Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload

Mandra floare trandafir

Versuri

Mândra floare trandafir

Mândra floare trandafir, în viata esti musafir,

Ori esti trist, ori te petreci, pân la urma tre sa pleci,

Poti s-ai lumea la picioare, bani cu furca sa-i întorci,

Dar când te trage pamântul, tot acasa te întorci,

Poti sa faci de toate-n viata, dar fa-le la timpul lor,

Sa nu uiti un singur lucru, omule esti muritor; 727e43h

Mult am mai umblat prin lume,

Fiindca-am vrut s-o duc mai bine,

Mi-am dat seama peste ani, mai,

Unde-s bani sunt si dusmani,

Pe cararea vietii mele, or fost pini, or fost si flori,

Azi copii-mi calca urma, dar au viata fara nor,

Doamne tot raul din lume, da-mi-l mie nu-l da lor,

Pentru ei am tras în viata, si-am sa trag pân-am sa mor,

Doamne tot raul din lume, da-mi-l mie nu-l da lor,

Pentru ei am tras în viata, si-am sa trag pân-am sa mor;

Multumesc lui Dumnezeu, ca-s bine si sanatos,

Am ajuns unde-am ajuns, mai, si-am plecat cândva de jos,

Multumesc lui Dumnezeu, ca-s bine si sanatos,

Am ajuns unde-am ajuns, mai, si-am plecat cândva de jos,

Poti s-ai lumea la picioare, bani cu furca sa-i întorci,

Dar când te trage pamântul, tot acasa te întorci,

Poti sa faci de toate-n viata, dar fa-le la timpul lor,

Sa nu uiti un singur lucru, omule esti muritor,

Poti s-ai lumea la picioare, bani cu furca sa-i întorci,

Dar când te trage pamântul, tot acasa te întorci,

Poti sa faci de toate-n viata, dar fa-le la timpul lor,

Sa nu uiti un singur lucru, omule esti muritor.

De-ar stii cucul sa vorbeasca

De-ar stii cucul sa vorbeasca, cine nu l-ar fi-ntrebat,

Cine-mbatrâneste primul, al bogat sau al sarac,

De nici bogatii, nici saracii, nu traiesc de doua ori,

Nu se duc în Rai cu sacii, nici cu carul tras de boi,

Da, lume, da la inima, ce-ti cere, astazi esti mâine nu esti,

Nu-i pacat sa-ti treaca viata, cu nimic sa nu te-alegi;

Saraca copilarie, prin iarba umblam descult,

Am plecat copil de-acasa, ca s-ajung unde nu-s multi,

N-am fost toata viata domn, la rândul meu fost-am sluga,

De-am avut, de n-am avut, tot m-o iubit câte-o mândra,

Nu lasa sa-ti treaca viata, cu nimic sa nu te-alegi;

Asculta omule bine, bate fierul cât îi cald,

Când îi vremea de trait, traieste ca nu-i pacat,

Asculta omule bine, bate fierul cât îi cald,

Când îi vremea de trait, traieste ca nu-i pacat,

De nici bogatii, nici saracii, nu traiesc de doua ori,

Nu se duc în Rai cu sacii, nici cu carul tras de boi,

Da, lume, da la inima, ce-ti cere, astazi esti mâine nu esti,

Nu lasa sa-ti treaca viata, cu nimic sa nu te-alegi.

Când eram mai mic

Când eram mai mic, nu stiam nimic,

si traiam în lume, mult mai fericit,

Doruri mari si chinuri grele, la inima, nu aveam,

Nici pe tine, mândro draga, nu te cunosteam,

Doruri mari si chinuri grele, la inima, nu aveam,

Nici pe tine, mândro draga, nu te cunosteam;

si-am tinut la tine, ca la Dumnezeu,

Te-am iubit mândruta, tot la pieptul meu,

si-am sa spun la lumea toata, ca nu te tii de cuvânt,

Te-am iubit mândruta draga, dar m-ai parasit,

si-am sa spun la lumea toata, ca nu te tii de cuvânt,

Te-am iubit mândruta draga, dar m-ai parasit;

Miezul noptii suna, totul e-n tacere,

Dorul dupa tine, ma scoala-n picere,

Nu stiu, mândra, cum as face, ca sa vin la poarta ta,

Mi-ai ranit mândruto draga, inimioara mea,

Nu stiu, mândra, cum as face, ca sa vin la poarta ta,

Mi-ai ranit mândruto draga, inimioara mea;

Doamne, mult as vrea, sa ramân asa,

Timpu-n loc sa steie, pe acest pamânt,

Paru-n cap sa nu-mi albeasca si sa iubesc fericit,

Fata sa nu se zbârceasca si sa fiu iubit,

Paru-n cap sa nu-mi albeasca si sa iubesc fericit,

Fata sa nu se zbârceasca si sa fiu iubit.

De-oi muri m-or pune-n groapa

De-oi muri, m-or pune-n groapa, lume si iar lume,

si la cap mi-or pune-o piatra, lume si iar lume,

Doua zile mi-or cânta, viata trecatoare,

Dupa aceea m-or uita, lume draga lume;

Nu stiu Raiul m-o lua, lume si iar lume,

Ori Iadul m-o astepta, lume si iar lume,

Da aicea pe pamânt, viata trecatoare,

Am facut ce mi-o placut, lume draga lume;

Mândra când oi muri eu, lume si iar lume,

Sa vii la mormântul meu, lume si iar lume,

si te razima de cruce, viata trecatoare,

si sa-mi zici o vorba dulce, lume draga lume;

si la mine la mormânt, lume si iar lume,

Oi lasa cu juramânt, lume si iar lume,

Sa nu sape groapa adânc, viata trecatoare,

S-aud mândrele vorbind, lume draga lume;

Arde-i lume cu foc greu, lume si iar lume,

Multi pretini mai am si eu, lume si iar lume,

si-or veni la-ngropaciune, viata trecatoare,

Sa tâpe pamânt pa mine, lume draga lume,

Mândrele sa ma jeleasca, lume si iar lume,

Pretenii sa chefuiasca, lume draga lume.

Drumul vietii ne desparte

Frunzulita trei migdale, m-a apucat dorul cel mare,

Dor de mama dor de tata, dor de sora mea cea draga,

Drumul vietii ne desparte, fiecare-n alta parte,

Dar cât de departe-am fi, noi la fel ne vom iubi,

Dar cât de departe-am fi, noi la fel ne vom iubi;

Am în suflet un dor greu, dorul de fratele meu,

De copilaria noastra si de casa parinteasca,

Plâng si îmi aduc aminte, cum era viata-nainte,

Erai mica, eram mic, n-aveam grija de nimic,

Dar cât de departe-am fi, noi la fel ne vom iubi.

Necajit ca mine nu-i

Necajit ca mine nu-i, mai, la, la, la, la, la, la, la, la, la,

Nu-ma puiul cucului, mai, la, la, la, la, la, la, la, la, la,

Ca l-o lasat mierlita, mai, la, la, la, la, la, la, la, la, la,

si pe mine badita, mai, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la,

Necajit îi omul Doamne, la, la, la, la, la, la, la, la, la,

Când se culca si n-adoarme, la, la, la, la, la, la, la, la,

Necajit îi omul Doamne, la, la, la, la, la, la, la, la, la

Când se culca si n-adoarme, la, la, la, la, la, la, la, la,

Da-i mai necajit atunci, mai, la, la, la, la, la, la, la, la,

Când îsi da boii pe junci, mai, la, la, la, la, la, la, la,  

Da-i mai necajit atunci, mai, la, la, la, la, la, la, la, la,

Când îsi da boii pe junci, mai, la, la, la, la, la, la, la;

Necajit îi omul bun, mai, la, la, la, la, la, la, la, la, la,

Ca pomul de lânga drum, mai, la, la, la, la, la, la, la,

Pomu-i cu frunze si flori, mai, la, la, la, la, la, la, la,

Omul cu griji si nevoi, mai, la, la, la, la, la, la, la, la,

Pomu-i cu frunze si flori, mai, la, la, la, la, la, la, la,

Omul cu griji si nevoi, mai, la, la, la, la, la, la, la, la.

Dragostea bunicilor

N-am sa uit pân-am sa mor, dragostea bunicilor,

Oricine si orice-ar face, sângele-apa nu se face,

Sa mânc pita si pesmet, laptele sa-l beau nefiert,

Sa-i fac la bunicu spada, ca fur mere de pe creanga,

De la vecini din ograda,  

Sa mânc pita si pesmet, laptele sa-l beau nefiert,

Sa-i fac la bunicu spada, ca fur mere de pe creanga,

De la vecini din ograda;

De bunicu meu mi-i dor, ca ma ducea pân ocol,

si-mi facea poftele toate, nu zicea ca nu se poate,

Seara povesti îmi spunea si pe frunte ma tuca,

Ma-nvata sa zic si eu, înger, îngerasul meu,

si sa cred în Dumnezeu,

Seara povesti îmi spunea si pe frunte ma tuca,

Ma-nvata sa zic si eu, înger, îngerasul meu,

si sa cred în Dumnezeu;

Saraca bunica mea, zi de zi ma astepta,

Cu mâncare pe cuptor si cu apa din izvor,

Aburea oala cu salme, unde-s anii aia Doamne

Îmi facea mânusi de lâna, când e frig de cald sa-mi tina,

De-aia oricând eu sarut, mâinile ce m-or crescut,

Mâinile ce m-or crescut

Îmi facea mânusi de lâna, când e frig de cald sa-mi tina,

De-aia oricând eu sarut, mâinile ce m-or crescut,

Mâinile ce m-or crescut,

Bunicii nu pot sa-i uit, cât oi trai pe pamânt,

Oricine si orice-ar face, sângele-apa nu se face,

Sângele-apa nu se face,

Bunicii nu pot sa-i uit, cât oi trai pe pamânt,

Oricine si orice-ar face, sângele-apa nu se face,

A zis tata ca-mi da oi

A zis tata ca-mi da oi, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la,

A zis tata ca-mi da oi, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la,   Trei sute de bucalai, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la,

Trei sute de bucalai, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la;

A zis tata sa-nvat carte, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la,

A zis tata sa-nvat carte, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, Ca sa am pe lume parte, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, Ca sa am pe lume parte, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la;

Dragu-mi-i vara la munte, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, Bagita cu poale scurte, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, Dragu-mi-i vara la oi, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, Bagita cu buze moi, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, La, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la.

Document Info

Accesari: 3190
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )