CANTEC DE LUPTA

CÂNTEC DE LUPTĂ

Din sila de noi nu mai cresc nici Rovine,

Nici Rahove-nalte si nici Albe Iulii ;

Bourii s-au stins prin paduri carpatine,

Pe cerul valah nu mai luneca ulii ;

Iar muntilor . . ., parca si lor li-e rusine

Când gem tot mai crunt sub omatul caciulii.

Nemernica ciurda, slugarnica plebe,

Pe toti ne îngroapa-n tarâna lopata ;

Hei ! nu mai sunt Vidre si nu mai sunt Ţebe

Cu limba de foc sa cutremure gloata ?

Nici stânca sa tune, nici glas sa ne-ntrebe :

No, gata ? Iar noi sa raspundem : No, gata !

Prea moale e biciul si lantul prea slab e ;

Mai tari s-ar cadea ; mai grozave gârbace,

Mai strasnice lanturi la gleznele roabe !

Sa scoale  si somnul ce doarme-n baltoace,

Sa salte si ursul ce zace pe labe

si lenea maciucii ce-n colt se rascoace.

Ia-ti muntii pe umar si pleaca în viata

si fiece pas sapte poste sa-ti faca !

C-o mâna robia de chica o-nhata,

Cu cealalta bezna de gât o însfaca

si lasa tot cerul sa-ti curga pe fata

si soarele tot peste sarica-ti daca.

si cânta, mai Neamule, cânta fierbinte,

Un cântec de lupta ce toate dezleaga ;

Sa iasa toti mortii afar` din morminte,

Sa tremure lumea de marea ta vlaga !

si-n cântecul tau, care calca-nainte,

Sa cânte cu tine ISTORIA-ntreaga !