Uriah Heep

Uriah Heep

Uriah Heep este un grup britanic de hard rock format la Walthamstow, o suburbie a Londrei. Initial s-au numit The Stalkers, un grup semiprofesionist, care cinta in circuitul local din 1965. Chitaristul trupei The Stalkers era Mick Box, un entuziast al fotbalului (Anglia tocmai cistigase Campionatul 737i88h Mondial din 1966) si al chitarei (fan al lui Jimi Hendrix). In momentul plecarii solistului vocal al trupei Stalkers, tobosarul Roger Penlington ii sugereaza lui Box sa-l cheme ca solist   pe varul sau David. Acesta accepta propunerea iar dupa citeva repetitii David se integreaza in trupa, schimbind de comun acord cu Box numele trupei in Spice si luindu-si numele de scena de Byron in locul celui de Garrick. Paul Newton a intrat in trupa ca basist, acesta provenind dintr-o grupare de muzicieni care urma sa faca legea pe scena muzicii rock: The Gods. Aici au cintat si Greg Lake (viitor King Crimson si Emerson, Lake & Palmer), Bill Wyman (viitor Rolling Stones) si Ken Hensley (viitor Uriah Heep). La tobe s-a instalat Alex Napier. Spice a evitat sa cinte remake-uri ale vremii, concentrindu-se asupra compozitiilor proprii si cautindu-si un sound original. In acea vreme erau indrumati de tatal lui Paul Newton, care in ciuda lipsei de profesionalism a reusit sa - i aduca la Marquee Club pentru un concert. Aici au fost sesizati de Gerry Bron, un magnat producator de discuri, care urma sa-si formeze propria casa de discuri Island Records. "M-am gindit ca e o trupa la inceput de drum, pe care o pot coordona si duce sus de tot". Gerry Bron, un un tip dur dar flexibil, i-a chemat pe baietii de la Spice in studio in vederea inregistrarii unui album, propunindu-le in acelasi timp schimbarea numelui in Uriah Heep, dupa numele personajului umil al lui Charles Dickens din romanul David Copperfield. Acelasi Bron propune trupei imbogatirea sound-ului prin adaugarea unui organist. La inceput a fost un sessiomen Collin Wood, pentru ca in final sa se recurga la Ken Hensley un experimentat organist, care fusese in trupa The Gods alaturi de basistul Paul Newton, la acea vreme chitarist si vocalist la grupul Toe Fat. Ken Hensley a acceptat propunerea, vazind in Uriah Heep un grup ambitios, care se potrivea perfect proiectelor sale. Sound-ul trupei era dominat de orga Hammond si de chitara lui Box ce avea un sound aparte datorita utilizarii pedalei wah-wah. Acestea imprimau trupei un sound hard, vocea acuta puternica si expresiva a lui David Byron potrivindu-se perfect. Ken Hensley, la rindul sau era un foarte bun vocalist, vocea sa fiind copia celei lui Byron.

In 1970 se inregistreaza albumul de debut numit "Very 'eavy Very 'umble", album dominat de compozitii Box/Byron, album tipic de debut, grupul fiind in cautarea unui sound si stil propriu. Impresioneaza piesa "Gypsy" prin forta si vitalitate, precum si piese mai inspre progresiv "Wake Up" si "Come Away Melinda". Inaintea terminarii sesiunilor de inregistrare a acestui album, tobosarul Alex Napier renunta, fiind inlocuit de Nigel "Ollie" Olsson de la Elton John Band. Albumul este bine primit de fani, insa presa de specialitate l-au numit "bun, dar lipsit de originalitate", "o adevarata durere sa-l audiezi', "prea seamana cu Deep Purple" sau "daca trupa asta va reusi ma voi sinucide"( a scris revista Rolling Stone). Tot in 1970 se inregistreaza albumul "Salisbury", care marcheaza un progres semnificativ in calitatea compozitiilor. Hensley a compus jumatate din materialul muzical, care de data aceasta surprinde prin diversitate. Pe acest album gasim balade acustice cu influente Jazz "The Park", hit-ul "Lady In Black"- cantata la voce nu de solistul David Byron ci de pianistul si compozitorul ei, Ken Hensley, si lucrarea ce poarta numele albumului, "Salisbury", inregistrata cu orchestra simfonica de durata extinsa, 16 minute. Componenta grupului in mare a fost pastrata, doar tobosarul Olsson plecind inapoi la Elton John Band, fiind inlocuit de Keith Baker. Inaintea primului concert peste ocean si Baker avea sa plece fara a se sti cauzele, locul sau fiind luat de Ian Clarke (ex Cressida) iar grupul cocerteaza pentru prima data in fata a peste 20000 de spectatori alaturi de trupe americane consacrate: Three Dog Night si Steppenwolf. Urmatorul album aparut in 1971 s-a numit "Look At Yourself"si avea sa consolideze directia muzicala a lui Uriah Heep. Albumul contine balada "July Morning", o replica la "Child In Time"a lui Deep Purple, piese mai in forta ca "Tears In My Eyes", "Love Machine"sau "Look At Yourself". La acest album celebru bine primit de fani si chiar de critici au participat Manfred Mann, pentru prima data la sintetizator Moog pe "July Morning" si percutionistii grupului african Osibisa pe piesa "Look At Yourself".

Anul 1972 s-a dovedit a fi un an de gratie pentru cei de la Uriah Heep. Problemele sectiei ritmice, care prin multiplelor modificari s-au dovedit deficitare, se rezolva. Basistul Paul Newton, unul dintre membri fondatori pleaca, fiind inlocuit pentru o scurta perioada de Mark Clarke (ex Colosseum). Acesta la rindul sau pleaca, locul sau fiind luat de un basist din Noua Zeelanda, Gary Thain (ex Keef Hartley Band).

Celalalt Clarke, Ian, tobosarul este inlocuit de Lee Kerslake (fost coleg cu Ken Hensley la The Gods) care cu o mica exceptie, 1980-1981 ramine fidel trupei pina in 2007. In formula Hensley, Box, Byron, Thain si Kerslake se inregistreaza "Demons And Wizards", un album ce cuprinde o colectie de piese gen povesti fantastice, un album ce reflecta unitatea de grup. Piesele sint in cea mai mare parte compozitiile lui Ken Hensley , "Easy Livin", "Circle Of Hands", "Paradise" si altele. Tot in 1972 apare "The Magician's Birthday", un album ce continua frumoasele si fantezistele povesti de pe "Demons And Wizards". De mentionat sint piesele "Sweet Lorraine" si Sunrise". In ianuarie 1973 apare Uriah Heep Live, unul dintre cele mai reusite albume inregistrate in concert din toate timpurile, ce cuprinde cele mai bune momente ale grupului de pina atunci, plus un rock & roll medley perioada Chuck Berry, Carl Perkins. Hensley avea sa declare despre aceasta perioada ca fiind cea mai frumoasa, neexistind vreun conflict, fiecare mergind inspre aceeasi directie muzicala.

Tot in 1973 apare un nou album Uriah Heep, de data aceasta inregistrat in studio. Albumul se numeste "Sweet Freedom"si a fost inregistrat la Chateau D'Herouville, Franta. Criticii l-au catalogat "6 piese bune din 8! Formidabil ! Uriah Heep poate sa doarma linistit. Nu mai e nevoie sa scoata nici un album". In 1974 grupul schimba decorul si inregistreaza albumul "Wonderworld' la Munchen in studiourile Musicland. Acesta avea sa fie cel mai nereusit album de pina atunci. Hensley spunea ca era aproape imposibil de lucrat, Byron fiind mai tot timpul beat. Ideile muzicale nu puteau prinde contur, fiecare tragind inspre partea sa. Albumul, totusi are momentele sale bune, piesele "Wonderworld" si "The Easy Road"confirmind un Byron fara egal. Problemele in interiorul trupei vor continua cu Gary Thain, basistul care era dependent de droguri. Aceste probleme se vor acutiza odata cu promovarea albumului "Wonderworld". Gary Thain se electrocuteaza intr-un concert la Dallas necesitind spitalizare si implicit concerte anulate, bani neincasati, Gerry Bron, managerul trupei n-a stat mult pe ginduri, punindu-l pe Thain pe liber, cautind alaturi de trupa un nou basist. In 8 decembrie, 1975 Gary Thain este gasit mort in apartamentul sau, dupa o supradoza de heroina. In locul sau va veni un nume mare al muzicii John Wetton (ex Mogul Thrash, Family, King Crimson), care s-a alaturat imediat grupului. Grupul inregistreaza in 1975 albumul "Return To Fantasy" cu noul basist, care s-a vindut foarte bine ajungind pina pe pozitia 7 in topul britanic.

Grupul concerteaza masiv in Scandinavia,Europa, Marea Britanie, SUA,si Canada. Sugestiv, publicatia "New Musical Express"intitula "Year-Long World Tour" un articol in care printre altele mentiona ca grupul a parcurs peste 30000 de mile cu avionul si a concertat in fata a peste un million de spectatori. In 1976 apare albumul "High And Mighty", care consemneaza si ultima aparitie a lui David Byron pe emblema Uriah Heep. Albumul este unul destul de reusit, insa fara a se apropia de perioada anilor 1972-1973. Disensiunile dintre Byron si Hensley erau tot mai frecvente si mai acute, dependenta de alcool a lui Byron fiind cauza inlocuirii lui. Acesta a avut in perioada ce a urmat debarcarii lui citeva proiecte: fie solo, fie sub numele de "Rough Diamonds" sau "The Byron Band ", insa toate s-au dovedit un esec.

La 28 februarie 1985, acesta inceteaza din viata in urma unui infarct.

In 1976 John Wetton paraseste Uriah Heep pentru a forma supergrupul U.K., la bas venind Trevor Bolder (ex David Bowie Band). La voce locul lui Byron este luat de John Lawton (ex Les Humphrie Singers si Lucifer's Friends), o voce puternica, agresiva care va face ca trupa sa abordeze un stil mai heavy. Cu cei 2 nou veniti, Lawton si Bolder se inregistreaza albumul "Firefly" in 1977, urmat rapid in acelasi an de "Innocent Victim".

In aceasta perioada Uriah Heep cucereste Germania, unde trupa este considerata Nr.1 la categoria heavy - rock, in schimb pierde teren in Marea Britanie. Cu Lawton la voce se inregistreaza inca un album, numit "Fallen Angel" aparut in 1978, dupa care i se propune sa plece. In 1980 apare un nou album Uriah Heep , pe nume "Conquest". Acesta a fost inregistrat cu bateristul Chris Slade (ex Manfred Mann's Earth Band) , Lee Kerslake plecind la Ozzy Osbourne Band iar in locul lui Lawton la voce a venit John Sloman. Albumul "Conquest" a fost considerat cel mai atipic album Uriah Heep, grupul pierzind increderea in fani.

Conflictele in interiorul trupei erau la ordinea zilei. Acestea au culminat cu plecarea lui Ken Hensley, liderul trupei pina la acea data.

Urmeaza o pauza de 2 ani, in care singurul membru al formulei originale, Mick Box incearca sa salveze ce mai era de salvat. Va fi sfatuit sa formeze The Mick Box Band, insa visurile sale fara Uriah Heep nu puteau prinde contur. Acesta l-a sunat pe prietenul Lee Kerslake, relatindu-i situatia. Kerslake era liber, renuntind la Ozzy asa ca problema tobosarului a fost rezolvata. La voce s-a apelat la Peter Goalby (ex Trapeze), iar la clape la John Sinclair (ex Heavy Metal Kids, Ozzy Osbourne), care cunostea foarte bine repertoriul lui Uriah Heep. In componenta Box, Goalby, Bolder, Sinclair si Kerslake se inregistraza albumul "Abominog" aparut in 1982. Albumul este dinamic, cu un sound heavy dar melodic, apropiat de ceea ce se cinta in SUA in acea perioada. In 1983 Trevor Bolder pleaca la Wishbone Ash, locul sau fiind luat de Bob Daisley (Ex Rainbow, Ozzy Osbourne). Tot in 1983 apare albumul "Head First" ce continua stilistic "Abominog". Doi ani mai tirziu in 1985 apare albumul "Equator" din nou cu Trevor Bolder la chitara bas. Acesta avea sa fie ultima aparitie a lui Goalby si Sinclair pe un album semnat Uriah Heep. Turneele sufocante in toate zonele globului si-au pus amprenta asupra vocii lui Goalby, care era sa-si piarda iremedial vocea. In 1986 Box reuseste sa-si gaseasca inlocuitori pe posturile vacante. La claviaturi soseste Phil Lanzon (ex Grand Prix, Sad Café) iar la voce Bernie Shaw (Ex Grand Prix, Praying Mantis si Stratus). Acestia s-au integrat perfect in trupa, dovedindu-se solutia optima, Uriah heep existind si in prezent cu ei in componenta.

In 1987 grupul strapunge Cortina de Fier, concertind in fosta Uniune Sovietica in fata a peste 180000 de spectatori. Inregistrarea acestui concert a aparut pe un album numit "Live In Moscow"in anul 1989. Uriah Heep a fost deschizatorul de drum pentru trupe ca Scorpions, Bon Jovi, Status Quo, Motley Crue ce aveau sa vina sa concerteze la Moscova. Tot in 1989 apare albumul "Uriah Heep Live In Europe 1979", care contine inregistrari din concert din perioada Lawton. In 1989 apare si un album de studio numit "Raging Silence"un album tipic metale grele. Aparitiile concertistice ale lui Uriah Heep in estul Europei au devenit obisnuite dupa 1990, acestia concertind in Romania in 1992, ba chiar imprimind alaturi de trupa Iris un remake dupa celebra piesa "Lady In Black". In 1991 se imprima "Different World", un album mai inchegat, mai unitar, mai divers. Promovarea lui "Different World" va cuprinde 38 de tari printre care Brazilia, Polonia, Rusia, Polonia, Finlanda, Grecia, Spania, Estonia si altele. In 1995 apare albumul "Sea Of Light"iar dupa 3 ani "Sonic Origami", care marcheaza o intoarcere la sound-ul abordat de Uriah Heep in anii '70. Albumul este promovat intr-un turneu European care a cuprins 45 de tari. Grupul s-a reunit cu Ken Hensley si John Lawton in decembrie 2001 cu ocazia unei sarbatori alaturi de fani ce s-a numit "The Magician's Birthday Party". Din 2001 pina in prezent aceasta sarbatoare are loc anual.

In 2001 se imprima doua albume in concert: "Acoustically Driven", o colectie de piese interpretate unplugged si "Electrically Driven",un set tipic Uriah Heep ce include piesele clasice , precum si piese de pe albumul de studio din 1998, "Sonic Origami".

Ambele albume au fost inregistrate cu ocazia cocertelor trupei la Londra. Perioada ce a urmat a fost caracterizata de turnee lungi si obositoare , ce si-au pus amprenta asupra tobosarului Lee Kerslake, care a fost nevoit sa renunte din cauza problemelor de sanatate in anul 2007. In locul sau a fost cooptat un apreciat tobosar, cunoscut pentru colaborarile sale cu Van Morrison, Alan Price fost la Animals, Peter Bardens (ex Camel), John Farnham. Numele sau este Russell Gilbrook. Cu acesta se inregistreaza albumul de studio"Wake The Sleeper", din iunie 2008, un album clasic Uriah Heep aparut dupa 10 ani de pauza. Albumul a fost apreciat de critici si de fani. Secvente din acest nou album au putut fi ascultate "live", la Satu Mare, la 16 mai 2008, intr-o seara de neuitat, in care am putut asista si la un set clasic Uriah Heep si fredona alaturi de trupa piese ca "The Wizard", "Easy Livin'"", "July Morning", "Lady In Black", "Look At Yourself" si altele.

Despre baietii de la Uriah Heep am putea spune ca viitorul pare sa sune mai bine ca niciodata.