozitori ai lumii este uriasa si dupa 200 de ani de la moartea sa. De la începutul carierei, în postura de copil minune, si pâna la moartea sa prematura, la 35 ani, a compus piese extraordinare în cele mai diverse domenii ale muzicii.

Johannes Chrisosthomus Wolfgangus Theophilos Mozart s-a nascut în data de 27 ianuarie 1756 în orasul Salzburg din Austria, într-o familie de muzicieni. Fiu al lui Leopold Mozard (1719-1789) si al Annei Pertl (1720-1778), a fost botezat Johannes Chrysostomus Theophilus, dar acest ultim prenume a fost repede transformat în echivalentul german Gottlieb, apoi în Amadeus, traducere italiana a lui Gottlieb (traducerea în limba româna fiind "cel iubit de Dumnezeu"). Tatal sau, Leopold, a fost un muzician cunoscut ajungând compozitor la curte si vicecapelmaistru. A realizat sonate, simfonii (Vânatoarea, O calatorie muzicala cu sania, Nunta taraneasca), fiind totodata si un interpret talentat cu o vasta cultura muzicala.

În acest mediu familial, în care muzica era preocuparea principala, nu se putea ca micul Wolfgang sa nu o îndrageasca înca din primii ani ai vietii. La trei ani se catara singur pe scaunul clavecinului si inventa frânturi de melodii care sunau vesel. La patru ani, a compus un concert pentru clavecin, o piesa naiva, desigur, dar încarcata de melodii usoare, pe care tatal sau le-a înregistrat pe portative, micul Wolferl (cum îl alintau parintii) necunoscând notele. Pasiunea pentru muzica îl face sa uite de jocurile copilariei, preferând sa stea în fata clavecinului sau sa cânte la vioara ore întregi, ajungând ca la cinci ani sa execute cu virtuozitate, la clavecin si vioara, concerte întregi, scrise de compozitorul Wagenseil (precursor al clasicismului).

Cariera copilului minune Mozart a inceput intr-adevar devreme, la sapte ani, dar viata avea sa ia o intorsatura neasteptata o data cu concertul din seara de Craciun a anului 1761 organizat în sala de festivitati din Salzburg când copilul a uimit asistenta prin interpretarea pe care a facut-o la orga si la vioara.

Tatal sau a luat decizia de a-l prezenta împreuna cu sora lui Nannerl în marile centre muzicale ale Europei. Timp de zece ani au urmat, peregrinari prin marile orase europene. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obtine de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei s 15415d38p 9;ptamâni, pentru "a arata lumii acest miracol". Acest turneu va dura 9 ani. Prima aparitie are loc la Munchen, unde Wolfgang executa muzica la clavecin în fata printului elector de Bavaria, dupa care familia Mozart pleaca la Viena, tânarul Wolfgang concertând în fata familiei imperiale. În acea epoca Wolfgang compusese deja mici piese (Menuetele KV 2,4 si 5; Allegro KV 3) pe care tatal lui le-a transcris. Urmeaza un lung turneu european: Ausburg, Aachen, Bruxelles, Paris si Versailles. Ramâne un an la Londra, iar Wolfgang si-a gasit aici un prieten si un sfatuitor, în persoana lui Johann Christian Back. A exersat compunerea într-un gen nou pentru el, simfonia, cu o lucrare în Si bemol major, KV 17, al carei veritabil autor era Abel si pe care s-a multumit sa o recopieze, apoi cu partitura in Mi bemol major KV 16, purtând numarul unu în lista oficiala a propriilor sale simfonii. A participat la concertele, prin subscriptie, ale lui Johann Christian Bach, iar în noiembrie 1764 a redactat cele sase sonate pentru clavecin si vioara sau flaut transversal KV 10- 15, dedicate reginei Charlotte. O întâmplare a ramas memorabila când fiul lui Johann Sebastian Bach, Johann Christian Bach, el însusi compozitor a executat prima parte a unei sonate proprii, dupa care s-a oprit si a spus copilului care-l urmarea atent: "Poti termina tu sonata aceasta a mea?"

Spre uimirea întregii asistente Wolfgang s-a asezat la clavecin si a improvizat cu siguranta si precizie partile a doua si a treia ale sonatei, iar emotionat compozitorul a rostit ca este un adevarat fenomen.

Între anii 1765 si 1769 concerteaza în Ţarile de Jos: Gand, Anvers, Haga Amsterdam si Utrecht; din nou în Franta: Paris la Versailles, Dijon si Lyon; Elvetia: Geneva, Lausane, Berna si Zurich; Germania: Munchen si Donauechigen unde printul Wenceslas de Furstenberg l-a retinut doua saptamâni. Revine din nou în Austria la Salzburg si apoi la Viena unde a fost primit foarte bine. Aici face cunostiinta cu muzica lui Joseph Haydn care devenea tot mai cunoscut. Sub influenta muzicii acestuia Mozart a introdus menuetul în lucrarile sale. Din aceasta perioada dateaza trei simfonii (KV 43,45,48) .

Între decembrie 1769 si martie 1771 întreprinde un lung turneu în Italia, iar Verona, Milano, Florenta, Roma si Napoli au fost principalele statiuni de concerte. Peste tot publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent. Aici a compus opera "Mitridate regele Pontului" comandata de contele Firmian pentru carnavalul din 1771.

Urmatoarele sale doua calatorii au fost una la Viena, din iulie pâna la sfârsitul lui septembrie 1773; iar cealalta la Munchen, din decembrie 1774 pâna în martie 1775, unde Mozart a compus Serenada KV 185 si în mod deosebit cele sase Cvartete de coarde KV 168 - 173, numite "Cvartetele vieneze" influentate de noul stil instrumental a lui Joseph Haydn. În anul 1774 acesta creaza Simfonia nr. 29 în La major KV 201, Concertul pentru fagot in Si bemol major KV 291, Serenada în Re major KV 203 si primele cinci Sonate pentru pian KV 279 - 283. La 13 ianuarie 1775 Wolfgang s-a dus la Munchen unde a avut premierea cu La Finta Giardiniera, iar 6 martie s-a reîntors la Salzburg, unde a ramas pâna în septembrie 1777.

Între anii 1775 si 1776 Mozart a creat o serie de capodopere. În anul 1775 se înscriu "festa teatrale" II Re pastore, Sonata pentru pian nr. 6 KV 284, zisa Sonata "Durnutz"; Serenada in Re major KV 204; si cele cinci Concerte pentru vioara si orchestra KV 207, 211, 216, 218 si 219, compuse din aprilie pâna în decembrie; iar anul 1776, pe care Wolfgang l-a petrecut la Salzburg, a fost acela a mai multor divertismente si serenade (Serenata Notturna KV 239 si Serenda Haffner KV 250), al Concertelor pentru pian nr. 6 KV 238, nr. 7 KV 242 (trei piane) si nr. 8 KV 246, al Missa Ionga KV 262, al viguroasei Misa Credo KV 257 si al Misa de Spaur KV 258.

În 23 septembrie 1777 însotit de mama lui, începe o calatorie care avea sa-l duca la Munchen, Augsburg, Mannheim si Paris, unde la 22 octombrie la Augsburg a dat unicul concert. La 23 martie 1778, dupa 12 ani de absenta, Mozart pasea din nou pe strazile Parisului, unde a scris Simfonia nr. 31 KV 297, Simfonia concertanta KV 297b si baletul "Mici nimicuri" KV 299b. Printre principalele compozitii mozartiene redactate la Paris figureaza si Concertul pentru flaut si harpa KV 299, comandat de ducele de Guisnes, si patetica Sonata pentru pian în La minor KV 310 (una dintre cele mai dense si mai sfâsietoare). Cele patru sonate KV 330 - 333 nu dateaza din 1778, asa cum s-a crezut mult timp, ci din 1783.

Anna Maria Mozart a murit la 3 iulie 1778. Singur de atunci în drumurile sale, la 26 septembrie Mozart a parasit un Paris si s-a întors la Salzburg, unde tânarul compozitor s-a oprit timp de aproape o luna.

În 17 ianuarie 1779, a fost numit in postul de organist al Curtii. Wolfgang si-a reluat, asadar, slujba pe lânga un stapân pe care îl detesta pe deplin. La sfârsitul verii anului 1780, Mozart a primit din partea printului elector Karl Theodor comanda unei opere seria pentru carnavalul de la Munchen.

Aceasta a fost originea operei Idomeneo, re di Creta KV 366, reprezentata pentru prima oara la 29 ianuarie 1781. Cu aceasta ocazie, compozitorul a trebuit, în mod firesc, sa faca o noua calatorie la Munchen. A plecat în noiembrie 1780 si a parasit orasul în martie 1781, la ordin, pentru a l întâlni pe Colloredo la Viena. În mai si iunie, s au produs diferite incidente, care au înveninat relatiile deja foarte tensionate dintre angajat si stapân. Mozart a iesit atunci definit din slujba lui Colloredo si a ramas la Viena, ca muzician independent.

Din 1781 dateaza Rondo pentru vioara si orchestra KV 373, patru Sonate pentru pian si vioara KV 176 - 179 si ampla Sonata în Re major pentru doua piane KV 448. De al doilea semestru al acestui an se leaga prima etapa a lucrului la Die Entfuhrung aus dem Serail KV 384 ( " Rapirea din serai " ), opera germana comandata de împaratul Iosef al II - lea, al carei libret i se datoreaza lui Gottlieb Stephanie. Premiera cu "Rapirea din serai" a avut loc la 16 iulie 1782, la Burgtheater, si a stârnit reactii destul de contradictorii.

La 4 august 1782 o ia în casatorie pe Constance care a fost o sotie buna, dar nu prea inteligenta, cheltuitoare si care ar fi avut nevoie sa fie condusa cu grija, dar si cu fermitate de un sot dotat pentru chestiunile financiare si administrative, cu un solid simt practic. Mozart nu avea aceste calitati, asa cum avea sa se întâmple cu Georg Nikolaus Nissen, care la 18 ani dupa moartea compozitorului avea sa-si oficializeze relatiile cu Constance si sa faca din aceasta o sotie model.

La 31 decembrie a fost terminat preludiul si fuga pentru pian in Do minor KV 394, cu minunatul lui final în fugato, Cvartetul de coarde în Sol major KV 387, primul dintre cele sase dedicate lui Joseph Haydn. Între aceste doua lucrari capitale, se gasesc la fel de importante "Serenada" în Do minor KV 388, Simfonia nr. 35 "Haffner", Concertele pentru pian nr. 11, 12 si 13 KV 413, 414 si 415.

Mozart ii ofera un omagiul somptuos colegului sau mai vârstnic Joseph Haydn dedicându-i cele sase cvartete KV 37, 421, 428, 464 si 465 care reprezinta o marturie de stima respectoasa. Aceste cvartete au fost elaborate îndelung. Pâna la terminarea lor, s-au scurs mai mult de doi ani, care, în viata lui Mozart corespund nasterii altor capodopere: Misa în Do minor KV 427, Simfonia nr. 36 "Linz", Fuga pentru doua piane KV 426 (1783); Concertele pentru pian nr. 14 KV 449, nr.15 KV 450, nr.16 KV 475 (1784).

Pentru a asigura, material, existenta lui si a familiei sale, Mozart nu avea alte posibilitati decât sa dea lectii si concerte. Elevi si, în consecinta, lectii, nu a avut niciodata în surplus. Compozitorul a redactat, din februarie 1784 pâna în decembrie 1786, admirabila serie de 12 concerte pentru pian numerotate de la 14 la 25, în clasificarea adoptata în mod curent. Concertul nr.14 KV 449 este, de altfel, prima partitura înscrisa la data de 9 februarie 1784 în catalogul pe care Mozart personal avea sa l tina asupra creatiei sale, pâna la 15 noiembrie 1791.

Mozart lucra la "Nunta lui Figaro" atunci când la începutul anului 1786 a primit din partea lui Iose al II - lea comanda unui singspiel într-un act, destinat a fi reprezentat în cadrul festivitatilor organizate în onoarea lui Albert de Saxa, guvernator al Ţarilor de Jos. Acest Schauspieldirektor KV 486 "Directorul de teatru" a fost reprezentat la Orangeria palatului Schombrun, la 7 februarie 1786. Cu aproape trei luni mai târziu, la 1 mai, a avut loc la Burgtheater " premiera " cu "Nunta lui Figaro".

Relativ bine primita, reprezentata de noua ori la Viena, în 1786, aceasta capodopera a fost reluata în anul urmator la Praga, cu un succes mult mai evident. Tot pentru Praga a scris Mozart ceea ce putem considera, pe drept cuvânt opera operelor, nemuritoarea Don Giovanni. Contemporana cu Don Giovanni - a carui premiera a avut loc la Praga, la 29 octombrie 1787 - celebra Kleine Nachtmusik KV 525 ("Mica serenada") este repertoriata la data de 10 august. Noua luni mai devreme, decembrie 1786, Mozart oferise melomanilor din Praga prima auditie a monumentalei sale Simfonii nr. 38 KV 504. Împreuna cu Simfonia nr. 86 de Haydn scrisa în acelasi an, aceasta lucrare avea sa marcheze una dintre culmile artei simfonice, nu numai pentru perioada dinaintea lui Beethoven, ci o culme a tuturor timpurilor.

Tot de anul 1787 se leaga Cvintetul de coarde în Do major KV 515, Cvintetul în Sol minor KV 516, Sonata pentru pian la patru mâini KV 521 - ultima lucrare în acest gen a lui Mozart, Sonata pentru pian si vioara nr.42 KV 526.

Din ce în ce mai putin înteles de vienezi, din ce în ce mai asaltat de probleme financiare, Mozart a petrecut întregul an 1788 în capitala austriaca. Pentru a supravietui, a trebuit sa se ocupe de lucrari realizate strict pentru bani: reorchestrare pentru baronul Van Swieten a lucrarilor "Acis si Galateea" si "Messia" de Haendel. În iunie, iulie si august, a compus ultimele lui trei simfonii: nr.39 KV 543, nr. 40 KV 550 si nr. 41 "Jupier" KV 551.

La 8 aprilie 1789, Mozart a început o noua calatorie la Praga, Dresda, Leipzic, Potsdam. La Potsdam, a fost primit de Friedrich-Wilhelm al II- lea, bun violoncelist amator, pentru care a scris, în lunile iunie 1789, apoi mai si iunie 1790, cele trei Cvartete de coarde KV 575, 589 si 590. Dupa întoarcerea la Viena, la 4 iunie 1789, Mozart a primit din partea Curtii imperiale comanda unei noi opere pentru viitorul carnaval.

În cursul anul 1791 Mozart a scris capodoperele: Concertul pentru pian si orchestra KV 595, "Cvintetul lui Tito", "Flautul fermecat", Concertul pentru clarinet KV 622, "Recviemul" (neterminat) KV 626. La începutul lunii august, Teatrul National din Praga i-a comandat, pe subiectul impus al Clemetei lui Tito, o opera seria pentru serbarile încoronarii lui Leopold al II- lea ca rege al Boemiei. "Premiera" urma sa aiba loc la 6 septembrie dispunând de un ragaz foarte scurt, iar la redactarea recitativelor a fost ajutat de elevul lui, Franz Xaver Sussmazer. Tot împreuna cu acesta care câteva luni mai târziu, avea sa termine "Recviemul" a plecat la Praga, unde a ramas un timp destul de scurt. Acest "Recviem" a fost ultima compozitie a lui Mozart, dar care a fost de asemenea si cea mai recunoscuta lucrare a sa.

La 30 septembrie 1791, Flautul fermecat era prezentat pentru prima oara la Viena, cu care a avut un succes enorm. Lucrurile incepusera deja sa ia o intorsatura buna cand deodata sanatatea lui Mozart se degradeaza însa progresiv. Acesta ajunsese sa creada ca recviemul, pe care il comandase un necunoscut era destinat propriilor sale funeralii, iar cu cateva saptamâni înainte sa moara îi marturisise sotiei sale ca fusese otravit.

În ziua de 5 decembrie 1791, viata scurta a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna.

În muzica lui, Mozart nu are nimic dintr-un revolutionar ca Schonberg sau dintr-un experimentator ca Haydn. Dupa exemplul lui Schubert, el s-a multumit cu formele si structurile fixate de înaintasii sau de contemporanii sai. Dar prin perfectiunea scriiturii, prin bogatia, originalitatea si reînnoirea aproape permanenta a inspiratiei sale, prin acuitatea unei sensibilitati în permanenta treaza, el "transcende" toate schemele, toate organizarile în interiorul carora se înscrie.

Contrar lui Joseph Haydn, adevarat magician al muzicii instrumentale, el gaseste în teatrul expresia cea mai directa, cea mai pura a geniul sau dramatic. Însa, pe de alta parte, împartaseste cu Johann Sebastian Bach privilegiul de a reusi suveran în toate genurile pe care le abordeaza. Simfonia, de exemplu, nu se gaseste cu adevarat în centrul preocuparilor sale. Dar el scrie simfonii sublime care, în epoca, sunt singurele care pot fi puse pe acelasi plan cu acelea ale lui Joseph Haydn.

Spre deosebire de alti mari compozitori, Mozart nu a revolutionat formele muzicale. A absorbit însa esenta muzicii erei sale, si asa a creat un stil aparte, de o frumusete neîntrecuta.

Mozart a fost cel mai mare muzician al vremii sale, iar pâna la moartea survenita la vârsta de 35 de ani, a compus 626 de opere. În scurtul interval de timp în care a trait, 27 ianuarie 1756- 5 decembrie 1791, a lasat omenirii o mostenire muzicala care straluceste la fel de puternic astazi, cum a stralucit în ultimii ani ai secolului XVII.

Copilul minune de la Salzburg a fost un miracol. Mai versatil decât Bach, mai aristocratic din punct de vedere muzical decât Beethoven, poate fii considerat cel mai desavârsit, mai bine dotat si mai natural muzician pe care la cunoscut vreodata omenirea.

Nu exista un lucru în muzica pe care Mozart sa nu-l poata face mai bine decât oricine altcineva, iar daca acesta ar fi trait mai mult, fara dubii ar fi lasat lumii mai mult din muzica lui superba, dar mostenirea lasata este si asa fantastica, atât din punct de vedere calitativ cât si cantitativ.

Capitolul 1

Lista lucrarilor religioase

ale lui W.A. Mozart

LITANII - PSALMI

SHORT SACRED WORKS

CHURCH SONATAS

ORATORIOS, SACRED DRAMAS, CANTATAS

OPERAS, MUSICAL PLAYS, DRAMATIC CANTATAS

Capitolul 3

MISSA

Termenul de Missa (Lat. Missa; Fr. Messe; It. Messa; Sp. Misa) era utilizat pentru a descrie slujba euharistica latina a crestinilor din primul secol si al celor din Epoca Medievala. Totodata acest termen reprezinta sectiunea principala a ceremonialului religios liturgic crestin. În functie de doctrina religioasa pe care o deserveste, dupa limba oficiala de cult si modul de organizare a serviciului divin se disting: Missa catolica (oficiata în limba latina sau - în cazul bisericii din Vestul Europei - în limba nationala), Missa glagolititca si bizantina cunoscute si sub denumirea de liturghie (oficiate în limba slavona si în limbile nationale în bisericile ortodoxe din Nord-Estul si respectiv Sud-Estul Europei) si Missa copta sau coptica, a egiptenilor crestinati, ce este slujita în limba coptica.

În practica Bisericii Romano-Catolice Missele sunt construite astfel:

Partile fixe, comune tuturor miselor formeaza Ordinariul (Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus, Benedictus, Agnus Dei), iar partile ce se diferentiaza în functie de cerintele celebrarilor rituale ale anului liturgic formeaza Propriumul (Introitul, Oratia, Gradualul si Sequenta, Evanghelia, Offertoriul, Prefacerea, Communio, Postcommunio).

Termenul de Ordinariu se refera la orice parte din Missa, cântata sau rostita, care are acelasi text la fiecare slujba. Înafara de Credo, toate partile amintite mai sus ce formeaza Ordinariul erau parte din Missa Romana la începutul secolului al VIII-lea. La sfârsitul Evului Mediu, începutul Epocii Renasterii Missa primeste o forma polifonica bine definita. Sanctus si Benedictus sunt considerate dupa ultimul sinod ca fiind o parte unitara.

În muzica, pâna la Mozart si Beethoven ele sunt tratate ca parti separate, dar dupa ei sunt prezentate ca elemente ale unei singure parti.

În context muzical, Missa este un gen ce poate fi cântat a capella sau cu acompaniament orchestral. Textul folosit în scrierea acestor mise este în cele mai multe cazuri textul standard în latina, folosit si în slujbe. Exista totusi un numar semnificativ de mise scrise în alte limbi, în special în tarile non-catolice, cum sunt de exemplu multe mise (cunoscute in Marea Britanie sub denumirea de Communion Services) scrise în engleza pentru Biserica Anglicana.

Pentru ca o lucrare muzicala sa fie conceputa ca o misa completa, ea trebuie sa contina cele sase parti ce formeaza Ordinariul: Kyrie , Gloria, Credo, Sanctus, Benedictus, Agnus Dei.

Primele Misse cântate sunt de fapt parti ale Ordinariului cântate în cadru liturghiei, pe baza cântului gregorian, probabil în secolul VII. La începutul secolului XIV, compozitorii au început sa scrie versiuni polifonice pe textul Ordinariului. Doua manuscrise apartinând secolului XIV - Ivrea Codex si Apt Codex - sunt sursele primare ce atesta scrierea polifonica în cadrul Ordinariului. În mare parte se considera ca aceasta muzica a fost scrisa la curtea papala din Avignon. Se obisnuia ca parti scrise de autori diferiti sa fie unite într-o misa. Prima misa completa a carui compozitor a fost identificat a fost Messe de Notre Dame de Guillaume de Mauchault, scrisa în secolul XIV.

În perioada Renasterii lucrarile sunt scrise folosind tehnicile componistice ale vremii - cantus firmus, imitatia în stil canon - compozitorii încercând sa integreze teme seculare în muzica religioasa. Dintre missele scrise în secolele XV, XVI amintim: Missa Prolationum de Johannes Ockeghem, Missa Ad fugam si Missa Sine nomine de Josquin des Prez, Missa Papae Marcelli a lui Palestrina.

Dupa Renastere, misa nu a mai reprezentat genul principal pentru nici unul din compozitori. Cu toate acestea unele dintre cele mai importante lucrari din Baroc, Clasicism si Romantism sunt mise. În secolul XX compozitorii au abordat în continuare acest gen, în o si mai larga diversitate de stil si forma decât mai înainte.

În continuare prezentam o lista a miselor mai importante scrise pe textul Ordinariului:

Messa Concertata de Cavalli (1656)

Missa Scala Aretina de Francesc Valls (Barcelona, 1702)

Missa în B Minor, BWV 232, alaturi de înca patru altele de J. S.Bach (1749)

W. A. Mozart

Missa Nr. 1-" Missa brevis"- în Sol major, K. 49

Missa Nr. 2 "Missa brevis" în Re minor, K. 65

Missa Nr. 3 în Do major Dominicusmesse, K. 66

Missa Nr. 4 "Missa solemnis" în Do minor, K. 139

Missa Nr. 5 "Missa brevis" în Sol major, K. 140

Missa Nr. 6 "Missa brevis" în Fa major, K. 192

- Missa Nr. 7 în Do major Missa in honorem Sanctissimae Trinitatis, K. 167

Missa Nr. 8 "Missa brevis" în Re major, K. 194

Missa Nr. 9 "Missa brevis" în Do major Spatzenmesse, K. 220

Missa Nr. 10 "Missa brevis" în Do major "Credo" Mass, K. 257

Missa Nr. 11 în Do major Spaurmesse sau Piccolomissa, K. 258

Missa Nr. 12 "Missa brevis" în Do major, K. 259

Missa Nr. 13 "Missa longa" în Do major, K. 262

Missa Nr. 14 "Missa brevis" în Si bemol major, K. 275

Missa Nr. 15 în Do major "Krönungsmesse"), K. 317 (1779)

- Missa Nr. 16 "Missa solemnis" in Do major Missa aulica, K. 337

- Missa Nr.17 G roße Messe în Do minor K. 427 (1782 - 1783)

Michael Haydn - Missa in Honorem Sanctae Ursulae

Joseph Haydn - Missa Rorate coeli desuper

Missa brevis

Cacilienmesse

Missa" Sunt bona mixta malis"

Grosse Orgelmesse

Missa Sancti Nicolai

Missa Brevis Sancti Joannis de Deo

Missa Cellensis

Missa Sancti Bernardi von Offida (Heiligmesse)

Missa in tempore belli

Nelsonmesse

Theresienmesse

Schopfungmesse

Harmoniemesse

Missa în Do major(1807) si Missa Solemnis (1819-1823) în Re Major de Ludwig. v Beethoven

Missa Choralis si Hungarian Coronation Mass de F. Liszt

Missa în Sol Major(1815) si înca 5 altele de F. Schubert

Missa în fa minor si înca doua altele de A. Bruckner

Messe Solennelle, Caecilienmesse, alaturi de altele13 de C. Gounod

Petite Messe Solennelle (1863) de Gioacchino Rossini

Mass of Life de Frederick Delius

Missa în sol minor (1921) de Ralph Vaughan Williams

Missa de Igor Stravinsky (1944 - 1948)

Missa de Leonard Bernstein ( )

Missa de David Maslansky

The Mass of the Children de John Rutter

Missa pro Pace de Kentaro Sato

Capitolul 4

REQUIEMUL

Recviemul (lat . Requiem) este o Missa pro defunctis, cunoscuta si sub numele de Missa da Requiem. În ritul Bisericii Romano-Catolice recviemul este cântat în amintirea unei persoane decedate în ziua înmormântarii sau la comemorarile acesteia. Denumirea provine de la binecunoscutul cuvânt de început în aceste ocazii: Requiem aeternam dona eis, Domine. Prescurtarea Requiem este o denumire utilizata pentru lucrarile vocal simfonice de aceasta factura. Ordinea partilor unei Misse da Requiem este urmatoarea: 1. Introitus (Requiem), 2. Kyrie, 3. Graduale (Requiem), 4. Tractusul, 5. Sequentia (Dies Irae), 6. Offertorium, 7. Sanctus, 8. Agnus Dei, 9. Communio (Lux aeterna); optional se mai adauga Libera me sau In paradisum.

Scurta incursiune istorica în lumea recviemului

Gen adoptat de majoritatea compozitorilor, recviemul apare în diverse perioade stilistice. Cu toate ca în marea majoritate a cazurilor textul este acelasi, fiecare etapa îsi lasa amprenta prin elementele de scriitura, orchestratie, dând nastere unor lucrari unice, de o mare diversitate în ceea ce priveste caracterul acestora.

Comemorarea euharistica în cinstea mortilor este mentionata înca din al II-lea secol, radacinile acestei practici fiind posibil sa existe chiar mai dinainte. Totusi cele mai vechi partituri muzicale dateaza din secolele VIII-IX. Din perioada Evului Mediu au supravietuit 16 Introitus, 14 Graduale, 12 Tractus, 20 Offertorium, 36 Communio si chiar 6 parti Aleluia. Din cele 105 cântari pentru recvieme din repertoriul cântului Gregorian, 58 sunt scrise specific pentru Misa de Înmormântare, iar restul sunt împrumutate din mise mai timpurii, bazate pe similitudinea textului.

Parti independente ale Missei da Requiem au supravietuit, dar primul ciclu, scris de Ockeghem dateaza dupa 1450, ceea ce mai exista din el fiind incomplet (lipsesc partile: Sanctus, Agnus Dei si Communio). În primele doua decenii ale secolului al XVI-lea se obisnuieste ca pentru recviem sa se adopte o scriitura polifonica. Chiar din aceasta perioada se observa absenta unei standardizari în ceea ce priveste care sunt miscarile ce vor fi scrise polifonic. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, compozitorii scriu recvieme în stilul concertant. Multe din aceste lucrari sunt rezultate din dorinta sau obligatia de a comemora oficiaitatile decedate de la curtile regale din Europa de Sud. Amintim aici recviemul lui Kerl din 1689, ce marcheaza decesul împaratului Leopold I. Lucrari de natura similara recviemului s-au scris si în cadrul bisericii Protestante, cea mai importanta din aceasta perioada fiind Musikalische Exequien - 1636, de Heinrich Schütz. Pentru aceasta lucrare, printul Heinrich Posthumus de Reuss, caruia îi este dedicata, a ales textele biblice pe care a fost construita aceasta.

Cu siguranta cel mai important exemplu al recviemului secolului XVIII este cel al lui W. A. Mozart. Dupa moartea acestuia, în 1791, Antonio Rosetti a scris un Requiem în memoria lui W. A. Mozart, lucrare ce s-a cîntat în Praga, la momentul acesta fiind pierduta.

Bibliografie

Antoine Goilea, Marc Vignal - Dictionar de mari muzicieni Univers enciclopedic, Bucuresti, 2006

Horold C. Sshonberg - Vietiile mariilor compozitori seria " Cultura generala " Editura Lider, 1996