Studiile recente privind vocea au avut tendinta de a urmari cu preponerenta un anumit curent din doua. Primul s-a concentrat pe identificarea mecanismelor prin care vocea duce la sentimentul crescut de sinceritate. De exemplu, Leventhal (1980) a sugerat ca vocea duce la sentimentul de sinceritate deoarece indivizii cred ca vocea ofera oportunitatea de a influenta efectul celor spuse. Aceasta abordare este cunoscuta ca modelul instrumental al vocii. Pe de alta pare, Lind si Tyler (1988) speculeaza c vocea duce la sentimentul de sinceritate deoarece opiniile individului merita a fi auzite, oferind astfel o masura a statutului social auditoriulu 20120v2113u i.
Aceasta abordare este cunoscuta ca modelul relational al vocii. Mai multe studii recente au încercat sa determine importanta relativa a aspectelor instrumentale si relationale privind vocea. Al doilea curent în cercetarile priind efectul vocii s-a concentrat pe identificarea reglatorilor sau a conditiilor de limita a efectului vocii. Studiul prezent cauta sa aduca un plus acestei literaturi prin evaluarea masurii în care indivizii difera în valoarea pe care o acorda vocii. Mai important, examinam potentialul efect de moderare a valorii acordate vocii în relatia voce - sinceritate procedurala. Aceasta cercetare aduce implicatii semnificative ale ultilizarii interventiilor vocale de catre organizatii. Daca vocea duce la sentimentul de sinceritate doar la anumite tipuri de persoane, atunci este necesar sa determinam caracteristicile acestor indivizi pentru care vocea duce la rezultate dorite. În ciuda recentului val în cercetare privind moderatorii efectului pe care îl are vcea, studiile privind diferentele individuale privind moderatorii sunt sarace (Brockner s.a., 1998). Mai jos, reluam pe scurt conditiile de limita (sau moderatorii) efectului vocii. În plus, ratiunea ce sta la baza studiului prezent este clara iar ipotezele cercetarii sunt propuse.
MODERATORII EFECTULUI VOCII
Desi dovezile empirice care sprijina efectul vocii sunt consistente, cercetatorii au identificat mai multe exceptii. De exemplu, Cropanzano si Konovsky (1995) au examinat efectul perceptiei unui rezultat favorabil asupra relatiei dintre voce si sinceritatea procedurala. Rezultatele au aratat ca desi perceptia vocii era legata de perceptia sinceritatii, relatia era moderata de perceptia individului asupra rezultatului. Mai exact, vocea a produs perceperea sinceritatii doar când rezultatul a fost perceput ca fiind favorabil.
De asemenea, s-a descoperit faptul ca conflictul de grup modereaza efectul vocii (Peterson, 1999). De exemplu, Peterson (1999) a aratat ca vcea a crescut satisfactia doar când conflictul de grup era de intensitate scazuta. Aceasta a dus la sugerarea faptului ca "utilizarea extensiva a vocii are avantaje limitate atunci când oamenii se contrazic fundamental".
Oriunde raspunsul favorabil si conflictul de grup sunt variabile situationale, cercetatorii au examinat si efectele posibile de moderare a diferentelor individuale asupra efectelor vocii. De exemplu, Brockner s.a. (1998) au presupus ca stima de sine a unui individ ar influenta relatia dintre voce si reactiile de participare. Rezultatele a partu cercetari si a unui experiment de laborator au sustinut aceasta ipoteza. Mai specific, acestea au aratat ca vocea a fost în mod pozitiv leagta de încredera în organizatie, motivatia muncii, intentia de a ramâne în organizatie, gradul de identificare cu organizatia si satisfactia, pentru indivizii cu o stima de sine ridicata.
Un studiu realizat de Hunton s.a. (1998) a examinat efectul de moderare a întelegerii sarcinii asupra efectului vocii. Rezultatele au aratat ca efectul a fost puetrnic când gradul de întelegere a sarcinii a fost ridicat dar ca acesta era în continuare prezent (desi mai slab) când gradul de întelegere a sarcinii a fost scazut. Rezultatele acestui studiu au fost obtinute si de Hunton si Price (1997) care au raportat de asemenea o interactiune între voce si gradul de întelegere a sarcinii, în ceea ce priveste sinceritatea.
În plus, pentru sustinerea faptului ca gradul de întelegere a sarcinii influenteaza efectul vocii, Hunton s.a. (1998) au descoperit un efect nonliniar al vocii asupra sinceritatii. În mod specific, cresterea oportunitatii de a vocifera a dus la scaderi ale efectului vocii. Exprimat în alt mod, impactul vocii asupra sinceritatii descreste în timp ce individul "primeste" mai multa voce. În plus, autorii au obtinut aceleasi rezultate în alte 3 tari, demonsrând robustetea efectului (Price s.a., 2001).
Asteptarile individuale privind vocea au fost de asemenea gasite ca având un efect de moderare a relatiei voce - sinceritate (van den Bos, Vermunt, & Wilke, 1996). Când oportunitatea de a vocifera este asteptata, indivizii manifesta efectul normal de voce. Oricum, daca indivizii nu se asteapta sa preia cuvântul si primesc oportunitatea, ei vad situatia mai putin sincera decât daca nu li s-ar fi dat deloc aceasta oportunitate de a vorbi (van den Bos s.a., 1996).
Batându-ne pe descoperirile discutate în acesta sectiune, se pare ca o serie de factori modereaza eficacitatea vocii/discursului în cresterea perceptiei sentimentului de sinceritate. Desi multi factori de acest gen au fost identificati si studiati, o caracteristica individuala importanta ce a fost ignorata este valoarea pe are un individ o acorda faptului ca are oportunitatea de a vorbi.
VALOAREA VOCII
Doua studii recente ofera dovezi empirice sugerând ca indivizii difera în ceea ce priveste valoarea pe care ei o dau vocii. Mai întâi, Hudson si Beeler (1997) si Brockner s.a. (1998) au aratat ca indivizii difera în privinta încerderii pe care o au în abilitatea de a oferi un input semnificativ atunci când au ocazia de a vorbi. În al doilea rând, Hunton su Beller (1997) au aratat ca aceasta încredere este direct proportionala cu dorinta individului de a participa, sugerând astfel diferentele individuale în dorinta de a participa. Desi nu este echivalenta, dorinta de a participa este similara conceptual cu valoarea constructului vocal propus în cercetarea urenta. De fapt, cea mai semnificativa diferenta consta în faptul ca dorinta de a participa este specifica sarcinii, iar noi propunem valoarea vocii ca un construct mai global.
Deci, asa cum indivizii difera prin dorinta lor de a participa, ei ar trebui sa fie diferiti si în ceea ce priveste valoarea pe care o dau vocii. Daca indivizii dau o valoare mica vocii ar trebui sa ia în considerare într-o mai mica masura pezenta sau absenta acesteia în momentul evaluarii sinceritatii decât daca ar acorda o valoare mai mare vocii. Brockner s.a. (1998) au propus un argument similar pentru a explica de ce considerau ca stima de sine modera efectul vocii asupra reactiilor participantului (p. 395).1 Desi aceia care acorda putina importanta oportunitatii de a vorbi, ar trebui sa manifeste o relatie mai slaba între vorbire si sinceritate decât cei care dau o valoare mare vorbirii.
Teoria lui Vroom (1964) privind satisfactia în munca propune o logica similara pentru rolul diferentelor individuale în valenta (sau valoarea) atasata unui anumit element organizational (ex. salariul). Mai exact, modelul sustine ca numarul crescut de recompense valoroase joaca un rol mai important în formarea perceptiei individuale cu privire la satisfactia muncii, decât un numar scazut al acestora. De exemplu, nivelul de salaizare al unui angajat ai va influenta satisfactia în munca daca angajatul acorda o valoare mare salariului. Cercetari subsecvente au ofertit sprijin pentru acest model, în special legat de satisfactia în munca. Aplicând o logica similara studiului de fata ne face sa ne asteptam ca indivizii care acorda o importanta mai mica vocii sa fie mai putin predispusi la a manifesta efectul vocii deoarece vocea este mai putin importanta pentru ei. În mod opus, cei care au valorizat oportunitatea de a vorbi, vor manifesta efectul traditional de voce.
Bazându-ne pe discutia anterioara, se asteapta ca nivelurile ridicate ale vocii sa corespunda unor perceptii mai mari a sinceritatii. Oricum, cu cât un individ pretuieste vocea, cu atât va fi mai strânsa relatia voce-sinceritate.
Ipoteza 1: Vocea va fi direct proportionala cu sinceritatea; nivelurile ridicate al vocii vor corespunde nivelurilor idicate ale sinceritatii.
Ipoteza 2: Valoarea vocii va influenta sinceritatea, existând o corelatie pozitiva între voce si sinceritate doar pentru acei indivizi care pretuiesc vocea.
Sudiile media si cultural au atins un anumit stadiu în care analistii pot scrie "istoriografii" a pozitiilor critice aflate în competitie. Acestea au în general trei lucruri comune. Ele descriu "traditiile" opuse care existau înainte de razboi (1940), în viziunea de tip propaganda-agentie a media si în perioada de imediat dupa razboi.
Traditia empirica; acestia încearca sa formeze aliante descriptive si uneori complicate între perspectivele studiilor bazate pe neo-marxism, structuralism si culturalitate; ei ignora virtualrolul limbii. Aceastaa a treia tendinta sau omisiune reprezinta subiectul acestei lucrari, cu referinte particulare în mediul radio. Limba în media a fost ignorata în istoriografia practicii critice a media deoarece au fost realizate putine studii privind cuvintele-în-actiune în mediile diferite. Totusi, recent a aparut o noua sub-disciplina care ofera un potential pentru noi directii. Aceasta este analiza discursului, care se bazeaza pe linvistica si sociologie dar include si elemente de semiotica.
Acest stil de analiza nu a avut un impact teoretic mare pâna acum dar directia sa de analiza detaliata a "textelor" pare a fi cel mai fructuos "pas urmator". În ciuda lucrarii lui Althusser si alui Lacan (ambii analisti inovatori de text), aceasta metoda critica nu reprezinta un "pas urmator". Tony Bennet a descris succint pozitia fata de practica analitica: "Este un fapt considerabil ... ca ceea ce se întâmpla între cele doua - cu structura si continutul mesajelor media - este o parte foarte slab dezvoltata a acestei traditii [perspectiva liberal-pluralista] careia îi lispeste orice ar aduce-o aproape de o teorie sau metoda adecvata pntru analiza sistemelor semnificative" (Bennet în Gurevitch s.a. 1982:41).
Desi acest comentariu se refera la o anumita orientare culturala, continutul sau poate fi generalizat si în rândul celorlalte traditii. Radio-ul nu a fost notat în aceasta discontinuitate culturala. Înca din anii '50, vazuti de obicei ca perioada de decadere culturala a radioului, analizele asupra media s-au concentrat asupra sistemelor vizuale, în timp ce presa scrisa a ramas, desi în putere, pe locul doi. Oricum, este posibil ca poziti culturala recunoscuta a radio-ului sa se altereze în urmatorii ani iar acest lucru se va întâmpla cu siguranta în lumea dezvoltata, occidentala. Exista doua motive esentiale care sustin acest lucru.
Publicul nu a încetat sa iubeasca radioul în ciuda aparitiei TV-ului. A început sa fie placut într-un mod diferit - radio-ul a ajuns pe plaje, în parc, în curtile personale si în autoturism ... Radio-ul a devenit o companie pentru individ în loc sa ramâna un punct central al disractiei în familie. S-a dezvoltat o oarecare intimitate într radio si individ (J. Fred Macdonald 1980:88).
Este un truism faptul ca societatile moderne urbane contribuie la propria alienare si cadere a comunicarii fata-în-fata. Radio-ul, în trecut, a fost vazut ca o potentiala forta în ameliorarea acestei conditii. Brecht, de exemplu, a dezvoltat o teorie a radio-ului ca o comunicare cu doua sensuri:
Radio-ul trebuie transformat dintr-un mecanism de distribuire într-unul de comunicare. Radio-ul ar fi cel mai fantastic mecanism de comunicare imaginabil în viata publica, un sistem extraordinar de canale. Acest lucru s-ar întâmpla daca radio-ul nu ar avea doar capacitatea de a transmite ci si de a primi, nu ar face ascultatorii doar sa auda ci i-ar face sa si vorbeasca, nu i-ar izola ci i-ar pune în contact unii cu ceilalti.
Recent, Higgins si Moss (1981, 1982), în recunoasterea pluralitatii si ubicuitatii utilizarii, au încercat analizarea detaliata a unei varietati de texte radio si au directionat atentia spre un element lipsa a cercetarii: locul si functia vocii si cum este aceasta utilizata ca mediator, control sau activator a dialogului si interactiunii în emisiuni de dezbateri sau cu interventii telefonice. Aceasa lucrare deschide noi posibilitati pentru cercetare deoarece re-focuseazanorul critic, contrastând puternic limba specifica mediului si cea specifica conversatiei umane. Lucrarea lui Higgins si a lui Mos ridica întrebari asupra viziunii largi conform careia o mare parte din radio este banala si irelevanta pentru problemele umane serioase. Discursul radio are o complexitate subtila si, uneori, imprevizibila. Complexitatea apare din natura reflexivitatii dramatice a radioului - cererile asupra membrilor audientei si asupra mediului ce se nasc din gama si varietatea vocii umane. În acest mediu, varietatea limbajului, intonatiile si tonurile vocii umane vin de la sine în crearea întelesului. Ascultatorul (si realizatorul, în special în emisiunile de dezbateri si cu interventii telefonice) trebuie sa interpreteze nuanta; trebuie sa învete sa citeasca cuvintele printre rânduri; trebuie sa fie capabil sa evalueze întelesurile ce pot corespunde tacerii; si în general trebuie sa fie capabil sa exploreze cu o oarecare încredere posibilitatile limbajului în construirea mesajelor radio. Acceptându-se absenta unui partener fata-în-fata, aptitudinile implicate în discursul radio sunt înrudite cu cele pe care le învatam cu durere în conversatiile de zi cu zi.
John Gumperz numeste aceste aptitudini "repertoriu verbal," în care vorbitorii îsi selecteaza continuu cosul potrivit si procesul de interactiune în contexte specifice. În conversatiile radio, pentru audienta obisnuita învatata cu anumite formate si moduri de gazduire/moderare, interactiunea este cu totul în acord cu aceste proceduri si filtre de selectare cunoscute (si învatate).
Absenta unei audiente tangibile si a interactiunii, evident face din discutia radio un proces foarte diferit de conversatia obisnuita dar u aspect foarte important este ca face dialogul mai usor (mediul pare sa implice stiluri sau conversatii care permit si încurajeaza o conversatie relaxata). Goffman (1972:34) a argumentat ca actele de converatie sunt intrinsec amenintatoare:
Când o persoana face în mod voluntar o declaratie sau transmite un mesaj... se comite pe sine si pe cei carora se adreseaza si într-un sens anume îi pune pe toti în pericol. Prin faptul ca spune ceva, vorbitorul se expune posibilitatii ca receptorii sa îi aduca un afront prin neascutarea, sau acuzarea celor spuse.
Hazardele potentiale ale interactiunii necesita ceea ce Goffman a numit "face work" - moduri de atenuare a posibilelor amenintari ale "fetelor" implicate - într-un mod în care conversatia poate continua cu usurinta. Lucrarea lui Goffman arata în mod general cum rolurile în cadrul unei conversatii sunt stabilite si modificate pe parcursul procesului însa exemplele sale sunt mai mult preocupate cu schimburie rituale si rareori trateaza factori mai subtili ce pot aparea în situtia de discurs data, naturala. Lucrarea sa recenta privind discursul radio ilustreaza foarte bine aceasta slabiciune deoarece el utilizeaza "texte" luate din exemple publicate de gafe ale DJ-ilor si realizatorilor de emisiuni radio (Goffman, 1981). Analizele sale sunt istete si "jucause" dar ele nu avanseaza întelegerea conversatiilor radio si nici nu încearca sa se lupte cu afacerea compleza în care membrii unei audiente folosesc mediul pentru a crea dialogul cu o gazda/statie si pentru a crea mici momente de cultura în lupta de a oferi întelesuri.
Dialogurile radio sunt mai usoare decât cele fata-în-fata pentru membrii audientei, conversând cu gazde familiare în formate recunoscute, deorece gazdele sunt îngradite în varietatea strategiilor de discurs pe care le pot adopta. De fapt, gazdele radio sunt prizonieri ale persoanelor pe care ele si statiile lor le-au creat. Horton si Wohl (1956) au argumentat ca persoana gazdei sau a star-ului, în timp ce este prins în realitate, de-a lungul timpului preia densitati imaginate ale realitatii. Existenta gazdei radio este un eveniment periodic si sigur, în care trebuie sa ne încredem, fiind astfel planificat si integrat în rutina vietii de zi cu zi. "Personalitatea" ofera valori cum ar fi "sociabilitate, amabilitat, prietenie si apropiere" - pe scurt, toate valorile asociate accesului liber si participarii usoare la interactiuni sociale placute în grupuri primare.
Oricum, radioul serveste audientelor în mult mai multe moduri decât ca prieten intim, si a creat mai multe stiluri decât cele legate de teoria peronei. Radioul pare sa se fi dezvoltat, astfel, într-o reflectie de interese culturale si de grup aflate în schimbare; un przntator atât la angajamentelor majoritatii cât si a minoritatii si un canal pentru transmiterea catre "audienta-de-afara" a varietatilor de urgente sub-culturale si a conditiilor de viata. Pâna la un punct, a devenit si înca retine potentialul unei unelte democratice foarte puternice astfel încât "harta radio" a unei natiuni ofera audientei sansa de împartasi si de a contribui la cultura.
Mai presus de orice, de produce constiinta deorece ceea ce primim din monotonia muncii si distractie sunt "daruri" de baza, în societatile disciplinate pe care nimeni nu se gândeste sa le schimbe. Este dificil sa înfrunti astfel de declaratii deorece, pentru a argumenta putrnic cu polemici, capitalul, guvernele si variatele stabilimente culturale aduc contraargumente demonstrabile. Ce putem face totusi este sa promovam treptat si cu rabdare, în detaliu, studiile de succes pentru a face ca vocile alternative sa fie auzite. Am sugerat, cu alte ocazii, ca anumit formate radio, când sunt utilizate cu abilitate de membrii audientei, pot fi "facute" sa permita o varietate de atitudini si opinii. Detaliem aceste actiuni ulterior în aceasta lucrare.
O critica adusa acestor actiuni se concentreaza asupra tipurilor si calitatii mesajelor media/radio. Conform acestor critici "surgerea" existenta în ceea ce priveste lansarea opiniilor alternative nu are o consecinta imediata deorece industria constiintei este atât d masiva încât se poate acomoda acestor aberatii; ca, din punct de vedere politic, "scurgerea" este irelevanta.
Date fiind limitarile spatiului, noi putem indica doar configuratiile gnerale ale discutiei radio din sub-tipurile emisiunilor netransmise în direct si a celor de "accesare" a radioului însa acestea par a fi categorii ce pot fi gneralizate tinând cont de numarul programelor ce ofera tipuri diferite de oportunitati conversationale. Factorul crucial pentru cei care intractioneaza, indiferent de gazda, persoana care suna sau studioul în care se realizeaza emisiunea, este limita pâna la care combinatiile elementelor discursului permit sau inhiba realizarea textelor.
Semnificatia este în mod constant modelata de conventiile expresive ale discursului. Cuvintele rezoneaza, emitând potentiale întelesuri pentru ascultatori. Modul în car limba influenteaza prezentarea continutului în aceasta transcriere poate sta la baza unui studiu interesant. În schimb (*) cuintele care descriu cresterea predomina: "a început", "chiar de la început", "a devenit initial", "a continuat", "devenit", "crestre". Acestea noteaza natura dinamica a dezvoltarii industriei masinilor, datorita eforturilor si ingeniozitatii familiei lui Dame Nancy. Acest lucru este scos în evidenta de contrastele "atunci si acum": "În acea perioada erau un milion trei sferturi de cai ... acum exista o masina cu motor la fiecare 2 persoane pentru ca el a început atunci"... Similar, în urmatorul sau schimb (**), imaginile sunt legate de miscare, marime si intensitate: "impresionant", "imns", "schimbare majora", "timp scurt". În explicarea tilului cartii folosind analogia dintre viteza si intensitate a "furtunii imprsionante", Dame Nancy este din nou dispusa sa evidentieze natura unui astfel de titlu si a-l lega de spiritul pionieresc si de experienta în afaceri a familiei sale.
Radioul ofera un forum pentru multe voci si produce o "retea" de multe texte opuse sau complementare ca tema si functie. Gazda, asa cum am demonstrat, poate actiona în tandem cu apelantul sau intervievatul pentru a produce un text unit, mai slab sau mai puternic, slab în cazul schimbului realizat de Erma Bombec mentionat mai sus; sau poate actiona în special ca facilitator în producerea textelor de catre celalalt participant, cum a fost cazul în primul nostru exemplu; sau poate obstructiona apelantul în realizarea textului, dupa cum ilustreaza exemplul 2. În toate acestea continutul ideatic al discursului si forma textului este pâna la o limita considerabila, dictata de rolul jucat de gazda sau de stilul de interactiunie al acesteia si complicitatea (sau lipsa ei) în procesul de realizare a textului. Asa cum am mentionat mai devreme, stilul personal sau rolul gazdei sunt construite si mentinute din motivul naturii sale constante, familiare si deoarece membrii audientei sunt pregatiti sa o accepte. Membri individuali ai audientei pot adopta propriile roluri improvizate, în afara formatului obisnuit si astfel ofera variante intresante ale pattern-ului de interactiune gazda-apelant.
Complexitatea discutiilor radio
O examinare a limbajului utilizat în lucrarile noastre subliniaza faptul ca, cumulativ, utilizarea consistenta a unor anumite optiuni de limbaj poate da expresie unei anumite viziuni a lumii. De exemplu, cele doua parti implicate în schimbul lui Nancy Buttfield construiesc un text prin conturarea atitudinilor si a convingerilor ideologice comune.
În plus, anumite optiuni de limbaj ofera individului przentarea sinelui. În lucrarea tocmai analizata, utilizarea repetata a anumitor combinatii de cuvinte de atre gazda, interjectiile, încorporarile si judecatile sugereaza implicarea sa personala în subiect si utilizarea acestora ca mod de ispasire publica a vinei personale. Partea interesanta a acestui schimb este ca, în ciuda intentiei de creare de texte si a retoricii tumoltoase a gazdei, textul nu este realizat complet deoarece factorul de complicitate nu este stabilituniform si nu exista persoane care pot fi utilizate pentru stabilirea acestuia ca punct de reper pentru dezvoltarea conversatiei.
Am ancercat sa demonstram ca un element important în situatiile de discurs este negocierea controlului. Exemplele noastre includ atât situatia în care gazda are rolul de intervievator a invitatiilor în studio ât si ca participant în conversatiile telefonice. În cea de-a doua situatie gazda detine puterea. Ea controleaza mecanismul programului radio. Ea permite ca invitatul sau apelantul sa fie auzit "on-air", ea începe conversatia si ea decide în timpul emisiei ce intervievat sau apelant va lua cuvântul.
Oricum, gazda are clar mai mult control în situatia interviului în studio, unde producatorul sau producatoarea a chemat invitatul, o persoana publica cunoscuta, cu suficient timp înaintea emisiunii. Date fiind acestea, gazda se poate pregati pentru interviu. Asta înseamna ca el/ea poate contamina discursul cu idei predeterminate si de asemenea îsi poate structura înrbarile astfelîncât sa obtina tipurile de raspuns pe care le doreste si care sa corespunda cu politica postului de radio si/sau cu opiniile sale.
În plus, situatia de interviu fata-în-fata care permite contactul vizual, utilizarea elementelor non-verbale în transmiterea întelesului cum ar fi gesturi, expresia faciala s.a.m.d., duc la un stil de prezentare mai intim, mai relaxat, în care gazda stie ca detine controlul. În astfl de situatii, ambii participanti sunt de obicei considerati a fi performeri publici; si în timp ce se cere un spectacol de aparare daca invitatul are un statut semnificativ, exista o competitie mai mica pentru control în interviul de acest tip. Ce rezulta din situatia ascultatorului este un schimb ce realizeaza prin poleire si asigurari ceea ce dispare odata cu spontaneitatea - o reprezentatie "pusa în scena" în mod constient, în care crearea întelesului se realizeaza cu usurinta.
Totusi, gazda se afla într-o situatie cu totul diferita cu apelantii anonimi. Cu siguranta, nu este nevoie de un spectacol de aparare, din moment ce persoana, ca anonima, nu are status. Însa aici gazda, în ciuda autoritatii sale, este amenintata. Nu poate anticipa subiectul persoanei care suna, motivul pentru care a sunat, angajamentul acesteia fata de subiect, starea emotionala s.a.m.d. Ca performeri experimentati, majoritatea gazdelor radio sunt apte sa detectez timpuriu în timpul schimbului indiciile de care au nevoie pentru a controla discursul si în numite cazuri de a manipula apelantul pentru "a crea" anumite întelesuri pe care gazda doreste sa le transmita audientei. Situatiile de discurs sunt astfel cai prin care ne putm impune versiunea noastra asupra celorlalti precum si viziunea asupra propriei persoane si asupra pozitiei pe care o ocupam în structura sociala.
Ce speram sa fi aratat prin aceasta discutie este ca discursurile radio în acest tip partiular sunt mai complxe decât se recunoaste în mod oficial si sunt foarte asemanatoare cu natura conversatiilor de zi cu zi. Acest ultim aspect este privit în contextul legaturii strânse dintre teoria "facework" în viata si recunoasterea si utilizarea personajului în radio. Celelalte elemente in modlul nostru sunt de asemenea semnificative pentru producerea de întelesuri în general deoarece sunt parte din lipsa de înteles inerenta în interactiunea umana spontana.
Acest tip de conversati radio nu este altceva decât trancaneala: conversatiile manifesta într-o masura mai mare sau mi mica niveluri ridicate de organizare si au mi putina redundantadecât discutiile fata-în-fata. Noi am argumenta ca principalul motiv pentru acest lucru ste faptul ca participantii au intentii specifice si usor de recunoscut în crearea întelsului. Apelantii, în general, îsi realizeaza "textele" cunosând bine stilul sau personajul gazdi; gazdele de obicei mentin aceste personaje, desi aduc în plus acestora interactiune. Probabil cea mai intresanta observatie este ca elementul cu cel mai mare impact în life-talk (stil lingvistic slab sau puernic ori retorica) nu are neaparat acelasi impat în discutiile radio decât în aspectele explicate mai sus.
Exemplele de discutii radio utilizate în aceasta lucrare nu sunt oferite ca tipuri reprezentative ci ca exemple variate ale gamei largi de conversatii transmise zilnic de statii radio diferite. Doua caracteristii sunt comune dialogurilor. În primul rând, ele afiseaza tipuri diferite de intimitate; în al doilea rând, ele functioneaza fie ca liant social (pastrând aspectele de zi cu zi a vietii) sau ca încercari de a creste coerenta personala în fata impredictibilitatii vietii (The Medial Treatment Bill, de exemplu). Aceste functii media au fost recunoscute de mult timp si au fost utilizate la scara larga pentru dispersarea valorilor politice, sociale si culturale conventionale. Oricum, cu cresterea rapida a numarului statiilor radio (sub-culturi radio virtuale în anumite state), cresc si posibilitatile de discutare a unor întelesuri noi, chiar subversive. Data fiind aparenta recunoastere (intuitiva?) a elementelor semnificative a discutiilor radio de catre membrii audientei si încrederea cu care multi oameni le utilizeaza, exista loc de optimism pentru retrasarea unor harti culturale în cadrul acestui mediu de masa.
365 - "Ce este vocea?"
Pornind de la premisa ca revizuirile sunt considerate un gen de canonizare pentru sumarizarea si codificarea sub-câmpurilor cercetarii educationale, incluziunea si cenzurarea au devenit probleme în ceea ce privste încadrarea si scrierile lor. Continutul revizuirilor educationale este frecvent tratat ca fiind simbolic fata de celelalte relatii de putere. În ultima parte a secolului douazeci, vocea, identitatea si reprezentarea au fost considerate termeni înruditi care se presupune ca se afla în relatie la construirea cunostintei si circulatiei puterii. Daca revizuirile cercetarilor educationale sunt baza de fomare, reformare si manifestare a puterii/cunostintei, atunci este suficient sa consideram relatia dintre astfel de concepte si producerea unei revizuiri de tip cauza-efect, nu de tip Sdevar - Putere, ci de adevar si efecte ale puterii (Foucault, 1980).
Întrebarea de început, ca si revizuirile si acest raspuns, este înteleasa aici ca o invitatie la alte întrebari. Pe lânga întrebarea "Ce este vocea?", lucrarea va încerca sa raspunda si la alte întrebari ultrioare si refomulate care nuanteaza si complica întrebareade început. "Cum includem vocea fiecaruia în mod egal în cadrul revizuirilor?" poate ajunge la urmatoarea consideratie practica: "Cum ne dam seama cine vorbeste?". Deoarece este o sarcina imposibila de a urmari variatiile care au stat la baza unul asemenea sir de concepte, aceasta lucrare se concentreaza în primul rând asupra vocii si ulterior asupra intersectailor vocii cu identitatea si reprezentarea. Tratarea vocii va fi istorica si astfel sceptica. Vocea este un concpt deseori presupus a fi un produs al identitatii si reprezentativ pentru formatiile de grup recunoscute. Prin fortarea contextului analitic ce înconjoara vocea, nu vom ajunge la notiunea vorbitului liber sau la cât de bine auzim si ascultam (politica sunetului), ci la o revizuire a limitei pâna la care vocea poate fi conceptualizata ca o strategie liberatoare si eficienta în cercetarea educationala.
O istorie a vocii
Ce este acest lucru numit voce? Vocea nu a fost în mod universal înteleasa ca acel lucru ce i-a facut pe cei tacuti sa vorbeasca. Vocea si vorbirea libera nu au fost înca contestate ca dovezi ale incluziunii iar tacerea nu a fost simplificata la marca celor asupriti. Din punct de vedere istoric, semnificatii foarte diferite au rezultat din folosirea vocii ca strategie politica, sugerând a sistemele de incluziune/excluziune nu sunt direct paralele cu expresia vocii si tacerea, respectiv. ~
Trei exemple istorice din ultimele 3 secole scot la iveala complexitati ale mobilizarii vocii. Ele sugereaza pericolele inernte în crearea argumentelor din zilele nostre asupra puterii/cunostintei în genul revizuirii, facând apel la voce ca simbol al incluziunii diferitelor identitati.
Am putine îndoieli cu privire la paradoxul aparent care revizuieste tacerile în cadrul unui discurs, cum ca ar contine expresii, ca ar avea un efect de privilegiere prin autorizarea unor discursuri mai mult decât pe altele, ca ele reprezina bariera dintre adevar si efectele puterii decât dintre Adevar si Putere. Am putine îndoieli cu privire la faptul ca puterea apare în discursurile în care revizuirile sunt scrise si în care revizuirile reactioneaza la rândul lor asupra circulatiei puterii prin certificarea unor cunostinte ca fiind mai reale decât altele. Îndoielile mele sunt cu privire la desfasurarea unui concept neproblematizat al vocii pentru a adresa adevarul si efectele puterii revizuirilor. As argumenta ca vocea si tacerea nu opereaza în antiteza si ca folosirile "vocii" pe baza unei "identitati" fixate nu "reprezinta" incluziunea, dar poate reinvoce termenii pe baz carora apare represiunea.
Tacerea însasi - lucrurile pe care cineva refuza sa le spuna, sau îi este interzis, discretia ce se cere între vorbitori diferiti - nu este câtusi de putin limita absoluta a discursului ... ci mai degraba ar fi un element ce functioneaza de-a lungul lucrurilor spuse, cu ele si în relatie cu ele în cadrul strategiilor, în general.
Nu se poate face o distinctie clara între ceea ce un individ spune si ceea ce nu spune; trebuie sa încercam sa determinam modurile diferite de a nu spune astfel de lucruri, modul în care se distribuie cei care pot si cei care nu pot vorbi despre ei, ce tip de discurs este autorizat sau ce forma de discretie este ceruta în fiecare caz. Nu exista doar un tip ci nenumarate tipuri de tacere si acestea sunt parte integranta ale strategiilor ce permit si subliniaza discursul.
"Vocea" nu reprezinta doar articulari audio, nu reprezinta la nivel simplificat inluziunea si nu este o functie a identitatilor omogene. Un potntial raspuns la întrebarea "Cum putem noi include vocea tuturor în mod egal în cadrul revizuirilor?" - o întrebare ce implica recunoasterea lui "tuturor" si a "noi" - este sa luam în considerare ce poate fi întrebat diferit despre voce. Punând întrebarea "ce este vocea?" ca raspuns la întoarcerile interogatoriului de deschidere la ce, decât doar la cine, la complexitatile si la divergenta ce da întelesuri diferite vocii, identitatii si reprezentarii de la bun început.
|
