Tematica creatiei românesti în prima jumatate a secolului al XX-lea
Tematica creatiei corale este strâns legata de viata, ea reflectând aspiratiile de libertate sociala si nationala ale poporului român dar si afirmarea în plan spiritual a valorilor traditionale si a creativitatii autohtone. Inspiratia lucrarilor muzicale nu putea ocoli ecourile celor mai nemaiîntâlnite evenimente din istoria României, Unirea, Independenta, Faurirea României Mari.
Toate aceste evenimente au impresionat cunstintele sensibile ale creatorilor si au generat productii artistice dintre cele mai remarcabile.
Tematica corurilor este variata, în textele creatiilor corale întâlnim aspecte diferite din viata om 747f55h ului simplu, în complexitatea manifestarilor sale. Dragostea reprezinta sentimentul dominant al creatiei vocale si corale alaturi de care este prezent si sentimentul de admiratie fata de frumusetile naturii, de peisaj, în general dar si de suferintele care se consuma în cadrul natural, prielnic confesiunilor.
Ca o trasatura dominanta a continutului creatiei corale a compozitorilor înaintasi si clasici trebuie reliefata bogatia sufleteasca a omului din popor, veselia, optimismul si umorul sanatos care capata adeseori forta satirica. Aceste caracteristici generale prezente în creatia compozitorilor de muzica corala din veacul trecut vor fi continuate - si ridicate pe o treapta superioara - de catre generatia urmatoare, reprezentata prin Dumitru Georgescu Kiriac, Ion Vidu si Gheorghe Cucu alaturi de multi altii.
Creatia corala îmbraca forme dintre cele mai variate adresându-se atât persoanelor de vârsta înaintata cât si copiilor.
În mostenirea lasata de compozitorii de muzica corala se întâlnesc cântece pe o singura voce, coruri a capella si coruri pe mai multe voci, cu acompaniament de pian si mai putin numeroase, creatii vocal - simfonice.
Aria continutului muzical, a lucrarilor corale se întinde de la cântecele populare, la cele lirice si satirice, de la cântecele epice la cele patrunse de vigoare si dinamism. Acestora le sunt adaugate lucrari religioase de o neasemuita autenticitate si frumusete.
Atitudinea creatoare fata de folclor este evidenta în lucrarile corale. În aceasta privinta se pot întâlni cântece populare aranjate pentru cor în care rolul compozitorului s-a rezumat la transcrierea melodiei folclorice; cântece în caracter popular ce presupun o atitudine creatoare din partea compozitorului, manifestata de regula prin dezvoltari tematice si împrumutarea din cântecul popular a unor formule melodice si ritmice si coruri de inspiratie proprie, în care specificul national este asimilat si redat în toata bogatia si varietatea manifestarilor sale.
În faza de început a creatiei corale românesti, în mod firesc au aparut si lucrari nelegate de melosul popular, creatii de factura impersonala, în care este cultivat îndeosebi stilul romanticilor germani.
Procesul de asimilare a tehnicii si scriiturii corale a justificat întrucâtva
asemenea cautari si procedee stilistice. Pe fundalul acestora, atunci când compozitorii si-au însusit mestesugul scriiturii corale, s-a putut trece la inspiratia din folclor, la cultivarea specificului national, la valorificarea inepuizabililor valori latente ale muzicii populare. De fapt, acesta s-a putut realiza abia dupa ce Alexandru Flechtenmacher demonstreaza în "Hora Uniri"ca se poate scrie un cântec patriotic apelându-se la folclor si ca, datorita accesibilitatii sale, puterea de influentare va fi astfel considerabil sporita. Dupa el, Eduard Caudella, George stephanescu, Eusebie Mandicevski si Ciprian Porumbescu dau la iveala coruri în care uneori stilul este echivoc, alternând când spre factura apuseana, când spre muzica populara oraseneasca, privita tot prin prizma conceptiei armonice a sistemului major-minor. Deci, creatia acestora reprezinta o etapa de tranzitie, premergatoare.
Încununarea preocuparilor acestora o va constitui creatia lui Gavriil Musicescu care, în dornta realizarii autenticitatii, se va adresa melodiei populare satesti. Astfel, muzica corala româneasca îmbraca adevarata sa fizionomire si originalitate.
Sub influenta muzicii populare, compozitorul transilvanean Gheorghe Dima - care pâna în anul 1880 a compus majoritatea lucrarilor sale corale în stilul academic caracteristic compozitorilor germani - îsi revizueste conceptiile asupra muzicii corale românesti si paseste alaturi de Gavriil Musicescu, dând la iveala compozitii valoroase, axate pe cântecul popular. Spre sfârsitul secolului al XIX-lea se afirma cu putere caracterul national în creatia corala. Aceasta se descifraza si din scrierile, articolele teoretice ale compozitorilor din care rezulta ca melodia populara sta la baza creatiei corale. Aproape de la fiecare compozitor se pastreaza idei program, în care inspiratia din creatia folclorica este fundamentul activitatii creatoare. În urma unui concert dat de corul lui Gavriil Musicescu în Transilvania, se puteau citi urmatoarele rânduri într-o cronica: "În popor este izvorul poeziei si al cântarii noastre, si cine vrea sa produca din popor, din popor sa se adape caci numai astfel îsi vor agonisi putere creatoare si putere de viata".
În 1905, compozitoarul Teodor Teodorescu a spus: "Cântecul românesc este cel mai limpede si nesecat izvor, de la care trebuie sa se inspire compozitorii nostrii".
În prefata colectei 12 melodii nationale, aparuta în anul 1889, Gavriil Musicescu arata motivele pentru care s-a inspirat din cântecele populare si necesitatea cunoasterii profunde a foclorului: "De frumusetea, bogatia si puterea magica ce exercita cântecele poporului, nu m-am îndoit niciodata. Duioasele noastre melodii nationale descriu în culori vii, blândetea si bunatatea caracterului poporului român... cred dara, ca a sosit timpul sa ascultam si melodiile românesti, pe lânga cele straine".
Asemenea conceptii, traduse în practica creatoare au imprimat caracter realist muzicii profesionale nationale, inclusiv muzicii corale.
Creatia corala a lui Alexandru Flechtenmacher (1823-1898) cuprinde, în afara corurilor din vodeviluri si a celor din opereta Baba Hârca, câteva cântece cu continut patriotic, datând din diferite perioade ale activitatii sale. Dintr acestea se remarca: Hora Unirii, Scumpa tara si frumoasa, 11 ciresar, Hora muncitorilor. Fara a se remarca prin trasaturi deosebite de stil, muzica acestor coruri este simpla, clar si usor de retinut. Se contureaza folosirea ritmului de hora tendinta apelarii la melosul popular în compunerea cântecului patriotic.
Eduard Caudella (1841-1924) s-a preocupat în masura mai mica de arta corala. În acest domeniu se cunosc câteva lucrari omofone: Bate vânt, Curcile, Omagiul Artelor. Stilul sau coral, desi cu câtva timp în urma în corul Bate vânt foloseste elemente de gen ale muzicii populare (ritmul de hora), tradeaza apartenenta sa cu compozitorii romantici germani. De aici decurge o oarecare lipsa de idei si de originalitate.
Pe linia reprezentata de Alexandu Flechtenmacher se înscrie si creatia corala a lui Ciprian Porumbescu (1853-1883). Se evidentiaza cântecele sale românesti cu continut social, care au îndemnat la unire si lupta, pentru eliberarea nationala, pentru drepturi egale populatiei române în timpul regimului habsburgic. Convingator pentru caracterul direct, inspirat, popular al muzicii sale corale este Cântecul de 1 Mai.
Ciprian Porumbescu este si autorul unor izbutite prelucrari de folclor: Frunza verde margarit si Frunza verde foi de nalba, al unor piese lirice de mare frumusete ca Serenada etc. Patriotismul fierbinte, nazuinta spre împlinirea unitatii nationale pulseaza cu putere de convingere în cântecul Trei culori nelipsit din repertoriul formatiilor corale.
Un muzician de prestigiu din secolul trecut este Eusebie Mandicevski (1857-1929) care, dupa ce îsi face studiile liceale în tara, îsi desavârseste pregatirea muzicala la Viena unde a avut profesor si pe cunoscutul estetician Eduard Hanslick. A drijat mai multe formatii corale ale Vienei cu care promova literatura veacurilor XVI-XVIII. Din 1896 ocupa postul de profesor la Conservatorul din Viena unde preda istoria muzicii, teoria instrumentelor, armonia, contrapunctul si literatura cântului. Este considerat, de asemenea unul dintre cei mai specialisti în descifrarea manuscriselor muzicale, în prelucrarea basului continuu al lucrarilor preclasice.
Creatia sa cuprinde: coruri pentru copii si tineret, coruri pe texte de poeti clasici români, cântece populare prelucrate pentru cor si lucrari corale religioase.
În mai toate lucrarile corale, Mandicevski foloseste o tehnica contrapunctica avansata,în dorinta de a cultiva gustul pentru polifonia corala. Cunoasterea tehnicii scriiturii corale asigura lucrarilor sale o sonoritate desavârsita.
Datorita angajamentului permanent cu, cultura muzicala vieneza, o parte a creatiei sale este supusa fie tiparelor apusene, romantismului clasicizat, fie academismului.
Un alt reprezentant de frunte al artei noastre corale în veacul trecut, a
fost compozitorul transilvanean Gheorghe Dima (1847-1924).
Gheorghe Dima îsi începe cariera muzicala ca solist de opera într-un orasel din Germania, dupa care se întoarce definitiv în patrie, stabilindu-se la Brasov unde i se ofera catreda de muzica si postul de dirijor al corului Reuniunii de gimnastica si cântari. În acest timp, se impune ca un muzician riguros, datorita concertelor fregvente, în repertoriul ccarora include, alaturi de coruri, cantate si oratorii ca Anotimpurile si Creatiunea de Joseph Hazdn, Judas Machabeus de Georg Friedrich Haendel, Reqviemul de Cherubini, Stabatt Mater de Gioacchino Rossini si altele. Alaturi de asemenea opere în repertoriul corului încep sa patrunda, din ce în ce mai mult, lucrari originale, semnate de Gheorghe Dima.
În creatia lui Gheorghe Dima, anii (1872-1880) marcheaza perioada de tinerete, când compune lieduri pe versurile poetilor germani si coruri. Între acestea se gasesc si piesele Balcescu murind si Hora severinului.
Iese la iveala si corul Hora, dupa o melodie populara pe text de Vasile Alecsandri. Gheorghe Dima convins ca trebuie sa isi perfectioneze cunostintele profesionale, merge pentru scurt timp la Conservatorul din Leipzig (1879). Reîntors îsi canalizeaza cu mai multa hotarâre eforturile pe tarâmul creatiei, dând la iveala lucrari considerate astazi capodopere ale genului. Catre anii 1880 Gheorghe Dima stapâneste mijloacele de expresie contemporane, cunoaste temeinic formele polifonice ale diferitelor epoci si se impune ca un bun pianist.
Din anul 1880, Gheorghe Dima se stabileste la Sibiu, un alt centru muzical al Transilvaniei depunând o munca sustinuta ca dirijor al Reuniunii de muzica si cântari si mai ales ca compozitor. Anii petrecuti la Sibiu au însemnat în creatia lui anii maturitatii, anii în care se îndreapta spre creatia nationala, spre filonul sanatos al muzicii populare. Edificatoare sunt corurile Hei lelita din cel sat si Cucuruz cu frunza în sus în care melodica populara româneasca este învesmântata într-o haina armonica ce aminteste ambianta facturii corale romantice de tipul celei schubertiene.
Gheorghe Dima a apelat în creatia sa la doua surse ale muzicii nationale: cântecul popular si cântecul vechi românesc, de o origine semiprofesionista. Din prima categorie fac parte corurile în care foloseste melodii populare, caracterizate printr-o structura strofica si prin stilul parlando: Spune mândro adevarat, Hop turca, furca, Mândrulita din cel sat, cucuruz cu frunza-n sus, Hei în hora.
În a doua categorie pot fii incluse acele coruri în care se utilizeaza o melodie de provenienta culta, în genul romantei Scumpa, draga copilita, Între pietre, Detunata, Ramâi sanatoasa etc.
În aceasta perioada de maturitate dateaza si lucrarile capitale ale sale, vocal - simfonice ca: Hora si Mama lui Stefan cel mare. Gheorghe Dima s-a preocupt si de valorificarea cântecelor cu continut social, cel mai bun exemplu fiind cântecul Mugur, mugurel. De o importanta speciala se bucura lucrarea sa corala Ziua ninge, pe versuri dintr-o poezie de Vasile Alecsandri, apreciata de muzicologia noastra ca fiind primul madrigal, cu adevarat reprezentativ, din creatia corala românesca.
Datorita mostenirii corale a lui Gheorghe Dima, muzica româneasca a atins o culme a înfloririi sale, aplicând perspective noi, polifonice compozitorilor din generatia urmatoare.
Alaturi de el este si celebrul compozitor iesean Gavriil Musicescu, care pentru întâia oara a sesizat si caracterizat caracterul modal al cântecului popular, a condus inspiratia compozitorilor spre folclorul satesc si astfel a deschis orizonturi largi întregii dezvoltari ulterioare a muzicii românesti.
Gavriil Musicescu s-a initiat în tinele muzicii la Iasi, unde figureaza printre elevii Conservatorului proaspat înfiintat, dupa care poate fii vazut în orasul sau, Ismail unde preda muzica.
În 1870 este trimis în Petersburg la studii de catre Episcopul Melhisedec, unde studiaza cântarea bisericeasca rusa la corul Capelei Imperiale. În Rusia vine în contact cu principiile muzicale ale compozitorilor grupului celor cinci.
Se întoarce la Petersburg unde este numit dirijorul corului Mitropolitan din Iasi si profesor de armonie la Conservator. Din acesti ani reies primele compozitii, muzica religioasa, dupa regulile însusite la Capella din Petersburg. Treptat ele patrund în repertoriul corului sau. Al[turi de piesele religioase, aria lucrarilor programate în concerte se largeste cuprinzând piese profane de Georg Friedrich Haendel, Daniel Francois Esprit Auber, Richard Wagner, si bineînteles lucrari corle românesti, scrise de însusi Gavriil Musicescu. În primii ani de activitate la Conservatorul Mitropolitan se desprinde ansamblul de preocuparile oficioase si se îndreapta spre muzica laica, populara si cântecul patriotic. El va modifica si componenta formatiei, eliminând cu timpul vocile de baieti si înlocuindu-le cu cele femeiesti, ceea ce reprezinta descatusarea de limitele repertoriului bisericesc si instaurarea celui profan. Totodata, acesta face din din corul sau o formatie concertisica, cu care strabate întraga tara. În Banat si Transilvania turneul a avut un succes rasunator, stârnind un puternic curent de patriotism si dragoste pentru muzica nationala si bineînteles si pentru cea populara.
Dupa anul 1880, Gavriil Musicescu se dedica cu ardoare compozitei abordând numai genul muzicii corale în care, desi nu a compus o un numar considerabil de lucrari, a determinat o directie mai radicala, datorita valorilor originale, indedite carora le-a dat viata.
Acesta acorda o mare însemnatate muzicii populare, dând la ivela articole referitoare la culegerea si armonizarea cântecului popular, la semnificatia lui artistica, la educatia muzicala. Atitudinea lui fata de cântecul popular a rezulatat din convingerea sa ca el constitue filonul sanatos care exprima fizionomia proprie unui anumit popor. Cu prilejiul premierei operei comice Olteanca de Eduard Caudella, se opune cu vehementa asupra parerii exprimate despre muzica românesca întru-un ziar, conform careia muzica noastra populara nu este bogata, iar temele sale nu sunt serioase, ca nu dispune de varietate etc. Ca atare, el alcatuieste o colectie de Melodii nationale ce cuprinde trei melodii: Valeanca, Vine stiuca de la balta si Mosulica pe care le tarnscrie asa cu le aude si le armonizeaza într-un mod corespunzator precizând ca sunt "intacte".
În anul 1889, Gavriil Musicescu pubilca lucrarea sa capitala 12 melodii nationale prelucrate pentru cor, între care: Lelea viteaza, Rasai luna, Nevasta care iubeste, Dor dorule, Stancuta, Mos batrân, Zis-a badea, Ileana. În aceste lucrari da o relica practica conceptiilor retrograde, afirmând armonizarea modala a cântecului popular.
Acesta intuieste caracterul modal si înversuneaza ingenios melodiile populare, dându-le o justa interpretare armonica într-o perioada când orice abatere de la regulile clasice era echivalata cu ignoranta.
Gavriil Musicescu staruie în lucrarile sale asupra elementului melodic, pe care-l scoate în evidenta prin tratarea armonica omofona. Astfel, corurile sale se caracterizeaza printr-o tinuta simpla, sobra prin sonoritati ample obtinute prin dublarea sunetelor, efectuate de pedala si divizarea vocilor din care lipseste tratarea contrapunctica, ceea ce la Gheorghe Dima era un element de expresie de maxima importanta.
Drumul lui a fost încununat cu succes. Melodiile armonizate de el, au gasit ecouri rasunatoare în rândurile ascultatorilor si muzicienilor, dând un imbold sunstantial creatiei nationale, indicându-i noi cai de dezvoltare.
Gavriil Musicescu a dat la iveala, în afara corurilor pe motive nationale si cântece patriotice, ca: Ostenul român, Hora de la Plevna etc. Corurile sale cuprind o sfera bogata de idei, predominând caracterul optimist, vesel, meditativ si satiric. Acesta s-a straduit si a reust pe deplin ca prin întreaga sa creatie sa se apropie de popor, de omul simplu. Caracterul popular a fost rampa prin care el s-a apropiat de mase, s-a identificat cu viata si nazuintele lor. Prin muzica sa, el a tins sa contribuie la ridicarea culturala a oamenilor de jos, la înobilarea carcterului uman.
În istoria muzicii românesti, Gavriil Musicescu ocupa un loc de frunte, fiind primul compozitor care a sesizat si tradus în practica creatoare, adevarata sursa de inspiratie a muzicii românesti, folclorul satesc, a teoretizat carcterul modal, influentând puternic întreaga dezvoltare ulterioara a generatiilor de creatori. De la el se trage filonul trainic al muzicii românesti corale, reprezentate de Dumitru Georgescu Kiriac, Gheorghe Cucu si Ion Vidu, de la el porneste linia adevaratului specific natinal al muzicii noastre.
|
