Robert Schumann
In galeria marilor compozitori germani, la loc de frunte se afla Robert Schumann (1810-1856). “Omul si muzicianul Schumann intruchipeaza pe romanticul german, asa cum cel francez este ilustrat de Berlioz,iar cel slav de Chopin”[1]. Complexa sa personalitate, de muzician si 323g66d literat, a fost dublata de inalta constiinta a germanului dornic de a propulsa pe culmi cultura sa nationala.
Nascut la Zwickau, in Saxonia, a fost fiul unui librar cu preocupari intelectuale, care a publicat portretele celor mai de seama oameni si a tradus in limba germana opera lui Scott si Byron.
De mic studiaza cu organistul Johann Kuntsch, la scoala amuzandu-se creionand mici portrete muzicale. La liceu, canta la patru maini cu colegii sai. La 13 ani executa “Psalmul 150” cu o mica orchestra, alcatuita de el. Dupa terminarea liceului se inscrie la Universitatea din Leipzing (1828), urmand dorinta tatalui sau care murise in anul 1826.
In primii ani de creatie a dat frau liber fanteziei sale, asa cum marturiseste autorul: “Cand compun nu ma mai gandesc la forma, compun pur si simplu” Este perioada cand scrie miniaturi pianistice descriptive sau confesive, ingemanand in cicluri de piese programatice. In schimb peste ani considera ca pentru a compune in forme libere, trebuie sa stapanesti mai intai formele consacrate, valabile pentru toate timpurile. Puternic ancorat in tumultul vietii Schumann ne dezvaluie inraurirea acestuia asupra creatiei sale: “Ma framanta tot ceea ce se petrece in lume – politica, literatura, oamenii. Reflectez la toate acestea in felul meu, dupa care produsul acestor meditttii isi croieste drum in afara si cauta sa fie exprimat prin muzica.”
In adolescenta, scrie intr-un stil asemanator clasicilor, fara un stil individual profilant: “Psalmul 150”, o “Simfonie” si fragmente dintr-un “Concert pentru pian”. Perioada romantica propriu-zisa, desfasoara in deceniul al patrulea, cuprinde creatia pianistica de la op. 2 la op. 23, scrisa in genul scurt romantic si majoritatea liedurilor. La maturitate trasaturile romantice se impletesc cu elemente clasicizante in dramaturgia muzicala. Acum scrie majoritatea lucrarilor de concert, de camera, simfoniile, opera, oratoriul, poemul dramatic “Manfred” si “Scene din Faust”.
Ca toti romaticii exceleaza in piese apartinand genului scurt, din care transpar framantarile sufletului sau, cand torturat, cand increzator. Miniaturile pianistice dezvaluie poezia si verva sa tinereasca, intimitatea si razvratirea, atatea fatete ale sufletului sau tumultos.
Lucrarile cele mai izbutite sunt cele destinate pianului, ele fiind un adevarat testament al romantismului, prin atatea genuri indragite de el: foi de album, tablouri miniaturale, scene de basm, piese nocturne, siluete gratioase,acuarelele, eroi de carnaval, piese lirice, dansuri stilizate, toate tradand o imensa imaginatie poetica. Originalitatea acestor creatii il aseaza alaturii de marii romantici.
Creatia lui Schumann ni-l prezinta ca un artist ale carui impulsuri romantice si evadari in lumea fanteziei au fost adesea zagazuite de tiparele clasice.” Romantic avantat, alterneaza imaginile visarii cu cele ale patosului inflalcarat, unele imagini sonore prefigurand impresionismul” .
|
