Wolfgang Amadeus Mozart
Ciorici Ovidiu
Clasa a IX-a B
Un copil minune în lumea muzicii, Wolfgang Amadeus Mozart a început sa cânte pentru aristocratia Europei si si-a compus primele lucrari la vârsta de sase ani. 30 de ani mai târziu, aflat la apogeul carierii, a murit dupa o scurta suferinta la Viena. Fusese oare otravit?
Decenii mai târziu, Sophie Haibel, sora mai mica a sotiei lui Mozart, Constanze, îsi amintea înca strania premonitie. În prima duminica din decembrie 1791, se afla în bucatarie, unde pregatea o ceasca de cafea pentru mama sa. Cu o zi înainte fusese la Viena ca sa-si viziteze cumantul care se îmbolnavise, dar revenise cu vesti îmbucuratoare. Acum, în timp ce astepta sa fiarba cafeaua, Sophie, privea fix, cazuta pe gânduri, flacara aprinsa a unei lampi cu gaz si se gândea la sotul suferind al surorii sale. Deodata flacara s-a stins 21521u208v "complet de parca n-ar fi fost niciodata aprinsa", avea sa scrie ea mai târziu. "Nici macar o scânteie nu a mai ramas pe fitilul principal si totusi nu se facuse nici un pic de curent - pot sa jur". Cuprinsa de un presentiment îngrozitor, a fugit la mama sa, care a sfatuit-o sa se întoarca acasa la Mozart fara întârziere.
Constanze si-a întâmpinat sora, povestindu-i ca Mozart avusese o noapte agitata, si a rugat-o sa ramâna. "Ah, draga mea Sophie, cât ma bucur ca ai venit, a spus muzicianul. Trebuie sa stai la noapte aici si sa vezi cum mor." Lânga el se afla un tânar asistent numit Sussmayr, caruia Mozart îi dadea instructiuni pentru a încheia ultima sa compozitie, un recviem. A fost chemat un preot, apoi un medic care a recomandat ca bolnavului sa i se puna pe fruntea fierbinte comprese reci; la 12.55 dimineata, pe data de 5 decembrie 1791, Mozart murea. Peste nici doua luni, fostul copil - minune si prolific compozitor ar fi împlinit 36 de ani.
Mereu în lipsa de bani, Mozart lucrase într-un ritm febril pentru a încheia comenzi importante pe care le primise în cursul anului, iar prietenilor si rudelor le parea tensionat si epuizat de prea multa munca. Dar când a cazut la pat pe 20 noiembrie, nimeni nu a banuit ca putea fi vorba de o boala fatala. Georg Nikolaus Nissen, cel de-al doilea sot al lui Constanze, a consemnat simptomele în biografia pe care i-a dedicat-o compozitorului în 1828. "Boala a început cu umflarea mâinilor si picioarelor, si o aproape totala incapacitate de a se misca; apoi au urmat varsaturi bruste, si aceasta se numeste febra miliara acuta." Diagnosticul a fost confirmat în registrul oficial de decese al orasului Viena.
Mozart însusi banuia ceva necurat la mijloc. Cu câteva saptamâni înainte sa moara, i-a spus lui Constanze ca fusese otravit: "Cinev mi-a dat acqua toffana si a calculat exact data cand voi muri." O otrava inodora si cu actiune lenta, pe baza de arsenic, acqua toffana îsi tragea numele de la Giulia Tofina, o vrajitoare italiana din secolul al XVII-lea, care inventase potiunea si o vindea asa-zisilor criminali. Mozart ajunsese sa creada ca recviemul, pe care il comandase un necunoscut era destinat propriilor sale funeralii.
Pe 31 decembrie 1791, un ziarist berlinez informa asupra mortii compozitorului si specula în privinta cauzei acesteia. "Deoarece trupul i se umflase dupa moarte, s-a crezut ca fusese otravit." În niste însemnari nedatate, fiul mai mare al lui Mozart, Carl Thomas, îsi amintea ca trupul tatalui sau era atât de umflat si mirosul de putrefactie atât de puternic încât nu s-a facut nici o autopsie. Spre deosebire de majoritatea cadavrelor care se racesc devin inerte, corpul lui Mozart a ramas moale si elastic, asemeni celor morti prin otravire.
Dar cine sa fi dorit moartea lui Mozart? Vaduva nu dadea credit zvonurilor despre o posibila otravire si nu a numit nici un suspect. Astfel ca povestea a fost curând data uitarii - pentru a fi însa reluata cu accente dramatice, trei decenii mai târziu de nimeni altul decât de rivalul care ar fi putut foarte bine sa-i doreasca lui Mozart sfârsitul.
Invidia lui Salieri
Cu numai cinci ani mai vârstnic decât Mozart, Antonio Salieri fusese numit în 1774 compozitor la curtea împaratului Iosif al II-lea, la vârsta de numai 24 de ani. Cand Mozart a ajuns la Viena, 7 ani mai târziu, italianul era cel mai de seama muzician al capitalei austriece, extrem de apreciat de aristocratie si favorit printre pretentiosii melomani ai orasului. Salieri era un compozitor facil si prolific, printre elevii sai având sa se numere mai târzit Beethoven, Schubert si Franz Liszt. Dar în Mozart el a recunoscut imediat un rival, un geniu al carui talent nu avea cum sa-l egaleze vreodata. Putini erau cei care se îndoiau în cercurile artistice Vieneze de invidia pe care o avea Salieri fata de Mozart, iar acesta din urma nu facea nici un secret din dispretul pe care-l nutrea pentru compozitorul Curtii.
Salieri a trait sa vada întreaga Viena sarbatorind 50 de ani de la numirea sa în calitate de compozitor al Curtii în 1824. Dar cu un an înainte facuse o declaratie surprinzatoare. În octombrie 1823 un elev de-al lui Beethoven, Ignaz Moscheles, i-a facut o vizita batrânului Salieri, la acea vreme internat într-un spital de la marginea orasului.
Nereusind sa vorbeasca decât în frânturi de fraza si preocupat de moartea sa iminenta, Salieri a jurat ca "nu este nici un strop de adevar în acest zvon absurd; stii cum ca l-as fi otravit pe Mozart". La mijloc era doar rautate, i-a spus lui Moscheles; "spune lumii... ca batrânul Salieri care va muri curând, ti-a spus asa". O luna mai târziu Salieri a încercat sa se sinucida. Cei care l-au vizitat pe patul de moarte povesteau ca delira despre rolul pe care l-ar fi avut în moartea lui Mozart si vroia sa-si marturiseasca pacatul. Mult apreciatul compozitor al Curtii avea sa moara anul urmator.
Biograful italian al lui Haydn, Giuseppe Carpani, a încercat sa salveze onoarea compatriotului sau. A cautat un medic care fusese consultat în faza finala a bolii lui Mozart si a obtinut de la acesta diagnosticul de febra reumatica. Daca Mozart fusese otravit, a întrebat Carpani, unde erau dovezile? "Inutil sa mai întrebati. Nu exista nici o proba si este imposibil sa se mai gaseasca una vreodata." Dupa moartea sotului ei, Constanze si-a trimis fiul sa studieze cu Salieri. Întrebat despre zvonul conform caruia compozitorul Curtii îi otravise tatal, baiatul a declarat ca Salieri nu-l omorâse pe Mozart, dar în schimb "nu încape îndoiala ca îi otravise viata cu intrigi". Salieri însusi se pare ca ar fi spus ca era pacat ca Mozart murise atât de tânar, dar pentru ceilalti compozitori nu era un lucru tocmai rau; daca ar fi trait mai mult, "nimeni nu ne-ar fi dat vreo coaja de pâine pentru munca noastra".
Gelozia unui sot
Un al doilea suspect în banuita crima a fost Franz Hofdemel, un confrate în loja masonica careia îi apartinea compozitorul, a carui tânara si atragatoare sotie Magdalena, s-a numarat printre ultimii elevi ai lui Mozart. La câteva zile dupa moartea lui Mozart, Hofdemel si-a atacat cu salbaticie sotia însarcinata, mutilând-o si desfigurând-o cu lovituri de cutit pe fata, gât si brate, dupa care si-a luat viata. Magdalena a supravietuit si cinci luni mai târziu dadea nastere unui copil despre care gurile rele spuneau ca ar fi fost al lui Mozart.
Sora mai mare a lui Mozart, Maria Anna, a remarcat la un moment dat ca fratele ei dadea lectii de muzica tinerelor femei doar când era îndragostit de acestea. Iar ani mai târziu, rezervatul Ludwing van Beethoven, a refuzat sa cânte în fata Magdalenei deoarece "existase o prea mare intimitate între ea si Mozart".Totusi, din observatiile comtemporanilor si din scrisorile care ne-au ramas de la el, Mozart pare sa-i fi fost fidel lui Constanze si nu exista nici o dovada despre o aventura extraconjugala. În cele din urma, împarateasa Maria Luiza s-a interesat personal de tragedia Magdalenei, lucru putin probabil sa se petreaca daca ar fi existat vreo urma de suspiciune cu privire la paternitatea copilului.
Razboiul francmasonilor?
În lunile de dupa moartea lui Mozart, mai circula înca un zvon: compozitorul ar fi fost pedepsit pentru ca dezvaluise secrete francmasonice în Flautul fermecat. Aceasta opera alegorica a avut premiera la Viena pe 30 septembrie 1791 cu Mozart însusi la pupitrul orchestrei, si a repurtat un mare succes de public, dar si de critica. Printre admiratori se numara si Salieri care la însotit pe Mozart la o reprezentatie ulterioara si - dupa cum i-a scris lui Mozart cu mândrie lui Constanze - i-a declarat ca nu mai vazuse un "spectacol atât de frumos si încântator."
Desi unii dintre confratii franmasoni ai lui Mozart, poate au fost surprinsi de Flautul fermecat, compozitorul si libretistul sau, Emmanuel Schikaneder, a folosit opera pentru a propaga idealurile de curaj, dragoste, si fraternitate ale societatii secrete în rândurile unui public mai larg. Subiectul a fost tratat cu întelegere, respect si o nota de buna dispozitie.
Francmasonii nu numai ca au fost ofensati de opera, dar chiar i-au comandat lui Mozart si o cantata, pe care acesta a compus-o între câteva zile între premiera Flautul fermecat si izbucnirea bolii fatale. La câteva zile dupa moartea lui Mozart, marele maestru al lojii din care acesta facea parte i-a adus un omagiu numindu-l "cel mai iubit si valoros" dintre membrii sai si s-a referit la trecerea sa în nefiinta ca la "o pierdere ireparabila". În 1792, francmasonii din Viena au organizat un spectacol de binefacere cu cantata, în beneficiul vaduvei si al fiilor lui Mozart.
O înmormântare grabita
Cum în momentaul sotul sau Constanze era strâmtoarata financiar, ea a ales cea mai necostisitoare înmormântare; s-a estimat ca ar fi vorba de 30 de dolari. Pe data de 7 decembrie la ora 2:30 dupa-amiza, trupul neînsufletit a fost dus la Catedrala Sf. stefan, unde câtiva apropiati - printre care se banuieste ca si Salieri - au participat la slujba într-o capela laterala. Ploaia amestecata cu zapada se spune ca ar fi împiedicat corteghiul sa însoteasca dricul pâna la cimitirul St. Marx, aflat la jumatate de ora distanta, astfel ca nimeni nu a fost de fata ca sa poata nota locul în care a fost depus trupul în mormântul anonim. În realitate, dupa cum a consemnat un cronicar al vremii, 7 decembrie fusese o zi blânda de iarna, chiar daca incetosata.
Constanze, care mai târziu a explicat ca ea crezuse ca biserica se va ocupa de punerea unei cruci sau a unei pietre la mormântul sotului ei, nu s-a ingrijit în nici un fel de mormântul lui Mozart. De-abia în 1859 a fost ridicat un monument funerar în cimitirul Sfântului Marcu, amplasarea sa facându-se cu totul aleatoriu.
Presupunerile medicilor
Moartea misterioasa a lui Mozart si înmormântarea pripita au constituit subiectul unei speculatii si dezbateri intense vreme de doua secole. În 1966, un medic elvetian pe nume Carl Bar a respins ca amatoristic si lipsit de profesionalism diagnostigul de "febra miliara acuta" pus la vremea respectiva. Bazându-se pe dovezi de la medicul lui Mozart, doctorul Nicolaus Closet, Bar a sugerat ca de vina fusese febra reumatismala, o afectiune neinfectioasa caracterizata prin inflamatii dureroase ale încheieturilor. În 1984 un al medic, Peter J. Davies a publicat o analiza si mai documentata a istoriei medicale a lui Mozart si a bolii sale fatale.
În 1762, anul în care geniul muzical în vârsta de 6 ani a avut concertul sau de debut si si-a început activitatea componistica, Mozart a contractat o infectie streptococica a sistemului respirator. Efectele unei astfel de infectii pot aparea luni de zile, chiar ani mai târziu. Copilul a suferit ulterior de amigdalita, febra tifoida, variola, bronsita si hepatita de tip A. În 1784 la trei ani de la sosirea sa la Viena, compozitorul a avut de înfruntat o boala grava, cu simptome care includeau varsaturi violente si febra reumatismala inflamatorie.
Doctorul Davies si-a încheiat analiza asupra starii de sanatate a compozitorului concluzionând ca moartea îi fusese cauzata de o combinatie de infectie streptococica contractata în timpul unei epidemii, blocaj renal provocat de o hipersenzitivitate cunoscuta ca sindromul lui Schönlein-Henoch, o hemoragie cerebrala si o bronhopneumonie grava. Printre efectele secundare ale blocajului renal, consemna doctorul Davies, se numara depresia, tulburari de personalitate si halucinatii - ceea ce poate explicat morbida convingere a lui Mozart ca fusese otravit si recviemul ramas neterminat îi fusese comandat pentru propria înmormântare.
|
